Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.676/1/2022
┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele Completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mircea │- judecător la Secţia │
│Mugurel │penală │
│Şelea │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Constantin│- judecător la Secţia │
│Epure │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia │
│Şerban │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Valerica │- judecător la Secţia │
│Voica │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia │
│Ispas │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia │
│Valeria │penală │
│Lefterache│ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Gheorghe │- judecător la Secţia │
│Valentin │penală │
│Chitidean │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Andrei │- judecător la Secţia │
│Claudiu │penală │
│Rus │ │
└──────────┴───────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, prin Încheierea din 5 iulie 2022, în Dosarul nr. 45.168/3/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în interpretarea art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior modificării din anul 2014), reţinerea formei agravate a infracţiunii de dare de mită este condiţionată de săvârşirea infracţiunii faţă de un funcţionar care exercită atribuţii de control, în legătură directă cu aceste atribuţii, sau este suficient ca funcţionarul să aibă atribuţii de control, darea de mită săvârşită faţă de acesta neavând legătură directă cu respectivele atribuţii." Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Rosana Bota, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Judecător raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul Constantin Epure, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de către judecătorul raportor, acesta fiind comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Totodată, a învederat că, urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul în dezbateri. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării prin care s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu următoarei probleme de drept: „Dacă în interpretarea art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior modificării din anul 2014), reţinerea formei agravate a infracţiunii de dare de mită este condiţionată de săvârşirea infracţiunii faţă de un funcţionar care exercită atribuţii de control, în legătură directă cu aceste atribuţii, sau este suficient ca funcţionarul să aibă atribuţii de control, darea de mită săvârşită faţă de acesta neavând legătură directă cu respectivele atribuţii.“ În susţinerea acestei solicitări, în raport de problema de drept ridicată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv nefiind îndeplinită condiţia negativă, şi anume ca asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării să nu se fi statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă şi să nu formeze obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Potrivit jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al instanţei supreme, condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printrun recurs în interesul legii, presupune ca instanţa supremă să nu fi statuat prin dispozitivul şi considerentele ori prin considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare, asupra chestiunii de drept. În situaţia în care considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare conţin elemente suficiente care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept, sesizarea devine inadmisibilă. S-a arătat că, analizând chestiunea de drept prin prisma jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, se constată că, prin Decizia nr. 2 din 25 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 22 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în forma în vigoare anterior anului 2014, se aplică doar în ipoteza în care infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de făptuitor în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor. Deşi decizia menţionată a fost pronunţată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, privind modalitatea agravată a infracţiunii de luare de mită, se constată că instanţa supremă a făcut referire în considerentele hotărârii şi la varianta agravată a infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014), a cărui dificultate de interpretare şi aplicare o invocă instanţa de trimitere. Or, având în vedere că, prin decizia anterior menţionată, s-a constatat că dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 reprezintă o variantă specială a infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 din Codul penal din 1969, elementul circumstanţial agravant fiind reprezentat de o calitate specială a subiectului pasiv adiacent, este cert că incidenţa formei agravate este condiţionată de săvârşirea de către mituitor a faptei în legătură directă cu atribuţiile subiectului pasiv secundar. În consecinţă, doamna procuror a susţinut că, întrucât considerentele Deciziei nr. 2 din 25 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cuprind elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate, nu se impune intervenţia instanţei supreme pe calea mecanismului prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală, considerentele menţionate aplicându-se mutatis mutandis şi în cauza aflată pe rolul instanţei de trimitere. Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNEI CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin încheierea de sesizare din data de 5 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în interpretarea art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior modificării din anul 2014), reţinerea formei agravate a infracţiunii de dare de mită este condiţionată de săvârşirea infracţiunii faţă de un funcţionar care exercită atribuţii de control, în legătură directă cu aceste atribuţii, sau este suficient ca funcţionarul să aibă atribuţii de control, darea de mită săvârşită faţă de acesta neavând legătură directă cu respectivele atribuţii." II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 188/F din data de 23 februarie 2021 a Tribunalului Bucureşti - Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 45.168/3/2018. Prin sentinţa penală menţionată s-au dispus următoarele: În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul P.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 din Codul penal în referire la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal (fapta din perioada 2006-2007). În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul P.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 din Codul penal în referire la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal (fapta din perioada 2009-2010). În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul C.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. 1 din Codul penal 1969 cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în forma anterioară Legii nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 din Codul penal (fapta din 2009-2010). În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, a fost achitată inculpata S.T. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. 1 din Codul penal 1969 cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în forma anterioară Legii nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 din Codul penal (fapta din 2009-2010). Au fost ridicate măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţa din 18 decembrie 2018 până la concurenţa sumei de xx Euro şi yy USD asupra imobilului casă de locuit compusă din trei dormitoare şi anexe (2,500 sq.ft.) situată în A., achiziţionat de G.L. la data de 24 martie 2011. S-a constatat că prin Încheierea de şedinţă din data de 13 martie 2019, judecătorul de cameră preliminară a dispus revocarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin aceeaşi ordonanţă a procurorului asupra imobilului teren cu suprafaţa de XX mp, situat în B. înscris în cartea funciară a sectorului x Bucureşti. Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, cu referire la toate acuzaţiile care fac obiectul judecăţii, că în cauză, probele administrate nu satisfac exigenţa standardului de probaţiune dincolo de orice îndoială rezonabilă, condamnarea putându-se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de o astfel de îndoială, standard care constituie o garanţie a aflării adevărului şi a dreptului la un proces echitabil. Fiind sesizată cu apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în şedinţa publică din data de 21 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a pus în discuţia părţilor cererea formulată de inculpata S.T. în sensul sesizării, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept expuse în preambul. Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale unei astfel de sesizări, prevăzute de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar pe fondul sesizării, a arătat că pentru reţinerea formei agravate a infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 din Codul penal 1969 cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în varianta anterioară Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, este suficient ca funcţionarul în legătură cu care s-a comis infracţiunea de dare de mită să aibă atribuţii de control, chiar dacă infracţiunea săvârşită nu are legătură directă cu respectivele atribuţii. În acest sens a invocat practica instanţelor judecătoreşti. Inculpatul P.C., prin apărător, a solicitat admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi suspendarea soluţionării cauzei. La acelaşi termen, inculpata S.T. a formulat, prin apărător ales, o cerere de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată [din infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în forma anterioară Legii nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, în infracţiunea de dare de mită, forma tip, prevăzută de art. 255 alin. 1 din Codul penal anterior]. O solicitare similară a fost formulată şi de către inculpatul C.I. Referitor la cererile de schimbare a încadrării juridice, instanţa de control judiciar a prorogat soluţionarea acestora, după soluţionarea de către instanţa supremă a sesizării referitoare la dezlegarea chestiunii de drept anterior expuse. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie În opinia instanţei de sesizare, calitatea subiectului activ la infracţiunea de luare de mită (de care depinde agravarea infracţiunii de dare de mită, potrivit dispoziţiilor vechiului Cod penal, în măsura în care s-ar aprecia că este lege penală mai favorabilă) nu poate fi privită independent de latura obiectivă a infracţiunii, deoarece, fapta este tipică numai atunci când pretinderea, primirea de bani sau alte foloase se realizează în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii îndeplinirii unui act care intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului. De aceea, faptei de luare de mită îi lipseşte unul dintre elementele sale constitutive, dacă mituirea funcţionarului nu are legătură cu exercitarea atribuţiilor concrete de serviciu. În ceea ce priveşte aspectul dacă dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000, în varianta anterioară Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care reglementează o formă agravată a infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 din Codul penal din 1969, se interpretează în sensul în care este suficient ca funcţionarul faţă de care se comite infracţiunea de dare de mită, să aibă atribuţii de control (prin fişa postului sau prin lege) sau este necesar ca respectivul funcţionar să se fi aflat în exercitarea acelor atribuţii la momentul comiterii infracţiunii, completul de judecată a făcut trimitere la raţionamentul avut în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, la pronunţarea Deciziei nr. 2 din 25 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 22 februarie 2017. Prin decizia sus-amintită, în interpretarea unor dispoziţii similare, respectiv a celor cuprinse în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) cu referire la agravarea infracţiunii de luare de mită în cazul în care aceasta are ca subiect activ un funcţionar cu atribuţii privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, s-a stabilit că dispoziţiile mai sus menţionate se aplică doar în ipoteza în care infracţiunea de luare de mită este săvârşită de făptuitor în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor. Instanţa de sesizare a reţinut că, prin decizia anterior menţionată s-a statuat că „în forma agravată, fapta de luare de mită este săvârşită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau cu scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, dar nu a oricăror îndatoriri, ci doar a acelora care se circumscriu competenţelor subiectului activ, respectiv funcţionarului cu atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor“. De asemenea, s-a stabilit că „varianta agravată a infracţiunii de luare de mită este incidentă doar în ipoteza în care pretinderea, primirea, acceptarea ori nerespingerea promisiunii, respectiv darea de mită, se realizează în legătură directă cu atribuţiile persoanei care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau de judecare a infracţiunilor. Aceste atribuţii trebuie să derive din lege, fiind nesocotite de subiectul activ al infracţiunii, care a pretins, a primit ori a acceptat promisiunea de bani sau alte foloase, sau de subiectul pasiv adiacent.“ IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara care, după caz, au făcut referire la opiniile unora dintre instanţele arondate. În materialul transmis de curţile de apel a fost identificată practică relevantă în materie la aceste curţi şi instanţele arondate: Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Dolj, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Prahova şi Tribunalul Satu Mare. În urma consultării instanţelor de judecată, s-au evidenţiat următoarele opinii: Într-o primă opinie, susţinută de curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti - Secţia I penală, Cluj, Craiova, Galaţi, Oradea, Timişoara, Suceava, Tribunalele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Bucureşti, Caraş-Severin, Constanţa, Cluj, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vaslui (opinie majoritară), precum şi judecătoriile Bistriţa, Lieşti, Moldova Nouă, Novaci, Oraviţa, Pătârlagele, Reşiţa şi Târgu Cărbuneşti, s-a apreciat că „în interpretarea art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior modificării din anul 2014), reţinerea formei agravate a infracţiunii de dare de mită este condiţionată de săvârşirea infracţiunii faţă de un funcţionar care exercită atribuţii de control, în legătură directă cu aceste atribuţii“. Potrivit opiniei exprimate, calitatea subiectului activ la infracţiunea de luare de mită nu poate fi privită independent de latura obiectivă a infracţiunii, fapta fiind tipică numai atunci când pretinderea, primirea de bani sau alte foloase se realizează în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii îndeplinirii unui act care intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului. Astfel, faptei de luare de mită îi lipseşte unul dintre elementele sale constitutive, dacă mituirea funcţionarului nu are legătură cu exercitarea atribuţiilor concrete de serviciu. Conform art. 255 din Codul penal anterior, cele trei modalităţi alternative din cuprinsul elementului material al infracţiunii de dare de mită trebuie comise în scopul de a-l determina pe funcţionar să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ori să facă un act contrar acestor îndatoriri. Prin Decizia nr. 2/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că în cazul infracţiunii de luare de mită, actul pentru care se pretinde, se primeşte, se acceptă sau nu se resping bani sau alte foloase necuvenite, trebuie să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale acestuia sau un act contrar acestor îndatoriri. Această interpretare a legii cuprinsă în decizia menţionată anterior se aplică, în mod similar, şi în cazul infracţiunii de dare de mită, care trebuie să vizeze un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, respectiv un act concret ce se înscrie în limitele competenţelor sale, în conformitate cu normele care reglementează serviciul acestuia ori este inerent naturii lui. În a doua opinie, susţinută de Curtea de Apel Piteşti, Târgu Mureş, tribunalele Satu Mare şi Vaslui (opinie minoritară), judecătoriile Caransebeş şi Câmpina, s-a apreciat că „în interpretarea art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior modificării din anul 2014), reţinerea formei agravate a infracţiunii de dare de mită nu este condiţionată de săvârşirea faptei faţă de un funcţionar care exercită atribuţii de control, în legătură directă cu aceste atribuţii, fiind suficient ca funcţionarul să aibă atribuţii de control, darea de mită săvârşită faţă de acesta neavând legătură directă cu respectivele atribuţii.