Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, coroborate cu cele ale art. 315 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Daniel-Ovidiu Stan în Dosarul nr. 2.828/182/2017 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.257D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Alexandru Ştefan Nicolae, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, arătând că textele de lege criticate aduc atingere art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Curtea Constituţională - care a validat această teză, în jurisprudenţa sa - au arătat că art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv art. 21 din Constituţie sunt aplicabile în materie contravenţională, deoarece este vorba despre o acuzaţie în materie penală în înţelesul autonom stabilit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prin urmare, se impune respectarea egalităţii de arme, respectiv o posibilitate de apărare efectivă pentru părţile în proces. Probele sunt fundamentul oricărei hotărâri penale, respectiv contravenţionale, însă dispoziţiile criticate pun contravenientul într-o situaţie vădit defavorabilă în raport cu inculpatul care poate obţine audierea ca martori a soţului, rudelor sau a afinilor. Interdicţia de a audia aceste persoane este justificată în ceea ce priveşte procesele civile, deoarece părţile sunt într-un raport de egalitate, însă atunci când este contestat procesul-verbal părţile nu se mai află într-un raport de egalitate. Subiectivismul şi parţialitatea soţului şi rudelor ar trebui să poată fi evaluate de judecător atunci când deliberează. Interdicţia de audiere este relativă, potrivit Codului de procedură civilă, dar, în practică, organul constatator se opune în toate procesele audierii martorilor rude. Dezechilibrul dintre părţi este evident, deoarece statul, prin organele sale, constată şi sancţionează contravenţia şi tot acesta controlează probaţiunea. Este o situaţie discriminatorie în raport cu procesul penal, în care există un echilibru între procuror şi persoana acuzată. Un astfel de echilibru ar trebui să existe şi între petent şi organele statului în procesul contravenţional. Se afectează şi rolul activ al judecătorului, care nu poate administra toate probele deoarece acestea sunt prohibite de lege. Răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură procesul-verbal aparţine contravenientului, or, organul constatator limitează probaţiunea tocmai pentru ca prezumţia de legalitate şi temeinicie să nu poată fi răsturnată. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra excepţiei de neconstituţionalitate, pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată, solicitând menţinerea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 8 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.828/182/2017, Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, coroborate cu cele ale art. 315 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Daniel-Ovidiu Stan într-o cauză având ca obiect plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenţiei prevăzute la art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Pentru a obţine anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei autorul a solicitat instanţei de fond încuviinţarea probei testimoniale, unul dintre martorii propuşi fiind fratele său, în condiţiile în care art. 315 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă prevede că „Nu pot fi martori: rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv“. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a consacrat aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în materie contravenţională şi a subliniat importanţa respectării principiului egalităţii armelor atât în procesele penale, cât şi în cele contravenţionale. Acestea din urmă nu se diferenţiază de procesele penale decât prin intensitatea şi gravitatea acuzaţiei aduse. Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat inechitatea creării unei situaţii mai rele contravenientului faţă de situaţia inculpatului în ceea ce priveşte posibilitatea acestuia de apărare efectivă (a se vedea Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României). 7. Or, probele constituie fundamentul hotărârilor judecătoreşti, atât în materie penală, cât şi în materie contravenţională, şi lipsirea contravenientului - situat ab initio pe o poziţie inferioară - de posibilitatea folosirii unora din puţinele mijloace procedurale de care dispune duce la probatio diabolica, fiindu-i, practic, imposibil să răstoarne prezumţia de legalitate a procesului-verbal. 