Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) şi ale art. 145 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Jula în Dosarul nr. 1.821/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.812D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosarul cauzei note scrise, prin care solicită admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că dispoziţiile art. 142 din Codul de procedură civilă sunt norme de procedură care vizează competenţa şi judecarea cererii de strămutare, fiind edictate de legiuitor în virtutea mandatului său constituţional conferit de art. 126 alin. (2) din Constituţie cu respectarea art. 21 din Legea fundamentală. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Codul de procedură civilă menţionează faptul că instanţa constituţională s-a mai pronunţat, spre exemplu, prin Decizia nr. 194 din 9 aprilie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea nr. 3.440 din 7 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.821/1/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) şi ale art. 145 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Jula într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de strămutare a unui dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neclare, imprecise şi incomplete, lăsând loc interpretărilor şi, implicit, abuzurilor în instanţele judecătoreşti. Astfel, arată că sintagma „va înştiinţa de îndată“ din cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neclară, întrucât termenul „de îndată“ nu este definit, iar din cuprinsul reglementării criticate nu rezultă care sunt motivul înştiinţării, scopul urmărit şi obligaţia instanţei după ce a fost înştiinţată, nefiind normal ca înştiinţarea să nu producă efecte şi să nu aibă niciun scop legal. Referitor la dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Codul de procedură civilă se susţine că acestea nu definesc perioada de timp la care se referă sintagma „între timp“ din cuprinsul acestora, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, iar modul de aplicare şi interpretare a legii la speţa dedusă controlului de constituţionalitate aparţine instanţelor de drept comun, în cadrul controlului judiciar realizat de acestea. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 142 alin. (1) şi ale art. 145 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: - Art. 142 alin. (1): „Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cererea de strămutare se depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.“; – Art. 145 alin. (2): „Hotărârea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să fie păstrate. În cazul în care instanţa de la care s-a dispus strămutarea a procedat între timp la judecarea procesului, hotărârea pronunţată este desfiinţată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare.“ 12. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, având în prezent următorul cuprins: „Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În cazul cererilor de strămutare întemeiate pe motivul de bănuială legitimă vizând calitatea părţii de judecător la o instanţă din circumscripţia curţii de apel competente, precum şi a celor vizând calitatea de parte a unei instanţe din circumscripţia aceleiaşi curţi, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cererea de strămutare se depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.“ 13. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa constituţională a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea va analiza dispoziţiile legale criticate în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018. 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român, ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 20 din Constituţie şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 194 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019, paragraful 22, a statuat în privinţa sintagmei „între timp“ din cuprinsul art. 145 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă că aceasta priveşte un interval scurs de la un moment procesual la altul, momentul de debut al acestui interval, în ipoteza normei criticate, fiind marcat de formularea unei cereri de strămutare în cursul procesului, iar, în sens contrar, instituţia strămutării ar fi lipsită de substanţă şi nu şi-ar mai atinge scopul pentru care a fost reglementată, acela de a asigura imparţialitatea obiectivă a instanţei care trebuie să judece fondul cauzei. Aşadar, prin reglementarea criticată, legiuitorul a avut în vedere tocmai ipoteza în care hotărârea este deja pronunţată la momentul pronunţării hotărârii asupra cererii de strămutare. 16. În continuare, Curtea observă că instanţa de la care s-a cerut strămutarea este înştiinţată de îndată despre formularea unei cereri de strămutare [art. 142 alin. (1) teza a treia din Codul de procedură civilă], precum şi despre admiterea sau respingerea cererii de strămutare [art. 144 alin. (3) din Codul de procedură civilă], astfel încât aceasta este în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte existenţa unei proceduri de soluţionare a cererii de strămutare. 17. Prin decizia sus-amintită, paragraful 21, Curtea a reţinut că, dacă, în lipsa dispunerii măsurii suspendării procesului, în condiţiile art. 143 din Codul de procedură civilă, instanţa de la care s-a cerut strămutarea procedează la soluţionarea litigiului, iar cererea de strămutare a fost admisă, hotărârea pronunţată în cauză nu acoperă lipsa de imparţialitate a judecătorului cauzei, întrucât obţinerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe o hotărâre a cărei legalitate este pusă la îndoială prin raportare la instanţa care a pronunţat-o. 18. În privinţa criticii referitoare la definirea termenului „de îndată“ din cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea observă faptul că acesta urmează a fi aplicat în concordanţă cu caracterul procedurii de soluţionare a cererii de strămutare, care este o procedură urgentă şi simplificată de judecată, ţinând cont de respectarea principiului celerităţii judecării cauzei. Respectarea acestui principiu determină necesitatea împiedicării tergiversării soluţionării aspectelor ce privesc drepturile şi obligaţiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecăţii. Totodată, raţiunea unei asemenea prevederi legislative este legată de o mai bună administrare a justiţiei. 19. În acest context, Curtea nu poate reţine critica formulată prin raportare la art. 16 din Constituţie, dispoziţiile legale aplicându-se în mod egal tuturor celor care se află în ipoteza normei, şi nici critica formulată prin raportare la art. 21 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 16). 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihaela Jula în Dosarul nr. 1.821/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 142 alin. (1) şi ale art. 145 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