“ S-a apreciat că este întrunită cerinţa esenţială a elementului material al laturii obiective - „verbum regens“ corelativ infracţiunii de dare de mită, în ipoteza juridică în care inculpatul are atribuţii specifice de control, independent de săvârşirea faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. V. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal, opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării, însă nu au fost comunicate puncte de vedere. VI. Examenul jurisprudenţei în materie VI.1. Jurisprudenţa naţională relevantă În materialul transmis de curţile de apel a fost identificată practică relevantă în materie, la Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Dolj, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Prahova şi Tribunalul Satu Mare. VI.2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie VI.2.1. Sub aspectul deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost identificată Decizia nr. 2 din 25 ianuarie 2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 22 februarie 2017, referitoare la interpretarea şi aplicarea formei agravate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014), prin care s-a stabilit că „Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) se aplică doar în ipoteza în care infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de făptuitor în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor.“ VI.2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma documentării prealabile întocmirii prezentului raport, la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost identificată jurisprudenţă referitoare la chestiunea ce constituie obiectul sesizării Curţii de Apel Bucureşti, respectiv Decizia nr. 98/A din 26 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Potrivit acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că, în speţă, în cadrul procedurii de licitaţie, inculpatul A. nu avea atribuţii de control şi nici atribuţii privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor. Totodată, la stabilirea corectei încadrări juridice a faptelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a constatat întemeiate susţinerile apărării, în sensul că sunt aplicabile concluziile Deciziei nr. 2 din 25 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 22 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În speţă, astfel cum reiese din cuprinsul actului de sesizare, acuzarea a avut în vedere pentru reţinerea formei agravate ale infracţiunilor de dare şi luare de mită, următoarele dispoziţii legale care vizează atribuţiile inculpatului A.: art. 102 alin. (1),art. 103 alin. (1) şi (2), precum şi art. 104 alin. (1) lit. e) şi alin. (6) lit. f) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. "Reiese, astfel, că dispoziţiile legale invocate în acuzare, pe de o parte, nu vizează constatarea sau sancţionarea contravenţiilor, pe de altă parte, nu pot fundamenta reţinerea unor atribuţii de control ale inculpatului A. în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziţii publice. Luând în considerare Decizia nr. 2/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în ce priveşte atribuţiile de constatare a contravenţiilor şi de luare a măsurilor de sancţionare contravenţională, indiferent de faptul că, la modul general, preşedintele consiliului judeţean poate avea calitate de agent constatator, se constată că aceste atribuţii nu au nicio legătură cu faptele ce fac obiectul acuzaţiei penale, aşa încât, datorită faptului că darea şi luarea de mită nu au fost comise în legătură cu asemenea atribuţii ale inculpatului A., nu sunt aplicabile dispoziţiile de agravare prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reţinute în acuzare în ce priveşte infracţiunea de luare de mită comisă de inculpatul A. În ce priveşte atribuţiile de control, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este aplicabil acelaşi raţionament ca în cazul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în concordanţă cu cele statuate prin Decizia nr. 2/2017, chiar dacă dispoziţiile art. 254 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 nu au făcut obiectul respectivei decizii. Drept urmare, pentru a fi incidente aceste reglementări, este necesar să se constate că activitatea imputată subiectului activ al infracţiunii se circumscrie atribuţiilor de control. Or, conform acuzaţiei penale şi faptelor reţinute de instanţa de apel în sarcina celor doi inculpaţi, darea şi luarea de mită au avut în vedere atribuţiile inculpatului A. în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziţii publice. Astfel cum s-a reţinut, prevederile legale invocate de Parchet au un caracter extrem de general şi vizează doar tangenţial procedura de licitaţie avută în vedere, în concret, prin acuzaţiile formulate în cauza de faţă în sarcina inculpaţilor B. şi A. Chiar examinând prevederile legale ce reglementează, în concret, atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean în cadrul acestei proceduri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt conţinute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, din care rezultă că preşedintele are doar atribuţii de desemnare a Comisiei de evaluare (art. 71 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006) şi obligaţia de a semna contractul de achiziţie publică cu ofertantul declarat câştigător de către Comisia de evaluare (art. 204 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006). Nu a fost identificată nicio dispoziţie legală care să prevadă posibilitatea preşedintelui Consiliului Judeţean de a evalua, aprecia, verifica sau cenzura în vreun fel modalitatea de lucru, aprecierile, constatările, concluziile Comisiei de evaluare sau actele emise de către această comisie, ori atribuţii de control ale preşedintelui în alte etape ale procedurii." Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a reţinut că, pe cale de consecinţă, în absenţa unor atribuţii de control care să aibă legătură cu activitatea imputată inculpatului A., nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 254 alin. 2 din Codul penal din 1969, în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită comisă de acesta şi, corelativ, nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită comisă de inculpatul B. VI.3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale Prin Decizia nr. 673 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, reţinându-se, în esenţă, că aceste dispoziţii se constituie într-o normă de trimitere uzitată de tehnica legislativă, nefiind încălcate dispoziţii constituţionale. Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie este un act de legiferare a răspunderii penale printr-o normă care plasează univoc, în sistemul infracţional, fapta de luare de mită săvârşită de un subiect activ circumstanţiat. Reglementarea internă satisface şi exigenţele Convenţiei, care impune ca legea penală să nu se aplice de o manieră extensivă în dezavantajul acuzatului, în special prin analogie, situaţie care nu se regăseşte în dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Infracţiunea este clar definită de lege, astfel încât făptuitorul poate să ştie care sunt acţiunile sau omisiunile care pot angaja răspunderea sa penală. VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte semnificaţie sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile. VIII. Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a comunicat că a fost identificată practică judiciară cu privire la problema de drept supusă dezlegării, respectiv Decizia nr. 98/A din 26 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, fără a formula un punct de vedere. IX. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Judiciară, în cuprinsul concluziilor formulate, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. Din perspectiva condiţiilor de admisibilitate a sesizării fundamentate pe procedura prevăzută de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, s-a apreciat că nu este îndeplinită condiţia negativă, şi anume ca asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării să nu se fi statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă şi să nu formeze obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. În considerentele Deciziei nr. 18 din 5 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 30 ianuarie 2019, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că îndeplinirea acestei condiţii se analizează nu numai prin raportare la hotărâri prin care să se fi statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanţa de trimitere, ci şi pe baza considerentelor unei asemenea decizii, dacă aceasta oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate. Prin Decizia nr. 12 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 31 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, s-a arătat că a statua printr-o nouă hotărâre prealabilă asupra problematicii de tipul celei incidente în cauză înseamnă, practic, a relua, în termeni substanţial similari, dezlegarea dată deja problemei de drept printr-o decizie anterioară a instanţei supreme, ceea ce contravine unei cerinţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Asigurarea caracterului obligatoriu al dezlegării date chestiunilor de drept asupra cărora instanţa supremă a statuat în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, expres consacrat de art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, presupune nu doar conformarea, pe viitor, la exigenţele dispozitivului deciziei, ci şi aplicarea corespunzătoare a întregului raţionament juridic ce a precedat, în mod necesar, pronunţarea acesteia. Prin prisma jurisprudenţei anterior invocate, s-a reţinut că prin Decizia nr. 2 din 25 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în forma în vigoare anterior anului 2014 „se aplică doar în ipoteza în care infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de făptuitor în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor“. S-a arătat că, potrivit raţionamentului juridic avut în vedere la adoptarea acestei decizii, reţinerea modalităţii agravate atât a infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cât şi a infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (în formele în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014), implică, obligatoriu, îndeplinirea condiţiilor de incriminare ale formelor tip ale celor două infracţiuni, fiind extinsă însă sfera subiectului activ nemijlocit (în cazul luării de mită), respectiv sfera subiectului pasiv adiacent (în cazul dării de mită), ceea ce presupune săvârşirea faptelor în legătură cu atribuţiile care se circumscriu competenţelor speciale ale funcţionarului public. Întrucât considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 25 ianuarie 2017 