Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Chiriazi Ioan Sorin Daniel. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (5), (6) şi (7) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Iulian Coşofreţi în Dosarul nr. 1.545/321/2015 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.604D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit de faptul că legiuitorul nu a prevăzut şi posibilitatea înlocuirii sancţiunii complementare cu avertismentul, ci doar a sancţiunii principale cu amenda. În contextul criticilor formulate, reprezentantul Ministerului Public apreciază că ceea ce se solicită, de fapt, este ca instanţa de contencios constituţional să acţioneze ca un legiuitor pozitiv şi să repare această omisiune de reglementare, ceea ce este însă inadmisibil raportat la competenţele Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 4 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.545/321/2015 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (5), (6) şi (7) şi ale art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Iulian Coşofreţi cu ocazia soluţionării apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1.463 din 28 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Târgu-Neamţ, prin care s-a admis, în parte, plângerea contravenţională formulată de Iulian Coşofreţi, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia menţionează că prin Sentinţa civilă nr. 1.463 din 28 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Târgu-Neamţ, sancţiunea principală (amenda) a fost înlocuită cu avertismentul, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale procesului-verbal atacat. Astfel, în temeiul acestei sentinţe, sancţiunile complementare încă subzistă şi produc efecte, aceasta în considerarea faptului că, de plano, doar sancţiunea principală poate fi înlocuită cu o altă sancţiune principală, în condiţiile în care Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu permite (dar nici nu interzice) înlocuirea sancţiunii complementare cu avertismentul, dată fiind natura juridică a celor două sancţiuni. Consideră, astfel, că instituirea sancţiunii complementare ope legis, indiferent de contravenţia pentru care se aplică sancţiunea principală şi fără un control din partea instanţei de judecată, încalcă cerinţa proporţionalităţii restrângerii exerciţiului unor drepturi, cu situaţia care a determinat-o. 6. Arată că mecanismul sancţiunilor contravenţionale este unul care are o arhitectură bazată pe principiul proporţionalităţii şi al necesităţii, care derivă din principiul constituţional consacrat de art. 53 din Constituţie. În sistemul sancţiunilor contravenţionale, avertismentul reprezintă cea mai uşoară dintre acestea, atunci când fapta este de o gravitate redusă. Autorul excepţiei susţine că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu arată şi nu prevede ce se întâmplă cu sancţiunile complementare aplicate în cauză, întrucât, dacă un legalism formal ar putea conduce la concluzia că acestea se menţin, legalitatea ar conduce la concluzia că acestea ar trebui să îşi piardă efectul punitiv. Aceasta întrucât o aplicare a sancţiunii avertismentului ar rămâne lipsită de eficacitate şi substanţă, în condiţiile în care nu s-ar răsfrânge cu privire la întreaga sancţiune. 7. În susţinerea argumentelor sale, autorul excepţiei face o paralelă cu reglementările din noul Cod penal care, în art. 80, consacră o nouă instituţie, şi anume aceea a renunţării la aplicarea pedepsei, în condiţiile în care, în mod similar, fapta prezintă o gravitate redusă. În cazul în care judecătorul decide aplicarea acestei instituţii, întregii activităţi infracţionale a inculpatului i se aplică o singură sancţiune, cea a avertismentului, neputând fi aplicate pedepse complementare şi cu atât mai puţin accesorii. Or, în atare condiţii, autorul excepţiei arată că mai favorabil i-ar fi fost ca fapta sa să fi constituit infracţiune, şi nu contravenţie, iar judecătorul să aplice avertismentul. În acest context învederează că, în cauză, chestiunea de drept are în vedere dacă normele de substanţă ale dreptului contravenţional permit înlocuirea în tot, cu alte cuvinte, renunţarea la aplicarea sancţiunii contravenţionale, atunci când fie agentul constatator, fie judecătorul decide aplicarea avertismentului. Aceasta, în condiţiile în care aplicarea, în continuare, a sancţiunii contravenţionale complementare, şi anume suspendarea dreptului de a conduce, face lipsită de efecte voinţa judecătorului de a aplica avertisment petentului, ceea ce are semnificaţia unei vădite disproporţionalităţi între sancţiunea principală şi cea complementară. Învederează, astfel, faptul că sancţiunea complementară, în cazul în care intervine, ar trebui să aibă rolul de a întregi sancţiunea principală, iar nu de a se transforma ea însăşi într-o sancţiune mai drastică decât cea principală. 8. Totodată, arată că maniera de reglementare a art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 pare a permite judecătorului să „spună dreptul“ prin dispunerea/înlocuirea oricărei sancţiuni, bineînţeles în condiţiile în care nu se creează o situaţie mai grea, cu referire la principiul non reformatio in pejus, întrucât pilonul central este reprezentat de proporţionalitatea sancţiunilor. 9. Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. Instanţa de judecată învederează faptul că autorul acesteia invocă atât omisiuni de reglementare, respectiv faptul că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea înlocuirii sancţiunii complementare cu cea a avertismentului, cât şi aspecte ce ţin de modul de interpretare şi aplicare de către instanţă a dispoziţiilor legale criticate în raport cu anumite situaţii de fapt, aspecte care nu pot face însă obiect al controlului de constituţionalitate. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, astfel, că, deşi excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care reprezintă sediul materiei pentru sancţiunile contravenţionale complementare, în realitate criticile autorului sunt direcţionate către dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care reglementează, cu titlu special, sancţiunile complementare aplicate în cazul contravenţiilor prevăzute de acest act normativ, având în vedere, în mod particular, sancţiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat. De asemenea, autorul excepţiei invocă, în parte, omisiuni de reglementare, cum ar fi, de exemplu, faptul că nu este permisă înlocuirea sancţiunii complementare cu sancţiunea avertismentului. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel de critici excedează competenţei Curţii Constituţionale. 12. Dincolo de toate acestea, Guvernul reţine că prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care stabilesc sancţiunile contravenţionale aplicabile, nu aduc atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât instituirea sancţiunilor contravenţionale aplicabile, principale sau complementare, precum şi a condiţiilor de aplicare ale acestora constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta având posibilitatea de a aprecia ca obligatorie aplicarea unei sancţiuni contravenţionale complementare pe lângă una principală, prestabilind astfel că gravitatea faptei justifică prin ea însăşi caracterul necesar al măsurii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dispoziţiilor constituţionale invocate. 13. Referitor la susţinerile privind încălcarea art. 53 din Constituţie, din perspectiva aplicării sancţiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat, Guvernul apreciază că aceste argumente nu pot fi primite, deoarece dreptul de a conduce un autoturism nu este un drept de rang constituţional. 14. În ceea ce priveşte criticile aduse art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 consideră că din examinarea conţinutului normativ al acestor prevederi legale nu se poate trage concluzia că nu s-ar putea exercita controlul judecătoresc asupra modului cum a fost aplicată sancţiunea contravenţională complementară, în acest sens norma juridică stabilind că, în soluţionarea plângerii contravenţionale, instanţa va hotărî şi asupra sancţiunii aplicate, fără a se face diferenţiere între sancţiunile principale şi cele complementare. 15. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia critică, de fapt, omisiuni de reglementare, în sensul că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea înlocuirii sancţiunii complementare cu avertismentul. Este invocată, totodată, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 194 din 23 martie 2017, prin care s-a statuat că, „în cazul săvârşirii unor contravenţii la regulile de circulaţie rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sancţiunea principală - amenda, şi a uneia sau a mai multor sancţiuni complementare nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale. Astfel, sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă limitată de timp, respectiv 30 de zile, constituie o veritabilă măsură disuasivă, ce are ca scop preîntâmpinarea săvârşirii unor noi fapte de natură contravenţională şi protejarea participanţilor la traficul pe drumurile publice împotriva pericolului social corespunzător comiterii lor.“ 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (5), (6) şi (7) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: - Art. 5: "(...)(5) Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.(6) Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei.(7) Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare." – Art. 34: "(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile art. 236^1 şi ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă executarea hotărârii." 19. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la previzibilitatea legii, art. 16 alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi celor ale art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Sentinţa civilă nr. 1.463 din 28 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Târgu-Neamţ, s-a admis, în parte, plângerea contravenţională formulată de Iulian Coşofreţi, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ, împotriva Procesului-verbal de contravenţie seria PNTX nr. 014442, încheiat la 23 mai 2015 de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ, şi s-a dispus înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu cea a avertismentului, sancţiune ce i-a fost aplicată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 120 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi anume, pentru depăşirea vehiculelor pe trecerea pentru pietoni semnalizată prin indicatoare şi marcaje. Prin apel, sentinţa a fost criticată, printre altele, şi sub aspectul menţinerii sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, măsură dispusă prin procesul-verbal de contravenţie, potrivit art. 100 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 21. În acest context, autorul excepţiei arată că, în temeiul sentinţe amintite, sancţiunea complementară încă subzistă şi produce efecte, context în care apreciază că menţinerea sancţiunii complementare are semnificaţia unei vădite disproporţionalităţi între sancţiunea principală şi cea complementară, având în vedere faptul că sancţiunea complementară, în cazul în care intervine, ar trebui să aibă rolul de a întregi sancţiunea principală, iar nu de a se transforma ea însăşi într-o sancţiune mai drastică decât cea principală. 