Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Eugenia Angela Nicolae în Dosarul nr. 33.322/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 483D/2017. 2. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia şi, în subsidiar, constatarea faptului că textul este constituţional numai în măsura în care se referă la infracţiunile care au fost săvârşite după data de 27 iulie 2014, data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Susţine că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât încalcă principiul neretroactivităţii legii. Precizează că, în speţă, este vorba despre fapte săvârşite în perioada 2012-2013, când norma nu exista. Arată că se încalcă şi principiul egalităţii în drepturi. Menţionează Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că textul de lege ce formează obiectul excepţiei se aplică numai infracţiunilor săvârşite după data de 27 iulie 2014. 4. Reprezentatul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Consideră că în cauză se pune o problemă de aplicare în timp a legii, cu privire la care este competentă să se pronunţe instanţa judecătorească, iar nu Curtea Constituţională. Face referire la Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care această problematică a fost clarificată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 31 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 33.322/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Eugenia Angela Nicolae întro cauză având ca obiect anularea unor decizii emise de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi de Casa de Pensii a Sectorului 2 Bucureşti privind încetarea pensiei de serviciu de magistrat şi acordarea pensiei pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, precum şi repunerea de îndată în plată a pensiei de serviciu de magistrat şi obligarea la plata sumelor neplătite/reţinute în mod nelegal. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că lipsirea de pensia de serviciu, ca urmare a unei hotărâri penale de condamnare, poate fi asimilată, ca natură juridică, unei pedepse complementare, cu caracter pecuniar extrem de grav şi nelimitată în timp, lucru nepermis, întrucât, pe de o parte, o astfel de pedeapsă nu se regăseşte printre cele enumerate limitativ de Codul penal, iar, pe de altă parte, că nu ar putea fi dispusă niciodată pe o durată nedeterminată. Arată că art. 66 alin. (1) din Codul penal prevede că pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului unor drepturi se dispune pe o perioadă de la 1 la 5 ani. Or, lipsirea de pensia de serviciu se realizează până la sfârşitul vieţii celui în cauză, ceea ce conduce la concluzia că efectele măsurii sunt chiar mai grele decât cele ale unei pedepse principale, pentru care poate interveni reabilitarea. Arată, totodată, că se produce o dublă pedepsire pentru aceeaşi faptă, contrar art. 23 alin. (12) din Constituţie. De asemenea, condamnarea pentru o infracţiune nu răstoarnă, prin ea însăşi, prezumţia caracterului licit al veniturilor şi al averii, iar dreptul la pensia de serviciu nu poate fi afectat de o asemenea pedeapsă. 7. Arată că măsura preconizată nu are nicio legătură cu instituţia confiscării speciale, fiindcă nu este o măsură de siguranţă, respectiv cea prevăzută de art. 108 lit. d) raportat la art. 112 din Codul penal, dar nici cu cea a confiscării extinse, în condiţiile art. 112^1 din Codul penal, întrucât aceasta din urmă se ia cu îndeplinirea obligatorie, cumulativă, a mai multor cerinţe. Ele nu pot fi realizate pentru că, printre altele, bunul supus confiscării - care, în situaţia de faţă, este reprezentat de pensia de serviciu - nu provine din săvârşirea de activităţi infracţionale. 8. În acelaşi timp, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, cetăţenii au dreptul la pensie, fără a distinge asupra naturii acesteia, drept care a fost asimilat în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu dreptul de proprietate (art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale). Eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor - care nu constituie un privilegiu, ci urmarea firească a unui anumit statut, caracterizat prin interdicţii, restricţii şi incompatibilităţi - a fost, de altfel, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010. 9. Susţine că textul de lege criticat contravine şi principiului egalităţii în drepturi. Astfel, aplicarea unei asemenea pedepse pentru o singură categorie de persoane, deşi multe altele se pot afla în situaţii asemănătoare, constituie o evidentă discriminare. În acest sens arată că un magistrat condamnat pentru o infracţiune de corupţie sau asimilată acesteia va pierde pensia de serviciu, dar un militar condamnat pentru spionaj sau trădare prin transmitere de secrete nu o va pierde. 