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cuprind elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate, nu se impune intervenţia instanţei supreme pe calea mecanismului prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală, considerentele menţionate aplicându-se mutatis mutandis şi în cauza aflată pe rolul instanţei de trimitere. Totodată, s-a observat că aplicabilitatea, în speţa dedusă judecăţii, a unei decizii obligatorii a instanţei supreme, în conformitate cu prevederile art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, constituie atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, iar nu al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare. Pe fondul chestiunii de drept, s-a constatat că raţiunea instituirii de către legiuitor a unei variante agravate a infracţiunii de dare de mită este ocrotirea relaţiilor sociale privind activitatea de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor acte de corupere a funcţionarilor cu atribuţii de control. Fapta de promisiune, oferire sau dare de bani ori alte foloase unui funcţionar cu atribuţii de control este apreciată de legiuitor mai gravă (fiind sancţionată cu pedeapsa de 5 ani închisoare prevăzută de art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969, al cărei maxim se majorează cu 2 ani, întrucât mituitorul vizează prin săvârşirea infracţiunii tocmai aceste atribuţii de serviciu ale subiectului pasiv secundar, care presupun verificarea şi analiza unor situaţii precum şi luarea de măsuri cu privire la activitatea controlată. Prin urmare, s-a apreciat că pentru a fi incidente dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, actele de corupere ale mituitorului trebuie să aibă legătură cu atribuţiile de control ale funcţionarului vizat, în caz contrar, fapta încadrându-se în varianta tip a infracţiunii prevăzute de art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969. X. Dispoziţii legale incidente: Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997 "ART. 255 Darea de mită Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ART. 6 Infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege. ART. 7 (1) Fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 din Codul penal, dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. 2 din Codul penal privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control. (2) Fapta de dare de mită săvârşită faţă de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 din Codul penal, al cărei maxim se majorează cu 2 ani." XI. Opinia judecătorului-raportor Judecătorul-raportor a considerat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate menţionate de art. 475 din Codul de procedură penală, fiind deja pronunţată o decizie care, în considerente, prezintă elementul de particularitate în baza căruia instanţa de trimitere poate soluţiona problema de drept. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul raportor şi a problemei ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Cu privire la admisibilitatea sesizării În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ Analiza acestei reglementări ce priveşte asigurarea unei practici judiciare unitare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pune în lumină îndeplinirea, în mod cumulativ, a trei condiţii: 1. completul care a formulat întrebarea să fie învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; 2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat anterior asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printrun recurs în interesul legii, iar chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; 3. soluţionarea cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. Examinând îndeplinirea acestor condiţii în cauză, se constată că instanţa care a formulat sesizarea este Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, iar aceasta este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv cu soluţionarea apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 188/F din data de 23 februarie 2021 a Tribunalului Bucureşti - Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 45.168/3/2018, fiind îndeplinită prima dintre condiţiile de admisibilitate menţionate supra. Cu referire la condiţia negativă impusă de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării să nu se fi statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o decizie dată într-un recurs în interesul legii, respectiv să nu formeze obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, se constată că această condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită. Potrivit jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al instanţei supreme, sintetizată în considerentele Deciziei nr. 22 din 27 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 7 februarie 2020, condiţia ca „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii“ presupune ca instanţa supremă să nu fi statuat prin dispozitivul şi considerentele ori prin considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare asupra chestiunii de drept. În ipoteza în care considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare conţin elemente suficiente care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept, sesizarea devine inadmisibilă. În coordonatele menţionate în paragraful precedent, se constată că, prin Decizia nr. 2 din 25 ianuarie 2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept având ca obiect „dacă în interpretarea şi aplicarea formei agravate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) este suficient ca făptuitorul să aibă ca atribuţii