Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Liviu Dragnea în Dosarul nr. 393/1/2020/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - penal 2. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 894D/2020. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Corneliu-Liviu Popescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, excepţia de neconstituţionalitate fiind o veritabilă excepţie. În continuare, arată că textul criticat are un spectru larg de aplicare, fiind interpretat, cu caracter general obligatoriu, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii. Prin această interpretare, instanţa supremă a statuat că textul criticat are în vedere orice motiv care împiedică o punere în executare a unei hotărâri penale de condamnare, inclusiv o eventuală nelegalitate a stării de detenţie. În cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate s-a apreciat că o decizie a Curţii Constituţionale nu poate fi calificată drept un motiv de împiedicare a executării hotărârii penale. Avocatul prezent susţine că această interpretare contravine art. 147 din Constituţie referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanţei de contencios constituţional, precum şi art. 1 alin. (3) şi (5) cu privire la statul de drept şi supremaţia Constituţiei. Prezintă elemente ale situaţiei de fapt, arătând că autorul excepţiei a fost condamnat de un complet nespecializat în materia infracţiunilor de corupţie, soluţionarea definitivă a cauzei realizându-se înainte de pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019. Arată că în contestaţia la executare, care vizează doar starea de detenţie, nu şi hotărârea de condamnare, a arătat că pedeapsa care se executa la acel moment era pronunţată de un complet nelegal constituit, deci, în temeiul art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, detenţia nu era legală în condiţiile în care instanţa care a pronunţat condamnarea nu era competentă. De la momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, decizia Curţii Constituţionale a făcut ca starea de detenţie a autorului excepţiei să devină nelegală. Astfel, prin contestaţia la executare s-a solicitat punerea în libertate, iar nu lipsirea de efecte juridice a hotărârii de condamnare. Susţine că între motivele care justifică formularea unei contestaţii la executare se numără şi cel referitor la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a unei decizii a Curţii Constituţionale. Arată că instanţa supremă a stabilit că motivul anterior menţionat nu poate sta la baza formulării unei contestaţii la executare, ceea ce încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 147. 4. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Autorul excepţiei solicită completarea textului criticat, care exclude acest motiv de contestaţie la executare. De asemenea, prin criticile formulate se urmăreşte şi interpretarea legii prin cenzurarea de către instanţa de contencios constituţional a motivelor pe care se întemeiază hotărârea pronunţată în soluţionarea contestaţiei la executare, fapt ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. Susţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante, Curtea Constituţională a statuat că efectele unei decizii pronunţate de această instanţă se răsfrâng asupra situaţiilor juridice nedefinitiv consolidate. Aşa fiind, şi prin Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, instanţa de contencios constituţional a identificat cele două categorii de cauze. Stabilirea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, inclusiv a deciziei anterior menţionate, care a vizat în realitate o excepţie procesuală, cad exclusiv în competenţa funcţională a instanţei de contencios constituţional, fiind obligatorii. Efectele Deciziei nr. 417 din 3 iulie 2019 asupra cauzelor soluţionate în condiţii care au generat recunoaşterea conflictului juridic de natură constituţională exclud aplicarea acesteia în situaţiile care au intrat în puterea lucrului judecat. 5. Având cuvântul în replică, avocatul prezent arată că instanţa de contencios constituţional a pronunţat o decizie prin care a statuat că un text din Codul penal este neconstituţional în măsura în care se interpretează că „exclude de la beneficiul legii ulterioare mai favorabile o decizie de neconstituţionalitate în materie penală a Curţii Constituţionale“. Cu alte cuvinte, o decizie prin care se constată neconstituţionalitatea unei incriminări are aceeaşi forţă juridică precum o lege ulterioară de dezincriminare. În contextul celor susţinute de reprezentanta Ministerului Public, prin această decizie Curtea Constituţională nu şi-a depăşit competenţa şi nici nu a adăugat la lege. Exact acelaşi lucru se solicită în cauza de faţă, fără a fi vorba despre depăşirea competenţelor instanţei de contencios constituţional. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 25 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 393/1/2020/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - penal 2 a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Liviu Dragnea cu ocazia soluţionării contestaţiei exercitate împotriva sentinţei prin care a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de condamnat împotriva hotărârii de condamnare şi prin care a fost invocată nelegalitatea detenţiei ca efect al publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, şi la modalitatea de aplicare a acesteia în contestaţia la executare formulată de acesta. Consideră că dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că o decizie a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti penale de condamnare, nu ar putea fi considerată o împiedicare la executarea pedepsei, deci un motiv de contestaţie la executare în materie penală. 8. Arată că instanţa de contencios constituţional a statuat că o decizie a sa publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nu poate aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive sau irevocabile (după caz) şi nu justifică exercitarea unei căi extraordinare de atac decât dacă partea interesată se mai află în interiorul termenului de exercitare a acesteia. Susţine că există însă situaţii în care, chiar dacă există o hotărâre judecătorească penală definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate cu executare, totuşi executarea acesteia nu este legală, iar starea de detenţie a condamnatului este/devine ilegală. 9. Există o distincţie evidentă între autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive şi caracterul respectivei hotărâri de a fi susceptibilă de executare. Astfel, chiar dacă, în principiu, o hotărâre judecătorească penală de condamnare la închisoare cu executare trebuie să fie executată, există astfel de situaţii în care executarea ei este/devine ilegală, deci starea de detenţie a condamnatului este/devine ilegală, fără ca acest lucru să semnifice vreo încălcare a autorităţii de lucru judecat. 10. Apreciază că prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 29 noiembrie 2017, instanţa supremă a statuat, cu caracter obligatoriu erga omnes, că: „Legat de cazurile în care se poate formula contestaţie la executare, trebuie subliniat că acela prevăzut la art. 598 alin (1) lit. c) teza a doua din Codul de procedură penală, respectiv «când se iveşte (...) vreo împiedicare la executare», este foarte cuprinzător, permiţând analiza inclusiv a eventualului caracter nelegal al detenţiei.“ Or, în acest context, este neconstituţională interpretarea în sensul că art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din Codul de procedură penală nu are în vedere deciziile Curţii Constituţionale ca un caz ce împiedică executarea. 11. Aşa fiind, excluderea deciziilor Curţii Constituţionale, publicate ulterior rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti penale de condamnare, dintre cazurile de împiedicare a executării pedepsei echivalează cu negarea caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, ceea ce contravine art. 147 alin. (4) din Constituţie, principiului supremaţiei Constituţiei, consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, precum şi principiului statului de drept, proclamat de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. 12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - penal 2 apreciază că dispoziţiile legale a căror constituţionalitate este contestată nu încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) şi ale art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Astfel, potrivit prevederilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din Codul de procedură penală, hotărârile judecătoreşti nu se pot pune în executare sau executarea nu mai poate continua atunci când se iveşte o cauză de împiedicare. Instanţa supremă reţine că prin împiedicare la executare se înţelege existenţa unei cauze legale care determină imposibilitatea punerii în executare sau a continuării executării unei hotărâri. 13. Susţine că dispoziţiile legale criticate nu exclud de plano posibilitatea ca o decizie a Curţii Constituţionale să reprezinte un impediment la executare în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din Codul de procedură penală, sub rezerva ca decizia să vizeze o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare care să constituie baza legală a executării sancţiunii. Arată că principiul securităţii raporturilor juridice prezintă o asemenea importanţă, încât numai motive substanţiale şi imperioase ar justifica repunerea în discuţie a unor chestiuni care au primit o rezolvare definitivă printr-o hotărâre ce se bucură de autoritate de lucru judecat. În consecinţă, deciziile instanţei de contencios constituţional prin care aceasta se pronunţă asupra neconstituţionalităţii unor dispoziţii legale ce vizează chestiuni referitoare la soluţionarea cauzei, iar nu faza de executare a hotărârii, nu pot produce efecte decât pentru viitor. 14. Arată că în paragraful 171 al Deciziei nr. 417 din 3 iulie 2019, Curtea Constituţională a prevăzut în mod expres că aceasta nu produce efecte asupra hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până la data publicării deciziei anterior menţionate în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care au fost soluţionate definitiv cauzele care intră sub incidenţa Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că instituţia contestaţiei la executare reprezintă un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat. Astfel, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii; nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice. Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune în acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi de a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării. Schimbarea încadrării juridice date faptei, individualizarea pedepsei sau stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei nu se pot face pe calea contestaţiei la executare. Prin contestaţia la executare nu se poate schimba încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea definitivă, nu se poate reindividualiza pedeapsa ori aprecia cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia contestatorului, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat (deciziile Curţii Constituţionale nr. 695 din 8 noiembrie 2018 şi nr. 819 din 24 noiembrie 2015, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală nr. 870 din 21 septembrie 2017). 17. Decizia Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019, invocată de autor în susţinerea argumentelor de neconstituţionalitate, a fost pronunţată cu ocazia soluţionării unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, şi are efecte specifice pe care Curtea Constituţională le-a prevăzut în mod expres în considerentele acesteia. Totodată, instanţa de contencios constituţional a subliniat că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, astfel încât autoritatea de lucru judecat asociată hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost soluţionate definitiv cauzele care intră sub incidenţa Legii nr. 78/2000, până la data publicării Deciziei nr. 417 din 3 iunie 2019, nu este atinsă. 18. Astfel, faţă de cele reţinute în mod expres de Curtea Constituţională, Guvernul apreciază că Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019 nu poate avea efecte asupra cauzelor soluţionate definitiv la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acesteia şi nu poate avea valoarea unei împiedicări la executare în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală deoarece hotărârea penală de condamnare a rămas definitivă anterior publicării Deciziei nr. 417 din 3 iulie 2019 în Monitorul Oficial al României, Partea I. Faţă de argumentele invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că acesta doreşte aplicarea considerentelor nr. 168-170 ale Deciziei nr. 417 din 3 iulie 2019 referitoare la posibilitatea introducerii unei căi extraordinare de atac împotriva deciziei definitive de condamnare pe motivul nelegalei constituiri a completului de judecată (complet nespecializat în cauze de corupţie), deşi considerentul nr. 171 statuează în mod expres în sens contrar. 