Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 72 din 7 noiembrie 2022 referitoare la pronuntarea unei hotarari prealabile privind încheierea convenţiilor şi achitarea subvenţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 72 din 7 noiembrie 2022 referitoare la pronuntarea unei hotarari prealabile privind încheierea convenţiilor şi achitarea subvenţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 93 din 2 februarie 2023

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.508/1/2022


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- pentru preşedintele  │
│              │Secţiei de contencios  │
│Ionel Barbă   │administrativ şi       │
│              │fiscal; preşedintele   │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ana Roxana    │- judecător la Secţia  │
│Tudose        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica      │- judecător la Secţia  │
│Năstasie      │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreea       │- judecător la Secţia  │
│Marchidan     │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Decebal       │- judecător la Secţia  │
│Constantin    │de contencios          │
│Vlad          │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Florentina    │- judecător la Secţia  │
│Dinu          │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Doina Vişan   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana       │- judecător la Secţia  │
│Constantinescu│de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Horaţiu       │- judecător la Secţia  │
│Pătraşcu      │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Vasile Bîcu   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Emilia Claudia│- judecător la Secţia  │
│Vişoiu        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Liliana Vişan │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- judecător la Secţia  │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul ÎCCJ).
    2. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, pentru preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.194/100/2020.
    4. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: (i) a fost depus la dosar raportul întocmit de doamna judecător Liliana Vişan asupra chestiunii de drept, prin care se propune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării; (ii) raportul a fost comunicat părţilor din dosarul în care a fost formulată sesizarea (Dosarul nr. 2.194/100/2020), conform dovezilor aflate la dosar; (iii) a fost depus punct de vedere formulat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş, prin care se susţine interpretarea chestiunii de drept în sensul în care încheierea convenţiilor şi achitarea subvenţiilor prevăzute de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, sunt condiţionate de depunerea unei cereri de către angajator, în termen de 12 luni de la data încheierii contractului de muncă cu o persoană ce face parte din categoriile la care se referă acest text legal, precum şi de existenţa, în această perioadă de 12 luni, a fondurilor/creditelor bugetare aprobate în acest scop de către ordonatorii superiori de credite.
    5. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    6. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 16 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.194/100/2020, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:
    "Dacă încheierea convenţiilor şi achitarea subvenţiilor prevăzute de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, sunt condiţionate doar de depunerea unei cereri de către angajator, în termen de 12 luni de la data încheierii contractului de muncă cu o persoană ce face parte din categoriile la care se referă acest text legal, sau dacă trebuie, în plus, ca în această perioadă de 12 luni să existe şi fonduri/credite bugetare aprobate în acest scop de către ordonatorii superiori de credite?"

    II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina
    A. Actul administrativ contestat
    7. La 27 noiembrie 2019, A. S.R.L. a adresat Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş (AJOFM) o cerere prin care a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, în considerarea raportului de muncă încheiat cu doamna B.C., şomer în vârstă de peste 45 de ani.
    8. Prin Decizia din 19 noiembrie 2020, AJOFM a respins cererea formulată de A. S.R.L., motivat de lipsa fondurilor bugetare necesare înăuntrul termenului de 12 luni de la data angajării persoanei pentru care s-a formulat solicitarea, ceea ce a generat imposibilitatea încheierii unei convenţii între părţi în acest termen.

    B. Acţiunea în anulare
    9. Împotriva Deciziei din 19 noiembrie 2020, A. S.R.L. a formulat acţiune în anulare, arătând, în esenţă, următoarele: a formulat cererea şi a depus documentele necesare pentru acordarea subvenţiei în termen de 3 luni de la data angajării persoanei, cu respectarea termenului de decădere de 12 luni prevăzut de lege; nu i se poate aplica sancţiunea decăderii; lipsa fondurilor este irelevantă; pârâta AJOFM trebuia să încheie convenţia la momentul depunerii documentelor necesare; a angajat muncitorul tocmai în considerarea acestei subvenţii prevăzute de lege.

