Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 85/2017 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Parlamentului României nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, sesizare formulată de un număr de 52 de deputaţi (51 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi un deputat neafiliat), în temeiul prevederilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 2. Cu Adresa nr. 2/9.894 din 24 octombrie 2017, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.901 din 24 octombrie 2017 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.640L/2/2017. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că Hotărârea Parlamentului României nr. 85/2017 contravine prevederilor art. 1 alin. (5), art. 23 alin. (1), coroborate cu art. 53 alin. (1), şi ale art. 111 alin. (1), coroborate cu art. 31 alin. (3) teza a doua din Constituţie. 4. Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevede existenţa a trei tipuri de organe de lucru specializate ale Parlamentului României: comisiile permanente, comisiile speciale şi comisiile de anchetă. Fiecare tip de comisie are obiectul său de activitate, bine definit. Singura excepţie de la regula obiectului de activitate distinct al fiecărui tip de comisie este situaţia în care o comisie permanentă primeşte aprobarea expresă, prin hotărâre a plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului sau a plenului uneia dintre Camere, de a funcţiona ca o comisie de anchetă. Din analiza textelor regulamentare rezultă că o astfel de aprobare este necesară pentru a învesti comisia permanentă cu toate atributele, prevăzute de regulament, pentru o comisie de anchetă. Nicio comisie permanentă nu poate avea caracter perpetuu de comisie de anchetă. Pe cale de consecinţă, atributele speciale cu care este învestită o comisie de anchetă pot fi folosite de o comisie permanentă numai printro hotărâre specifică, adoptată de Parlament, în care sunt precizate scopul anchetei, obiectivele acesteia şi perioada determinată în care aceasta va efectua ancheta. Dispoziţiile regulamentare împiedică utilizarea abuzivă a prerogativelor puse la dispoziţia unei comisii de anchetă, printre care şi citarea sau invitarea unor persoane fizice la şedinţele comisiei. Utilizarea acestor prerogative în mod abuziv poate aduce atingere drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, cum ar fi, de exemplu, inviolabilitatea libertăţii individuale. 5. Din această perspectivă, autorii sesizării apreciază că dispoziţiile art. I pct. 4 din Hotărârea Parlamentului României nr. 85/2017, şi anume „(5) Persoanele prevăzute la alin. (4) au obligaţia de a se prezenta la audieri. Dispoziţiile art. 9 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt aplicabile“, încalcă principiul legalităţii prin faptul că, în contra dispoziţiilor regulamentare în vigoare, acordă unei comisii permanente prerogativele unei comisii de anchetă fără adoptarea unei hotărâri specifice în acest sens a Parlamentului. Se arată că practica parlamentară este constantă în acest sens (Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 119/2016 sau Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 39/2015). 6. În urma acestei modificări, Comisia permanentă comună pentru controlul activităţii S.R.I. devine, în opinia autorilor sesizării, Comisia permanentă comună pentru controlul activităţii S.R.I. şi de anchetă a aspectelor conexe activităţii acestuia. O asemenea situaţie nu este însă permisă de Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi nici de regulamentele proprii celor două Camere. Or, o comisie permanentă, astfel cum este instituită Comisia pentru controlul activităţii S.R.I. prin Hotărârea Parlamentului României nr. 30/1993, nu poate îndeplini atribuţii de anchetă decât printro hotărâre specifică a Parlamentului României care să precizeze, în mod expres, obiectul situaţiei supuse anchetei, obiectivele acesteia, componenţa şi durata determinată în cadrul căreia comisia permanentă este învestită ca o comisie de anchetă. În susţinerea argumentaţiei sunt invocate considerente conţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 209/2012 şi nr. 924/2012. 7. Asigurarea supremaţiei legii reprezintă un element esenţial în orice societate care funcţionează pe baza principiilor statului de drept. De aceea, respectarea dispoziţiilor regulamentare este esenţială pentru buna funcţionare a puterii legiuitoare. Autonomia regulamentară nu poate reprezenta justificare pentru încălcarea normelor care asigură funcţionarea Parlamentului. O asemenea încălcare poate reprezenta un precedent periculos în privinţa respectării principiului exercitării cu loialitate faţă de Constituţie a atribuţiilor cu care este învestit Parlamentul României. Precedentul poate fi utilizat de majoritatea parlamentară pentru restrângerea drepturilor opoziţiei parlamentare, cum ar fi dreptul de a avea preşedinţi ai comisiilor parlamentare, conform ponderii parlamentare, sau dreptul de aşi exprima punctul de vedere cu privire la aspectele sau situaţiile importante pentru societate. Prin urmare, are loc o încălcare a principiului legalităţii, consacrat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ca derivat din art. 1 alin. (5) din Constituţie, conform căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“. 8. Pe de altă parte, potrivit art. 111 din Constituţie, „Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora“. Per a contrario, o atare obligaţie nu incumbă persoanelor care nu fac parte din Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice. Cu toate acestea, norma de trimitere de la art. I pct. 4 din Hotărârea Parlamentului României nr. 85/2017 instituie, ca prerogativă a Comisiei permanente comune pentru controlul activităţii S.R.I., o obligaţie erga omnes de cooperare cu această comisie, obligaţie specifică numai comisiilor parlamentare de anchetă, constând în furnizarea tuturor informaţiilor solicitate şi predarea oricăror documente sau mijloace de probe care ar putea fi utile în cadrul investigaţiei. Acest fapt contravine concluziilor enunţate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 45/1994, în sensul că prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor „nu pot stabili drepturi şi obligaţii decât pentru deputaţi, precum şi pentru autorităţile, demnitarii şi funcţionarii publici, în funcţie de raporturile constituţionale pe care le au cu Camera. Ca atare, prin Regulamentul Camerei Deputaţilor nu se pot stabili drepturi şi mai ales obligaţii în sarcina unor subiecte de drept din afara Camerei Deputaţilor, subiecte de drept care nu se încadrează în cele circumstanţiate mai înainte. Asemenea prevederi pot cuprinde numai legile, în accepţiunea de acte juridice ale Parlamentului“. Aşa fiind, autorii sesizării solicită a se constata că Hotărârea Parlamentului României nr. 85/2017 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Parlamentului României nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii contravine prevederilor art. 111 alin. (1), coroborat cu art. 31 alin. (3) teza a doua din Constituţie referitoare la securitatea naţională. 9. Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017 că obligaţia de a se prezenta numai în faţa unei comisii parlamentare de anchetă incumbă oricărui cetăţean român dacă acesta deţine informaţii cu privire la obiectul anchetei. Situaţia excedează dispoziţiilor constituţionale referitoare la inviolabilitatea libertăţii individuale atunci când legiuitorul procedează la instituirea unei obligaţii cetăţeneşti de prezenţă în faţa unei comisii permanente care are ca atribuţie controlul activităţii unui serviciu secret, deoarece niciun act sau fapt realizat de un cetăţean care nu se află în raport de muncă cu serviciul secret nu poate face obiectul activităţii acestei comisii permanente. Audierea poate fi realizată numai dacă această comisie cu caracter permanent a fost învestită de Parlament cu prerogativa de comisie de anchetă. Astfel, obligaţia prezentării la audieri în faţa Comisiei permanente pentru controlul activităţii S.R.I., instituită prin art. I pct. 4 din Hotărârea Parlamentului României nr. 85/2017, constituie o restrângere a exerciţiului libertăţii individuale realizată printr-un regulament, normă cu caracter infraconstituţional, inferioară legii. Restrângerea unui drept sau a unei libertăţi trebuie realizată, conform art. 53 alin. (1) din Constituţie, exclusiv prin lege. Aşadar, autorii sesizării susţin că restrângerea consacrată printr-un regulament al Parlamentului constituie o încălcare gravă a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) coroborat cu art. 53 alin. (1) din Constituţie. 10. În temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat punctele de vedere ale Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor asupra sesizării de neconstituţionalitate. 11. Biroul permanent al Senatului a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. XXXV/5.309 din 6 noiembrie 2017, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 11.239 din 6 noiembrie 2017, în care se susţine netemeinicia criticilor de neconstituţionalitate. Se arată că autorii sesizării pleacă de la premisa că invitarea de către Comisia comună permanentă pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii a oricărei persoane care ar deţine informaţii relevante pentru sfera de activitate a acesteia, posibilitate reglementată în hotărârea criticată, ar presupune în mod obligatoriu derularea unei anchete parlamentare în curs. În realitate, dispoziţiile introduse la art. 9 al Hotărârii Parlamentului României nr. 30/1993 şi a căror constituţionalitate este contestată nu induc ideea desfăşurării de către comisia respectivă a unei anchete parlamentare. Invitarea unei persoane care ar deţine informaţii considerate relevante de către comisie pentru exercitarea atribuţiilor sale şi obligaţia persoanei respective de a se prezenta la audieri sunt probleme de ordin general, neavând nicio legătură cu o anchetă parlamentară. Dacă circumstanţele invitării unei persoane la comisie şi natura documentelor deţinute de aceasta ar indica cerinţa înfăptuirii unei anchete parlamentare, ar urma să se procedeze potrivit dispoziţiilor regulamentare în materie, inclusiv să se ceară aprobarea forului legislativ. Trebuie ţinut seama şi de faptul că orice depăşire de către comisie a prerogativelor sale urmează să fie sancţionată de Parlament. Ca atare, concluziile rezultate din audierea unei persoane vor fi evaluate şi, după caz, însuşite sau respinse de Parlament, dacă procedura de audiere ar fi considerată o anchetă parlamentară. 12. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate a celor două alineate introduse la art. 9 al Hotărârii Parlamentului României nr. 30/1993 prin raportare la dispoziţiile art. 111 din Constituţie, autorii sesizării pornesc de la acelaşi punct de vedere, potrivit căruia comisia respectivă, nefiind o comisie de anchetă, nu are dreptul să invite la audieri persoane care nu se află în raporturi constituţionale cu forul legislativ decât dacă îşi asumă, cu aprobarea forului legislativ atribuţii de control parlamentar. Or, ipoteza reglementată nu vizează o anchetă parlamentară, ci o modalitate de lucru a comisiei menţionate în vederea îndeplinirii unora dintre atribuţiile sale legale. Întrucât problema invitării unei persoane la o comisie de anchetă era deja reglementată în Regulamentul activităţilor comune ale celor două Camere ale Parlamentului României, soluţia promovată în Hotărârea Parlamentului nr. 85/2017 este necesară pentru completarea unei lacune de reglementare procedurală, în ipoteza în care Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului activităţii Serviciului Român de Informaţii ar fi confruntată cu problema audierii unei persoane, fără a fi necesară o anchetă parlamentară. 13. În fine, Biroul permanent al Senatului arată că, fără niciun temei, autorii sesizării consideră că normele criticate contravin art. 23 alin. (1) din Constituţie. Dreptul la libertate individuală şi la siguranţă personală, consacrat prin norma constituţională, nu se referă la libertatea şi siguranţa persoanei, privite în multitudinea raporturilor sale sociale, ci, îndeosebi, la persoanele susceptibile a fi supuse unei proceduri judiciare, care presupune urmărirea penală şi chiar privarea lor de libertate pentru anumite perioade. Textul constituţional protejează, pe de-o parte, libertatea de mişcare a persoanei şi dreptul ei de a avea contacte sociale cu alte persoane în orice condiţii şi, pe de altă parte, protecţia siguranţei acesteia că nu va fi victima unei proceduri judiciare arbitrare, în urma căreia îşi poate pierde libertatea. 14. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 2/10.392 din 6 noiembrie 2017, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 11.241 din 6 noiembrie 2017, în care se arată că, potrivit obiectivelor Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, aceasta nu are abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci doar de a da expresie controlului parlamentar, cum de altfel a statuat Curtea Constituţională în recenta Decizie nr. 430 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 9 august 2017. Cu privire la caracterul jurisdicţional al „anchetei parlamentare“ din cadrul comisiei comune, aşa cum este el interpretat de autorii sesizării, Curtea a explicat, prin Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009, că aceste comisii de anchetă nu au un caracter jurisdicţional. Ele nu au abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar. Astfel, cum s-a arătat, scopul lor este acela de a lămuri, de a clarifica împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi stabilirea concluziilor şi măsurilor ce se impun. Este, prin urmare, de forţa evidenţei faptul că aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoane. Ele au ca scop constatarea existenţei sau inexistenţei faptelor, fără a stabili cu titlu de certitudine răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a vreunei persoane. Prin urmare, „Curtea Constituţională a făcut aceste referiri la o comisie de anchetă şi, în mod clar, se deduce faptul că se aplică în egală măsură şi comisiilor permanente comune care au ca obiect de activitate scopul de a lămuri, de a clarifica împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimente“. 15. De asemenea, întrucât normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale forului legislativ, ele trebuie interpretate şi aplicate cu bună-credinţă şi în spiritul loialităţii faţă de Legea fundamentală, aşadar ca o dezvoltare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Prin urmare, este evident că reprezentanţii instituţiilor trebuie să colaboreze în realizarea anchetelor parlamentare, în această formulă concretizându-se şi principiul echilibrului între puterile statului (Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017). Subiectelor de drept care nu sunt în raporturi constituţionale cu Parlamentul, mai precis sub controlul acestora, nu li se poate impune obligaţia de a se prezenta în faţa comisiilor de anchetă în temeiul vreunui raport de subordonare sau control politic, ci numai în virtutea principiului colaborării loiale între instituţiile şi autorităţile statului. În consecinţă, simplele audieri de persoane, modalităţile de citare/invitare a persoanelor privesc doar lămurirea unor chestiuni de ordine publică, fără a da verdicte şi fără a angaja răspunderea vreunei persoane, astfel că nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi, prin prisma celor expuse, rezultă că nici celelalte prevederi constituţionale invocate nu sunt încălcate. 16. Pe de altă parte, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor arată că prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011) s-a statuat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, hotărâri care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor cu rang constituţional. Astfel, instanţa constituţională a stabilit în mod expres că pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate, norma trebuie să fie de rang constituţional pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile prevăzute la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile Constituţiei, pe de altă parte. Pot fi supuse controlului de constituţionalitate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului dacă în susţinerea criticii sunt invocate dispoziţii constituţionale, însă invocarea acestor dispoziţii trebuie să fie efectivă, iar nu doar formală. Astfel, consideră că hotărârea Parlamentului supusă controlului constituţionalităţii nu contravine în niciun fel Constituţiei şi, având în vedere considerentele expuse, propune respingerea sesizării de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. 17. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit Adresei nr. 2/9.894 din 24 octombrie 2017, înaintată de secretarul general al Camerei Deputaţilor, dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 85/2017 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Parlamentului României nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. 18. Autorii sesizării susţin că hotărârea Parlamentului contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 23 alin. (1), coroborate cu art. 53 alin. (1), şi ale art. 111 alin. (1), coroborate cu art. 31 alin (3) teza a doua din Constituţie. 19. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării referitoare la hotărârea Parlamentului trebuie realizată prin raportare la art. 146 lit. l) din Constituţie şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.“ 20. Astfel, Curtea constată că actul juridic supus controlului este o hotărâre, care aparţine plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, sesizarea fiind formulată de un număr de 52 de deputaţi (51 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi un deputat neafiliat), care, potrivit dispoziţiilor legale, are calitatea de titular al sesizării. De altfel, sesizarea este formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, fiind semnată de liderul grupului parlamentar, astfel că şi sub aceste aspect este întrunită condiţia titularului dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. 21. În continuare, Curtea va analiza îndeplinirea în prezenta cauză a altor condiţii de admisibilitate a sesizării, care nu sunt stipulate explicit de lege, dar care reprezintă rezultatul interpretării textelor de lege, dat de Curte în jurisprudenţa sa anterioară. Sub acest aspect, o condiţie de admisibilitate a sesizărilor privind neconstituţionalitatea hotărârilor parlamentare o constituie relevanţa constituţională a obiectului respectivelor hotărâri. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). 22. De asemenea, Curtea Constituţională a mai stabilit, în mod expres, că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile Constituţiei, pe de altă parte. Aşadar, criticile trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă (Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 şi Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014). 