Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale art. 471 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurel Augustin Diaconu în Dosarul nr. 6.131/288/2018 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.759D/2019. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.740D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (6) şi ale art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Dumitru Vasile în Dosarul nr. 110/179/2018 al Judecătoriei Babadag. 4. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei personal. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.759D/2019 şi nr. 2.740D/2019, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 6. Autorii excepţiilor arată că sunt de acord cu conexarea dosarelor. 7. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sunt întrunite condiţiile pentru conexarea cauzelor. 8. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.740D/2019 la Dosarul nr. 1.759D/2019, care a fost primul înregistrat. 9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei Dumitru Vasile, care solicită admiterea acesteia, potrivit concluziilor scrise depuse la dosar. În acest sens, arată că există o hotărâre judecătorească definitivă de înfiinţare a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, cu sediul în Bucureşti, Strada Academiei nr. 4-6, hotărâre care nu a fost desfiinţată de instanţele judecătoreşti şi ale cărei efecte nu pot înceta de drept. Totodată, susţine că dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 51/1995 se referă numai la persoane fizice şi juridice, iar nu şi la persoanele fizice autorizate, acestea din urmă având un cod de identificare fiscală dat de Ministerul Finanţelor Publice pentru exercitarea activităţii de avocatură. Subliniază, astfel, existenţa unei omisiuni legislative, în condiţiile în care Legea nr. 51/1995 nu reglementează situaţia persoanelor fizice autorizate. 10. Având cuvântul, autorul excepţiei Aurel Augustin Diaconu arată că achiesează la concluziile formulate de antevorbitorul său, întrucât legiuitorul nu poate să dispună cu privire la un drept câştigat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. 11. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 471 din Codul de procedură penală, întrucât acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, respectiv ca neîntemeiată, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 349 din 11 mai 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 12. Prin Încheierea penală din 6 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 6.131/288/2018, Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale art. 471 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Aurel Augustin Diaconu într-o cauză având ca obiect trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 348 din Codul penal raportat la cele ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, şi a infracţiunii de folosire fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaţilor din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, faptă incriminată de dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995. 13. Prin Încheierea din 11 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 110/179/2018, Judecătoria Babadag a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (6) şi ale art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Vasile într-o cauză având ca obiect trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 348 din Codul penal raportat la cele ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, şi a infracţiunii de folosire fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaţilor din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, faptă incriminată de dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995. 14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 încalcă principiul legalităţii, principiul neretroactivităţii legii, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la muncă, dreptul de petiţionare şi principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 instituie o dublă incriminare în raport cu prevederile art. 348 din Codul penal, potrivit cărora exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Precizează că dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 stabilesc că exercitarea oricărei activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi în tabloul avocaţilor acelui barou constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, arată că prin lege nu pot fi desfiinţate hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, cu atât mai mult cu cât legea civilă nu poate să producă efecte retroactive. Securitatea juridică presupune respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, respectiv caracterul definitiv al hotărârii judecătoreşti. Mai adaugă că persoanele fizice autorizate sunt înregistrate la administraţia financiară, astfel că nu se poate susţine că inculpaţii ar exercita fără drept o activitate, din moment ce o autoritate publică a verificat legalitatea documentelor care au stat la baza eliberării codului de identificare fiscală. Referitor la dispoziţiile art. 471 din Codul de procedură penală, autorul excepţiei Aurel Augustin Diaconu susţine că acestea încalcă principiile constituţionale privind independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii. În acest sens, arată că - prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii –, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 348 din Codul penal, instanţa supremă a statuat că fapta unei persoane care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 constituie infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prevăzute de art. 348 din Codul penal. Consideră că norma de incriminare a fost completată, astfel, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a devenit nu doar un organ legiuitor, ca pe vremea Tribunalului Suprem de tristă amintire din perioada comunistă, ci mai ales o sursă de insecuritate juridică pentru toate instanţele din ţară. Arată că, drept urmare a recursului în interesul legii mai sus citat, s-au format două practici, în sensul că parchetele de pe lângă curţile de apel cercetează infracţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 348 din Codul penal, iar „parchetele de pe lângă judecătorii cercetează avocaţii din U.N.B.R., cu sediul în Bucureşti, Strada Academiei nr. 4-6“. 15. Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 16. Judecătoria Babadag apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată referitor la prevederile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi este întemeiată în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995. Astfel, instanţa arată că entitatea din care face parte inculpatul are ca obiect de activitate, printre altele, înfiinţarea de barouri, cu respectarea prevederilor Constituţiei şi ale convenţiilor internaţionale referitoare la drepturile omului. Prin aderarea la această entitate, inculpatul, care are studii juridice, a dobândit dreptul de a realiza activităţi specifice profesiei de avocat, drept pe care l-a pierdut, prin efectul dispoziţiilor art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, cu caracter retroactiv, fiind încălcate atât principiul securităţii raporturilor juridice, cât şi principiul neretroactivităţii legii. În plus, instanţa apreciază că textul de lege analizat încalcă şi principiul separării puterilor în stat, întrucât norma criticată înlătură efectele unor hotărâri judecătoreşti. 17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorilor excepţiei prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit Încheierii penale din 6 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 6.131/288/2018 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia penală, dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale art. 471 din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei din acest dosar, Aurel Augustin Diaconu, depuse în motivarea criticii, reiese că excepţia priveşte, în realitate, dispoziţiile art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, precum şi dispoziţiile art. 471 din Codul de procedură penală. Legea nr. 51/1995 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, dându-se textelor o nouă numerotare, astfel că art. 60 alin. (6) şi art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, republicată în 2011, au devenit art. 59 alin. (6) şi art. 107 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege republicată în 2018. Curtea se va pronunţa însă asupra textelor de lege criticate având în vedere numerotarea şi cuprinsul care au produs efecte în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 au produs efecte în cauză în forma modificată prin prevederile art. 51 pct. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, republicată în 2011, cu modificările aduse prin Legea nr. 187/2012, precum şi asupra dispoziţiilor art. 471 din Codul de procedură penală. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 60 alin. (6): „(6) Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaţilor din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.“; – Art. 113 alin. (1) şi (2): "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.(2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare dispoziţiilor prezentei legi.;" – Art. 471 din Codul de procedură penală: "(1) Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.(2) Cererea trebuie să cuprindă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în interesul legii.(3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit de instanţele judecătoreşti." 21. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 41 privind dreptul la muncă, ale art. 51 referitor la dreptul de petiţionare şi ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 paragraful 1 privind legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată, referitor la dispoziţiile art. 471 din Codul de procedură penală, că autorul excepţiei Aurel Augustin Diaconu nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a legii de către organele judiciare. Or, în această privinţă, Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunţe asupra aspectelor ce ţin de aplicarea legii, acestea urmând să fie soluţionate de către instanţele judecătoreşti. În cazuri similare, Curtea a reţinut că a răspunde criticilor autorilor excepţiei într-o atare situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege (de exemplu, Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21,Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, Decizia nr. 524 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2020, paragraful 16, Decizia nr. 246 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 31 iulie 2020, paragraful 16, Decizia nr. 212 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 30 august 2022, paragraful 12, şi Decizia nr. 549 din 17 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 17 februarie 2023, paragraful 13). 23. Prin urmare, ţinând cont de prevederile art. 126 alin. (1) şi ale art. 146 lit. d) din Constituţie, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 24. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, Curtea observă că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 25. Astfel, prin Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 19 iulie 2022, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 din Legea nr. 51/1995. Prin decizia menţionată, paragrafele 23-28, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate oferă instanţelor de judecată cadrul legal pentru a veghea ca desfăşurarea fiecărui proces, indiferent de ramura de drept în care acesta a fost declanşat, să aibă loc cu respectarea dreptului la apărare, garanţie a dreptului la un proces echitabil. În acest mod, instanţele se asigură că dreptul la apărare va fi materializat într-un act profesional de calitate, apt să-i confere eficienţă şi efectivitate. Acesta este unul dintre mecanismele prin care legiuitorul a înţeles să aplice - în cadrul oricărui proces - prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora dreptul la apărare este garantat. De altfel - ţinând cont de prevederile art. 2 alin. (3) şi ale art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, potrivit cărora „judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii“ -, prin Decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, instanţa supremă a statuat că se impune ca organele judiciare nu numai să ia măsurile necesare asigurării apărării învinuitului sau inculpatului în procesul penal, atunci când aceasta este, potrivit legii, obligatorie, ci şi să se asigure ca asistenţa juridică să fie acordată de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 23 iunie 2004, pentru că, altfel, asistenţa juridică acordată echivalează cu o lipsă de apărare. Aşadar, prin decizia precitată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a statuat că asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia. În motivarea acestei decizii, instanţa supremă a reţinut că, prin Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, sunt reglementate condiţiile exercitării profesiei de avocat corelativ cu dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la asigurarea dreptului la apărare pentru învinuit sau inculpat, pe întreg parcursul procesului penal, precum şi la caracterul absolut al nulităţii de care sunt lovite actele îndeplinite în lipsa apărătorului atunci când prezenţa şi asistenţa juridică ce trebuie acordate de acesta sunt obligatorii, potrivit legii. Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a observat că, de vreme ce Legea nr. 51/1995 - ce are caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat - conţine anumite cerinţe imperative, este de la sine înţeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituţionalizat de acest act normativ. 26. La rândul său, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2022, mai sus menţionată, a reamintit jurisprudenţa sa în materie, prin care a statuat că avocatura reprezintă un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat este exercitată de un corp profesional selectat care funcţionează după reguli stabilite de lege. Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată neconstituţională, având în vedere că scopul Legii nr. 51/1995 este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora este organizată şi exercitată profesia de avocat nu încalcă prevederile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate (Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 27 noiembrie 2013, Decizia nr. 155 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 17 aprilie 2015, paragraful 14, şi Decizia nr. 158 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 25 mai 2017, paragrafele 19 şi 20). Astfel, cei care doresc să practice profesia de avocat sunt datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta (Decizia nr. 806 din 9 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007). Deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să aibă loc într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal (Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013, precitată, Decizia nr. 129 din 13 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 22 aprilie 2014, şi Decizia nr. 158 din 14 martie 2017, precitată, paragraful 21). 27. De asemenea, prin Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2022, precitată, Curtea a reţinut că incriminarea şi sancţionarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activităţi pentru care se cere o anumită pregătire şi, în consecinţă, sunt supuse autorizării exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanţă deosebită, inclusiv viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale persoanei, precum şi interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic sau de farmacist, să fie practicate de persoane fără calificare şi să nu fie angajată răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Faptul că cerinţe similare, cu aceleaşi consecinţe juridice, au fost impuse şi profesiei de avocat constituie o opţiune a legiuitorului, care intră în marja de apreciere a Parlamentului în cadrul activităţii sale de legiferare (Decizia nr. 339 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 1 iunie 2012). De asemenea, Curtea a constatat că organizarea avocaţilor în barouri şi a barourilor în Uniunea Avocaţilor din România nu contravine normelor din Constituţie invocate şi în prezenta cauză. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, constituirea şi funcţionarea de barouri în afara acestei uniuni fiind interzise, iar actele de constituire şi de înregistrare ale acestora - nule de drept. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activităţi care prezintă interes pentru societate, este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Curtea a constatat că legiuitorul are libertatea de a reglementa condiţiile în care pot fi constituite, organizate şi în care funcţionează diferite tipuri şi forme de asociaţie, inclusiv să dispună constituirea obligatorie a unor asociaţii pentru exercitarea unor profesii ori îndeplinirea unor atribuţii de interes public, având în vedere dispoziţiile art. 9 fraza întâi din Constituţie, potrivit cărora „Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii“. Barourile şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, precum şi camerele notarilor publici sunt asociaţii profesionale cu un specific deosebit, întrucât întreaga activitate desfăşurată de aceste asociaţii şi de membrii lor este una de interes public, ceea ce impune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar şi în ceea ce priveşte calităţile membrilor, condiţiile de organizare şi funcţionare, nedemnităţile, incompatibilităţile, răspunderea disciplinară şi altele (Decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1144 din 3 decembrie 2004, şi Decizia nr. 509 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015, paragrafele 22, 23 şi 26). Astfel, Curtea a statuat că dispoziţiile de lege criticate au fost edictate de legiuitor cu scopul de a proteja relaţiile sociale referitoare la exercitarea unei profesii liberale, respectiv profesia de avocat, astfel încât aceasta, ca de altfel şi alte profesii reglementate de norme speciale, poate fi exercitată numai cu respectarea legii, iar nu împotriva ei. 28. În ceea ce priveşte respectarea cerinţelor referitoare la calitatea legii, prin Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2022, mai sus menţionată, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 sunt clare şi neechivoce, fiind în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificilă redactarea unor legi de o precizie totală, iar o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). 