Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) şi ale art. 104 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de Marius Viorel Sărban în Dosarul nr. 9.572/303/2017* al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 513D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care apreciază că nu este vorba de o problemă de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor criticate. Susţine că neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal rezultă din aplicarea lor şi în cazul existenţei unor condamnări pronunţate în temeiul Codului penal din 1969. Apreciază că instituţia pedepsei menţine aceleaşi caracteristici indiferent de legislaţia care o reglementează. În cazul săvârşirii unei noi infracţiuni după intrarea în vigoare a noului Cod penal, sunt aplicabile dispoziţiile criticate, ceea ce s-a întâmplat şi în dosarul de fond al autorului excepţiei. În acest mod dispoziţiile criticate retroactivează, aspect interzis atât de Constituţie, cât şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Or, în situaţia în care dispoziţiile criticate retroactivează, sunt încălcate dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Aplicarea retroactivă a dispoziţiilor criticate determină şi o combinare a prevederilor vechii reglementări cu cele ale noului Cod penal. 4. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 104 alin. (2) din Codul penal, susţine că trebuie comparată situaţia unei persoane condamnate, potrivit vechii reglementări, la o pedeapsă cu închisoarea cu executare cu situaţia persoanei condamnate, potrivit aceleiaşi legislaţii, dar la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea executării. Deşi ambele persoane se află în situaţii similare, fiind condamnate, dispoziţiile criticate creează o discriminare din perspectiva aplicării unor legislaţii diferite în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni după intrarea în vigoare a noului Cod penal. Se încalcă în acest mod principiul neretroactivităţii legii. În continuare, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia neretroactivităţii legii şi a principiului egalităţii în faţa legii. Menţionează Decizia nr. 141 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 15 august 2001, şi Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012. 5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată. Apreciază că instituţia liberării condiţionate reprezintă o vocaţie pentru persoana condamnată, iar nu un drept, astfel că legiuitorul are libertatea să prevadă condiţiile acordării acesteia, dar şi condiţiile revocării acestei instituţii. Apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, neaflându-ne în prezenţa aplicării retroactive a legii penale. Situaţia premisă este generată de existenţa unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare, pedeapsă din care persoana condamnată este liberată condiţionat, dar săvârşeşte o nouă infracţiune după intrarea în vigoare a noului Cod penal. Or, în această situaţie, când noua infracţiune este săvârşită sub imperiul noului Cod penal, iar starea de recidivă ia naştere la acest moment, nu mai suntem în ipoteza aplicării legii penale mai favorabile, deoarece recidivei i se aplică tratamentul juridic în vigoare la momentul la care aceasta se produce. Astfel, în condiţiile săvârşirii unei infracţiuni sub imperiul noului Cod penal, persoana respectivă se expune consecinţelor acestei reglementări, precum şi tratamentului juridic reglementat de noul Cod penal. În ceea ce priveşte situaţia celor condamnaţi la pedeapsa închisorii cu suspendare, arată că această instituţie nu a fost preluată în noua legislaţie, astfel că în ipoteza anulării sau revocării acestei măsuri, legiuitorul a prevăzut aplicarea prevederilor legale care reglementau această instituţie. Neconstituţionalitatea unei instituţii de drept penal nu poate fi dedusă din compararea acesteia cu o altă instituţie de drept penal, situaţiile juridice reglementate fiind diferite. Aşadar, solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Decizia penală nr. 1/R din 26 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 9.572/303/2017*, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) şi art. 104 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de Marius Viorel Sărban, cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că neconstituţionalitatea apare în situaţia în care liberarea condiţionată şi, în consecinţă, restul de pedeapsă neexecutat sunt dispuse în baza vechiului Cod penal, iar infracţiunile ulterioare sunt săvârşite până la împlinirea restului de pedeapsă neexecutat, dar cel puţin una după intrarea în vigoare a noului Cod penal. Arată că în situaţia expusă aplicarea prevederilor art. 43 alin. (2) din Codul penal se realizează retroactiv, deşi acest articol nu reglementează o lege penală mai favorabilă. Rezultă că prin aplicarea acestor dispoziţii se creează o situaţie mai puţin favorabilă, pentru fapte săvârşite sub imperiul Codului penal din 1969. 8. Susţine că atât liberarea condiţionată, cât şi suspendarea executării pedepsei cu închisoarea reprezintă modalităţi de executare a pedepsei, persoanele care execută pedepsele în cele două modalităţi fiind, în fapt, în situaţii identice. Cu toate acestea, modalitatea de reglementare a situaţiilor tranzitorii pentru cele două instituţii este diferită, dând naştere unei discriminări între persoanele condamnate sub imperiul legii vechi, dar care execută pedeapsa în mod diferit (unele fiind liberate condiţionat, iar altora suspendându-li-se executarea pedepsei cu închisoarea). 9. Arată că atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi în cea a Curţii Constituţionale s-a statuat că se interzice orice discriminare bazată pe diferenţe de tratament juridic în situaţii egale, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică fără o justificare rezonabilă între mijloacele folosite şi scopul urmărit. În acest context, apreciază că diferenţa de tratament impusă prin dispoziţiile criticate nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. 10. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că problema ridicată de persoana condamnată vizează mai degrabă omisiunea legiuitorului de a reglementa o normă tranzitorie, şi nu o problemă de neconstituţionalitate a legii. Arată că textele de lege criticate pentru neconstituţionalitate se referă la tratamentul penal al recidivei postcondamnatorii, în ipoteza în care în timpul liberării condiţionate din executarea unei pedepse cu închisoarea aplicată sub vechiul cod se comite o infracţiune sub noul cod, astfel că nu se pune în discuţie o eventuală aplicare a principiului legii penale mai favorabile. Într-o atare situaţie, conform principiului activităţii legii penale, dispoziţiile legii penale în vigoare la data săvârşirii infracţiunii se aplică inclusiv în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator, în cauză, dispoziţiile art. 43 alin. (2) şi ale art. 104 alin. (2) din Codul penal. De asemenea, nu se poate reţine critica dispoziţiilor raportată la prevederile art. 16 din Constituţie, câtă vreme prevederile criticate nu conţin privilegii şi discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi prevăzute în art. 4 din Constituţie. Cu privire la semnificaţia principiului consacrat de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Or, prevederile criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor care se află în ipoteza normei, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare. Argumentul adus de persoana condamnată privind tratamentul diferit între instituţia revocării liberării condiţionate şi instituţia revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei cu închisoarea, care beneficiază, prin prisma dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, de un regim juridic mai favorabil, este neîntemeiat, întrucât situaţiile vizate de textele de lege invocate sunt total diferite. De asemenea, prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, care prevăd că părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 43 alin. (2) şi ale art. 104 alin. (2) din Codul penal, cu următorul conţinut: - Art. 43 alin. (2): „Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.“; – Art. 104 alin. (2): „Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.“ 15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), potrivit căruia legea dispune pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi şi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. 17. Referitor la aspectele de neconstituţionalitate invocate de autorul excepţiei, Curtea observă că are o bogată jurisprudenţă. Astfel, Curtea a constatat că este atributul exclusiv al legiuitorului stabilirea condiţiilor în care poate fi acordată liberarea condiţionată şi a mijloacelor de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiţionată fiind deci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa acestuia, toţi condamnaţii care, după ce au executat fracţiunile de pedeapsă stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, şi condiţia de a fi disciplinaţi şi de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează muncă. Tot astfel, este dreptul legiuitorului să dispună cu privire la consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata supravegherii. Prin urmare, fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţă a nerespectării lor, respectiv revocarea liberării şi executarea restului de pedeapsă, pedeapsa pentru noua infracţiune stabilindu-se potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau pluralitate intermediară (Decizia nr. 699 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 15 februarie 2018). 18. Totodată, Curtea a reţinut că, dacă cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracţiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancţionator al concursului va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârşit configuraţia concursului. Curtea a reţinut că prin această reglementare legiuitorul a urmărit să evite controversele doctrinare apărute în momentul intrării în vigoare a Codului penal din 1969, aşa încât a consacrat explicit soluţia majoritară conturată în practica acelei perioade, conform căreia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă (Decizia nr. 697 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21 februarie 2019, paragraful 15). 19. Curtea a statuat că inculpatul, prin săvârşirea unei infracţiuni şi sub imperiul legii noi, a înţeles să o încalce şi pe aceasta, expunându-se consecinţelor care derivă din acest fapt, aşa încât aplicarea dispoziţiilor legii noi în privinţa concursului, în ipoteza săvârşirii unei infracţiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat. În aceste condiţii, Curtea a constatat că este pe deplin justificată opţiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni în mod diferit, după cum toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, judecarea lor având loc sub legea nouă, situaţie tranzitorie în care aplicarea legii penale mai favorabile se va face potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, ori cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se aplica pedeapsa rezultantă potrivit legii noi - ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment - sub incidenţa căreia s-a definitivat concursul de infracţiuni (Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014). 20. Drept urmare, stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Aşa fiind, principiul aplicării legii penale mai blânde pentru infractor nu trebuie privit în mod absolut, ci în raport cu interesul apărării sociale, care nu permite crearea unei situaţii juridice mult prea favorabile acestuia. În aceste condiţii, este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, aşadar, doar atunci când cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se face aplicarea celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 (a se vedea Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, Decizia 699 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 15 februarie 2018). 21. Deoarece nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Viorel Sărban în Dosarul nr. 9.572/303/2017* al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 43 alin. (2) şi ale art. 104 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. Valer Dorneanu Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
