Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, excepţie ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 2.496/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.409D/2020. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Dan Băzăvan. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, autorul excepţiei a depus o cerere pentru comunicarea înregistrării audiovideo a şedinţei de judecată şi a notelor de şedinţă, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi al Codului de procedură civilă, precum şi concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, reiterând criticile formulate în notele scrise prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, susţine, în esenţă, că art. 7 din Legea nr. 544/2001 este neconstituţional sub aspectul că permite autorităţilor publice majorarea termenului pentru a răspunde cererilor de comunicare a informaţiilor de interes public de la 10 zile la 30 de zile. Or, în realitate, autorităţile publice nu răspund solicitărilor de interes public sau dacă răspund o fac tardiv, după ce s-a introdus acţiunea la instanţă. Cu privire la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, autorul excepţiei susţine că nu se arată în conţinutul acestei norme sancţiunile disciplinare. Or, în majoritatea cazurilor, instanţele judecătoreşti resping astfel de cereri, chiar dacă admit capătul de cerere cu privire la obligarea autorităţilor publice la comunicarea informaţiilor de interes public, îl resping pe cel referitor la sancţionarea funcţionarilor publici vinovaţi, chiar dacă se formulează reclamaţie administrativă. Autorul conchide că, raportat la argumentaţiile logico-juridice dezvoltate pe larg în concluziile scrise şi în cererea de sesizare, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Depune concluzii scrise la dosar. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât criticile formulate vizează omisiuni legislative şi nu aspecte de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Sentinţa civilă nr. 3.198 din 22 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.496/3/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Excepţia a fost ridicată de Dan Băzăvan într-o cauză având ca obiect comunicarea unor informaţii de interes public. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 544/2001 sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, întrucât nu stabilesc în mod clar motivarea în fapt sau în drept ce trebuie făcută, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu spun că şi comunicarea incompletă şi/sau incorectă constituie tot refuz, sau, pur şi simplu, lipsa unui răspuns. Aşadar, aceste norme duc la ineficienţă, transformând responsabilul cu comunicarea informaţiilor de interes public în responsabil total ineficient, prin sintagma „...sau, după caz, în cel mult 30 de zile“. De asemenea, având în vedere că nu se identifică dacă aceste zile sunt lucrătoare sau calendaristice, norma este lipsită de claritate, termenul „urgenţă“ instituind discriminare faţă de alte categorii de informaţii de interes public ce sunt comunicate, raportat la dispoziţiile constituţionale menţionate. Totodată, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 544/2001 este lipsit de claritate şi previzibilitate, întrucât nu există la acest moment imposibilitatea vreunei autorităţi de a nu avea întrunite condiţiile tehnice necesare de a pune la dispoziţie informaţiile solicitate. 7. Se apreciază că prevederile art. 7 din legea menţionată sunt lipsite de claritate, întrucât exprimă condiţiile: „după caz“ şi „în funcţie de dificultate, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării“. Se arată, pe de o parte, că aceste cereri sunt urgente şi se impune soluţionarea lor cu celeritate, iar pe de o parte, că se presupune că autoritatea şi/sau instituţia publică are deja aceste documente, mai ales că ele figurează în lista documentelor de interes public, nefiind necesară o amânare în ceea ce priveşte comunicarea răspunsului, mai cu seamă că există şi suficiente mijloace pentru a le arhiva electronic, iar păstrarea acestora se poate face fără dificultate şi comunicarea ar trebui să nu fie „complexă“. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, termenul „dificultate“ semnifică greutatea de a face ceva, anevoinţă, piedică, obstacol, a opune rezistenţă, a se împotrivi. Or, nu se poate reţine că pot exista dificultăţi de comunicare a unor informaţii deja produse şi aflate în lista de informaţii de interes public. Totodată, potrivit aceluiaşi dicţionar, termenul „complexitate“ semnifică faptul de a fi complex, însuşirea a ceea ce este complex, unitate formată din mai multe părţi, din mai multe elemente diferite. Se afirmă că, în sensul celor menţionate sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 10 ianuarie 2014, nr. 547 din 15 octombrie 2014 şi nr. 420 din 3 iulie 2019. 8. În final, autorul afirmă că invocă şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 în raport cu aceleaşi dispoziţii constituţionale, respectiv art. 1 alin. (3)-(5), art. 4, 11, 16, 21, 31, 41, 51, 52, 57, 73, 124 şi 126. 9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale şi nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât aceste norme reprezintă o garanţie legală a realizării dreptului constituţional la informaţie. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. l alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi care au următorul conţinut normativ: - Art. 7: "(1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.