Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 734 din 20 noiembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (2^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 734 din 20 noiembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (2^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 183 din 7 martie 2019

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu     │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya        │- judecător       │
│Teodoroiu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Chiriazi Ioan Sorin Daniel.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (2^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, excepţie ridicată de Alin Constantin Pintilescu în Dosarul nr. 5.566/2/2011⃰ al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.698D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 695 din 20 octombrie 2015 şi Decizia nr. 378 din 26 aprilie 2012.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 27 aprilie 2017 pronunţată în Dosarul nr. 5.566/2/2011⃰ al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (2^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009. Excepţia a fost invocată de Alin Constantin Pintilescu, cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia consideră că în speţă este încălcat principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prin defavorizarea persoanelor fizice care efectuează livrări de bunuri imobile, întrucât, în ceea ce le priveşte pe acestea, conform prevederilor de lege criticate, situaţia în care aceste persoane devin impozabile este explicitată prin norme, iar nu prin lege, instituindu-se astfel o discriminare nejustificată faţă de celelalte persoane impozabile al căror regim juridic este stabilit prin lege.
    6. Arată, de asemenea, că prevederile art. 127 alin. (2^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal contravin dispoziţiilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, întrucât prin reglementarea criticată legiuitorul a dat dreptul Guvernului ca prin norme de aplicare a legii să stabilească situaţiile în care persoanele fizice devin persoane impozabile, astfel încât s-a ajuns în situaţia în care, deşi nimănui nu îi este permis să se situeze mai presus de lege, legiuitorul acordă Guvernului posibilitatea să reglementeze, prin acte normative inferioare legii, cazurile în care anumite persoane fizice vor fi obligate să plătească taxe şi impozite. Astfel, actul normativ criticat împuterniceşte puterea executivă ca prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, să reglementeze situaţii juridice noi, prin care se lărgeşte sfera persoanelor impozabile din punctul de vedere al TVA, conduită prin care situează, în mod nepermis, normele deasupra legii.
    7. În fine, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că deşi prevederile art. 127 alin. (2^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2010, instanţa de fond din Dosarul nr. 5.566/2/2011⃰ le-a aplicat retroactiv, cu toate că în speţă erau în discuţie tranzacţii efectuate în perioada 2007-2009. În acest context, autorul excepţiei consideră că chiar şi în cazul în care prevederile art. 127 alin. (2^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ar fi apreciate ca fiind constituţionale, acestea nu se pot aplica situaţiilor intervenite în perioada de dinaintea intrării lor în vigoare.
    8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că textul de lege criticat este constituţional, iar în raport cu prevederile art. 29 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, nu este necesară motivarea acestei opinii.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Învederează faptul că, deşi Legea nr. 571/2003 a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, totuşi, având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă.
    11. Raportat la criticile formulate, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 139 alin. (1) din Constituţie, Guvernul semnalează faptul că norma invocată nu reglementează stabilirea sferei persoanelor impozabile prin intermediul unei hotărâri a Guvernului, ci faptul că, prin norme, vor fi explicitate situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile, context în care face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 17 ianuarie 2013. De asemenea, apreciază că norma criticată se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în situaţii similare, aşa încât nu se poate reţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. În ceea ce priveşte pretinsa retroactivitate a reglementării criticate, Guvernul consideră că, în realitate, critica vizează modalitatea în care legea a fost aplicată de către instanţa de judecată, şi nu reglementarea propriu-zisă.
    12. Avocatul Poporului învederează că şi-a mai exprimat punctul de vedere cu privire la prevederile legale criticate, în sensul constituţionalităţii lor, acesta fiind reţinut în cuprinsul deciziilor nr. 378 din 26 aprilie 2012 şi nr. 695 din 20 octombrie 2015, punct de vedere pe care îl menţine şi în prezenta cauză. Astfel, Avocatul Poporului a arătat că „textul criticat reprezintă expresia preocupării statului pentru respectarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la economia de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, şi la asigurarea libertăţii comerţului, a protecţiei concurenţei loiale şi a creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. În plus, prevederile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului şi sunt menite să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. Stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjucturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective“.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 127 alin. (2^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum au fost completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, care prevăd că „Situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme“.
    16. Curtea reţine că, potrivit art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, „La data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: 1. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;“. În acest context, Curtea observă că la data sesizării sale, şi anume 27 aprilie 2017, reglementarea de lege criticată era abrogată.
