Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Eduard Moldovanu în Dosarul nr. 7.648/99/2016 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.455D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că revine legiuitorului competenţa de a legifera în sensul celor arătate în criticile formulate, sens în care invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 6 iunie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 13 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.648/99/2016, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Excepţia a fost ridicată de Eduard Moldovanu într-o cauză penală privitoare la „săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal şi aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal şi aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal“. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că legiuitorul nu a stabilit un prag valoric minim al „pagubei“ şi al „folosului necuvenit“ în reglementarea dată infracţiunii de abuz în serviciu şi care să o delimiteze de celelalte forme de răspundere juridică. Se invocă lipsa de previzibilitate şi lipsa de claritate a normei penale privind infracţiunea de abuz în serviciu raportat la tipul de răspundere juridică aplicabil în funcţie de fapta funcţionarului public ce cauzează paguba instituţiei. Se invocă motivarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, paragrafele 69-76, arătându-se că obligă legiuitorul ca la incriminarea faptei de abuz în serviciu să facă mai multe diferenţieri între formele de vinovăţie, gradul de vătămare a intereselor persoanelor, gradul de periculozitate raportat la valoarea socială apărată, proporţionalitatea şi justeţea sancţiunii, necesitatea unei sancţiuni penale faţă de impactul asupra societăţii realizat prin fapta în sine. 6. Tribunalul Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal este inadmisibilă, deoarece obligaţia de a reglementa un prag valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei incriminate în cuprinsul normei penale intră în sarcina legiuitorului, şi nu în sarcina Curţii Constituţionale, aspect care rezultă şi din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 392 din 6 iunie 2017. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, instanţa consideră că aceasta este neîntemeiată, făcând trimitere la argumentele Deciziei nr. 392 din 6 iunie 2017, paragrafele 58-60, şi Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, paragrafele 86-90. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal este inadmisibilă, deoarece legiuitorul are obligaţia de a reglementa pragul valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei, iar această atribuţie nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 este neîntemeiată, deoarece prin modul în care a fost incriminată constituie o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu. 9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Arată că asupra unor critici similare Curtea s-a pronunţat prin deciziile nr. 405/2016 şi nr. 392/2017, precum şi faptul că prin Decizia nr. 392/2017 Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, cu denumirea marginală Abuzul în serviciu, precum şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut: - Art. 297 din Codul penal: „(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.“; – Art. 13^2 din Legea nr. 78/2000: „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.“ 13. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării obligatorii a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei, art. 52 alin. (1) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi în art. 124 alin. (1) referitor la înfăptuirea justiţiei. Se invocă de asemenea dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile art. 19 - Abuzul de funcţii din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei adoptată la New York, ratificată prin Legea nr. 365/2004. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai analizat aceleaşi dispoziţii legale, prin raportare la dispoziţii constituţionale şi din tratate internaţionale, precum şi faţă de critici similare, iar prin Decizia nr. 515 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018, a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 15. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“ şi că a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000. Curtea a mai reţinut că ulterior, având în vedere natura diferită a criticilor de neconstituţionalitate, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, pronunţând în acest sens Decizia nr. 697 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2018, prin care, cu referire la dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, a observat că Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 reprezintă o decizie interpretativă, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate vizând înţelesul normei juridice care nu a fost exclus cadrului constituţional prin decizia antereferită poate face obiectul controlului de constituţionalitate (a se vedea paragrafele 14 şi 15). Curtea constată că şi în prezenta cauză autorul formulează critici care vizează însăşi existenţa normativă a art. 297 alin. (1) din Codul penal, prin prisma faptului că legiuitorul nu a intervenit asupra acestuia, după pronunţarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016. Sub acest aspect, Curtea a constatat că „excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă şi urmează a fi analizată pe fond“, concluzie valabilă şi în prezenta cauză (a se vedea paragraful 15 din aceeaşi decizie). 