Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Radu Răzvan Horaţiu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Marian Sandu în Dosarul nr. 2.380/63/2016/a1 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 873D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi asistat de apărătorul ales Silviu Costinel Balaci, avocat în cadrul Baroului Dolj, cu delegaţie la dosar, precum şi personal partea Gigel Roşianu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că, în esenţă, prezenta excepţie este fundamentată pe ratio decidendi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Codul de procedură penală similare cu cele criticate în cauza de faţă. Aşadar, standardul constituţional de protecţie a vieţii intime, familiale şi private şi a secretului corespondenţei impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis şi previzibil organele abilitate să efectueze operaţiunile care constituie ingerinţe în sfera protejată a drepturilor. Prin urmare, Curtea a reţinut că este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art. 30 din Codul de procedură penală, precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art. 55 alin. (5) din Codul de procedură penală. Această opţiune nu se justifică însă în privinţa includerii în cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală a sintagmei „alte organe specializate ale statului“, neprecizate în cuprinsul Codului de procedură penală sau în cuprinsul altor legi speciale (paragraful 48 final şi paragraful 49 din decizia mai sus menţionată). 4. Pornind de la aceste considerente de principiu, consideră că argumentele menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, dispoziţiile art. 91^2 din Codul de procedură penală din 1968 permiţând participarea la activităţile de urmărire penală şi a altor persoane, fără ca acestea să fie individualizate în concret. 5. Mai arată că, în prezentul dosar, înregistrările şi transcrierea acestora au fost realizate de către S.I.P.I. Dolj, în contextul în care lucrătorii acestui serviciu nu aveau calitatea de organe de cercetare penală. Aşa fiind, s-au încălcat dispoziţiile constituţionale invocate, întrucât ingerinţa în viaţa privată prin realizarea interceptărilor şi a supravegherii tehnice a fost realizată de persoane care nu aveau nicio calitate în cauză. 6. Aşa fiind, sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate“ este neconstituţională. 7. Partea Gigel Roşianu nu mai are nimic de adăugat şi subscrie susţinerilor domnului avocat. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 355 din 24 aprilie 2012, nr. 734 din 23 noiembrie 2017, nr. 779 din 28 noiembrie 2017, nr. 153 din 27 martie 2018 şi nr. 155 din 27 martie 2018, ultimele fiind ulterioare Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 la care face trimitere autorul excepţiei. Se subliniază că, potrivit paragrafului nr. 33 al Deciziei nr. 155/2018, sintagma „alte organe specializate ale statului“ nu vizează persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere la care se face referire în art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968. Astfel, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Curtea şi-a fundamentat soluţia din perspectiva persoanelor care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică, iar nu din perspectiva persoanelor care asigură suportul tehnic pentru realizarea activităţii de supraveghere tehnică. Referitor la suportul tehnic pentru realizarea activităţii de supraveghere - sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, ca, de altfel, şi sub cel al noului Cod -, acesta era asigurat de persoane fără atribuţii de cercetare penală, în limitele competenţelor acestora, motiv pentru care dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 impuneau persoanelor chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită penal. Aşa fiind, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Având cuvântul în replică, domnul avocat menţionează că, în cauza de faţă, persoanele care au efectuat supravegherea tehnică nu s-au limitat doar la a acorda un concurs tehnic, ci au realizat efectiv interceptările şi monitorizarea persoanelor cercetate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 10. Prin Încheierea nr. 7 din 10 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.380/63/2016/a1, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Marian Sandu într-o cauză penală aflată în procedura camerei preliminare în care interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice au fost realizate potrivit art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, pornind de la considerentele de principiu statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, paragrafele 48 şi 49, autorul susţine că acestea pot fi extinse şi asupra reglementării din procedura penală anterioară, care permitea participarea la activităţile de supraveghere tehnică şi a altor persoane, fără ca acestea să fie individualizate concret. 12. Aşa fiind, în lipsa reglementării exprese a identificării persoanelor care puteau efectua înregistrările din punct de vedere tehnic, o astfel de supraveghere tehnică realizată de ofiţeri de poliţie care nu deţineau avize de poliţie judiciară a condus la ingerinţe în viaţa privată neconforme cu cadrul constituţional în vigoare. 13. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori arată că autorul excepţiei a înţeles să critice pentru neconstituţionalitate dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, invocând argumente din Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016. Astfel, instanţa de judecată arată că, anterior deciziei anterior menţionate, se aplica art. 66 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. 14. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, art. 66 din Legea nr. 304/2004 a fost modificat. Acelaşi act normativ a modificat şi a completat şi Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că în cadrul D.I.I.C.O.T. se încadrează ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute la art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală. 15. De asemenea se precizează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie prevede la art. 15^1 că D.N.A. este autorizată să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la faptele de corupţie prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, în condiţiile legii. 16. Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 7 noiembrie 2006. 17. De altfel, se mai arată că probele administrate într-un proces penal vor fi evaluate uniform de instanţa de judecată, cu respectarea contradictorialităţii şi a tuturor celorlalte garanţii prevăzute de Codul de procedură penală, judecătorul având posibilitatea să constate, dacă se impune, că o probă este neconcludentă deoarece nu corespunde realităţii sau nu face dovada faptului ori a împrejurării în legătură cu care a fost administrată. 18. Aşa fiind, instanţa de judecată apreciază că dispoziţiile legale criticate satisfac exigenţele impuse de Convenţie şi Constituţie, fiind stabilite condiţiile imperative de înregistrare a convorbirilor telefonice şi de valorificare a acestora pe planul probaţiunii şi, totodată, instituită o garanţie procesuală constând în posibilitatea supunerii înregistrărilor unei expertize tehnice. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 20. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, cu titlul preliminar, arată că obiectul excepţiei îl constituie numai prevederile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, asupra celorlalte alineate nefiind formulate critici. 21. Aşa fiind, sintagma „persoane chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări“, deşi nu se bucură de o definiţie legală, nu este totuşi lipsită de claritate şi previzibilitate, căci sensul său se determină printr-o interpretare literală a termenilor folosiţi de legiuitor, dar şi prin interpretarea sistematică a celor două teze ale art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968. 22. Astfel, dacă în prima teză legiuitorul stabileşte organele judiciare competente să efectueze interceptările şi înregistrările, anume procurorul şi organul de cercetare penală, în teza a doua - cea care face obiectul excepţiei - legiuitorul vizează o categorie distinctă de persoane, cele chemate „să dea concurs tehnic“ la interceptări şi înregistrări, respectiv - într-o interpretare literală, pornind de la sensul comun al cuvintelor folosite - persoanele care, folosind instrumentele şi procedeele tehnice specifice interceptării şi înregistrării, ajută procurorul/organele de cercetare penală în efectuarea acestui procedeu probator. 23. Prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, precum şi a obligaţiei de redare integrală a acestora, dispoziţiile legale în materie oferă suficiente garanţii pentru respectarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la viaţă privată şi de familie, iar eventuala nerespectare sau interpretarea eronată a lor de către organele judiciare nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, care însă excedează competenţei Curţii Constituţionale. 24. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi a făcut trimitere la opinia exprimată cu prilejul pronunţării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 410 din 10 aprilie 2008, nr. 709 din 17 iunie 2008 şi nr. 171 din 2 martie 2010. 25. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile art. 91^2 cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea din Codul de procedură penală din 1968. Din notele scrise ale autorului reiese că excepţia de neconstituţionalitate priveşte, în realitate, numai dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, motiv pentru care obiectul excepţiei urmează a fi restrâns în consecinţă. Aşa fiind, prevederile criticate au următorul conţinut: - Art. 91^2: „Procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în art. 91^1 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit Codului penal.“ 28. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legilor, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 aprilie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate cu privire la sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, sintagmă criticată pe motiv că nu respectă cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate a legii, observând că sunt invocate, în acest sens, argumentele avute în vedere cu ocazia pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016. Prin această din urmă decizie, sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală a fost constatată ca fiind neconstituţională, deoarece încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetăţenilor şi în art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii (paragraful 50). 30. Totodată, Curtea a mai statuat, prin Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, că sintagma „alte organe specializate ale statului“ din dispoziţiile art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală nu vizează persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere. În acest sens, Curtea a reţinut că, în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, şi-a fundamentat soluţia din perspectiva persoanelor care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică, iar nu din perspectiva persoanelor care asigură suportul tehnic pentru realizarea activităţii de supraveghere tehnică (paragraful 17). 31. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a constatat, referitor la suportul tehnic pentru realizarea respectivei activităţi de supraveghere, că, sub imperiul vechiului Cod de procedură penală - ca, de altfel, şi sub cel al noului cod -, acesta era asigurat de persoane fără atribuţii de cercetare penală, în limitele competenţelor lor, motiv pentru care dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 impuneau persoanelor chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită penal (paragraful 18). 