Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Adrian Valentin Moise în Dosarul nr. 1.794/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.265D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei de neconstituţionalitate, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale a fost adoptat în limitele şi în executarea normelor primare cuprinse în legea organică a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 2.122 din 17 iunie 2016, astfel cum a fost completată prin Sentinţa civilă nr. 2.476 din 2 septembrie 2016, pronunţate în Dosarul nr. 1.794/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Adrian Valentin Moise într-o cauză în contencios administrativ privind soluţionarea cererii de anulare a Hotărârii Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012 pentru adoptarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale în ansamblul său şi, în special, a dispoziţiilor care reglementează statutul magistraţilor-asistenţi, precum şi anularea răspunsului emis de Curtea Constituţională prin prim-magistratul-asistent. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 sunt considerate a fi contrare Legii fundamentale deoarece Parlamentul şi-a delegat neconstituţional puterea exclusivă de a legifera, prin lege organică, în sfera relaţiilor care privesc organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Se mai arată că se încalcă art. 148 din Constituţie prin raportare la principiul democraţiei participative cu sediul în art. 10 alin. 3 şi art. 11 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în măsura în care textele criticate se interpretează în sensul în care Curtea Constituţională este scutită de obligaţia de a informa şi consulta cetăţenii şi asociaţiile legal constituite, în procedura de elaborare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale. 6. Dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 sunt neconstituţionale în măsura în care se înţelege că, după ce o instanţă de judecată a hotărât că o dispoziţie legală criticată are legătură cu soluţionarea cauzei şi sesizează, pe cale de consecinţă, Curtea Constituţională, cu soluţionarea excepţiei, aceasta ar putea să o respingă ca inadmisibilă, deoarece textul legal criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 nu se referă la obiectul de reglementare al art. 148 din Constituţie. 8. Mai arată că Regulamentul de organizare şi funcţionare al Curţii Constituţionale reprezintă un act normativ de forţă juridică inferioară legii, astfel că delegarea atribuţiilor de emitere a acestuia către organul administrativ care îl va executa reprezintă doar forma de aplicare a atribuţiilor legale de punere în executare a legii de către organele administrative, care au posibilitatea legală de a emite inclusiv acte administrative cu caracter normativ, iar nu numai cu caracter individual, nu orice act conţinând dispoziţii normative intrând în competenţa de legiferare a Parlamentului. 9. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 instanţa arată că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează modul concret de interpretare şi aplicare a prevederilor procedurale din Legea nr. 47/1992 şi de Codul de procedură civilă de către instanţa constituţională. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că, în conformitate cu mandatul constituţional conferit de art. 146 lit. d) şi lit. l) din Legea fundamentală, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevăd că instanţa constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Totodată, menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv Decizia nr. 335 din 28 iunie 2005, Decizia nr. 607 din 15 noiembrie 2005 şi Decizia nr. 329 din 18 aprilie 2006. 12. Referitor la dispoziţiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, arată că Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale a fost adoptat în temeiul, în limitele şi în executarea normelor primare cuprinse în legea de organizare şi funcţionare a instanţei constituţionale. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, care au următorul cuprins: - Art. 29 alin. (1): „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.“; – Art. 75 alin. (3): „În termen de 3 zile de la constituire, Curtea îşi alege preşedintele, iar în termen de 10 zile adoptă regulamentul de organizare şi funcţionare.“ 16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. t), potrivit căruia „Prin lege organică se reglementează […] celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.“, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) şi (6) referitoare la realizarea justiţiei prin instanţele judecătoreşti şi la controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea contenciosului administrativ, art. 146 lit. l), potrivit căruia „Curtea Constituţională […] îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii“ şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. Din notele scrise depuse la dosarul cauzei, Curtea reţine că sunt invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate şi dispoziţiile art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi art. 21 privind accesul liber la justiţie din Constituţie. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin legea sa organică de organizare şi funcţionare, legiuitorul a detaliat dispoziţiile constituţionale şi a reglementat o serie de reguli procedurale de punere în practică a atribuţiilor sale. Astfel, Curtea Constituţională, instituţie fundamentală a statului, are drept scop garantarea supremaţiei Constituţiei şi a principiilor statului de drept şi al separaţiei şi echilibrului puterilor, ceea ce presupune, printre altele, rolul Curţii, în limitele Legii fundamentale, de a asigura conformitatea legislaţiei cu normele şi principiile constituţionale. În calitatea sa de unică autoritate de jurisdicţie constituţională, independentă, Curtea se supune numai Constituţiei şi legii sale organice, fiind singura în drept să hotărască, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, asupra competenţei sale, care nu poate fi contestată de nicio autoritate publică. Mai mult, legiuitorul organic, în vederea asigurării independenţei Curţii, a instituit o serie de reguli privind organizarea şi desfăşurarea activităţii sale, sens în care a reglementat şi obligaţia primei curţi legal constituite de a adopta regulamentul de organizare şi funcţionare. Totodată, legiuitorul, prin art. 50 al Legii nr. 47/1992, a statuat că Plenul Curţii Constituţionale, alcătuit din judecătorii acesteia, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de Constituţie şi de lege, putând lua orice măsură necesară pentru buna desfăşurare a activităţii instanţei constituţionale. 18. Aşadar, dispoziţiile privitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt cuprinse în Legea fundamentală, fiind transpuse, cu respectarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. t) şi art. 142 alin. (5) din Constituţie, la nivel infraconstituţional prin Legea nr. 47/1992, iar Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012 pentru adoptarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2012, a fost adoptată, în temeiul, în limitele şi în executarea dispoziţiilor cuprinse în legea organică a Curţii, în vederea stabilirii organizării şi funcţionării acesteia, a atribuţiilor şi regulilor de procedură specifice activităţii sale, precum şi a regulilor de procedură ce privesc răspunderea disciplinară. De altfel, Curtea învederează faptul că art. 3 din Regulament statuează cu privire la faptul că dispoziţiile acestuia se interpretează şi se aplică în conformitate cu prevederile Legii nr. 47/1992, ale Legii nr. 124/2000 privind structura personalului Curţii Constituţionale, ale Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale celorlalte dispoziţii legale aplicabile, după caz, judecătorilor şi personalului Curţii Constituţionale. 19. Prin urmare, Curtea reţine că legea se caracterizează printr-un anumit nivel de generalitate, abstractizare şi conceptualizare, Parlamentul având plenitudinea de competenţă în privinţa alegerii şi adoptării soluţiilor legislative corespunzătoare, în considerarea acestor aspecte. Însă, reglementarea de detaliu, care dezvoltă prevederile legale cu respectarea cadrului şi limitelor acestora, ţine de sfera actelor cu caracter infralegal, astfel cum este şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale. 20. În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, întrucât se referă la alte atribuţii privind controlul de conformitate cu Legea fundamentală, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă. Dacă voinţa legiuitorului constituant ar fi fost aceea de a conferi Curţii Constituţionale atribuţii de altă natură decât controlul de conformitate cu Legea fundamentală, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă, această voinţă ar fi trebuit să se materializeze într-o normă expresă, care să precizeze natura acestor competenţe. Or, din interpretarea sistematică a prevederilor Constituţiei, în ansamblul lor, precum şi a dispoziţiilor art. 146, care cuprinde un singur alineat în care sunt enumerate atribuţiile Curţii Constituţionale, rezultă că legiuitorul constituant nu a reglementat atribuţii cu natură juridică diferită, competenţa materială a instanţei constituţionale limitându-se exclusiv la controlul de constituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010). 21. În continuare, referitor la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, teza privind legătura cu soluţionarea cauzei, Curtea reţine că acestea sunt considerate ca fiind neconstituţionale întrucât consacră competenţa Curţii de a respinge, ca inadmisibilă, o excepţie de neconstituţionalitate pe motiv că textul criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, chiar dacă, în prealabil, instanţa judecătorească a quo a stabilit îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. 22. În acest sens, Curtea reţine că prima teză a art. 146 lit. d) din Constituţie, privind excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, reglementează un control a posteriori, concret, de constituţionalitate, ce presupune sine qua non existenţa unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce excepţia de neconstituţionalitate a unor acte normative de reglementare primară care să aibă legătură cu soluţionarea acestuia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013 şi Decizia nr. 108 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 21). Mai mult, dacă excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de o persoană care nu a fost parte în litigiu, iar soluţia pronunţată prin decizia Curţii nu va produce niciun efect cu privire la o cerere ab initio inadmisibilă, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 101 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 26 aprilie 2017, paragraful 16). Determinarea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate este o operaţiune care, pe lângă existenţa unor condiţionări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita şi o apreciere obiectivă a Curţii Constituţionale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepţiei. O atare concepţie se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituţionalitate exercitat pe cale de excepţie (Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012). 23. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014). 24. Prin urmare, Curtea a reţinut că, odată sesizată, are sarcina de a controla constituţionalitatea actelor de reglementare primară, fără a condiţiona acest control de eliminarea, indiferent sub ce formă, din fondul activ al legislaţiei a actului criticat pentru neconstituţionalitate, drept care „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“ ( a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 43, şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). 25. În ceea ce priveşte interesul în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate, neavând un interes real, personal în promovarea acesteia, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane. Totodată, excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale incidente într-o anumită fază procesuală nu au legătură cu soluţionarea cererii în cadrul căreia a fost invocată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). 26. Ca atare, Curtea reţine că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate se face în faţa instanţelor judecătoreşti, cu condiţia existenţei, aşadar, a unui proces pendinte. Instanţa de judecată se pronunţă doar asupra admisibilităţii excepţiilor de neconstituţionalitate, cu obligaţia de a le respinge ca inadmisibile pe acelea care nu îndeplinesc condiţiile legii, având rolul unui filtru al excepţiei de neconstituţionalitate invocate de părţi. Instituind imposibilitatea sesizării Curţii Constituţionale direct de către părţi, legiuitorul a avut în vedere prevenirea eventualelor abuzuri şi tergiversarea cauzelor deduse judecăţii, în deplin acord cu dispoziţiile art. 57 din Constituţie, potrivit cărora drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu bună-credinţă, fără a încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 519 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 12 august 2015, paragrafele 20 şi 21, şi Decizia nr. 243 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 2 iulie 2013). 27. Curtea observă că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanţa de judecată sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Instanţele de judecată au rolul de partener al Curţii, în sensul că verifică, în vederea sesizării instanţei constituţionale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate. În situaţia în care instanţa de judecată constată că excepţia este admisibilă, va dispune sesizarea Curţii Constituţionale, care, în aceste condiţii, îşi va exprima opinia cu privire la contrarietatea dintre textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii şi textul de referinţă pretins încălcat. Atunci când excepţia este inadmisibilă, instanţa de judecată o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională, partea având, în această situaţie, posibilitatea formulării recursului prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. 28. Având în vedere criticile formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că acceptarea acestora echivalează cu stabilirea unei competenţe exclusive în sarcina instanţei de judecată de a verifica admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate prin prisma legăturii cu soluţionarea cauzelor a textelor legale criticate. Or, excepţia de neconstituţionalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituţionalitate, astfel încât, atât instanţei a quo, cât şi celei a quem le revine competenţa de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituţionalitate. Dacă, în privinţa instanţei a quo, verificarea condiţiilor de admisibilitate ţine de îndeplinirea condiţiilor legale necesare pentru sesizarea Curţii Constituţionale, pentru instanţa a quem această verificare are semnificaţia întrunirii condiţiilor necesare declanşării controlului de constituţionalitate, respectiv a cercetării prezumţiei de constituţionalitate a textului legal criticat. Prin urmare, realizând această verificare, Curtea se asigură că exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la textul criticat prin formularea unei excepţii de neconstituţionalitate prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei, ceea ce este de natură a valida faptul că examenul de verificare a conformităţii normei legale cu Constituţia se plasează în cadrul controlului concret de constituţionalitate. 29. În consecinţă, Curtea reţine că, sub aspectul verificării condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire specială asupra tezei referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei, este vorba de o competenţă partajată între instanţele judecătoreşti şi instanţa constituţională, astfel că exercitarea de către instanţele judecătoreşti a unui prim filtru cu privire la aceasta nu exclude competenţa Curţii Constituţionale de a verifica, la rândul ei, aceste condiţii. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Valentin Moise în Dosarul nr. 1.794/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi art. 75 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