    C. Întâmpinarea
    10. Pârâta AJOFM a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că cererea reclamantei nu a putut fi soluţionată la momentul formulării, deoarece bugetul alocat în 2019 pentru subvenţionarea locurilor de muncă în condiţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 a fost epuizat datorită numărului mare de cereri, nemaifiind alocate fonduri suplimentare, iar în anul 2020 au fost alocate fonduri doar în urma rectificării bugetare din 25 august 2020, la mai mult de 12 luni de la data angajării doamnei B.C., fiind astfel împlinit termenul de decădere, astfel încât convenţia nu a mai putut fi încheiată.

    D. Hotărârea primei instanţe
    11. Prin Sentinţa civilă nr. 1.514/2021, Tribunalul Maramureş a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea Deciziei din 19 noiembrie 2020 şi obligarea pârâtei să recunoască dreptul reclamantei de a încasa suma de 2.250 lei lunar, pentru o perioadă de 12 luni. În esenţă, instanţa de fond a reţinut următoarele: reclamanta a formulat cererea de acordare a subvenţiei în termen de 3 luni de la data angajării doamnei B.C.; lipsa fondurilor nu poate constitui un impediment pentru recunoaşterea îndreptăţirii reclamantei la încasarea subvenţiei; gestionarea de către stat a unor fonduri nu poate afecta existenţa unor drepturi recunoscute prin lege; administraţia este în culpă pentru faptul că nu s-a încheiat convenţia.

    E. Recursul exercitat împotriva hotărârii primei instanţe
    12. Împotriva hotărârii primei instanţe a formulat recurs pârâta AJOFM, arătând, în esenţă, următoarele: aprobarea unor subvenţii din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi încheierea convenţiilor cu angajatorii care solicită acordarea subvenţiilor, în lipsa unor credite bugetare aprobate şi repartizate cu această destinaţie, constituie infracţiune şi se pedepsesc cu închisoarea; la momentul la care reclamanta a formulat cererea nu erau alocate credite bugetare cu această destinaţie; asemenea fonduri au fost alocate doar în urma rectificării bugetare din 25 august 2020, la mai mult de 12 luni de la data la care reclamanta a angajat-o pe doamna B.C.; termenul de 12 luni este un termen de decădere, ca modalitate de stingere a dreptului subiectiv civil; dreptul reclamantei de a beneficia de subvenţie era condiţionat de existenţa unor fonduri/credite bugetare şi existenţa unui termen înăuntrul căruia se putea acorda subvenţia; acordarea subvenţiei în afara celor 12 luni este nelegală.
    13. Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal cu nr. 2.194/100/2020, dosar în care a fost formulată prezenta sesizare.

    III. Normele de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile
    14. Dispoziţiile legale supuse interpretării sunt cele ale alin. (1) al art. 85 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 76/2002), având următorul conţinut:
    "ART. 85
    (1) Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni."

    15. Instanţa de trimitere a indicat şi următoarele dispoziţii, ca fiind relevante pentru dezlegarea chestiunii de drept:
    - art. 95 alin. (1^1) din Legea nr. 76/2002:
    "ART. 95
    (...) (1^1) Măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru a căror acordare se prevede, potrivit dispoziţiilor legale, încheierea de contracte sau convenţii cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, se acordă în limita sumelor aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj cu această destinaţie, cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.“;"

    – art. 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 (denumite în continuare Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002), care reglementează procedura acordării subvenţiei prevăzute de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002:
    "ART. 59
    (1) Pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 85 din lege, angajatorii vor încheia cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 12 luni de la data angajării persoanelor, o convenţie potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 19.
    (2) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere din dreptul de a beneficia de măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege.“;"

    – art. 4 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002:
    "ART. 4
    (1) Legea bugetară anuală prevede şi autorizează, pentru anul bugetar, veniturile şi cheltuielile bugetare, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar.
    (2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, sub forma creditelor de angajament şi creditelor bugetare, în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite.
    (3) Angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) se face numai în limita creditelor de angajament şi în scopurile pentru care au fost aprobate.
    (4) Angajarea cheltuielilor peste creditele de angajament şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovaţi, în condiţiile legii.
    (5) Pentru acţiunile anuale şi multianuale se înscriu în buget, distinct, creditele de angajament şi creditele bugetare.
    (6) În vederea realizării acţiunilor anuale şi multianuale, ordonatorii de credite încheie angajamente legale, în limita creditelor de angajament aprobate prin buget pentru anul bugetar respectiv."

    IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    16. AJOFM a formulat punct de vedere, prin care se susţine interpretarea chestiunii de drept în sensul în care încheierea convenţiilor şi achitarea subvenţiilor prevăzute de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, sunt condiţionate de depunerea unei cereri de către angajator, în termen de 12 luni de la data încheierii contractului de muncă cu o persoană ce face parte din categoriile la care se referă acest text legal, precum şi de existenţa, în această perioadă de 12 luni, a fondurilor/creditelor bugetare aprobate în acest scop de către ordonatorii superiori de credite.

    V. Punctul de vedere al completului de judecată care a adresat sesizarea
    17. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă: (i) instanţa de trimitere - Curtea de Apel Cluj - este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, în recurs, conform art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare; (ii) de modul de dezlegare a chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât litigiul priveşte legalitatea unei decizii prin care a fost respinsă cererea de acordare a subvenţiei prevăzute de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 din cauza faptului că, în termen de 12 luni de la încheierea contractului de muncă, nu au fost disponibile fonduri pentru acordarea acestor subvenţii; (iii) cu privire la chestiunea de drept în discuţie, nu a fost identificată jurisprudenţă care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate şi constante pentru ca mecanismul cu funcţie de prevenţie a hotărârii prealabile să fie înlăturat, astfel încât şi cerinţa noutăţii este îndeplinită; (iv) cu privire la chestiunea de drept, Înalta Curte nu a fost învestită cu un recurs în interesul legii sau cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri prealabile.
    18. Instanţa de trimitere consideră că este îndeplinită şi condiţia ca problema de drept să comporte o anumită dificultate de natură a impune o interpretare cu caracter unificator, câtă vreme nu se poate considera că textele de lege citate la paragrafele 14 şi 15 din prezenta decizie ar conţine o soluţie legislativă clară.
    19. De asemenea, instanţa de trimitere apreciază că textele de lege citate la paragrafele 14 şi 15 din prezenta decizie comportă reale dificultăţi de interpretare.
    20. Astfel, pe de o parte, art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 stabileşte, aparent în mod imperativ, dreptul la obţinerea subvenţiei cu unica condiţie a încadrării în muncă a categoriilor de persoane acolo enumerate, însă, pe de altă parte, art. 95 alin. (1^1) din aceeaşi lege prevede că aceste subvenţii se acordă în limita sumelor aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj, cu această destinaţie. Ceea ce textele nu lămuresc este dacă ordonatorii de credite responsabili sunt obligaţi să prevadă în buget sume care să permită acordarea subvenţiei tuturor operatorilor economici care solicită acest lucru sau dacă, din contră, mai întâi se stabilesc aceste sume, iar apoi cererile operatorilor economici sunt soluţionate, fiind de observat şi că, pentru această din urmă situaţie, nu se stabileşte modalitatea în care se vor determina operatorii economici care vor primi efectiv subvenţia.
    21. În continuare, dacă s-ar accepta cea de-a doua interpretare propusă, se observă că nu este clară nici modalitatea în care ar trebui interpretat termenul de decădere de 12 luni. Astfel, natura unui termen de decădere este, finalmente, cea a unei instituţii sancţionatorii în sensul că, similar situaţiei prescripţiei, partea care nu îşi exercită dreptul într-un anumit termen este sancţionată cu pierderea dreptului. Or, în speţă, reclamanta-intimată a formulat cererea înăuntrul termenului de decădere, caz în care se ridică întrebarea dacă decăderea poate totuşi opera pentru că în cadrul termenului nu au fost disponibile fonduri, deci pentru o chestiune neimputabilă intimatei.

    VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    A. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    22. În urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, în jurisprudenţa Completului competent să judece recursul în interesul legii şi a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanţă asupra dezlegării problemei de drept ce formează obiectul sesizării.

