Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Chiriazi Ioan Sorin Daniel. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Pari Bet Total - S.R.L. cu sediul în Piteşti, judeţul Argeş, în Dosarul nr. 142/46/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.516D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 77 din 2 februarie 2012 şi Decizia nr. 540 din 17 decembrie 2013. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 4 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 142/46/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Pari Bet Total - S.R.L. cu sediul în Piteşti, judeţul Argeş, cu ocazia soluţionării unei contestaţii formulate împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat ridică probleme serioase de previzibilitate a interpretării normei fiscale, atât de către contribuabili, cât şi de către organele fiscale. Învederează că noţiunea de „venit“, aşa cum este prevăzută de art. 18 din Codul fiscal, nu este definită, împrejurare ce conduce la o lipsă de previzibilitate şi claritate a textului şi generează o practică neunitară, atât la nivelul instanţelor de judecată, cât şi la nivelul deciziilor luate de organele fiscale. 6. Susţine că, deşi art. 18 din Codul fiscal prevede că impozitul pe profit este aplicat „contribuabililor care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive“, nu este specificată nicio definiţie a ceea ce reprezintă activităţile de natura pariurilor sportive. În acest context, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 473 din 21 noiembrie 2013, arată că atât timp cât dispoziţiile criticate nu conţin vreo normă de trimitere la vreun alt act normativ de forţă egală, în care să se stabilească înţelesul noţiunii de „venit“, astfel cum acesta este reglementat în art. 18, criticat în cauză, este foarte dificil atât pentru contribuabili, cât şi pentru organele fiscale să poată stabili care sunt sumele de bani care intră în categoria de venit sau, cu alte cuvinte, dacă în domeniul jocurilor de noroc şi al pariurilor sportive „venit“ înseamnă „încasări“. 7. În susţinerea neconstituţionalităţii reglementării criticate sunt invocate şi ordinele emise în aplicarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, respectiv ordinele ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009 şi nr. 1.802/2014, din interpretarea cărora reiese, în opinia autoarei excepţiei, că sumele care trebuie înregistrate în contabilitate ca venituri sunt cele care rezultă în urma deducerii din activele societăţii a tuturor datoriilor sale faţă de participanţii la jocurile de noroc organizate, însă organele fiscale, în mod greşit, au ajuns la o părere contrară. În acest context consideră că prevederile criticate nu respectă principiul previzibilităţii şi clarităţii normei fiscale nici din perspectiva faptului că reglementarea permite interpretări arbitrare din partea subiecţilor de drept cărora li se aplică şi care au obligaţia de a le aduce la îndeplinire, fiind contrare şi altor prevederi legale, în special legislaţiei contabile precitate. 8. Arată, de asemenea, că reglementarea legală criticată contravine şi principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, consacrat de art. 56 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât, pentru a fi în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cu norma constituţională de referinţă, este necesar ca situaţiile identice să beneficieze de acelaşi tratament, iar, per a contrario, situaţiile diferite trebuie să beneficieze de tratamente diferite. Consideră că reglementarea cuprinsă în art. 18 din Codul fiscal este de natură să creeze un tratament inechitabil între contribuabilii care se află, în mod evident, în situaţii diferite, iar consecinţa încălcării principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale este rezultatul lipsei de claritate şi previzibilitate a normei contestate. 9. Autoarea excepţiei arată că, în măsura în care ambiguitatea art. 18 din Codul fiscal permite o interpretare ce aduce atingere previzibilităţii normei fiscale şi a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, interpretare însuşită atât de către organele fiscale, cât şi de către instanţele judecătoreşti, se impune pronunţarea unei decizii interpretative a Curţii Constituţionale, prin care să se constate ca fiind „neconstituţională interpretarea art. 18 din Codul fiscal în sensul în care, în baza de impunere, în cazul aplicării impozitului minim prevăzut de acest articol, se vor include şi sumele colectate de la jucători şi redistribuite sub formă de premii în acord cu procentul minim obligatoriu de câştig.“ 10. În sprijinul susţinerilor sale, autoarea excepţiei invocă atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, spre exemplu, Hotărârea din 5 mai 1994, pronunţată în Cauza Glawe, Hotărârea din 19 iulie 2012, pronunţată în Cauza Internaţional Bingo C-377/11, sau hotărârile din 10 iunie 2010, respectiv 24 octombrie 2013, pronunţate în cauzele Leo-Libera C-58/09 şi Metropol Spielstӓtten C-440/12. 11. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia invocată nu vizează neconstituţionalitatea art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, petenta Societatea Pari Bet Total - S.R.L. fiind nemulţumită, de fapt, de interpretarea dată de către organele fiscale acestui text de lege. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Raportat la criticile formulate, arată că, atunci când face referire la noţiunea de „venit“, textul criticat are în vedere „veniturile înregistrate“. Apreciază astfel ca fiind excesivă cerinţa de definire a fiecărui termen/fiecărei sintagme utilizate în textul de lege, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 48 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, „dacă în cuprinsul unui articol se utilizează un termen sau o expresie care are în contextul actului normativ un alt înţeles decât cel obişnuit, înţelesul specific al acesteia trebuie definit în cadrul unui alineat subsecvent.“ În acest context consideră ca fiind relevante considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 184 din 29 martie 2016. 14. În ceea ce priveşte susţinerile privind încălcarea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, Guvernul face referire la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, şi anume la Decizia nr. 1.286 din 14 octombrie 2010, prin care Curtea a reţinut că „stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi a condiţiilor de impozitare intră în competenţa exclusivă a legiuitorului.“ 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare. Din examinarea notelor scrise şi a criticilor formulate de către autoarea excepţiei, Curtea constată că, în concret, sunt criticate numai prevederile alin. (1) al art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora „Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective, sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.“ 18. Curtea constată că Legea nr. 531/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din titlul XI al Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, interpretând sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează „dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare“, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, prevederile legale criticate în prezenta cauză îşi produc în continuare efectele juridice, fiind aplicabile speţei, aşa încât, în aceste condiţii, Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii prevederilor legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. 19. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei juridice şi celor ale art. 56 alin. (2), care consacră principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale. Pe lângă încălcarea acestor norme constituţionale, apreciază că reglementarea cuprinsă în art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal contravine şi unor principii fundamentale ale dreptului european, precum: securitatea juridică, tratamentul egal şi proporţionalitatea. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 1.286 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010, sau Decizia nr. 540 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 10 februarie 2014, prin care Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituţionale. 21. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“. De asemenea, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reţine, în consecinţă, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. Din aceste reglementări constituţionale rezultă că stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective. 22. Întrucât stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi a condiţiilor de impozitare intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, Curtea a reţinut că, adoptând reglementarea prevăzută la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acţionat în limitele acestei competenţe, prin stabilirea unei baze impozabile certe care să asigure un tratament echitabil şi corect pentru toţi, neputându-se reţine că astfel ar fi contravenit principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale. 23. În prezenta cauză, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că atât timp cât dispoziţiile criticate nu conţin vreo normă de trimitere la vreun alt act normativ de forţă egală, în care să se stabilească înţelesul noţiunii de „venit“, astfel cum acesta este reglementat în art. 18 din Codul fiscal, este foarte dificil atât pentru contribuabili, cât şi pentru organele fiscale să poată stabili care sunt sumele de bani care intră în categoria de venit sau, cu alte cuvinte, dacă în domeniul jocurilor de noroc şi al pariurilor sportive „venit“ înseamnă „încasări“. 24. Raportat la aceste critici, Curtea consideră ca fiind excesivă cerinţa de definire a fiecărui termen/fiecărei sintagme utilizat/utilizate în textul de lege. De altfel, în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 se prevedea că, în ceea ce priveşte „contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive şi la care impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri realizate“. De asemenea, se arată că „intră sub incidenţa prevederilor art. 18 din Codul fiscal contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, încadraţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; aceştia trebuie să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă pentru a se cunoaşte veniturile şi cheltuielile corespunzătoare acestor activităţi. La determinarea profitului aferent acestor activităţi se iau în calcul şi cheltuielile de conducere şi administrare şi alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporţional cu veniturile obţinute din aceste activităţi. În cazul în care impozitul pe profitul datorat este mai mic decât 5% din veniturile obţinute din aceste activităţi, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri. Acesta se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent celorlalte activităţi, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal. Veniturile care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5% sunt veniturile aferente activităţilor respective, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile.“ Prin urmare, atunci când face referire la noţiunea de „venit“, textul criticat se referă la „venituri înregistrate“. 25. Curtea arată că, potrivit celor statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016), făcând referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept fiscal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Aşa fiind, rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor. 26. Referitor la susţinerile autoarei excepţiei cu privire la practica neunitară a instanţelor de judecată din prisma reglementării criticate din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea reiterează faptul că, în ceea ce priveşte modalitatea de interpretare şi de aplicare concretă, în practică, a prevederilor de lege deduse controlului de constituţionalitate, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este singura competentă să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, în acest sens fiind reglementată instituţia recursului în interesul legii în cuprinsul art. 514 din Codul de procedură civilă. 27. În ceea ce priveşte susţinerile privind încălcarea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, prin Decizia nr. 1.286 din 14 octombrie 2010, precitată, Curtea a reţinut că „stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi a condiţiilor de impozitare intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, adoptând reglementarea prevăzută la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acţionat în limitele acestei competenţe, prin stabilirea unei baze impozabile certe care să asigure un tratament echitabil şi corect pentru toţi, neputându-se reţine că astfel ar fi contravenit principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale.“ 28. Totodată, în ceea ce priveşte paralelismul efectuat de autoarea excepţiei între ordinele emise în aplicarea Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi reglementarea criticată din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, instanţa de contencios constituţional a statuat în jurisprudenţa sa constantă că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (Decizia nr. 123 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 aprilie 2011). 29. În fine, Curtea reţine că, potrivit art. 1^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calculul taxei aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, venitul din jocurile de noroc al unui operator licenţiat se calculează ca diferenţa dintre sumele încasate de la jucători cu titlul de taxă de participare la joc şi premiile acordate (inclusiv „jack-pot“-ul) pentru fiecare tip de joc pe o zi/lună calendaristică. În cazul jocurilor de noroc în care organizatorul încasează un comision de la participanţii/câştigătorii la jocurile de noroc, pentru calculul taxei aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, venitul din jocurile de noroc al unui operator licenţiat îl reprezintă încasările obţinute (comisioanele reţinute de la participanţii la joc), respectiv cota-parte din suma percepută de organizator, conform regulamentelor de joc pe o zi/lună calendaristică. 30. Prin urmare, având în vedere cele mai sus expuse, Curtea constată că prevederile art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt conforme cerinţelor de claritate şi previzibilitate a legii şi nu contravin principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Pari Bet Total - S.R.L. cu sediul în Piteşti, judeţul Argeş, în Dosarul nr. 142/46/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
