Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 725 din 13 decembrie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (1) lit. e)], art. I pct. 6 [cu referire la art. 13 alin. (1)], art. I pct. 11 [cu referire la art. 18^1-18^4], art. I pct. 16 [cu referire la art. 23 alin. (3)], art. I pct. 18 [cu referire la art. 25] şi art. I pct. 19 [cu referire la art. 27 alin. (3)] din aceasta Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 725 din 13 decembrie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (1) lit. e)], art. I pct. 6 [cu referire la art. 13 alin. (1)], art. I pct. 11 [cu referire la art. 18^1-18^4], art. I pct. 16 [cu referire la art. 23 alin. (3)], art. I pct. 18 [cu referire la art. 25] şi art. I pct. 19 [cu referire la art. 27 alin. (3)] din aceasta

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1157 din 20 decembrie 2023
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena     │-                 │
│Chiorean           │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, obiecţie formulată de Preşedintele României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.821 din 28 noiembrie 2023 şi constituie obiectul Dosarului nr. 3.286A/2023.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Preşedintele României susţine că legea criticată, prin procedura de adoptare şi prin conţinutul său normativ, contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (2) din Constituţie, cu referire la art. 75 alin. (1) şi (3)-(5), prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. j), art. 79, precum şi dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din Constituţie, pentru motivele expuse în cele ce urmează.
    4. Referitor la motivele de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că legea supusă controlului de constituţionalitate cuprinde atât dispoziţii care vizează organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, cât şi dispoziţii care vizează statutul personalului acestei instituţii, inclusiv funcţionari publici, aspect ce atrage incidenţa prevederilor constituţionale ale art. 79 alin. (2) referitoare la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ şi a celor ale art. 73 alin. (3) lit. j) referitoare la încadrarea reglementării statutului funcţionarilor publici în domeniile stabilite de legiuitorul constituant ca aparţinând legii organice. Calificarea iniţială a legii ce urmează să fie adoptată ca lege organică sau ordinară are influenţă asupra procesului legislativ, determinând parcursul proiectului de lege sau al propunerii legislative (Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, Decizia nr. 537 din 18 iulie 2018, paragraful 45, Decizia nr. 772 din 22 octombrie 2020, paragraful 55). De asemenea, în funcţie de materia reglementată, în aplicarea principiului bicameralismului funcţional, competenţa Camerelor este diferită, potrivit regulilor stabilite de art. 75 alin. (1) din Constituţie.
    5. Astfel, în cazul prevederilor care vizează organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, autoritate constituţională prevăzută de art. 79 din Legea fundamentală, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată, Senatul fiind Cameră decizională, în conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) teza întâi din Constituţie. Pe de altă parte, în cazul reglementărilor referitoare la statutul funcţionarilor publici, în conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, Senatul este primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională, potrivit regulii stabilite de art. 75 alin. (1) teza finală din Constituţie. Potrivit reglementărilor legii criticate, dispoziţiile art. I pct. 2-9 se referă la organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, în timp ce dispoziţiile art. I pct. 10-17 privesc condiţiile de numire, regimul incompatibilităţilor, regimul răspunderii disciplinare, iar dispoziţiile art. I pct. 18, stabilind aplicarea în mod corespunzător a normelor din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, privesc statutul personalului din cadrul Consiliului Legislativ, inclusiv al funcţionarilor publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestei autorităţi constituţionale.
    6. În cazul unor legi complexe, care cuprind reglementări ce impun o ordine diferită de sesizare a Camerelor, în jurisprudenţa sa recentă, Curtea Constituţională a reţinut că, în virtutea autonomiei regulamentare de care se bucură, Parlamentul poate stabili, în atari condiţii, ordinea de sesizare a Camerelor, cu condiţia ulterioară ca în cazul în care Camera decizională astfel stabilită aduce modificări materiei care intră în sfera de competenţă decizională a primei Camere, atunci va avea obligaţia reîntoarcerii legii numai pentru prevederea respectivă către prima Cameră, care va decide definitiv în procedură de urgenţă (Decizia nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 94). Art. 75 din Constituţie reglementează principiul bicameralismului funcţional, introdus prin revizuirea Constituţiei din anul 2003. Astfel, normele de la art. 75 stabilesc competenţe de legiferare pentru cele două Camere, fiecare având calitatea de Cameră de reflecţie sau de Cameră decizională, în funcţie de domeniul de reglementare. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, întrucât criteriile de partajare a competenţelor celor două Camere, precum şi modalitatea de soluţionare a unor eventuale conflicte de competenţe sunt expres prevăzute în Legea fundamentală, fiecare Cameră a Parlamentului este obligată să aplice întocmai dispoziţiile art. 75 din Constituţie (Decizia nr. 747 din 4 noiembrie 2015, paragraful 33).
    7. În cazul de faţă, propunerea legislativă a fost înregistrată la Camera Deputaţilor, fiind prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor în data de 8 februarie 2023 şi înregistrată cu numărul PL-x nr. 36/2023. Ulterior transmiterii pentru obţinerea avizelor cerute de lege şi solicitării fişei financiare de la Guvern, Consiliul Legislativ a transmis în data de 14 februarie 2023 avizul cu privire la propunerea legislativă, iar în data de 20 februarie 2023 a fost primit şi avizul Consiliului Economic şi Social. În Avizul nr. 2/1.446 din 14 februarie 2023 transmis de Consiliul Legislativ se arată la pct. 2 că sunt incidente atât prevederile art. 79 alin. (2), cât şi cele ale art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie şi se precizează că „în aplicarea prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Camera Deputaţilor pentru dispoziţiile circumscrise domeniului prevăzut la art. 79 alin. (2) şi Senatul pentru dispoziţiile circumscrise domeniului prevăzut la art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală“. În continuare, în aviz se menţionează că „devin incidente prevederile art. 75 alin. (4) şi (5) din Legea fundamentală, referitoare la întoarcerea legii.“
    8. În urma avizării şi primirii raportului favorabil de la comisia de fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor şi a fost supusă votului final al plenului acesteia în data 12 aprilie 2023, rezultatul votului fiind de 120 de voturi pentru, 69 de voturi contra şi 62 de abţineri din cei 251 de deputaţi prezenţi, nefiind întrunită majoritatea necesară adoptării unei legi organice, respectiv minimum 166 de voturi pentru din numărul total al celor 330 de deputaţi. Potrivit stenogramei şedinţei din data de 12 aprilie 2023 a plenului Camerei Deputaţilor, „Cu 120 de voturi pentru, 69 contra şi 62 de abţineri, propunerea legislativă nu a întrunit numărul necesar de voturi. Se va întoarce la comisii.“, iar potrivit menţiunii din fişa legii, votul final de adoptare a fost realizat fără „majoritate calificată a unei legi organice“, propunerea legislativă fiind transmisă Senatului în data de 12 aprilie 2023.
    9. Potrivit fişei legii de la Senat, propunerea legislativă a fost transmisă de către Camera Deputaţilor, în adresa din data de 12 aprilie 2023 menţionându-se expres că propunerea legislativă a fost supusă votului potrivit art. 76 alin. (1) din Constituţie şi nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată. Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat în data de 13 aprilie 2023 cu numărul B235, iar în data de 18 aprilie 2023 cu numărul L208, în fişa legii fiind menţionat că „Senatul este Cameră decizională“. În data de 6 noiembrie 2023, după primirea avizelor de la comisiile avizatoare şi a raportului de la comisia de fond, propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a Senatului şi a fost adoptată cu 83 de voturi pentru, 24 împotrivă şi 0 abţineri, fiind întrunită majoritatea necesară adoptării unei legi organice, de cel puţin jumătate plus unu din numărul total de 136 de senatori.
    10. Se arată că, potrivit art. 133 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, „Legile organice şi hotărârile privind Regulamentul Camerei Deputaţilor se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor“, iar potrivit art. 136 din acelaşi regulament, „Proiectele de legi şi propunerile legislative respinse de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională nu pot fi readuse în discuţia acesteia în cursul aceleiaşi sesiuni, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 104“. Art. 137 din acelaşi regulament prevede următoarele: „(1) Proiectele de legi şi propunerile legislative adoptate sau respinse de Camera Deputaţilor ca primă Cameră sesizată se semnează de preşedintele acesteia. (2) Proiectele de legi şi propunerile legislative adoptate sau respinse de Camera Deputaţilor ca primă Cameră sesizată se înaintează Senatului, în calitate de Cameră decizională, cu menţionarea prevederilor care ţin de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, dacă este cazul. Guvernul va fi înştiinţat despre aceasta“. Potrivit art. 75 alin. (4) din Constituţie, în ceea ce priveşte naveta parlamentară, „În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă“, iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, „Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere“.
    11. Cu privire la procedura adoptării legii supuse controlului de constituţionalitate, se remarcă faptul că prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor, nu a considerat legea respinsă şi nu a făcut această menţiune expresă a soluţiei primei Camere sesizate, ci doar a specificat că propunerea legislativă nu a întrunit numărul necesar de voturi, nefiind întrunită majoritatea necesară adoptării unei legi organice. Ulterior, a trimis legea Senatului, care a adoptat-o în calitate de Cameră decizională cu majoritate absolută, Senatul fiind Cameră decizională în privinţa acelor dispoziţii ale legii referitoare la organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ (art. I pct. 2-9 din legea criticată). Cu toate acestea, în privinţa dispoziţiilor referitoare la statutul personalului Consiliului Legislativ (art. I pct. 10-18 din legea criticată), pentru care Camera Deputaţilor era Cameră decizională, legea nu a mai fost trimisă Camerei Deputaţilor pentru ca aceasta să se pronunţe asupra lor, contrar dispoziţiilor de competenţă a Camerelor Parlamentului în materie de legiferare stabilite la art. 75 alin. (5) din Constituţie. În privinţa prevederilor referitoare la statutul personalului Consiliului Legislativ (art. I pct. 10-18 din legea criticată), Camera Deputaţilor a avut ocazia de a se pronunţa asupra soluţiei legislative ca primă Cameră sesizată, soluţie care intra însă în competenţa sa decizională. Dacă ar fi adoptat legea, prevederea respectivă era definitiv adoptată dacă şi Senatul era de acord. Însă Camera Deputaţilor nu a adoptat legea, astfel încât, în condiţiile adoptării acesteia doar de către Senat, ea trebuia întoarsă Camerei Deputaţilor, pentru ca aceasta să decidă definitiv.
    12. În plus, la Senat au fost introduse şi alte dispoziţii ce intrau tot în competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, respectiv cele prevăzute la art. I pct. 11 din legea criticată, cu referire la art. 18^3 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 73/1993, nou-introduse. Şi cu privire la acestea era necesar să decidă definitiv Camera Deputaţilor. Or, neprocedându-se în acest fel, Senatul s-a erijat în Cameră decizională, cu nesocotirea competenţei celeilalte Camere, încălcând prevederile art. 75 alin. (1) şi (5) coroborate cu cele ale art. 73 alin. (3) din Constituţie, similar celor reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 747 din 4 noiembrie 2015, paragraful 32.
    13. Într-o atare situaţie, adoptarea prevederilor referitoare la statutul personalului Consiliului Legislativ, pentru care se aplică în mod corespunzător dispoziţiile Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, un statut special al unei categorii de funcţionari publici, prevederi ce includ regimul incompatibilităţilor, condiţiile de vechime, aspecte care vizează naşterea, modificarea sau stingerea raportului de serviciu, drepturile şi obligaţiile aplicabile din Legea nr. 7/2006, este rezultatul adoptării acestora într-o singură Cameră, fiind încălcat principiul bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie, cu referire la art. 75 alin. (1), (3), (4) şi (5) care configurează bicameralismul funcţional.
