Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.216/1/2021
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela Elena│Înaltei Curţi de │
│Bogasiu │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Mihaela │- preşedintele Secţiei │
│Ivanovici │I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei │
│ │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alina Iuliana │- judecător la Secţia I│
│Ţuca │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mioara Iolanda│- judecător la Secţia I│
│Grecu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena │- judecător la Secţia I│
│Popoiag │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa Livia │- judecător la Secţia I│
│Băldean │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia I│
│Puşcaşiu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia a│
│Florentina │II-a civilă │
│Duminecă │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Dorin │- judecător la Secţia a│
│ │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Trănica│- judecător la Secţia a│
│Teau │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a│
│Poliţeanu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valentina │- judecător la Secţia a│
│Vrabie │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana │- judecător la Secţia │
│Constantinescu│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Adela Vintilă │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Decebal │- judecător la Secţia │
│Constantin │de contencios │
│Vlad │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Liliana Vişan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheza Attila │- judecător la Secţia │
│Farmathy │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.216/1/2021 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele probleme de drept: "1. În interpretarea dispoziţiilor art. 9 coroborat cu art. 22 din Codul de procedură civilă, poate instanţa de judecată să invoce din oficiu incidenţa prevederilor art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil referitoare la reducerea penalităţii vădit excesive şi astfel să pună în discuţia părţilor eventualul caracter disproporţionat al clauzei penale, în lipsa unei cereri exprese din partea părţii interesate?2. În contextul unor penalităţi de întârziere în cotă procentuală stabilite de părţi pentru îndeplinirea cu întârziere a unei obligaţii de plată a unei sume de bani, apreciate de instanţa de judecată ca fiind vădit excesive, se aplică limitarea reglementată de art. 1.541 alin. (2) din Codul civil?" 5. Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, au fost depuse raportul întocmit, comunicat părţilor, şi puncte de vedere ale acestora. 6. Preşedintele completului, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a dispus, prin Încheierea din 22 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 10.604/325/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.216/1/2021. II. Normele de drept intern incidente 8. Codul de procedură civilă "ART. 9 (1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public. (2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. (3) În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege. (…) (...) ART. 22 (1) Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. (3) Judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii. Persoanele astfel introduse în cauză vor avea posibilitatea, după caz, de a renunţa la judecată sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretenţiile reclamantului ori de a pune capăt procesului printr-o tranzacţie. (4) Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă. (5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părţile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora. (6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. (7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă." 9. Codul civil "ART. 1.541 alin. (1) Instanţa nu poate reduce penalitatea decât atunci când: [...] b) penalitatea este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului. [...]" III. Expunerea succintă a procesului 10. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la 13 mai 2020, reclamanta A a solicitat obligarea pârâtei B la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de onorariu plătibil în momentul în care se radiază debitorul în urma închiderii procedurii falimentului debitorului C, precum şi la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 1% pe zi datorate la valoarea obiectului contractului de mandat, care curg de la 6 august 2019 şi până la data achitării integrale a onorariului. 11. Judecătoria Timişoara, prin Sentinţa civilă nr. 7.599 din 5 august 2020, a respins cererea de chemare în judecată, reţinând că debitul principal în cuantum de 1.000 lei a fost achitat la 12 iunie 2020, iar în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, acestea au fost contestate de pârâtă, iar reclamanta nu a depus la dosar un mod de calcul al acestora. 12. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A a formulat apel, solicitând obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere calculate conform alin. (2) al art. 1 din Anexa I pagina 1 la contractul de mandat, respectiv la valoarea obiectului contractului de mandat, calculate pentru perioada 6 august 2019 - 11 iunie 2020. 13. În cadrul soluţionării apelului s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 14. Prin încheierea de sesizare, instanţa de trimitere a constatat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute cumulativ în art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel cum sa reţinut constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă: c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 15. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât este vorba despre o cauză aflată în curs de judecată pe rolul Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, în faza de atac a apelului, iar hotărârea ce urmează să se pronunţe va fi definitivă, conform art. 1.033 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 16. Totodată, soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere. 17. Astfel, în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere s-a arătat că există o discrepanţă între valoarea debitului principal (1.000 lei) şi valoarea penalităţilor de întârziere în măsura în care acestea ar fi acordate (2.061.600 lei), întrucât penalităţile de întârziere nu au fost prevăzute la valoarea debitului scadent, ci la valoarea obiectului contractului de mandat. 18. În acest context instanţa a pus în discuţie posibilitatea aplicării din oficiu a prevederilor art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil referitoare la reducerea penalităţii vădit excesive, având în vedere că pârâta nu s-a prevalat de aceste norme nici în faţa primei instanţe şi nici în faţa instanţei de apel; aceste dispoziţii legale nu prevăd nicio menţiune legată de posibilitatea invocării din oficiu a necesităţii reducerii penalităţilor de întârziere excesive, iar din această tăcere a legii rezultă şi problema de drept a cărei interpretare se solicită. 19. Astfel, într-o primă interpretare a art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil se poate aprecia că invocarea penalităţilor excesive este la latitudinea părţii interesate, fiind guvernată de principiul disponibilităţii ce caracterizează procesul civil, consacrat prin art. 9 din Codul de procedură civilă, instanţa nefiind îndreptăţită să pună în discuţia părţilor eventualul caracter excesiv al clauzei penale în lipsa manifestării de voinţă a debitorului. 20. Într-o a doua interpretare s-ar putea susţine că prevederile art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil sunt de ordine publică, astfel că instanţa nu este ţinută de voinţa părţii interesate, având posibilitatea să pună în discuţie eventualul caracter excesiv al penalităţii, iar în cazul în care sunt îndeplinite toate cerinţele, să diminueze cuantumul clauzei penale până la o valoare proporţională cu prejudiciul suferit de creditor. 21. În funcţie de interpretarea acordată dispoziţiilor legale depinde şi soluţionarea apelului formulat de reclamanta A, întrucât dacă se ajunge la concluzia că instanţa poate invoca din oficiu prevederile art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil, capătul de cerere având ca obiect plata penalităţilor de întârziere ar putea fi admis doar în parte, în măsura în care, în deliberare, instanţa de control judiciar ar constata că penalităţile de întârziere sunt disproporţionate. 22. În schimb, dacă instanţa nu poate aplica art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil din oficiu, ea va fi ţinută de cuantumul penalităţii de întârziere astfel cum a fost stipulat în convenţia părţilor, urmând să analizeze apărările pârâtei care tind doar la o respingere în totalitate a capătului de cerere având ca obiect plata penalităţilor de întârziere. 23. În ceea ce priveşte art. 1.541 alin. (2) din Codul civil, acesta conţine o limitare, stabilind un plafon sub care nu poate fi redusă clauza penală, chiar apreciată ca fiind excesivă, în sensul că penalitatea trebuie să rămână superioară obligaţiei principale. 24. Având în vedere că o clauză penală poate fi prevăzută de părţi în situaţia neexecutării obligaţiei principale sau a executării neconforme (ceea ce implică o neexecutare la locul sau la timpul convenit), precum şi împrejurarea că o astfel de clauză poate fi convenită în cotă procentuală sau într-un cuantum fix, întrebarea care se pune este dacă limitarea prevăzută de art. 1.541 alin. (2) din Codul civil este compatibilă cu o clauză penală exprimată într-o cotă procentuală ce priveşte îndeplinirea cu întârziere a unei obligaţii de plată a unei sume de bani. 25. În acest sens, spre exemplu, o penalitate de întârziere de 10% pe zi, deşi pare excesivă prin cuantumul său, ar ajunge să nu poată fi redusă dacă numărul de zile de întârziere este unul redus, aceasta întrucât până la un anumit punct penalitatea va fi inferioară obligaţiei principale. 