10. Critică, de asemenea, şi retroactivitatea textului supus controlului, în măsura în care se aplică în cazul unor fapte comise înainte de 27 iulie 2014, data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2014. Sintagma „infracţiuni săvârşite (...) înainte de eliberarea din funcţie“ a permis ca, în mod abuziv, prevederea legală să fie extinsă în situaţia unor fapte comise înainte de intrarea în vigoare a legii. 11. Susţine că, dacă textul de lege criticat va fi totuşi considerat constituţional, aplicarea lui trebuie să se facă pentru fapte comise după 27 iulie 2014, întrucât o asemenea pedeapsă nu exista în legislaţia română până la acel moment. Într-un stat de drept nu se poate aplica o pedeapsă care nu era prevăzută de lege la momentul comiterii faptei. Subliniază, în acest sens, că faptele reţinute în sarcina sa au fost săvârşite în anii 2012-2013, când pedeapsa pierderii pensiei de serviciu nu exista în legislaţie. 12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat nu încalcă principiul neretroactivităţii, în condiţiile în care regimul juridic al aplicării este reglementat prin prevederile art. II din Legea nr. 118/2014, conform cărora prevederile art. I se aplică de la data intrării în vigoare a legii. Totodată, textul de lege se aplică tuturor persoanelor vizate de norma legală, fiind respectat principiul egalităţii în drepturi, care se analizează cu privire la persoane aflate în situaţii identice din cadrul aceleiaşi categorii profesionale. Precizează, de asemenea, că textul de lege nu instituie o pedeapsă, ci prevede condiţiile în care nu se beneficiază de pensia de serviciu, legiuitorul având libertatea şi competenţa exclusivă să stabilească condiţiile în care se acordă pensia de serviciu. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, în esenţă, că în analiza aplicării în timp a acestui articol trebuie să fie avute în vedere şi dispoziţiile tranzitorii cuprinse în actul normativ care a reglementat această condiţie pentru obţinerea beneficiului pensiei de serviciu. Astfel, art. II din Legea nr. 118/2014 stabileşte că „prevederile art. I se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei legi“. Arată, totodată, că statutul special al magistraţilor impune acestora obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au, iar activitatea îndelungată în sistemul justiţiei, care este recompensată şi prin acordarea pensiei de serviciu, trebuie să fie una meritorie care se desfăşoară în condiţii de deplină integritate. Or, condamnarea penală a magistratului aduce atingere acestor criterii bazate pe competenţă şi integritate, astfel că legiuitorul a optat pentru neacordarea beneficiului pensiei acestor categorii de magistraţi, ei având însă dreptul garantat constituţional la pensia din sistemul public. În plus, pentru persoanele care au beneficiat de pensie de serviciu, prestaţiile deja încasate până la intrarea în vigoare a legii nu se restituie. 15. Avocatul Poporului apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege nu conţine în sine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, astfel încât îşi va găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, astfel cum este prevăzut în art. II al acestei legi. Măsura stabilită de legiuitor produce efecte de la data intrării în vigoare a legii, fără a afecta pensiile deja realizate, şi, prin urmare, nu se încalcă principiul neretroactivităţii legii. Mai arată că dreptul la pensie este dreptul garantat de Constituţie, iar nu categoria specială a pensiei. Având în vedere importanţa asigurării corectitudinii şi transparenţei actului de justiţie, prin asigurarea imparţialităţii magistraţilor, legiuitorul a realizat prin această interdicţie protejarea interesului social, evitarea şi sancţionarea corupţiei. Referitor la pretinsa discriminare creată între persoanele care au deţinut funcţia de magistrat şi persoanele ce au exercitat alte profesii, arată că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, aspect ce justifică instituirea de către legiuitor, în ceea ce le priveşte, a unui regim juridic diferit. Precizează că legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime pensia de serviciu, cu respectarea şi a celorlalte prevederi sau principii constituţionale. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, textul de lege criticat a fost modificat prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, în enumerarea infracţiunilor care atrag pierderea beneficiului pensiei de serviciu fiind incluse şi infracţiunile cuprinse în titlul IV din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei. Având în vedere că, sub aspectul criticat, textul de lege supus controlului a păstrat soluţia legislativă existentă anterior adoptării Legii nr. 242/2018, Curtea urmează a se pronunţa asupra textului în vigoare, care reia soluţia legislativă criticată. Acesta are următorul conţinut normativ: - Art. 83^2 alin. (1): „(1) Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 şi 83^1 şi de indemnizaţia prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea, [...] săvârşite înainte de eliberarea din funcţie. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii.“ 19. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 care consacră principiul egalităţii în faţa legii, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 23 alin. (11) care instituie prezumţia de nevinovăţie, art. 23 alin. (12) privind legalitatea stabilirii şi aplicării pedepselor, art. 44 alin. (8) referitor la interdicţia confiscării averii dobândite licit şi la prezumţia dobândirii licite a averii şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, a statuat că instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii. Acest statut special stabilit prin lege este mult mai restrictiv, impunând magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Astfel, acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţă cât mai apropiat de cel avut în timpul activităţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 501 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, paragraful 16). 21. Totodată, prin Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 10 decembrie 2013, Curtea a observat că la acordarea acestui beneficiu legiuitorul a avut în vedere importanţa pentru societate a activităţii desfăşurate de această categorie socioprofesională, activitate caracterizată printr-un înalt grad de complexitate şi răspundere, precum şi de incompatibilităţi şi interdicţii specifice. 22. Curtea observă, de asemenea, că pensia de serviciu constituie o recompensare a asumării restricţiilor care rezultă din severitatea regimului ce caracterizează statutul de magistrat, un stimulent în vederea adoptării unei atitudini de devotament absolut faţă de valorile justiţiei pe întreaga perioadă de activitate şi a unui comportament care să releve ataşament necondiţionat faţă de respectarea legilor şi a Constituţiei, în spiritul independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. Perspectiva obţinerii, la finalul perioadei active, a unei pensii de serviciu într-un cuantum suficient este de natură să protejeze magistratul de tentaţia obţinerii unor venituri suplimentare prin acţiuni situate dincolo de limitele legii, fiind astfel aptă să menţină integritatea profesională a acestuia. În consecinţă, este justificată revocarea acestui beneficiu pentru magistratul care săvârşeşte infracţiuni ce denotă evidenta nesocotire a standardelor de probitate şi moralitate profesională pe care această funcţie le presupune. 23. Măsura criticată nu are însă semnificaţia aplicării unei pedepse complementare pentru săvârşirea acelei infracţiuni, aşa cum pretinde autoarea excepţiei, ci constituie retragerea sau refuzul acordării unui beneficiu, reprezentat de pensia de serviciu, menţinându-se intact dreptul la pensia în sistemul public. Neacordarea sau, după caz, sistarea pensiei de serviciu nu are natura juridică a unei sancţiuni penale, ci, aşa cum s-a arătat mai sus, intervine ca urmare a constatării neîndeplinirii condiţiilor morale indispensabile pentru obţinerea acesteia, când se demonstrează faptul că magistratul în cauză nu a avut un comportament care să merite să fie recompensat prin acordarea acestui tip de pensie. Ca atare, susţinerile autoarei excepţiei referitoare la natura juridică a acestei măsuri, care ar exceda cadrului art. 23 alin. (12) din Constituţie privind legalitatea stabilirii şi aplicării pedepselor, nu pot fi reţinute. 24. Tot astfel, Curtea constată că nu pot fi reţinute nici susţinerile în sensul că prin textul de lege criticat s-ar produce o dublă pedepsire pentru aceeaşi faptă, contrar aceloraşi prevederi din Legea fundamentală mai sus invocate. Semnificaţia principiului ne bis in idem, antamat de autoarea excepţiei, este aceea că nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică (art. 6 din Codul de procedură penală), situaţie care nu se regăseşte în ipoteza analizată. 