Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marinela Ofelia Câmpean în Dosarul nr. 2.055/100/2014 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.768D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece legiuitorul este liber să instituie regulile de desfăşurare a procesului penal în faţa instanţelor judecătoreşti, iar principiul accesului liber la justiţie presupune tocmai posibilitatea celor interesaţi de a le exercita în condiţiile legii, fără ca prin aceasta să se înţeleagă că, în toate cazurile, este necesară efectuarea unei expertize. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 1 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.055/100/2014, Tribunalul Maramureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marinela Ofelia Câmpean într-o cauză penală, în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi art. 5 din Codul penal. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, spre deosebire de reglementarea anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, efectuarea unei expertize nu mai este obligatorie, ci facultativă, urmând ca organul judiciar să o dispună numai dacă apreciază că este necesară, chiar dacă părţile au contestat concluziile raportului de constatare efectuat în cursul urmăririi penale. Contradictorialitatea, fiind intim legată de ideea de egalitate a armelor, impune judecătorului să dispună ca orice element susceptibil să influenţeze soluţia privind procesul penal să facă obiectul unei dezbateri contradictorii. Or, singura posibilitate de a combate concluziile unui raport de constatare în cauzele penale privind infracţiunile economice o reprezintă efectuarea unei expertize financiar-contabile, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale privind garantarea dreptului la apărare şi, implicit, a dreptului la un proces echitabil. 7. În acest sens, conform jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, prin refuzul de a dispune refacerea expertizei sau efectuarea uneia la cererea unei părţi, instanţa a încălcat dreptul la contradictorialitate al părţilor (a se vedea Hotărârea din 18 martie 1997, pronunţată în Cauza Mantovanelli împotriva Franţei). 8. Drept urmare, o limitare în calea posibilelor abuzuri o constituie admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală şi aplicarea în practică a acestor prevederi conform reglementării anterioare, care instituia o obligaţie legală în sarcina organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize în situaţia contestării de către părţi a concluziilor raportului de constatare, nefiind lăsată la latitudinea organelor judiciare administrarea acestei probe, în baza unor interpretări personale ale acestora. 9. Tribunalul Maramureş - Secţia penală opinează că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, reglementarea contestată are scopul de a asigura celeritatea procesului penal, în contextul în care forma sa anterioară îi tenta pe inculpaţi să conteste în orice situaţie, chiar nemotivat, rapoartele de constatare, cunoscând că, în acest mod, vor obţine automat încuviinţarea efectuării unei expertize judiciare şi, prin aceasta, tergiversarea soluţionării cauzei. 12. Câtă vreme dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză inculpatului dreptul de a contesta concluziile raportului de constatare şi de a propune administrarea de probe printr-un raport de expertiză, ci - în acord cu prevederile art. 100 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală - ele recunosc organelor judiciare competenţa de a aprecia utilitatea expertizei solicitate, prin prisma elementelor de fapt pe care inculpatul tinde să le probeze, Guvernul apreciază că pretinsa încălcare a dreptului la apărare nu subzistă. 13. Pe de altă parte, potrivit art. 100 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, cererea privitoare la administrarea unor probe - formulată în cursul urmăririi penale sau al judecăţii - poate fi respinsă numai în anumite situaţii expres şi limitativ prevăzute de lege şi numai motivat. Or, obligaţia de a motiva respingerea unei astfel de cereri garantează respectarea dreptului la un proces echitabil, căci, în aceste condiţii, inculpatul are posibilitatea de a contesta în calea de atac respingerea probei propuse, iar instanţa de control judiciar dispune de reperele necesare pentru a evalua - în raport cu întreg materialul probator administrat - dacă efectuarea expertizei - în completarea raportului de constatare - era sau nu utilă cauzei. 14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Faptul că, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, organul judiciar este suveran în aprecierea necesităţii efectuării expertizei nu contravine sub niciun aspect prevederilor constituţionale, ci, dimpotrivă, dă expresie principiilor privitoare la înfăptuirea justiţiei, consacrate de art. 124 şi art. 126 din Legea fundamentală. 15. Pe de altă parte, la efectuarea expertizei pot participa şi experţi independenţi autorizaţi, numiţi la solicitarea părţilor sau a subiecţilor procesuali principali, cu aplicarea art. 173 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să participe un expert recomandat de acestea.“ 16. Astfel, în generalitatea sa, art. 21 din Constituţie permite oricărei persoane accesul la justiţie, pentru apărarea oricărui drept sau libertăţi şi a oricărui interes legitim, indiferent dacă acestea rezultă din Legea fundamentală sau din alte legi. Accesul liber la justiţie presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie. 17. Aşa fiind, legiuitorul, în ansamblul legislaţiei în materie, a reuşit să creeze premisele unui proces echitabil, în cadrul căruia părţile implicate beneficiază de suficiente garanţii pentru respectarea dreptului la apărare, întrucât inculpatul are posibilitatea să solicite şi să administreze toate probele necesare şi utile cauzei. 18. În plus, este de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului penal în faţa instanţelor judecătoreşti, iar principiul accesului liber la justiţie presupune tocmai posibilitatea celor interesaţi de a le exercita în condiţiile legii. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, concluziile scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, care au următorul conţinut: „După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize.“ 22. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, dispun cu privire la posibilitatea efectuării unei expertize, atunci când concluziile raportului de constatare sunt contestate. În redactarea anterioară modificării prin ordonanţa mai sus menţionată, efectuarea unei expertize era obligatorie dacă părţile contestau concluziile raportului de constatare. 24. Aşa fiind, autoarea excepţiei apreciază că, prin modificarea astfel operată, îi sunt afectate dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, fiind lăsată la discreţia organului judiciar dispunerea efectuării unei expertize. 25. O astfel de critică nu poate fi primită, deoarece dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul suspectului/inculpatului sau al oricărei altei persoane interesate de a contesta concluziile raportului de constatare, ci conferă organului judiciar competenţa de a aprecia asupra utilităţii efectuării unei expertize. 26. Împrejurarea că, subsecvent constatării, efectuarea unei expertize este condiţionată de aprecierea necesităţii sale, indiferent că această necesitate este impusă de nelămurirea organului judiciar ori de aspectele inserate de părţi în momentul contestării raportului de constatare, nu este de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în faţa organului de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti, de a solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor, inclusiv de a solicita efectuarea unei expertize şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 27. Prin urmare, după finalizarea raportului de constatare, concluziile acestuia pot fi contestate de părţi sau de subiecţii procesuali principali, în această situaţie organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. De asemenea, se poate dispune efectuarea unei expertize şi atunci când, deşi raportul de constatare nu este contestat, faţă de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Totodată, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesar, se poate solicita opinia unui expert. Aşa fiind, ceea ce guvernează necesitatea dispunerii unei expertize sau necesitatea solicitării opiniei unui expert este principiul referitor la aflarea adevărului, consacrat de art. 5 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căruia „Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului“. 28. Totodată, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, rapoartele de constatare sunt mijloace de probă prin care se obţine o probă care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Or, în acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală, „Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare“, sens în care respingerea sa se poate dispune atunci când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii, când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, când proba nu este necesară, când proba este imposibil de obţinut, când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptăţită şi atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală]. 29. Aşa fiind, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are obligaţia de a adopta concluziile raportului de constatare sau chiar de expertiză, iar valoarea probantă a acestora nu este prestabilită de către Codul de procedură penală, ele fiind supuse, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Aşadar, toate probele, inclusiv cele tehnico-ştiinţifice, trebuie raportate la ansamblul probator. 30. Prin urmare, nu poate fi primită critica potrivit căreia organele judiciare se pronunţă în mod discreţionar asupra necesităţii administrării unei expertize în cauză, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispunerea condamnării se poate realiza doar atunci când acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existenţa unor mijloace compensatorii care să asigure existenţa unui echilibru suficient între acuzare şi apărare. În acest sens, în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunţată în Cauza Cottin împotriva Belgiei (paragraful 29), Curtea de la Strasbourg a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenţie este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, posibilitatea nu doar de a prezenta elementele necesare apărării sale şi succesului pretenţiilor sale, ci şi de a lua cunoştinţă şi de a discuta toate dovezile sau observaţiile prezentate judecătorului, în scopul de a influenţa decizia instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunţată în Cauza Mantovanelli împotriva Franţei, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, şi Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunţată în Cauza Niderost-Huber împotriva Elveţiei, paragraful 24). 31. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin aceeaşi hotărâre, paragraful 30, a subliniat că este de competenţa instanţelor naţionale să evalueze dovezile pe care le-au obţinut şi pertinenţa celor pe care părţile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează regimul probelor ca atare. Cu toate acestea, sarcina Curţii este de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probe, a respectat caracterul echitabil impus de art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunţată în Cauza Schenk împotriva Elveţiei, paragraful 46). Ca atare, Curtea a afirmat (paragraful 30) că principiul contradictorialităţii, ca şi celelalte garanţii procedurale prevăzute la art. 6 paragraful 1, are ca scop o procedură în faţa unei instanţe. Esenţial este faptul că părţile pot participa într-o manieră adecvată la procedura în faţa instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, şi Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunţată în Cauza Kerojarvi împotriva Finlandei, paragraful 42 - final). 32. Or, în faza de urmărire penală, suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei, persoana vătămată şi partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale/civile a cauzei, precum şi dreptul de a adresa întrebări experţilor, iar partea responsabilă civilmente îşi exercită drepturile în limitele şi în scopul soluţionării acţiunii civile (a se vedea art. 81 şi următoarele din Codul de procedură penală). 33. Tot astfel, în cursul procedurii de cameră preliminară, părţile interesate pot formula cereri şi excepţii privitoare la verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. 34. Mai mult, în acord cu art. 374 alin. (5), (6) şi (9) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora. Aceasta, întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din acelaşi cod, „În cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [a se vedea şi art. 103 alin. (2) din acelaşi cod]. Totodată, procurorul, persoana vătămată şi părţile pot cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetării judecătoreşti, iar, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, se procedează la administrarea probelor încuviinţate [a se vedea şi art. 374 alin. (9) şi art. 376 alin. (3) din acelaşi cod]. 35. Aşa fiind, prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece partea interesată beneficiază de garanţiile dreptului la un proces echitabil, sens în care eventualele dificultăţi cauzate apărării prin limitarea drepturilor sunt suficient contrabalansate de procedurile urmate de autorităţile judiciare, putând susţine în faţa instanţei de judecată toate apărările necesare în condiţii de contradictorialitate cu acuzarea. 36. În concluzie, împrejurarea că nu este obligatorie efectuarea unei expertize, în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate, are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil prin soluţionarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a soluţionării cauzei printr-o simplă contestare a raportului, cu toate că dispunerea unei expertize nu este utilă cauzei, fiind lămurite toate aspectele cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marinela Ofelia Câmpean în Dosarul nr. 2.055/100/2014 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. Valer Dorneanu Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