22. Raportat la criticile formulate, Curtea reţine că sancţiunile contravenţionale sunt acele sancţiuni de drept aplicate în limitele prescrise de lege, în mod oportun şi proporţional, persoanei care se face vinovată de săvârşirea faptei, orice persoană putând fi sancţionată doar o singură dată pentru fapta comisă. Art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reglementează sancţiunile specifice dreptului contravenţional, sancţiuni ce îi sunt aplicabile subiectului de drept care încalcă norma juridică de drept contravenţional printr-o conduită contrară acesteia. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale, respectiv sancţionarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravenţional, se face potrivit unor principii, asemenea sancţiunilor de drept penal, şi anume: principiul legalităţii sancţiunilor contravenţionale, principiul stabilirii unor sancţiuni contravenţionale compatibile cu concepţia moral-juridică a societăţii, principiul individualizării (personalizării şi proporţionalităţii) sancţiunilor contravenţionale, principiul personalităţii sancţiunilor contravenţionale şi principiul unicităţii aplicării sancţiunilor contravenţionale (ne bis in idem). 23. Principiul proporţionalităţii, apreciat a fi încălcat în cauză, atestă că toate sancţiunile principale sau complementare aplicate unui anumit contravenient, într-o anumită situaţie, trebuie să fie dozate în funcţie de gravitatea faptei. Principiul proporţionalităţii este apropiat de principiul oportunităţii, ce trebuie respectat în toate cazurile în care agenţii constatatori competenţi sesizează săvârşirea unei fapte de natură contravenţională şi, procedând la aplicarea unor sancţiuni contravenţionale principale sau complementare, trebuie să se asigure că aplicarea acestora se impune şi că desăvârşeşte caracterul represiv şi preventiv al sancţiunii contravenţionale. 24. Curtea observă că art. 5 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este o aplicaţie a principiului unicităţii aplicării sancţiunii contravenţionale (ne bis in idem), subiectul de drept neputând fi sancţionat decât o singură dată pentru aceeaşi faptă contravenţională, putându-se aplica doar o singură sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare. Astfel, se poate aplica o singură sancţiune principală, dintre cele reglementate de art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, sau o altă sancţiune principală prevăzută de un alt act normativ contravenţional special, dar, pentru protejarea ordinii publice, se pot aplica mai multe sancţiuni complementare, iar acest lucru se datorează naturii sancţiunilor contravenţionale complementare. De departe cea mai utilizată sancţiune contravenţională este sancţiunea amenzii contravenţionale care, deşi nu este o sancţiune specifică dreptului contravenţional, are cea mai mare incidenţă în dreptul contravenţional datorită compatibilităţii sale ridicate cu gravitatea redusă, de principiu, a faptelor contravenţionale, precum şi pentru satisfacerea, relativ previzibilă, a naturii ei represive şi preventive prin sărăcirea patrimoniului contravenientului, care va înţelege că, pe viitor, nu trebuie să mai nesocotească valorile sociale ocrotite. 25. Curtea învederează, de asemenea, faptul că art. 5 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 permite legiuitorului să stabilească şi alte sancţiuni principale, dar şi complementare, prevăzute în acte normative speciale. Aceasta este situaţia în cazul contravenţiilor rutiere, în situaţia în care contravenientului îi este aplicată sancţiunea principală a amenzii contravenţionale, dar şi una sau mai multe sancţiuni complementare prevăzute de art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată. Potrivit art. 96 alin. (1) din acest act normativ, sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege. 26. Curtea reţine că, potrivit susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, interpretarea corectă a textelor de lege criticate este în sensul că nu se poate dispune aplicarea/menţinerea unei sancţiuni complementare în situaţia în care sancţiunea principală este avertismentul. Împrejurarea că acesta este nemulţumit de faptul că instanţa de judecată a înlocuit sancţiunea principală a amenzii cu cea a avertismentului, menţinând însă sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, măsură dispusă prin procesul-verbal de contravenţie, nu reprezintă însă o problemă de constituţionalitate. Asemenea critici privind interpretarea şi aplicarea legii în raport cu situaţiile de fapt nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale care se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. Competenţa de a aprecia dacă, în cauză, legea a fost corect interpretată şi aplicată revine instanţelor de judecată, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. 27. Aşa fiind, în virtutea principiului legalităţii sancţiunilor contravenţionale, dar şi al liberului acces la justiţie, instanţa de judecată analizează legalitatea şi temeinicia fiecărei sancţiuni contravenţionale în parte, trebuind, de asemenea, să analizeze, pentru fiecare dintre aceste sancţiuni, caracterul oportun şi proporţional al acesteia. Pe cale de consecinţă, instanţa va putea decide asupra oricărei sancţiuni complementare, doar în acest fel individualizarea sancţiunilor contravenţionale se poate realiza în mod corespunzător, cu respectarea principiului constituţional al rolului justiţiei, astfel ca niciunul dintre cetăţeni să nu fie sancţionat în mod injust şi nelegal, fiecare sancţiune aplicată de organele statului prin agenţii săi trebuind a fi proporţională cu fapta săvârşită. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iulian Coşofreţi în Dosarul nr. 1.545/321/2015 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 5 alin. (5), (6) şi (7) şi cele ale art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
