Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, formulată de Preşedintele României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.170 din 10 noiembrie 2023 şi constituie obiectul Dosarului nr. 3.058A/2023. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate au fost formulate atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, după cum urmează: "(1) Critici de neconstituţionalitate extrinsecă" 4. Cu privire la neconstituţionalitatea extrinsecă a legii, se arată că aceasta realizează o serie de intervenţii legislative asupra Legii nr. 364/2004, în sensul detalierii statutului poliţiştilor din poliţia judiciară care dobândesc calitatea de organe de cercetare penală, respectiv a condiţiilor pentru obţinerea avizului de desemnare în poliţia judiciară, a situaţiilor în care poate fi retras avizul de desemnare în poliţia judiciară şi a procedurilor aferente, precum şi a situaţiilor de încetare a calităţii de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare. Totodată, scopul adoptării Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare a fost acela să pună în acord dispoziţiile acestei legi cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 317 din 21 mai 2019, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 sunt neconstituţionale. 5. Se arată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare are un conţinut identic cu cel al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, procedura legislativă de adoptare a acesteia fiind iniţiată la data de 13 mai 2020, ulterior datei de 11 februarie 2020, data la care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020 a intrat în vigoare. Mai mult, se arată că expunerea de motive a legii criticate preia parţial expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020. 6. Cu privire la aceste aspecte, se susţine că legea, ca act al Parlamentului, trebuie să corespundă unei nevoi reale de reglementare; or, în condiţiile în care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020 fuseseră deja introduse în fondul activ al legislaţiei norme juridice identice cu cele din cuprinsul legii criticate, adoptarea acesteia din urmă nu îşi găseşte justificarea prin raportare la rolul Parlamentului de a răspunde nevoii de reglementare a relaţiilor sociale. Sunt invocate, în acest sens, prevederile art. 6 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative - care vizează conţinutul şi fundamentarea soluţiilor legislative, făcând referire la instituirea prin proiectele de acte normative a unor reguli necesare, în condiţiile insuficienţei legislaţiei în vigoare, - precum şi prevederile art. 31 din aceeaşi lege referitoare la motivele emiterii actelor normative. Se arată că, prin raportare la aceste exigenţe legale, nu au existat condiţii care să fi reclamat adoptarea de către legiuitor a legii supuse controlului de constituţionalitate, actul normativ criticat neavând ca finalitate acoperirea unor nevoi de reglementare sau corectarea unor neconcordanţe legislative. 7. Sunt invocate, de asemenea, dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie, care prevăd rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, arătându-se că această atribuţie nu poate fi însă exercitată în mod discreţionar, prin adoptarea unor acte normative identice, în integralitatea lor, cu alte acte normative care sunt în vigoare. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 777 din 28 noiembrie 2017, nr. 249 din 19 aprilie 2018, nr. 538 din 25 septembrie 2019, nr. 562 din 16 septembrie 2021, nr. 57 din 16 februarie 2022, nr. 18 din 15 februarie 2023 şi nr. 337 din 14 iunie 2023. 8. Mai mult, se arată că proiectul Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020 (Pl-x nr. 161/2020) se afla în cursul procedurii legislative, la Camera Deputaţilor, care a avut rolul de Cameră decizională, de la data de 27 aprilie 2020, moment anterior iniţierii propunerii legislative care a stat la baza legii criticate, la data de 13 mai 2020. Sunt invocate dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 24/2000 şi, de asemenea, deciziile Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, nr. 139 din 13 martie 2019, nr. 214 din 9 aprilie 2019, nr. 153 din 6 mai 2020, nr. 154 din 6 mai 2020 şi nr. 1 din 13 ianuarie 2021. 9. Se subliniază faptul că motivele de neconstituţionalitate invocate prin prezenta obiecţie nu vizează expunerea de motive, ca element al metodei de interpretare teleologică, şi nici relaţia funcţională existentă între exigenţele de claritate a legii şi cele privind modul de redactare a expunerii de motive, făcându-se trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 238 din 3 iunie 2020, nr. 642 din 24 septembrie 2020, nr. 773 din 22 octombrie 2020 şi nr. 845 din 18 noiembrie 2020. 