    14. Referitor la motivele de neconstituţionalitate intrinsecă, se susţine că dispoziţiile art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (1) lit. e)], art. I pct. 6 [cu referire la art. 13 alin. (1)], art. I pct. 11 [cu referire la art. 18^1-18^4], art. I pct. 16 [cu referire la art. 23 alin. (3)], art. I pct. 18 [cu referire la art. 25] contravin prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 79 din Constituţie, iar dispoziţiile art. I pct. 19 [cu referire la art. 27 alin. (3)] din legea criticată contravin prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 137 alin. (1) din Constituţie.
    15. Astfel, prin art. I pct. 1 din legea criticată, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. e), i) şi j) din Legea nr. 73/1993 se abrogă. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 73/1993, „Consiliul Legislativ are următoarele atribuţii: […] e) examinează conformitatea legislaţiei cu prevederile şi principiile Constituţiei şi sesizează birourile permanente ale Camerelor Parlamentului şi, după caz, Guvernul asupra cazurilor de neconstituţionalitate constatate; prezintă, în cel mult 12 luni de la înfiinţare, propuneri pentru punerea de acord a legislaţiei anterioare Constituţiei cu prevederile şi principiile acesteia;“. Potrivit expunerii de motive a legii criticate, „norma prevăzută la lit. e) trebuie eliminată întrucât a reprezentat o dispoziţie tranzitorie, în aplicarea art. 154 alin. (2) din Constituţie, dar care a ieşit din vigoare la 12 luni de la înfiinţarea Consiliului Legislativ. Pe de altă parte, această atribuţie, aşa-numita asanare legislativă, nu se mai justifică în condiţiile în care Consiliul Legislativ analizează conformitatea cu legislaţia în vigoare şi cu prevederile Constituţiei a proiectelor de acte normative, aşadar chiar înainte ca aceste dispoziţii să intre în fondul activ al legislaţiei, prin intermediul activităţilor de avizare legislativă, respectiv de elaborare a studiilor pentru sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei“. Dacă teza a doua a art. 2 lit. e) a reprezentat o normă tranzitorie, conform celor menţionate în expunerea de motive, prima teză a atribuţiei prevăzute la lit. e) a art. 2 din Legea nr. 73/1993 reprezintă o atribuţie distinctă a Consiliului Legislativ, diferită de atribuţiile referitoare la asanarea legislaţiei, adică de sistematizare şi unificare a acesteia. Examinarea conformităţii legislaţiei cu prevederile şi principiile Constituţiei şi sesizarea birourilor permanente ale Camerelor Parlamentului şi, după caz, a Guvernului asupra cazurilor de neconstituţionalitate constatate reprezintă o garanţie juridică a supremaţiei Constituţiei, principiu prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, o garanţie generală referitoare la controlul general al aplicării Constituţiei, la nivelul întregului sistem normativ. Potrivit acestei garanţii, întreaga activitate statală este determinată şi organizată de Constituţie, motiv pentru care toate autorităţile statale trebuie să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu Legea fundamentală şi în limitele stabilite prin aceasta. O astfel de atribuţie a Consiliului Legislativ, autoritate constituţională şi organ consultativ al Parlamentului, cu rol de avizare a proiectelor de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii, reprezintă o parte din sistemul complex şi eficient de control al aplicării Constituţiei, organizat chiar de Legea fundamentală. De altfel, această atribuţie se reflectă şi în organigrama Consiliului Legislativ, care cuprinde, în cadrul Secţiei de drept public, Sectorul de legislaţie privind autorităţile publice şi de analiză constituţională. Eliminarea acestei atribuţii echivalează, de fapt, cu eliminarea unei garanţii a supremaţiei Constituţiei, fiind contrară dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 79. Mai mult, o astfel de intervenţie şi eliminare a acestei atribuţii a Consiliului Legislativ conduce şi la imposibilitatea acestuia de a aduce în atenţia Parlamentului şi a Guvernului, în activitatea de avizare a proiectelor de acte normative, eventualele aspecte de neconstituţionalitate pe care le prezintă acele proiecte supuse avizării, misiunea constituţională a Consiliului Legislativ fiind tocmai aceea de a contribui, şi în calitate de autoritate avizatoare, la o mai bună legiferare, realizată în conformitate cu principiile şi dispoziţiile Legii fundamentale.
    16. Prin art. I pct. 6 din legea criticată se modifică art. 13 alin. (1) din Legea nr. 73/1993, în sensul că: „Propunerile legislative făcute de deputaţi sau de senatori se înaintează Consiliului Legislativ, spre avizare, de către secretarul general al Camerei în care au fost depuse, în termen de 15 zile lucrătoare, iar proiectele de lege iniţiate de Guvern sau proiectele de ordonanţe ori de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului, de secretând general al acestuia.“ Astfel, prin intervenţia asupra alin. (1) al art. 13 din Legea nr. 73/1993 se prevede un termen de 15 zile lucrătoare în interiorul căruia propunerile legislative ale deputaţilor sau senatorilor pot fi transmise spre avizare către Consiliul Legislativ, de către secretarul general al Camerei în care au fost depuse, fără însă a se stabili momentul de la care începe să curgă acest termen. Din această perspectivă, norma este neclară, oferind posibilitatea mai multor interpretări ale momentului de la care ar începe să curgă termenul de 15 zile lucrătoare, respectiv momentul înregistrării la Camera la care au fost depuse, momentul prezentării în Biroul permanent al Camerei respective, momentul transmiterii spre avizare şi pentru raport la comisiile parlamentare sau momentul primirii avizelor şi a raportului comisiilor cu amendamente admise. Totodată, deşi norma criticată în cele două teze ale sale pare a conţine, în principal, dispoziţii referitoare la competenţa sesizării Consiliului Legislativ, atât în ipoteza exercitării iniţiativelor legislative ale senatorilor şi deputaţilor, cât şi în ipoteza exercitării iniţiativei legislative a Guvernului, ataşarea unui termen normei de competenţă, în modalitatea în care norma este redactată, generează neclaritate în ceea ce priveşte termenul în care secretarul general al Guvernului îşi poate exercita această competenţă. Astfel, este neclar dacă termenul de 15 zile lucrătoare se aplică ambelor teze sau, în ceea ce priveşte termenul în care secretarul general al Guvernului trebuie să îşi exercite această atribuţie, norma criticată nu reprezintă o abrogare ulterioară implicită a unor norme preexistente şi, în consecinţă, rămân incidente termenele fixate prin art. 24 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009. În acelaşi timp, având în vedere caracterul incomplet al normei, care nu prevede un termen de supunere spre avizare a proiectelor de acte normative ce urmează să fie adoptate de Guvern, era necesar ca termenele care implică sesizarea Consiliului Legislativ să fie prevăzute la nivelul unor acte cu forţă juridică primară.
    17. Potrivit art. 1 pct. 11 din legea criticată, după art. 18 din Legea nr. 73/1993 se introduc patru noi articole, art. 18^1-18^4. La art. 18^3 alin. (4) se prevede că: „Pentru funcţiile de şef serviciu, şef birou şi consilier este necesară o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea funcţiei. Pentru funcţia de expert este necesară o vechime de cel puţin 3 ani în specialitatea funcţiei, iar pentru funcţia de consultant nu este necesară vechime în specialitate.“ Această dispoziţie nu este corelată cu dispoziţiile capitolului III al Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, care la art. XVIII abrogă prevederile art. 63 alin. (1), ale art. 390 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pct. 8 de la lit. B de la pct. I din anexa nr. 5 la acelaşi act normativ. Totodată, potrivit art. LXXVI alin. (4) din Legea nr. 296/2023, „Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Administraţia Prezidenţială, Autoritatea Electorală Permanentă, Consiliul Economic şi Social, Consiliul Legislativ nu aplică prevederile din capitolul III - Măsuri pentru disciplina economico-financiară, cu excepţia art. XXIV, XXVI şi XXVII“. Aşadar, Consiliul Legislativ nu este obligat să elibereze personalul din funcţia publică de şef birou şi nici să desfiinţeze funcţia publică de şef birou ori structurile organizatorice care funcţionează ca birouri. Cu toate acestea, ca soluţie legislativă nouă, ulterioară celei stabilite prin Legea nr. 296/2023 adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului, introducerea cerinţei vechimii de 5 ani în specialitatea funcţiei pentru ocuparea funcţiei de şef birou lipseşte norma de claritate şi previzibilitate. Astfel, dispoziţia criticată permite atât interpretarea potrivit căreia la nivelul Consiliului Legislativ este permisă înfiinţarea de noi astfel de funcţii, cât şi interpretarea potrivit căreia noua cerinţă ar fi incidentă doar pentru persoanele care ar dori să ocupe funcţiile existente în eventualitatea vacantării acestora. De asemenea, în ceea ce priveşte personalul care în prezent ocupă aceste funcţii, nu este clar dacă cerinţa vechimii de cel puţin 5 ani în specialitatea funcţiei este sau nu aplicabilă, legea dedusă controlului de constituţionalitate neprevăzând soluţii legislative pentru situaţia acestora, în cazul în care prin noua reglementare ar fi afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, şi care ar fi menţinute chiar şi după modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, în sensul normelor tranzitorii prevăzute la art. II din legea criticată. Dintr-o altă perspectivă se arată că prin intervenţiile aduse de legea criticată prin art. I pct. 5 cu referire la art. 11 din Legea nr. 73/1993, pct. 10 cu referire la art. 18, pct. 12 cu referire la art. 19 şi pct. 13 cu referire la art. 20 din Legea nr. 73/1993 reiese faptul că intenţia legiuitorului a fost cea a eliminării funcţiei de consilier din categoria funcţiilor specifice Consiliului Legislativ. Cu toate acestea, art. 18^3 alin. (4) enumeră această funcţie alături de funcţia de şef birou în privinţa condiţiilor de vechime, aspect ce vine în contradicţie cu intervenţiile anterior menţionate. O astfel de contradicţie determină o lipsă de previzibilitate şi claritate a legii şi contravine standardelor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, aşa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    18. La acelaşi pct. 11 al art. I din legea criticată, art. 18^4 alin. (2) nou-introdus în Legea nr. 73/1993 stabileşte următoarele: „Concursul sau examenul constă în 3 probe, respectiv selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviul. În raport de specificul funcţiei, concursul poate să cuprindă şi probe suplimentare eliminatorii.“ Sintagma „în raport de specificul funcţiei, concursul poate să cuprindă şi probe suplimentare eliminatorii“, prin generalitatea sa, este incompatibilă cu cerinţele reglementării statutului funcţionarului public, în general, şi ale statutului funcţionarului public parlamentar, în special, cerinţe dezvoltate printr-o jurisprudenţă constantă de către instanţa constituţională, atât în ceea ce priveşte calitatea legii, cât şi în ceea ce priveşte caracterul legii. Această dispoziţie este neclară, imprecisă, fiind lipsită de orice criteriu şi competenţă pentru stabilirea unor probe suplimentare. O astfel de manieră de reglementare lasă loc arbitrarului, cu încălcarea standardelor de calitate a normei, contrar principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, sens în care se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 106 din 27 februarie 2014, nr. 183 din 2 aprilie 2014 şi nr. 51 din 16 februarie 2016. În plus, sunt nesocotite prevederile art. 8 alin. (4) şi ale art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevederi referitoare la forma şi estetica exprimării şi la redactarea într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis. Norma criticată contravine nu doar art. 1 alin. (5), ci şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, dat fiind că aspectele esenţiale privind naşterea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici - inclusiv naşterea raporturilor de serviciu ale personalului din cadrul Consiliului Legislativ căruia i se vor aplica dispoziţiile Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar - trebuie să fie reglementate la nivelul legii organice, o eventuală „probă suplimentară eliminatorie“ ca etapă distinctă a concursului sau examenului reprezentând un aspect esenţial ce nu poate fi lăsat la latitudinea unei reglementări ordinare şi, cu atât mai puţin, a uneia infralegale. Dintr-o altă perspectivă, norma care permite stabilirea unor probe suplimentare fără criterii prevăzute de lege, printr-un act administrativ, poate genera o aplicare arbitrară, lipsită de transparenţă şi poate crea premisele instituirii unor tratamente diferenţiate, contrar art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Prin Decizia nr. 317 din 21 mai 2019, paragraful 22, Curtea a reţinut că, referindu-se la statutul poliţistului, în jurisprudenţa sa constantă, a statuat că poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, şi că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaşte elemente derogatorii de la dispoziţiile generale ce reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Astfel, poliţistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale. De aceea, aspectele esenţiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul poliţistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, respectiv Legea nr. 360/2002.
    19. La art. I pct. 16 din legea supusă controlului de constituţionalitate, cu referire la art. 23 alin. (3) din Legea nr. 73/1993, se prevede că „Funcţionarii publici din cadrul Consiliului sunt cercetaţi, pentru abaterile disciplinare săvârşite, de Comisia de disciplină a Consiliului Legislativ, iar sancţiunile se aplică de preşedintele Consiliului Legislativ, în condiţiile legii“. Sintagma „în condiţiile legii“ din cuprinsul noului art. 23 alin. (3) din Legea nr. 73/1993 este însă una neclară, lipsind norma de previzibilitate. Astfel, noua soluţie legislativă stabileşte la art. I pct. 18 cu referire la art. 25 din Legea nr. 73/1993 că prevederile Legii nr. 7/2006 se aplică în mod corespunzător personalului Consiliului Legislativ şi membrilor acestuia. Potrivit art. 97 din Legea nr. 7/2006, „Prezenta lege se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu cele ale Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată, cu cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu orice alte dispoziţii legale, în măsura în care nu contravin prezentei legi“. Or, prevederile Legii nr. 188/1999 cu care dispoziţiile Legii nr. 7/2006 se întregeau în materie disciplinară sunt în prezent abrogate prin dispoziţiile art. 597 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. În prezent, regimul general al răspunderii disciplinare a funcţionarilor publici este prevăzut de Codul administrativ, iar Legea nr. 7/2006 cuprinde norme cu caracter special referitoare la răspunderea disciplinară şi nu mai conţine trimiteri exprese la regimul general al răspunderii disciplinare al funcţionarilor publici. În aceste condiţii, sunt neclare normele aplicabile, care este sensul sintagmei „în condiţiile legii“ din cuprinsul noului art. 23 alin. (3) din Legea nr. 73/1993, respectiv în ce măsură normele speciale aplicabile funcţionarilor publici parlamentari şi implicit personalului Consiliului Legislativ, dar şi Comisiei de disciplină a Consiliului Legislativ, se completează cu dispoziţiile din Codul administrativ (inclusiv cu cele ale anexei nr. 7 a acestuia, care stabileşte Normele privind modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, precum şi componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura disciplinară), în lipsa unei menţiuni exprese în legea criticată. Se susţine, aşadar, că sintagma folosită, precum şi lipsa de previzibilitate a normei criticate sunt susceptibile de a crea confuzie asupra legii aplicabile nu numai în privinţa sancţiunii ce poate fi aplicată de preşedintele Consiliului Legislativ, ci chiar în privinţa procedurii aplicabile în materie disciplinară personalului Consiliului, precum şi regulilor după care ar urma să se constituie, să se organizeze şi să funcţioneze Comisia de disciplină a Consiliului Legislativ, la care face referire art. 23 alin. (3) din Legea nr. 73/1993.
    20. La art. I pct. 18 din legea supusă controlului de constituţionalitate, cu referire la art. 25 din Legea nr. 73/1993, se stabileşte că „Prevederile Legii nr. 7/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător personalului Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - şi membrilor acestuia“. Prin această dispoziţie, dar şi prin intervenţiile aduse prin legea supusă controlului de constituţionalitate şi păstrarea unor dispoziţii din Legea nr. 73/1993 referitoare la personalul Consiliului Legislativ, este creat un regim juridic neclar al acestuia. Astfel, în unele privinţe, inclusiv în privinţa instituirii unor pensii de serviciu, se urmăreşte asimilarea statutului acestuia cu statutul funcţionarilor publici parlamentari, în vreme ce referitor la alte aspecte subzistă norme speciale prevăzute în Legea nr. 73/1993, iar aplicabilitatea dispoziţiilor generale din Codul administrativ referitoare la categoria funcţionarilor publici, în general, rămâne neclară, aspect ce contravine art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, cu afectarea rolului constituţional al Consiliului Legislativ. Caracterul incoerent al dispoziţiilor legii criticate şi trimiterea la aplicarea „în mod corespunzător“ a Legii nr. 7/2006 creează confuzie şi dat fiind că Legea nr. 73/1993 cuprinde dispoziţii referitoare la funcţii de demnitate publică, funcţionari publici, personal contractual, nefiind stabilite dispoziţiile care se aplică fiecărei categorii în parte. În absenţa acestor clarificări, soluţia legislativă nu este corelată nici cu normele de la art. I pct. 10 şi 12, în care se regăsesc referiri atât la demnitari, cât şi la funcţionari publici şi personal contractual, şi nici cu prevederile Legii nr. 7/2006 ce are în vedere funcţionarii publici parlamentari şi, prin extensie parţială sau asimilare, personalul contractual, fără a se referi, însă, la funcţiile de demnitate publică. Simpla utilizare a sintagmei „se aplică în mod corespunzător“ reprezintă o preluare ca atare a art. 94 alin. (2) din Legea nr. 7/2006, paralelism expres interzis de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, şi nu clarifică, fără echivoc, intenţia legiuitorului cu privire la acordarea de drepturi şi, corelativ, stabilirea de obligaţii în raport cu aplicarea statutului funcţionarului parlamentar.
    21. Potrivit art. I pct. 19 din legea criticată, greşit numerotat ca pct. 18, la art. 27 din Legea nr. 73/1993, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins: „(3) Normativele de cheltuieli referitoare la acţiunile de protocol şi dotarea cu autoturisme se stabilesc prin ordin al preşedintelui Consiliului Legislativ, cu încadrarea în bugetul propriu aprobat cu această destinaţie.“ Normativele de cheltuieli pentru instituţiile publice şi autorităţile publice privind acţiunile de protocol şi dotarea cu autoturisme sunt stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice. Acest act normativ stabileşte regulile aplicabile tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţilor finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, în acord cu regulile constituţionale prevăzute de art. 137 alin. (1) potrivit căruia „Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege“. Sintagma „sunt reglementate prin lege“ trebuie interpretată în sensul în care aceasta nu se referă doar la lege ca act al Parlamentului, ci include şi actele normative cu valoare de lege - ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului -, similar raţionamentului Curţii Constituţionale exprimat prin Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, referitor la sintagma „se stabilesc numai prin lege“ folosită în art. 139 alin. (1) din Constituţie cu privire la impozite, taxe şi alte contribuţii, raţiunea fiind identică. Alin. (1) al art. 137 din Constituţie consacră atât principiul legalităţii în materia finanţelor publice, cât şi structura tripartită formală a bugetelor publice (stat, unităţi administrativ-teritoriale şi instituţii publice). Totodată, enumerând etapele care descriu şi delimitează sfera activităţii financiare publice, respectiv formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare, legiuitorul constituant a urmărit supunerea lor principiului legalităţii. Între acestea, întrebuinţarea resurselor financiare publice include, printre altele, şi efectuarea cheltuielilor publice, inclusiv angajarea acestora prin emiterea sau încheierea de acte juridice (angajamente legale voluntare). Or, câtă vreme art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 limitează expres şi explicit reglementarea prin normative proprii, instituirea unor reguli prin legea criticată, care derogă implicit de la norma generală, încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 şi creează un regim distinct, diferit de standardele reglementate pentru întregul sistem public. Potrivit art. 63 din Legea nr. 24/2000, pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula „prin derogare de la...“, urmată de menţionarea reglementării de la care se derogă, iar derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază. În acest sens se invocă Decizia nr. 633 din 8 octombrie 2015, prin care Curtea Constituţională a reţinut că veniturile publice şi sursa lor, cheltuielile publice şi destinaţia lor, precum şi corelaţiile dintre acestea reprezintă esenţa finanţelor publice, iar caracterul echivoc al normei criticate şi lipsa exactităţii soluţiei legislative alese prin raportare la corelarea cu reglementarea existentă în materia normativelor de cheltuieli sunt de natură să contravină art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 137 alin. (1) din Constituţie.
    22. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a formula punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.
    23. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    24. În acest sens arată că, în considerarea dispoziţiilor art. 79 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul ordinar a adoptat Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare. Aceasta cuprinde dispoziţii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, menite să asigure îndeplinirea de către această instituţie fundamentală a rolului său constituţional de organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii şi ţine evidenţa oficială a legislaţiei României, potrivit art. 79 alin. (1) din Legea fundamentală. Legea supusă controlului de constituţionalitate se încadrează, potrivit obiectului său de reglementare, în domeniul prevăzut de art. 79 alin. (2) din Constituţie. Chiar dacă, prin conţinutul lor normativ, privite izolat, anumite dispoziţii din cuprinsul legii criticate ar putea fi interpretate ca reglementând în domeniul statutului funcţionarilor publici, domeniu reglementat de art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, aceste dispoziţii concură la asigurarea premiselor îndeplinirii de către Consiliul Legislativ a rolului său constituţional, subsumându-se, aşadar, domeniului prevăzut de art. 79 alin. (2) din Constituţie. Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie, referitoare la întoarcerea legii la Camera Deputaţilor.
    25. Propunerea legislativă în cauză a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor la data de 8 februarie 2023 şi au fost transmise solicitările de avizare Consiliului Economic şi Social şi Consiliului Legislativ, precum şi solicitarea punctului de vedere, precum şi a fişei financiare Guvernului. Consiliul Legislativ şi Consiliul Economic şi Social au avizat favorabil propunerea legislativă. Drept urmare, în data de 6 martie 2023 aceasta a fost prezentată Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, care a decis trimiterea pentru examinarea pe fond a iniţiativei legislative Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, stabilindu-se totodată şi termenele pentru depunerea amendamentelor şi prezentarea raportului. Iniţiativa legislativă a fost înaintată spre avizare Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, care au şi înaintat avizele favorabile la data de 22 martie 2023. Comisia sesizată pentru examinare pe fond, respectiv Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, a înaintat, la data de 4 aprilie 2023, raportul prin care, în calitate de organism de lucru al Camerei Deputaţilor, a propus plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993, cu amendamente admise şi un amendament respins. În cadrul primei părţi a şedinţei plenare a Camerei Deputaţilor din data de 12 aprilie 2023 („Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi“) au avut loc dezbaterile generale, precum şi dezbaterea pe articole, raportul Comisiei sesizate în fond fiind însoţit de amendamente admise şi respinse în cadrul organismului de lucru. Finalizându-se dezbaterile generale, preşedintele de şedinţă a menţionat: „Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la nr. crt. 1 la nr. crt. 10 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. Dacă de la 11 la 20 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. De la 21 la 25? [...] Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Amendamente respinse, număr de ordine 1, singurul amendament respins. Vot, vă rog. Cu 55 de voturi pentru, 95 contra, 14 abţineri, amendamentul este respins. Propunerea rămâne la votul final.“ Cea de-a doua parte a şedinţei plenare a Camerei Deputaţilor din data de 12 aprilie 2023 a fost dedicată votului final. La punctul 7 al Listei de vot final a figurat Pl-x 36/2023 - Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, iar propunerea de adoptare a Comisiei sesizate în fond a obţinut 120 de voturi pentru, 69 de voturi contra, 62 de abţineri, 0 nu au votat. Fiind încadrată în categoria legilor organice, propunerea legislativă nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată, respectiv jumătate plus un vot din numărul total al deputaţilor, drept pentru care la aceeaşi dată, respectiv 12 aprilie 2023, iniţiativa legislativă a fost înaintată Senatului spre dezbatere, în calitate de Cameră decizională, menţionându-se expres în adresa Camerei Deputaţilor: „Vă comunic că, în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 12 aprilie 2023, propunerea legislativă a fost supusă votului potrivit art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată“. Ca urmare a acestui fapt, Senatului i-a fost comunicată respingerea propunerii legislative în cauză, ca urmare a faptului că nu a întrunit numărul necesar de voturi, respectiv majoritatea absolută, pentru a fi adoptată.
