Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. e) şi ale art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, excepţie ridicată de Saadati-Sohi Manochehr în Dosarul nr. 2.127/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 891D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma art. 16 din Constituţie, întrucât se solicită Curţii Constituţionale să stabilească dacă textul de lege criticat se aplică doar construcţiilor ce urmează a fi edificate, nu şi celor care au fost edificate deja. Arată de asemenea că, pentru a putea fi luată în discuţie această critică, ar trebui ca legea să prevadă o discriminare în funcţie de titularul dreptului de proprietate cu privire la respectiva construcţie, iar nu în funcţie de natura construcţiei. Prin raportare la prevederile art. 44 din Constituţie, apreciază că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate formulată, întrucât dreptul de proprietate privată nu are un caracter absolut şi poate cunoaşte anumite limitări, în condiţiile legii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 14 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.127/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. e) şi ale art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, excepţie ridicată de Saadati-Sohi Manochehr într-o cauză având ca obiect anularea unui certificat de urbanism emis de primarul sectorului 1 Bucureşti şi obligarea acestuia la emiterea unui alt certificat care să îi permită solicitantului intrarea în legalitate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 32 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 350/2001 sunt neclare şi contravin art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât, în ceea ce priveşte posibilitatea de a se întocmi documentaţia tehnică necesară autorizaţiei de construire, fără elaborarea unei documentaţii de urbanism, textul criticat nu face distincţie între construcţiile deja edificate şi cele care urmează a fi edificate, astfel că instanţele pot adăuga la lege, instituind o nouă condiţie, aceea conform căreia, pentru a se permite întocmirea documentaţiei tehnice în lipsa documentaţiei de urbanism, imobilul nu trebuie să fi fost deja edificat. Se precizează că o astfel de interpretare ar încălca şi dreptul de proprietate, autorul excepţiei susţinând că ar fi în imposibilitatea de a obţine autorizaţia de construcţie la care are dreptul în temeiul legii, deşi imobilul proprietatea sa se află în aceiaşi parametri urbanistici - aceeaşi înălţime - cu imobilele învecinate, deja autorizate. În concluzie, autorul excepţiei critică neclaritatea textului de lege menţionat, care nu îi permite să beneficieze de acelaşi tratament cu cel de care beneficiază vecinii săi. Concret, precizează că a construit deja un imobil depăşind autorizaţia de construire, dar nu mai poate intra în legalitate, deşi a construit pe o parcelă în cadrul unui front preexistent, în care clădirile de pe parcelele adiacente au acelaşi regim de înălţime cu cel al imobilului său, deoarece i se invocă inaplicabilitatea art. 32 alin. (1) lit. e) şi, implicit, i se opune lipsa unei documentaţii de urbanism (plan urbanistic zonal). În acest context, arată că dacă o persoană doreşte să construiască în viitor un imobil în aceleaşi condiţii de înălţime, aceasta poate beneficia de prevederile menţionate, putând construi fără documentaţia de urbanism. Or, deşi situaţiile sunt similare, tratamentul juridic aplicat este diferit, în urma acestuia suportând o ingerinţă în dreptul său de proprietate. 6. În ceea ce priveşte art. 56^1 din Legea nr. 350/2001, arată că, întrucât foloseşte în conţinutul său noţiunea „documentaţii de urbanism“, fără să distingă dacă aceasta include sau nu şi documentaţia tehnică, nimic nu îndreptăţeşte autoritatea care interpretează şi aplică legea să creeze o diferenţă de tratament juridic, în sensul includerii documentaţiei tehnice în noţiunea „documentaţii de urbanism“. Această neclaritate a legii creează premisele unei discriminări, ceea ce ar genera un tratament juridic diferit aplicabil unor persoane aflate în situaţii similare. Susţine că prevederile menţionate contravin şi art. 44 din Constituţie. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, în opinia sa, autorul acesteia invocă mai degrabă o aplicare discriminatorie de către autoritatea pârâtă, şi nu o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii din care să rezulte că textele de lege criticate ar fi neconstituţionale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. În acest sens arată că din ansamblul criticilor rezultă că autorul acesteia este nemulţumit atât de modalitatea de aplicare a prevederilor Legii nr. 350/2001 de către autoritatea publică locală emitentă a documentaţiilor solicitate în raport cu situaţia existentă vizând imobilul său construit cu depăşirea autorizaţiei de construire, cât şi de modul de interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de fond. Aşadar, susţinerile petentului nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, ci aspecte de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de lege criticate la cauza dedusă judecăţii, apreciind că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 10. În subsidiar, consideră că prevederile art. 32 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 350/2001 nu încalcă principiul egalităţii în drepturi şi nu afectează dreptul de proprietate privată al celor interesaţi. Acestea sunt aplicabile, în egală măsură, tuturor subiectelor de drept vizate de ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără discriminări, respectiv tuturor construcţiilor edificate fără respectarea legislaţiei privind calitatea şi disciplina în construcţii, indiferent de proprietarii acestora. 11. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Precizează în acest sens, în esenţă, că dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 350/2001 nu prevăd un tratament juridic diferenţiat al proprietăţii, în funcţie de persoana titularului dreptului de proprietate, fiind în deplin acord cu exigenţele art. 16 din Constituţie. Normele legale referitoare la amenajarea teritoriului şi urbanism, reglementate de Legea nr. 350/2001, urmăresc obţinerea unui echilibru rezonabil între interesele particulare ale titularilor dreptului de proprietate şi interesul public ce constă în protejarea mediului şi asigurarea dreptului la un mediu sănătos, garantat de art. 35 din Constituţie. Pentru evitarea abuzurilor în domeniul construcţiilor, cu consecinţe extrem de grave asupra dezideratului de armonizare a mediului urban concomitent cu protejarea mediului natural, legea cuprinde anumite reguli privind regimul autorizaţiilor de construire, elaborate în funcţie de natura, obiectivul şi impactul social al fiecărui tip de construcţie. Respectarea acestor reguli nu poate fi convertită într-o pretinsă îngrădire a exercitării dreptului de proprietate. Totodată, normele criticate nu sunt de natură să creeze un regim discriminatoriu pentru persoanele care, pentru a obţine autorizaţie de construire pentru clădiri edificate în lipsa acesteia, trebuie să obţină aprobarea unei documentaţii de urbanism şi cele care, anterior modificărilor introduse prin textele de lege criticate, au intrat în legalitate fără a fi obligate să facă astfel de demersuri. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 32 alin. (1) lit. e) şi cele ale art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut: - Art. 32 alin. (1) lit. e): "(1) În cazul în care prin cererea pentru emiterea certificatului de urbanism se solicită o modificare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă sau dacă condiţiile specifice ale amplasamentului ori natura obiectivelor de investiţii o impun, autoritatea publică locală are dreptul ca, după caz, prin certificatul de urbanism (...): e) să permită întocmirea documentaţiei tehnice pentru autorizaţia de construire, fără elaborarea unei documentaţii de urbanism, în situaţia construirii pe o parcelă în cadrul unui front preexistent, în care clădirile de pe parcelele adiacente au acelaşi regim de înălţime cu cel solicitat.“;" – Art. 56^1: „Nu pot fi iniţiate şi aprobate documentaţii de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie de construire sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire.“ 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi în art. 44 privind dreptul de proprietate privată. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în conformitate cu principiile generale stabilite prin Legea nr. 350/2001, urbanismul are ca principal scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor, prin elaborarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare spaţială, durabilă şi integrată, pe termen scurt, mediu şi lung. Acesta urmăreşte stabilirea direcţiilor dezvoltării spaţiale a localităţilor urbane şi rurale, în acord cu potenţialul economic, social, cultural şi teritorial al acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor (art. 10 şi art. 12 din Legea nr. 350/2001). În considerarea semnificaţiei acestui termen, constând în proiectarea şi planificarea generală a lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau, după caz, de restructurare a unei localităţi, şi coroborat cu finalitatea urmărită, astfel cum a fost precizată prin prevederile legale mai sus citate, art. 31^1 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 stabileşte că dreptul de construire se acordă potrivit prevederilor legale, cu respectarea documentaţiilor de urbanism şi regulamentelor locale de urbanism aferente, aprobate potrivit Legii nr. 350/2001. 