Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a dispoziţiilor art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi a dispoziţiilor art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Daniela Totolici şi de Corina Pamfilie în Dosarul nr. 9.309/3/2017 (număr în format vechi 1.022/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.997D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece în realitate criticile vizează o problemă de interpretare a prevederilor legale criticate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 13 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 9.309/3/2017 (număr în format vechi 1.022/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a dispoziţiilor art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi a dispoziţiilor art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Daniela Totolici şi de Corina Pamfilie, în faza procesuală a apelului, într-o cauză având ca obiect acordarea sporurilor salariale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin că interpretarea judiciară dată dispoziţiilor legale criticate în sensul că sporurile pe care le prevăd au un caracter facultativ, similar normelor dispozitive de drept civil, este contrară art. 16 şi art. 41 din Constituţie. Astfel, dispoziţiile legale criticate au un caracter administrativ, de putere publică. Printr-o astfel de interpretare se încalcă principiul la muncă egală, salariu egal, respectiv se ajunge la discriminarea celor care nu au primit sporurile faţă de categoriile cărora aceste sporuri le-au fost acordate. Salariile autoarelor excepţiei nu sunt negociate, ci fac parte din categoria salariilor de bugetari, fixe: din acest motiv acordarea sporurilor prevăzute de lege nu poate fi lăsată la discreţia angajatorului. De altfel, nici măcar angajatorul privat care acţionează prin intermediul unei puteri de apreciere mult mai mari nu ar trebui să aibă o putere discreţionară de a acorda sau nu sporul de risc. Caracterul facultativ al sporului de risc vizează exclusiv decizia unităţii de a acorda sau nu sporul tuturor angajaţilor aflaţi în aceeaşi situaţie de risc şi nicidecum dreptul de a-l acorda numai unora dintre aceştia, în funcţie de compartimentele din care fac parte. În fapt, instanţa judecătorească a dat interpretarea potrivit căreia instituţia pârâtă în cauza în care a fost ridicată excepţia acordă sporurile după bunul ei plac. 6. Mai mult, Legea-cadru nr. 284/2010 prevede posibilitatea acordării diferenţiate a sporului, adică 45-85%. Cu alte cuvinte, există posibilitatea individualizării sporului în funcţie de riscul concret la care este expus fiecare compartiment. Dar această posibilitate nu exclude, ci, dimpotrivă, întăreşte ideea că sporul trebuie acordat tuturor celor care fac parte din categoria care, potrivit legii, trebuie să beneficieze de spor, diferenţele făcându-se doar la cuantumul acestora. 7. În final, sunt invocate o serie de hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a constatat încălcarea de către statul român a principiului nediscriminării în materia salarizării. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, conţinutul propriu-zis al dispoziţiilor legale criticate, independent de cum sunt ele aplicate de către destinatarii lor şi de către instanţele judecătoreşti, nefiind contrare art. 16 şi art. 41 din Constituţie. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, ţinând seama de motivarea excepţiei, îl reprezintă, în realitate, dispoziţiile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, ale art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010 şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Dispoziţiile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 enumeră categoriile de sporuri care pot fi acordate în unităţi sanitare de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, în vreme ce celelalte dispoziţii criticate prevăd categoriile de sporuri care pot fi acordate în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea. 13. La data sesizării Curţii, Legea-cadru nr. 330/2009 şi Legea-cadru nr. 284/2010 nu mai erau în vigoare, acestea fiind abrogate prin Legea-cadru nr. 284/2010 şi, respectiv Legea-cadru nr. 153/2017. Cu toate acestea, având în vedere că, potrivit celor reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sunt supuse controlului de constituţionalitate şi dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea este competentă să analizeze prevederile criticate din actele normative anterior menţionate. 14. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 vizează categorii de sporuri ce pot fi acordate personalului care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea. Or, astfel cum rezultă din considerentele actului de sesizare a Curţii Constituţionale şi din notele scrise ale autoarelor excepţiei, acestea au calitatea de personal sanitar, fiind angajate în cadrul compartimentului Laborator al Spitalului Judeţean Ilfov. Întrucât angajatorul autoarelor excepţiei nu se încadrează în categoria unităţilor de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, ci în categoria unităţilor sanitare, art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 şi art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia, în sensul că nu sunt aplicabile în cauză. 16. În acest context, cu privire la condiţia de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la „legătura cu soluţionarea cauzei“, Curtea reaminteşte că aceasta presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le stabilesc dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014). Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 este inadmisibilă (pentru o soluţie identică, a se vedea Decizia nr. 663 din 29 septembrie 2020, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării acestei decizii). 