10. Se susţine, totodată, că fundamentarea unui act normativ cu forţă de lege reprezintă un criteriu de apreciere a legalităţii, ca valoare de referinţă a statului de drept, aspect ce rezultă din soluţiile şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale mai sus invocate, iar nerespectarea acestora constituie o încălcare a prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie. 11. De asemenea, se arată că nerespectarea criteriilor obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, impuse de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 24/2000, prezintă relevanţă constituţională, întrucât acestea concură la asigurarea unei legislaţii ce respectă principiul securităţii raporturilor juridice. "(2) Critici de neconstituţionalitate intrinsecă" 12. Se susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020 au un conţinut similar, cu excepţia art. III din actul normativ criticat, care conţine dispoziţia de abrogare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020. Se arată, totodată, că art. I pct. 2 din legea analizată introduce art. 2^2 în cuprinsul Legii nr. 364/2004, iar art. I pct. 7 din legea criticată introduce la art. 6 din Legea nr. 364/2004, după alineatul (2^4), patru noi alineate, respectiv alineatele (2^5)-(2^8). Însă atât art. 2^1, cât şi art. 6 alin. (2^4) din Legea nr. 364/2004 au fost introduse în cuprinsul Legii nr. 364/2004 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020 şi urmează a fi abrogate prin efectul dispoziţiilor art. III din legea supusă controlului de constituţionalitate. În consecinţă, cele două norme de trimitere anterior menţionate rămân fără obiect, referindu-se la dispoziţii care vor fi abrogate concomitent cu intrarea lor în vigoare. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, trimiterile la alte acte normative - deşi reprezintă un procedeu legislativ permis - nu pot viza norme juridice abrogate; sunt invocate, în acest sens, dispoziţiile art. 50 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, precum şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 654 din 17 octombrie 2017 şi nr. 392 din 8 iunie 2021. 13. Se susţine că, având în vedere considerentele mai sus menţionate, dispoziţiile art. I pct. 2 şi 7 din legea care constituie obiectul controlului de constituţionalitate încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie. 14. Totodată, se arată că, având în vedere utilizarea în cuprinsul art. II din legea criticată, articol ce conţine o normă tranzitorie, a sintagmei „avizele de desemnare în poliţia judiciară emise anterior intrării în vigoare a prezentei legi îşi păstrează valabilitatea“, precum şi succesiunea în timp a celor două acte normative cu conţinut identic, se creează o confuzie cu privire la efectele acestei norme tranzitorii, distorsionându-se aplicarea principiului tempus regit actum cu privire la avizele de desemnare în poliţia judiciară aflate în procedura retragerii. 15. Se mai susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 364/2004, poliţiştii desemnaţi ca poliţişti judiciari reprezintă organe de cercetare penală, desfăşurându-şi activitatea sub conducerea şi sub coordonarea procurorilor de caz, cu implicare directă în instrumentarea cauzelor penale. În aceste condiţii, o interpretare neunitară a efectelor art. II din legea analizată, generată de succesiunea în timp a actelor normative, referitoare la ofiţerii sau agenţii de poliţie în privinţa cărora s-a declanşat procedura de retragere a avizului de desemnare în poliţia judiciară, poate avea un impact negativ asupra dosarelor penale aflate în curs de soluţionare şi asupra legalităţii actelor de procedură îndeplinite de către aceşti poliţişti, aspecte care contravin prevederilor art. 131 alin. (3) din Constituţie. 16. În considerarea tuturor argumentelor expuse mai sus, se solicită admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare (Pl-x nr. 521/2020). 17. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 18. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie. Se arată, în acest sens, că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare (PL-x nr. 521/2020) a fost promovată în vederea punerii actului normativ de bază de acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 317/2019, dar că aceasta are un conţinut identic cu cel al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020. De asemenea, se menţionează că propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare a fost iniţiată la data de 13 mai 2020, ulterior datei intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020. Sunt invocate dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000, precum şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 562 din 19 septembrie 2017, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011 şi nr. 1 din 11 ianuarie 2012. Se conchide că soluţiile legislative cuprinse în legea criticată se regăseau deja în fondul activ al legislaţiei la data promovării lor, motiv pentru care legea criticată contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1) din Constituţie. 19. Totodată, se susţine încălcarea prin actul normativ criticat a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) raportat la art. 147 alin. (4) din Constituţie, ca urmare a faptului că normele de trimitere din cuprinsul art. I pct. 2 şi 7 din legea criticată cuprind referiri la dispoziţii ce urmează să fie abrogate, ca urmare a intrării în vigoare a art. III din acelaşi act normativ. Este invocată, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 654 din 17 octombrie 2017. 20. Cu privire la critica ce vizează pretinsa încălcare prin legea criticată a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) raportat la art. 131 alin. (3) din Legea fundamentală, ca urmare a caracterului neclar al normei tranzitorii de la art. II din cuprinsul acesteia, aspect ce ar avea un posibil impact negativ asupra procedurilor judiciare aflate în curs de soluţionare, se arată că rolul normei tranzitorii este acela de a corela vechea reglementare cu noua reglementare, prin stabilirea unor măsuri referitoare la raporturile juridice apărute în temeiul vechii reglementări, menite să evite retroactivitatea noii reglementări sau conflictul între normele succesive. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare (Pl-x nr. 521/2020). 23. Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi la calitatea legii, ale art. 61 alin. (1) cu privire la rolul Parlamentului, ale art. 131 alin. (3) referitoare la rolul Ministerului Public şi ale art. 147 alin. (4) cu privire la deciziile Curţii Constituţionale. "(1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate" 24. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38). 25. Obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, atât sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Preşedintele României, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba despre o lege adoptată, dar nepromulgată încă. 26. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată, instanţa de contencios constituţional constată că Preşedintele României a sesizat-o anterior promulgării legii supuse controlului de constituţionalitate. 27. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. "(2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate" 28. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare este un act normativ care, potrivit expunerii sale de motive, are ca principal obiectiv punerea în acord a dispoziţiilor Legii nr. 364/2004 cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 317 din 9 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 23 iulie 2019. În acest scop, dispoziţiile legii supuse controlului de constituţionalitate modifică şi completează procedura de acordare a avizului de desemnare în poliţia judiciară. 29. Din punctul de vedere al procedurii legislative, actul normativ mai sus menţionat a fost înregistrat la Senat, ca primă Cameră sesizată, la data de 13 mai 2020, fiind adoptat de Senat la data de 2 septembrie 2020. Ulterior, aceeaşi lege a fost înregistrată la Camera Deputaţilor, cu rol de Cameră decizională, la data de 8 septembrie 2020, şi a fost adoptată de aceasta din urmă la data de 24 octombrie 2023. Legea criticată a fost trimisă Preşedintelui României, spre promulgare, la data de 1 noiembrie 2023; pe data de 14 noiembrie 2023, Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate. 30. Anterior datei de 13 mai 2020, data înregistrării la Senat a proiectului Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, respectiv la data de 11 februarie 2020, a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, act normativ cu un titlu şi cu un obiect de reglementare identic cu cele ale legii criticate, ordonanţă de urgenţă care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 11 februarie 2020, prin urmare la o dată anterioară debutului procedurii legislative a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare. 31. De asemenea, tot la o dată anterioară înregistrării la Senat a proiectului legii criticate, respectiv la data de 23 aprilie 2020, fusese adoptată de Senat Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020, lege care a fost apoi înregistrată la Camera Deputaţilor, spre dezbatere, la data de 27 aprilie 2020. 32. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020 are un conţinut identic cu cel al art. I şi II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, singurele două diferenţe dintre ordonanţa de urgenţă analizată şi articolele anterior menţionate fiind unele de formă, respectiv de numerotare a dispoziţiilor legale pe care acestea le cuprind; aceste diferenţe constau în faptul că prevederile legale ce fac obiectul art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020 sunt numerotate ca art. 2^1 din Legea nr. 364/2004, în timp ce dispoziţiile legale ce fac obiectul art. I pct. 2 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare sunt numerotate ca art. 2^2 din Legea nr. 364/2004, iar normele juridice care formează obiectul de reglementare al art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020 sunt numerotate ca alin. (2^1)-(2^4) ale art. 6 din Legea nr. 364/2004, pe când dispoziţiile legale care constituie obiectul de reglementare al art. I pct. 7 din legea criticată sunt numerotate ca alin. (2^5)-(2^8) ale art. 6 din Legea nr. 364/2004. Această renumerotare apare ca fiind consecinţa abrogării, prin art. III din legea supusă controlului de constituţionalitate, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020. 33. Exceptând însă diferenţele de formă mai sus arătate, conţinutul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare este identic cu cel al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020, de la această similitudine făcând excepţie prezenţa în cuprinsul legii analizate (în plus faţă de conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020) a dispoziţiei de abrogare a ordonanţei de urgenţă anterior menţionate, prevăzută la art. III din legea criticată. 