Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Miu şi Cristina Miu în Dosarul nr. 23.868/215/2014* al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.158D/2018. 2. La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, Ion Miu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că prevederile art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă este contrar prevederilor Legii nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor. Se susţine că sintagma „administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite“ cuprinsă în textul de lege criticat nu corespunde cu scopul asociaţiilor de proprietari, reglementat de Legea nr. 196/2018, potrivit căreia acesta este de a administra proprietatea comună a condominiului. Or, administrarea clădirilor ar include şi administrarea apartamentelor, care sunt proprietăţi individuale. Solicită înlocuirea sintagmei cuprinse în textul de lege criticat cu sintagma existentă în Legea nr. 196/2018, şi anume „administrarea proprietăţii comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente“. Se mai susţine că, potrivit Codului de procedură civilă, dacă o persoană juridică fără scop lucrativ exercită alte drepturi decât cele prevăzute în lege sau statutul acesteia, acestea sunt lovite de nulitate absolută. 4. De asemenea, se mai susţine că sintagma „cererile (...) privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz“, cuprinsă în art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, este în contradicţie cu Legea nr. 196/2018. În acest sens se arată că asociaţia de proprietari nu poate încheia contracte cu furnizorii de utilităţi decât dacă încheie convenţii individuale cu proprietarii, astfel încât şi această sintagmă trebuie înlocuită cu sintagma corespunzătoare cuprinsă în Legea nr. 196/2018. Se mai susţine că, în prezent, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, instanţele de judecată, printr-o interpretare abuzivă a legii, atribuie asociaţiilor de proprietari drepturi pe care legea nu le acordă. 5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, dat fiind faptul că prin criticile formulate se solicită modificarea dispoziţiei legale criticate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 4 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 23.868/215/2014*, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Ion Miu şi Cristina Miu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 1.760 din 19 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia I civilă în Dosarul nr. 23.868/215/2014*. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat discriminează părţile din litigiile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, prin lipsa posibilităţii de a exercita calea de atac a recursului, spre deosebire de justiţiabilii care se încadrează în ipoteza normativă cuprinsă în art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care pot beneficia de calea de atac a recursului. Se mai arată că în acest mod este încălcat principiul constituţional al accesului liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil, prin faptul că lipsa controlului de legalitate poate conduce la favorizarea uneia dintre părţile litigiului. 8. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că recursul este o cale de atac nedevolutivă, care nu permite rejudecarea fondului, ci în mod exclusiv analiza legalităţii hotărârii atacate, iar nu şi a temeiniciei acesteia. Se apreciază, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, că legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunţate în anumite materii, cum sunt cele reglementate în art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, neputându-se astfel susţine că dispoziţiile care reglementează numai posibilitatea formulării apelului, în litigiile prevăzute de dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă ar contraveni dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 şi 21. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 10. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, se invocă cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 11 martie 2008 şi Decizia nr. 126 din 3 martie 2016. În ceea ce priveşte prevederile art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, se susţine că diferenţierea hotărârilor care pot fi sau nu pot fi supuse recursului se face pe anumite criterii stabilite de lege, fără să instituie discriminări pe criterii arbitrare, de natură să aducă atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. În plus, prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate nu conţin nicio dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situaţii, care impune soluţii legislative diferite, în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor. Pe cale de consecinţă, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica este neîntemeiată. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă. Curtea reţine că, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, cu modificările ulterioare, dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019. Având în vedere că, în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, procesul a fost început anterior acestei date, în cauză se aplică dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. De asemenea, având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, care priveşte, în esenţă, lipsa căii de atac a recursului în privinţa hotărârilor pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile sintagmei „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. c)“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi prevederile art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: - Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ – Art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă: "Judecătoriile judecă: 1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: (...) c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;." 14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 21 - Accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 14 - Interzicerea discriminării cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în motivarea acesteia, se susţine, în esenţă, faptul că textul de lege criticat discriminează părţile din litigiile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, prin lipsa posibilităţii de a exercita calea de atac a recursului, în acest mod fiind încălcat principiul constituţional al accesului liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil. 16. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiţie din Constituţie, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 17. De asemenea Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea în acest sens Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012). 18. Or, în prezenta cauză, autorii excepţiei au avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel, beneficiind de o cale de atac, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. 19. În ceea ce priveşte susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma dispoziţiilor 14 - Interzicerea discriminării cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - întrucât, în opinia autorilor excepţiei, se creează o situaţie discriminatorie între justiţiabili, sub aspectul existenţei dublului grad de jurisdicţie -, Curtea reţine că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, în sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, dar şi una de excepţie. Astfel, în privinţa posibilităţii de a promova recurs împotriva unei hotărâri judecătoreşti referitoare la cereri evaluabile în bani, legiuitorul a stabilit două criterii care exclud atacarea cu recurs a hotărârilor judecătoreşti. Astfel, un prim criteriu este materia în care a fost pronunţată hotărârea [materiile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare], iar al doilea criteriu este valoarea cererilor evaluabile în bani (a se vedea în acest sens Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, paragraful 24). În acest context, legiuitorul a prevăzut că anumite hotărâri, pronunţate în anumite materii, cum sunt cererile privind administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă. 20. Curtea mai reţine că materia cauzelor nu poate constitui un criteriu discriminatoriu, dacă opţiunea legiuitorului este justificată în mod obiectiv şi rezonabil respectiv, cu referire la prezenta cauză, dacă este justificată de natura cauzelor, un anumit grad de tipicitate, respectiv, un caracter repetitiv al cauzelor, astfel încât nu este întemeiată susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi. 21. De asemenea solicitarea formulată în susţinerile orale din faţa Curţii, ce privesc, în esenţă, modificarea prevederilor art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, este neîntemeiată, dat fiind faptul că o asemenea solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios constituţional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Miu şi Cristina Miu în Dosarul nr. 23.868/215/2014* al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi constată că prevederile sintagmei „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. c)“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a prevederile art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
