Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Grigore Tomoiagă în Dosarul nr. 1.838/336/2017/a1.2 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.407D/2017. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 30 august 2017 pronunţată în Dosarul nr. 1.838/336/2017/a1.2, Tribunalul Maramureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Grigore Tomoiagă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară referitoare la cererea de revocare a măsurii arestării preventive. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate în măsura în care se interpretează în sensul că judecătorul de cameră preliminară nu trebuie să stabilească durata pentru care se menţine măsura arestării preventive. În esenţă, se arată că dispoziţiile criticate nu întrunesc exigenţele principiului securităţii juridice, potrivit căruia orice lege prin care se reglementează condiţiile de luare a măsurilor preventive trebuie să fie clară, predictibilă şi lipsită de ambiguitate. La fel, orice decizie judiciară pronunţată în această materie trebuie să aibă aceste caracteristici, astfel încât orice persoană căreia urmează să i se aplice aceste dispoziţii legale să ştie când începe perioada pentru care se menţine arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară şi când perioada se sfârşeşte. 6. În opinia autorului excepţiei, procedura menţinerii arestării preventive şi verificării periodice este specifică numai fazei de judecată, în timp ce, anterior acestei faze, arestarea preventivă trebuie dispusă pe o durată limitată, de cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească 180 de zile. Se mai arată că faza camerei preliminare nu face parte nici din faza de urmărire penală şi nici din cea de judecată, motiv pentru care nu se cunoaşte dacă arestarea în cameră preliminară se încadrează în durata maximă a arestării preventive prevăzută pentru faza de urmărire penală (180 de zile) sau în durata maximă a arestării preventive în faza de judecată. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, creând incertitudine în procesul de aplicare şi punându-l în dificultate pe justiţiabilul obişnuit căruia, într-o procedură nepublică, i se menţine arestul preventiv, fără precizarea duratei acestuia. Protecţia împotriva arbitrariului nu poate fi asigurată în cazul măsurii arestării preventive, în fazele nepublice ale procesului penal - cum sunt urmărirea penală şi camera preliminară - decât prin precizarea în conţinutul oricărei decizii judiciare referitoare la aceasta a duratei măsurii, astfel încât cel supus arestului preventiv să ştie când începe şi când se sfârşeşte măsura luată împotriva sa. Numai într-o astfel de situaţie se pot stabili în mod clar şi previzibil momentul încetării de drept a măsurii, precum şi durata menţinerii acesteia în situaţia în care instanţa de judecată ar dispune restituirea cauzei la procuror, în conformitate cu prevederile art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, şi, totodată, ar menţine măsura arestului preventiv. 7. Tribunalul Maramureş - Secţia penală, respectiv judecătorul de cameră preliminară, analizând condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992, „constată că se impune sesizarea Curţii Constituţionale“ şi că „excepţia este admisibilă din perspectiva sesizării Curţii Constituţionale“, fără a-şi exprima însă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, procedura camerei preliminare este o etapă premergătoare fazei de judecată, fiind concepută de legiuitor ca o procedură-filtru în cadrul căreia se examinează competenţa instanţei, legalitatea rechizitoriului, legalitatea actelor de urmărire penală şi a probelor administrate în faza de urmărire penală, şi a cărei durată este limitată în timp, neputând depăşi 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă (art. 343 din Codul de procedură penală). Dacă în faza de urmărire penală, atunci când constată că se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive sau au apărut temeiuri noi care să o justifice, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune „prelungirea“ acesteia, în etapa camerei preliminare judecătorul dispune în aceleaşi condiţii „menţinerea“ măsurii preventive. Prevederile criticate sunt conforme cu dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Constituţie, iar faptul că judecătorul de cameră preliminară hotărăşte menţinerea arestării preventive fără a stabili durata acesteia nu înseamnă că în etapa camerei preliminare arestarea preventivă se menţine pe o durată nedeterminată sau neprevizibilă, deoarece în această ipoteză devin incidente prevederile art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală, care îl obligă pe acelaşi judecător să verifice „periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile“ dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acesteia. Pe de altă parte, în cazul în care acest termen maxim - de 30 de zile - se împlineşte fără ca judecătorul de cameră preliminară să se pronunţe asupra menţinerii în continuare a măsurii arestării preventive, aceasta va înceta de drept, în temeiul art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. 10. Avocatul Poporului a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere în sensul că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, instituţia judecătorul de cameră preliminară, nou-introdusă în actualul Cod de procedură penală, a fost supusă analizei de către Curtea Constituţională, care a concluzionat că „acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredinţată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiaşi competenţe materiale, personale şi teritoriale ale instanţei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicţional“ (Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 27). Deşi procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală şi de faza de judecată, obiectul său este situat în timp între două momente procesuale, şi anume cel al sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu şi cel al dispunerii începerii judecăţii pe fond. În ceea ce priveşte durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală, „durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani“. În cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, aceste termene curg de la data sesizării instanţei de judecată, iar când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii ori în lipsă, termenele curg de la data punerii în executare a măsurii în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi text de lege. În situaţia în care măsura arestării preventive a fost luată şi prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal nu poate fi mai mare de 180 de zile [conform art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală], iar ulterior de la data sesizării instanţei de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) din acelaşi Cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât şi judecata în primă instanţă. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016 şi Decizia nr. 454 din 28 iunie 2016. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară, care au următorul conţinut: "(4) Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat.[...](6) În tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri. Dispoziţiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător." 14. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei şi a supremaţiei sale şi a legilor, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi în art. 23 alin. (5) şi (6) referitor la durata maximă a arestării preventive în cursul urmăririi penale şi la verificarea periodică de către instanţă a temeiniciei măsurii arestării preventive. Se invocă şi dispoziţiile art. 5 - Dreptul la libertate şi la siguranţă din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că dispoziţiile legale ce constituie obiectul acesteia au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale din perspectiva unor critici similare, iar Curtea a statuat că acestea nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la libertatea individuală. 16. Astfel, referitor la instituţia camerei preliminare, Curtea a reţinut că a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, „ca o instituţie nouă şi inovatoare“ care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal“ (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). În prezent, instituţia camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior, Curtea a tras concluzia că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Totuşi, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea a observat că activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, îşi va exercita atribuţiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanţei de judecată (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25, 27, 28). Aşa fiind, deşi procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală şi faza de judecată, obiectul său, astfel consacrat de art. 342 din Codul de procedură penală, este situat în timp între două momente procesuale, şi anume cel al sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu şi cel al dispunerii începerii judecăţii pe fond ( a se vedea Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, ale cărei considerente au fost preluate, în mod corespunzător, şi în Decizia nr. 454 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 5 octombrie 2016). 17. În aceeaşi jurisprudenţă, Curtea a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală referitor la durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă, „durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani.“ Or, ţinând seama de aceste prevederi coroborate cu alin. (2) al art. 239 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că termenele mai sus arătate „curg de la data sesizării instanţei de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, şi, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii sau în lipsă“. Cu alte cuvinte, în cazul în care măsura arestării preventive a fost luată şi prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal nu poate fi mai mare de 180 de zile - a se vedea art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală - iar ulterior de la data sesizării instanţei de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) din acelaşi cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât şi judecata în primă instanţă. 18. În ceea ce priveşte momentul trimiterii în judecată, Curtea a statuat că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, acesta coincide cu cel al învestirii judecătorului de cameră preliminară cu verificarea competenţei, a legalităţii sesizării instanţei, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, acesta fiind momentul de început în calcularea termenului total de 5 ani. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate referitoare la calculul duratei totale a măsuri arestării preventive în faza de judecată se aplică inclusiv în procedura camerei preliminare, astfel că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia în această fază nu este prevăzută durata maximă a măsurii arestării preventive. 19. Faţă de această jurisprudenţă, ale cărei considerente îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea cerinţelor de claritate şi previzibilitate a legii. Astfel, faptul că judecătorul de cameră preliminară hotărăşte menţinerea arestării preventive fără a stabili durata acesteia nu înseamnă că în etapa camerei preliminare arestarea preventivă se menţine pe o durată nedeterminată sau neprevizibilă, deoarece normele criticate îl obligă pe judecătorul de cameră preliminară ca, din oficiu, să verifice „periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile“ dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acesteia. În cazul în care acest termen maxim - de 30 de zile - se împlineşte fără ca judecătorul de cameră preliminară să se pronunţe asupra menţinerii în continuare a măsurii arestării preventive, aceasta va înceta de drept, în temeiul art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Grigore Tomoiagă în Dosarul nr. 1.838/336/2017/a1.2 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală, şi constată că dispoziţiile art. 207 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
