Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela │- judecător │
│Ciochină │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător │
│Licu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de BRD - Groupe Société Générale - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 29.969/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.359D/2019. 2. La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei, prin avocaţii Cristian Radu şi Vladimir Diaconiţă, lipsind celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocaţilor prezenţi, care susţin că, în cadrul procedurii insolvenţei, creditorii garantaţi sunt discriminaţi în raport cu creditorii privilegiaţi care îşi valorifică drepturile în cadrul unei proceduri de executare silită de drept comun, discriminare interzisă de art. 16 din Constituţie. Astfel, în vreme ce aceştia din urmă îşi pot realiza drepturile valorificând bunurile grevate de ipoteca lor la preţul pieţei, creditorii din procedura insolvenţei suferă o restrângere a dreptului de proprietate asupra creanţei ipotecare, într-o măsură care nu este proporţională cu scopul pentru care a fost dispusă măsura asigurătorie în procesul penal, respectiv confiscarea. Prin urmare, dispoziţiile criticate aduc atingere art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, coroborate cu art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că scopul măsurii reglementate prin norma criticată este păstrarea bunului în patrimoniul persoanei în vederea preluării de către stat, însă aceasta nu împiedică înstrăinarea bunului în condiţiile prevăzute de lege. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 24 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 29.969/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Excepţia a fost ridicată de contestatoarea BRD - Groupe Société Générale - S.A., în calitate de creditor într-o cauză având ca obiect procedura insolvenţei. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea arată că, spre deosebire de creditorii care îşi valorifică drepturile în cadrul unei executări silite de drept comun sau în cadrul procedurii de insolvenţă a persoanei fizice, care îşi vor putea realiza drepturile valorificând bunurile grevate de ipoteca lor la preţul pieţei, nefiind afectaţi de existenţa măsurilor asigurătorii penale dispuse în vederea confiscării, întrucât acestea nu vor urmări bunul după valorificare, creditorii garantaţi, care îşi valorifică drepturile în cadrul procedurii insolvenţei, sunt discriminaţi, întrucât teza finală a art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 diminuează în mod nejustificat preţul la care urmează să se valorifice bunurile şi, implicit, gradul de recuperare a creanţelor. 7. Discriminarea operează şi cu privire la creditorii care beneficiază de clauze de preferinţă asupra unor bunuri ce constituie obiectul măsurilor asigurătorii dispuse în vederea confiscării speciale şi/sau extinse şi care îşi valorifică drepturile în cadrul procedurii insolvenţei, cu menţinerea măsurilor asigurătorii respective, faţă de creditorii care beneficiază de clauze de preferinţă asupra unor bunuri aparţinând, iniţial, unor societăţi aflate în insolvenţă, dar care, spre deosebire de cei dintâi, îşi valorifică drepturile după ce s-a dispus măsura confiscării speciale/extinse pe parcursul procedurii de insolvenţă. Aşadar, creditorul care îşi valorifică drepturile de ipotecar în cadrul procedurii insolvenţei asupra bunului în privinţa căruia poartă, în continuare, sechestrul penal (i) riscă să nu poată înstrăina bunul grevat de ipotecă, (ii) riscă să suporte devalorizarea bunului care decurge din scurgerea timpului, (iii) riscă să suporte cheltuieli de conservare mari şi, în fine, (iv) chiar dacă se reuşeşte vânzarea dreptului supus sechestrului, preţul obţinut în cadrul licitaţiei, din care creditorul îşi poate satisface creanţa, este un preţ inferior preţului pieţei. Toate aceste consecinţe negative sunt generate direct de împrejurarea că bunul grevat de ipotecă continuă să fie afectat de sechestru şi în urma valorificării lui în cadrul insolvenţei. Astfel, textul contestat restrânge dreptul fundamental de proprietate al creditorilor garantaţi, consacrat ca atare de art. 44 din Constituţie, fără ca această restrângere să respecte condiţiile stabilite de art. 53 din Constituţie. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât continuarea reorganizării debitoarei se va efectua şi prin valorificarea bunurilor acesteia, iar conform Dosarului penal nr. 193/P/2014 asupra majorităţii bunurilor debitoarei a fost instituit sechestru penal. 9. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins: „(1) Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenţie, sechestre, de orice fel. Fac excepţie de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse.“ 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, art. 44 referitor la dreptul de proprietate, precum şi în art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. 14. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că executarea silită este procedura prin intermediul căreia titularul unui drept, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau prin alt titlu executoriu, îl constrânge, cu ajutorul organelor competente ale statului, pe debitorul său, care nu îşi execută de bunăvoie obligaţia corelativă, să o aducă la îndeplinire în mod silit. Procedura de insolvenţă este o procedură concursuală, colectivă şi egalitară, care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 5 alin. (1) pct. 45 din Legea nr. 85/2014. Din economia dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 referitoare la modalităţile concrete de valorificare a bunurilor în cadrul acestei proceduri judiciare rezultă că procedura de lichidare a bunurilor debitorului este efectuată de lichidatorul judiciar sub controlul judecătorului-sindic şi toţi creditorii participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor lor. Distincţia acestei din urmă proceduri faţă de executarea silită de drept comun din materie civilă priveşte două componente: una se referă la organul care aplică procedura - la executarea silită civilă, acesta este executorul judecătoresc (art. 623 din Codul de procedură civilă), iar în cadrul procedurii insolvenţei, acesta este lichidatorul judiciar [art. 64 lit. i) din Legea nr. 85/2014]; a doua componentă se referă la instanţa care exercită controlul de legalitate asupra procedurii - în timp ce în cadrul executării silite civile aceasta este instanţa de executare (judecătoria), în cadrul procedurii insolvenţei instanţa este reprezentată de judecătorul-sindic din cadrul tribunalului sau, după caz, al tribunalului specializat, în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul, conform dispoziţiilor art. 120 din Codul de procedură civilă. 15. În continuare, Curtea observă că titularul unei creanţe certe, lichide şi exigibile, este deţinătorul unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul său trebuie apărat şi protejat, iar acesta trebuie să beneficieze de toate garanţiile specifice recunoscute în legislaţie, inclusiv de acelea care să îi asigure, la nevoie, realizarea dreptului pe cale silită. Una dintre aceste garanţii este cea prevăzută de dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care reglementează regimul bunurilor debitorului înstrăinate în procedura insolvenţei de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar. Norma stabileşte că aceste bunuri sunt dobândite libere de orice sarcini, excepţie de la acest regim făcând bunurile supuse măsurilor asigurătorii dispuse în cadrul procesului penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate consideră că norma criticată împiedică înstrăinarea acestor bunuri până la momentul ridicării sechestrului asigurător penal (care durează, de regulă, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale), împrejurare ce generează o discriminare a creditorilor din procedura insolvenţei faţă de creditorii din procedura de executare silită de drept comun, cu afectarea discreţionară a dreptului de proprietate al creditorilor din procedura insolvenţei. 16. Cu privire la confiscare, Curtea reţine că aceasta este o măsură de siguranţă cu caracter patrimonial, constând în trecerea silită în proprietatea statului a unor bunuri aflate în posesia sau, după caz, proprietatea făptuitorului, menţinerea bunurilor în patrimoniul făptuitorului creând o stare de pericol pentru valorile sociale. Având în vedere categoriile de bunuri ce pot face obiectul acestei măsuri, respectiv cele folosite sau care sunt rezultatul unei infracţiuni sau chiar cele a căror deţinere este interzisă de legea penală sau cele cu privire la care instanţa îşi formează convingerea că provin din activităţi infracţionale, se poate pune în discuţie caracterul licit al dobândirii bunului. Aşa fiind, scopul măsurii asigurătorii dispuse în vederea confiscării nu este acela de a crea un avantaj patrimonial vreunei persoane care deţine un drept de creanţă, ci de a asigura că anumite categorii de bunuri rămân în patrimoniul unei persoane, urmând a fi trecute în patrimoniul statului în condiţiile în care se dispune luarea măsurii. Efectele măsurilor asigurătorii în dreptul penal sunt determinate chiar prin lege, art. 249 alin. (2) din Codul de procedură penală reglementând „indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora“. Dispoziţiile penale în materia măsurilor asigurătorii se completează cu cele din materia procesuală civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă. 17. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 5 iunie 2018, instanţa supremă a statuat că noţiunea de „indisponibilizare“ la care se referă dispoziţiile art. 249 alin. (2) din Codul de procedură penală, ca şi în materie civilă (unde art. 745 din Codul de procedură civilă stabileşte că, din momentul sechestrării bunurilor, debitorul nu mai poate dispune de ele cât timp durează executarea, sub sancţiunea unei amenzi judiciare de la 2.