Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 şi art. 120 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Excepţia a fost ridicată de Arin Alexandru Mengoni şi alţii în Dosarul nr. 83/102/2019 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 938D/2020. 2. La apelul nominal, lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că în materia salarizării judecătorilor şi procurorilor sunt instituite reglementări speciale, derogatorii de la Codul muncii. Criticile raportate la art. 41 din Constituţie reprezintă probleme de aplicare a legii, în timp ce critica raportată la art. 42 din Constituţie se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu poate fi asimilată muncii forţate munca desfăşurată în afara programului de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. De asemenea, critica raportată la art. 16 din Constituţie se impune a fi respinsă ca nefondată, întrucât nu pot fi primite comparaţii cu alte categorii sociale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 23 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 83/102/2019, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 şi art. 120 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Excepţia a fost ridicată de Arin Alexandru Mengoni şi alţii într-o cauză având ca obiect solicitarea de a se constata că perioada serviciului de permanenţă constituie timp de lucru şi de a se plăti sumele pentru orele aferente timpului de lucru din cadrul serviciului de permanenţă, cauză aflată în etapa procesuală a apelului. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că sunt judecători de drepturi şi libertăţi, în această calitate fiind solicitaţi la anumite intervale de timp în cadrul serviciului de permanenţă, şi s-au adresat justiţiei, solicitând să se constate că perioada serviciului de permanenţă constituie timp de lucru şi plata drepturilor aferente orelor suplimentare efectuate. Prima instanţă, invocând dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1.375/2015 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, a respins cererea, reţinând că activităţile desfăşurate de judecători peste programul de muncă de 8 ore nu pot fi calificate ca fiind muncă suplimentară, întrucât au un program de lucru flexibil. Autorii excepţiei arată că judecătorii de drepturi şi libertăţi sunt planificaţi în serviciul de permanenţă (stabilit pe zile, deci pe 24 de ore) chiar şi în mod succesiv mai multe zile la rând (de regulă 7 zile), iar, pe de altă parte, nu se asigură respectarea timpului de lucru maxim săptămânal pe care art. 6 din Directiva 2003/88/CE îl impune. 6. Singurul act normativ care defineşte timpul de lucru şi de repaus, precum şi munca suplimentară este Codul muncii, care transpune prevederile Directivei 2003/88/CE, iar, potrivit art. 1 alin. (2) din Codul muncii, acest cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii. Având în vedere că prin legi speciale nu s-au stabilit derogări de la dispoziţiile Codului muncii referitoare la timpul de lucru şi de repaus, precum şi munca suplimentară a judecătorului de drepturi şi libertăţi, autorii excepţiei solicită Curţii Constituţionale să constate că art. 112 din Codul muncii şi art. 120 alin. (2) din Codul muncii se aplică şi magistratului - judecător de drepturi şi libertăţi şi că o interpretare care să îl excludă pe acesta de la aplicarea acestor dispoziţii, aşa cum a statuat prima instanţă - Tribunalul Mureş, este neconstituţională. 7. Autorii excepţiei precizează că judecătorii de drepturi şi libertăţi nu pot fi încadraţi în categoria „lucrătorilor autonomi“, conform art. 17 alin. (1) teza a doua din Directiva nr. 2008/88/CE, aşa cum a reţinut prima instanţă de judecată. Consideră că prin nenormarea muncii judecătorului de drepturi şi libertăţi, în contextul în care acesta îndeplineşte şi funcţia de judecător de cameră preliminară, dar şi de instanţă de judecată, fiind programat atât în şedinţe de apeluri, cât şi în şedinţe de contestaţii la măsuri preventive (aşa cum rezultă din programările ataşate), este încălcat art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, există o discriminare în raport cu magistratul judecător al secţiei civile şi al secţiei de contencios administrativ, care nu efectuează serviciu de permanenţă şi au un volum de muncă redus. De asemenea, există discriminare şi în raport cu avocaţii şi poliţiştii care sunt remuneraţi pentru munca suplimentară. 8. Autorii excepţiei susţin că sunt încălcate şi prevederile art. 41 alin. (2) şi (3) şi art. 26 alin. (1) din Constituţie, întrucât, în lipsa plafonării timpului de lucru, se încalcă dreptul la repaus săptămânal, dreptul la o durată a zilei de muncă, în medie de 8 ore, precum şi dreptul la viaţă familială şi privată. 9. Întrucât serviciul de permanenţă al judecătorului de drepturi şi libertăţi nu este reglementat ca atare prin norme juridice specifice, neexistând un cadru normativ sistematizat şi structurat, clar şi detaliat, privind organizarea şi funcţionarea, termenele şi obligaţiile aferente, sunt încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, această lacună legislativă nu permite orientarea judecătorului implicat în activitatea de permanenţă, normele în materie nefiind clare şi previzibile. Ca atare, sunt drastic limitate în mod obiectiv posibilităţile acestui judecător de drepturi şi libertăţi de a se consacra intereselor sale personale şi sociale pe timpul gărzii, acesta văzându-se supus discreţionar executării permanenţei. 