29. Referitor la dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 51/1995, prin Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2022, Curtea a constatat că nulitatea actelor de constituire şi de înregistrare de barouri în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România, dispusă prin prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, precum şi încetarea de drept a efectelor oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare prevederilor legale, în temeiul dispoziţiilor art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, reprezintă intenţia legiuitorului ca profesia de avocat să se exercite numai cu respectarea legii, iar nu împotriva ei. Totodată, Curtea a reţinut că - prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 3 noiembrie 2015, referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 348 din Codul penal (corespondent al art. 281 din Codul penal din 1969) în ipoteza exercitării activităţilor specifice profesiei de avocat de către persoane care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 - instanţa supremă a analizat modul în care au fost reglementate organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în România. Cu acest prilej, instanţa supremă a reţinut că din succesiunea în timp a actelor normative rezultă că formele de organizare la nivel teritorial a profesiei de avocat, indiferent de denumirea acestora („barouri“, „colegii“), nu au fost niciodată desfiinţate în România, operaţiunea juridică utilizată de legiuitor fiind aceea a transformării persoanei juridice, în sensul că prin acelaşi act normativ s-a prevăzut desfiinţarea persoanelor juridice existente, concomitent cu înfiinţarea în locul acestora a unor alte persoane juridice, ca succesoare în drepturi şi obligaţii ale celor dintâi. Aceeaşi este situaţia şi în privinţa formelor de organizare la nivel naţional („Uniunea Avocaţilor din România“, „Uniunea Barourilor din România“, „Uniunea Colegiilor de Avocaţi din România“, „Consiliul Central al Colegiilor de Avocaţi“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“), cu singura menţiune că pentru o scurtă perioadă (între 14 februarie 1950 şi 21 iulie 1954) profesia de avocat a rămas fără o structură organizatorică la nivel naţional. Din această perspectivă, în România a existat o continuitate a organizării şi exercitării profesiei de avocat, iar înfiinţarea persoanelor juridice succesoare s-a făcut direct în temeiul legii, fără nicio altă formalitate ulterioară. S-a subliniat, totodată, faptul că Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează forme unice şi exclusive de organizare profesională a avocaţilor în România, în sensul că această profesie poate fi exercitată numai de avocaţi înscrişi în barou (existând şi funcţionând câte un singur barou în fiecare judeţ), care face parte din Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca unică structură naţională a ordinului profesional al avocaţilor din România. Aşa fiind, prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precitată, instanţa supremă a statuat că persoanele care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor barouri care funcţionează în paralel cu cele care fiinţează în temeiul legii, indiferent dacă acestea au fost/vor fi (fost) constituite după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 ori au existat şi anterior, dar şi-au continuat activitatea ulterior acestei date, au reprezentarea subiectivă a faptului că acţionează dincolo de cadrul legal în vigoare, căci acesta are suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor ei să îl înţeleagă şi să îşi adapteze conduita la dispoziţiile sale, fiind astfel exclusă posibilitatea invocării erorii, ca o cauză de neimputabilitate prevăzută de art. 30 din Codul penal. Cu alte cuvinte, latura subiectivă a infracţiunii analizate se află în strânsă legătură cu latura ei obiectivă, mai precis cu cerinţa esenţială a exercitării „fără drept“ a activităţilor specifice profesiei de avocat, a cărei îndeplinire conduce la concluzia că o persoană aflată într-o asemenea situaţie acţionează cu intenţia de a leza valorile sociale ocrotite prin norma juridică incriminatoare, urmând ca organele judiciare să analizeze in concreto vinovăţia fiecărei persoane cercetate pentru săvârşirea acestei infracţiuni. 30. Tot prin Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2022, Curtea Constituţională a reţinut că problema referitoare la modul de exercitare a profesiei de avocat în România a format şi obiectul analizei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Decizia de admisibilitate din 12 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Pompiliu Bota împotriva României, a declarat ca inadmisibilă cererea cu privire la încălcarea libertăţii de asociere, consacrată de prevederile art. 11 din Convenţie. Astfel, Curtea de la Strasbourg a reţinut că printre obiectivele statutare ale asociaţiei al cărei preşedinte este reclamantul figura crearea de barouri, ceea ce contravenea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, care interzice crearea de barouri şi exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Avocaţilor din România, aceasta din urmă neputând fi analizată ca o asociaţie în sensul prevederilor art. 11 din Convenţie, întrucât ordinele profesiilor liberale sunt instituţii de drept public, reglementate de lege şi care urmăresc scopuri de interes general. 31. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 349 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 10 august 2017, Decizia nr. 160 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 7 iunie 2018, Decizia nr. 182 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 27 iunie 2018, Decizia nr. 502 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 31 octombrie 2019, Decizia nr. 514 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 24 august 2020, şi Decizia nr. 30 din 19 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 23 martie 2021. 32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 33. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurel Augustin Diaconu în Dosarul nr. 6.131/288/2018 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aurel Augustin Diaconu în Dosarul nr. 6.131/288/2018 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea – Secţia penală şi de Dumitru Vasile în Dosarul nr. 110/179/2018 al Judecătoriei Babadag şi constată că dispoziţiile art. 60 alin. (6) şi ale art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia penală şi Judecătoriei Babadag şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 februarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