32. De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate, ca, de altfel întreaga secţiune din vechiul Cod de procedură penală referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video, prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“ (paragraful 19). 33. Tot prin Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, citată anterior, Curtea a mai reţinut, cu privire la vechea reglementare, că, potrivit dispoziţiilor art. 91^6 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, mijloacele de probă referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor interesate sau, din oficiu, de către instanţă, judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei autorizării şi efectuării înregistrărilor (paragraful 20). 34. În continuare, Curtea Constituţională a menţionat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârea din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Coban (Asim Babuscum) împotriva Spaniei, în care reclamantul invoca nulitatea înregistrărilor convorbirilor sale telefonice, întrucât nu îndeplineau condiţiile de legalitate şi proporţionalitate. După ce a reamintit faptul că admisibilitatea probelor este o problemă ce ţine de reglementările naţionale şi că jurisdicţiilor naţionale le revine sarcina să aprecieze elementele care le sunt prezentate, Curtea de la Strasbourg a stabilit că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri contradictorii, pe baza probelor discutate de părţi. Reclamantul a avut posibilitatea de a interoga martorii audiaţi şi de a contracara depoziţiile care îi erau defavorabile. De asemenea, în privinţa înregistrărilor convorbirilor telefonice, s-a constatat că instanţele naţionale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observaţii în faţa judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. Totodată, şi în Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esenţial ca toate probele să fie prezentate de faţă cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. Acest lucru nu înseamnă totuşi că declaraţiile martorilor trebuie făcute în faţa tribunalului pentru a fi admise ca mijloace de probă. Utilizarea declaraţiilor din faza de instrucţie penală a cazului nu încalcă, în principiu, prevederile art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale atât timp cât se respectă dreptul la apărare. De regulă, acest drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de a pune întrebări martorului care depune mărturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declaraţii, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor (paragraful 21). 35. De asemenea, prin Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, şi prin Decizia nr. 473 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 12 decembrie 2017, paragraful 22 - decizii referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 -, Curtea Constituţională a reţinut că legiuitorul ordinar a reglementat în detaliu, în secţiunea V^1 din Codul de procedură penală din 1968, procedura referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video, Legea nr. 281/2003, Legea nr. 356/2006, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006 şi Legea nr. 202/2010 contribuind, rând pe rând, la instituirea unor proceduri de natură să confere un plus de garanţii împotriva arbitrariului organelor de anchetă. Astfel, dacă în varianta codului existentă anterior apariţiei Legii nr. 281/2003 procedura era sumar prevăzută, înregistrările audio sau video putând fi efectuate cu autorizarea prealabilă a procurorului desemnat, cu condiţia existenţei unor indicii temeinice privind pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni, ulterior adoptării actelor normative mai sus menţionate, o astfel de interceptare sau înregistrare a convorbirilor ori comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege. 36. Astfel, pentru motivele mai sus arătate, Curtea Constituţională a statuat că nu poate reţine critica în sensul că, dacă în cauza penală au fost efectuate activităţi de supraveghere tehnică în condiţii de nelegalitate, iar una dintre părţi este vizată, direct sau indirect, de împrejurările sau datele relevate cu ajutorul acestui procedeu probatoriu, există o vătămare evidentă atât a dreptului la un proces echitabil, cât şi a dreptului la apărare, pe lângă încălcarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, precum şi a secretului corespondenţei. De asemenea, având în vedere argumentele prezentate anterior, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate şi susţinerile potrivit cărora lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 determină instanţele de judecată, învestite de procurori cu autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor, să se substituie legiuitorului - pentru a decela sensul sintagmei „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări“ - într-un mod care excedează operaţiunii de interpretare a normei juridice, în sensul preluării de către judecător a funcţiei de legiferare, ceea ce conduce la încălcarea principiilor constituţionale privind separaţia şi echilibrul puterilor, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, precum şi independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii. 37. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalităţii şi ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. 38. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută, textul constituţional invocat fiind aplicabil numai în ipoteza în care există o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care însă nu s-a constatat. 39. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Sandu în Dosarul nr. 2.380/63/2016/a1 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
