Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 375 şi ale art. 377 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Cornel Varga în Dosarul nr. 594/83/2020 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.139D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că autorul excepţiei a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor şi nerespectarea ordinului de protecţie, la o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 2 luni de închisoare. Arată că dispoziţiile criticate se referă la procedura simplificată, neavând legătură cu soluţionarea cauzei, autorul excepţiei fiind judecat în procedura de drept comun. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 594/83/2020, Tribunalul Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 375 şi ale art. 377 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Cornel Varga într-o cauză penală în care autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor şi nerespectarea ordinului de protecţie. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prin modul de redactare a dispoziţiilor de lege criticate se ajunge la o interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele de judecată, ceea ce determină încălcarea principiului constituţional al accesului liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. Astfel, dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală nu sunt suficient de clare pentru a permite adaptarea conduitei destinatarilor legii procesual penale (în speţă, persoanele care dobândesc calitatea de inculpaţi) şi aplicarea de către instanţele de judecată a acestei norme legale, conform voinţei legiuitorului. În esenţă, autorul excepţiei susţine că din modalitatea de reglementare nu reiese dacă procedura simplificată se poate aplica şi în cazul săvârşirii unei tentative la o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă. 6. Dacă s-ar lua ca punct de reper art. 187 din Codul penal, s-ar ajunge la concluzia că este inadmisibilă cererea inculpatului de judecare în procedura recunoaşterii învinuirii atât în cazul în care acesta este trimis în judecată pentru o infracţiune consumată, pentru care legea prevede pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă (de exemplu, omorul calificat, faptă prevăzută de art. 189 din Codul penal), cât şi pentru o tentativă la o astfel de infracţiune. Dacă însă s-ar lua ca punct de reper art. 174 din Codul penal, ar trebui să se ajungă la concluzia că este inadmisibilă numai cererea inculpatului de judecare în procedura recunoaşterii învinuirii în cazul în care acesta este trimis în judecată pentru o infracţiune consumată, pentru care legea prevede pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă, dar că este admisibilă o cerere formulată de un inculpat trimis în judecată pentru tentativă la o infracţiune pentru care este prevăzută detenţiunea pe viaţă în cazul infracţiunii consumate. 7. Tribunalul Satu Mare - Secţia penală apreciază că textul criticat, în speţă sintagma „în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă“, presupune interpretări care excedează standardului de claritate şi precizie necesar normei penale. Astfel, din această expresie se poate deduce existenţa a priori a unei operaţiuni de individualizare a pedepsei, sens în care destinatarul normei nu îşi poate conforma conduita raportat la conţinutul acesteia. Face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016 şi Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care s-a statuat, în esenţă, că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească, în caz contrar destinatarul normei este acela care va stabili înţelesul acelei noţiuni, de la caz la caz, printr-o apreciere care nu poate fi decât una subiectivă şi, în consecinţă, discreţionară. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Arată că, prin Decizia nr. 229 din 21 aprilie 2005, Curtea Constituţională a statuat că nu i se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor prevederi celor instituite, nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică şi nici nu poate cenzura modul de aplicare şi interpretare a legii într-o cauză concretă. 10. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii (sau procedura abreviată a judecăţii) reprezintă o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun - cercetarea judecătorească obişnuită -, ce presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului. În continuare, apreciază că sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 255 din 25 aprilie 2017. 11. În ceea ce priveşte exigenţele de claritate şi previzibilitate a legii, arată că dispoziţiile criticate sunt formulate cu o precizie suficientă ce permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu: Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40; Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55; Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59. 12. Apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt conforme şi cu prevederile art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie, de vreme ce acestea nu înlătură posibilitatea oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, beneficiind de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 375 şi ale art. 377 din acelaşi act normativ, cu următorul conţinut: - Art. 374 alin. (4): „În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).“; – Art. 375: "(1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.(1^1) Inculpatul poate recunoaşte faptele şi solicita judecarea cauzei în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4) şi prin înscris autentic.(1^2) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (1^1), dacă inculpatul este minor, este necesară şi încuviinţarea reprezentantului său legal.(2) Dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.