34. În acest sens, Curtea reţine că Legea nr. 24/2000 interzice, la art. 16, paralelismele legislative, reglementând, la alin. (1) al articolului anterior menţionat, că în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar la alin. (2) teza a II-a al art. 16, în cazul existenţei unor paralelisme, acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice. În acest sens, printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea Constituţională a statuat, în esenţă, că ori de câte ori există o dublare sau o suprapunere între diverse soluţii sau ipoteze normative cuprinse în două sau mai multe articole ori legi, se constată existenţa unui paralelism legislativ contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. De asemenea, Curtea a reţinut că există un paralelism legislativ în condiţiile în care există „atât o suprapunere în privinţa obiectului de reglementare, cât şi a termenelor avute în vedere de legiuitorul primar şi, respectiv, delegat, fără ca legea adoptată să realizeze vreo corelare sub acest aspect cu ordonanţa de urgenţă a Guvernului în vigoare. Nu este prevăzută vreo abrogare expresă şi nici nu s-ar putea susţine abrogarea implicită a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 ca efect al intrării în vigoare a legii“. Totodată, s-a statuat că, dacă o lege care are acelaşi obiect de reglementare cu un act normativ în vigoare nu prevede vreo dispoziţie referitoare la soluţionarea conflictului între aceste acte normative, generează situaţii de instabilitate şi incoerenţă legislativă, cu consecinţe negative asupra aplicării legii la cazurile concrete, din moment ce promovează soluţii legislative necorelate cu legislaţia în vigoare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 111, Decizia nr. 61 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 30 martie 2017, paragrafele 51 şi 52, Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 23 noiembrie 2017, paragraful 55, Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragraful 239, Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, paragraful 55, Decizia nr. 420 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 1 noiembrie 2019, paragrafele 55 şi 58, şi Decizia nr. 242 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 12 iunie 2020, paragraful 80). 35. Totodată, Curtea reţine că Legea nr. 24/2000 reglementează la art. 13, care face parte din capitolul II al legii anterior menţionate, intitulat „Sistematizarea şi unificarea legislaţiei“, imperativul integrării proiectului de act normativ în ansamblul legislaţiei, prevăzând la lit. a) că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune. Or, raportând legea criticată la dispoziţia legală mai sus menţionată, Curtea reţine că aceasta nu îndeplineşte cerinţa legală astfel reglementată, întrucât nu se corelează cu prevederile actelor normative din domeniul organizării şi funcţionării poliţiei judiciare, suprapunându-se, practic, cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2020, care are un conţinut similar. Prin urmare, legea analizată consacră o incongruenţă normativă în raport cu prevederile art. 13 din Legea nr. 24/2000. De altfel, Curtea subliniază faptul că fiecare lege nou adoptată trebuie să aibă un caracter novator, şi nu unul redundant, de reluare a unor dispoziţii legale deja existente, aceasta fiind şi raţiunea actului de legiferare. 36. Însă, prin jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, dar prin reglementarea lor legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. De aceea, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare. Totodată, Curtea a reţinut că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei“, şi cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, „în România, respectarea [...] legilor este obligatorie“ (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, şi Decizia nr. 366 din 29 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 18 august 2022, paragraful 28). 37. Raportând legea criticată la exigenţele constituţionale anterior analizate, Curtea conchide că aceasta, prin conţinutul său normativ, contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 38. Totodată, Curtea reţine că Parlamentul, în calitatea sa de organ legiuitor, prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie - conform căruia „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.“ -, este obligat ca, în activitatea sa de adoptare a legilor, să respecte limitele constituţionale şi legale ale exercitării acestei prerogative. Aşadar, competenţa prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie nu poate fi exercitată de Parlament în mod discreţionar, iar nerespectarea limitelor ce sunt impuse, per se, prin norma constituţională anterior menţionată dă naştere unor vicii de neconstituţionalitate. Or, astfel de limite ale exercitării de către Parlament a prerogativei sale de unică autoritate legiuitoare a ţării sunt şi cele care au fost reţinute de Curtea Constituţională prin jurisprudenţa mai sus invocată. Prin urmare, nerespectarea acestor standarde prin legea criticată constituie şi o încălcare a prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie. 39. Întrucât au fost constatate viciile de neconstituţionalitate de natură extrinsecă mai sus arătate, care, în final, atrag neconstituţionalitatea legii criticate în ansamblul său, Curtea reţine că nu mai este necesară examinarea criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă formulate în prezenta cauză (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 681 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 11 martie 2019, paragraful 253, Decizia nr. 747 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 11 decembrie 2015, paragraful 35, Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015, paragraful 33, Decizia nr. 545 din 5 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 25 iulie 2006, sau Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, şi Decizia nr. 496 din 3 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1016 din 7 noiembrie 2023, paragraful 121). 40. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