26. În schimb, o penalitate de întârziere care pare rezonabilă la prima vedere, de 0,1% pe zi, spre exemplu, ar putea ajunge să depăşească cu mult debitul principal dacă numărul de zile de întârziere este unul ridicat. 27. Dificultatea de interpretare a art. 1.541 alin. (2) din Codul civil rezidă în împrejurarea că, dacă penalitatea ar fi prevăzută într-un cuantum fix, s-ar putea compara întotdeauna această valoare cu valoarea obligaţiei principale, astfel încât textul legal s-ar putea aplica în mod facil. În schimb, atunci când penalitatea este exprimată procentual, comparaţia nu mai este uşor de realizat, întrucât valoarea penalităţii depinde întotdeauna de numărul de zile de întârziere, instituind un criteriu imprecis şi variabil de determinare a penalităţii totale, anume data la care debitorul îşi va executa obligaţia principală de plată a sumei de bani. 28. Problema de drept supusă interpretării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este nouă, întrucât posibilitatea de reducere a clauzei penale excesive a fost consacrată legislativ doar prin noul Cod civil, vechiul Cod civil prevăzând prin art. 1.070 doar posibilitatea de diminuare a penalităţii atunci când obligaţia principală a fost executată în parte. 29. Pe de altă parte, chiar dacă noul Cod civil a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, astfel că până în prezent a trecut o anumită perioadă de timp, s-a apreciat că nu este decisiv doar criteriul temporal, fiind necesar ca acesta să fie coroborat cu incidenţa în practică a problemei de drept ivite şi dacă instanţele de judecată au pronunţat un anumit număr relevant de hotărâri definitive din care să rezulte orientarea jurisprudenţială. Or, cu privire la posibilitatea de invocare din oficiu a art. 1.541 alin (1) lit. b) din Codul civil sau la modul de interpretare a art. 1.541 alin. (2) din Codul civil nu au fost identificate hotărâri definitive. 30. Este îndeplinită şi ultima condiţie de admisibilitate, întrucât din verificările efectuate a rezultat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat asupra problemei de drept. V. Punctul de vedere al completului de judecată 31. Din cuprinsul art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil nu rezultă niciun indiciu cu privire la intenţia legiuitorului de a conferi sau nu posibilitatea instanţei de judecată de a reduce din oficiu o clauză penală care ar părea vădit disproporţionată faţă de prejudiciul efectiv suferit, omisiune care s-a reflectat şi în literatura de specialitate, fiind exprimate ambele opinii, atât în sensul că instanţa poate reduce din oficiu clauza penală, cât şi în sensul că reducerea clauzei penale excesive ar fi doar la latitudinea părţii interesate. 32. Cu toate că nu există un consens în doctrină cu privire la acest aspect, tribunalul a apreciat că reducerea clauzei penale excesive poate fi efectuată şi din oficiu, de instanţă, ţinând cont că o asemenea măsură corespunde cel mai bine imperativului executării cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate şi păstrării echilibrului ce trebuie să existe între interesele părţilor, fiind vorba despre o chestiune ce depăşeşte sfera disponibilităţii părţii. 33. Pe de altă parte trebuie să se observe că, potrivit art. 1.541 alin. (3) din Codul civil, orice stipulaţie contrară se consideră nescrisă, ceea ce denotă conferirea unei importanţe deosebite acestei dispoziţii, care trebuie apreciată de natură imperativă, astfel că reducerea clauzei penale excesive nu este condiţionată de solicitarea expresă a părţii interesate. VI. Punctul de vedere al părţilor 34. Apelanta-reclamantă A a arătat că pârâta nu a învestit instanţa de apel şi nici instanţa de fond cu reducerea penalităţilor de întârziere prin aplicarea art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil, apreciind că, dacă s-ar reduce din oficiu penalitatea, ar fi încălcate principiul disponibilităţii şi principiul imutabilităţii obiectului litigiului. 35. Intimata-pârâtă B a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu aplicarea prevederilor art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil, penalitatea fiind vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului de mandat. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 36. Analiza jurisprundenţei înaintate de curţile de apel a relevat două orientări: - cu privire la prima chestiune de drept, Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Ploieşti, Judecătoria Bacău, Judecătoria Moineşti, Tribunalul Neamţ - secţiile I şi a II-a, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Giurgiu (opinia majoritară), Tribunalul Teleorman, Tribunalul Cluj, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă şi Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au apreciat că nu se poate invoca din oficiu incidenţa prevederilor art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil în lipsa unei cereri exprese a părţii interesate, existând şi opinia contrară exprimată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Piatra-Neamţ, Curtea