(3) Dacă respinge cererea, instanţa procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(12)." – Art. 377: "(1) Dacă a dispus ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 375 alin. (1), instanţa administrează proba cu înscrisurile încuviinţate.(2) Înscrisurile pot fi prezentate la termenul la care instanţa se pronunţă asupra cererii prevăzute la art. 375 alin. (1) sau la un termen ulterior, acordat în acest scop. Pentru prezentarea de înscrisuri instanţa nu poate acorda decât un singur termen.(3) Dispoziţiile art. 383 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.(4) Dacă instanţa constată, din oficiu, la cererea procurorului, a părţilor ori a persoanei vătămate, că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, este obligată să pună în discuţie noua încadrare, dispoziţiile art. 386 aplicându-se în mod corespunzător.(5) Dacă pentru stabilirea încadrării juridice, precum şi dacă, după schimbarea încadrării juridice, este necesară administrarea altor probe, instanţa, luând concluziile procurorului, părţilor ori ale persoanei vătămate, dispune efectuarea cercetării judecătoreşti, dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(12) aplicându-se în mod corespunzător." 16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii în componenta privind exigenţele privind calitatea legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 255 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 14 iulie 2017, a analizat şi a respins, ca inadmisibilă, o critică de neconstituţionalitate identică celei formulate în prezenta cauză. 18. Curtea a statuat că voinţa legiuitorului este explicită, în sensul că exclude de la beneficiul aplicării procedurii simplificate acele infracţiuni care se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă, iar o astfel de reglementare nu capătă valenţe discriminatorii, având o justificare obiectivă şi rezonabilă ce ţine de gravitatea extremă a faptei comise, pedeapsa detenţiunii pe viaţă fiind ultima pe scara graduală prevăzută de sistemul represiv românesc şi care, în acord cu art. 53 din Codul penal, este cea mai aspră dintre pedepsele principale, fiind precedată (din perspectiva gradului de intensitate a măsurii de constrângere) de pedeapsa amenzii şi a închisorii de la 15 zile la 30 de ani. 19. De asemenea, Curtea a reţinut că valoarea socială ocrotită prin incriminarea infracţiunilor din Codul penal pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa detenţiunii pe viaţă (în unele cazuri alternativ cu pedeapsa închisorii) este, în principal, viaţa (art. 189 - „Omorul calificat“, art. 401 - „Atentatul care pune în pericol securitatea naţională“, art. 402 - „Atentatul contra unei colectivităţi“, art. 408 - „Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională“, art. 438 - „Genocidul“, art. 439 - „Infracţiuni contra umanităţii“, art. 440 - „Infracţiuni de război contra persoanelor“). Totodată, a făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul la viaţă, statuat în art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezintă „regele drepturilor“, un drept ce consacră una dintre valorile fundamentale ale statelor democratice care alcătuiesc Consiliul Europei, numărându-se printre prevederile primordiale ale Convenţiei. Instanţa de la Strasbourg acordă preeminenţă, în jurisprudenţa sa, articolului 2, având în vedere că dreptul la viaţă se bucură de un statut special între dispoziţiile Convenţiei pe care aceasta le consideră primordiale. Prin urmare, Curtea Constituţională a reţinut că dreptul la viaţă constituie un atribut inalienabil al persoanei şi reprezintă valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului, întrucât este un drept fără de care exercitarea celorlalte drepturi şi libertăţi garantate de Constituţie şi de instrumentele internaţionale de protecţie a drepturilor fundamentale ar fi iluzorie, fapt ce determină caracterul axiologic al acestui drept, care cuprinde atât un drept subiectiv, cât şi o funcţie obiectivă, aceea de principiu călăuzitor al activităţii statului, acesta din urmă având obligaţia de a proteja dreptul fundamental la viaţă al persoanei. Aşadar, Curtea a constatat că preeminenţa dreptului la viaţă este, printre altele, cea care justifică opţiunea legiuitorului de a acorda beneficiul procedurii simplificate de judecată şi efectele aplicării acesteia numai în cauzele având ca obiect infracţiuni cu privire la care legea prevede pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii sau numai pedeapsa închisorii. 20. În continuare, Curtea a înlăturat susţinerile potrivit cărora, în ceea ce priveşte tentativa la infracţiunea de omor calificat (infracţiune pentru săvârşirea căreia este trimis în judecată şi autorul excepţiei din prezentul dosar), ar trebui să fie admisibilă procedura derogatorie, simplificată, a recunoaşterii vinovăţiei, în caz contrar normele procesual penale ale art. 374 alin. (4) fiind contrare dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare. 21. Faţă de aceste critici, Curtea a reţinut că, potrivit art. 189 alin. (1) din Codul penal, infracţiunea de omor calificat se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar, potrivit art. 33 alin. (2) din Codul penal, când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. Art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală reglementează condiţia ca inculpatul să nu fie acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, fără a face distincţia dacă pedeapsa detenţiunii pe viaţă este pedeapsă unică sau este prevăzută de lege alternativ cu pedeapsa închisorii ori dacă infracţiunea pedepsită cu detenţiunea pe viaţă a fost consumată sau a rămas în faza de tentativă. 22. Curtea a reţinut că o condiţie identică era reglementată şi în art. 320^1 din Codul de procedură penală din 1968, iar jurisprudenţa a fost majoritară în sensul că procedura simplificată nu se aplică inculpatului care a comis o infracţiune pedepsită cu detenţiunea pe viaţă, chiar dacă infracţiunea a rămas în faza de tentativă. 