8. Curtea Constituţională s-a referit, în Decizia nr. 80 din 8 februarie 2007, la prezumţia de parţialitate şi subiectivism a martorilor prevăzuţi în art. 189 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, corespondentul art. 315 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă în vigoare, respectiv rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv. Totuşi, argumentul respectiv nu poate fi primit şi în cazul procesului contravenţional, acesta din urmă fiind asimilat procesului penal, contravenientul trebuind să beneficieze de aceleaşi drepturi ca inculpatul sub aspectul categoriilor de martori ce pot fi încuviinţaţi, drepturi ce trebuie garantate într-o manieră efectivă, având în vedere similitudinea definiţiei contravenţiei cu definiţia infracţiunii, precum şi faptul că scopul legii contravenţionale este acela de a apăra valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală. 9. În Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunţată în Cauza Öztürk împotriva Germaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o eventuală distincţie a legiuitorului între faptele penale şi cele contravenţionale nu poate avea ca efect excluderea acestora din urmă din sfera de aplicare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, prin Hotărârea din 2 septembrie 1998, pronunţată în Cauza Kadubec împotriva Slovaciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa aplicabilităţii art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statuând că şi în cazul în care o contravenţie nu este reglementată ca fiind de natură „penală“ art. 6 din convenţie rămâne aplicabil, reglementările dreptului intern al statului având o valoare relativă. 10. Or, situaţia procedurală din prezenta cauză contravine principiului „egalităţii armelor“, fiind aproape imposibilă răsturnarea prezumţiei simple de legalitate a procesului-verbal de contravenţie în cazul în care contravenientul nu poate administra proba cu martori, inclusiv rude şi afini. 11. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, că dreptul la un proces echitabil trebuie să fie concret şi efectiv, iar nu teoretic şi iluzoriu. Limitările procedurale impuse de stat nu pot fi admise în cazul în care restrâng accesul la justiţie într-o aşa manieră încât acest drept să fie atins chiar în substanţa sa. În lipsa posibilităţii administrării probei cu martori care sunt rude şi afinii până la gradul al treilea inclusiv contravenientul nu dispune de o posibilitate efectivă de a contesta procesul-verbal de contravenţie. În acest caz, prezumţia simplă de legalitate a procesului-verbal devine absolută, neexistând - de cele mai multe ori - niciun alt mijloc de probă, cum ar fi camere de filmat, alţi martori sau măcar un martor-asistent. 12. Prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, Curtea Constituţională a subliniat importanţa rolului activ al judecătorului în cauzele contravenţionale. Cu toate acestea, din analiza practicii judiciare, se observă o unanimitate în sensul respingerii tuturor cererilor în probaţiune prin audierea martorilor prevăzuţi în art. 315 din Codul de procedură civilă, atunci când intimatul se opune audierii acestora. 13. Astfel, soluţia legiuitorului identificată în dispoziţiile art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, coroborate cu prevederile art. 315 din Codul de procedură civilă contravine principiului enunţat în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nefăcând distincţie între modalitatea de aplicare a articolelor enunţate într-o cauză eminamente civilă faţă de o cauză contravenţională asimilată celei penale, conducând la discriminarea contravenientului în ceea ce priveşte aplicarea principiului egalităţii de arme şi privându-l de dreptul la un proces echitabil, faţă de poziţia inculpatului din procesul penal. 14. Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât textele de lege criticate oferă contravenientului o posibilitate legală de a se apăra inferioară celei de care se bucură inculpatul în procesul penal, deşi, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauzele contravenţionale sunt asimilate celor penale, diferenţiindu-se de acestea din urmă prin intensitatea şi gravitatea acuzaţiei aduse. Sunt încălcate astfel dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi cele ale art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile apărătorului autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocat de autorul excepţiei, îl constituie prevederile art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările şi completările aduse prin art. 41 pct. 7 din titlul IV al Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, şi cele ale art. 315 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă. Curtea observă că incidente în cauză sunt doar prevederile art. 315 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă [martorul propus spre audiere este rudă], care au următorul conţinut: - Art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură civilă, după caz.“ – Art. 315 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă: „(1) Nu pot fi martori: 1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv.“ 19. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, precum şi celor ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va face referire mai întâi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-au conturat conceptul de „acuzaţie în materie penală“ şi cel de „egalitate a armelor“, la receptarea acestora în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, urmând ca, prin prisma respectivelor concepte, să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 21. Astfel, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a învederat faptul că noţiunea de „materie penală în sensul convenţiei“ este una autonomă în raport cu sensul dat în legislaţiile naţionale, iar în scopul aplicării art. 6 din convenţie trebuie să se ţină seama de trei criterii: 1. calificarea faptei în dreptul naţional; 2. natura faptei; 3. natura şi gradul de severitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză (a se vedea Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunţată în Cauza Engels şi alţii împotriva Ţărilor de Jos, paragraful 82). 22. Tot în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului contravenţiile au fost asimilate unei „acuzaţii în materie penală“, astfel cum rezultă din hotărârile din 4 octombrie 2007, 16 februarie 2010 şi 3 aprilie 2012, pronunţate în cauzele Anghel împotriva României, paragraful 51, Albert împotriva României, paragraful 33, Nicoleta Gheorghe împotriva României, paragraful 26, şi din deciziile de admisibilitate pronunţate la data de 28 iunie 2011 şi la data de 13 martie 2012 în cauzele Ioan Pop împotriva României, paragraful 25, şi Haiducu şi alte 16 cereri împotriva României, paragraful 11. 23. În ceea ce priveşte principiul „egalităţii armelor“, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 27 iunie 1968, pronunţată în Cauza Neumeister împotriva Austriei, pct. C, paragraful 22, a statuat că acesta constituie un aspect al noţiunii mai largi de proces echitabil, înscris în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Atunci când s-a constatat încălcarea acestui principiu a fost vizată în mod special procedura penală, dată fiind necesitatea restabilirii echilibrului şi egalităţii ce trebuie să primeze pe tot parcursul procesului între acuzare şi apărare (Hotărârea din 24 februarie 2009, pronunţată în Cauza Tarău împotriva României, paragraful 76). Principiul „egalităţii armelor“ este, de asemenea, aplicat şi în litigiile privind „interese private“ (Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunţată în Cauza Dombo Beheer BV împotriva Ţărilor de Jos, paragraful 33). 24. În concepţia Curţii de la Strasbourg, exigenţa egalităţii armelor implică obligaţia de a oferi fiecăreia dintre părţile unui proces posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu partea adversă (Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunţată în Cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei, paragraful 33, şi Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunţată în Cauza Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreadis împotriva Greciei, paragraful 46). 25. Cu privire la probe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că admisibilitatea probelor ţine în primul rând de regulile de drept intern şi că, în principiu, instanţelor naţionale le revine obligaţia de a aprecia elementele adunate de ele. Misiunea încredinţată Curţii prin convenţie nu constă în a se pronunţa dacă depoziţiile martorilor au fost admise ca probe în mod corect, ci în a cerceta dacă procedura, privită în ansamblul său, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil (Hotărârea din 24 februarie 2009, pronunţată în Cauza Tarău împotriva României, paragraful 69). 26. Curtea Constituţională a receptat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a reţinut, prin Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, că în legislaţia românească contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa legii penale şi sunt supuse unui regim administrativ. Curtea a considerat că, sub acest aspect, legislaţia contravenţională din România intră sub prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009. 27. Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a verificat şi respectarea principiului „egalităţii armelor“, reţinând că acesta semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unei instanţe de judecată, fără ca una să fie dezavantajată în raport cu cealaltă, ca o componentă a garanţiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea Decizia nr. 805 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008, şi Decizia nr. 1.456 din 4 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2011). 28. Curtea a subliniat, în jurisprudenţa sa, că, în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30, şi Decizia nr. 73 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 7 mai 2019, paragraful 28). 