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune), presupune că „titularul bunului nu mai poate dispune liber de el, în sensul că nu îl mai poate înstrăina, greva cu sarcini, dona, închiria, fiindu-i interzis, în general, orice act voluntar care ar putea conduce la scăderea valorii bunului ori la sustragerea lui de la urmărire. Bunurile nu sunt scoase, ci rămân în circuitul civil, fiind suspendat, pe durata instituirii măsurii, doar dreptul de dispoziţie voluntară asupra acestora aparţinând proprietarului. Astfel fiind, indisponibilizarea constituie o măsură de natură preventivă şi constă în suspendarea temporară a dreptului de dispoziţie juridică şi/sau materială a proprietarului asupra bunurilor sale mobile sau imobile, cu scopul menţinerii acestora în patrimoniul său spre a putea servi la nevoie pentru garantarea executării silite a unei creanţe ce s-ar obţine împotriva sa“ (paragrafele 65 şi 66). 18. Mai mult, pronunţându-se asupra soluţiei legislative similare celei criticate în prezenta cauză, respectiv asupra dispoziţiilor art. 53 din Legea nr. 85/2006, prin Decizia nr. 522 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 26 ianuarie 2018, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate şi a reţinut că bunurile indisponibilizate prin măsuri procesuale penale au un regim legal diferit, impus de existenţa unei proceduri speciale penale, ca urmare a importanţei valorilor sociale ocrotite de lege, raţiune pentru care se derogă de la dreptul comun al procedurii insolvenţei, a cărui regulă este că bunurile înstrăinate sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, excepţia fiind măsurile asigurătorii sau măsurile preventive specifice, instituite în cursul procesului penal. Curtea a stabilit că prin prevederile legale criticate este garantat, în mod egal, dreptul de proprietate pentru toţi creditorii debitorului aflat în faliment, în sensul că toţi creditorii se pot îndestula din averea debitorului, prin distribuirea sumelor rezultate din vânzarea bunului în procedura falimentului, în ordinea de prioritate stabilită de prevederile Legii nr. 85/2006, fiind în consonanţă cu sensul noţiunii de procedură a falimentului, respectiv acea procedură de insolvenţă concursuală colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, potrivit art. 3 pct. 23 din Legea nr. 85/2006 (paragraful 26). De asemenea, Curtea a reţinut că prevederile art. 53 din Legea nr. 85/2006 trebuie interpretate şi aplicate în coroborare cu celelalte norme în materia insolvenţei, cu Codul de procedură penală, în ceea ce priveşte măsurile asigurătorii şi măsurile preventive, în funcţie de evoluţia şi stadiul acestor proceduri, aspecte ce ţin de resortul instanţei de judecată şi al autorităţilor îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor instituite prin aceste acte normative (paragraful 28). 19. Mai mult, indisponibilizarea nu conferă acestor bunuri caracter de inalienabilitate şi insesizabilitate, aşa cum reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018 (paragrafele 67 şi 68), ceea ce conduce la concluzia că existenţa acestei măsuri nu împietează asupra valorificării drepturilor creditorilor din procedura insolvenţei, cu atât mai mult cu cât măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal nu conferă beneficiarului acestora calitatea de creditor preferenţial în raport cu creditorii din cadrul procedurii insolvenţei. Astfel, atunci când luarea măsurilor asigurătorii vizează confiscarea specială sau confiscarea extinsă, titular al creanţei incerte ori eventuale este statul, care nu se bucură de prioritate nici în acest caz întrucât bunurile ce fac obiectul confiscării trec în proprietatea privată a statului, aşa cum prevede Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 23 septembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare. „Altfel spus, în situaţia sechestrului penal ne aflăm în prezenţa unei creanţe eventuale, incerte, care îşi are izvorul în fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu şi care angajează răspunderea civilă delictuală a învinuitului/suspectului sau inculpatului“ (paragraful 85). În măsura în care procesul penal s-ar finaliza cu o soluţie de condamnare, creanţa eventuală a statului s-ar transforma în creanţă certă, lichidă şi exigibilă, care ar avea caracterul unei creanţe bugetare şi care s-ar putea pune în executare cu respectarea normelor din Codul de procedură fiscală. 20. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 1 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 25 februarie 2020, statuând cu privire la posibilitatea înstrăinării bunurilor asupra cărora au fost instituie măsuri asigurătorii în cadrul unui proces penal de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în cadrul procedurii insolvenţei. Având în vedere că problema de drept a primit interpretări diferite, faptul că unele instanţe de judecată au considerat că Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018 nu cuprinde nicio referire la procedura insolvenţei, precum şi faptul că Legea nr. 85/2014 cuprinde, într-adevăr, reglementări distincte faţă de dispoziţiile de drept comun, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că excepţia prevăzută de art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 