Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 183 alin. (1) şi alin. (3) teza a treia din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Grosu în Dosarul nr. 8.422/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.535D/2019. 2. La apelul nominal, răspunde, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Monica Livescu, din Baroul Bucureşti. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentatului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că, în dezacord cu opinia instanţei judecătoreşti, exprimată asupra excepţiei de neconstituţionalitate, nu solicită Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii interpretative, prin raportare la aplicarea legii în cauza dedusă judecăţii fondului cauzei, ci a unei decizii în interpretarea constituţională a normei criticate. Se susţine că norma criticată ar trebui să ofere posibilitatea părţilor din proces de a dovedi, în condiţii de strictă egalitate, îndeplinirea respectării termenelor procedurale. Or, noţiunea de „serviciu specializat de comunicare“, cuprinsă în textul de lege criticat, se referă la transmiterea corespondenţei ce implică apărarea secretului de stat, iar nu la alt tip de corespondenţă, respectiv cea implicată în cadrul proceselor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, cum este cauza prezentă, în care litigiul se poartă între angajat şi angajator. În această situaţie, nu poate fi acceptată îndeplinirea în termen a depunerii actului procedural la serviciul specializat de comunicare al uneia dintre părţile procesului, iar o interpretare contrară echivalează cu încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Se mai arată că invocarea încălcării principiului constituţional al egalităţii în drepturi a fost invocată şi prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea de arme în cadrul procesului judiciar. Invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 16 din 18 ianuarie 2018, paragraful 29. 4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În acest sens, arată că în cauză problema invocată priveşte interpretarea şi aplicarea textului de lege la cauza dedusă soluţionării instanţei judecătoreşti, respectiv dacă un act de procedură este depus sau nu în termen, iar nu una de constituţionalitate a normei legale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 19 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.422/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 183 alin. (1) şi alin. (3) teza a treia din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Ion Grosu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care ar include în noţiunea de „serviciu specializat“ şi serviciul specializat de comunicare al uneia dintre părţile din proces. În acest sens, se arată că un serviciu poştal trebuie exercitat cu transparenţă şi obiectivitate, or, în cauza dedusă soluţionării instanţei judecătoreşti, în condiţiile în care s-ar accepta susţinerea cu privire la opozabilitatea faţă de instanţă şi faţă de partea adversă din proces a evidenţelor interne ale sistemului de transmitere a documentelor al unei părţi din proces, aparenţa de obiectivitate este grav lezată. 7. Se susţine că includerea în noţiunea de „serviciu specializat de comunicare“ a evidenţelor interne ale sistemului de transmitere a documentelor al unei părţi din proces pune sub semnul întrebării imparţialitatea acestui serviciu, câtă vreme una dintre părţile litigiului este chiar partea abilitată să realizeze transmiterea actelor de procedură din proces prin intermediul propriului serviciu specializat de comunicare, în speţă Serviciul Român de Informaţii. Astfel, se susţine că se creează un evident conflict de interese, partea în cauză aflându-se într-o situaţie în care are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor serviciului specializat de comunicare, neexistând nicio garanţie că dovezile privind comunicarea în termen a actelor procedurale nu ar fi fost întocmite pro causa, pentru a justifica depunerea în termen a apelului şi, în mod subsecvent, pentru a dovedi contestaţia în anulare formulată. În acest mod este încălcat principiul egalităţii în faţa legii, care reprezintă o condiţie sine qua non a funcţionării societăţii democratice, întemeiată pe ideea protecţiei egale şi unitare a justiţiabililor în procesul îndeplinirii ansamblului de obligaţii ce îi revine statului faţă de persoanele aflate sub jurisdicţia sa. 8. Se mai arată că egalitatea în faţa legii are semnificaţia acordării aceloraşi drepturi si instituirea aceloraşi obligaţii tuturor membrilor colectivităţii supuse acelei legi, al cărei scop constă tocmai în reglarea conduitei sociale, atât în raporturile de drept public, cât şi în cele de drept privat. De asemenea, egalitatea în faţa autorităţilor publice trebuie înţeleasă ca o garanţie suplimentară conferită persoanelor fizice sau juridice - beneficiare ale aceluiaşi tratament juridic din partea agenţilor statali, reprezentanţi ai puterii publice, iar garantarea acestui principiu este condiţionată de înlăturarea oricăror impedimente faptice sau juridice susceptibile de a da naştere unor privilegii sau, după caz, unor discriminări, inclusiv prin aplicarea unor prevederi legale de natură a afecta principiile în însăşi substanţa lor, prin favorizarea poziţiei procesuale a uneia dintre părţi. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 8 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora în procesul civil părţilor le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal şi fără discriminări. 9. Se mai invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit sau Hotărârea din 13 mai 1980, pronunţată în Cauza Artico împotriva Italiei) prin care s-a statuat că atingerea adusă unui drept fundamental trebuie să păstreze un just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. De asemenea, potrivit Curţii europene, în mod special trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit prin orice măsură aplicată de stat, iar scopul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este să protejeze drepturi „concrete şi efective“. 10. În concluzie, se solicită Curţii Constituţionale să constate că, prin interpretarea noţiunii de „serviciu specializat de comunicare“ într-o formă extensivă, care să includă şi serviciul specializat de comunicare al uneia dintre părţile în cauză, se ajunge la un grav dezechilibru procesual în cauză, sub aspectul egalităţii părţilor în proces şi o vătămare în substanţa sa a dreptului la un proces echitabil, sub aspectul egalităţii de arme a părţilor. În acelaşi sens, se susţine că interpretarea extensivă a dispoziţiilor art. 183 alin. (1) teza a treia ar conduce la încadrarea în sfera noţiunii de „serviciu specializat de comunicare“ şi a serviciului de comunicare al Serviciului Român de Informaţii, inclusiv în situaţiile în care chiar acesta este parte în procesul în care se utilizează acte de procedură transmise în această modalitate, în acelaşi timp având şi un interes personal în cauză. 11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că reglementarea legală criticată reflectă opţiunea legiuitorului şi ţine de competenţa sa exclusivă, nefiind o problemă de resortul contenciosului constituţional. Se apreciază că instanţa de contencios constituţional a decis în mod constant că nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei, câtă vreme interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, în vederea soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, constituie atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 183 alin. (1) şi alin. (3) teza a treia din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "(1) Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen. (...)(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, precum şi menţiunea datei şi orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanţei, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată." 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiţie şi alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 16. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia solicită, în fapt, interpretarea unor circumstanţe proprii fondului cauzei deduse soluţionării instanţei judecătoreşti, în sensul de a decide dacă serviciul specializat de comunicare al părţii adverse este inclus în noţiunea de serviciu specializat de comunicare, la care trebuie depus orice act de procedură, pentru a fi socotit a fi depus în termen. Or, o asemenea susţinere vizează însă o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, în sensul stabilirii depunerii în termen a unui act de procedură, precum şi al determinării consecinţelor juridice care decurg din aceasta. 17. Cu privire la interpretarea şi aplicarea legii, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, aplicarea şi interpretarea legii nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. 18. Prin urmare, având în vedere că în prezenta cauză critica formulată vizează modul de interpretare şi aplicare a legii la speţa dedusă judecăţii, soluţionarea acesteia excedează competenţei Curţii Constituţionale. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de interpretare şi aplicare a legii în concret la o cauză. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate este inadmisibilă, prin prisma art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 183 alin. (1) şi alin. (3) teza a treia din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Grosu în Dosarul nr. 8.422/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