23. Conform dispoziţiilor art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţie, „(2) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru: [...] h) numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii“. Potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, Serviciul Român de Informaţii este serviciul organizat de stat specializat în domeniul informaţiilor privitoare la siguranţa naţională a României, parte componentă a sistemului naţional de apărare, activitatea sa fiind organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Chiar dacă denumirea persoanei juridice nu este cuprinsă în mod expres în textul Constituţiei, serviciul ca atare, precum şi controlul parlamentar asupra acestuia sunt prevăzute în mod expres de art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţie. Prin urmare, întrucât existenţa acestui serviciu public este prevăzută de norma constituţională, rezultă că Legea fundamentală a conferit acestuia o importanţă constituţională. 24. În privinţa hotărârilor care prin obiectul lor vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, Curtea a reţinut că norma de referinţă, în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat, poate fi atât o dispoziţie de rang constituţional, cât şi una infraconstituţională, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. O atare orientare a Curţii este dată de domeniul de maximă importanţă în care intervin aceste hotărâri - autorităţi şi instituţii de rang constituţional -, astfel încât şi protecţia constituţională oferită autorităţilor sau instituţiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecinţă. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituţională. 25. În aplicarea acestor considerente, a căror autoritate de lucru judecat şi obligativitate nu pot fi puse la îndoială, Curtea reţine că obiectul Hotărârii Parlamentului României nr. 85/2017 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Parlamentului României nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii se situează în materia controlului parlamentar asupra unei instituţii de rang constituţional, deci, implicit, vizează organizarea şi funcţionarea acestei autorităţi. De asemenea, pentru a ne raporta la noţiunile menţionate în jurisprudenţa Curţii, respectiv valori, principii sau reguli constituţionale, în speţă, critica de neconstituţionalitate a hotărârii vizează nemijlocit normele consacrate de art. 23 alin. (1), coroborat cu art. 53 alin. (1), şi de art. 111 alin. (1), coroborat cu art. 31 alin (3) teza a doua din Constituţie. 26. Având în vedere cele precizate, Curtea constată că sesizarea având ca obiect dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 85/2017 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate. 27. Curtea urmează să analizeze criticile autorilor sesizării de neconstituţionalitate potrivit cărora, pentru a învesti comisia permanentă cu toate atributele, prevăzute de regulament, pentru o comisie de anchetă, este necesară o aprobare expresă din partea Parlamentului, în ansamblul său, sau a Camerei în care aceasta funcţionează, după caz, iar atributele speciale cu care este învestită o comisie de anchetă pot fi folosite de o comisie permanentă numai în temeiul unei hotărâri în care sunt precizate scopul anchetei, obiectivele acesteia şi perioada determinată în care aceasta va efectua ancheta. 28. Cu privire la locul şi rolul comisiilor permanente ale Parlamentului, Curtea Constituţională are o jurisprudenţă constantă în care statuează că acestea sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei (a se vedea Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994). Comisiile se constituie dintr-un număr restrâns de deputaţi sau senatori, specializaţi pe un anumit domeniu, cu o componenţă şi o structură care respectă configuraţia politică a fiecărei Camere. Potrivit prevederilor art. 10 alin. 3 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 4/1992, „Participarea deputaţilor şi senatorilor la şedinţa comună a comisiilor permanente sesizate în fond este obligatorie.“ Dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti şi facilita desfăşurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Necesitatea creării acestor organe de lucru a fost impusă de asigurarea eficienţei activităţii unui corp deliberativ numeros. Din această perspectivă, rolul comisiilor în activitatea parlamentară este unul foarte important, ele asigurând pregătirea deciziilor plenului în scopul exercitării prerogativelor ce decurg din dreptul de informare, dreptul de control sau dreptul de anchetă ale Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012). 29. Dat fiind caracterul de organe de lucru interne al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele nu au caracter obligatoriu din perspectiva soluţiilor pe care le propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale. Acesta este motivul pentru care Curtea a concluzionat (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, precitată) că „situaţia în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu-şi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuţiile sale. În fond, specificul activităţii unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează, şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituţionale pe care Curtea este chemată să le garanteze“. 30. În acest sens sunt şi cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994. Cu acel prilej Curtea a reţinut că, potrivit „poziţiei preeminente a Parlamentului în sistemul autorităţilor publice ale României, el exercită prerogative de cea mai mare însemnătate pentru activitatea de stat, fiind, în întregul său, expresia suveranităţii naţionale rezultată din alegerile parlamentare. Între aceste prerogative, alături de cea privitoare la adoptarea legilor, este şi activitatea de control asupra executivului [...]