    26. Din punctul de vedere al dreptului constituţional, se subliniază că nu există instituţia juridică a „respingerii“, ci doar a „adoptării“: art. 67, art. 73 alin. (1), 75 alin. (2) din Constituţie. Respingerea este doar un fapt juridic intervenit ca urmare a absenţei adoptării. Chiar şi în situaţia în care, de exemplu, o comisie propune plenului respingerea unei iniţiative legislative, plenul Camerei Deputaţilor se pronunţă asupra adoptării propunerii de respingere. În consecinţă, Senatului i s-a transmis faptul juridic al respingerii prin comunicarea instituţiei juridice a neîntrunirii numărului necesar de voturi pentru a fi adoptată. Mai mult decât atât, ca manieră de exprimare a votului, nici în cazul ordonanţelor Guvernului nu se supune votului „respingerea“, ci adoptarea propunerii de respingere a ordonanţei/ordonanţei de urgenţă a Guvernului. Astfel, fiind comunicată respingerea propunerii legislative celeilalte Camere, se aplică Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, prin care Curtea Constituţională a statuat că nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului, de vreme ce prima Cameră sesizată şi-a exprimat votul, în sensul respingerii proiectului de lege, iar Camera decizională a aprobat-o, cu unele amendamente ce aparţin competenţei sale sub aspectul votului definitiv.
    27. Ulterior, propunerea legislativă în cauză, împreună cu adresa Camerei Deputaţilor, a fost înregistrată la Senat în data de 13 aprilie 2023. În data de 18 aprilie 2023, Biroul permanent al Senatului a trimis propunerea legislativă comisiei sesizate în fond, respectiv Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, stabilindu-se totodată termenele pentru depunerea amendamentelor şi a raportului. De asemenea, a fost trimis spre avizare Comisiei pentru administraţie publică, Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi şi Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială. În data de 1 noiembrie 2023, Comisia sesizată cu examinarea pe fond, respectiv Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, a înaintat raportul prin care, în calitate de organism de lucru al Senatului, a propus plenului admiterea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, cu amendamente admise. De asemenea, în acest raport se precizează următoarele: „Camera Deputaţilor a respins propunerea legislativă, având în vedere că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi în vederea adoptării unei legi organice“. Prin urmare, Camera Deputaţilor a transmis faptul respingerii prin comunicarea instituţiei juridice a neîntrunirii numărului necesar de voturi pentru ca propunerea legislativă în cauză să fie adoptată, aspect confirmat şi de raportul organismului de lucru al Senatului, respectiv al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări. Plenul Senatului a dezbătut şi a adoptat Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ în cadrul şedinţelor din data de 6 noiembrie 2023.
    28. Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 269 din 16 martie 2010, prin care se reţine că nu a fost încălcat principiul bicameralismului, de vreme ce prima Cameră sesizată şi-a exprimat votul, în sensul respingerii proiectului de lege, Senatul, constatând respingerea propunerii legislative de către Camera Deputaţilor, fapt menţionat în raportul comisiei de fond, a înaintat legea adoptată decizional Preşedintelui României în vederea promulgării.
    29. Se mai arată că, examinând conţinutul rapoartelor depuse de către comisiile sesizate în fond ale celor două Camere, se constată că soluţiile prezentate de cele două comisii în cadrul procedurilor separat desfăşurate în cadrul celor două Camere sunt aproape identice. De aici se desprinde concluzia că aceleaşi amendamente care au fost depuse la Camera Deputaţilor au fost dezbătute şi votate în cadrul procedurii dezbaterii pe articole în plenul Camerei Deputaţilor au fost dezbătute şi votate şi în cadrul plenului Senatului, rezultând forma finală adoptată de Parlament. Chiar dacă propunerea legislativă în ansamblul ei a fost respinsă de Camera Deputaţilor, textele propunerii legislative adoptate decizional de Senat au fost adoptate în cadrul dezbaterii pe articole în cadrul Camerei Deputaţilor. Prin urmare, în materia conţinutului articolelor legii deduse controlului instanţei de contencios constituţional, Camera Deputaţilor a fost de acord, chiar dacă în ansamblu a respins propunerea legislativă. Mai mult decât atât, depunându-se şi adoptându-se aceleaşi amendamente în procedura desfăşurată la Senat, şi acesta a fost de acord cu textele adoptate în cadrul dezbaterii pe articole desfăşurate la Camera Deputaţilor. Având în vedere prevederile art. 75 alin. (4) din Constituţie, se arată că ambele Camere au fost de acord cu privire la textele legii adoptate şi, prin urmare, nu se impunea în niciun fel întoarcerea propunerii legislative la Camera Deputaţilor, iar Senatul a adoptat-o definitiv. Potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, Parlamentul este „organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“, iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale.
    30. În cauză sunt îndeplinite cele două condiţii ale încălcării principiului bicameralismului, respectiv existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, pe de o parte şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere, statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1237 din 6 octombrie 2010. Cât priveşte configuraţia legii, se constată că nu există nicio deosebire majoră între textele articolelor adoptate de Camera Deputaţilor în procedura dezbaterii pe articole (chiar dacă propunerea în ansamblu a fost respinsă la votul final) şi forma adoptată definitiv de Senat. Totodată, modificările şi completările formulate atât în Camera Deputaţilor, cât şi în cadrul Senatului s-au raportat, astfel cum statuează Curtea Constituţională prin Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, şi la forma avută în vedere de către iniţiatorii propunerii legislative. Se mai invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1093 din 15 octombrie 2008, potrivit căreia, în dezbaterea unei iniţiative legislative, Camerele au un drept propriu de decizie asupra acesteia, judecătorul constituant reţinând considerente care sprijină constituţionalitatea legii criticate, din perspectiva procedurii legislative urmate, întrucât ambele Camere ale Parlamentului s-au exprimat cu privire la acelaşi proiect de lege, potrivit competenţelor şi cu respectarea regulamentelor parlamentare. Astfel, legea criticată a parcurs în mod corect, complet, regulamentar şi constituţional întreaga procedură impusă de procesul legislativ.
    31. Potrivit jurisprudenţei sale, Curtea Constituţională analizează conceptul de bicameralism funcţional, referitor la întoarcerea unei legi organice atunci când Camera de reflecţie adoptă un text care intră în competenţa decizională a celeilalte Camere, şi apreciază că acesta comportă anumite situaţii excepţionale atunci când o lege cuprinde dispoziţii pentru care Camera Deputaţilor este Cameră decizională, dar şi texte pentru care Senatul este Cameră decizională. În această situaţie, Curtea Constituţională a stabilit că legea trebuie tratată ca un tot unitar, situaţie în care se apreciază care dintre cele două Camere are rol preponderent (majoritar) de primă Cameră sesizată (a se vedea Decizia nr. 681 din 6 noiembrie 2018, paragraful 207). Per a contrario sensu, în materia Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, care cuprinde atât texte care intră în competenţa decizională a Senatului, cât şi texte care ar intra în competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, se impune să se constate şi care dintre Camere are rol preponderent (majoritar) de Cameră decizională. Astfel, analizând conţinutul legii criticate, aceasta priveşte în mod preponderent, majoritar organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, care intră în competenţa decizională a Senatului. Această analiză are rolul ca o lege adoptată de Parlament să răspundă cerinţelor de celeritate, coerenţă şi coeziune, limitându-se astfel riscul de disipare a efortului parlamentar şi de fragmentare a legii. De asemenea, chiar dacă legea în ansamblul său a fost respinsă de Camera Deputaţilor prin neîntrunirea majorităţii absolute a voturilor, a existat totuşi un acord al Camerei Deputaţilor, în cadrul dezbaterii şi al votului dat pe articole, potrivit stenogramei şedinţei din 12 aprilie 2023. În cazul dedus judecăţii Curţii Constituţionale, nesocotirea votului acordat pe articole ar echivala cu golirea de conţinut procedural al efortului parlamentar. Dacă s-ar goli de importanţă dezbaterea şi votul acordat pe articole, atunci ne-am putea imagina că dezbaterea şi votul pe articole ar trebui efectuate numai după exprimarea votului în ansamblu (final) şi, dacă iniţiativa trece de votul în ansamblu, atunci s-ar exprima şi votul pe articole. Din contră, votul dat pe articole urmat de respingerea iniţiativei la votul în ansamblu (final) permite celeilalte Camere să cunoască acordul primei Camere privind articolele conţinute şi să decidă definitiv, altminteri s-ar crea un blocaj legislativ şi cea de-a doua Cameră ar fi în imposibilitatea de a se pronunţa. Astfel, conform art. 75 alin. (4) din Legea fundamentală, dacă în cadrul procesului de legiferare, prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit obiectului său de reglementare, intră, în temeiul art. 75 alin. (1) din Constituţie, în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi a doua Cameră „este de acord“. În privinţa Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, Senatul a cunoscut acordul Camerei Deputaţilor pe textele care au compus varianta finală a actului normativ. În sprijinul acestei concluzii stă şi interpretarea sintagmei „decide definitiv“ pe care o acordă Curtea Constituţională, în sensul că aceasta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptat/adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătut/dezbătută în Camera decizională (Decizia nr. 681 din 6 noiembrie 2018, paragraful 218), interpretare care presupune ca textele, în speţa dedusă judecăţii, adoptate de Senat să fi fost dezbătute de Camera Deputaţilor, ceea ce s-a întâmplat în cadrul dezbaterii şi votului acordat pe articole, cum s-a arătat mai sus.
    32. În concluzie, argumentele autorului sesizării privind pretinsa încălcare a art. 61 alin. (1) cu referire la art. 75 alin. (1), (3)-(5) şi prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie sunt nefondate, motiv pentru care preşedintele Camerei Deputaţilor solicită respingerea acestora.
    33. Cu privire la motivele de neconstituţionalitate intrinsecă, referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) şi a art. 79 din Constituţie, ca urmare a propunerii de abrogare a art. 2 alin. (1) lit. e) din actul normativ de bază, se arată că atribuţia prevăzută la această literă este diferită de atribuţia de avizare prevăzută la lit. a) a aceluiaşi articol. În exercitarea atribuţiei de avizare a proiectelor de acte normative, Consiliul Legislativ analizează, printre altele, inclusiv concordanţa reglementării propuse cu Constituţia, potrivit art. 3 alin. (3) lit. a) din legea sa de organizare şi funcţionare. Verificarea acestei concordanţe vizează însă numai proiectele de legi, propunerile legislative şi proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului, în vederea supunerii lor spre legiferare sau adoptare, după caz. Odată adoptate şi intrate în fondul activ al legislaţiei, legile, ordonanţele de urgenţă, ordonanţele simple şi hotărârile Guvernului se bucură de o prezumţie de constituţionalitate, respectiv de legalitate, numai Curtea Constituţională, respectiv instanţa de contencios administrativ putând constata eventuala neconstituţionalitate, respectiv nelegalitate a acestora. Introducerea atribuţiei de la art. 2 alin. (1) lit. e) în actul normativ de bază a fost impusă de necesitatea respectării dispoziţiilor art. 154 alin. (2) din Constituţie [art. 150 alin. (2) înainte de revizuirea din anul 2003], potrivit cărora „Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare“. Prin urmare, dispoziţia legală a cărei abrogare se propune nu poate fi interpretată decât în concordanţă cu dispoziţia constituţională cu caracter tranzitoriu menţionată, respectiv în sensul că atribuţia reglementată constă în verificarea conformităţii legislaţiei anterioare datei de 8 decembrie 1991, data intrării în vigoare a Constituţiei din 1991. Aşadar, interpretarea autorului sesizării potrivit căreia respectiva atribuţie se referă inclusiv la verificarea de către Consiliul Legislativ a constituţionalităţii legislaţiei ulterioare datei de 8 decembrie 1991 este contrară atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 154 alin. (2), cât şi celor ale art. 79 alin. (1), referitoare la rolul Consiliului Legislativ. Mai mult, atribuind Consiliului Legislativ rolul de garant al supremaţiei Constituţiei, rol consacrat doar Curţii Constituţionale, această interpretare ar fi contrară şi dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală. De asemenea, activitatea de avizare este o activitate distinctă în exercitarea căreia Consiliul Legislativ are posibilitatea de a semnala, prin avizele emise, neconcordanţa cu Legea fundamentală a soluţiilor legislative preconizate. Întrucât activitatea de verificare a conformităţii legislaţiei preconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale a fost îndeplinită, norma în discuţie a căzut în desuetudine şi este justificată eliminarea acesteia din fondul activ al legislaţiei.