de serviciu constatarea ori sancţionarea contravenţiilor indiferent dacă infracţiunea de luare de mită nu are legătură cu atribuţiile de serviciu privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor sau reţinerea formei agravate este condiţionată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în legătură cu atribuţiile de serviciu privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor“, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a reţinut în considerentele acestei decizii următoarele: "ART. 7 (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) prevedea că „fapta de luare de mită, prevăzută de art. 254 din Codul penal, dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din Codul penal, privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control“. Potrivit art. 254 alin. (1) din Codul penal anterior (forma în vigoare anterior anului 2014), „fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi“. Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior se observă că legiuitorul, pe lângă modalitatea-tip a infracţiunii de luare de mită, a reglementat şi o modalitate agravată, prevăzută în alin. (2), modificat şi completat cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014), determinată de calitatea specială impusă subiectului activ nemijlocit (autorului), aceea de funcţionar cu atribuţii şi competenţe speciale. Potrivit acestei reglementări, infracţiunea de luare de mită este calificată, atrăgând un regim sancţionator mai sever, atunci când fapta a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor. Prin urmare, ceea ce agravează infracţiunea de luare de mită este calitatea specială a subiectului activ nemijlocit, determinată prin atribuţiile acestuia de constatare sau sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor. [...] Din această perspectivă şi în forma agravată, fapta de luare de mită este săvârşită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau cu scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, dar nu a oricăror îndatoriri, ci doar a acelora care se circumscriu competenţelor subiectului activ, respectiv funcţionarului cu atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor. [...] Reţinem, în raport cu obiectul sesizării, elementele de particularitate prevăzute de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014), care consacră o calificare specială a subiectului activ al infracţiunilor prevăzute de art. 254, 256 şi 257 din Codul penal anterior. Astfel, fapta de luare de mită prevăzută de art. 254 din Codul penal anterior, dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din Codul penal anterior, privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control. În alineatul 2 al aceluiaşi articol se stipulează că fapta de dare de mită săvârşită faţă de una dintre persoanele care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 din Codul penal anterior, al cărui maxim se majorează cu 2 ani. În ambele ipoteze, ne aflăm în prezenţa unor variante speciale ale infracţiunilor din Codul penal, elementul de particularitate fiind calificarea subiectului activ, respectiv a subiectului pasiv adiacent, în funcţie de atribuţiile de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de atribuţiile de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor. [...] Analizând dispoziţiile legale enunţate anterior, se constată că varianta agravată a infracţiunii de luare de mită este incidentă doar în ipoteza în care pretinderea, primirea, acceptarea ori nerespingerea promisiunii, respectiv darea de mită, se realizează în legătură directă cu atribuţiile persoanei care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau de judecare a infracţiunilor." În speţă, deşi chestiunea de drept ridicată prin intermediul sesizării în cauză nu a mai fost examinată, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat în mod explicit asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, se apreciază că nu este necesară intervenţia instanţei supreme, fiind deja pronunţată o decizie care, în considerente, prezintă elementul de particularitate în baza căruia instanţa de trimitere poate soluţiona problema de drept. Constatând neîndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate menţionate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IIa penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând interpretarea art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior modificării din anul 2014), respectiv dacă reţinerea formei agravate a infracţiunii de dare de mită este condiţionată de săvârşirea infracţiunii faţă de un funcţionar care exercită atribuţii de control, în legătură directă cu aceste atribuţii, sau este suficient ca funcţionarul să aibă atribuţii de control, darea de mită săvârşită faţă de acesta neavând legătură directă cu respectivele atribuţii. Pentru toate argumentele mai sus expuse, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în interpretarea art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior modificării din anul 2014), reţinerea formei agravate a infracţiunii de dare de mită este condiţionată de săvârşirea infracţiunii faţă de un funcţionar care exercită atribuţii de control, în legătură directă cu aceste atribuţii, sau este suficient ca funcţionarul să aibă atribuţii de control, darea de mită săvârşită faţă de acesta neavând legătură directă cu respectivele atribuţii." Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător Daniel Grădinaru Magistrat-asistent, Elena Rosana Bota -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