. Desigur, Parlamentul nu poate desfăşura, în plenul său, asemenea activităţi de control, lipsindu-i suportul informaţional necesar pentru a-şi formula o opinie corectă asupra obiectului controlului. Acest fapt este la fel de adevărat, de altminteri, şi pentru procesul legislativ. Camerele nu ar putea păşi direct la dezbaterea şi adoptarea unei legi, fără o pregătire corespunzătoare, prealabilă, a lucrărilor ce urmează a se desfăşura în plen. 31. Acestui rol şi acestor finalităţi le sunt consacrate organizarea şi funcţionarea comisiilor parlamentare, privite şi definite ca organe de lucru ale Camerelor, care se înfiinţează cu scopul de a îndeplini însărcinările care le sunt încredinţate tocmai în vederea pregătirii lucrărilor lor. 32. Aşadar, elementele ce configurează conceptul de comisie parlamentară sunt caracterul pregătitor, prealabil, al lucrărilor lor, calitatea de organ intern al Camerelor destinat ca, prin activitatea lui, să poată oferi acestora toate elementele necesare luării unei decizii. Ele trebuie să dispună de toate condiţiile pentru a culege şi a oferi acele date necesare plenului unei Camere sau Parlamentului spre a-şi fonda, în mod optim, luarea unei decizii. 33. Din acest considerent, organizarea şi funcţionarea lor sunt amănunţit reglementate, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie [art. 64 alin. (1) din Constituţia revizuită], prin regulamentul fiecărei Camere. Dispoziţiile constituţionale nu fac decât să exprime acest rol subordonat, pregătitor, al activităţii comisiilor, diferenţiat conform tipologiei lor, cuprinsă, de altfel, în prevederile art. 61 alin. (4) din Constituţie [art. 64 alin. (4) din Constituţia revizuită]: «Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.»ˮ 34. Pentru ca un control parlamentar să fie autentic, el trebuie să fie deplin, adică Parlamentul ţării trebuie să dispună de posibilitatea de a lua orice măsuri pentru a da conţinut acestei plenitudini“. Mai mult, „deplasarea [...] unui centru de decizie constituţional (Parlamentul) la comisii ale acestuia nu este conformă cu menirea celui dintâi“, exprimată clar în prevederile constituţionale (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, pct. 4 din considerente). 35. Pe de altă parte, Curtea observă că, deşi Parlamentul în întregul său şi fiecare dintre cele două Camere ale acestuia se bucură de deplină autonomie în ceea ce priveşte stabilirea normelor juridice ce le guvernează organizarea şi funcţionarea, în ansamblul sistemului normativ român, hotărârile Parlamentului sunt acte juridice cu forţă juridică inferioară Constituţiei. Interpretarea şi aplicarea acestor norme care instituie reguli procedurale trebuie realizate întotdeauna cu bună-credinţă, în spiritul unui comportament loial faţă de Legea fundamentală. Într-o ipoteză contrară, rezultatul ar fi blocarea activităţii instituţiei, sub aspectul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale, cu consecinţe negative asupra structurilor democratice pe care se întemeiază statul. 36. Normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care poporul român îşi exercită suveranitatea naţională, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, pct. 4 din considerente). Una dintre funcţiile Parlamentului este cea de control, iar atribuţia corespunzătoare acestei funcţii este cea realizată prin intermediul comisiilor permanente sau de anchetă. În acest sens, art. 64 alin. (4) teza întâi din Constituţie prevede că „Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale“. Fiind reglementate la nivel constituţional, nici legea şi nici regulamentul parlamentar nu pot ignora această realitate constituţională. Prin urmare, aceste acte normative trebuie să le reglementeze în mod expres şi să instituie proceduri, instrumente şi mijloace suficiente, care să dea substanţă prevederii constituţionale (a se vedea Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, paragraful 27, şi Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, paragraful 61). În acelaşi sens sunt şi cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994. Astfel, în virtutea „poziţiei preeminente a Parlamentului în sistemul autorităţilor publice ale României, el exercită prerogative de cea mai mare însemnătate pentru activitatea de stat, fiind, în întregul său, expresia suveranităţii naţionale rezultată din alegerile parlamentare. [...] Acestui rol şi acestor finalităţi le sunt consacrate organizarea şi funcţionarea comisiilor parlamentare, privite şi definite ca organe de lucru ale Camerelor, care se înfiinţează cu scopul de a îndeplini însărcinările care le sunt încredinţate tocmai în vederea pregătirii lucrărilor lor“. 37. Curtea reţine, în acest sens, prevederile din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, cap. I - Organizarea Camerei Deputaţilor, secţiunea a 5-a - Comisiile Camerei Deputaţilor, care, la art. 40, dispun următoarele: „Comisiile Camerei Deputaţilor sunt organisme de lucru ale acesteia, înfiinţate cu scopul de a îndeplini atribuţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament. Comisiile Camerei Deputaţilor pregătesc documentele de lucru pentru lucrările în plen ale acesteia şi exercită controlul parlamentar“. Potrivit art. 41 din acelaşi regulament, comisiile Camerei Deputaţilor sunt comisiile permanente, comisii de mediere sau alte comisii comune cu Senatul, putând fi instituite comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Punctul 4 din secţiunea a 5-a a cap. I din Regulamentul Camerei Deputaţilor, intitulată Comisii de anchetă ale Camerei Deputaţilor, conţine reglementări (art. 73-79) în privinţa instituirii şi modalităţii de desfăşurare a activităţii unei comisii de anchetă parlamentară, în condiţiile în care Camera Deputaţilor consideră necesare clarificarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi stabilirea concluziilor, răspunderilor şi măsurilor ce se impun. Norme cu un conţinut juridic relativ similar se regăsesc în Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005 (cap. I secţiunea a 4-a, art. 79 şi 80) şi în Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului (art. 4, 9, 13, 75-77 şi 81) (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 33). Astfel, art. 4 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevede că, la nivelul Parlamentului, se organizează comisii comune permanente ale celor două Camere, precum şi comisii speciale şi comisii de anchetă parlamentară. În acest scop, „(3) Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor şi din Senat negociază componenţa numerică şi propun componenţa nominală a structurilor comune prevăzute la alin. (1) şi (2) şi a conducerilor acestor structuri pentru a asigura respectarea configuraţiei politice a celor două Camere şi raportul dintre numărul deputaţilor şi numărul senatorilor“. 