    34. Referitor la criticile privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu afectarea rolului constituţional al Consiliului Legislativ prevăzut de art. 79 din Constituţie, se arată că intervenţia asupra alin. (1) al art. 13 din Legea nr. 73/1993 prin care se prevede un termen de 15 zile lucrătoare în interiorul căruia propunerile legislative ale deputaţilor sau senatorilor pot fi transmise spre avizare către Consiliul Legislativ, se apreciază că norma nu este lipsită de previzibilitate, aşa cum susţine autorul obiecţiei, din economia textului rezultând că momentul de la care începe să curgă termenul este data înregistrării la Camera la care au fost depuse. De asemenea, întrucât, spre deosebire de propunerile legislative care sunt transmise spre avizare Consiliului Legislativ de către o altă persoană decât iniţiatorul, respectiv de către secretarul general al Camerei la care au fost depuse, în cazul proiectelor de legi transmiterea se face direct de către Guvern, prin intermediul secretarului general al Guvernului, astfel încât nu s-ar justifica reglementarea unui termen de transmitere şi în acest caz. În acest sens se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 655 din 15 decembrie 2022 referitoare la previzibilitatea legii. Termenul prevăzut de alin. (1) al art. 13 din Legea nr. 73/1993 este în deplină concordanţă cu prevederile art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Prin urmare, este evident că termenul de 15 zile lucrătoare se aplică numai propunerilor legislative formulate de deputaţi sau de senatori, neputându-se aplica proiectelor de acte normative iniţiate de către Guvern, întrucât acest termen nu evidenţiază urgenţa, necorelându-se cu prevederile art. 25 lit. a) teza a doua şi lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, potrivit cărora avizul Consiliului Legislativ se emite în termen de 2 zile în cazul proiectelor de legi cu procedură de urgenţă şi de 24 de ore în cazul proiectelor de ordonanţe de urgenţă.
    35. Referitor la lipsa de corelare a normei propuse la art. 18^3 alin. (4) cu dispoziţiile capitolului III al Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, critica este nefondată, întrucât, potrivit art. LXXVI alin. (4) din aceeaşi lege, Consiliul Legislativ este exceptat de la aplicarea capitolului III din respectiva lege. În ceea ce priveşte neclaritatea dacă dispoziţiile referitoare la vechimea în specialitatea funcţiilor se aplică şi persoanelor care ocupă în prezent respectivele funcţii, este evident că, în lipsa unei prevederi exprese care să dispună altfel, normele propuse se aplică numai pentru viitor.
    36. Referitor la lipsa de previzibilitate a art. 18^4 alin. (2) nou-introdus, cu referire la sintagma „în raport de specificul funcţiei, concursul poate să cuprindă şi probe suplimentare eliminatorii“, se arată că dezvoltarea acestor norme ar fi excedat obiectului de reglementare al Legii nr. 73/1993, aspectele menţionate putând fi, eventual, reglementate într-o lege specială privind statutul funcţionarilor publici din Consiliul Legislativ.
    37. Referitor la pretinsa lipsă de claritate a art. 23 alin. (3), prin folosirea sintagmei „în condiţiile legii“, este evident că legea avută în vedere nu poate fi decât Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, lege ale cărei dispoziţii în materie disciplinară sunt aplicabile şi personalului Consiliului Legislativ, potrivit art. 94 alin. (2) din aceasta. Totodată, întrucât Legea nr. 7/2006 reprezintă legea specială în materia răspunderii disciplinare faţă de Codul administrativ, dispoziţiile speciale aplicabile funcţionarilor publici parlamentari şi, implicit, personalului Consiliului Legislativ, se completează cu dispoziţiile generale în materie, cuprinse în respectivul cod, chiar dacă legea specială nu conţine o normă expresă de trimitere la legea generală.
    38. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia, prin norma prevăzută la art. 25 din Legea nr. 73/1993, cu referire la sintagma „în mod corespunzător“, precum şi prin intervenţiile aduse prin legea supusă controlului de constituţionalitate şi păstrarea unor dispoziţii din Legea nr. 73/1993 referitoare la personalul Consiliului Legislativ, este creat un regim juridic neclar al acestuia, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. Astfel, menţinerea unor norme referitoare la personalul Consiliului Legislativ în cuprinsul Legii nr. 73/1993 este justificată de necesitatea reglementării organizării şi funcţionării Consiliului Legislativ, astfel încât acesta să îşi poată îndeplini rolul său constituţional, acela de organ de specialitate al Parlamentului. În materia statutului personalului Consiliului Legislativ, Legea nr. 73/1993 constituie legea specială în raport cu Legea nr. 7/2006, care este legea generală aplicabilă în materia statutului menţionat. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că principiile egalităţii şi al nediscriminării presupun ca, la situaţii egale, tratamentul juridic să fie egal, după cum la situaţii care se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic corespunzător să fie diferit. Personalul Consiliului Legislativ se află, prin specificul activităţii acestei instituţii, într-o situaţie diferită faţă de ceilalţi funcţionari publici, impunându-se ca în cazul acestora legea să prevadă atât condiţii de studii şi de vechime pentru ocuparea funcţiei, cât şi interdicţii suplimentare faţă de cele impuse celorlalţi funcţionari publici, diferenţierea de tratament fiind astfel justificată. Referitor la afirmaţia autorului sesizării potrivit căreia prin prezentul demers legislativ se urmăreşte asimilarea statutului personalului Consiliului Legislativ cu statutul funcţionarilor publici parlamentari în privinţa instituirii unor pensii de serviciu, se menţionează că această asimilare s-a realizat prin adoptarea Legii nr. 7/2006, şi nu prin legea supusă controlului [a se vedea art. 90 alin. (1) din forma iniţială a legii]. Referitor la pretinsa lipsă de claritate a art. 25 din Legea nr. 73/1993 prin folosirea sintagmei „în mod corespunzător“, se arată că, dimpotrivă, această sintagmă clarifică norma, având rolul de a face legea aplicabilă şi în cazul personalului Consiliului Legislativ, fiind evident că nu toate dispoziţiile Legii nr. 7/2006 se pot aplica întocmai.
    39. Referitor la presupusa încălcare a art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 137 alin. (1) din Constituţie ca urmare a introducerii alin. (3) în cuprinsul art. 27 din actul normativ de bază, se arată că o normă similară se regăseşte în art. 1 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aplicabilă bugetelor Administraţiei Prezidenţiale, Senatului României, Camerei Deputaţilor, Curţii de Conturi, Avocatului Poporului, Secretariatului General al Guvernului, instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, precum şi ale autorităţilor de reglementare. Prin propunerea legislativă nu s-au adus modificări asupra legilor care reglementează în domeniul formării, administrării, întrebuinţării şi controlului resurselor financiare ale statului, respectiv Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale ori Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, la care se face referire în norma constituţională pretins încălcată.
    40. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat, până la data pronunţării prezentei decizii, punctul lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    41. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum este menţionat în sesizarea Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, lege adoptată de Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 6 noiembrie 2023. Analizând susţinerile autorului obiecţiei de neconstituţionalitate, rezultă că acesta critică din punct de vedere extrinsec Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, în ansamblul său, precum şi din punct de vedere intrinsec dispoziţiile art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (1) lit. e)], art. I pct. 6 [cu referire la art. 13 alin. (1)], art. I pct. 11 [cu referire la art. 18^1-18^4], art. I pct. 16 [cu referire la art. 23 alin. (3)], art. I pct. 18 [cu referire la art. 25] şi art. I pct. 19 (dintr-o evidentă eroare materială, numerotat tot pct. 18) [cu referire la art. 27 alin. (3)] din aceasta, dispoziţii care au următorul cuprins:
    "ART. I
    Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1122 din 29 noiembrie 2004, cu completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2 alineatul (1), literele e), i) şi j) se abrogă.
    […]
    6. La articolul 13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    ART. 13
    (1) Propunerile legislative făcute de deputaţi sau de senatori se înaintează Consiliului Legislativ, spre avizare, de către secretarul general al Camerei în care au fost depuse, în termen de 15 zile lucrătoare, iar proiectele de lege iniţiate de Guvern sau proiectele de ordonanţe ori de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului, de secretarul general al acestuia.
    […]
    11. După articolul 18 se introduc patru noi articole, art. 18^1-18^4, cu următorul cuprins:
    ART. 18^1
    Pot fi numite în funcţiile de preşedinte al Consiliului Legislativ şi de preşedinte de secţie persoane care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, pregătire juridică superioară, precum şi o bună reputaţie profesională şi morală, cu o vechime în activitatea juridică de cel puţin 15 ani.
    ART. 18^2
    Pot fi numite în funcţia de secretar general persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, studii universitare absolvite cu diplomă de master sau echivalentă, conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările ulterioare, în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice, au absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, organizate de Institutul Naţional de Administraţie, şi au o vechime de cel puţin 8 ani în specialitatea funcţiei.
    ART. 18^3
    (1) Pot fi numite în funcţiile de şef de sector şi director persoane care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, studii universitare de licenţă în specialitatea funcţiei, studii universitare absolvite cu diplomă de master sau echivalentă, conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea nr. 199/2023, cu modificările ulterioare, în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice, precum şi o vechime de cel puţin 7 ani în specialitatea funcţiei. Funcţia de şef de sector este funcţie publică specifică de conducere, echivalentă funcţiei publice de director.
    (2) Poate fi numită în funcţia de auditor intern persoana care îndeplineşte condiţiile de numire prevăzute de Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea funcţiei.
    (3) Pot fi numite în celelalte funcţii publice de conducere şi de execuţie din cadrul Consiliului Legislativ persoanele care îndeplinesc condiţiile de numire în funcţie prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) Pentru funcţiile de şef serviciu, şef birou şi consilier este necesară o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea funcţiei. Pentru funcţia de expert este necesară o vechime de cel puţin 3 ani în specialitatea funcţiei, iar pentru funcţia de consultant nu este necesară vechime în specialitate.
    (5) Pentru numirea în funcţia de şef sector cu atribuţii în activităţile de avizare a proiectelor de acte normative, a republicărilor şi rectificărilor actelor normative, precum şi de ţinere a evidenţei oficiale a legislaţiei României sunt necesare studii universitare de licenţă în domeniul juridic, precum şi studii universitare în domeniul administraţiei publice, management sau juridic, absolvite cu diplomă de master sau echivalentă, conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea nr. 199/2023, cu modificările ulterioare. Pentru numirea în funcţiile de consilier, expert şi consultant cu atribuţii în activităţile de avizare a proiectelor de acte normative, a republicărilor şi rectificărilor actelor normative, precum şi de ţinere a evidenţei oficiale a legislaţiei României sunt necesare studii universitare în domeniul juridic, absolvite cu diplomă de licenţă.