25. În motivarea excepţiei se mai susţine şi nesocotirea prevederilor art. 44 alin. (8) din Constituţie, afirmându-se că pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni nu răstoarnă, prin ea însăşi, prezumţia caracterului licit al veniturilor şi al averii, iar pensia de serviciu nu poate fi supusă confiscării. Faţă de aceste critici, Curtea observă că nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (8) din Legea fundamentală, neacordarea sau retragerea beneficiului pensiei de serviciu neafectând în niciun fel prezumţia dobândirii licite a averii. Cele două teze ale articolului constituţional menţionat sunt reglementate într-o succesiune logică, în sensul că în teza a doua se regăseşte interdicţia confiscării care vizează averea dobândită licit, asupra căreia poartă prezumţia relativă a dobândirii, stipulată în prima teză. Substanţa textului constituţional porneşte de la premisa existenţei în patrimoniul persoanei a unor bunuri care nu vor putea fi supuse confiscării atât timp cât nu s-a dovedit, prin hotărâre judecătorească definitivă, dobândirea acestora în mod fraudulos. Or, pensia de serviciu nu poate fi considerată un bun care a intrat definitiv în patrimoniul magistratului. Sumele încasate cu acest titlu până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare rămân câştigate, fiind consolidate în patrimoniul persoanei vizate, dar cele care s-ar fi cuvenit ulterior acestui moment nu vor mai fi plătite, dreptul la pensia de serviciu fiind acordat sub condiţia rezolutorie a păstrării comportamentului ireproşabil pe întreaga durată a activităţii. Ca atare, întrucât, prin ipoteză, confiscarea are ca obiect bunuri aflate în patrimoniul unei persoane, de care aceasta este privată ca efect al unei hotărâri judecătoreşti, rezultă că, în situaţia dată, nu intră în discuţie problematica reglementată de art. 44 alin. (8) din Constituţie, nefiind vorba despre bunuri aflate în patrimoniul unei persoane, care să fie susceptibile, aşadar, de a fi confiscate, ci despre bunuri viitoare, care nu fac parte din patrimoniul persoanei şi cu privire la care există riscul pierderii beneficiului obţinerii acestora. 26. În ceea ce priveşte critica prin raportare la prevederile art. 47 alin. (2) din Constituţie, Curtea reaminteşte că, în jurisprudenţa sa, a subliniat că dreptul la pensie se exercită potrivit legii, legiuitorul fiind în drept să stabilească condiţiile şi criteriile de acordare a pensiei, precum şi modul de calcul al acesteia (Decizia nr. 295 din 28 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 4 mai 2006). În condiţiile în care magistratului condamnat definitiv i se recunoaşte dreptul la obţinerea pensiei contributive corespunzătoare sistemului public alimentat din bugetul asigurărilor sociale, fiind eliminată doar componenta suplimentară plătită din bugetul de stat, nu se poate susţine cu temei încălcarea prevederilor constituţionale care garantează dreptul la pensie. 27. De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie pe considerentul diferenţei de tratament juridic dintre magistraţi şi militari, acestora din urmă nefiindu-le retras beneficiul pensiei de serviciu în cazul condamnărilor pentru săvârşirea de infracţiuni. Sub acest aspect, Curtea observă că ţine de aprecierea exclusivă a legiuitorului ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească anumite reguli speciale aplicabile drepturilor la pensie pentru diverse categorii socioprofesionale. 28. În ceea ce priveşte criticile prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituţie, acestea au mai fost examinate prin Decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 19 noiembrie 2019 (paragraful 47 şi următoarele). Curtea a reţinut că prevederile art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prezintă două ipoteze de aplicare. Într-o primă ipoteză, când condamnarea intervine în timpul în care persoana deţine calitatea de judecător, condamnarea şi amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă constituie chiar cauze de eliberare din funcţia de judecător [art. 65 alin. (1) lit. f) din lege], astfel încât pierderea calităţii de judecător împiedică naşterea dreptului la pensia de serviciu. Spre deosebire de cauza de eliberare din funcţie care survine indiferent de natura infracţiunii comise, consecinţa în planul drepturilor de pensie este limitată la condamnarea judecătorului pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea. 29. În schimb, în ipoteza în care condamnarea a survenit după încetarea funcţiei de judecător prin pensionare, efectul juridic al hotărârii de condamnare cu privire la beneficiul pensiei de serviciu se produce imediat, respectiv judecătorul pierde beneficiul pensiei de serviciu (născut la data eliberării din funcţie) începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Sub aspectul incidenţei temporale a normei care reglementează sancţiunea cu privire la dreptul la pensie de serviciu, singura condiţie impusă de legiuitor este aceea ca infracţiunea pentru care a fost condamnat judecătorul să fi fost săvârşită înainte de eliberarea sa din funcţie, deci în exercitarea atribuţiilor de serviciu. 