Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Ciuraru în Dosarul nr. 2.466/89/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.089D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.973D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Nechita în Dosarul nr. 3.647/321/2014 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea acestora. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.973D/2016 la Dosarul nr. 1.089D/2016, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la reglementarea similară celei criticate în prezenta cauză, cuprinsă în Codul de procedură civilă din 1865. În acest sens invocă deciziile nr. 311 din 15 noiembrie 2001 şi nr. 124 din 16 februarie 2006. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Decizia nr. 9 din 11 mai 2016 şi Decizia civilă nr. 186 din 21 septembrie 2016, pronunţate în Dosarul nr. 2.466/89/2014, respectiv Dosarul nr. 3.647/321/2014, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi, respectiv, Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţii ridicate de Marin Ciuraru şi, respectiv, Marin Nechita, în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor formulate împotriva unor sentinţe civile prin care s-a constatat perimarea contestaţiei formulate împotriva unei decizii de suspendare a contractului de muncă, respectiv perimarea cererii de chemare în judecată. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin reglementarea diferită a căilor de atac ce pot fi exercitate într-o cauză în care, conform legii, hotărârea pronunţată poate fi atacată doar cu apel se creează un dezechilibru procesual faţă de ceilalţi participanţi la actul de justiţie. Astfel, în condiţiile în care hotărârea pronunţată asupra fondului cauzei poate fi atacată doar cu apel, iar hotărârea pronunţată asupra excepţiei perimării poate fi atacată doar cu recurs, se apreciază că recursul este asimilat apelului, iar regulile stabilite pentru apel se aplică şi în cazul recursului. 9. Se mai apreciază că, atât timp cât în aceeaşi cauză, pentru două aspecte diferite, se pot exercita două căi de atac diferite, se instituie o discriminare, întrucât regulile aplicabile recursului sunt mai restrictive decât cele aplicabile apelului, care are un caracter devolutiv. 10. Se mai susţine că termenul stabilit de dispoziţia legală criticată, respectiv 5 zile de la pronunţare şi nu de la comunicare, este unul nerezonabil, deoarece nu pot fi invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă în lipsa comunicării hotărârii. Susţine că termenele care curg de la pronunţare sunt reglementate în legislaţia penală, unde exercitarea unei căi de atac nu este determinată şi de motivarea imediată. În procesul civil, un recurs se poate promova sub sancţiunea nulităţii numai în raport cu motivele strict prevăzute de lege. 11. Prin urmare se arată că termenul de recurs trebuie să curgă de la comunicarea hotărârii, pentru a se evita sancţiunea nulităţii recursului pentru nemotivare în termenul legal. 12. Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile legale similare cuprinse în vechea lege procesual civilă, respectiv Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001 şi Decizia nr. 124 din 16 februarie 2006. 13. Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reglementarea exercitării căii de atac a recursului de la pronunţarea hotărârii de perimare asigură o rapidă analizare a hotărârii de perimare şi, implicit, o statuare în ceea ce priveşte soarta procesului asupra căruia s-a constatat perimarea. Instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă, mai arată că legiuitorul a reglementat un termen de 5 zile pentru exercitarea recursului, termen care curge de la pronunţarea hotărârii de perimare, şi un termen de 5 zile pentru motivarea recursului, care curge de la data comunicării hotărârii de perimare. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. 16. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 421 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare. Când perimarea se constată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de Completul de 5 judecători.“ 20. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. De asemenea se invocă şi dispoziţiile art. 1 privind obligaţia de a respecta drepturile omului şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 47 alin. (1) şi (2) privind dreptul la o cale eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi ale art. 10 privind dreptul la un proces echitabil din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că sancţiunea procedurală a perimării este determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de 6 luni, din vina părţii. Perimarea şi, implicit, consecinţele ei, prevăzute de art. 422 din Codul de procedură civilă, ar fi putut fi evitate dacă părţile s-ar fi interesat în perioada de 6 luni de la data suspendării cauzei de stadiul în care se află judecata. 22. Curtea constată că dispoziţiile legale criticate preiau soluţia legislativă consacrată de art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit căruia „Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare.“, care au format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea constatând constituţionalitatea acestora (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2002, sau Decizia nr. 1.454 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 11 ianuarie 2012). Curtea a reţinut că, prin reglementarea instituţiei perimării, ca sancţiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de chemare în judecată care a lăsat-o în nelucrare din vina sa, nu este încălcat accesul liber la justiţie, ci acesta este supus condiţiei respectării unor exigenţe legale, determinate tocmai de necesitatea asigurării unui proces echitabil. În jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001, Curtea a statuat în mod constant că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări. Este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie care rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa [...] şi procedura de judecată sunt stabilite de lege“, şi ale art. 129, potrivit cărora „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, accesul liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social. 