Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 lit. b), art. 59 alin. (7) şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, excepţie ridicată de Ionică Dajboc în Dosarul nr. 2.574/121/2013* al Curţii de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.322D/2016. 2. La apelul nominal răspunde avocatul Daniel Soare, pentru autorul excepţiei, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Având cuvântul, apărătorul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. Precizează că, la data sesizării Curţii Constituţionale, aceasta nu pronunţase încă Decizia nr. 653 din 17 octombrie 2017. 4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, întrucât Curtea a admis această excepţie prin Decizia nr. 653 din 17 octombrie 2017. Cu privire la celelalte dispoziţii de lege criticate, solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată, pentru argumentele reţinute de Curtea Constituţională prin aceeaşi decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Decizia nr. 2.286 din 27 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.574/121/2013*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, admiţând recursul împotriva Deciziei nr. 807 din 9 iunie 2016 a Curţii de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 lit. b), art. 59 alin. (7) şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Ionică Dajboc, în cadrul soluţionării acţiunii formulate de autorul excepţiei, privind anularea Dispoziţiei de sancţionare nr. 7 din 24 ianuarie 2013, emisă de şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, prin care a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea cu 20% a drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită, pe o perioadă de 3 luni. Prin Sentinţa civilă nr. 1.114 din 12 noiembrie 2015, Tribunalul Galaţi a respins acţiunea, ca nefondată. Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare, deoarece aceasta a fost emisă în baza Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, care nu a intrat în vigoare, întrucât nu a fost publicat în Monitorul Oficial şi nu sa ţinut cont de Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 2 iulie 2014. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că angajatorul, atât în cursul cercetării disciplinare, cât şi în cursul judecării cauzei de către consiliul de disciplină, nu i-a permis să fie asistat şi consiliat de către avocatul ales, încălcându-i-se dreptul la apărare. De asemenea, apreciază că art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 este echivoc şi neprevizibil, deoarece, prin conţinutul său, lasă să se înţeleagă că poliţistul, pe timpul cercetării disciplinare, nu ar avea voie să fie asistat, ci asistenţa să fie numai în faţa consiliilor de disciplină, fază ulterioară cercetării disciplinare. Or administrarea probatoriului se face în faza cercetării disciplinare, nicidecum în faţa consiliului de disciplină. Ca atare, lipsa apărării profesioniste venite din partea unui avocat aduce grave prejudicii celui cercetat disciplinar. Textul de lege criticat s-ar putea interpreta în sensul conform căruia Corpul poate desemna un poliţist asistent, chiar dacă cel cercetat nu doreşte acest lucru, confuzie ce apare pe fondul neclarităţii şi imprevizibilităţii textului criticat. 7. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 61 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 360/2002, se arată că textul este lipsit de claritate şi precizie, deoarece nu prevede modalitatea în care poliţistul ia la cunoştinţă de sancţiunea disciplinară, respectiv textul nu prevede obligaţia angajatorului de a-i comunica efectiv celui sancţionat dispoziţia de sancţionare. Se apreciază că, pe fondul neclarităţii textului contestat, angajatorul nu a comunicat decizia de sancţionare, ci doar o adresă în care se menţiona sancţiunea aplicată şi motivele avute în vedere. Ca atare, se susţine că lipsa obligaţiei comunicării şi necomunicarea efectivă a deciziei de sancţionare limitează dreptul la apărare al celui sancţionat, drept ce presupune şi posibilitatea de a contesta atât condiţiile de formă şi de fond ale deciziei de sancţionare, cât şi temeinicia actului de sancţionare. 8. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, se consideră că textul criticat nu oferă niciun criteriu clar şi previzibil privind organizarea, funcţionarea şi procedura după care îşi desfăşoară activitatea consiliul de disciplină. Aceste aspecte duc, în opinia autorului, la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât executivul edictează norme ce intră în atributul puterii legislative. De asemenea, se susţine că textul de lege criticat nu defineşte noţiunea de „unitate de poliţie“, respectiv dacă această sintagmă se referă şi la poliţiile orăşeneşti şi municipale sau numai la inspectoratele de poliţie judeţene. 9. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002, se apreciază, în esenţă, că, fiind vorba de o normă de incriminare a unei abateri disciplinare, textul nu conferă claritatea şi previzibilitatea specifică unei norme de incriminare reglementate printr-o lege organică. De asemenea, se susţine că poliţistul aflat pe o funcţie de execuţie este transformat într-un simplu executant, fapt ce are drept consecinţă lezarea drepturilor acestuia. Totodată, textul este lipsit de claritate, întrucât nu prevede dacă dispoziţia primită de la şef trebuie să fie dată în scris, şi care sunt autorităţile abilitate să dea dispoziţii poliţistului. 10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, prin conţinutul lor normativ, textele criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Articolele criticate de petent, unele prin raportare la forma in vigoare în anul 2013, fie au fost modificate, fie au fost supuse deja controlului de constituţionalitate, fără a fi declarate neconstituţionale. 13. Avocatul Poporului menţionează că îşi păstrează punctul de vedere, astfel cum a fost reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.146/2007, nr. 1.165/2008 şi nr. 539/2016. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere depus la dosar de partea Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, susţinerile apărătorului autorului excepţiei din şedinţa publică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 57 lit. b), art. 59 alin. (7) şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Curtea observă că, la data emiterii deciziei de sancţionare de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, decizie a cărei anulare formează obiectul acţiunii în justiţie formulate de autorul excepţiei, textele de lege criticate din Legea nr. 360/2002 aveau următorul cuprins: - Art. 57 lit. b): „Constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, următoarele fapte săvârşite de poliţist, comise cu vinovăţie: [...] b) neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege.“; – Art. 59 alin. (7): „În faţa consiliilor de disciplină poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt poliţist, ales de către acesta sau desemnat de Corp.“; – Art. 62 alin. (2): „Consiliile de disciplină se constituie şi funcţionează pe lângă şefii unităţilor de poliţie şi au caracter consultativ.