de Apel Bucureşti -Secţia a VI-a civilă, Tribunalul Bucureşti (opinie majoritară), Judecătoria Olteniţa, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomiţa (opinia majoritară), Tribunalul Ilfov, Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Brăila, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă; – referitor la cea de a doua chestiune de drept, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Olteniţa, Judecătoria Bolintin-Vale şi Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă au apreciat că penalităţilor de întârziere în cotă procentuală stabilite de părţi pentru îndeplinirea cu întârziere a unei obligaţii de plată a unei sume de bani, apreciate de instanţa de judecată ca fiind vădit excesive, nu li se aplică limitarea reglementată de art. 1.541 alin. (2) din Codul civil, în sens contrar pronunţându-se Judecătoria Piatra-Neamţ, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Brăila, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă şi Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 37. Ministerul Public, prin Adresa nr. 1.446/C/3.673/III-5/2021 din 26 august 2021, a arătat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale 38. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Curţii Constituţionale nu au fost pronunţate decizii cu privire la problemele de drept ce fac obiectul prezentei sesizări. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 39. Prin raportul întocmit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă s-a apreciat că sesizarea nu este admisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 40. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 41. Din cuprinsul prevederilor legale anterior enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, ce trebuie să fie întrunite cumulativ: - existenţa unei cauze în curs de judecată; – judecata cauzei să se afle în ultimă instanţă pe rolul tribunalului, al curţii de apel sau al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; – ivirea unei chestiuni de drept esenţiale, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 42. În plus, problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecăţii este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. 43. Verificându-se întrunirea condiţiilor de admisibilitate se constată că acestea se regăsesc doar parţial, sesizarea neîndeplinind toate exigenţele procedurale menţionate pentru a fi admisibilă. 44. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată; cauza care formează obiectul judecăţii în apel se află în competenţa legală a unui complet de judecată al Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă. Litigiul are ca obiect o cerere de valoare redusă, iar hotărârea ce urmează să se pronunţe va fi definitivă, conform art. 1.033 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: „Hotărârea instanţei de apel se comunică părţilor şi este definitivă.“ 45. Textul art. 519 din Codul de procedură civilă prevede condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sau să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, această cerinţă fiind îndeplinită în cazul sesizării de faţă. 46. În ceea ce priveşte condiţia referitoare la relaţia de dependenţă dintre dezlegarea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, referitor la prima întrebare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această condiţie nu este îndeplinită. 47. Iniţial, instanţa de trimitere a pus în discuţie posibilitatea aplicării din oficiu a prevederilor art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil referitoare la reducerea penalităţii excesive; prin apărările formulate, intimata-pârâtă a sesizat discrepanţa dintre valoarea debitului principal şi valoarea penalităţilor de întârziere şi a solicitat, pe de o parte, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept ivită, iar, pe de altă parte, aplicarea prevederilor art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil, penalitatea fiind vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului de mandat. 48. Mai mult, partea a contestat, în primă instanţă, chiar, cuantumul vădit excesiv al penalităţilor de întârziere şi instanţa a încadrat în drept susţinerile acesteia, cererea fiind formulată cu respectarea condiţiilor procedurale. 49. Aşa fiind, în faţa instanţei de apel există solicitarea din partea pârâtei debitoare de reducere a penalităţilor vădit excesive, iar instanţa urmează a se pronunţa asupra acesteia. 50. Principiul disponibilităţii acoperă atât dreptul justiţiabililor de a se adresa instanţelor de judecată în modul, forma şi în contradictoriu cu persoanele pe care la doresc, dar şi dreptul de a dispune în tot sau în parte de drepturile conferite de lege în cadrul unui litigiu pendinte. 51. Acestui drept îi corespunde obligaţia corelativă a instanţei de judecată de a nu se pronunţa nici minus, nici plus, respectiv ultra petita. Hotărârea pronunţată cu nerespectarea acestei obligaţii este supusă revizuirii conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă. 52. În situaţia în care pârâtul, pe cale de apărare, invocă în faţa instanţei caracterul vădit excesiv al penalităţii, instanţa trebuie să cerceteze şi să se pronunţe asupra acestei solicitări. 