10. În acest context, consideră că este vădit atins dreptul garantat de art. 15 din Constituţie potrivit căruia cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi. Dacă magistratul judecător de drepturi şi libertăţi este exclus din sfera de aplicare a dispoziţiilor Codului muncii ce reglementează timpul de muncă, timpul de repaus şi munca suplimentară, judecătorul de drepturi şi libertăţi nu mai beneficiază de dreptul la repaus săptămânal, la ziua de munca de 8 ore în medie, consacrate prin Constituţie şi prin Codul muncii. Toate aceste drepturi conferite de Constituţie sunt drepturi iluzorii. 11. În continuare, autorii excepţiei susţin că efectuarea muncii suplimentare în zilele de repaus săptămânal, fără acordul judecătorului de drepturi şi libertăţi, fără a se acorda zile libere compensatorii şi fără o altă compensare adecvată, echivalează cu o muncă forţată interzisă de art. 42 din Constituţie. 12. Consideră că judecătorului de drepturi şi libertăţi care efectuează serviciul de permanenţă îi este aplicabil art. 22 din Directiva 2003/88/CE referitoare la clauza „opt-out“, cu condiţia transpunerii acestei derogări. 13. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi ale art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, arată că prima instanţă a concluzionat că, potrivit dispoziţiilor legale incidente, pentru munca suplimentară, respectiv pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează nu se puteau acorda în compensare sume de bani, ci doar timp liber corespunzător. Or, judecătorii de drepturi şi libertăţi nu pot beneficia în mod obiectiv de zile libere compensatorii (existând restanţe şi la efectuarea concediilor de odihnă), având în vedere că îndeplinesc şi funcţia de judecată, precum şi serviciul de permanenţă. Astfel, legiuitorul a exclus orice altă formă de protecţie adecvată (bani, servicii de relaxare, etc.) contrar art. 17 alin. (3) lit. c) pct. i) raportat la art. 17 alin. (2) din Directiva nr. 2003/88/CE. 14. În plus, este încălcat art. 16 alin. (1) din Constituţie, care prevede că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, în condiţiile în care alte categorii socioprofesionale beneficiază de plata orelor suplimentare dacă nu pot fi compensate cu zile libere. 15. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul a instituit reguli speciale în materia salarizării judecătorilor în anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, cu privire la programul de lucru al judecătorilor, legiuitorul a stabilit în raport cu specificul funcţiei dispoziţii speciale cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, stabilind un program flexibil care să permită îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Potrivit art. 17 alin. (2) din Directiva 2003/88/CE, pot fi admise derogări de la perioadele obligatorii de repaus, derogări ce pot fi adoptate prin acte cu putere de lege şi acte administrative sau prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, cu condiţia ca lucrătorii în cauză să beneficieze de perioade de repaus echivalente compensatorii sau - în cazuri excepţionale în care nu este posibil din motive obiective să se acorde asemenea perioade de repaus echivalente compensatorii - lucrătorii să beneficieze de protecţie adecvată. 16. Totodată, în temeiul art. 22 alin. (1) primul paragraf din Directiva 2003/88/CE, statele membre au opţiunea de a nu aplica art. 6, cu condiţia să respecte principiile generale de protecţie a securităţii şi a sănătăţii lucrătorilor şi să îndeplinească o serie de condiţii cumulative enunţate în cadrul dispoziţiei în cauză. 17. Apreciază că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 20, art. 148 alin. (2) şi (4), întrucât soluţiile legislative adoptate de stat se înscriu în marja de apreciere de care dispune acesta şi nu s-a dovedit că sunt contrare dreptului Uniunii Europene şi interpretării oficiale a acestuia. 18. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 112 şi art. 120 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, precum şi cele ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din data de 7 decembrie 2017, şi ale art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018. În ceea ce priveşte art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Curtea constată că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia se referă doar la primele două alineate ale acestui articol, astfel că doar acestea vor fi supuse controlului de constituţionalitate. Dispoziţiile de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 112 din Legea nr. 53/2003: "(1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.