    B. Jurisprudenţa instanţelor naţionale
    23. Curţile de apel Braşov, Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Piteşti, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competenţă, nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
    24. Într-o orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că acordarea drepturilor prevăzute la art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 este condiţionată de existenţa fondurilor în bugetul asigurărilor pentru şomaj cu această destinaţie.
    25. În acest sens, este jurisprudenţa următoarelor instanţe: curţile de apel Bacău (Sentinţa civilă nr. 709C/2021 a Tribunalului Neamţ, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Bacău nr. 302 din 17 mai 2022), Cluj (Decizia civilă nr. 652/2020) şi Suceava (Decizia nr. 632/2020). În acelaşi sens şi-a exprimat punctul de vedere teoretic, nesusţinut de practică judiciară, şi Tribunalul Vaslui.
    26. În susţinerea acestei practici judiciare au fost reţinute următoarele argumente:
    (i) conform art. 95 alin. (1^1) din Legea nr. 76/2002, încheierea convenţiei şi acordarea subvenţiei prevăzute de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 se pot face numai în limita sumelor aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj cu această destinaţie, cu respectarea prevederilor Legii finanţelor publice nr. 500/2002;
    (ii) a interpreta dispoziţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 în sensul că solicitantul este îndreptăţit a primi subvenţia doar ca urmare a faptului că a depus o cerere în acest sens după încheierea contractului individual de muncă cu angajatul, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile respective, ar echivala cu ignorarea prevederilor art. 95 alin. (1^1) din Legea nr. 76/2002, care, practic, ar rămâne fără efect. În cauza dedusă judecăţii, s-a reţinut că, din înscrisurile prezentate de AJOFM, rezultă că, de la data depunerii cererii, nu au existat fonduri disponibile în buget cu această destinaţie.