17. Cu referire la celelalte prevederi criticate, respectiv cele cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2: Unităţi Sanitare de Asistenţă Socială şi de Asistenţă Medico-Socială la Legea-cadru nr. 330/2009, Curtea reţine, aşa cum a făcut-o şi în Decizia nr. 663 din 29 septembrie 2020, precitată, că acestea instituie reguli privind sporurile pentru condiţiile deosebite de muncă aplicabile personalului care îşi desfăşoară activitatea în unităţi sanitare de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială. Astfel, potrivit pct. 3 din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, cu consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice. De asemenea, pct. 1 lit. b) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 stabileşte că, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, sporuri pentru condiţii deosebit de periculoase, iar în acest caz, nivelul sporului se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli. În esenţă, Curtea reţine că legiuitorul deleagă ministrului sănătăţii stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete, precum şi a condiţiilor de acordare a sporurilor pentru condiţii de muncă, în acest sens fiind emis Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547 din 26 mai 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 4 iunie 2010. 18. În acelaşi timp, Curtea reţine că, în cazul sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, legiuitorul a încredinţat conducerii fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică rolul de a stabili nivelul sporului, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli, angajatorul fiind obligat să respecte dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009 şi cele cuprinse în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547 din 26 mai 2010. 19. În Decizia nr. 667 din 9 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2017, paragraful 22, Curtea a statuat că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (deciziile Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, nr. 693 din 17 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 noiembrie 2006, nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010 şi nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011). 20. De asemenea, Curtea a reţinut că instituirea şi diminuarea sporurilor, acordarea lor într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa şi de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiţie de ordin constituţional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situaţie identică (Decizia Curţii Constituţionale nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 337 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009). 21. Curtea reţine că, atunci când realizează controlul de conformitate cu art. 16 alin. (1) din Constituţie, examinează conţinutul reglementării primare, respectiv al legii adoptate de Parlament sau al ordonanţei Guvernului. În cauza de faţă, însă, este pusă în discuţie interpretarea judiciară a unor dispoziţii legale. Ca atare, devine aplicabilă jurisprudenţa constantă a Curţii potrivit căreia jurisdicţia constituţională nu este îndreptăţită să interpreteze şi să aplice legile, Constituţia atribuind acest rol instanţelor judecătoreşti. 22. Această concluzie nu este în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii potrivit căreia, pentru determinarea conţinutului normativ al normei supuse controlului de constituţionalitate, Curtea trebuie să ţină seama de modul în care aceasta este interpretată în practică judiciară (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, paragraful 20). Curtea a impus, însă, o condiţie esenţială pentru a realiza controlul de constituţionalitate a reglementării primare, aşa cum este aceasta interpretată în practica judiciară, şi anume ca aceasta să fie constantă, şi să nu fie cu totul izolată. 23. În cauza de faţă, autoarele nu oferă indicii care să permită Curţii Constituţionale să identifice o practică judiciară constantă şi care, în plus, să fie contrară Constituţiei. Mai degrabă, autoarele se referă în mod abstract la o posibilă interpretare judiciară şi, cel mult, la acea interpretare judiciară care le-a vizat în mod direct, dar care nu întruneşte condiţiile unei practici judiciare cvasiunanime, aşa cum a statuat Curtea în Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 20-21 şi în Decizia nr. 324 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 14 august 2019, paragraful 19). 24. Dincolo însă de aceste observaţii, Curtea reţine că prevederile criticate conţin dispoziţia potrivit căreia „În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri [...]“. Legiuitorul stabileşte, într-adevăr, caracterul facultativ al acordării sporurilor. Dreptul de acordare a acestora a fost delegat către ministrul sănătăţii. Cu toate acestea, Curtea reţine că legiuitorul nu a acordat acestuia o putere de apreciere nelimitată, având în vedere menţiunea explicită cu respectarea prevederilor legale. Prin urmare, ordonatorul de credit va putea uza de puterea acordată de către legiuitor numai dacă va respecta inclusiv art. 3 lit. d) din Legea-cadru nr. 330/2009 care stabileşte, ca principiu al salarizării, şi pe cel al echităţii şi coerenţei - prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar. 25. Prin urmare, eventuala aplicare contrară principiilor nediscriminării şi al egalităţii în drepturi a dispoziţiilor legale criticate în prezenta cauză nu este imputabilă în mod nemijlocit legiuitorului, câtă vreme acordarea dreptului ordonatorului de credit de a oferi sau nu sporurile în discuţie a fost însoţită şi de obligaţia corelativă de a-l exercita cu respectarea prevederilor legale. 26. Cu referire la critica raportată la art. 41 din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Departe de a constitui o îngrădire a prevederilor constituţionale privind dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii, dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate dau expresie preocupării legiuitorului de a asigura măsuri de sănătate la locul de muncă, stabilesc posibilitatea acordării sporului pentru condiţii de muncă, în condiţiile pe care legea le instituie. Prin urmare, instituirea prin prevederile de lege criticate a unor condiţii privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, inclusiv a sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, nu echivalează cu încălcarea art. 41 din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 663 din 29 septembrie 2020, precitată, paragraful 20). 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Daniela Totolici şi de Corina Pamfilie în Dosarul nr. 9.309/3/2017 (număr în format vechi 1.022/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că prevederile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
