Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal, excepţie ridicată de Paul Marian Lucaci, Raluca Lavinia Rafailă, Silviu Costel Avram, Costică Avram, Irinel Petrică Dumea, Petru Dumea, Cristian Stratulat şi Ionuţ Jadev în Dosarul nr. 610/32/2018/a3 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.749D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care instanţa a constatat intervenţia prescripţiei penale faţă de autorii excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 610/32/2018/a3, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal, excepţie ridicată de Paul Marian Lucaci, Raluca Lavinia Rafailă, Silviu Costel Avram, Costică Avram, Irinel Petrică Dumea, Petru Dumea, Cristian Stratulat şi Ionuţ Jadev într-o cauză penală în care aceştia au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi cea de deturnare a licitaţiilor publice. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că sintagmele „licitaţie publică“, „înţelegere între participanţi“, „preţ deturnat“ nu sunt definite de către legiuitor, astfel că acestea sunt lipsite de claritate şi previzibilitate. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, aceasta trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. Arată că, în legislaţia românească, sunt reglementate o multitudine de proceduri de licitaţie, fără a se putea deduce la care dintre acestea se referă textul de lege criticat. În cazul procedurilor de licitaţie ce privesc persoane de drept privat şi bunurile acestora statul nu poate interveni dacă particularii nu se consideră prejudiciaţi. Mai mult, în cazul licitaţiilor prevăzute de Codul de procedură civilă, procedurile se desfăşoară sub controlul instanţei de executare, persoanele care se consideră prejudiciate de un preţ denaturat având la dispoziţie exclusiv calea contestaţiei la executare în termenele şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile procesual civile, organele de urmărire penală neavând competenţa să intervină cu privire la acest aspect. În continuare, fac referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie. Astfel, dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, întrucât din modul de definire a infracţiunii prevăzute de art. 246 din Codul penal nu poate fi determinat cu exactitate înţelesul sintagmei „înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare“, deci conduita care defineşte elementul material al infracţiunii. 6. Sintagma menţionată lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale. Destinatarii normei penale de incriminare trebuie să aibă o reprezentare clară a elementelor constitutive ale infracţiunii, de natură obiectivă şi subiectivă, astfel încât să poată să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia. 7. Având în vedere specificul dreptului penal, deşi propriu folosirii în alte domenii, termenii „înţelegere“ şi „denaturare“ nu pot fi priviţi ca adecvaţi folosirii în domeniul penal, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a circumscris existenţa acestor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice de îndeplinirea anumitor criterii. Legiuitorul nu a operat o circumstanţiere expresă în sensul precizării elementelor necesare în raport cu care elementul material „înţelegerea“ devine infracţiune şi este sancţionată penal. În aceeaşi măsură, textul de lege criticat nu oferă lămuriri cu privire la momentul în care înţelegerea trebuie să aibă loc, înainte, în timpul ori ulterior licitaţiei publice. Aceeaşi situaţie ambiguă poate fi reţinută şi cu privire la „preţul de adjudecare“, respectiv dacă acesta este preţul de pornire al unei licitaţii publice stabilit pentru prima strigare ori pentru strigări ulterioare, când, potrivit legii, preţul licitaţiei scade. 8. În concluzie, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar acesta supunându-se sancţiunii penale. Dispoziţiile penale criticate sunt formulate în sens larg şi în termeni vagi, ceea ce determină un grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a altor cerinţe fundamentale ale principiului statului de drept, această redactare constituind premisa unor interpretări şi aplicări arbitrare/aleatorii. 9. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că obiectul juridic al infracţiunii constă în relaţiile sociale referitoare la corectitudinea desfăşurării licitaţiilor publice. Deoarece există interesul şi tentaţia pentru participanţii la o licitaţie publică de a-şi asigura câştigarea acesteia, nu sunt puţine situaţiile în care ei pot apela la mijloace frauduloase pentru a-şi consolida şansele de câştig. Noul Cod penal a avut în vedere la incriminarea faptei câteva situaţii care pot deveni practici frecvente pentru detunarea licitaţiilor publice. Trebuie observat că legea nu face nicio distincţie referitor la organizarea şi obiectul licitaţiei publice; nu are relevanţă dacă este organizată de o instituţie publică ori de o persoană juridică, dacă are drept obiect atribuirea unor bunuri ori servicii ori a unui imobil, condiţia esenţială fiind ca licitaţia să fie publică, adică să fie deschisă participării oricărei persoane. Însuşi legiuitorul, în expunerea de motive în vederea elaborării noului Cod penal, a apreciat că, „în ceea ce priveşte detunarea licitaţiilor publice, practica ultimilor ani a demonstrat că, nu în puţine cazuri, participanţii la o licitaţie publică au recurs la diferite manopere frauduloase, în scopul îndepărtării de la licitaţie a unor potenţiali participanţi, alterând astfel preţul de adjudecare. Faptele de această natură sunt incriminate şi de alte legislaţii, cum este cazul art. 313 din Codul penal francez, art. 230 din Codul penal portughez, art. 262 din Codul penal spaniol“. 10. Arată că, după apariţia Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în doctrină s-a apreciat că art. 246 din Codul penal, având denumirea marginală „Detunarea licitaţiilor publice“, este aplicabil doar în cazul licitaţiilor publice organizate de către executorii judecătoreşti sau de alte organe de executare, fără a fi incident în cazul procedurilor de licitaţie publică organizată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în lipsa unei norme exprese care să dea un alt sens decât cel prevăzut de Codul de procedură civilă noţiunilor de „licitaţie publică“ şi „preţ de adjudecare“. De subliniat este faptul că licitaţia este un mijloc procedural care asigură valorificarea bunurilor debitorului prin vânzarea silită a acestora, la care se recurge ori de câte ori recuperarea creanţei nu poate fi făcută pe o altă cale mai convenabilă creditorului. Din perspectiva definirii termenilor „licitaţie publică“, „participant“, „înţelegere între participanţi“, instanţa judecătorească arată că în Codul de procedură civilă - cartea a V-a „Despre executarea silită“, titlul II „Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului“, capitolul II „Urmărirea imobiliară“, secţiunea a 4-a „Vânzarea la licitaţie publică“ - sunt cuprinse dispoziţiile art. 836-839 referitoare la evaluarea imobilului urmărit, stabilirea preţului imobilului şi a valorii altor drepturi, punerea în vânzare şi publicitatea vânzării, precum şi dispoziţiile art. 842-846 referitoare la licitaţia şi adjudecarea imobilului, şi anume locul licitaţiei şi participanţii la aceasta, garanţia de participare şi oferta de cumpărare, amânarea licitaţiei şi efectuarea licitaţiei. 