Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anton Lefter în Dosarul nr. 42.100/3/2017/a1.1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.770 D/2017. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este la al treilea termen de judecată şi că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus, la dosarul cauzei, o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, fiind asistat de un avocat din oficiu. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dar şi la Decizia nr. 16 din 17 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii referitoare la pronunţarea unui recurs în interesul legii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 6 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 42.100/3/2017/a1.1, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anton Lefter într-o cauză având ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive dispuse în privinţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că termenul de 5 zile reglementat prin textul criticat nu poate fi decât unul imperativ şi că interpretarea acestui termen ca fiind de recomandare încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate în prezenta cauză. Prin urmare, se susţine că încălcarea termenului anterior menţionat implică decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, potrivit prevederilor art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât Curtea Constituţională s-a pronunţat de mai multe ori cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Sunt invocate deciziile nr. 276 din 10 mai 2016 şi nr. 53 din 2 februarie 2017. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Se arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu indică normele constituţionale pretins încălcate prin textul criticat, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Se susţine că, în prezenta cauză, sunt aplicabile mutatis mutandis soluţia şi considerentele Deciziei nr. 27 din 15 ianuarie 2008. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Arată că îşi menţine punctele de vedere care au fost reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 145 din 17 martie 2016, nr. 276 din 10 mai 2016, nr. 251 din 5 mai 2016, nr. 698 din 29 noiembrie 2016 şi nr. 155 din 14 martie 2017. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.“ 13. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală au făcut obiectul Deciziei nr. 16 din 17 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii referitoare la examinarea sesizării cu privire la următoarea problemă de drept: „Natura termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală şi consecinţele nerespectării acestuia“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 2 noiembrie 2018, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că termenul „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia“ este un termen peremptoriu, iar încălcarea sa atrage decăderea procurorului din dreptul de a formula cereri privind măsurile preventive şi nulitatea actului făcut în acest sens peste termen, precum şi imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia. 14. Instanţa de contencios constituţional a fost însă sesizată cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate prin Încheierea din 6 noiembrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. 42.100/3/2017/a1.1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, anterior pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Deciziei nr. 16 din 17 septembrie 2018 şi publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pentru acest motiv, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, textul criticat este aplicabil în interpretarea sa de la data sesizării Curţii Constituţionale. 15. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi nu aceleaşi prevederi legale în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 17 septembrie 2018. 16. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Decizia nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016; Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016; Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, Decizia nr. 702 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 19 aprilie 2017, Decizia nr. 729 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 23 februarie 2017, Decizia nr. 53 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 11 mai 2017, Decizia nr. 155 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 22 mai 2017, Decizia nr. 144 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 6 iunie 2018, şi Decizia nr. 522 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 27 noiembrie 2019, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate astfel formulată. 18. Prin jurisprudenţa mai sus invocată, spre exemplu, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, Curtea, făcând trimitere la Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 şi Decizia nr. 251 din 5 mai 2016, a constatat că termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeaşi natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situaţia avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală - când instanţa de contencios constituţional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime şi de durată - aparţinând inclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a dat textului valenţe neconstituţionale, în cauzele deduse judecăţii nu se putea vorbi de o atare interpretare a dispoziţiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în acelaşi timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menţionate. Prin urmare, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, trebuie respinsă, ca inadmisibilă (paragraful 17 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016). 19. Totodată, Curtea a reţinut că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora, prin sintagma „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia“, este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, aşa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exerciţiul dreptului de a proceda la prelungirea măsurii preventive în cauză şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen (paragraful 18 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016). 20. De asemenea, Curtea a constatat că, în jurisprudenţa sa, a preluat doctrina dreptului viu (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, şi Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, paragraful 30 şi următoarele), atât în privinţa normei supuse controlului de constituţionalitate, cât şi în privinţa normei de referinţă. S-a arătat că, dacă în privinţa normei de referinţă, şi anume Constituţia, Curtea este unica autoritate jurisdicţională care are competenţa de a o interpreta, în privinţa normelor supuse controlului de constituţionalitate, interpretarea este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie (paragraful 19 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016). 21. Aşadar, pentru determinarea conţinutului normativ al normei supuse controlului de constituţionalitate, Curtea a reţinut că trebuie să ţină seama de modul în care aceasta este interpretată în practica judiciară. S-a arătat în acest sens că interpretarea legilor este operaţiunea raţională, indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având ca scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluţionare a cauzelor cu care au fost învestite, această operaţiune este realizată de instanţele judecătoreşti, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. Interpretarea astfel realizată indică instanţei constituţionale înţelesul normei juridice supuse controlului de constituţionalitate, obiectivizându-i şi circumscriindu-i conţinutul normativ în vederea atingerii acestei finalităţi, interpretarea dată normelor juridice trebuie să fie una general acceptată, aceasta putându-se realiza fie prin pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri prealabile sau în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă (a se vedea Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016 paragrafele 29-30). Or, în cauza dedusă judecăţii, Curtea a constatat că în privinţa modului de interpretare a normei juridice supuse controlului de constituţionalitate nu au fost pronunţate nici hotărâri prealabile, nici hotărâri în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, care să contravină dispoziţiilor Legii fundamentale, iar, cu privire la practica judiciară existentă, a constatat că aceasta nu se caracterizează printr-o cvasiunanimitate care să plaseze interpretarea textului criticat în afara cadrului şi a limitelor Constituţiei. În acest context, Curtea a reţinut că faptul că, în practică, unele instanţe judecătoreşti interpretează, în mod izolat, termenul prevăzut la art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală ca fiind unul de recomandare, şi nu unul imperativ, şi pe această bază factuală se solicită Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii similare Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 nu relevă decât o chestiune de greşită interpretare şi aplicare a legii, care poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar. S-a arătat că întotdeauna controlul de constituţionalitate vizează conţinutul normativ al normei juridice, astfel cum acesta este stabilit printr-o interpretare generală şi continuă la nivelul instanţelor judecătoreşti, neputând fi efectuat asupra conţinutului normei juridice rezultat din interpretările eronate şi izolate ale unor instanţe judecătoreşti. Prin urmare, controlul de constituţionalitate poate viza norma astfel cum aceasta este interpretată, în mod continuu, printr-o practică judiciară constantă, prin hotărâri prealabile şi prin hotărâri pronunţate în recursuri în interesul legii, atunci când acestea contravin dispoziţiilor Legii fundamentale, însă competenţa Curţii Constituţionale este, de asemenea, angajată atunci când există o practică judiciară divergentă şi continuă, fără a fi izolată, în care una dintre interpretările date normei în cauză este contrară exigenţelor Constituţiei. Cu alte cuvinte, criteriul fundamental pentru determinarea competenţei Curţii Constituţionale de a exercita controlul de constituţionalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistenţa sa în timp, în cadrul practicii judiciare, aşadar existenţa unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanţelor. De aceea, Curtea a constatat că este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existenţa unei practici unitare/neunitare de interpretare şi aplicare a legii de natură a încălca exigenţele Constituţiei, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, ci al controlului judecătoresc (paragraful 20 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016). 22. Prin urmare, Curtea a reţinut că nu are competenţa de a elimina, pe calea controlului de constituţionalitate, din conţinutul normativ al textului o anumită interpretare izolată şi vădit eronată a acestuia, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. S-a statuat că acceptarea unui punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar (paragraful 21 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016). 23. În ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt aplicabile, în prezenta cauză, în forma lor existentă la data sesizării Curţii Constituţionale, respectiv anterior pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a Deciziei nr. 16 din 17 septembrie 2018. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anton Lefter în Dosarul nr. 42.100/3/2017/a1.1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