“; 17. Curtea reţine că, ulterior învestirii instanţelor judecătoreşti, dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 au fost modificate prin art. I pct. 9 din Legea nr. 81/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi pentru modificarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 21 aprilie 2015. De asemenea, art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 a fost abrogat prin Legea nr. 81/2015. Însă, Curtea constată că dispoziţiile criticate continuă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii, astfel încât pot fi supuse controlului de constituţionalitate, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Ca atare, obiect al controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 57 lit. b), art. 59 alin. (7) şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 81/2015. 18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate, în forma în vigoare la momentul la care a fost sancţionat, contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitor la statul de drept, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi principiul legalităţii, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 24 alin. (1) care consacră dreptul la apărare şi art. 148 alin. (2) şi (4) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, invocă principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege“, prevăzut de art. 7 pct. 1 şi art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 653 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 1.002 din 18 decembrie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 81/2015, reţinând, în esenţă, că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi analizând ansamblul sancţiunilor disciplinare ce pot fi aplicate poliţistului, măsurile care pot afecta dreptul de a practica profesia sunt următoarele: amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare, pe o perioadă de la 1 la 3 ani, trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut şi destituirea din poliţie. La paragraful 30, Curtea a observat că, în materia răspunderii disciplinare a poliţiştilor, contrar jurisprudenţei dezvoltate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legiuitorul român nu a adoptat o reglementare care să asigure respectarea dreptului la apărare al poliţistului cercetat disciplinar. Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora în faţa consiliilor de disciplină poliţistul are dreptul de a fi asistat doar de un alt poliţist, ales de către acesta sau desemnat de Corp, încalcă dreptul de a fi asistat de un avocat în cadrul procedurii disciplinare, ca parte a dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 alin. (1) din Constituţie. 20. Ţinând cont de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de data sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate din prezenta cauză, prin Decizia civilă nr. 2.286 din 27 septembrie 2016, pronunţată anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 653 din 17 octombrie 2017, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 81/2015, a devenit inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. 21. În aceste condiţii, potrivit jurisprudenţei sale, în temeiul Deciziei nr. 653 din 17 octombrie 2017, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23, sau Decizia nr. 365 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 40). 22. Cu privire la dispoziţiile art. 57 lit. b) şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 653 din 17 octombrie 2017, paragrafele 33-37, constatând constituţionalitatea acestora. Astfel, la paragraful 35 al acestei decizii, referitor la critica formulată din perspectiva lipsei de claritate şi previzibilitate, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ, permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. În cauză, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate prevăd suficient de clar că neglijenţa manifestată de poliţist în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege constituie abateri disciplinare, că sancţiunea disciplinară poate fi contestată în termen de 5 zile de la luarea la cunoştinţă de către poliţist şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea, precum şi modul de constituire şi funcţionare a consiliilor de disciplină. Ca atare, dispoziţiile art. 57 lit. b) şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 au un conţinut normativ clar şi precis, pentru a putea fi aplicate, şi oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora - în cazul de faţă, poliţistul - să înţeleagă sensul lor, să îşi adapteze conduita şi să aibă reprezentarea corectă a derulării procedurii disciplinare. 23. Referitor la susţinerea că art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 nu defineşte noţiunea de „unitate de poliţie“, Curtea a reţinut, prin aceeaşi decizie, paragrafele 36 şi 37, că, potrivit art. 5 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 25 aprilie 2014, Poliţia Română are următoarea structură organizatorică: Inspectoratul General al Poliţiei Române; unităţi teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti şi inspectoratele judeţene de poliţie; instituţii de învăţământ pentru formarea şi pregătirea continuă a personalului; alte unităţi necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice poliţiei, înfiinţate potrivit legii. În sensul art. 7 şi 8 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratul General al Poliţiei Române este unitatea centrală a poliţiei, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor de poliţie subordonate şi este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat. În ceea ce priveşte unităţile teritoriale din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Legea nr. 218/2002, în capitolul II: Organizare şi funcţionare - secţiunea 2, prevede că în municipiul Bucureşti se organizează şi funcţionează, ca unitate cu personalitate juridică, Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti, condusă de un director general, ajutat de adjuncţi, şi în cadrul acesteia se organizează şi funcţionează unităţi de poliţie ale sectoarelor, corespunzător organizării administrativ-teritoriale a acestuia. În cadrul sectoarelor se organizează şi funcţionează secţii de poliţie. Totodată, în judeţe se organizează şi funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, inspectorate de poliţie, conduse de un inspector-şef, ajutat de adjuncţi. În municipii şi oraşe funcţionează poliţii municipale şi orăşeneşti, iar în comune, posturi de poliţie. În funcţie de întinderea teritoriului, numărul populaţiei, de numărul şi importanţa obiectivelor economice, sociale şi politice, în municipii pot fi înfiinţate secţii de poliţie, iar în comunele cu sate şi cătune dispersate pot fi înfiinţate birouri de poliţie. Ca atare, Curtea a constatat că noţiunea de „unitate de poliţie“ este definită în cuprinsul Legii nr. 218/2002 şi, astfel, această critică este neîntemeiată. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 81/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi pentru modificarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, excepţie ridicată de Ionică Dajboc în Dosarul nr. 2.574/121/2013* al Curţii de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 57 lit. b) şi ale art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 81/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi pentru modificarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 februarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