53. Art. 9 alin. (2) din Codul de procedură civilă consacră expres că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. 54. Dacă se invocă, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de apărare, caracterul manifest excesiv al clauzei penale, instanţa are asigurat cadrul procesual legal pentru a putea diminua cuantumul penalităţilor. 55. În această situaţie ar fi respectat principiul disponibilităţii, conduita judecătorului supunându-se dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cercetarea judecătorească şi soluţia procesului încadrându-se în ceea ce părţile au stabilit prin cererile şi apărările lor. 56. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra unui lucru care nu s-a solicitat, judecătorul încalcă atât principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului consacrat de art. 22 alin. (6) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel“, cât şi dispoziţiile imperative ale art. 397 alin. (1) din Codul de procedură civilă, conform cărora „instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel“. 57. Reţinând că există o solicitare expresă din partea pârâtei de reducere a cuantumului clauzei penale, rezultă că soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere prin prima întrebare din sesizare. 58. În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare: „În contextul unor penalităţi de întârziere a unei obligaţii de plată a unei sume de bani, apreciate de instanţa de judecată ca fiind vădit excesive, se aplică limitarea reglementată de art. 1.541 alin. (2) din Codul civil?“, aceasta nu priveşte o problemă de interpretare a dispoziţiilor legale, ci una de aplicare a legii în situaţia clauzei penale stabilite în cote procentuale. 59. De altfel, chiar prin încheierea de sesizare, instanţa de trimitere susţine că „dificultatea de interpretare a art. 1.541 alin. (2) din Codul civil rezidă în împrejurarea că dacă penalitatea ar fi prevăzută într-un cuantum fix, s-ar putea compara întotdeauna această valoare cu valoarea obligaţiei principale, astfel încât textul legal s-ar putea aplica în mod facil. În schimb, atunci când penalitatea este exprimată procentual, comparaţia nu mai este uşor de realizat întrucât valoarea penalităţii depinde întotdeauna de numărul de zile de întârziere, instituind un criteriu imprecis şi variabil de determinare a penalităţii totale, anume data la care debitorul îşi va executa obligaţia principală de plată a sumei de bani“. 60. Aşadar, instanţa de trimitere susţine că există dificultatea de a compara valoarea clauzei penale cu valoarea obligaţiei principale, însă în litigiul pendinte sunt cunoscute atât data la care a fost executată obligaţia principală, cât şi numărul de zile de întârziere. 61. Pe de altă parte, textul de lege ce se solicită a fi interpretat nu distinge între penalităţi stabilite în cuantum fix şi cele stabilite în cotă procentuală. 62. Aşa fiind, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus - unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Cu alte cuvinte, generalitatea formulării unui text legal conduce la generalitatea aplicării lui, fără a se introduce distincţii pe care textul respectiv nu le conţine. 63. Instanţa de trimitere dispune de suficiente repere de analiză care să îi permită aplicarea textului de lege, în soluţionarea cauzei cu judecarea căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative. 64. În considerarea argumentelor expuse, sesizarea de faţă nu este admisibilă, deoarece mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi utilizat doar ca urmare a întrunirii condiţiilor restrictive de admisibilitate evocate, rolul său unificator putând fi exercitat numai în privinţa chestiunilor de drept noi, care se impun cu pregnanţă a fi lămurite şi care prezintă o dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 10.604/325/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "1. În interpretarea dispoziţiilor art. 9 coroborat cu art. 22 din Codul de procedură civilă, poate instanţa de judecată să invoce din oficiu incidenţa prevederilor art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil referitoare la reducerea penalităţii vădit excesive şi astfel să pună în discuţia părţilor eventualul caracter disproporţionat al clauzei penale, în lipsa unei cereri exprese din partea părţii interesate?2. În contextul unor penalităţi de întârziere în cotă procentuală stabilite de părţi pentru îndeplinirea cu întârziere a unei obligaţii de plată a unei sume de bani, apreciate de instanţa de judecată ca fiind vădit excesive, se aplică limitarea reglementată de art. 1.541 alin. (2) din Codul civil?" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2021. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Ileana Peligrad -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