    27. Într-o altă orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că încheierea convenţiilor şi achitarea subvenţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 nu sunt condiţionate de existenţa fondurilor prevăzute în buget cu această destinaţie, fiind condiţionate numai de depunerea unei cereri de către angajator, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile menţionate.
    28. În acest sens este jurisprudenţa comunicată de următoarele instanţe: curţile de apel Alba Iulia (Decizia civilă nr. 381/2022), Cluj (Decizia nr. 49/2020; Decizia nr. 115/2021; Decizia nr. 869/2021, Decizia nr. 1.429/2021), Craiova (Sentinţa nr. 403/2021, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Craiova nr. 2.320/2021), Galaţi (Decizia nr. 680/2022), Ploieşti (Decizia nr. 1.443/2021), Suceava (Decizia nr. 4.847/2013; Decizia nr. 490/2022), tribunalele Dolj (Sentinţa nr. 435/2022, definitivă prin Decizia nr. 1.284/2022 a Curţii de Apel Craiova) şi Satu Mare (Decizia nr. 654/R/2011). În acelaşi sens şi-au exprimat punctul de vedere teoretic, nesusţinut de practică judiciară, următoarele instanţe: Curtea de Apel Târgu Mureş şi tribunalele Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi şi Vrancea.
    29. Într-un punct de vedere teoretic nuanţat, nesusţinut de practică judiciară, s-a apreciat că încheierea convenţiilor şi achitarea subvenţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 sunt condiţionate doar de depunerea unei cereri de către angajator, în termen de 12 luni de la data încheierii contractului de muncă cu o persoană ce face parte din categoriile la care se referă acest text legal (Tribunalul Hunedoara).
    30. În sensul acestei practici judiciare, au fost reţinute următoarele argumente:
    (i) condiţiile pe care angajatorul trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de drepturile prevăzute la art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 sunt prevăzute de articolul respectiv şi de prevederile art. 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002. Este adevărat că art. 95 alin. (1^1) din Legea nr. 76/2002 impune ca măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru a căror acordare se prevede, potrivit dispoziţiilor legale, încheierea de contracte sau convenţii cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, să se acorde cu respectarea sumelor aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj cu această destinaţie, cu respectarea prevederilor Legii finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În cauza dedusă judecăţii (Decizia Curţii de Apel Alba Iulia nr. 381/2022), însă, s-au reţinut următoarele: a) AJOFM nu a justificat nici limitele bugetare şi nici depăşirea cheltuielilor în perioada în care reclamanta a formulat cererea de acordare a subvenţiei; b) o multitudine de cereri depuse de alţi angajatori ulterior depunerii cererii reclamantei (care a fost respinsă pentru lipsa fondurilor) au primit soluţii favorabile, iar pârâta a încheiat convenţii cu aceştia, fără a invoca lipsa fondurilor necesare pentru încheierea şi finanţarea lor; c) pârâta AJOFM nu a oferit nicio explicaţie rezonabilă cu privire la faptul că cererea reclamantei a fost soluţionată la aproximativ un an de la data înregistrării, interval de timp în care a încheiat convenţii pentru acelaşi tip de cereri depuse de alţi angajatori ulterior datei depunerii cererii de către reclamantă; d) pârâta AJOFM nu a oferit nicio explicaţie rezonabilă de ce finanţarea convenţiei pentru cererea formulată de reclamantă nu s-a putut realiza din fonduri externe nerambursabile în condiţiile în care art. 85^2 din Legea nr. 76/2002 prevede că măsurile prevăzute la art. 73^2,74,75,80 şi 85 pot fi finanţate, pe baza principiului adiţionalităţii, conform art. 95 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului şi Consiliului din 17 decembrie 2013, atât din fonduri externe nerambursabile, cât şi din fondurile publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj; e) în circumstanţele expuse s-a reţinut că pârâta AJOFM a acţionat cu exces de putere prin încălcarea dreptului reclamantei de a beneficia de acelaşi tratament aplicat altor persoane;
    (ii) dispoziţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 stabilesc, în mod imperativ, dreptul la obţinerea subvenţiei cu unica condiţie a încadrării în muncă a categoriilor de persoane enumerate, neexistând obligaţia îndeplinirii unei condiţii suplimentare, respectiv ca, în această perioadă de 12 luni, să existe şi fonduri/credite bugetare aprobate în acest scop de către ordonatorii superiori de credite, cu atât mai mult cu cât aceste subvenţii nu se suportă din bugetul propriu al angajatorilor, ci din bugetele special constituite în acest scop, fiind achitate prin intermediul agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. În consecinţă, singura condiţie care trebuie îndeplinită de către angajatorii care încadrează în muncă persoanele la care textul de lege face referire este aceea de a menţine raporturile de muncă pe o perioadă de cel puţin 18 luni, sub sancţiunea prevăzută de art. 85 alin. (4) din Legea nr. 76/2002, respectiv de a restitui în totalitate agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate cu acest titlu;