16. În continuare, Curtea observă că examinând critici similare vizând art. 297 alin. (1) din Codul penal, a reţinut necesitatea reglementării de către legiuitor a unui prag al pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii şi circumstanţierea vătămării produse prin comiterea faptei, elemente în funcţie de care să se aprecieze incidenţa sau nu a legii penale. De asemenea a constatat că nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera exclusivă de competenţă a legiuitorului primar sau delegat. În consecinţă, ţinând seama de dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei“, şi de cele ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, „În România, respectarea [...] legilor este obligatorie“, Curtea a subliniat că legiuitorul are obligaţia de a reglementa pragul valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii (Decizia nr. 697 din 7 noiembrie 2017, precitată, paragrafele 17-19, cu trimitere la Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 55). 17. Curtea a mai constatat că aspectele mai sus invocate sunt de natură a conferi un caracter proporţional reglementării criticate, prin mecanismele specifice controlului de constituţionalitate (Decizia nr. 697 din 7 noiembrie 2017, precitată, paragraful 18), aceste considerente cuprinse în deciziile invocate fiind „de natură a asigura, totodată, claritate, precizie şi previzibilitate reglementării criticate, punând dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi, de asemenea, cu cele ale art. 23 alin. (12) din Constituţie şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei“ (Decizia nr. 515 din 17 iulie 2018, precitată, paragraful 18). În acelaşi sens, Curtea a reţinut că „pronunţarea unei decizii sub rezervă de interpretare de către Curtea Constituţională nu conduce la imprevizibilitatea normei asupra căreia poartă decizia; din contră, decizia Curţii clarifică aspectele de constituţionalitate din cuprinsul acesteia. Desigur, este de dorit ca legiuitorul să intervină şi să adopte actul de punere de acord a textului care a făcut obiectul deciziei de admitere a Curţii Constituţionale, însă, chiar în lipsa adoptării unui asemenea act, textul de incriminare rămâne în vigoare din punct de vedere normativ, cu corectivul adus prin decizia sub rezervă de interpretare antereferită, şi, în consecinţă, poate fi aplicat. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie“ (Decizia nr. 217 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 10 septembrie 2019, paragraful 71). 18. Referitor la pretinsa încălcare, prin acelaşi text din Codul penal, a prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în condiţiile prevăzute în ipoteza normei de incriminare analizate, motiv pentru care acestea nu contravin principiului egalităţii în drepturi (Decizia nr. 515 din 17 iulie 2018, precitată, paragraful 20). 19. În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, Curtea a reţinut că aceasta constituie, astfel cum prevede şi titlul secţiunii din care face parte, o infracţiune asimilată celor de corupţie, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu. Curtea a observat că în legislaţia penală, în raport cu elementele componente, pot exista norme complete şi norme incomplete, acestora din urmă lipsindu-le fie dispoziţia, fie sancţiunea, fie elemente ale acestora, pe care le împrumută din conţinutul altor norme. În legătură cu normele de trimitere, Curtea, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a statuat că trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul aceluiaşi act normativ sau din alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală, în care sunt stabilite expres anumite prescripţii normative. Efectul dispoziţiei de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conţinutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conţinutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripţiile celuilalt text. În lipsa unei atari operaţii, legiuitorul ar fi încadrat, evident, acest text în forma scrisă a textului care face trimitere. Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, „(1) Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage şi modificarea normei incomplete“. Prin urmare, analiza întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 246, art. 248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, astfel cum acestea au fost reconfigurate prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 şi Decizia nr. 397 din 13 iunie 2017, dispoziţia criticată fiind o normă incompletă, de trimitere (Decizia nr. 515 din 17 iulie 2018, precitată, paragraful 21, cu trimitere şi la Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată). 20. Cu privire la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie, Curtea a constatat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, întrucât dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de drept penal substanţial, iar garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil se asigură prin mijloace juridice specifice dreptului procesual penal (Decizia nr. 515 din 17 iulie 2018, precitată, paragraful 22). 21. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eduard Moldovanu în Dosarul nr. 7.648/99/2016 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