(2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.(3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic.;" – Art. 22 alin. (1): „În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.“. 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind statul român, ale art. 4 referitor la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 care consacră egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 31 referitor la dreptul la informaţie, ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, ale art. 73 privind categoriile de legi, ale art. 124 alin. (2) cu privire la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 544/2001 stabilesc în sarcina autorităţilor publice obligaţia de a răspunde în scris, în termenele reglementate de lege, solicitărilor cetăţenilor pentru obţinerea unor informaţii de interes public. 16. Termenele reglementate de lege pentru comunicarea în scris a unui răspuns solicitanţilor de informaţii de interes public curg de la data înregistrării cererii şi sunt: a) 10 zile pentru comunicarea informaţiei de interes public solicitate, dacă aceasta a fost identificată în acest termen; b) 10 zile pentru anunţarea solicitantului că termenul prevăzut la lit. a) nu a fost suficient pentru identificarea informaţiei solicitate; c) 30 de zile pentru comunicarea informaţiei de interes public identificate peste termenul prevăzut la lit. a); d) 5 zile pentru transmiterea refuzului de comunicare a informaţiei solicitate şi a motivării refuzului. 17. Cu privire la critica de neconstituţionalitate formulată din perspectiva lipsei de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 544/2001, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens Curtea a constatat că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională s-a referit la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. 18. Aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa sa la cauza de faţă, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate întrunesc exigenţele de claritate şi previzibilitate a legii, având în vedere că normele juridice nu există în mod izolat, ci ele pot şi trebuie interpretate şi raportate la întreg ansamblul normativ din care acestea fac parte, respectiv la Legea nr. 544/2001, care în art. 1 stabileşte că accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României. Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 544/2001 stabilesc suficient de clar, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării, termenele în care trebuie soluţionate cererile cu privire la orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei. Ca atare, dispoziţiile de lege criticate, reprezentând o garanţie legală a realizării dreptului constituţional la informaţie, respectă exigenţele de claritate şi previzibilitate, aşa încât critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală este neîntemeiată. 19. Referitor la susţinerea potrivit căreia din cuprinsul textului de lege criticat nu se identifică modalitatea în care se calculează termenul de comunicare a informaţiilor de interes public, Curtea constată netemeinicia acesteia. Astfel, potrivit art. 16 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 8 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, termenele pentru comunicarea în scris a unui răspuns solicitanţilor de informaţii de interes public se calculează de la data înregistrării solicitării şi nu intră în calculul acestora ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează. 20. Cât priveşte dispoziţiile alin. (3) al art. 7 din Legea nr. 544/2001, potrivit cărora solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic, Curtea reţine că aceste norme nu consacră obligaţia autorităţilor publice de a realiza comunicarea în format electronic a informaţiilor de interes public solicitate, ci se referă la ipoteza în care sunt întrunite condiţiile tehnice necesare acestei modalităţi de comunicare. 21. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 544/2001 prin raportare la art. 4, 11, 16, 21, 31, 57, 73, art. 124 alin. (2) şi art. 126 din Legea fundamentală şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 prin raportare la art. 1 alin. (3)-(5), art. 4, 11, 16, 21, 31, 41, 51, 52, 57, 73, 124 şi 126 din Legea fundamentală, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate s-a limitat la trimiterea la dispoziţiile constituţionale invocate, fără să arate, în mod concret, în ce constă contrarietatea astfel reclamată. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. De altfel, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a statuat că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă şi intrinsecă, ce va cuprinde trei elemente: „textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. [...] În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia.“ De aceea, Curtea a constatat că, în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine, în mod rezonabil, existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere, deci, că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele 3 elemente menţionate. 22. În prezenta cauză, indicarea temeiurilor constituţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autorul excepţiei. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“. 23. În consecinţă, dat fiind caracterul general al textelor constituţionale invocate, precum şi lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 este inadmisibilă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 2.496/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