    17. În legătură cu examinarea unor texte de lege care nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, nuanţând interpretarea sintagmei „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează „dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare“, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. O astfel de soluţie a fost justificată prin faptul că, deşi abrogată, legea civilă poate ultraactiva în unele situaţii, potrivit principiului tempus regit actum. Aşa fiind, Curtea este competentă şi urmează a se pronunţa asupra prevederilor de lege cu care a fost sesizată, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare, ele continuând să îşi producă efectele în cauza concretă dedusă judecăţii.
    18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile“, art. 16 privind egalitatea în drepturi, precum şi celor ale art. 139 alin. (1), potrivit cărora „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.“.
    19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 127 alin. (2^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 378 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2012, Decizia nr. 413 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2012, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 25 februarie 2013, şi Decizia nr. 695 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 28 decembrie 2015, prin care Curtea a constatat că aceste prevederi de lege sunt constituţionale.
    20. Prin aceste decizii, Curtea a constatat că „prin dispoziţiile legale criticate se face trimitere la explicitarea unor situaţii juridice prin norme, fapt care corespunde, în această situaţie, normelor de tehnică legislativă, ele neavând rolul de a modifica sau completa dispoziţiile legale din Codul fiscal referitoare la situaţiile în care persoanele fizice sunt calificate ca persoane impozabile, ci doar de a clarifica ipoteza normei legale, în conformitate cu prevederile art. 38 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora «Textul articolelor trebuie să aibă caracter dispozitiv, să prezinte norma instituită fără explicaţii sau justificări»“.
    21. Astfel, raportat la critica autorului excepţiei, formulată în sensul că prin norma legală criticată legiuitorul a dat dreptul Guvernului ca prin norme de aplicare a legii, aprobate prin hotărâre a Guvernului, să stabilească situaţiile în care persoanele fizice devin persoane impozabile, Curtea apreciază ca fiind incidente considerentele deciziilor mai sus menţionate, aşa încât nu poate fi reţinută critica referitoare la contrarietatea normei legale faţă de dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţie.
    22. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că sintagma „numai prin lege“ din cuprinsul art. 139 alin. (1) din Constituţie nu are o semnificaţie absolută, în sensul art. 73 din Constituţie. A condiţiona adoptarea unor prevederi referitoare la bugetul de stat numai prin dezbatere parlamentară ar însemna a nu ţine cont de realităţile concrete ale derulării procedurilor parlamentare, astfel încât pe perioada vacanţei parlamentare să nu poată fi adoptate astfel de reglementări, în condiţiile dispoziţiilor constituţionale referitoare la delegarea legislativă. Sintagma „numai prin lege“ urmăreşte, aşadar, să interzică stabilirea unor impozite şi taxe pentru bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat prin acte inferioare legii, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor etc., sintagma nefiind aplicabilă în cazul adoptării ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului în acest domeniu. Mai mult, prin Decizia nr. 261 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 31 mai 2012, Curtea a statuat că termenul de „lege“ folosit în cuprinsul dispoziţiilor constituţionale ale art. 139 alin. (1) desemnează acte normative ce au forţa juridică a legii, fiind incluse aici şi ordonanţele Guvernului.
    23. Or, Curtea constată că normele criticate, şi anume alin. (2^1) al art. 127 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, iar împrejurarea că în cuprinsul său normativ reglementarea criticată stipulează faptul că prin norme vor fi explicitate situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile nu este de natură a contraveni normei constituţionale invocate, ci are doar rolul de a clarifica ipoteza normei legale.
    24. Totodată, prin Decizia nr. 184 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Curtea a subliniat că, „având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie“.
    25. În ceea ce priveşte critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia „deşi prevederile art. 127 alin. (2^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2010, instanţa de fond le-a aplicat retroactiv, chiar dacă în speţă erau în discuţie tranzacţii efectuate în perioada 2007-2009“, Curtea reţine că aspectele învederate nu vizează probleme ce intră în sfera contenciosului constituţional, ci au în vedere modalitatea în care legea a fost aplicată de către instanţa de judecată, şi nu conţinutul normativ al reglementării legale criticate.
    26. În fine, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici critica privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, întrucât norma criticată se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în situaţii similare.
    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alin Constantin Pintilescu în Dosarul nr. 5.566/2/2011⃰ al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 127 alin. (2^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 20 noiembrie 2018.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 734 din 20 noiembrie 2018

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 734 din 20 noiembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (2^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 734 din 20 noiembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (2^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal