Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Titirişcă │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Andreea Corina Băjenaru. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 29.573/325/2020 al Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.307D/2021. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.329D/2021, nr. 2.342D/2021, nr. 2.347D/2021, nr. 2.367D/ 2021-nr. 2.369D/2021, nr. 2.371D/2021, nr. 2.391D/2021-nr. 2.393D/2021, nr. 2.395D/2021, nr. 2.442D/2021, nr. 2.449D/2021, nr. 2.637D/2021, nr. 2.646D/2021, nr. 2.648D/ 2021, nr. 2.651D/2021, nr. 2.653D/2021, nr. 2.664D/2021-nr. 2.671D/2021, nr. 2.677D/2021-nr. 2.681D/2021, nr. 2.684D/ 2021, nr. 2.689D/2021, nr. 2.707D/2021, nr. 2.713D/2021, nr. 2.714D/2021, nr. 2.816D/2021-nr. 2.818D/2021, nr. 2.827D/ 2021, nr. 2.856D/2021, nr. 2.943D/2021, nr. 2.951D/2021, nr. 2.952D/2021, nr. 2.977D/2021, nr. 3.025D/2021, nr. 3.047D/ 2021, nr. 3.054D/2021, nr. 3.059D/2021, nr. 3.077D/2021, nr. 3.107D/2021, nr. 3.119D/2021, nr. 3.129D/2021-nr. 3.132D/2021, nr. 3.134D/2021, nr. 3.138D/2021, nr. 3.295D/ 2021-nr. 3.302D/2021, nr. 3.397D/2021, nr. 3.405D/2021, nr. 3.407D/2021-nr. 3.410D/2021, nr. 3.416D/2021, nr. 3.429D/ 2021-nr. 3.431D/2021, nr. 3.463D/2021, nr. 3.465D/2021, nr. 3.466D/2021, nr. 3.507D/2021, nr. 3.574D/2021, nr. 3.578D/ 2021, nr. 3.579D/2021, nr. 3.653D/2021, nr. 3.708D/2021, nr. 3.709D/2021, nr. 3.831D/2021, nr. 3.842D/2021, nr. 77D/2022, nr. 78D/2022, nr. 81D/2022-nr. 84D/2022, nr. 94D/2022, nr. 103D/2022, nr. 119D/2022, nr. 147D/2022, nr. 159D/2022, nr. 167D/2022-nr. 172D/2022, nr. 182D/2022-nr. 186D/2022, nr. 215D/2022, nr. 226D/2022, nr. 228D/2022, nr. 241D/2022, nr. 242D/2022, nr. 329D/2022, nr. 350D/2022-nr. 358D/2022, nr. 724D/2022, nr. 725D/2022, nr. 753D/2022, nr. 1.103D/2022, nr. 1.289D/2022, nr. 1.290D/2022, nr. 1.308D/2022 şi nr. 1.630D/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii legale, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 29.573/325/2020, nr. 18.692/325/ 2020, nr. 32.009/325/2019, nr. 1.706/325/2021, nr. 33.747/325/ 2020, nr. 34.446/325/2020, nr. 32.073/325/2020, nr. 34.282/325/ 2020, nr. 32.070/325/2020, nr. 4.339/325/2021, nr. 3.743/325/ 2021 şi nr. 3.211/325/2021 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 8.764/325/2021, nr. 4.332/325/2021, nr. 6.306/325/2021, nr. 28.057/325/2020, nr. 29.241/325/2020, nr. 17.978/325/2021, nr. 5.760/325/2021, nr. 12.122/325/2021, nr. 1.437/325/2021, nr. 13.032/325/2021 şi nr. 11.742/325/2021 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 467/298/2021, nr. 556/298/2021/a1, nr. 466/298/2021, nr. 1.611/298/2021, nr. 1.607/298/2021, nr. 1.587/298/2021 şi nr. 1.606/298/2021 ale Judecătoriei Sebeş, în dosarele nr. 38.983/299/2020, nr. 684/299/2021, nr. 2.543/299/2021, nr. 3.060/299/2021, nr. 1.541/299/2021, nr. 8.776/299/2021, nr. 11.060/299/2021, nr. 11.027/299/2021, nr. 36.453/299/2020, nr. 3.943/299/2021, nr. 676/299/2021, nr. 9.241/299/2021, nr. 20.991/299/2020, nr. 40.729/299/2020, nr. 997/299/2020, nr. 7.521/299/2021, nr. 8.336/299/2021, nr. 9.634/299/2021, nr. 6.517/299/2021, nr. 9.217/299/2021, nr. 5.180/299/2021, nr. 16.279/299/2021, nr. 21.460/299/2021, nr. 7.632/299/ 2021, nr. 8.778/299/2021, nr. 7.371/299/2021, nr. 21.458/ 299/2021, nr. 8.870/299/2021, nr. 14.092/299/2021, nr. 16.288/299/2021, nr. 17.852/299/2020, nr. 12.303/299/ 2021, nr. 7.519/299/2021, nr. 15.458/299/2021, nr. 14.124/ 299/2021, nr. 16.252/299/2021, nr. 16.281/299/2021, nr. 16.267/299/2021, nr. 20.469/299/2021, nr. 20.749/299/ 2021, nr. 21.454/299/2021, nr. 1.401/299/2020, nr. 23.896/ 299/2021, nr. 25.838/299/2021, nr. 26.506/299/2021, nr. 26.510/299/2021, nr. 30.016/299/2021, nr. 20.979/299/ 2020, nr. 23.658/299/2020, nr. 35.864/299/2020, nr. 10.927/ 299/2021, nr. 14.306/299/2021, nr. 20.294/299/2021, nr. 23.886/94/2021, nr. 25.929/299/2021, nr. 26.520/299/2021, nr. 25.834/299/2021 şi nr. 18.452/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 25.060/325/2020, nr. 5.192/325/2021, nr. 28.238/325/ 2020, nr. 5.142/325/2021, nr. 165/325/2021, nr. 34.283/325/ 2020, nr. 6.305/325/2021, nr. 166/325/2021, nr. 1.007/325/ 2021, nr. 34.449/325/2020, nr. 3.739/325/2021, nr. 4.333/ 325/2021, nr. 23.093/325/2021, nr. 8.645/325/2021, nr. 2.976/325/2021, nr. 369/325/2021, nr. 16.476/325/2021, nr. 15.724/325/2021 şi nr. 17.977/325/2021 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 5.461/299/2021, nr. 4.911/299/2021, nr. 7.370/299/2021, nr. 9.192/299/2021, nr. 677/299/2021, nr. 2.547/299/2021, nr. 20.866/299/2021, nr. 16.258/299/2021, nr. 8.784/299/2021, nr. 22.359/299/2020, nr. 7.520/299/2021, nr. 22.570/299/2021, nr. 6.516/299/2021, nr. 11.835/299/2020, nr. 16.278/299/2021, nr. 20.978/299/ 2020, nr. 32.105/299/2020, nr. 34.550/299/2020, nr. 4.903/ 299/2021, nr. 4.909/299/2021, nr. 14.177/299/2021, nr. 32.298/299/2021, nr. 19.570/299/2021 şi nr. 35.045/ 299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 348/206/2021 şi nr. 693/206/2021 ale Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi în Dosarul nr. 6.202/271/2021 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă. De asemenea, preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 3.046D/2021, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, invocată de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 281/233/2020 al Tribunalului Galaţi - Secţia a II-a civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.329D/2021, nr. 2.342D/2021, nr. 2.347D/2021, nr. 2.367D/ 2021-nr. 2.369D/2021, nr. 2.371D/2021, nr. 2.391D/2021-nr. 2.393D/2021, nr. 2.395D/2021, nr. 2.442D/2021, nr. 2.449D/ 2021, nr. 2.637D/2021, nr. 2.646D/2021, nr. 2.648D/2021, nr. 2.651D/2021, nr. 2.653D/2021, nr. 2.664D/2021-nr. 2.671D/2021, nr. 2.677D/2021-nr. 2.681D/2021, nr. 2.684D/ 2021, nr. 2.689D/2021, nr. 2.707D/2021, nr. 2.713D/2021, nr. 2.714D/2021, nr. 2.816D/2021-nr. 2.818D/2021, nr. 2.827D/ 2021, nr. 2.856D/2021, nr. 2.943D/2021, nr. 2.951D/2021, nr. 2.952D/2021, nr. 2.977D/2021, nr. 3.025D/2021, nr. 3.046D/ 2021, nr. 3.047D/2021, nr. 3.054D/2021, nr. 3.059D/2021, nr. 3.077D/2021, nr. 3.107D/2021, nr. 3.119D/2021, nr. 3.129D/ 2021-nr. 3.132D/2021, nr. 3.134D/2021, nr. 3.138D/2021, nr. 3.295D/2021-nr. 3.302D/2021, nr. 3.397D/2021, nr. 3.405D/ 2021, nr. 3.407D/2021-nr. 3.410D/2021, nr. 3.416D/2021, nr. 3.429D/2021-nr. 3.431D/2021, nr. 3.463D/2021, nr. 3.465D/ 2021, nr. 3.466D/2021, nr. 3.507D/2021, nr. 3.574D/2021, nr. 3.578D/2021, nr. 3.579D/2021, nr. 3.653D/2021, nr. 3.708D/ 2021, nr. 3.709D/2021, nr. 3.831D/2021, nr. 3.842D/2021, nr. 77D/2022, nr. 78D/2022, nr. 81D/2022-nr. 84D/2022, nr. 94D/2022, nr. 103D/2022, nr. 119D/2022, nr. 147D/2022, nr. 159D/2022, nr. 167D/2022-nr. 172D/2022, nr. 182D/2022-nr. 186D/2022, nr. 215D/2022, nr. 226D/2022, nr. 228D/2022, nr. 241D/2022, nr. 242D/2022, nr. 329D/2022, nr. 350D/2022-nr. 358D/2022, nr. 724D/2022, nr. 725D/2022, nr. 753D/2022, nr. 1.103D/2022, nr. 1.289D/2022, nr. 1.290D/2022, nr. 1.308D/2022 şi nr. 1.630D/2022 la Dosarul nr. 2.307D/2021, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 354 din 27 iunie 2023. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Decizia nr. 1.096/A din 15 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 29.573/325/2020, Încheierea din 28 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 18.692/325/2020, Încheierea din 28 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 32.009/325/2019, Încheierea din 8 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.706/325/2021, Decizia civilă nr. 2.048/A din 23 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 33.747/325/2020, Decizia civilă nr. 17/A din 11 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 34.446/325/2020, încheierile din 10 ianuarie 2022, pronunţate în dosarele nr. 32.073/325/2020 şi nr. 34.282/ 325/2020, Încheierea din 31 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 32.070/325/2020, Încheierea din 17 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.339/325/2021, Decizia nr. 134 din 25 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.743/325/2021, şi prin Încheierea din 19 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.211/325/2021, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie. 8. Prin Sentinţa civilă nr. 7.968 din 29 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.764/325/2021, Sentinţa civilă nr. 6.508 din 26 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.332/325/2021, Încheierea din 28 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 6.306/325/2021, Încheierea din 27 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 28.057/325/2020, Încheierea din 28 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 29.241/325/2020, Încheierea din 12 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 17.978/325/2021, Încheierea din 16 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.760/325/2021, Sentinţa civilă nr. 11.771 din 13 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 12.122/325/2021, Încheierea din 23 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.437/325/2021, Încheierea din 7 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 13.032/325/2021, şi prin Încheierea din 9 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11.742/325/2021, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 9. Prin Sentinţa civilă nr. 508 din 27 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 467/298/2021, Încheierea civilă nr. 883 din 14 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 556/298/2021/a1, Sentinţa civilă nr. 543 din 10 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 466/298/2021, Sentinţa civilă nr. 801 din 18 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.611/298/2021, Sentinţa civilă nr. 836 din 21 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.607/298/2021, Sentinţa civilă nr. 957 din 9 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.587/298/2021, şi prin Sentinţa civilă nr. 990 din 20 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.606/298/2021, Judecătoria Sebeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 10. Prin Sentinţa civilă nr. 5.883 din 22 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 38.983/299/2020, Încheierea din 14 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 684/299/2021, Sentinţa civilă nr. 5.878 din 22 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.543/299/2021, Încheierea din 25 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.060/299/2021, încheierile din 2 iunie 2021, pronunţate în dosarele nr. 1.541/299/2021 şi nr. 8.776/299/2021, încheierile din 22 iulie 2021, pronunţate în dosarele nr. 11.060/299/2021 şi nr. 11.027/299/2021, Încheierea din 20 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 36.453/299/2020, Încheierea din 10 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.943/299/2021, Sentinţa civilă nr. 6.440 din 2 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 676/299/2021, Încheierea din 2 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.241/299/2021, Încheierea din 23 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 20.991/299/2020, Încheierea din 26 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 40.729/299/2020, Încheierea din 6 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 997/299/2020, Încheierea din 12 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 7.521/299/2021, Sentinţa civilă nr. 7.672 din 24 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.336/299/2021, Încheierea din 28 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.634/299/2021, încheierile din 24 septembrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 6.517/299/2021 şi nr. 9.217/299/2021, Încheierea din 16 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.180/299/2021, Încheierea din 17 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.279/299/2021, încheierile din 24 septembrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 21.460/299/2021 şi nr. 7.632/299/2021, sentinţele civile nr. 8.820 şi nr. 8.817 din 5 octombrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 8.778/299/2021 şi nr. 7.371/299/2021, Încheierea din 14 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 21.458/299/2021, Încheierea din 7 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.870/299/2021, Sentinţa civilă nr. 8.828 din 5 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 14.092/299/2021, Încheierea din 26 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.288/299/2021, Sentinţa civilă nr. 60 din 5 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 17.852/299/2020, Încheierea din 8 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 12.303/299/2021, Sentinţa civilă nr. 8.235 din 21 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 7.519/299/2021, Încheierea din 8 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 15.458/299/2021, Încheierea din 15 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 14.124/299/2021, Încheierea din 28 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.252/299/2021, Încheierea din 12 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.281/299/2021, Încheierea din 8 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.267/299/2021, încheierile din 5 octombrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 20.469/299/2021, nr. 20.749/299/ 2021 şi nr. 21.454/299/2021, Sentinţa civilă nr. 12.326 din 7 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.401/299/2020, Sentinţa civilă nr. 11.754 din 25 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 23.896/299/2021, încheierile din 8 noiembrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 25.838/299/2021, nr. 26.506/299/ 2021 şi nr. 26.510/299/2021, Încheierea din 3 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 30.016/299/2021, Decizia nr. 2.772 şi Sentinţa civilă nr. 2.775 din 8 aprilie 2021, pronunţate în dosarele nr. 20.979/299/2020 şi nr. 23.658/299/2020, Încheierea din 17 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 35.864/299/ 2020, Sentinţa civilă nr. 10.653 din 5 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 10.927/299/2021, Încheierea din 22 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 14.306/299/2021, Sentinţa civilă nr. 11.662 din 24 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 20.294/299/2021, Încheierea din 25 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 23.886/94/2021, încheierile din 17 noiembrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 25.929/299/2021 şi nr. 26.520/299/2021, Încheierea din 27 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 25.834/299/2021, şi Sentinţa civilă nr. 11.658 din 24 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 18.452/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 11. Prin Încheierea din 10 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.060/325/2020, Sentinţa civilă nr. 9.376 din 9 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.192/325/2021, Încheierea din 29 iulie 2021, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 13 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 28.238/325/2020, Sentinţa civilă nr. 9.162 din 8 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.142/325/2021, încheierile din 11 mai 2021, pronunţate în dosarele nr. 165/325/2021 şi nr. 34.283/325/2020, Încheierea din 22 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 6.305/325/2021, Încheierea din 12 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 166/325/2021, încheierile din 16 septembrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 1.007/325/2021 şi nr. 34.449/325/ 2020, încheierile din 25 mai 2021, pronunţate în dosarele nr. 3.739/325/2021 şi nr. 4.333/325/2021, Sentinţa civilă nr. 14.133 din 8 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 23.093/325/2021, încheierile din 28 octombrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 8.645/325/2021 şi nr. 2.976/325/2021, Încheierea din 20 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 369/325/2021, Încheierea din 21 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.476/325/2021, Încheierea din 26 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 15.724/325/2021, şi Încheierea din 9 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 17.977/325/ 2021, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 12. Prin Sentinţa civilă nr. 5.386 din 10 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.461/299/2021, Sentinţa civilă nr. 6.234 din 17 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.911/299/2021, Încheierea din 11 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 7.370/299/2021, Încheierea din 29 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.192/299/2021, Încheierea din 19 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 677/299/2021, Încheierea din 23 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.547/299/2021, Încheierea din 20 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 20.866/299/2021, Încheierea din 28 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.258/299/2021, Sentinţa civilă nr. 7.840 din 10 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.784/299/2021, Încheierea din 17 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 22.359/299/2020, Încheierea din 23 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 7.520/299/2021, Încheierea din 23 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 22.570/299/2021, Sentinţa civilă nr. 9.403 din 15 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 6.516/299/2021, Sentinţa nr. 3.061 din 16 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11.835/299/2020, Sentinţa civilă nr. 12.115 din 10 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.278/299/2021, Sentinţa civilă nr. 3.034 şi Încheierea din 15 aprilie 2021, pronunţate în dosarele nr. 20.978/299/2020 şi nr. 32.105/299/2020, Sentinţa civilă nr. 11.199 din 19 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 34.550/299/2020, Sentinţa civilă nr. 7.197 din 2 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.903/299/2021, sentinţele civile nr. 9.008 şi nr. 8.999 din 8 octombrie 2021, pronunţate în dosarele nr. 4.909/299/2021 şi nr. 14.177/ 299/2021, Încheierea din 19 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 32.298/299/2021, Încheierea din 2 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 19.570/299/2021, şi Sentinţa civilă nr. 1.492 din 17 februarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 35.045/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 13. Prin Decizia civilă nr. 298 din 29 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 281/233/2020, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 14. Prin Încheierea din 30 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 348/206/2021, şi Încheierea din 3 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 693/206/2021, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 15. Prin Încheierea din 29 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 6.202/271/2021, Judecătoria Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 16. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti şi de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, judeţul Ilfov, în cauze având ca obiect obligarea la plata unor sume reprezentând diferenţă pretenţii, raportate la cuantumul despăgubirilor în dosare de daună, cu penalităţile de întârziere aferente derivând din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor. 17. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că atât în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că norma legală trebuie să fie suficient de accesibilă şi de previzibilă pentru a permite cetăţeanului să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat, astfel încât acesta să fie capabil să prevadă, în mod rezonabil, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. În acest sens, în Hotărârea din 25 august 1998, pronunţată în Cauza Hertel împotriva Elveţiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că previzibilitatea nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este dublată uneori de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să se adapteze schimbărilor de situaţie. De asemenea, şi în Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, instanţa europeană a decis că legea internă, care înglobează atât dreptul scris, cât şi pe cel nescris, trebuie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate, care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist, să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. De asemenea, se invocă bogata jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte previzibilitatea legii, în acest sens fiind, cu titlu de exemplu, Hotărârea din 7 iunie 2012, pronunţată în Cauza Centro Europa 7 S.R.L. şi Di Stefano împotriva Italiei, paragraful 142, în care s-a arătat că nivelul de precizie al legislaţiei interne, care nu poate să prevadă toate ipotezele, depinde într-o mare măsură de conţinutul legii respective, de domeniul pe care intenţionează să îl reglementeze şi de numărul şi statutul celor cărora li se adresează. Totodată, se subliniază că o normă este previzibilă dacă oferă o anumită garanţie împotriva atingerilor arbitrare din partea puterii publice (Hotărârea din 24 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Tourancheau şi July împotriva Franţei, paragraful 54) şi contra aplicării extensive a unei restricţii în detrimentul justiţiabilului (Hotărârea din 8 iulie 1999, pronunţată în Cauza Başkaya şi Okθuoğlu împotriva Turciei, paragraful 36). 18. Astfel, se apreciază, în esenţă, că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, fiind lipsite de previzibilitate şi claritate, permit stabilirea în mod arbitrar şi abuziv, de către unitatea reparatoare, a unui preţ pe oră, pentru manopera efectuată, mult peste preţurile de referinţă din piaţa specifică. Astfel cum sunt redactate, fără a exista obligaţia legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, preţurile de referinţă din piaţă sau preţurile recomandate de producător, dispoziţiile legale criticate lasă stabilirea preţului la totala dispoziţie a unităţii reparatoare, care poate fixa practic orice valoare a reparaţiei. În acest mod, s-au creat premisele unui comportament abuziv din partea unităţilor reparatoare, care au înţeles să utilizeze preţuri pe oră de manoperă cu mult peste ceea ce se practică pe piaţa de profil şi să utilizeze un alt preţ, cu mult majorat, faţă de cel afişat, încălcându-se astfel şi prevederile art. 67 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. 19. Mai mult, preţul pe oră de manoperă nici nu este negociat cu cealaltă parte contractantă, persoana asigurată la societatea de asigurări, care nu are niciun interes să negocieze sau să se opună preţului solicitat de unitatea reparatoare. O altă deficienţă a textului de lege criticat constă în faptul că, potrivit acestuia, unitatea reparatoare are la dispoziţie posibilitatea să opteze pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, „folosind sisteme de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a preţului pe ora de manoperă afişată“. Astfel, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 prezintă o deficienţă de conţinut gravă, care îi conferă caracter neconstituţional, întrucât nu prevede şi criteriul legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. Această deficienţă permite unităţii reparatoare majorarea în mod arbitrar şi abuziv a preţului de manoperă în relaţia contractuală directă cu persoana asigurată la societatea de asigurare, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de către asigurător. 20. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că „bunurile“ societăţii, obiect al încălcării, sunt reprezentate de sumele achitate în plus ca urmare a majorării în mod arbitrar şi abuziv a preţului orei de manoperă de către unităţile reparatoare. Astfel, li se permite unităţilor reparatoare, invocând principiile pieţei libere, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de asigurător, să convină preţuri arbitrare, excesive şi abuzive în relaţia contractuală directă cu persoana prejudiciată. Asigurătorul are calitatea de terţ faţă de contractul dintre unitatea reparatoare şi persoana prejudiciată, neavând niciun control asupra modului de stabilire a preţului pieselor şi al manoperei. Există ulterior posibilitatea să se cenzureze această practică, prin neplata diferenţelor dintre preţurile practicate în piaţă şi preţul solicitat, însă unităţile reparatoare se adresează instanţelor judecătoreşti, care, într-o proporţie covârşitoare, le admit cererile şi obligă, pe lângă plata acestor diferenţe, şi la plata de penalităţi. Prin actuala redactare a dispoziţiilor legale criticate este evident că unităţile reparatoare sunt invitate la o conduită arbitrară şi abuzivă, ce are drept consecinţă afectarea patrimoniului societăţii de asigurare. Contrar art. 44 alin. (2) din Constituţie, sunt favorizate unităţile reparatoare şi patrimoniul acestora în detrimentul societăţilor de asigurare, al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. 21. Se mai susţine că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, în special teza potrivit căreia „în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă“, încalcă art. 1 alin. (3) şi art. 57 din Legea fundamentală, prin corelare cu art. 14 şi 15 din Codul civil, legiuitorul având obligaţia constituţională să adopte legi care să nu creeze cadrul comiterii unor abuzuri de drept, astfel cum este situaţia reglementării criticate, prin care se instituie posibilitatea pentru anumite entităţi (unităţile service care efectuează reparaţii ale unor vehicule implicate în accidente rutiere) să stabilească în mod unilateral şi absolut discreţionar valoarea reparaţiei, prin utilizarea propriei valori a orei de manoperă, care nu poate fi contestată de entitatea obligată să facă plata. Prin această reglementare este rupt echilibrul în circuitul civil, întrucât dispoziţia legală criticată prevede valabilitatea unei obligaţii sub condiţie pur potestativă, ce depinde exclusiv de voinţa unei persoane. 22. Se apreciază, totodată, că reglementarea criticată contravine şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care prin aceasta se creează în mod evident o discriminare între cele două părţi ale raportului juridic, unitatea reparatoare putând să-şi folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, şi fără ca această valoare să poată fi negociată sau să fie raportată la un criteriu obiectiv şi independent de voinţa părţii. 23. Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autoarea criticând, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu li se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi principiului garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu -, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 24. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cât timp se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă. Or, aceste aspecte nu se circumscriu unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice şi nu li se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii. Prin contractul de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu -, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 25. Judecătoria Sebeş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, în esenţă, că dispoziţiile criticate nu pot fi apreciate ca fiind lipsite de claritate şi previzibilitate, întrucât permit stabilirea în mod neechivoc a cuantumului despăgubirii datorate înainte de efectuarea reparaţiei autovehiculului, respectiv prin utilizarea contravalorii orei de manoperă practicate de unitatea reparatoare. Chiar dacă preţurile folosite de unităţile reparatoare nu sunt aceleaşi, uneori constatându-se diferenţe semnificative, această împrejurare nu afectează cerinţele de previzibilitate şi claritate ale legii, societăţile de asigurare având posibilitatea ca, pe baza acestor norme, să îşi modeleze conduita astfel încât să fie respectate drepturile şi interesele persoanelor ale căror autoturisme au fost avariate într-un accident rutier. Nici încălcarea art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţia României nu poate fi reţinută, întrucât readucerea autovehiculului avariat la starea iniţială presupune introducerea acestuia la o unitate reparatoare, care, în mod firesc, va folosi propria valoare a orei de manoperă, neexistând nicio raţiune pentru care unitatea să fie obligată să accepte tarife mai mici sau plafonate. În condiţiile în care societăţile de asigurare trebuie să repare integral prejudiciul produs, plata acestor sume nu poate fi apreciată ca fiind o încălcare a dreptului de proprietate al asigurătorului. 26. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată, în esenţă, că se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare auto, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu li se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu -, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 27. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi reţine, în esenţă, că redactarea normei este clară şi previzibilă, în sensul că valoarea reparaţiilor se poate determina fie prin folosirea unor sisteme de evaluare specializate, fie prin documente emise în condiţiile legii. Prin urmare, modalităţile de stabilire a cuantumului reparaţiilor sunt expres indicate de art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, iar sintagmele folosite nu sunt imprecise sau nedeterminate. Reglementarea sistemelor de evaluare specializate este detaliată prin Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, astfel încât nu se poate susţine că sintagma „sistem de evaluare specializat“ este neclară, din moment ce legislaţia în vigoare conţine toate elementele pentru determinarea înţelesului şi aplicabilităţii noţiunii. În mod similar, sintagma „documente emise în condiţiile legii“ desemnează ansamblul de acte utilizate de către unităţile reparatoare în desfăşurarea activităţii lor profesionale şi beneficiază de o semnificaţie clară. În plus, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 impune şi condiţia legalităţii documentelor menţionate, motiv pentru care nu se poate concluziona că norma este vagă sau nedeterminată. În al doilea rând, prevederea unei opţiuni în favoarea unităţii reparatoare nu afectează claritatea şi previzibilitatea art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, întrucât posibilitatea alegerii este expres prevăzută, nefiind generată de o redactare necorespunzătoare a textului de lege. În al treilea rând, prerogativa unităţii reparatoare de a folosi propria valoare a orei de manoperă nu lipseşte norma contestată de claritate, deoarece nu pune asigurătorul în imposibilitatea de a-şi conforma conduita. Astfel, asigurătorul va fi obligat să achite despăgubirile la valoarea determinată prin aplicarea art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, acestea putând fluctua în funcţie de tariful pentru ora de manoperă. Însă diferenţele dintre preţurile orei de manoperă nu conduc la neclaritatea legii. În al patrulea rând, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 nu încalcă dreptul de proprietate al asigurătorului, deoarece acesta stabileşte doar modul în care se determină valoarea reparaţiilor. Totuşi, obligaţia de plată a sumelor nu se fundamentează pe acelaşi text, ci decurge din alte prevederi ale Legii nr. 132/2017, astfel încât nu se poate susţine că art. 14 alin. (3) influenţează dreptul de proprietate al asigurătorului. În al cincilea rând, aspectele invocate vizează mai degrabă opţiunea legiuitorului referitoare la redactarea şi conţinutul art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. Cu alte cuvinte, motivele invocate au ca obiect soluţia aleasă de legiuitor pentru determinarea contravalorii reparaţiilor. Or, asemenea aspecte nu pot conduce la declararea neconstituţionalităţii unei prevederi legale, ci pot fundamenta o eventuală modificare a actului normativ, ţinându-se cont de aspectele evidenţiate în practică. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. Nu li se poate impune unităţilor reparatoare auto o anumită valoare a orei de manoperă, întrucât s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii. Totodată, nu poate fi limitat dreptul persoanei păgubite de a alege unitatea de service în care îşi repară autoturismul, câtă vreme această alegere se face pe criterii de calitate şi performanţă. Nu se poate reţine încălcarea art. 44 din Constituţie şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin raportare la o obligaţie legală stabilită în sarcina asigurătorului RCA, iar reglementarea sau nu a unui nivel maxim al întinderii despăgubirii ce urmează să fie suportată de asigurătorul RCA reprezintă o opţiune a legiuitorului, şi nu un aspect de neconstituţionalitate. Posibilitatea unităţilor reparatoare auto de a utiliza propriile valori ale orei de manoperă afişate nu conduce în mod automat la diminuarea nejustificată a patrimoniilor societăţilor de asigurare, societăţi care nu au, de altfel, o răspundere directă, ci una grefată pe contractele de asigurare încheiate. Astfel, dreptul conferit de art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 constituie, în realitate, expresia libertăţii comerţului şi stabilirii libere a preţurilor. 28. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autoarea criticând, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu li se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi principiului garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu -, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. De asemenea, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 2.393D/2021, nr. 2.951D/2021, nr. 2.952D/ 2021, nr. 3.465D/2021, nr. 3.466D/2021 şi nr. 3.708D/2021, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. 29. Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 3.046D/2021, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. 30. Judecătoria Câmpulung Moldovenesc apreciază, în Dosarul nr. 3.047D/2021, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât lăsarea la totala dispoziţie a unităţii reparatoare să opteze pentru una sau pentru alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii, în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată, nu îndeplineşte standardul de previzibilitate şi claritate impus de Constituţie. De asemenea, în Dosarul nr. 3.397D/2021, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc opinează în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât se critică, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, ceea ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant, iar stabilirea, în temeiul unei norme juridice imperative, a unui anumit prag legal pe care valoarea manoperei solicitate de unitatea reparatoare trebuie să îl respecte aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii. Legiuitorul a optat să nu reglementeze un nivel maxim al preţurilor practicate de unităţile reparatoare sau un anumit interval de referinţă în cuprinsul căruia să se încadreze valoarea reparaţiei, dând astfel prevalenţă nu numai principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii, ci şi dreptului persoanei prejudiciate de a-şi asigura readucerea bunului în forma anterioară momentului producerii evenimentului rutier, atât sub aspect estetic, cât şi sub aspect funcţional. Astfel, atât timp cât norma înscrisă în dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 îi recunoaşte persoanei prejudiciate un asemenea drept, aceasta are posibilitatea de a alege, în mod liber, unitatea de service în care îşi repară autoturismul avariat, în funcţie de criterii de accesibilitate, de calitate şi de performanţă a acesteia, inclusiv prin raportare la tarifele de reparaţie efectiv percepute de unitatea reparatoare, interesul persoanei prejudiciate fiind acela de a-şi repara autovehiculul într-un termen cât mai scurt, pentru a putea exercita atributele dreptului de proprietate asupra bunului, iar nicidecum crearea unei pagube pentru asigurător concomitentă cu îmbogăţirea unităţii reparatoare, ca urmare a faptului că aceasta din urmă practică o valoare a orei de manoperă superioară celei înscrise şi utilizate în sistemul de evaluare autorizat Audatex. Or, tocmai existenţa unor valori diferite în ceea ce priveşte valoarea reparaţiei permite funcţionarea principiului liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii, principii care au la bază raportul cerere-ofertă. Chiar dacă dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 îi permit unităţii reparatoare auto să îşi poată utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată, această împrejurare nu este de natură să conducă la concluzia că prevederea legală criticată este lipsită de claritate, sintagma folosită de legiuitor nefiind formulată într-o manieră echivocă, fiind stabilit în mod clar că unitatea reparatoare poate stabili valoarea reparaţiei fie prin raportare la valorile determinate de sistemele de evaluare specializate, fie pe baza documentelor emise în condiţiile legii. Prin urmare, existenţa unei alegeri lăsate de legiuitor la latitudinea unităţii de service în ceea ce priveşte valoarea reparaţiei şi a orei de manoperă constituie doar una dintre formele de tehnică legislativă pe care un act normativ sau o dispoziţie legală le pot îmbrăca, neexistând riscul apariţiei vreunei confuzii sau a vreunei interpretări neunitare a prevederii legale criticate. Pentru aceleaşi considerente, nici opţiunea lăsată de legiuitor unităţii reparatoare de a stabili valoarea reparaţiei prin folosirea sistemelor de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii de către aceasta, în care poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată, nu afectează previzibilitatea textului de lege, acesta fiind suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat, orice aspecte referitoare la caracterul nejustificat al creanţei pretinse de unitatea reparatoare urmând să fie analizate pe fondul cauzei, aceste împrejurări ţinând însă de modalitatea de punere în aplicare a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 de către unităţile reparatoare, iar nicidecum de elementele de neconstituţionalitate invocate privind lipsa caracterului previzibil şi clar al legii. Tot astfel, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin raportare la o obligaţie legală stabilită în sarcina asigurătorului RCA, atât timp cât optica legiuitorului în privinţa modalităţii de determinare a valorii reparaţiei, şi deci a despăgubirii datorate de către asigurătorul RCA, este aceea a protejării libertăţii economice a unităţilor specializate, prin opţiunea de a nu interveni asupra mecanismului de formare pe piaţa liberă a tarifelor percepute de către acestea. 31. Judecătoria Oradea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.405D/2021, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. 32. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 33. Guvernul, în dosarele nr. 2.664D/2021-nr. 2.671D/ 2021, nr. 2.677D/2021-nr. 2.681D/2021, nr. 2.684D/2021, nr. 2.689D/2021, nr. 3.429D/2021-nr. 3.431D/2021, nr. 3.465D/ 2021, nr. 3.466D/2021, nr. 3.507D/2021, nr. 3.574D/2021, nr. 3.578D/2021, nr. 3.579D/2021, nr. 1.103D/2022, nr. 1.289D/2022 şi nr. 1.290D/2022, consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul criticat oferă o manieră alternativă de evaluare a despăgubirilor, fie prin intermediul sistemelor de evaluare specializate, fie prin intermediul documentelor emise în condiţiile legii. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, se menţionează că problema de drept care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate are la bază analiza efectelor contractului de asigurare RCA după momentul producerii riscului asigurat. Astfel, fundamentul răspunderii civile a asigurătorului RCA îl constituie contractul de asigurare, pe care asigurătorul l-a încheiat cu persoana vinovată de producerea riscului asigurat, acesta fiind încheiat în efectuarea activităţii economice pe care o desfăşoară, respectiv în realizarea obiectului de activitate pentru care s-a constituit societatea de asigurare. Ca atare, antrenarea răspunderii juridice a asigurătorului RCA este realizată prin prisma obiectului său de activitate, concretizat prin încheierea poliţei de asigurare, care va forma obiectul examinărilor pentru evaluarea cuantumului pretenţiilor materiale ce se datorează, de la caz la caz. Textul art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 cuprinde o normă de trimitere care, din perspectiva dispoziţiilor de tehnică legislativă, întregeşte conţinutul normativ al dispoziţiei de bază, având în vedere chiar criteriile legale de stabilire a prejudiciilor materiale elaborate în cadrul legislaţiei terţiare. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 44 din Constituţie, se arată că, având în vedere tocmai legătura intrinsecă dintre poliţa de asigurare şi contractul ce poate rezulta prin exercitarea clauzei standard, sunt create premisele juridice ca şi asigurătorii RCA să fie ţinuţi de obligaţiile din contractele încheiate de asiguraţi şi unităţile reparatoare, care astfel nu vor produce efecte doar între părţile contractante, prin excepţie de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil. Totodată, neafectarea garanţiei fundamentale prevăzute la art. 44 din Constituţie rezultă şi din faptul că, pentru unitatea de reparaţie, contractul încheiat cu persoana asigurată reprezintă un act încheiat în contextul exploatării unei întreprinderi, adică a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ, conform prevederilor incidente din Codul civil. Ca atare, întrucât preţul orei de manoperă reprezintă un element al raportului juridic izvorât dintr-un act încheiat în contextul exploatării unei întreprinderi de către un profesionist, se apreciază că practica neunitară ce rezultă din fluctuaţia acestor tarife, de la un operator economic la altul, se circumscrie principiului libertăţii contractuale. 34. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 35. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 36. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, potrivit cărora: „Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.“ 37. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), potrivit cărora în România dreptatea reprezintă o valoare supremă şi este garantată, art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică şi art. 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 privind dreptul la respectarea bunurilor din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 38. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin Decizia nr. 583 din 23 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2023, instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 39. Cu acel prilej, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea normei juridice, Curtea a observat că se critica opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare auto, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, aspecte ce nu se subsumează însă unor veritabile critici de neconstituţionalitate. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice şi al liberei circulaţii a serviciilor, prezumtivii beneficiari ai serviciilor de reparaţie auto fiind liberi să aleagă un alt cocontractant, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată. În acest sens sunt, de altfel, prevederile art. 19 alin. (5) lit. k) şi alin. (12) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 1 august 2017, precum şi cele ale art. 6 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 132/2017, care conferă persoanei prejudiciate dreptul ca, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, fără nicio restricţie sau constrângere, din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să-i influenţeze opţiunea. 40. De asemenea, referitor la critica privind posibilitatea unităţii reparatoare da a opta pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, Curtea a apreciat că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care normele juridice trebuie să le îndeplinească, evidenţiind explicit cele două modalităţi de cuantificare a despăgubirilor datorate de asigurător, şi anume prin folosirea sistemelor de evaluare specializate (precum Audatex, Autovista, DAT, GT Motive) şi prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. În acest context, Curtea a arătat că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, sistemele de evaluare specializate reprezintă o aplicaţie informatică ce se bazează pe un ansamblu de date, metode şi algoritmi de calcul care este utilizat ca suport în stabilirea costurilor de reparaţie a vehiculelor şi bunurilor avariate, precum şi/sau la stabilirea valorii de piaţă a acestora la data evenimentului. 41. Curtea a menţionat că art. 23 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 prevede că, la stabilirea ofertei de despăgubire după identificarea vehiculelor şi evidenţierea complexităţii structurii de echipare, a dotărilor de serie şi opţionale, se iau în considerare o serie de factori, şi anume: a) pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului: piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie în România şi în statele membre; manopera aferentă reparaţiei şi cea aferentă operaţiilor necesare din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului; b) pentru evaluarea valorii de vânzare de piaţă: factori specifici de corecţie; existenţa unor avarii preexistente; istoricul de exploatare a vehiculului, precum utilizarea în regim de şcoală de şoferi, taxi, închiriere şi altele. 42. Aşadar, cuantificarea despăgubirilor se face pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă, la stabilirea acestora folosindu-se sisteme de evaluare specializate, acestea reprezentând un punct de pornire, de evaluare estimativă a daunelor, luându-se în calcul piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie, la care se adaugă manopera aferentă reparaţiei şi operaţiunilor necesare, din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (6) şi (9) din norma precitată, dacă pentru anumite părţi componente sau piese ale vehiculului lipsesc preţurile de piaţă practicate pe piaţa din România, valoarea acestora se stabileşte pe baza preţurilor de piaţă din alte state membre, dovedite prin orice mijloc de probă. La evaluarea vehiculului se au în vedere starea tehnică, de întreţinere şi eventualele modificări ale structurii de echipare a acestuia survenite între data comercializării şi data producerii evenimentului, certificate de către specialistul în constatarea daunelor. 43. Astfel, Curtea a reţinut că, tocmai pentru a preîntâmpina situaţii în care evaluarea estimativă poate fi diferită în funcţie de utilizatorul sistemului de evaluare specializat, legiuitorul a instituit obligaţia asigurătorului de a formula oferta de despăgubire luând în calcul toate elementele necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară evenimentului rutier şi posibilitatea persoanei prejudiciate de a alege în mod liber o unitate reparatoare auto în vederea efectuării reparaţiei, urmând ca în cazul în care există diferenţe de costuri, indiferent de modalitatea de stabilire a valorii reparaţiei, acestea să fie reglate după depunerea documentelor de reparaţie din care să rezulte costurile certe. Or, procedând într-o atare manieră, Curtea a apreciat că nu se aduce atingere drepturilor asigurătorului RCA, răspunderea de care este ţinut acesta fiind una limitată de contractul de asigurare şi de lege. 44. Prin urmare, din perspectiva conţinutului său normativ, dispoziţia de lege criticată este clară, sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului reglementării, precisă, sub aspectul soluţiei legislative alese şi al limbajului folosit, şi previzibilă, sub aspectul scopului şi al consecinţelor pe care le antrenează. În consecinţă, Curtea nu a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 45. Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie coroborate cu cele ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dedusă, în opinia autoarelor excepţiei, din împrejurarea că sunt favorizate unităţile reparatoare, care, invocând principiile pieţei libere, stabilesc preţuri arbitrare în detrimentul societăţilor de asigurare, al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. 46. În acest context, Curtea a reţinut că prin încheierea contractului de asigurare, care este esenţialmente aleatoriu, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus, totodată, şi la riscul unei pierderi, iar existenţa şi întinderea acestuia depind de hazard, adică de un eveniment viitor şi incert. Riscul, adică şansa de câştig sau posibilitatea de pierdere, este un atribut esenţial al economiei de piaţă liberă, funcţională, atribut care justifică libera concurenţă. Totodată, nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, persoana vinovată, în temeiul principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, pentru diferenţa de despăgubire nesuportată de asigurător. Eventualele disfuncţionalităţi apărute în practică referitoare la modalitatea în care unităţile reparatoare auto înţeleg să aplice art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, cu ocazia desfăşurării activităţilor specifice acestora, nu pot fi însă convertite în vicii de neconstituţionalitate de natură să antreneze controlul de constituţionalitate exercitat de către instanţa de contencios constituţional. 47. Curtea a observat, de altfel, că prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, legiuitorul a avut drept scop o mai bună funcţionare a pieţei şi asigurarea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, stabilind posibilitatea sesizării Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în vederea dispunerii de măsuri pentru stoparea şi combaterea practicilor comerciale incorecte [a se vedea art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 363/2007]. 48. Referitor la critica privind pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a observat că aceasta este dedusă din împrejurarea că prin reglementarea criticată se creează o discriminare între cele două părţi ale raportului juridic, întrucât unitatea reparatoare îşi poate folosi propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia. Or, din această perspectivă, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se află în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când părţile se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat. 49. Or, din analiza cadrului legislativ în vigoare din domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto, respectiv a Legii nr. 132/2017 şi a Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, Curtea a observat că asigurătorul RCA nu are aceleaşi obligaţii precum cele care incumbă în sarcina unităţilor reparatoare auto, astfel încât, din perspectiva activităţilor desfăşurate, nu se poate reţine existenţa unei situaţii similare, care să antreneze incidenţa art. 16 din Constituţie. Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă, fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017, şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA. Totodată, astfel cum rezultă din art. 19 alin. (12) şi (13) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, soluţiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentaţia tehnică din manualul de reparaţie al producătorului auto, şi sunt acceptate de către persoana prejudiciată. Părţile pot agrea constatarea avariilor şi întocmirea procesului-verbal de constatare prin transmiterea de informaţii şi documente prin mijloace electronice de comunicare. 50. Referitor la susţinerile potrivit cărora unitatea reparatoare poate să îşi folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, Curtea a subliniat că, aşa cum prevede art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. Întrucât legislaţia nu stabileşte dacă un mod de evaluare primează în defavoarea celuilalt, în cazul în care părţile nu pot conveni în mod amiabil asupra modului de calcul al sumei cuvenite drept despăgubire, litigiul poate fi soluţionat fie prin mecanisme alternative de soluţionare [de exemplu, Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Nonbancar (SAL-Fin)], fie pe baza hotărârii definitive a instanţei, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 132/2017. În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluţionarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluţionării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă [art. 23 alin. (6) din Legea nr. 132/2017]. 51. Curtea a mai reţinut că în situaţia constatării unor eventuale neregularităţi/abuzuri din partea unităţilor reparatoare auto (cu privire la stabilirea valorii proprii a orei de manoperă), acestea pot fi sancţionate prin mecanisme instituite la nivel legal, preponderent de natură jurisdicţională, dar şi prin sesizarea instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu (spre exemplu, Consiliul Concurenţei sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), care pot interveni pentru remedierea neregularităţilor/abuzurilor constatate. 52. Cu privire la critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 57, Curtea a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză. 53. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 54. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 29.573/325/2020, nr. 18.692/325/2020, nr. 32.009/325/2019, nr. 1.706/325/2021, nr. 33.747/325/2020, nr. 34.446/325/2020, nr. 32.073/325/2020, nr. 34.282/325/2020, nr. 32.070/325/2020, nr. 4.339/325/2021, nr. 3.743/325/2021 şi nr. 3.211/325/2021 ale Tribunalului Timiş -Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 8.764/325/2021, nr. 4.332/325/2021, nr. 6.306/325/2021, nr. 28.057/325/2020, nr. 29.241/325/2020, nr. 17.978/325/2021, nr. 5.760/325/2021, nr. 12.122/325/2021, nr. 1.437/325/2021, nr. 13.032/325/2021 şi nr. 11.742/325/2021 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 467/298/2021, nr. 556/298/2021/a1, nr. 466/298/2021, nr. 1.611/298/2021, nr. 1.607/298/2021, nr. 1.587/298/2021 şi nr. 1.606/298/2021 ale Judecătoriei Sebeş, în dosarele nr. 38.983/299/2020, nr. 684/299/2021, nr. 2.543/299/2021, nr. 3.060/299/2021, nr. 1.541/299/2021, nr. 8.776/299/2021, nr. 11.060/299/2021, nr. 11.027/299/2021, nr. 36.453/299/2020, nr. 3.943/299/2021, nr. 676/299/2021, nr. 9.241/299/2021, nr. 20.991/299/2020, nr. 40.729/299/2020, nr. 997/299/2020, nr. 7.521/299/2021, nr. 8.336/299/2021, nr. 9.634/299/2021, nr. 6.517/299/2021, nr. 9.217/299/2021, nr. 5.180/299/2021, nr. 16.279/299/2021, nr. 21.460/299/2021, nr. 7.632/299/2021, nr. 8.778/299/2021, nr. 7.371/299/2021, nr. 21.458/299/2021, nr. 8.870/299/2021, nr. 14.092/299/2021, nr. 16.288/299/2021, nr. 17.852/299/2020, nr. 12.303/299/2021, nr. 7.519/299/2021, nr. 15.458/299/2021, nr. 14.124/299/2021, nr. 16.252/299/2021, nr. 16.281/299/2021, nr. 16.267/299/2021, nr. 20.469/299/ 2021, nr. 20.749/299/2021, nr. 21.454/299/2021, nr. 1.401/299/2020, nr. 23.896/299/2021, nr. 25.838/299/2021, nr. 26.506/ 299/2021, nr. 26.510/299/2021, nr. 30.016/299/2021, nr. 20.979/299/2020, nr. 23.658/299/2020, nr. 35.864/299/2020, nr. 10.927/299/2021, nr. 14.306/299/2021, nr. 20.294/299/2021, nr. 23.886/94/2021, nr. 25.929/299/2021, nr. 26.520/299/2021, nr. 25.834/299/2021 şi nr. 18.452/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 25.060/325/2020, nr. 5.192/325/2021, nr. 28.238/325/2020, nr. 5.142/325/2021, nr. 165/325/2021, nr. 34.283/325/2020, nr. 6.305/325/2021, nr. 166/325/2021, nr. 1.007/325/2021, nr. 34.449/325/2020, nr. 3.739/325/2021, nr. 4.333/325/2021, nr. 23.093/325/2021, nr. 8.645/325/2021, nr. 2.976/325/2021, nr. 369/325/2021, nr. 16.476/325/2021, nr. 15.724/325/2021 şi nr. 17.977/325/2021 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 5.461/299/2021, nr. 4.911/299/2021, nr. 7.370/299/2021, nr. 9.192/299/2021, nr. 677/299/2021, nr. 2.547/299/2021, nr. 20.866/299/2021, nr. 16.258/299/2021, nr. 8.784/299/2021, nr. 22.359/299/2020, nr. 7.520/299/2021, nr. 22.570/299/2021, nr. 6.516/299/2021, nr. 11.835/299/2020, nr. 16.278/299/2021, nr. 20.978/299/2020, nr. 32.105/299/2020, nr. 34.550/299/2020, nr. 4.903/299/2021, nr. 4.909/299/2021, nr. 14.177/299/2021, nr. 32.298/299/2021, nr. 19.570/299/2021 şi nr. 35.045/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 348/206/2021 şi nr. 693/206/2021 ale Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi în Dosarul nr. 6.202/271/2021 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, precum şi de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 281/233/2020 al Tribunalului Galaţi - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Sebeş, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi Tribunalului Galaţi - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 februarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Titirişcă -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