23. În continuare, Curtea a constatat că art. 174 din Codul penal, similar art. 144 din Codul penal din 1969, prevede că „prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice“, iar art. 187 din Codul penal, similar art. 141^1 din Codul penal din 1969, stabileşte că „prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei“. Aşadar, prin „săvârşirea unei infracţiuni“ se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca „infracţiune consumată sau ca tentativă“, cu alte cuvinte se au în vedere faptele pedepsibile, indiferent dacă acestea se prezintă sub forma unei infracţiuni faptă consumată (forma perfectă) sau sub forma unei infracţiuni faptă tentată (forma imperfectă), fiecare formă pedepsibilă, luată separat, constituind o infracţiune. De asemenea, prin „pedeapsă prevăzută de lege“ se înţelege pedeapsa reglementată de norma penală care incriminează fapta săvârşită în forma consumată „fără luarea în considerare a cauzelor de reducere a pedepsei sau de majorare a pedepsei“. Cu alte cuvinte, dacă legea procesual penală - în cazul de faţă art. 374 alin. (4) - condiţionează anumite efecte de „pedeapsa prevăzută de lege“, referirea se face la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată (în varianta tip sau calificată), fără a se lua în considerare eventualele cauze generale de agravare (stări de agravare - concursul de infracţiuni, recidiva, circumstanţele agravante) sau de atenuare (stări de atenuare - tentativa, circumstanţele atenuante). 24. Aşadar, raportând normele procesual penale ale art. 374 alin. (4) la normele penale precitate, concluzia care s-ar desprinde ar fi că nu se poate proceda la judecata cauzei potrivit procedurii simplificate în ipoteza unei tentative, aşadar a unei forme imperfecte a infracţiunii, atunci când infracţiunea consumată se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă. Or, faţă de criticile formulate de autorul excepţiei, Curtea reţine că, şi într-o astfel de ipoteză, considerentele deciziilor anterioare ale instanţei de control constituţional rămân valabile, întrucât reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, această instituţie reprezentând un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care şi aceea ca acţiunea penală să nu vizeze o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă (incluzând, astfel cum s-a arătat, şi tentativa). Cu alte cuvinte, legiuitorul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere în reglementarea acestei instituţii, atunci când a stabilit că admisibilitatea judecăţii potrivit procedurii abreviate este determinată de gradul abstract de pericol social al faptei, iar nu de periculozitatea concretă a făptuitorului, având în vedere şi faptul că, astfel cum s-a reţinut în precedent, valoarea socială ocrotită prin incriminarea infracţiunilor pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa detenţiunii pe viaţă este, în principal, viaţa, valoare fundamentală a statelor democratice. 25. Totodată, astfel cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, nu se poate vorbi despre un proces echitabil în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului în favoarea celerităţii procesului penal, astfel că nu simpla recunoaştere a vinovăţiei este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii, ci stabilirea vinovăţiei. De altfel, Curtea a reţinut că, chiar şi în ipoteza îndeplinirii condiţiilor pentru a se proceda la judecata potrivit procedurii simplificate, în măsura în care instanţa apreciază că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt insuficiente pentru a stabili că fapta există, că aceasta constituie infracţiune şi că a fost săvârşită de inculpat, aceasta poate respinge cererea formulată, urmând a judeca cauza potrivit dreptului comun, cadrul procesual în care poate lămuri toate împrejurările, inculpatul putând beneficia, şi în acest cadru, de un tratament juridic mai blând, în acord cu efectele circumstanţelor atenuante. Altfel spus, conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, stăruinţa depusă pentru a înlătura rezultatul ori paguba produsă, comportarea sinceră în faţa autorităţii, recunoaşterea vinovăţiei şi alte asemenea reprezintă împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante şi pot fi mai favorabile decât beneficiul prevăzut de art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. De asemenea, Curtea nu a putut reţine nici încălcarea dreptului la apărare, având în vedere că acest drept conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător, aspecte necenzurate prin norma procesual penală criticată. Totodată, neaplicarea procedurii simplificate şi a beneficiilor recunoaşterii vinovăţiei în ipoteza săvârşirii unei tentative la o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu aduce atingere principiului egalităţii, în condiţiile în care egalitatea nu înseamnă uniformitate, iar procedura de judecată în cazul pledoariei de vinovăţie nu reprezintă un drept fundamental, condiţionarea accesului la această instituţie având o justificare obiectivă şi rezonabilă, ce ţine de gravitatea extremă a faptei comise, chiar şi sub forma imperfectă a infracţiunii, având în vedere, astfel cum s-a arătat, valoarea socială ocrotită prin incriminarea infracţiunilor pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa detenţiunii pe viaţă. 26. Având în vedere similitudinea criticilor de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză cu cele soluţionate prin Decizia nr. 255 din 25 aprilie 2017, precitată, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, raportate la cele ale art. 375 şi ale art. 377 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Cornel Varga în Dosarul nr. 594/83/2020 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