29. Pornind de la aceste considerente, Curtea se va raporta la situaţia concretă în care se află autorul excepţiei, urmând să verifice respectarea principiului „egalităţii armelor“, componentă a dreptului la un proces echitabil statuat prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi prin art. 21 alin. (3) din Constituţie. 30. Curtea observă că autorul a fost sancţionat pentru săvârşirea unor contravenţii reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, ale cărei prevederi, potrivit art. 109 alin. (9) din acest act normativ, se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Potrivit art. 33 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, după introducerea plângerii contravenţionale judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei. În lipsa unei alte prevederi exprese cu privire la martori, Curtea observă că sunt incidente dispoziţiile art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit căruia dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 se completează cu prevederile Codului penal şi ale Codului de procedură civilă, după caz. Prin urmare, sunt aplicabile prevederile ce reglementează proba testimonială din Codul de procedură civilă. Întrucât unul dintre martorii propuşi spre audiere este rudă cu autorul, devin incidente dispoziţiile art. 315 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora nu pot fi martori rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv. 31. Cu privire la acest aspect, Curtea va reitera cele reţinute prin Decizia nr. 738 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 13 aprilie 2018, respectiv că proba testimonială reprezintă unul dintre mijloacele probatorii cel mai frecvent folosite în procesul civil. Mijlocul de probă reprezintă tocmai declaraţiile făcute de martor, persoană terţă faţă de proces, care relatează în faţa instanţei fapte sau împrejurări concludente pentru soluţionarea cauzei. În principiu, orice persoană care are cunoştinţă despre fapte relevante referitoare la pricina dedusă justiţiei poate fi ascultată în calitate de martor. De la această regulă legea procesual civilă instituie anumite excepţii, indicând persoanele care nu pot fi audiate ca martori, precum şi pe cele care sunt scutite de la obligaţia de a depune mărturie, în considerarea calităţii pe care o deţin (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 145 din 21 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 12 martie 2012, şi Decizia nr. 469 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 27 iulie 2012). Una dintre aceste excepţii este consacrată de dispoziţiile art. 315 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă şi are ca justificare o prezumţie de parţialitate şi subiectivism al rudelor şi afinilor până la gradul al treilea inclusiv în relatarea faptelor de care au cunoştinţă şi este stabilită exclusiv în interesul părţilor litigante, asigurând echilibrul procesual al acestora, fiind o interdicţie relativă, care poate fi înlăturată prin convenţia, expresă sau tacită, a părţilor. 32. În ceea ce priveşte principala critică de neconstituţionalitate - încălcarea principiului „egalităţii armelor“, respectiv încălcarea obligaţiei de a oferi fiecăreia dintre părţile procesului posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu partea adversă -, Curtea reţine că autorul excepţiei are dreptul să solicite administrarea tuturor probelor utile cauzei reglementate în Codul de procedură civilă, cu exceptarea martorilor la care face referire art. 315 alin. (1) din cod. Curtea observă că, în concret, autorul excepţiei şi-a exercitat acest drept şi instanţa de judecată a încuviinţat audierea unui martor care nu se află în categoriile exceptate. Prin urmare, acesta a avut posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza fără a fi plasat într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu partea adversă. 33. Curtea reţine că domeniul contravenţional are o configuraţie deosebită în raport cu domeniul penal sub aspectul gradului de pericol social al faptelor, al vinovăţiei şi al sancţiunilor specifice fiecăreia (a se vedea Decizia nr. 314 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 12 septembrie 2018, paragraful 19). Din cauza acestor diferenţe, legiuitorul a optat pentru un tratament diferit în privinţa încuviinţării probei testimoniale în materie contravenţională în raport cu materia penală. Acest tratament diferit nu duce însă la încălcarea art. 16 din Constituţie, ci ţine de opţiunea legiuitorului, întrucât „materia penală“ - noţiune autonomă în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului - nu necesită translatarea în mod corespunzător a instituţiilor şi reglementărilor speciale ale Codului de procedură penală în materie contravenţională (a se vedea Decizia nr. 738 din 23 noiembrie 2017, precitată, paragraful 27). 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel-Ovidiu Stan în Dosarul nr. 2.828/182/2017 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi cele ale art. 315 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