    ART. 18^4
    (1) Funcţiile publice se ocupă prin concurs sau examen, după caz.
    (2) Concursul sau examenul constă în 3 probe, respectiv selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviul. În raport de specificul funcţiei, concursul poate să cuprindă şi probe suplimentare eliminatorii.
    (3) În vederea desfăşurării concursului sau examenului, preşedintele Consiliului Legislativ numeşte prin ordin o comisie de concurs şi o comisie de soluţionare a contestaţiilor.
    [...]
    16. La articolul 23, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    (3) Funcţionarii publici din cadrul Consiliului sunt cercetaţi, pentru abaterile disciplinare săvârşite, de Comisia de disciplină a Consiliului Legislativ, iar sancţiunile se aplică de preşedintele Consiliului Legislativ, în condiţiile legii.
    [...]
    18. Articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    ART. 25
    Prevederile Legii nr. 7/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător personalului Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - şi membrilor acestuia.
    18. La articolul 27, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
    (3) Normativele de cheltuieli referitoare la acţiunile de protocol şi dotarea cu autoturisme se stabilesc prin ordin al preşedintelui Consiliului Legislativ, cu încadrarea în bugetul propriu aprobat cu această destinaţie."

    42. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 61 alin. (2) privind rolul Parlamentului, ale art. 75 alin. (1) şi (3)-(5) privind sesizarea Camerelor, prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea numai prin lege organică a statutului funcţionarilor publici, ale art. 79 privind Consiliul Legislativ, precum şi ale art. 137 alin. (1) privind reglementarea prin lege a formării, administrării, întrebuinţării şi controlului resurselor financiare ale statului.
    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    43. Analizând admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că are obligaţia verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a obiecţiei de neconstituţionalitate, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care trebuie realizate sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27).
    44. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, fiind formulată de Preşedintele României, care are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori.
    45. Sub aspectul termenului de sesizare, Curtea reţine că sesizarea de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la data de 28 noiembrie 2023. Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ a fost adoptată în procedură generală de Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 6 noiembrie 2023, a fost depusă la secretarul general al Senatului pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii sale, apoi a fost trimisă la promulgare la data de 13 noiembrie 2023. În temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Ţinând cont de dispoziţiile art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie şi având în vedere că legea care formează obiectul controlului de constituţionalitate a fost trimisă la promulgare la data de 13 noiembrie 2023, se constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, astfel că aceasta este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.
    46. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea constată că acesta vizează o lege nepromulgată, şi anume Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, adoptată de Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 6 noiembrie 2023.
    47. Prin urmare, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

    (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate
    48. Analizând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă privind ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului, prin raportare la art. 61 alin. (2), art. 73 alin. (3) lit. j) şi art. 75 alin. (1) şi (3)-(5) din Constituţie, că parcursul legislativ al legii criticate a fost următorul: propunerea legislativă a fost înregistrată la Camera Deputaţilor, fiind prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în data de 8 februarie 2023 şi înregistrată cu numărul PL-x nr. 36/2023; ulterior transmiterii pentru obţinerea avizelor cerute de lege şi solicitării fişei financiare de la Guvern, Consiliul Legislativ a transmis, în data de 14 februarie 2023, avizul cu privire la propunerea legislativă, iar în data de 20 februarie 2023 a fost primit şi avizul Consiliului Economic şi Social; în urma avizării şi primirii raportului favorabil de la comisia de fond (Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi) propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor; potrivit stenogramei şedinţei Camerei Deputaţilor din data de 12 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 56 din 4 mai 2023, referitor la Propunerea legislativă PL-x nr. 36/2023 a avut loc prezentarea raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, au avut loc dezbaterile generale, precum şi dezbaterea pe articole, raportul comisiei sesizate în fond fiind însoţit de amendamente admise şi un amendament respins. După dezbaterile generale, preşedintele de şedinţă a menţionat: „Domnul Vasile-Daniel Suciu: Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la nr. crt. 1 la nr. crt. 10 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. Dacă de la 11 la 20 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. De la 21 la 25? Doamna Vicol (...) Domnul Vasile-Daniel Suciu: Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Amendamente respinse, număr de ordine 1, singurul amendament respins. Vot, vă rog. Cu 55 de voturi pentru, 95 contra, 14 abţineri, amendamentul este respins. Propunerea rămâne la votul final.“; la votul final, nu a fost întrunită majoritatea necesară adoptării unei legi organice (minimum 166 de voturi pentru din numărul total al celor 330 de deputaţi). Astfel cum reiese din stenograma şedinţei, „Cu 120 de voturi pentru, 69 contra şi 62 de abţineri, propunerea legislativă nu a întrunit numărul necesar de voturi. Se va întoarce la comisii.“, iar potrivit menţiunii din fişa legii, votul final de adoptare a fost realizat fără „majoritate calificată a unei legi organice“, propunerea legislativă fiind transmisă Senatului în data de 12 aprilie 2023. Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat în data de 13 aprilie 2023 cu numărul B235, iar în data de 18 aprilie 2023 cu numărul L208, în fişa legii fiind realizată menţiunea „Senatul este Cameră decizională“; în data de 6 noiembrie 2023, după primirea avizelor şi a raportului de la comisia de fond, propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a Senatului şi a fost adoptată cu 83 de voturi pentru, 24 împotrivă şi 0 abţineri, fiind întrunită majoritatea necesară adoptării unei legi organice.
    49. Obiectul de reglementare al legii criticate îl constituie modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993, legea organică a Consiliului Legislativ care, potrivit art. 79 alin. (1) din Constituţie, este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, ce avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii şi ţine evidenţa oficială a legislaţiei României. Aşa cum este precizat în expunerea de motive, propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ are ca obiect limitarea numărului de mandate pentru conducerea Consiliului Legislativ, dezvoltarea carierei personalului de altă specialitate decât cea juridică prin asigurarea accesului la funcţia de consilier, restructurarea departamentelor din cadrul Consiliului, abrogarea unor prevederi legale devenite caduce, precum şi armonizarea unor norme juridice cu legislaţia-cadru aplicabilă şi cu decizii recente ale Curţii Constituţionale. Dispoziţiile art. I pct. 1-9 din legea criticată [cu referire la art. 2, 8, 9, 11, 13 şi 15 din Legea nr. 73/1993] se referă la organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, dispoziţiile art. I pct. 10-17 [cu referire la art. 18-23 din Legea nr. 73/1993] privesc condiţiile de numire, regimul incompatibilităţilor, regimul răspunderii disciplinare, iar dispoziţiile art. I pct. 18 [cu referire la art. 25 din Legea nr. 73/1993] stabilesc aplicarea în mod corespunzător a normelor din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009, personalului din cadrul Consiliului Legislativ. Art. I pct. 19, din eroare numerotat tot pct. 18, se referă la normativele de cheltuieli care se stabilesc prin ordin al preşedintelui Consiliului Legislativ.
    50. Sub aspectul competenţei constituţionale de adoptare a legilor, Curtea reţine că propunerea legislativă care vizează organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, autoritate constituţională prevăzută de art. 79 din Legea fundamentală, se supune spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor ca primă Cameră sesizată, Senatul fiind Cameră decizională, în conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) teza întâi din Constituţie. Propunerea legislativă conţine şi reglementări referitoare la statutul funcţionarilor publici, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, pentru aceste prevederi, Senatul este primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională, potrivit regulii stabilite de art. 75 alin. (1) teza finală din Constituţie. Potrivit art. 75 alin. (3) din Constituţie, „După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv“, iar, în conformitate cu art. 75 alin. (4) din Constituţie, „În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă“. De asemenea, potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, „Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere“.
    51. Referitor la principiul bicameralismului, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care, prin procedura parlamentară, se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea cumulativă a celor două criterii este de natură să afecteze principiul care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ (Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 54). Stabilind limitele principiului bicameralismului, Curtea a apreciat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate. Este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 55). Bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice. Art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptat/adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătut/dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Curtea a subliniat că, în acest caz, Camera decizională nu poate însă modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragraful 56). Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, drept care autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră (Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragraful 38, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, precitată, paragraful 39, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 29, sau Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 32).
    52. Prin Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 aprilie 2010, Curtea a reţinut că, deşi Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins proiectul de lege, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat proiectul de lege respectiv, constatând aşadar că la adoptarea legii au fost respectate prevederile art. 76 alin. (1) din Constituţie, în sensul că votul final acordat a întrunit majoritatea necesară pentru adoptarea legilor organice. Totodată, Curtea a reţinut că nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului, de vreme ce prima Cameră sesizată şi-a exprimat votul, în sensul respingerii proiectului de lege, iar Camera decizională l-a aprobat, cu unele amendamente ce aparţin competenţei sale sub aspectul votului definitiv.
    53. Referitor la ordinea de sesizare a Camerelor, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 467 din 2 august 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 august 2023, a reţinut că legea criticată cuprindea reglementări care impuneau ordini diferite de sesizare a celor două Camere şi a stabilit că, în măsura în care Camera ce a fost aleasă/stabilită drept decizională nu aduce modificări în privinţa reglementărilor pentru care ar fi trebuit să fie Cameră de reflecţie, legea este considerată adoptată potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie. Dacă însă această Cameră aduce modificări, atunci ea trebuie să întoarcă legea la Camera care iniţial s-a comportat ca şi Cameră de reflecţie, pentru a decide definitiv cu privire la dispoziţiile în discuţie. De asemenea, prin Decizia nr. 521 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1043 din 17 noiembrie 2023, paragraful 44, Curtea a stabilit că, în virtutea autonomiei regulamentare de care se bucură, Parlamentul poate stabili, în asemenea condiţii, ordinea de sesizare a Camerelor, cu condiţia ulterioară ca, în cazul în care Camera decizională astfel stabilită aduce modificări materiei care intră în sfera de competenţă decizională a primei Camere, să aibă obligaţia reîntoarcerii legii, numai pentru prevederea respectivă, către prima Cameră, care va decide definitiv în procedură de urgenţă. În acea cauză, legea a fost adoptată de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, iar Camera Deputaţilor a acţionat în calitate de Cameră decizională. Curtea a reţinut că autoarea sesizării de neconstituţionalitate din respectiva cauză nu a criticat faptul că cea de-a doua Cameră sesizată ar fi adoptat reglementări ce ţineau de competenţa decizională a primei Camere, limitându-se strict la ordinea de sesizare a lor, dar, chiar dacă s-ar fi contestat acest lucru, critica nu ar fi fost susţinută, întrucât modificările aduse de cea de-a doua Cameră au fost o reflectare a formei dezbătute de prima Cameră sesizată.
    54. Aplicând aceste considerente în cauza de faţă, Curtea constată că propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ - având ca principal obiect de reglementare organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ şi conţinând, ca orice lege de organizare a unei instituţii publice, şi dispoziţii referitoare la personalul Consiliului Legislativ - a fost dezbătută la prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor, potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Constituţie, însă la vot nu s-a întrunit majoritatea cerută pentru adoptarea unei legi organice, iar ulterior a fost adoptată de Senat, în calitate de Cameră decizională, cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1) din Constituţie pentru adoptarea unei legi organice.
