Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Swiso Rent a Car - S.R.L., cu sediul în Ploieşti, în Dosarul nr. 24.523/281/2016 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.839D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, întrucât criticile formulate vizează o problemă de interpretare şi aplicare a legii, respectiv de determinare a persoanei considerate „utilizator“ şi care se face vinovată de săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 1 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 24.523/281/2016, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Excepţia a fost ridicată de Societatea Swiso Rent a Car - S.R.L., cu sediul în Ploieşti, în calea de atac a apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 2.660 din 20 martie 2017, pronunţată de Judecătoria Ploieşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii reglementate prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prin textul de lege criticat se instituie un tratament discriminatoriu, întrucât sancţiunea pentru fapta de a circula fără peaj valabil este aplicată deţinătorului înscris în certificatul de înmatriculare, în baza datelor furnizate de către Ministerul Afacerilor Interne. În speţă, fapta de a circula pe drumurile publice cu un autovehicul nu îi poate fi atribuită unei persoane juridice, ci doar unei persoane fizice. Baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nu este un organism care stabileşte calitatea contravenţională a unei persoane, ci o structură care are evidenţa autovehiculelor înmatriculate în România. 6. Autoarea excepţiei afirmă că societatea are ca obiect de activitate închirierea de autovehicule, activitate ce se desfăşoară potrivit dispoziţiilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. În acest context, se arată că art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 stabileşte că taxele de parcare, de acces, de drum sunt suportate de chiriaşul autovehiculului. Prin urmare, sancţionarea persoanei înscrise în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne ori de câte ori altcineva circulă cu acel autovehicul fără peaj instituie o prezumţie absolută de vinovăţie în sarcina proprietarului, prezumţie care reprezintă o încălcare gravă a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie. 7. În final, se susţine că între art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 şi art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 există o contradicţie, în sensul că, pe de o parte, se stabileşte că taxele de drum, parcare, acces sunt suportate de chiriaş, iar, pe de altă parte, că pentru sancţiunea de a circula fără peaj sunt sancţionaţi deţinătorii de drept ai autovehiculelor. 8. Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate trebuie respinsă, având în vedere că, potrivit art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de trecere revine, în exclusivitate, utilizatorilor români, iar, potrivit art. 1 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, utilizatorii români sunt „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România (...)“. Aşadar, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate pleacă de la premisa potrivit căreia, în situaţia în care conducătorul vehiculului nu este aceeaşi persoană cu utilizatorul, responsabilitatea achitării tarifului de trecere trebuie mutată în sarcina conducătorului vehiculului. Or, textul anterior menţionat din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 prevede că responsabilitatea achitării tarifului de trecere aparţine, în exclusivitate, utilizatorilor români. De asemenea, dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, orice restricţie fiind admisă atât timp cât nu aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanţa sa, egalitatea persoanelor în faţa legii nu este încălcată, deoarece petenta beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate de lege şi are obligaţiile prevăzute de Constituţie şi alte legi. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, având în vedere că din examinarea conţinutului acestor prevederi nu rezultă - în mod evident - niciun fel de dispoziţii de natură să încalce prevederile constituţionale invocate de petentă, care îşi exercită, în prezenta cauză, fără niciun fel de impedimente, inclusiv dreptul fundamental privind accesul liber la justiţie. De altfel, criticile petentei vizează, mai degrabă, aspecte de interpretare şi aplicare a legii, respectiv de determinare a persoanei care are calitatea de „utilizator“ în sensul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 şi - în mod implicit - de constatare a săvârşirii de către acesta a contravenţiei prevăzute la art. 8 alin. (1^1) din acelaşi act normativ, constând în utilizarea „fără peaj valabil“ a unui/unor sector/sectoare de drumuri, poduri, tunele sau trecători, care fac parte din reţeaua de drumuri naţionale din România, pe care se aplică tariful de trecere/peajul, astfel cum sunt definite/reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în următoarea redactare: „În cazul utilizatorilor români, dacă se constată prin intermediul sistemelor de camere video lipsa rovinietei valabile sau a peajului valabil, în baza datelor privind utilizatorul vehiculului, furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, personalul care efectuează controlul conform alin. (2) lit. c) pct. (ii) aplică sancţiunea şi încheie procesul-verbal de constatare a contravenţiei.“ 14. Curtea observă că alin. (2) lit. c) pct. (ii) din art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, la care fac trimitere dispoziţiile criticate, prevede că, în situaţia contravenţiilor prevăzute la art. 8, constatarea acestora se face de către personalul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., care efectuează controlul pe reţeaua de drumuri naţionale din România, prin intermediul sistemelor de camere video. 15. Curtea reţine că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin art. I pct. 1 din Legea nr. 60/2018 pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 14 martie 2018, dispoziţiile legale criticate au fost modificate în sensul că „În cazul utilizatorilor români, dacă se constată prin intermediul sistemelor de camere video lipsa rovinietei valabile sau a peajului valabil, în baza datelor privind utilizatorul vehiculului, furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, personalul care efectuează controlul conform alin. (2) lit. c) pct. (ii) constată săvârşirea contravenţiei, încheie procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi aplică sancţiunea contravenţională“. Însă, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, se constată că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile de lege criticate produc în continuare efecte juridice în cauză. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 60/2018 pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002. 16. Autoarea excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) referitor la accesul liber la justiţie. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa a statuat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 au ca obiect tarifarea utilizării şi a trecerii pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi instituie reguli speciale privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, pentru diferite categorii de autovehicule şi de proprietari şi utilizatori ai acestora, stabilind acelaşi regim juridic în cadrul fiecărei categorii şi prevăzând în mod diferit de la o categorie la alta, în funcţie de particularităţile acestora (a se vedea în acest sens Decizia nr. 257 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 27 iunie 2013). 18. Analizând cuprinsul dispoziţiilor de lege criticate, Curtea observă că Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 prevede la art. 1 alin. (1) lit. b), f), p) şi q) că: utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini; tariful de trecere reprezintă o anumită sumă care se plăteşte pentru un vehicul în funcţie de distanţa parcursă pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte, care face parte din reţeaua de drumuri naţionale din România, şi de tipul vehiculului; peajul reprezintă înregistrarea în format electronic a tarifului de trecere; trecere reprezintă parcurgerea, o singură dată, într-un sens, a unei distanţe de pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte, care face parte din reţeaua de drumuri naţionale din România, pe care se aplică tariful de trecere. 19. Curtea reţine că, potrivit art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de trecere revine în exclusivitate utilizatorilor. 20. Referitor la noţiunea de „utilizator“ reglementată de dispoziţiile ordonanţei, se observă că, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a statuat că, deşi în limbajul comun termenul „utilizator“ poate evoca acea persoană care conduce la un moment dat autovehiculul, legiuitorul a oferit o definiţie legală, circumscrisă domeniului în care norma a fost edictată. Astfel, acesta a optat pentru stabilirea obligaţiei de plată a tarifului de utilizare în sarcina celui înscris în certificatul de înmatriculare, în considerarea faptului că, teoretic, acelaşi autovehicul poate fi folosit, temporar şi succesiv, de mai multe persoane. Or, ar fi avut loc o relativizare a obligaţiei plăţii acestui tarif în ipoteza în care legiuitorul ar fi conferit responsabilitatea plăţii persoanei care era conducător al autovehiculului la momentul depistării acestuia în trafic fără a fi fost achitat acest tarif. Scopul introducerii unui asemenea tarif l-a reprezentat îmbunătăţirea calităţii reţelei de drumuri naţionale, obiectiv preconizat a fi îndeplinit inclusiv prin contribuţia fiecărui deţinător legal de autovehicule. 21. Totodată, Curtea a statuat că prezumţia legală referitoare la sfera persoanelor care sunt considerate a fi utilizatori este o prezumţie relativă, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, persoana sancţionată contravenţional având posibilitatea de a demonstra că, la data constatării săvârşirii contravenţiei, nu întrunea condiţiile precizate în art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 pentru a fi considerată utilizator al autovehiculului care a circulat în lipsa achitării tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale şi a fi sancţionată în consecinţă. 22. În sensul celor de mai sus, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, cum sunt, spre exemplu: Decizia nr. 385 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 7 iunie 2012, Decizia nr. 623 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 23 iulie 2012, Decizia nr. 465 din 14 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 7 ianuarie 2014, Decizia nr. 217 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 18 iunie 2013, Decizia nr. 250 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 5 iulie 2013, Decizia nr. 371 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 21 noiembrie 2013, Decizia nr. 303 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 31 iulie 2013, şi Decizia nr. 459 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 13 august 2015. 23. Cu privire la critica de neconstituţionalitate formulată din perspectiva unui pretins tratament discriminatoriu, se reţine că, prin Decizia nr. 303 din 13 iunie 2013, precitată, Curtea a constatat ca neîntemeiată critica potrivit căreia sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiei de a deţine rovinietă pentru circulaţia pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aplicată persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, care au în proprietate sau pot folosi în baza unui drept legal vehiculele, iar nu conducătorului auto, ar conduce la crearea unei discriminări între cele două categorii. Curtea a reţinut, pe de o parte, că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în acest certificat, iar, pe de altă parte, nicio normă legală nu interzice încredinţarea spre folosinţă a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiţie să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. În acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit şi pe reţeaua de drumuri naţionale, unde deţinerea unei roviniete este obligatorie, aşa încât vina de a nu deţine rovinietă îi aparţine. Totodată, deţinătorul sau, după caz, cel care foloseşte în mod legal autovehiculul are acţiunea în regres împotriva persoanei căreia i-a fost încredinţat autovehiculul, dacă aceasta a depăşit termenii şi condiţiile în care i-a fost încredinţat autovehiculul şi a circulat pe reţeaua de drumuri naţionale fără rovinietă (a se vedea Decizia nr. 623 din 12 iunie 2012, precitată). Ca atare, având în vedere critica de neconstituţionalitate formulată, considerentele deciziei menţionate sunt aplicabile mutatis mutandis. 24. Totodată, Curtea nu poate fi reţine nici critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), întrucât, potrivit art. 10^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei poate fi atacat în faţa judecătoriei pe a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, iar împotriva acestei hotărâri se poate formula apel, potrivit art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu ale cărei prevederi se completează Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002. De asemenea, potrivit art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Din sintagma „administrează orice alte probe prevăzute de lege“, precum şi din faptul că, potrivit art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, dispoziţiile acesteia se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, prin Decizia nr. 396 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 23 august 2018, Curtea a reţinut că, la solicitarea părţilor sau prin dispoziţia instanţei, se poate administra inclusiv proba cu expertiză, astfel încât susţinerile autoarei excepţiei nu pot fi primite. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Swiso Rent a Car - S.R.L., cu sediul în Ploieşti, în Dosarul nr. 24.523/281/2016 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 60/2018 pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