23. De altfel, Curtea a reţinut că dispoziţia legală criticată reglementează doar existenţa unei căi de atac împotriva hotărârii care constată perimarea (recursul), precum şi modul de exercitare a acesteia (în termen de 5 zile de la pronunţarea hotărârii care constată perimarea), ceea ce nu poate fi considerat contrar pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, niciun text al acestora neprevăzând că termenul de exercitare a unei căi de atac curge de la comunicarea hotărârii judecătoreşti. Dimpotrivă, este recunoscut dreptul statelor semnatare ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de a-şi stabili propriile căi de atac. 24. Aşadar, prevederea legală potrivit căreia termenul de recurs curge de la pronunţarea hotărârii care constată perimarea nu încalcă accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, întrucât părţile sunt încunoştinţate din timp despre judecată şi, prin urmare, au posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare, ceea ce constituie tocmai o reglementare a exercitării dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. 25. În continuare, referitor la susţinerile potrivit cărora termenul de recurs ar trebui să curgă de la momentul comunicării hotărârii supuse recursului, în caz contrar fiind încălcat principiul egalităţii în drepturi şi dreptul la o cale efectivă de atac, precum şi la faptul că reglementarea diferită a căilor de atac ce pot fi exercitate într-o cauză creează un dezechilibru procesual faţă de ceilalţi participanţi la justiţie, Curtea reţine că aceste critici urmăresc, practic, modificarea unor soluţii legislative în sensul dorit de autorii excepţiei, deoarece, printr-o anumită interpretare, într-o speţă dată, aceştia se află într-o situaţie nefavorabilă. 26. Dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, întrucât se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. 27. Totodată, Curtea observă că, în Codul de procedură civilă, legiuitorul a reglementat prin art. 487 alin. (1) că „Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs“, cu alte cuvine faptul că, în cazul în care termenul de exercitare a recursului curge de la pronunţare, motivarea acestuia se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii. Instanţa sesizată cu soluţionarea recursului împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea analizează dacă această măsură a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la perimarea cererii şi nu fondul cererii a cărei perimare se constată, perimarea fiind un incident procedural intervenit în cursul unui proces. Prin urmare, cererea de chemare în judecată, respectiv hotărârea de constatare a perimării reprezintă două chestiuni distincte, astfel încât nu se poate susţine că, dacă hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii de chemare în judecată este supusă apelului, atunci legiuitorul ar fi trebuit să prevadă calea de atac a apelului şi pentru hotărârea de constatare a perimării. 28. Faptul că hotărârea de perimare poate fi atacată cu recurs, iar hotărârea asupra fondului poate fi atacată cu apel, nu contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi nici accesului liber la justiţie. În cazul în care instanţa constată că perimarea nu a intervenit, va pronunţa o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul procesului, potrivit art. 421 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin intermediul acelei căi de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii de fond. 29. Astfel, Curtea reţine că încheierile prin care se constată că perimarea nu a intervenit, respectiv, hotărârile prin care se constată perimarea, reglementate de alin. (1) şi, respectiv, alin. (2) al art. 421 din Codul de procedură civilă, au efecte diferite. Ca atare, în cazul neintervenirii perimării, judecata continuă, în timp ce, în cazul constatării acesteia, toate actele de procedură făcute de acea instanţă sunt lipsite de efect. Aşadar, până la rămânerea definitivă a hotărârii care a constatat perimarea, judecarea procesului rămâne sub semnul incertitudinii. În primul caz, atunci când se constată că perimarea nu a intervenit, încheierea poate fi atacată odată cu fondul cauzei, respectiv prin intermediul acelei căi de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii de fond. În cel de-al doilea caz, atunci când perimarea a fost constatată, legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului. Diferenţierea soluţiilor legislative pentru cele două cazuri are o premisă raţională şi obiectivă din perspectiva efectelor diferite produse de încheierea prin care nu se constată intervenţia perimării şi de hotărârea prin care se constată aceasta, astfel cum s-a arătat anterior. 30. Prin urmare, principiul egalităţii nu are semnificaţia introducerii unei uniformizări a soluţiilor legislative, fiind posibilă aplicarea unor tratamente juridice diferite, în cazurile în care aceasta se justifică în mod obiectiv şi raţional. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marin Ciuraru în Dosarul nr. 2.466/89/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi de Marin Nechita în Dosarul nr. 3.647/321/2014 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 421 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