38. Dispoziţiile art. 7 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevăd că, la începutul fiecărei legislaturi, comisiile comune permanente sunt constituite prin hotărâri ale Parlamentului, care cuprind obiectul de activitate şi atribuţiile respectivelor comisii, procedurile generale de lucru şi alte informaţii strict necesare unei bune funcţionări, precum şi componenţa nominală şi conducerea comisiilor, în vreme ce art. 9 din regulament reglementează constituirea comisiilor de anchetă parlamentară, atunci când se consideră necesară clarificarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi pentru stabilirea concluziilor, răspunderilor şi măsurilor care se impun, la nivelul Parlamentului. 39. Scopul instituirii comisiei de anchetă, dar şi natura acestui organ de lucru al Parlamentului, precum şi obiectivele propuse - ce răspund imperativului politic şi social de a clarifica anumite aspecte de mare importanţă pentru viaţa publică a comunităţii [fiind incidente, astfel, prevederile art. 2, art. 61 şi art. 69 alin. (2) din Legea fundamentală] urmăresc să asigure Parlamentului posibilitatea reală de exercitare concretă a funcţiei de control, în sensul de a putea avea acces la informaţiile necesare elucidării unor aspecte de interes public. Or, dacă o astfel de activitate nu ar dispune de mijloace adecvate şi nu ar fi înzestrată cu o anumită autoritate, obiectivul propus nu ar putea fi atins, iar comisia de anchetă parlamentară şi-ar reduce rolul la unul teoretic sau chiar decorativ, lipsit de orice eficienţă. Intenţia legiuitorului a fost, însă, de a asigura comisiei de anchetă o arie mai cuprinzătoare de acţiune, în sensul de a putea obţine informaţii şi de la alte persoane decât subiectele de drept ce se circumscriu raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern (a se vedea în acest sens Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 49). 40. Având în vedere aceste argumente, Curtea a apreciat că, în exercitarea funcţiei de control, Parlamentul este îndreptăţit să utilizeze toate instrumentele juridice pe care Constituţia, legea şi propriile regulamente de organizare şi funcţionare i le pune la dispoziţie, comisiile parlamentare, deşi consacrate constituţional, având doar un rol auxiliar în formarea deciziei finale a forului legislativ (Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, paragraful 64). Cu alte cuvinte, Curtea a reţinut că atribuţia corespunzătoare funcţiei de control se realizează prin intermediul comisiilor permanente sau de anchetă, fără a distinge între cele două categorii de comisii. 41. Examinând comparativ sfera competenţelor celor două tipologii de comisii parlamentare (comisia permanentă de control şi comisia de anchetă), rezultă că în vreme ce prima categorie are plenitudine de analiză, verificare şi evaluare a activităţii autorităţii publice aflate sub control parlamentar, sub toate aspectele în care autoritatea publică desfăşoară atribuţii, comisia de anchetă are un rol limitat la verificarea necesară clarificării anumitor cauze sau împrejurări în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative. Ambele categorii de comisii întocmesc rapoarte prin care stabilesc concluzii, răspunderi şi măsuri care se impun, la nivelul Parlamentului. Pe de altă parte, în vreme ce o comisie permanentă de control, aşa cum arată şi titulatura, îşi exercită competenţa de control pe toată durata mandatului Parlamentului, desfăşurând activităţi de verificare periodice şi continue, în cazul comisiilor de anchetă, acestea acţionează pe o perioadă determinată de timp, încetându-şi activitatea după efectuarea anchetei şi prezentarea concluziilor către plenul Parlamentului. Aşa fiind, având în vedere sfera atribuţiilor şi perioada de exercitare a acestora, Curtea constată că, în situaţia în care cauzele sau împrejurările în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative sunt legate de activitatea unei autorităţi publice aflate sub control parlamentar, competenţele celor două tipologii de comisii se suprapun. 42. Având în vedere aceste consideraţii de principiu, Curtea urmează a analiza dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 85/2017, care la art. I prevede: „Hotărârea Parlamentului României nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 18 mai 2017, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 6, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Serviciul Român de Informaţii este obligat să pună la dispoziţia comisiei, în termen de 7 zile lucrătoare, rapoartele, informările, explicaţiile, documentele, datele şi informaţiile solicitate şi să permită audierea personalului militar şi civil indicat de comisie." 2. La articolul 6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi transmiterea informaţiilor solicitate depăşeşte termenul de 7 zile lucrătoare, Serviciul Român de Informaţii va comunica motivele şi perioada necesară pentru a prezenta răspunsul la solicitările prevăzute la alin. (2)." 3. La articolul 8, se introduc două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins: "(2) Şedinţele comisiei se pot desfăşura independent de programul de lucru al comisiilor permanente, dar nu în acelaşi timp cu şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor, Senatului ori cu şedinţele de plen ale celor două Camere reunite.(3) Prin excepţie de la alin. (2), şedinţele sau activităţile comisiei se pot desfăşura în acelaşi timp cu şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, a Senatului ori cu şedinţele de plen ale celor două Camere reunite, cu aprobarea birourilor permanente, după caz." 4. La articolul 9, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins: "(4) Comisia poate invita la şedinţele sale orice persoană despre care are date că ar putea deţine informaţii relevante în ceea ce priveşte sfera de activitate a Comisiei.(5) Persoanele prevăzute la alin. (4) au obligaţia de a se prezenta la audieri. Dispoziţiile art. 9 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt aplicabile." 