    55. Referitor la susţinerile potrivit cărora Senatul a adus modificări de conţinut unor prevederi care intrau în competenţa decizională a Camerei Deputaţilor [referitoare la statutul funcţionarilor publici menţionat la art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie], şi anume art. I pct. 11 din legea criticată, cu referire la art. 18^3 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 73/1993, pentru care competenţa decizională aparţine Camerei Deputaţilor, situaţie în care aceste prevederi trebuiau întoarse la Camera Deputaţilor pentru a le dezbate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, Curtea observă că, în forma depusă de iniţiatorii propunerii legislative, potrivit art. I pct. 11, se introduc în Legea nr. 73/1993 dispoziţiile art. 18^1-18^4 referitoare la condiţiile de numire în funcţiile de preşedinte al Consiliului Legislativ şi preşedinte de secţie [art. 18^1], condiţiile de numire în funcţia de secretar general [art. 18^2], condiţiile de numire în funcţiile de şef de sector şi director [art. 18^3], concursul sau examenul pentru ocuparea funcţiilor publice [art. 18^4]. Din analiza comparativă a formei legii dezbătute de Camera Deputaţilor şi a formei adoptate de Senat rezultă că nu există modificări de conţinut juridic între aceste două forme, ci că la Senat au fost aduse doar modificări ce vizează trimiterea la reglementarea în vigoare a învăţământului. Astfel, este adevărat că la art. I pct. 11 din legea criticată, cu referire la art. 18^3 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 73/1993, în forma dezbătută la Camera Deputaţilor, se foloseşte sintagma „studii universitare absolvite cu diplomă de master sau echivalentă, conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările ulterioare“, iar în forma adoptată de Senat se foloseşte sintagma „studii universitare absolvite cu diplomă de master sau echivalentă, conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea nr. 199/2023, cu modificările ulterioare“, însă această modificare adusă de Senat nu vizează conţinutul juridic al soluţiilor legislative propuse de iniţiatori şi dezbătute atât de Camera Deputaţilor, cât şi de Senat, ci reprezintă o corelare cu legea în vigoare la care se face trimitere.
    56. Totodată, Curtea observă că, deşi la Camera Deputaţilor, la votul final asupra propunerii legislative nu s-a întrunit majoritatea cerută de art. 76 alin. (1) din Constituţie pentru adoptarea unei legi organice, totuşi dezbaterea generală şi dezbaterea pe articole au vizat aceeaşi formă a propunerii legislative, care apoi a fost adoptată de Senat cu majoritatea cerută de Constituţie pentru adoptarea unei legi organice.
    57. Având în vedere acestea şi ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia principiului bicameralismului, în ipoteza în care Camera ce a fost aleasă/stabilită drept decizională - în speţă, Senatul - nu aduce modificări în privinţa reglementărilor pentru care ar fi trebuit să fie Cameră de reflecţie, legea este considerată adoptată potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie. Faptul că la prima Cameră propunerea legislativă a fost supusă votului final, dar nu a fost întrunită majoritatea necesară adoptării unei legi organice nu poate conduce la concluzia încălcării principiului bicameralismului, ipoteza din speţă fiind echivalentă, din punctul de vedere al finalităţii respectării principiului bicameralismului, cu cea în care Camera de reflecţie respinge, prin vot, propunerea legislativă, iar Camera decizională o adoptă cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţie, în sensul că votul final acordat a întrunit majoritatea necesară pentru adoptarea legilor organice. Astfel, potrivit art. 75 alin. (3) din Constituţie, după adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere, care va decide definitiv.
    58. În concluzie, Curtea constată că nu a avut loc o încălcare a ordinii de sesizare a celor două Camere şi nici a principiului bicameralismului, astfel că în procedura de adoptare a legii au fost respectate prevederile art. 61 alin. (2) din Constituţie, cu referire la art. 75 alin. (1) şi (3)-(5), prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie.
    59. Referitor la critica privind art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 73/1993] prin raportare la art. 1 alin. (5) şi art. 79 din Constituţie, Curtea reţine că, în esenţă, autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că abrogarea atribuţiei Consiliului Legislativ prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 73/1993 este neconstituţională, deoarece se elimină o garanţie juridică a supremaţiei Constituţiei, principiu consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi se încalcă rolul constituţional al Consiliului Legislativ, prevăzut de art. 79 din Constituţie. Cu privire la aceste critici, Curtea reţine că atribuţia Consiliului Legislativ menţionată la art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 73/1993 a fost reglementată în temeiul dispoziţiilor art. 154 alin. (2) din Constituţie [art. 150 alin. (2) înainte de revizuirea Constituţiei din 2003], potrivit cărora „Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare“. Aşadar, această atribuţie a Consiliului Legislativ a vizat examinarea conformităţii actelor normative preconstituţionale cu Legea fundamentală. Prin urmare, aşa cum se precizează în expunerea de motive a propunerii legislative, această dispoziţie de lege „a reprezentat o dispoziţie tranzitorie, în aplicarea art. 154 alin. (2) din Constituţie, dar care a ieşit din vigoare la 12 luni de la înfiinţarea Consiliului Legislativ. Pe de altă parte, această atribuţie, aşa-numita asanare legislativă, nu se mai justifică în condiţiile în care Consiliul Legislativ analizează conformitatea cu legislaţia în vigoare şi cu prevederile Constituţiei a proiectelor de acte normative, aşadar chiar înainte ca aceste dispoziţii să intre în fondul activ al legislaţiei, prin intermediul activităţilor de avizare legislativă, respectiv de elaborare a studiilor pentru sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei“.
    60. Referitor la susţinerea potrivit căreia eliminarea acestei atribuţii echivalează cu eliminarea unei garanţii juridice a supremaţiei Constituţiei, Curtea reţine că, potrivit Legii fundamentale, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei, iar, potrivit art. 1 alin. (2) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România şi autoritatea care asigură controlul constituţionalităţii legilor.
    61. Cât priveşte critica referitoare la imposibilitatea Consiliului Legislativ de a aduce în atenţia Parlamentului şi a Guvernului, în activitatea de avizare a proiectelor de acte normative, eventualele aspecte de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, deoarece abrogarea atribuţiei Consiliului Legislativ prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 73/1993 nu împiedică acest Consiliu ca, în cadrul atribuţiei de avizare a proiectelor de acte normative, prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, să facă menţiuni cu privire la eventuala neconstituţionalitate a unor dispoziţii conţinute de acestea.
    62. Prin urmare, abrogarea dispoziţiei referitoare la atribuţia Consiliului Legislativ de a examina conformitatea legislaţiei cu prevederile şi principiile Constituţiei nu contravine rolului constituţional al Consiliului Legislativ de avizare a proiectelor de acte normative, în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii [consacrat de art. 79 din Constituţie], ci dă eficienţă rolului constituţional al Curţii Constituţionale de asigurare a supremaţiei Constituţiei [consacrat de art. 142 alin. (1) din Constituţie].
    63. Referitor la art. I pct. 6 din legea criticată, prin care se modifică art. 13 alin. (1) din Legea nr. 73/1993 [în sensul că „Propunerile legislative făcute de deputaţi sau de senatori se înaintează Consiliului Legislativ, spre avizare, de către secretarul general al Camerei în care au fost depuse, în termen de 15 zile lucrătoare, iar proiectele de lege iniţiate de Guvern sau proiectele de ordonanţe ori de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului, de secretarul general al acestuia“], autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că aceste dispoziţii sunt neclare, oferind posibilitatea mai multor interpretări ale momentului de la care începe să curgă termenul de 15 zile lucrătoare, respectiv momentul înregistrării la Camera la care au fost depuse, momentul prezentării în Biroul permanent al Camerei respective, momentul transmiterii spre avizare şi pentru raport la comisiile parlamentare sau momentul primirii avizelor şi raportului comisiilor cu amendamente admise. Totodată, se susţine că textul criticat generează neclaritate în ceea ce priveşte termenul în care secretarul general al Guvernului îşi poate exercita această competenţă.
    64. Cu privire la aceste critici, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).
    65. Aplicând aceste considerente la dispoziţiile art. I pct. 6 din legea criticată [cu referire la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 73/1993], Curtea observă că textul cuprinde două ipoteze ale iniţiativei legislative: ipoteza în care propunerile legislative sunt făcute de deputaţi sau de senatori, caz în care se înaintează Consiliului Legislativ, spre avizare, de către secretarul general al Camerei la care au fost depuse; ipoteza în care proiectele de lege sunt iniţiate de Guvern (ipoteză aplicabilă şi proiectelor de ordonanţe ori de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului), caz în care se înaintează Consiliului Legislativ, spre avizare, de secretarul general al Guvernului.
    66. Textul de lege criticat stabileşte doar pentru prima ipoteză un termen în care secretarul general al Camerei la care au fost depuse propunerile legislative făcute de deputaţi sau de senatori le înaintează Consiliului Legislativ, spre avizare, şi anume un termen de 15 zile lucrătoare, fără a preciza expres momentul de la care curge acest termen. În vederea stabilirii înţelesului normei referitoare la momentul de la care curge acest termen, Curtea observă că, aplicând metoda gramaticală de interpretare a unui text de lege, rezultă cu claritate că acest termen curge de la data înregistrării depunerii propunerii legislative de către deputaţi şi senatori la Camera respectivă.
    67. În ceea ce priveşte ipoteza în care secretarul general al Guvernului transmite Consiliului Legislativ, spre avizare, proiectele de lege iniţiate de Guvern şi proiectele de ordonanţe ori de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului, Curtea observă că textul de lege criticat nu face nicio referire la vreun termen. Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 14 mai 2009, „Pentru proiectele de acte normative primite la Secretariatul General al Guvernului în condiţiile art. 23, acesta solicită de îndată avizul Consiliului Legislativ, ce urmează să fie emis potrivit legii, în termenul solicitat de Guvern, care nu poate fi mai mic de: […]“.
    68. În final, referitor la critica potrivit căreia era necesar ca termenele care implică sesizarea Consiliului Legislativ să fie prevăzute la nivelul unor acte cu forţă juridică primară, Curtea constată că aceasta nu este o critică de neconstituţionalitate, deoarece intră în opţiunea legiuitorului atât stabilirea acestor termene de trimitere spre avizare a proiectelor de acte normative către Consiliul Legislativ, cât şi reglementarea acestora printr-un act de reglementare primară sau de reglementare secundară.
    69. Referitor la art. I pct. 11 din legea criticată, prin care, după art. 18 din Legea nr. 73/1993 se introduc patru noi articole, art. 18^1-18^4, autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 18^3 alin. (4) (potrivit cărora „Pentru funcţiile de şef serviciu, şef birou şi consilier este necesară o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea funcţiei. Pentru funcţia de expert este necesară o vechime de cel puţin 3 ani în specialitatea funcţiei, iar pentru funcţia de consultant nu este necesară vechime în specialitate“) nu sunt clare şi previzibile, nefiind corelate cu dispoziţiile din capitolul III al Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 27 octombrie 2023, deoarece introducerea cerinţei vechimii de 5 ani în specialitatea funcţiei pentru ocuparea funcţiei de şef birou lipseşte norma de claritate şi previzibilitate.
    70. Cu privire la aceste critici, Curtea observă că dispoziţiile art. XVIII din capitolul III al Legii nr. 296/2023, intitulat „Măsuri de disciplină economico-financiară. Descentralizarea unor servicii publice“ abrogă dispoziţiile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, dispoziţii referitoare la funcţia publică de şef birou din categoria funcţionarilor publici de conducere. Potrivit art. LXXVI alin. (4) din Legea nr. 296/2023, „Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Administraţia Prezidenţială, Autoritatea Electorală Permanentă, Consiliul Economic şi Social, Consiliul Legislativ nu aplică prevederile din capitolul III - Măsuri pentru disciplina economico-financiară, cu excepţia art. XXIV, XXVI şi XXVII“. Atât cu privire la critica potrivit căreia nu este clar dacă cerinţa vechimii de cel puţin 5 ani în specialitatea funcţiei este sau nu aplicabilă, deoarece dispoziţia criticată permite atât interpretarea potrivit căreia la nivelul Consiliului Legislativ este permisă înfiinţarea de noi astfel de funcţii, cât şi interpretarea potrivit căreia noua cerinţă ar fi incidentă doar pentru persoanele care ar dori să ocupe funcţiile existente în eventualitatea vacantării acestora, cât şi cu privire la critica potrivit căreia nu este clar dacă cerinţa vechimii de cel puţin 5 ani în specialitatea funcţiei este sau nu aplicabilă pentru personalul care în prezent ocupă aceste funcţii, Curtea constată că aceste susţineri ţin de interpretarea şi aplicarea textelor de lege criticate. În realitate, aceste critici vizează aplicarea legii în timp, în cazul intervenţiei unei noi reglementări, materie guvernată de principiul neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia legea produce efecte numai pentru viitor.