vizează „modalitatea în care se realizează dobândirea bunului, urmând a fi menţinută măsura sechestrului asigurător instituit în vederea confiscării şi după înstrăinarea bunului, fără a fi însă de natură a împiedica sau a temporiza o astfel de înstrăinare, textul stabilind doar efectul ulterior înstrăinării bunului, acela de bun liber de sarcini sau de bun grevat de sarcini“. În temeiul dispoziţiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, al căror scop este acela de a institui un mijloc eficient pentru asigurarea interpretării uniforme a normelor juridice şi pentru a preveni posibilitatea apariţiei unei practici neunitare, instanţa supremă a reţinut că „teza întâi din art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 reglementează fără putinţă de tăgadă premisa deja produsă a înstrăinării, a dobândirii de către terţi în cadrul procedurii insolvenţei a unor bunuri asupra cărora este instituită măsura asigurătorie în vederea eventualei confiscări speciale/extinse care nu a fost încă dispusă în procesul penal, al cărei caracter eventual este dat de lipsa unei hotărâri definitive pe latură penală, iar teza a doua din acelaşi text se referă doar la caracterul de bun liber de sarcini sau de bun grevat de sarcini, iar nu la vreo inalienabilitate sau insesizabilitate a acestuia. Cu alte cuvinte, legiuitorul stabileşte consecinţele ce au loc după înstrăinarea/dobândirea valabilă, iar nicidecum un impediment absolut de a fi valorificat în cadrul unei proceduri judiciare a insolvenţei. În acest sens trebuie subliniată şi denumirea marginală a textului de lege (respectiv „Regimul bunurilor înstrăinate în procedura insolvenţei de către administratorul sau lichidatorul judiciar“); de altfel, art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 face referire la dobândirea liberă de orice sarcini a bunului, precum privilegii, gajuri, ipoteci sau drepturi de retenţie, sechestre de orice fel, făcând excepţie de la acest regim (respectiv al dobândirii bunurilor libere de orice sarcini) măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse, care se menţin şi ulterior înstrăinării“ (paragrafele 116 şi 117). 21. De altfel, însuşi legiuitorul din materie penală a prevăzut posibilitatea ca măsura penală a confiscării să îşi producă efecte chiar în cazul înstrăinării bunurilor supuse unei asemenea măsuri, potrivit art. 112 alin. (3) din Codul penal, în cazul în care bunurile ce urmează a fi supuse confiscării nu se mai regăsesc în posesia sau patrimoniul infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, confiscându-se echivalentul în bani al acestora. Coroborând dispoziţiile art. 249 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală cu cele ale art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte a concluzionat că „noţiunea de «indisponibilizare» la care face referire legea procesual penală nu se extinde şi asupra unui efect suspensiv în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce priveşte bunul sechestrat sau de a împiedica lichidarea bunului, mai ales că scopul măsurii asigurătorii ar putea fi atins chiar şi în condiţiile în care s-ar proceda la vânzarea bunului, prin menţinerea înscrierii respectivei sarcini în cartea funciară. Aşadar, în atare situaţie, se poate proceda la vânzarea bunului în procedura insolvenţei, cu înscrierea sarcinii decurgând din măsura asigurătorie în cartea funciară (atunci când este vorba despre bunuri imobile)“ (paragrafele 119 şi 120). 22. Prin soluţia pronunţată, instanţa supremă a statuat că „în interpretarea dispoziţiilor art. 91 alin. (1), art. 102 alin. (8) şi art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 249 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală (respectiv art. 163 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală de la 1968), existenţa unor măsuri asigurătorii înfiinţate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenţei, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare: a) nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce priveşte bunul sechestrat; b) nu este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispoziţiilor Legii nr. 85/2014; c) nu împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuţiilor conferite de Legea nr. 85/2014“. 23. Având în vedere argumentele expuse, precum şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, interpretarea dată dispoziţiilor art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti, inclusiv pentru judecătorul-sindic din cadrul tribunalului sau, după caz, al tribunalului specializat competent cu soluţionarea procedurii insolvenţei, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile criticate, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 1 din 20 ianuarie 2020, sunt în acord cu prevederile art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate, precum şi ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale din Constituţie. 24. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de BRD - Groupe Société Générale - S.A. în Dosarul nr. 29.969/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
