Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina-Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. b), art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicată de Sergiu Lapti în Dosarul nr. 8.579/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.542D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că asupra textelor de lege criticate Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 722 din 5 noiembrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 27 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.579/3/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b), art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991. Excepţia a fost ridicată de Sergiu Lapti în cadrul soluţionării recursului formulat împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti într-o cauză în care această instanţă a anulat ordinul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie prin care reclamantului i s-a respins cererea de redobândire a cetăţeniei române ca fiind emis cu exces de putere. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că prin dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie s-a instituit o obligaţie generală impusă autorităţii legiuitoare de a asigura calitatea legislaţiei, deoarece respectarea legii presupune cunoaşterea şi înţelegerea acesteia, iar pentru a fi înţeleasă este necesar să fie suficient de accesibilă şi previzibilă, adică să ofere securitate juridică destinatarilor ei. 6. Accesibilitatea legii priveşte, în principal, aducerea acesteia la cunoştinţă publică, însă există şi o altă semnificaţie a noţiunii de accesibilitate, asociată exigenţei de previzibilitate a legii, şi anume aceea care priveşte modul de receptare a conţinutului actelor normative, mai exact înţelegerea acestora. Norma juridică trebuie să fie clară şi inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează nu trebuie doar să fie informaţi asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să înţeleagă şi consecinţele legale ale acestora. Din această perspectivă, dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1991, potrivit cărora solicitantul „dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român“, nu satisfac cerinţele de claritate şi previzibilitate, deoarece nu se menţionează în textul de lege care sunt dovezile prin care solicitantul poate proba loialitatea faţă de statul român. Din interpretarea gramaticală a textului de lege rezultă că dovada loialităţii ar trebui să rezulte din comportamentul solicitantului: acţiunile şi atitudinea acestuia. Problema care se pune este ce anume intră în conţinutul concret al noţiunii de „loialitate“ de vreme ce solicitantului i se impune ca o condiţie obligatorie dovedirea loialităţii faţă de statul român, şi anume tipul de comportament, acţiune şi atitudine în acest caz. Textul trebuie să reglementeze în concret modalitatea în care se poate face dovada unei conduite loiale. 7. Interpretarea textului de lege criticat se poate face în două moduri. Prima interpretare poate fi în sensul că teza a doua a art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1991 are scopul de a explicita teza întâi, în sensul că noţiunea de comportament, acţiuni şi atitudine „loială“ faţă de statul român are semnificaţia că solicitantul nu întreprinde şi nu sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale. A doua interpretare poate fi aceea că teza întâi şi teza a doua a art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1991 sunt diferite, solicitantul fiind obligat să dovedească un comportament, acţiuni şi atitudine „loială“ faţă de statul român şi, în plus, că nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept ori a securităţii naţionale. Totodată, potrivit tezei a treia a art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1991, solicitantul trebuie să declare că nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni. 8. Autorul apreciază că art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1991 cuprinde mai multe teze ce trebuie respectate cumulativ, ceea ce implică o lipsă de claritate cu privire la teza întâi a acestuia, astfel că noţiunea de comportament, acţiuni, atitudine şi loialitate faţă de statul român este complet necircumstanţiată, ambiguă, neclară şi lipsită de previzibilitate, aducând atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie. 9. Prevederile art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 21/1991 sunt, de asemenea, lipsite de claritate şi previzibilitate, în contextul în care se menţionează solicitarea de relaţii de la autorităţi fără motivarea acestor relaţii. În acest context, legiuitorul lasă la aprecierea autorităţii stabilirea celui care oferă relaţiile solicitate, motivarea ori lipsa motivării acestora, fapt de natură să genereze o practică neunitară şi să lezeze drepturile cetăţenilor străini ori ale apatrizilor din cauza lipsei de previzibilitate. 10. Textele de lege criticate aduc atingere accesului liber la justiţie, respectiv art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 126 din Constituţie, deoarece Comisia pentru cetăţenie solicită relaţii de la toate autorităţile competente atunci când verifică îndeplinirea cerinţelor art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1991 pentru acordarea sau redobândirea cetăţeniei române de către străini sau apatrizi. Chiar dacă legea nu indică în mod concret care sunt autorităţile competente să furnizeze relaţii Comisiei pentru cetăţenie, în practică acestea sunt cerute Serviciului Român de Informaţii. Acesta verifică îndeplinirea condiţiei privind existenţa loialităţii, condiţie pe care cetăţeanul străin sau apatridul a declarat pe propria răspundere că o îndeplineşte, urmând ca la finalul verificărilor să transmită Comisiei pentru cetăţenie un răspuns afirmativ ori, după caz, negativ, însă nemotivat şi nedovedit de vreme ce nu există o dispoziţie legală care să oblige la motivarea şi dovedirea răspunsului. Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, informaţiile furnizate ca răspuns la relaţiile solicitate sunt calificate ca fiind informaţii clasificate şi, în consecinţă, nu pot fi comunicate autorului acesteia. 11. Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, Comisia pentru cetăţenie întocmeşte un raport motivat, prin care propune preşedintelui acesteia respingerea cererii de dobândire a cetăţeniei. Potrivit ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, în speţă, raportul motivat s-a întemeiat pe neconcordanţa dintre declaraţia pe propria răspundere a autorului şi răspunsul negativ, nemotivat, furnizat de Serviciul Român de Informaţii. Aşa fiind, în cauză, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de anulare a ordinului antereferit se găseşte în situaţia de a nu putea analiza motivele pe care s-a întemeiat acesta. În plus, în niciun act normativ nu există obligaţia motivării şi dovedirii relaţiilor ce sunt oferite la cererea Comisiei pentru cetăţenie, astfel încât nu există o garanţie cu privire la posibilitatea cenzurării de către instanţă a considerentelor şi a concluziilor cuprinse în relaţiile amintite. 12. În aceste condiţii, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei nu va putea realiza o verificare efectivă şi concretă a dreptului dedus judecăţii, ceea ce împiedică accesul efectiv la justiţie al autorului excepţiei de neconstituţionalitate. Chiar şi în cazul în care instanţa, în baza rolului său activ ori la solicitarea reclamantului, obligă pârâta să depună răspunsul primit la relaţiile solicitate, precum şi orice alte documente ce au stat la baza emiterii ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, accesul la justiţie este în continuare încălcat, deoarece dreptul autorului nu poate fi verificat în mod efectiv din cauza imposibilităţii de a lua cunoştinţă de documentele ce cuprind informaţii clasificate şi, implicit, de a formula apărări cu privire la aceste documente, fapt ce încalcă principii fundamentale precum cel al contradictorialităţii procesului ori al dreptului la apărare. Aspectele reţinute cu privire la dovedirea comportamentului neloial faţă de statul român, precum şi sarcina probei în această privinţă sunt, de asemenea, de natură să lezeze accesul efectiv la justiţie. 13. Referitor la încălcarea dreptului la apărare se arată că ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a fost emis cu încălcarea principiului transparenţei în emiterea actelor administrative, fiind, în esenţă, nemotivat, nedovedit şi, în acelaşi timp, rezultatul unui exces de putere din partea autorităţii emitente, autorul fiind în imposibilitate de a formula apărări pentru a dovedi nelegalitatea sa. Pentru a avea acces la informaţiile clasificate în temeiul cărora Serviciul Român de Informaţii a emis aviz negativ este nevoie de certificat eliberat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. Astfel, autorul excepţiei este obligat să aleagă un avocat care să poată obţine certificatul amintit. Asistarea de către un avocat, în aceste condiţii, nu mai apare ca fiind un drept al autorului, ci o obligaţie, deoarece, în caz contrar, nu ar putea combate informaţiile clasificate care au stat la baza obţinerii avizului Serviciul Român de Informaţii. 14. Limitarea exercitării dreptului autorului de a obţine anularea ordinului menţionat este contrară prevederilor art. 53 din Constituţie deoarece dreptul acestuia de a avea acces liber la justiţie este restrâns în mod nejustificat. Prevederile constituţionale impun îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Astfel, pe lângă instituirea restrângerii prin intermediul unei legi, lato sensu este necesar ca aceasta să fie justificată de apărarea securităţii naţionale într-o societate democratică. Or, în cauză, dreptul autorului de a avea acces liber la o „justiţie efectivă“ este restrâns în mod nejustificat, fiind încălcate principiile societăţii democratice la care face referire art. 53 alin. (2) din Constituţie. Nu se poate considera că analizarea cauzei în mod concret şi efectiv de către instanţă, cu respectarea legii şi principiilor fundamentale, alături de dreptul autoarei de a face apărări este de natură să aducă atingere securităţii naţionale. Principiul proporţionalităţii este consacrat tot de art. 53 din Constituţie, acesta găsindu-şi aplicarea în special în domeniul protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. 15. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. b), ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: - Art. 8 alin. (1) lit. b): "Cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin, dacă îndeplineşte următoarele condiţii: (...) b) dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni;" – Art. 15 alin. (2): "Preşedintele Comisiei, prin rezoluţie, stabileşte termenul la care se va dezbate cererea de acordare sau redobândire a cetăţeniei, dispunând totodată solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi e)." – Art. 16 alin. (2) lit. a): "(2) Preşedintele Comisiei pentru cetăţenie, prin rezoluţie, dispune: a) solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi e), ce urmează a fi comunicate Comisiei într-un termen ce nu va depăşi 60 de zile, iar în situaţii excepţionale, în limitele termenului prevăzut la lit. c);“." 20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) sub aspectul condiţiilor de calitate ale legii, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 126 alin. (1) privind rolul instanţelor de judecată. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză. În Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie nr. 169/P din 13 decembrie 2017 s-a reţinut că relaţiile au fost solicitate în temeiul art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 21/1991, iar nu în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 21/1991. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, urmând ca aceasta să fie respinsă ca inadmisibilă. 22. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) şi ale art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, Curtea constată că asupra unor critici similare celor formulate în prezenta cauză s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 722 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 30 iunie 2020. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că prima critică de neconstituţionalitate formulată se referă la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1991 din perspectiva faptului că nu satisfac cerinţele de claritate şi previzibilitate deoarece nu menţionează care sunt dovezile prin care solicitantul poate proba loialitatea faţă de statul român şi ce anume intră în conţinutul concret al noţiunii de „loialitate“. Referitor la critica privind lipsa identificării şi enumerării dovezilor prin care solicitantul poate proba loialitatea faţă de statul român, Curtea a reţinut că formularea textului de lege supus controlului nu poate prezenta o precizie absolută, deoarece aceste dovezi ţin de comportamentul individual al solicitanţilor, care diferă de la caz la caz. 23. În ceea ce priveşte conţinutul concret al noţiunii de „loialitate“, Curtea a reţinut că, atunci când doreşte să confere un sens autonom unor concepte, legiuitorul le defineşte în cuprinsul respectivului act normativ. Pentru celelalte cazuri, definiţia conceptelor utilizate de legiuitor este cea uzuală, cuprinsă şi în Dicţionarul explicativ al limbii române. În concret, „loialitate“ semnifică însuşirea de a fi loial, sinceritate, lealitate, iar o persoană loială este acea persoană care îşi îndeplineşte cu cinste obligaţiile asumate, sinceră, leală. Conceptul de „loialitate“ reglementat prin textul de lege criticat subsumează inclusiv obligaţia celui care solicită acordarea cetăţeniei de a nu întreprinde sau sprijini acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale, între acestea fiind o relaţie întreg-parte. Faptul că legiuitorul a nominalizat în mod expres obligaţia de a nu întreprinde sau sprijini acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale se datorează importanţei respectării acesteia, dar semnificaţia acestei obligaţii intră în sfera conceptului de „loialitate“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr 110 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 5 iunie 2019, paragraful 18, şi Decizia nr. 263 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019, paragraful 19). Prin urmare, contrar celor susţinute de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, se poate deduce ce anume intră în conţinutul noţiunii de loialitate reglementate de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1991. 24. Curtea a constatat că o altă critică priveşte lipsa de claritate şi previzibilitate a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 21/1991 sub aspectul sintagmei „orice autorităţi“, precum şi din perspectiva faptului că nu prevăd condiţia motivării relaţiilor pe care autorităţile le trimit Comisiei pentru cetăţenie. 25. În ceea ce priveşte neclaritatea sintagmei „orice autorităţi“, Curtea a constatat că prin acest mod de reglementare se lasă la latitudinea preşedintelui Comisiei pentru cetăţenie solicitarea de informaţii de la autorităţile publice care pot transmite relaţii relevante cu privire la conduita solicitantului. Astfel, acesta poate solicita să i se furnizeze informaţii cu privire la conduita solicitantului în ceea ce priveşte acţiunile împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, respectiv Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe, potrivit art. 6 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 martie 2014. 26. Referitor la susţinerea privind încălcarea art. 21 alin. (1) şi (2) şi a art. 126 din Constituţie, Curtea a constatat că nici aceasta nu poate fi reţinută deoarece textele de lege criticate nu conţin vreo prevedere care să împiedice accesul la o instanţă judecătorească. 27. Curtea a observat că dispoziţiile art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991 reglementează calea de atac a ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul unui proces aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti, ceea ce dovedeşte că accesul la justiţie al persoanelor care solicită cetăţenia română nu este împiedicat prin Legea nr. 21/1991. 28. Referitor la încălcarea art. 24 alin. (1) din Constituţie din perspectiva faptului că informaţiile transmise de autorităţi, în cazul autorului, sunt informaţii clasificate, astfel încât acesta nu le poate accesa şi nu îşi poate organiza apărarea, Curtea a reţinut că autorul are posibilitatea angajării unui avocat care să aibă acces la informaţii clasificate în urma certificării acordate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. 29. Totodată, cu privire la solicitarea de acordare a cetăţeniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că acesta nu este un drept cu caracter civil în sensul art. 6 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia din 6 iulie 2006, pronunţată în Cauza Smirnov împotriva Rusiei), ci o prerogativă de putere publică a statului. 30. În acest context, instanţa de judecată trebuie să exercite un control efectiv asupra actului administrativ prin care se acordă ori se refuză acordarea cetăţeniei române, aceasta, la rândul său, având acces la informaţii clasificate, în temeiul art. 7 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, potrivit căruia „Accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane: [...] f) judecători;“. 31. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a observat că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicată de Sergiu Lapti în Dosarul nr. 8.579/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. b) şi ale art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina-Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