5. La articolul 12, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 12 (1) Lucrările şi actele comisiei se supun prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare." 6. După articolul 14 se introduce un nou articol, articolul 14^1, cu următorul cuprins: "ART. 14^1 Deplasările membrilor şi ale funcţionarilor publici parlamentari ai comisiei la unităţile teritoriale ale Serviciului Român de Informaţii, precum şi la alte activităţi care sunt de competenţa comisiei se efectuează cu validarea birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, decontarea cheltuielilor efectuându-se pe baza documentelor justificative." 43. Din examinarea dispoziţiilor hotărârii criticate rezultă că acestea conţin norme de drept material (pct. 1, 2, 4 şi 5) şi norme de drept procedural (pct. 3 şi 6). În ceea ce priveşte prima categorie de norme, Curtea reţine că acestea nu vizează atribuţii noi în competenţa Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, ci măsuri prin care se pun la dispoziţia comisiei mijloace şi instrumente juridice menite să asigure realizarea scopului pentru care a fost înfiinţată comisia. 44. Potrivit art. 1 alin. (3) din Hotărârea Parlamentului României nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, „Comisia veghează la îndeplinirea de către Serviciul Român de Informaţii a misiunilor ce îi revin în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi efectuează un control concret şi permanent asupra activităţilor Serviciului Român de Informaţii“. În exercitarea controlului concret şi permanent asupra Serviciului Român de Informaţii, potrivit art. 5 din hotărâre, comisia se informează permanent şi sistematic cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii Serviciului Român de Informaţii, verifică concordanţa activităţii Serviciului Român de Informaţii cu Strategia naţională de apărare, precum şi cu politicile şi strategiile de securitate aprobate, monitorizează modul de îndeplinire de către Serviciul Român de Informaţii a cerinţelor legale în ceea ce priveşte măsurile care presupun restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. 45. Astfel, noile dispoziţii ale hotărârii modificatoare instituie obligaţia Serviciului Român de Informaţii de a pune la dispoziţia comisiei rapoartele, informările, explicaţiile, documentele, datele şi informaţiile solicitate, precum şi de a permite audierea personalului militar şi civil indicat de comisie. Identificarea şi transmiterea informaţiilor solicitate trebuie realizate într-un termen de 7 zile lucrătoare, în cazul depăşirii acestuia fiind necesare motivarea întârzierii şi arătarea perioadei necesare pentru a prezenta răspunsul la solicitările formulate. 46. De asemenea, se instituie dreptul comisiei de a invita la şedinţele sale orice persoană despre care are date că ar putea deţine informaţii relevante în ceea ce priveşte sfera de activitate a comisiei. Persoana este obligată de a se prezenta la audieri, dispoziţiile art. 9 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului fiind aplicabile. Cu privire la acest aspect, dispoziţiile regulamentare realizează o evidentă distincţie, pe de o parte, între persoanele care trebuie să se prezinte în faţa comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituţiilor/autorităţilor din care fac parte este sub control parlamentar şi care sunt citate în acest sens şi, pe de altă parte, persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcţiei lor de conducere, autorităţi/instituţii publice ce nu se află sub control parlamentar şi care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituţiile/ autorităţile statului, au obligaţia să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile şi indiferent de obiectul anchetei parlamentare, sau alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangenţă cu instituţiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 55). 47. În privinţa terţilor (alte persoane decât cele care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice), procedura de a obţine informaţii demarează cu o invitaţie, şi nu o citaţie, aceasta din urmă fiind adresată numai subiectelor de drept care, în temeiul art. 111 din Constituţie, au obligaţia constituţională de a prezenta comisiei informaţiile solicitate. În acest sens, alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 96/2006 precizează o condiţie suplimentară, care ţine de acordul de voinţă al persoanei invitate, şi anume acceptarea acesteia de a fi audiată. Persoana invitată are posibilitatea de a răspunde şi în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informaţiile solicitate, sau poate transmite prin poştă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deţine şi care sunt utile comisiei de anchetă (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 52). 48. Aşa fiind, Curtea constată că normele regulamentare la care Hotărârea Parlamentului României nr. 85/2017 face trimitere (care reiau dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor) sunt pe deplin aplicabile în procedura desfăşurată în faţa Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, astfel că persoana despre care comisia are date că ar putea deţine informaţii relevante în ceea ce priveşte sfera de activitate a comisiei are obligaţia de prezentare dacă activitatea instituţiei/autorităţii din care face parte este sub control parlamentar sau dacă reprezintă, în virtutea funcţiei sale de conducere, o autoritate/instituţie publică, chiar dacă aceasta nu se află sub control parlamentar. Toate celelalte persoane, în virtutea dispoziţiilor legale şi regulamentare aplicabile, se pot prezenta în faţa comisiei doar dacă acceptă să fie audiate. 49. Având în vedere faptul că obiectivul comisiei îl reprezintă controlul activităţii unei instituţii publice de rang constituţional şi că aflarea adevărului se înscrie în sfera interesului public, obligaţia adoptării unei conduite cu bună-credinţă se impune a fi respectată, astfel că fiecare persoană, în urma invitaţiei primite, trebuie să adopte un comportament activ, pozitiv. În caz contrar, atitudinea sa poate fi calificată drept potrivnică aflării adevărului şi poate constitui obiect de sesizare a organelor de urmărire penală, fără ca prin aceasta să fie încălcate drepturile şi libertăţile sale individuale (Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, paragraful 132). 