30. Analizând conţinutul normativ al dispoziţiilor criticate, Curtea a observat că art. 83^2 alin. (1) din lege reglementează consecinţele juridice în planul carierei profesionale, respectiv sancţiunile civile aplicate ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de ipoteza normei. 31. Având în vedere că, potrivit art. 173 din Codul penal, precum şi celor reţinute prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, paragraful 47, în sensul că art. 1 alin. (1) din Codul penal stabileşte că legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni, motiv pentru care în absenţa unei incriminări nu se poate vorbi despre o lege penală, Curtea a constatat că în conţinutul normativ al dispoziţiilor criticate nu sunt incriminate fapte care constituie infracţiuni, ci consecinţele juridice pe care o condamnare penală le are în sfera statutului profesional al judecătorului. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 şi 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, legea contravenţională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală, iar actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea, sancţiune care poate fi principală ori complementară. Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că prevederile art. 83^2 din Legea nr. 303/2004 nu se circumscriu noţiunii de „lege penală sau contravenţională“, pentru ca acestea să constituie o excepţie de la aplicarea principiului neretroactivităţii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie. 32. În lumina celor expuse, Curtea a reţinut că legiuitorul, în limitele marjei de apreciere de care se bucură, este liber să impună reguli privind statutul juridic al profesiei de judecător, inclusiv să modifice, să completeze sau să abroge condiţii ce ţin de încetarea calităţii de judecător. Cu toate acestea, criteriile avute în vedere de noua reglementare trebuie să se supună, asemenea oricărei legi, exigenţelor impuse de principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât, potrivit art. 15 alin. (2) teza întâi din Constituţie, „Legea dispune numai pentru viitor [...]“. De aceea, legiuitorul este obligat ca, în activitatea de legiferare, să respecte principiul neretroactivităţii legii (cu singura excepţie permisă, cea a legii penale sau contravenţionale mai favorabile). La nivel infraconstituţional, principiul neretroactivităţii legii civile este prevăzut de art. 6 din Codul civil cu denumirea marginală Aplicarea în timp a legii civile. Totodată, art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cuprinde dispoziţii referitoare la soluţionarea conflictului de legi în timp, potrivit cărora „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor“. 33. Faptele pentru care autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate a fost condamnată au fost săvârşite anterior datei de 27 iulie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2014), înainte de eliberarea sa din funcţie, deci în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Problema supusă controlului vizează, la fel ca în situaţiile examinate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019, precitată, în primul rând, modul de interpretare şi aplicare a legii, atribut care, prin excelenţă, ţine de resortul instanţelor de drept comun, întrucât existenţa ori inexistenţa unui caz de împiedicare a naşterii dreptului la pensia de serviciu sau de pierdere a acestui drept se întemeiază, de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 83^2 din Legea nr. 303/2004, pe criterii care pot fi cu uşurinţă identificate de autorităţile competente. Totuşi, prin decizia citată, Curtea a analizat, din perspectiva conflictului de legi în timp, posibilele neajunsuri care sunt de natură a afecta principiul constituţional al aplicării pentru viitor a legii civile. Curtea a procedat astfel, întrucât, pe de o parte, principiul neretroactivităţii legii civile, deşi este indisolubil legat de procesul de interpretare şi de aplicare a legii, are consacrare constituţională expresă, astfel că reprezintă un reper concret în controlul de constituţionalitate, precum şi, pe de altă parte, ca urmare a faptului că modul de redactare a normei este susceptibil de mai multe interpretări, motiv pentru care a analizat, din perspectiva conflictului de legi în timp, posibilele neajunsuri care sunt de natură a afecta principiul constituţional al aplicării pentru viitor a legii civile. 