11. Aşa fiind, instanţa judecătorească apreciază că textele de lege anterior menţionate stabilesc în mod clar şi precis ce se înţelege prin licitaţie publică, precum şi prin participant la o licitaţie publică. Referitor la sintagma „înţelegere între participanţi“, arată că se are în vedere înţelesul obişnuit al cuvântului „înţelegere“, aşa cum este definit de Dicţionarul explicativ al limbii române, şi anume „cădere de acord cu cineva asupra unei probleme, convenire cu cineva asupra unei afaceri, acord, învoială, înţeles“, „comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire“. Prin noţiunea de „participant“ se înţelege „orice persoană care are capacitate deplină de exerciţiu, precum şi capacitatea să dobândească bunul ce se vinde“ , care participă la licitaţia publică şi a achitat garanţia potrivit art. 843 şi 844 din Codul de procedură civilă. Arată că art. 2 din Codul de procedură civilă consacră aplicabilitatea generală a acestui act normativ. Or, cum în Codul penal nu sunt dispoziţii contrare, este evident că sensul termenilor anterior analizaţi este cel prevăzut de Codul de procedură civilă. 12. În continuare, instanţa reţine că infracţiunea criticată este reglementată în capitolul III „Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii“ al Codului penal, astfel că această infracţiune este susceptibilă de pagubă. Din textul legal rezultă că modalităţile alternative ale elementului material, respectiv înlăturarea prin constrângere sau corupere a unui participant ori înţelegerea dintre participanţi, sunt de natură să denatureze preţul de adjudecare. În cazul în care este atins scopul urmărit, respectiv preţul de adjudecare a fost denaturat, se apreciază că se cauzează un prejudiciu debitorului. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 246 din Codul penal, cu următorul conţinut: „Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitaţie publică ori înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.“ 17. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) referitor la separaţia puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi la calitatea legii, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 124 alin. (3) referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 7 referitor la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că din formularea motivelor de neconstituţionalitate reiese că autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de modul de interpretare şi aplicare a normelor penale criticate. Constatarea că într-o cauză penală fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice, prevăzută de dispoziţiile art. 246 din Codul penal, cu reţinerea obiectului juridic al acestei infracţiuni (reprezentat de relaţiile patrimoniale ce presupun încrederea în corectitudinea desfăşurării procedurilor de adjudecare prin licitaţie publică), a laturii obiective a infracţiunii - în ceea ce priveşte elementul material, a urmării imediate a infracţiunii, precum şi a laturii subiective reprezintă chestiuni de interpretare şi aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti. Instanţa de control constituţional nu este competentă să analizeze condiţiile în care art. 246 din Codul penal este incident într-o cauză penală în raport cu fapta săvârşită, din perspectiva stabilirii dacă situaţia premisă reprezentată de preexistenţa iniţierii unei licitaţii publice priveşte doar licitaţiile publice organizate de executorii judecătoreşti, de organele fiscale de executare ori include şi achiziţiile publice realizate de autorităţile contractante. De asemenea, Curtea Constituţională nu este competentă să stabilească dacă infracţiunea de deturnare a licitaţiilor este susceptibilă să cauzeze un prejudiciu material ori urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol, după cum nu este competentă să stabilească modul în care se realizează denaturarea preţului, dacă pentru reţinerea denaturării este suficientă orice influenţare a stabilirii preţului, aşadar orice intervenţie aptă să schimbe modalitatea liberă de stabilire a acestuia ori dimpotrivă. Noua incriminare corespunde necesităţii de a ocroti în principal valoarea socială referitoare la buna desfăşurare a concurenţei în licitaţii, interpretarea şi aplicarea normei penale în cauza penală dedusă judecăţii fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată, care judecă fondul cauzei, precum şi al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Cu privire la conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituţională a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). 19. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, şi Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23). 20. În cazuri similare, Curtea a reţinut că a răspunde criticilor autorilor excepţiei într-o atare situaţie ar însemna o ingerinţă a sa în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege (Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 421 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 466 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, paragraful 16, Decizia nr. 735 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 martie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21, şi Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14). 21. Aşadar, având în vedere dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu are competenţa să interpreteze şi să aplice legea, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal este inadmisibilă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal, excepţie ridicată de Paul Marian Lucaci, Raluca Lavinia Rafailă, Silviu Costel Avram, Costică Avram, Irinel Petrică Dumea, Petru Dumea, Cristian Stratulat şi Ionuţ Jadev în Dosarul nr. 610/32/2018/a3 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