17. Prevederile art. 32 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 350/2001, criticate în cauza de faţă, oferă posibilitatea autorităţilor publice locale competente în domeniu să permită solicitanţilor întocmirea documentaţiei tehnice pentru autorizaţia de construire, fără elaborarea unei documentaţii de urbanism, în situaţia construirii pe o parcelă în cadrul unui front preexistent, în care clădirile de pe parcelele adiacente au acelaşi regim de înălţime cu cel solicitat. 18. Referindu-se la dispoziţiile art. 32 în integralitatea sa, Curtea Constituţională a constatat, prin Decizia nr. 694 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 24 august 2012, că acestea nu instituie un tratament juridic diferenţiat al proprietăţii, fiind în deplin acord cu exigenţele art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, întrucât titularul dreptului de proprietate asupra imobilului nu este împiedicat să exercite neîngrădit atributele specifice dreptului de proprietate. Curtea a subliniat că, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, dreptul de proprietate nu are caracter absolut, conţinutul şi limitele sale fiind stabilite de lege. În acelaşi timp, însă, dreptul de proprietate, ca orice alt drept, trebuie exercitat cu bună-credinţă şi în acord cu interesele şi drepturile altor titulari de drepturi sau cu interesul general al societăţii sau al unei comunităţi determinate. În acest sens Curtea a arătat că normele legale referitoare la amenajarea teritoriului şi urbanism, reglementate de Legea nr. 350/2001, urmăresc tocmai obţinerea unui echilibru rezonabil între interesele particulare ale titularilor dreptului de proprietate şi interesul public ce constă în protejarea mediului şi asigurarea dreptului la un mediu sănătos, garantat de art. 35 din Constituţie. Pentru evitarea abuzurilor în domeniul construcţiilor, cu consecinţe extrem de grave asupra dezideratului de armonizare a mediului urban concomitent cu protejarea mediului natural, legea cuprinde anumite reguli privind regimul autorizaţiilor de construire, elaborate în funcţie de natura, obiectivul şi impactul social al fiecărui tip de construcţie. Respectarea acestor reguli nu poate fi convertită într-o pretinsă îngrădire a exercitării dreptului de proprietate. 19. Curtea a precizat că, dacă autorul excepţiei soluţionate prin decizia menţionată, care, similar celui al excepţiei de faţă, nu se afla în ipotezele normelor legale ce reglementează situaţiile în care, sub anumite condiţii stricte, autoritatea publică locală poate accepta cererea de modificare a prevederilor documentaţiilor de urbanism, nu înseamnă că actul normativ în cauză instituie o discriminare în defavoarea sa ori că este afectat dreptul său de proprietate. 20. Totodată, prin Decizia nr. 286 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 31 iulie 2014, examinând dispoziţiile art. 56^1 din Legea nr. 350/2001, care interzic iniţierea şi aprobarea documentaţiilor de urbanism ce au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie de construire sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire, Curtea a reţinut (paragraful 20) că au fost introduse în Legea nr. 350/2001 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011, în preambulul căreia legiuitorul delegat a precizat că modificarea a fost impusă, printre altele, de necesitatea „reducerii drastice a practicilor urbanismului derogatoriu, practici care au dus la un proces de transformare internă incoerentă a localităţilor şi de extindere necontrolată ce a determinat disfuncţii şi costuri uneori imposibil de suportat pentru comunităţile locale, ocupări şi desfiinţări ale spaţiilor verzi, ce au generat probleme grave de mediu, precum şi o avalanşă de situaţii litigioase care au afectat securitatea juridică a investiţiilor“. De asemenea, un alt motiv ce a determinat legiuitorul să adopte o astfel de reglementare a constat în „descurajarea şi eliminarea practicilor de modificare a reglementărilor urbanistice existente pentru intrarea în legalitate a unor construcţii ilegale, executate fără autorizaţie de construire sau fără respectarea prevederilor acesteia“. 