34. Astfel, Curtea a reţinut (paragraful 54) că este fără îndoială că, de la data intrării în vigoare, norma referitoare la împiedicarea naşterii dreptului la pensia de serviciu sau la pierderea acestui drept se aplică tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul ei. Altfel spus, împrejurarea că unui judecător sau procuror care primeşte o condamnare, în condiţiile legii, pentru o infracţiune săvârşită după intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 83^2 din Legea nr. 303/2004, criticate în prezenta cauză, îi încetează calitatea profesională şi, implicit, nu beneficiază de pensie de serviciu, nu este de natură a afecta vreun drept fundamental al persoanei în cauză, întrucât simpla expectativă/vocaţie pe care acesta o are trebuie să se supună regulilor nou instituite, reguli care îi sunt deplin cunoscute la data săvârşirii faptei. 35. Curtea a observat (paragraful 55) că alta este situaţia în care judecătorul sau procurorul este sancţionat penal pentru o faptă comisă anterior apariţiei normei criticate. Deşi legea nouă poate dispune cu privire la consecinţe şi efecte nerealizate susceptibile de executare continuă/succesivă, ea nu va putea reglementa cu privire la fapte care, înainte de intrarea ei în vigoare, au dat naştere sau, după caz, au modificat sau au stins o situaţie juridică ori cu privire la efecte pe care acea situaţie juridică le-a produs înainte de aceeaşi dată. Prin urmare, abaterea de la norma penală săvârşită în perioada anterioară intrării în vigoare a normei instituite de art. 83^2 din Legea nr. 303/2004 (27 iulie 2014) reprezintă, sub aspectul conflictului de legi civile în timp, facta praeterita, realizată înainte de intrarea în vigoare a legii noi şi pentru care, dacă i s-ar aplica legea ulterioară, ar însemna ca acesteia din urmă să i se atribuie efect retroactiv. Aşadar, din perspectiva legii civile, constituie un fapt complet realizat, care nu poate produce alte consecinţe juridice în afara celor expres prevăzute de normele în vigoare la acea dată. În absenţa unor astfel de norme, reglementarea ulterioară a unor efecte cu conţinut prohibitiv capătă semnificaţia încălcării principiului neretroactivităţii legii civile, conduita legiuitorului înfrângând şi cerinţa previzibilităţii normei juridice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, sau Decizia nr. 680 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017). 36. Curtea a conchis că, dacă legea creează o situaţie juridică nouă, ea nu are voie să prevadă că noua situaţie s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare. Cu alte cuvinte, săvârşirea unor fapte penale nu poate produce decât acele efecte juridice prevăzute de legea în vigoare la data comiterii lor (în cazul de faţă, dacă fapta a fost comisă anterior datei de 27 iulie 2014, condamnarea poate constitui temei pentru eliberarea din funcţia de judecător sau de procuror, iar nu şi temei pentru pierderea pensiei de serviciu). 37. Aşa fiind, Curtea a reţinut că textul de lege criticat este în acord cu principiul neretroactivităţii legii civile dacă sancţiunea de drept civil este aplicabilă exclusiv raporturilor juridice născute ulterior intrării în vigoare a acesteia. Aşadar, sub aspect material, temeiul juridic al pierderii beneficiului dreptului la pensia de serviciu îl va constitui întotdeauna reglementarea legală în vigoare la data naşterii raportului juridic, respectiv data săvârşirii faptei penale, schimbarea ulterioară a condiţiilor legale sau a condiţiilor de acordare a pensiei de serviciu neavând nicio influenţă/înrâurire asupra existenţei acesteia. Prin urmare, revine instanţelor judecătoreşti în faţa cărora au fost deduse controlului actele administrative prin care s-au dispus efectele în plan civil ale unei hotărâri judecătoreşti de condamnare penală să verifice temeinicia şi legalitatea acestora prin raportare la legea civilă aplicabilă sub aspect material. 38. Curtea a constatat, aşadar, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83^2 din Legea nr. 303/2004 raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie este neîntemeiată, dispoziţiile criticate având o incidenţă limitată la câmpul lor temporal de acţiune, cu respectarea principiului neretroactivităţii legii civile. 39. Cele statuate prin decizia citată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. 40. În fine, având în vedere argumentele prezentate mai sus, întrucât nu s-a reţinut afectarea niciunui drept fundamental invocat, dispoziţiile art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu sunt incidente în cauză. 41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eugenia Angela Nicolae în Dosarul nr. 33.322/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