50. Prin consacrarea acestui instrument de lucru - invitarea oricărei persoane despre care are date că ar putea deţine informaţii relevante în ceea ce priveşte sfera de activitate a comisiei la şedinţele sale, coroborată cu norma de trimitere la dispoziţiile art. 9 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care reglementează normele procedurale referitoare la activitatea comisiilor de anchetă, nu rezultă, implicit, faptul că o comisie comună permanentă dobândeşte calitatea de comisie de anchetă. Aşa cum s-a menţionat în prealabil, art. 7 alin. (2) din regulament prevede că „Hotărârile Parlamentului de înfiinţare a comisiilor comune permanente cuprind obiectul de activitate şi atribuţiile respectivelor comisii, procedurile generale de lucru şi alte informaţii strict necesare unei bune funcţionări“. Modalitatea prin care Parlamentul a înţeles să sporească mijloacele/ instrumentele/pârghiile pe care le pune la dispoziţia unei comisii de control în vederea realizării atribuţiei pentru care aceasta a fost înfiinţată se circumscrie marjei sale de apreciere cu privire la stabilirea cadrului legal în care comisia îşi desfăşoară activitatea. Completarea acestui cadrul legal cu norme aplicabile şi altor organe de lucru din interiorul Parlamentului nu contravine cu nimic principiului legalităţii, din contră, reprezintă expresia principiului constituţional al autonomiei parlamentare, consacrat de art. 64 din Legea fundamentală. Astfel, în exercitarea funcţiei sale de control asupra instituţiilor/autorităţilor prevăzute de Constituţie, Parlamentul are obligaţia de a crea cadrul normativ necesar realizării unui control efectiv asupra activităţii acestor entităţi. Comisia de control trebuie să fie aptă a efectua o verificare reală şi eficientă, astfel încât rezultatul controlului, materializat în raportul prezentat plenului Parlamentului, să poată fi dezbătut şi urmat de o decizie corespunzătoare. Prin urmare, comisia trebuie să dispună de toate condiţiile şi mijloacele pentru a culege şi a oferi acele date necesare plenului Parlamentului pe care acesta să îşi întemeieze, în mod adecvat şi judicios, decizia adoptată. 51. În ceea priveşte completarea Hotărârii Parlamentului României nr. 30/1993 cu prevederea că lucrările şi actele comisiei se supun dispoziţiilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, menţionăm că prin hotărârea modificatoare s-a instituit prerogativa comisiei de a solicita rapoarte, informări, explicaţii, documente, date şi informaţii de la Serviciul Român de Informaţii, precum şi obligaţia acestuia din urmă de a da curs unor asemenea solicitări. Or, în măsura în care actele solicitate sunt informaţii clasificate, noile dispoziţii reglementează, în mod corelativ, o garanţie necesară cu privire la accesul, păstrarea şi utilizarea acestor informaţii cu caracter nepublic la care comisiile parlamentare vor avea acces în virtutea atribuţiilor legale şi constituţionale. 52. În fine, în ceea ce priveşte normele de drept procedural introduse prin hotărârea modificatoare, acestea vizează şedinţele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, precum şi deplasările membrilor efectuate în vederea realizării controlului şi decontarea cheltuielilor aferente, aspecte care intră în sfera de reglementare a bunei organizări şi funcţionări a comisiei parlamentare, fără înrâurire asupra constituţionalităţii hotărârii criticate. 53. Pentru aceste argumente, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile autorilor sesizării de neconstituţionalitate, potrivit cărora atributele speciale cu care este învestită o comisie de anchetă pot fi folosite de o comisie permanentă numai în temeiul unei hotărâri în care sunt precizate scopul anchetei, obiectivele acesteia şi perioada determinată în care aceasta va efectua ancheta. Noul cadru regulamentar în temeiul căruia Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii îşi va exercita prerogativele nu încalcă principiului legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, şi nici prevederile art. 111 alin. (1) din Constituţie cu privire la controlul parlamentar al Guvernului şi al celorlalte organe ale administraţiei publice. 54. Controlul civil asupra activităţii acestui serviciu militar specializat în domeniul informaţiilor privitoare la siguranţa naţională a României, parte componentă a sistemului naţional de apărare, trebuie să fie unul real, efectiv, susceptibil a determina decizii adecvate, pertinente şi judicioase ale forului de control. Or, critica autorilor sesizării de neconstituţionalitate apare cu atât mai nefondată cu cât controlul parlamentar asupra Serviciului Român de Informaţii este prevăzut în mod expres de art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţie, ca o garanţie a respectării principiului statului de drept, specific democraţiei constituţionale. 55. Pe de altă parte, Curtea observă că dispoziţiile hotărârii criticate nu pun în discuţie drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor (recte, libertatea individuală), care să fie afectate în substanţa lor ca urmare a unei eventuale interpretări arbitrare cu prilejul aplicării acestora de către comisia permanentă de control, deoarece aceasta din urmă nu are vocaţia de juris dictio, în sensul că nu pronunţă hotărâri definitive cu privire la vinovăţia unei persoane, iar orice măsură rezultată ca urmare a sesizării pe care o poate înainta comisia către persoanele sau organele abilitate să ia anumite măsuri este supusă, la rândul său, controlului instanţelor judecătoreşti, persoana vizată beneficiind de toate garanţiile specifice unui proces echitabil (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 44). Prin urmare, nu pot fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate întemeiate pe art. 23 alin. (1) din Constituţie, referitor la inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei, şi, implicit, nici cele privind încălcarea art. 53 din Constituţie. 56. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. l) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de un număr de 52 de deputaţi (51 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi un deputat neafiliat) şi constată că dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 85/2017 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Parlamentului României nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