21. Prin aceeaşi decizie, paragraful 21, Curtea Constituţională a reţinut că, în lumina dispoziţiilor art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora statele semnatare ale Convenţiei pot adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei (paragraful 45), că astfel de legi sunt „necesare şi obişnuite în domeniul proprietăţilor, care, în societăţile moderne, sunt o preocupare centrală a politicilor economice şi sociale. Pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere atât în ceea ce priveşte stabilirea existenţei unei probleme de interes public ce necesită măsuri de control, cât şi în alegerea unor modalităţi de aplicare detaliate pentru implementarea măsurilor vizate“. 22. De asemenea, Curtea a constatat (paragraful 24 din aceeaşi decizie) că nu poate reţine nici critica prin raportare la art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu sunt de natură să creeze un regim discriminatoriu pentru persoanele care, pentru a obţine autorizaţie de construire pentru clădiri edificate în lipsa acesteia, trebuie să obţină aprobarea unei documentaţii de urbanism şi cele care, anterior modificărilor introduse prin textele de lege criticate, au intrat în legalitate fără a fi obligate să facă astfel de demersuri. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituţională a statuat că, dacă prin jocul unor prevederi legale anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective. 23. Autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate critică prevederile art. 32 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 350/2001 prin prisma interpretării pe care instanţele judecătoreşti o pot da acestora în coroborare cu cele ale art. 56^1 din aceeaşi lege, care interzic iniţierea şi aprobarea documentaţiilor de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie de construire sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire, pe motiv că legea nu distinge între construcţiile noi şi cele deja edificate, dar pe care proprietarul doreşte să le modifice prin supraetajare, în condiţiile în care construcţia iniţială a fost realizată cu depăşirea prescripţiilor autorizaţiei de construcţie eliberate pentru aceasta. Pretinsa lipsă de claritate a legii nu reprezintă, în situaţia dată, o veritabilă critică de constituţionalitate, ci antamează o problemă de aplicare a legii la speţa concretă, care intră în competenţa exclusivă a instanţei învestite cu soluţionarea litigiului constând în anularea unui certificat de urbanism şi obligarea primarului sectorului 1 Bucureşti la emiterea unui alt certificat care să îi permită solicitantului intrarea în legalitate. 24. În ceea ce priveşte prevederile art. 56^1 din Legea nr. 350/2001, se susţine, de asemenea, că acestea instituie premisele unei discriminări şi, totodată, contravin art. 44 din Legea fundamentală, întrucât folosesc în conţinutul lor noţiunea de „documentaţii de urbanism“, fără să distingă dacă aceasta include sau nu şi documentaţia tehnică, ceea ce ar putea determina autoritatea care interpretează şi aplică legea să creeze o diferenţă de tratament juridic, în sensul includerii documentaţiei tehnice în noţiunea „documentaţii de urbanism“. Faţă de aceste susţineri, Curtea reţine că documentaţiile de urbanism au o reglementare proprie, rolul, conţinutul şi regimul lor juridic fiind explicitate detaliat în art. 44 şi 45 din Legea nr. 350/2001. Potrivit acestor prevederi, documentaţiile de urbanism stabilesc condiţiile de ocupare a terenurilor cu construcţii şi sunt rezultatul unui proces de planificare urbană referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situaţia existentă şi se stabilesc obiectivele, acţiunile, procesele şi măsurile de amenajare şi de dezvoltare durabilă a localităţilor. Totodată, legea enumeră expres documentaţiile de urbanism, şi anume planul urbanistic general şi regulamentul local aferent acestuia; planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia şi planul urbanistic de detaliu. În schimb, documentaţia tehnică îşi găseşte consacrarea într-un alt act normativ, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în conformitate cu care documentaţia tehnică este necesară pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, elaborarea acesteia constituind una dintre etapele procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcţii, procedură care începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obţinerii, ca act final, a autorizaţiei de construire. Aşadar, nu se poate susţine că art. 56^1 din Legea nr. 350/2001, criticat în cauză, ar fi neconstituţional ca urmare a pretinsei neclarităţi şi imprecizii. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Saadati-Sohi Manochehr în Dosarul nr. 2.127/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. e) şi ale art. 56^1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