    (iii) potrivit dispoziţiilor art. 85^2 din Legea nr. 76/2002, „Măsurile prevăzute la art. 73^2,74,75,80 şi 85 se finanţează, pe baza principiului adiţionalităţii, conform art. 95 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului şi Consiliului din 17 decembrie 2013, din fonduri externe nerambursabile şi din fondurile publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj“. Din economia dispoziţiilor pct. 2 „Acordarea de credite în condiţii avantajoase“ din secţiunea a 3-a „Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor“ rezultă că subvenţiile nu se suportă din bugetul propriu al angajatorilor, ci din bugetele special constituite în acest scop, fiind achitate prin intermediul agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, astfel încât condiţia suplimentară la care se face referire în textul sesizării apare ca lipsită de justificare legală;
    (iv) interpretarea în sensul condiţionării încheierii convenţiei şi acordării subvenţiei în condiţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 de existenţa fondurilor/creditelor bugetare aprobate în acest scop ar adăuga la lege, pentru acordarea drepturilor fiind suficientă depunerea unei cereri de către angajator, în termen de 12 luni de la încheierea contractului de muncă în condiţiile prevăzute de dispoziţiile menţionate;
    (v) lipsa alocării fondurilor din bugetul asigurărilor pentru şomaj nu poate constitui temei legal pentru neacordarea facilităţilor către entitatea care a formulat cererea, în condiţiile în care aceasta a încheiat o convenţie unde se menţionează că AJOFM se obligă să acorde sumele cuvenite potrivit art. 85 din Legea nr. 76/2002, prin plata acestora, conform prevederilor art. 61 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002. Or, potrivit acestor dispoziţii, sumele lunare cuvenite conform art. 80,85,93^4 şi 93^6 din lege se acordă de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în termen de 15 zile lucrătoare de la data de 1 a lunii următoare expirării termenului de depunere a documentelor necesare pentru verificarea şi acordarea acestor sume. Aşadar, sursa de finanţare este implicit indicată în convenţia încheiată. Această sursă este reprezentată de bugetul asigurărilor pentru şomaj, iar împrejurarea referitoare la lipsa aprobării sumelor în acest buget, ca urmare a nealocării resurselor financiare constituie, în realitate, neîndeplinirea obligaţiei asumate de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă prin convenţie şi nicidecum un motiv de sistare a plăţii stimulentului la care această instituţie s-a obligat;
    (vi) dispoziţiile art. 95 alin. (1^1) din Legea nr. 76/2002 şi art. 4 din Legea nr. 500/2002 impun respectarea limitei sumelor aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj cu această destinaţie, dar fără a condiţiona încheierea convenţiilor prevăzute de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 de aprobarea propriu-zisă a bugetului. Dacă prevederile art. 85 şi ale art. 95 alin. (1^1) din Legea nr. 76/2002, art. 4 din Legea nr. 500/2002 şi art. 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 ar fi interpretate în sensul că încheierea convenţiilor este condiţionată de existenţa în buget a fondurilor cu această destinaţie, aceasta ar reprezenta adăugarea unei cerinţe pe care legea nu o prevede şi care ar face ineficiente cererile în ipoteza în care termenul de decădere de 12 luni expiră înainte de data aprobării suplimentării bugetului. Cu alte cuvinte, fără nicio culpă din partea angajatorului, care a respectat cerinţele impuse de lege, se ajunge la respingerea unei solicitări perfect legale pe motiv că nu s-au aprobat creditele bugetare. Or, dacă aprobarea prealabilă a creditelor bugetare ar reprezenta o cerinţă, legiuitorul ar fi prevăzut-o în mod expres. De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că de aprobarea creditelor bugetare ar putea depinde decontarea sumelor, dar nu şi aprobarea cererii de acordare a subvenţiei. Ca atare, în condiţiile în care beneficiarul a depus lunar documentaţia pentru a obţine subvenţia prevăzută de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, a înregistrat declaraţiile şi datele despre angajator şi a întocmit situaţiile financiare aferente, refuzul AJOFM de a vira subvenţia a fost emis cu exces de putere;
    (vii) dacă s-ar admite ideea că este legală condiţionarea încheierii convenţiei de existenţa fondurilor băneşti, s-ar încălca principiul egalităţii în faţa legii şi s-ar crea o situaţie discriminatorie pentru angajatorii care nu ar beneficia de subvenţiile prevăzute de lege cu toate că îndeplinesc cerinţele legale în integralitatea lor, faţă de cei care au beneficiat de subvenţii pentru că au avut şansa ca, la momentul introducerii cererii lor, statul român să beneficieze de fondurile băneşti necesare.

    VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    31. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu au fost identificate repere relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări.

    VIII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    32. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, la momentul respectiv, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

    IX. Raportul asupra chestiunii de drept
    33. Prin raportul asupra chestiunii de drept, întocmit conform art. 520 alin. (7) coroborat cu art. 516 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    34. Analizând, cu prioritate, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că sesizarea este inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare.
    35. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, au fost decelate, pe cale jurisprudenţială, următoarele condiţii de admisibilitate necesar a fi îndeplinite cumulativ: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza; (iii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; (iv) ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; (vi) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    36. În prezenta cauză sunt îndeplinite primele trei şi a şasea dintre condiţiile de admisibilitate, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj, care este învestită în ultimă instanţă cu soluţionarea recursului, hotărârea ce urmează a fi pronunţată fiind definitivă potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, iar asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    37. În ceea ce priveşte a patra condiţie de admisibilitate, din expunerea anterioară rezultă că soluţionarea pe fond a cauzei vizând controlul de legalitate al actelor administrative contestate emise în aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 depinde de dezlegarea ce urmează a fi dată chestiunii de drept menţionate la paragraful 6 din prezenta decizie.
    38. Subsumat celei de-a patra condiţii de admisibilitate, înainte de a proceda la examinarea componentei referitoare la caracterul veritabil al chestiunii de drept supuse dezlegării, se apreciază că nu este îndeplinită a cincea condiţie de admisibilitate, pentru argumentele arătate în continuare.
    39. În ceea ce priveşte a cincea condiţie de admisibilitate, referitoare la „noutatea“ chestiunii de drept supuse dezlegării, care să justifice angrenarea mecanismului hotărârii prealabile, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-au reţinut următoarele:
    a) în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate“, verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluţionarea sesizării (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.213 din 21 decembrie 2021);
    b) cerinţa „noutăţii“ este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial (deciziile menţionate în paragraful anterior, precum şi Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021), precum şi în ipoteza în care fie s-ar impune anumite clarificări în privinţa unei norme legale mai vechi, dar într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior (ipoteza aşazisei reevaluări a interpretării normei), fie este vizată o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (spre exemplu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021, paragrafele 81 şi 82);
    c) „noutatea“ chestiunii de drept se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări date, opiniile jurisprudenţiale diferite neputând constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. În situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat, uneori chiar diferit, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă (spre exemplu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021, paragraful 83; Decizia nr. 33 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 29 iunie 2022, paragraful 63);
    d) în condiţiile în care este depăşit stadiul unei practici incipiente şi este conturată o practică - unitară sau neunitară - în legătură cu chestiunea de drept, nu se mai poate recurge la mecanismul hotărârii prealabile, deoarece nu mai poate fi atins scopul preîntâmpinării practicii neunitare, problema de drept neputând fi considerată a fi nouă. În analiza cerinţei noutăţii, având în vedere atât scopul hotărârii prealabile de a preveni apariţia unei practici judiciare neunitare, cât şi necesitatea de a evita paralelismul şi suprapunerea cu mecanismul recursului în interesul legii, procedura pronunţării unei hotărâri prealabile nu este chemată să dea o soluţie unei practici divergente deja existente (spre exemplu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragrafele 112-115; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021, paragrafele 84-86; Decizia nr. 33 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 29 iunie 2022, paragrafele 64 şi 65).

    40. În cadrul prezentei sesizări, din expunerea jurisprudenţei la nivel naţional de la secţiunea a VI-a a prezentei decizii, se apreciază că este depăşit stadiul unei practici incipiente, fiind identificate trei hotărâri definitive în sensul unei orientări jurisprudenţiale şi 13 hotărâri definitive în sensul unei alte orientări jurisprudenţiale, ceea ce relevă faptul că problema de drept a primit dezlegare din partea instanţelor, fiind conturată, astfel, chiar o practică judiciară neunitară la nivelul curţilor de apel.
    41. Fără a realiza o examinare aprofundată a condiţiei de admisibilitate referitoare la caracterul veritabil al chestiunii de drept supuse dezlegării, se cuvine a fi observat faptul că jurisprudenţa indicată la secţiunea a VI-a din prezenta decizie conturează concluzia, cel puţin aparentă, că instanţele, soluţionând cauzele respective, nu s-au confruntat cu un grad de dificultate care să le determine să sesizeze Înalta Curte în procedura hotărârii prealabile, ceea ce prima facie ar justifica şi aprecierea că nici a patra condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită.
    42. Pe de altă parte, existenţa unei practici judiciare neunitare fundamentează aprecierea că ne aflăm într-o situaţie care ar reclama intervenţia mecanismului cu funcţie de reglare a practicii judiciare, şi anume recursul în interesul legii, întrucât, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte nu este chemată să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, ci de a da o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept care să poată fi considerată veritabilă şi având caracter de noutate în sensul celor reţinute în practica Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    43. Pentru toate considerentele arătate se apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate decelate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel că, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 16 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.194/100/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    Dacă încheierea convenţiilor şi achitarea subvenţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, sunt condiţionate doar de depunerea unei cereri de către angajator, în termen de 12 luni de la data încheierii contractului de muncă cu o persoană ce face parte din categoriile la care se referă acest text legal, sau dacă trebuie, în plus, ca în această perioadă de 12 luni să existe şi fonduri/credite bugetare aprobate în acest scop de către ordonatorii superiori de credite.

    Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2022.

                    Preşedintele completului,
                    Ionel Barbă,
                    judecător,
                    pentru preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
                    Magistrat-asistent,
                    Elena-Mădălina Ivănescu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 72 din 7 noiembrie 2022

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"