(2) În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână.;" – Art. 120 alin. (2) din Legea nr. 53/2003: "(2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.;" – Art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017: "Prin derogare de la prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, în anul 2018, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.;" – Art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018: "(1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în anul 2019, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţie aferente lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenit(ă)." 22. Curtea constată că dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi cele ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 au avut o aplicare limitată în timp. Având în vedere însă cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare şi având în vedere aplicabilitatea în cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizată, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea dispoziţiilor de lege mai sus arătate. 23. Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) privind principiul supremaţiei Constituţiei şi a legilor, art. 15, potrivit căruia cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 26 alin. (1) privind viaţa intimă, familială şi privată, art. 41 alin. (2) şi (3) referitor la măsurile de protecţie socială şi durata zilei de muncă, art. 42 privind interzicerea muncii forţate, art. 148 alin. (2) şi (4) raportat la Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru şi art. 20 raportat la art. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea muncii forţate. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 112 şi art. 120 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 reglementează durata normală a timpului de muncă, respectiv condiţiile în care poate fi efectuată munca suplimentară. Aceste prevederi legale reprezintă dreptul comun în materia muncii, aplicându-se atât timp cât legi speciale nu prevăd dispoziţii derogatorii, aşa cum dispune art. 1 alin. (2) din acest act normativ. 25. Aşa cum reiese din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, critica formulată nu priveşte însuşi conţinutul acestor dispoziţii de lege, pe care autorii le consideră constituţionale, solicitând să le fie aplicate. Ceea ce se critică, în realitate, este modul în care instanţa de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, a interpretat textele de lege supuse controlului de constituţionalitate, reţinând că nu ar fi aplicabile în cauză. Altfel spus, autorii excepţiei se adresează instanţei de contencios constituţional pentru a stabili dacă dispoziţiile art. 112 şi art. 120 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 sunt aplicabile în speţă, convertind competenţa acestei instanţe de a se pronunţa asupra compatibilităţii unor norme legale cu prevederile Constituţiei, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, într-o veritabilă cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Or, Curtea Constituţională nu face parte din autoritatea judecătorească, competenţa sa nefiind aceea de a stabili ori de a verifica modul de interpretare şi aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti, astfel că o asemenea solicitare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 26. Şi celelalte aspecte invocate de autorii excepţiei cu privire la dispoziţiile art. 112 şi art. 120 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 sunt inadmisibile, întrucât acestea nu se referă la conţinutul acestor dispoziţii de lege, ci privesc o omisiune legislativă referitoare la o anumită categorie socioprofesională, caracterizată de o situaţie particulară. Or, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a se putea substitui legiuitorului în ceea ce priveşte competenţa de legiferare. 27. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi ale art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Curtea constată că acestea au prevăzut pentru personalul din sectorul bugetar, cu caracter temporar, respectiv în anul 2018 şi din anul 2019 până în 2021, că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se va compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. 28. Autorii excepţiei consideră că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, întrucât se află într-o situaţie obiectivă care îi împiedică să îşi ia timp liber, având în vedere activitatea profesională foarte încărcată. Or, Curtea apreciază că această critică se sprijină pe aspecte de fapt şi de aplicare a legii, care nu evidenţiază însă neconstituţionalitatea reglementărilor supuse controlului de constituţionalitate. 29. În sfârşit, în ceea ce priveşte comparaţia pe care autorii o fac cu alte categorii socioprofesionale care pot beneficia de plata muncii suplimentare, Curtea reţine că principiul egalităţii impune instituirea unui tratament juridic egal pentru persoane aflate în situaţii identice. Legiuitorul este liber însă să instituie norme diferite pentru persoane aflate în situaţii diferite, aşa cum este cazul unor categorii socioprofesionale distincte. 30. Prin urmare, criticile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 sunt neîntemeiate. 31. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 şi art. 120 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Arin Alexandru Mengoni şi alţii în Dosarul nr. 83/102/2019 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