19. În continuare, arată că, prin decizia la care autorul face trimitere, Curtea Constituţională nu a admis o excepţie de neconstituţionalitate, ci a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, decizie care are efecte specifice, diferite de cele ale unei decizii pronunţate în controlul a posteriori de constituţionalitate. Invocă Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, paragrafele 57 şi 59, şi Decizia nr. 126 din 3 martie 2016. 20. Apreciază că publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a unei decizii a Curţii Constituţionale ulterior datei la care hotărârea de condamnare a devenit definitivă nu poate fi asimilată cazurilor care înlătură executarea pedepsei, acestea fiind expres şi limitativ prevăzute de lege (graţierea şi prescripţia executării pedepsei) deoarece acestea din urmă au în vedere premise, un mod de operare şi finalităţi diferite de cele în care se află autorul. 21. Arată că graţierea şi prescripţia răspunderii penale reprezintă cauze apărute ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în timp ce Decizia Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019, deşi publicată ulterior condamnării definitive, îşi are izvorul în aspecte anterioare acesteia soluţionate deja atât prin hotărârea instanţei de apel, cât şi prin hotărârile pronunţate în cadrul căilor extraordinare de atac. De asemenea, intervenirea unei legi penale noi mai favorabile, contrar susţinerilor autorului excepţiei, pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii definitive de condamnare şi implicit autoritatea de lucru judecat a acesteia. Raţiunea constă în faptul că individualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului reprezintă aspecte de fond care se subsumează principiului nulla poena sine lege, astfel încât pedeapsa ce trebuie executată trebuie să respecte exigenţele de legalitate impuse de principiul supremaţiei dreptului şi statului de drept. De altfel, acesta este singurul caz în care autoritatea de lucru judecat poate fi afectată, deosebindu-se de situaţia invocată de autorul excepţiei, care pune în discuţie autoritatea de lucru judecat prin invocarea unei decizii a Curţii Constituţionale pronunţate în soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională, deşi aceasta are efecte specifice nu asupra dispoziţiilor legale în vigoare, ci asupra conduitei neconforme cu Constituţia a autorităţilor publice ale statului. 22. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 24. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: [...] c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;“. 25. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român şi art. 147 alin. (4) referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate aflat în executarea unei pedepse privative de libertate susţine că este împiedicat ca prin intermediul contestaţiei la executare reglementate de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din Codul de procedură penală să utilizeze Decizia Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Curtea apreciază că acesta solicită ca, prin decizia pe care instanţa de contencios constituţional o va pronunţa, să constate că dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că o decizie a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti penale de condamnare nu ar putea fi considerată o împiedicare la executarea pedepsei, deci un motiv de contestaţie la executare în materie penală. 27. În acest context, Curtea observă că, prin Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, precitată, a constatat că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Totodată, Curtea Constituţională a statuat că acele cauze înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în primă instanţă anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează să fie rejudecate, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003. 28. În Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, precitată, paragraful 171, Curtea Constituţională a reţinut că, din moment ce conduita neconstituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a afectat judecata în primă instanţă (spre deosebire de situaţia constatată în Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.021 din 29 noiembrie 2018, care a privit modul de compunere al completurilor de 5 judecători) a cauzelor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, nu devin incidente dispoziţiile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală. Curtea a subliniat că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, astfel încât „autoritatea de lucru judecat asociată hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost soluţionate definitiv cauzele care intră sub incidenţa Legii nr. 78/2000, până la data publicării prezentei decizii, nu este atinsă“. 29. Plecând de la aceste premise, Curtea constată că autorul prezentei excepţii contestă, în realitate, punctul 2 din dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019 şi considerentele pe care acesta se sprijină, dorind ca, prin pronunţarea unei decizii de admitere, să fie infirmate chiar aceste două elemente. Or, cele două elemente (punctul 2 din dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019 şi considerentele pe care acesta se sprijină) au fost adoptate de către instanţa de contencios constituţional în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia deciziile sale produc efecte numai pentru viitor. 30. Astfel, instanţa de contencios constituţional a statuat că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, o excepţie de neconstituţionalitate poate avea ca obiect numai contestarea legitimităţii constituţionale a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă, nu şi o decizie a Curţii Constituţionale. Atacarea, printr-o excepţie, a deciziei Curţii este echivalentă cu exercitarea unei căi de atac, neprevăzută de lege şi contrară prevederilor art. 147 din Constituţie. Totodată, o asemenea excepţie este contrară şi prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 92 din 12 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 20 decembrie 1995). 31. Aşa fiind, având în vedere că se tinde la înfrângerea efectului general obligatoriu al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019, Curtea constată că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Liviu Dragnea în Dosarul nr. 393/1/2020/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - penal 2. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - penal 2 şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