    71. Referitor la susţinerea potrivit căreia, deşi intenţia legiuitorului a fost aceea de a elimina funcţia de consilier din categoria funcţiilor specifice Consiliului Legislativ, art. 18^3 alin. (4) enumeră această funcţie alături de funcţia de şef birou în privinţa condiţiilor de vechime, aspect ce contravine standardelor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că aspectele referitoare la categoriile de personal din cadrul Consiliului Legislativ ţin de opţiunea legiuitorului, iar nu de constituţionalitatea textelor criticate.
    72. Cu privire la art. I pct. 11 din legea criticată, cu referire la art. 18^4 alin. (2) din Legea nr. 73/1993 (potrivit căruia „Concursul sau examenul constă în 3 probe, respectiv selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviul. În raport de specificul funcţiei, concursul poate să cuprindă şi probe suplimentare eliminatorii“), autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că sintagma „în raport de specificul funcţiei, concursul poate să cuprindă şi probe suplimentare eliminatorii“, prin generalitatea sa, este incompatibilă cu cerinţele reglementării statutului funcţionarului public, în general, şi ale statutului funcţionarului public parlamentar, în special, cerinţe dezvoltate printr-o jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale, ceea ce contravine art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie.
    73. Referitor la această susţinere, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 19) a stabilit că statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispoziţiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie. Referitor la statutul poliţistului, Curtea a reţinut că acesta este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale şi, de aceea, aspectele esenţiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul poliţistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, respectiv Legea nr. 360/2002 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 24). Totodată, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, precitată, paragraful 18, că, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică şi ţinând cont de faptul că aspectele esenţiale privind ocuparea posturilor de conducere vizează o modificare a raporturilor de muncă, aceste aspecte esenţiale - cum sunt, spre exemplu, condiţiile generale de participare la examen/concurs, condiţiile de vechime necesară participării la examen/concurs, tipul probelor de examen/concurs, condiţiile în care candidaţii sunt declaraţi admişi şi posibilitatea de contestare - trebuie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice procedurii de ocupare a funcţiilor de conducere să fie explicate şi detaliate prin ordin al ministrului de resort. De asemenea, prin Decizia nr. 306 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 22 iunie 2018, paragraful 22, Curtea a aplicat mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 172 din 24 martie 2016 referitoare la ocuparea posturilor de execuţie de către poliţişti. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi referitor la statutul militarilor, prin Decizia nr. 307 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 9 iulie 2018. În concluzie, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, în jurisprudenţa sa, că, în cazul tuturor categoriilor de personal al căror statut trebuie reglementat, potrivit Constituţiei, prin lege organică, aspectele esenţiale referitoare la ocuparea posturilor trebuie reglementate prin lege organică, iar nu prin acte administrative cu caracter inferior legii.
    74. Aplicând jurisprudenţa de principiu a Curţii Constituţionale la dispoziţiile art. I pct. 11 din legea criticată, cu referire la art. 18^4 alin. (2) din Legea nr. 73/1993, Curtea constată că acest text are aplicabilitate generală, referindu-se la toate funcţiile publice din cadrul Consiliului Legislativ, funcţii care, potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, se ocupă în mod obligatoriu prin concurs sau examen, după caz. Analizând conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 18^1-18^4 din legea criticată, dispoziţii nou-introduse în Legea nr. 73/1993, Curtea observă că acestea cuprind aspectele esenţiale privind ocuparea posturilor de funcţionari publici din cadrul Consiliului Legislativ, şi anume condiţiile generale de participare la examen/concurs, condiţiile de vechime necesară participării la examen/concurs, tipul probelor de examen/concurs şi reglementarea potrivit căreia preşedintele Consiliului Legislativ numeşte prin ordin o comisie de concurs şi o comisie de soluţionare a contestaţiilor. Referitor la tipul probelor de concurs, art. I pct. 11 din legea criticată, cu referire la art. 18^4 alin. (2) din Legea nr. 73/1993, stabileşte că sunt 3 probe ale concursului sau examenului, respectiv selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul. Faptul că textul criticat prevede că, în funcţie de specificul funcţiei, concursul poate să cuprindă şi probe suplimentare eliminatorii nu conduce la neconstituţionalitatea acestuia, prin omisiunea stabilirii unui aspect esenţial al statutului funcţionarilor publici, deoarece textul prevede că este vorba despre probe suplimentare eliminatorii, deci probe care, având în vedere complexitatea posturilor şi specificul funcţiilor din cadrul Consiliului Legislativ, pot fi lăsate la latitudinea unei reglementări infralegale.
    75. În concluzie, aspectele esenţiale privind naşterea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ (cărora li se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar) sunt reglementate la nivelul legii organice, iar, în acord cu jurisprudenţa de principiu a Curţii Constituţionale, eventualele „probe suplimentare eliminatorii“ constituie reguli specifice procedurii de ocupare a posturilor funcţionarilor publici care pot să fie explicate şi detaliate în acte infralegale.
    76. Referitor la critica privind art. I pct. 16 [cu referire la art. 23 alin. (3) din Legea nr. 73/1993] prin raportare la art. 1 alin. (5) şi art. 79 din Constituţie, autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că sintagma „în condiţiile legii“ este neclară, lipsind norma de previzibilitate, deoarece noua soluţie legislativă stabileşte la art. I pct. 18, cu referire la art. 25 din Legea nr. 73/1993, că prevederile Legii nr. 7/2006 se aplică în mod corespunzător personalului Consiliului Legislativ, iar, potrivit art. 97 din Legea nr. 7/2006, această din urmă lege se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu cele ale Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, cu cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi cu orice alte dispoziţii legale, în măsura în care nu contravin Legii nr. 7/2006. Or, prevederile Legii nr. 188/1999 sunt în prezent abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care stabileşte regimul general al răspunderii disciplinare a funcţionarilor publici, iar Legea nr. 7/2006 cuprinde norme cu caracter special referitoare la răspunderea disciplinară şi nu mai conţine trimiteri exprese la regimul general al răspunderii disciplinare al funcţionarilor publici.
    77. Cu privire la aceste susţineri, Curtea reţine că, în privinţa statutului funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ, Legea nr. 73/1993 reprezintă legea specială, iar Legea nr. 7/2006 reprezintă legea generală. Raportul lege generală - lege specială este guvernat de principiul general de drept lex specialis derogat legi generali, ceea ce înseamnă că excepţiile sunt cele prevăzute în legea specială şi sunt aplicate strict în ceea priveşte situaţiile expres determinate în aceasta, urmând ca legea generală - sau dreptul comun, lato sensu - să se aplice tuturor celorlalte cazuri. În virtutea principiului specialia generalibus derogant, norma specială este cea care derogă de la norma generală, iar o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială, care este de strictă interpretare (a se vedea în acest sens şi prevederile art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare). Având în vedere acestea, stabilirea sensului sintagmei „în condiţiile legii“ din cuprinsul noului art. 23 alin. (3) din Legea nr. 73/1993, respectiv în ce măsură normele speciale aplicabile funcţionarilor publici parlamentari şi, implicit, personalului Consiliului Legislativ, dar şi Comisiei de disciplină a Consiliului Legislativ se completează cu dispoziţiile din Codul administrativ, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare sistematică a textului criticat prin raportare la economia altor acte normative.
    78. Referitor la dispoziţiile art. I pct. 18 din legea supusă controlului de constituţionalitate, cu referire la art. 25 din Legea nr. 73/1993 (potrivit căruia „Prevederile Legii nr. 7/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător personalului Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - şi membrilor acestuia“), autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că este creat un regim juridic neclar al personalului Consiliului Legislativ, prin trimiterea la aplicarea „în mod corespunzător“ a Legii nr. 7/2006, deoarece Legea nr. 73/1993 cuprinde dispoziţii referitoare la funcţii de demnitate publică, funcţionari publici, personal contractual, nefiind stabilite dispoziţiile care se aplică fiecărei categorii în parte, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    79. Cu privire la această susţinere, Curtea constată că trimiterea, în cazul personalului Consiliului Legislativ, la aplicarea „în mod corespunzător“ a dispoziţiilor Legii nr. 7/2006 privind funcţionarul public parlamentar este o expresie precizatoare, care ţine cont tocmai de diferitele categorii de personal din cadrul Consiliului Legislativ, fără a afecta claritatea, precizia şi previzibilitatea legii. Astfel, Curtea reţine că un text identic a fost introdus la art. 94 alin. (2) din Legea nr. 7/2006, prin Legea nr. 10/2023 pentru modificarea anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023, fără ca textul criticat să constituie un paralelism legislativ care să conducă la neconstituţionalitatea acestuia.
    80. Referitor la critica privind art. I pct. 19, din eroare numerotat ca pct. 18 [cu referire la art. 27 alin. (3) din Legea nr. 73/1993], prin raportare la art. 1 alin. (5) şi art. 137 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că, potrivit art. 137 alin. (1) din Legea fundamentală, formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului şi ale instituţiilor publice „sunt reglementate prin lege“. Referitor la normativele de cheltuieli pentru instituţiile şi autorităţile publice, regula este că acestea sunt stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 247/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 9 mai 2002. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din aceasta, „Prin prezenta ordonanţă se stabilesc normative de cheltuieli pentru instituţiile şi autorităţile publice […]“. Prin excepţie de la această regulă, art. 1 alin. (5) din acelaşi act normativ prevede următoarele: „Cheltuielile de natura celor care fac obiectul prezentei ordonanţe, cuprinse în bugetele Administraţiei Prezidenţiale, Senatului României, Camerei Deputaţilor, Curţii de Conturi, Avocatului Poporului, Secretariatului General al Guvernului, instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, precum şi ale autorităţilor de reglementare se stabilesc prin normative proprii.“
    81. Curtea reţine că textul art. I pct. 19 din legea criticată, dintr-o eroare materială numerotat ca pct. 18, cu referire la introducerea art. 27 alin. (3) în Legea nr. 73/1993, instituie o excepţie de la regula prevăzută la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001, pe lângă excepţiile prevăzute la art. 1 alin. (5) din acelaşi act normativ şi care vizează Administraţia Prezidenţială, Senatul, Camera Deputaţilor, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Secretariatul General al Guvernului, instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, precum şi autorităţile de reglementare. Prin urmare, excepţia de la regula stabilită la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 este prevăzută de lege, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) din Constituţie, şi reprezintă opţiunea legiuitorului, iar nu o problemă de constituţionalitate a textului introdus la alin. (3) al art. 27 din Legea nr. 73/1993.
    82. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, în ansamblul său, precum şi dispoziţiile art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (1) lit. e)], art. I pct. 6 [cu referire la art. 13 alin. (1)], art. I pct. 11 [cu referire la art. 18^1-18^4], art. I pct. 16 [cu referire la art. 23 alin. (3)], art. I pct. 18 (cu referire la art. 25) şi art. I pct. 19 [cu referire la art. 27 alin. (3)] din aceasta sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2023.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 725 din 13 decembrie 2023

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
Inscrie e-mailul tau pentru a primi zilnic
informatii despre CE, CAND si CUM s-a intamplat
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016