Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, excepţie ridicată de Mircea-Aurel Boeriu, Maria-Laura Boştean-Olariu, Livia Debu şi Mihaela-Mariana Timofte în Dosarul nr. 3.602/62/2018 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 217D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 426D/2019, nr. 634D/2019, nr. 637D/2019, nr. 895D/2019, nr. 991D/2019, nr. 1.158D/2019, nr. 1.171D/2019, nr. 1.449D/2019, nr. 1.493D/2019, nr. 1.494D/2019, nr. 1.559D/2019, nr. 1.675D/2019, nr. 1.708D/2019, nr. 1.948D/2019, nr. 2.027D/2019, nr. 2.278D/2019, nr. 2.422D/2019, nr. 2.491D/2019, nr. 2.598D/2019, nr. 2.726D/2019, nr. 2.737D/2019, nr. 2.759D/2019, nr. 2.762D/2019, nr. 3.079D/2019, nr. 3.101D/2019, nr. 3.185D/2019, nr. 3.403D/2019, nr. 3.464D/2019, nr. 129D/2020, nr. 301D/2020, nr. 319D/2020, nr. 1.146D/2020, nr. 1.390D/2020, nr. 1.541D/2020, nr. 1.566D/2020, nr. 1.731D/2020, nr. 1.201D/2021 şi nr. 1.611D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 şi a art. V din aceasta, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 şi ale Legii nr. 239/2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 şi ale art. unic pct. 1 din Legea nr. 239/2019, excepţii ridicate de Mircea-Aurel Boeriu, Maria-Laura Boştean-Olariu, Livia Debu şi Mihaela-Mariana Timofte în Dosarul nr. 3.604/62/2018 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de Elena Vlăducu în Dosarul nr. 2.442/104/2018 al Tribunalului Olt - Secţia I civilă, de Mirela Nicolăescu şi de Andra Rodica Marina în dosarele nr. 7.514/63/2018 şi nr. 7.513/63/2018 ale Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Iustin Mihai în Dosarul nr. 2.441/104/2018 al Tribunalului Olt - Secţia I civilă, de Antoanella Claudia Ianotă în Dosarul nr. 586/108/2019 al Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, de Neculai Topliceanu în Dosarul nr. 4.142/86/2018 al Tribunalului Suceava - Secţia I civilă, de Daniela Boricean, Petrina Moş, Daniela Urs, Alina Mioc şi Cornelia Iacob în Dosarul nr. 741/120/2019 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă, de Florica-Simona Fachelman (Homescu) şi de Dan Ciprian Gherghina în dosarele nr. 587/108/2019 şi nr. 588/108/2019 ale Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, de Florica Băbuţău în Dosarul nr. 587/101/2019 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Ioana Dana Bogdan în Dosarul nr. 1.026/120/2019 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă, de Codruţa Simona Chindea în Dosarul nr. 1.100/62/2019 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă, de Radu Iosof şi Bereczki Francisc Adrian în Dosarul nr. 256/107/2019 al Tribunalului Alba - Secţia I civilă, de Camelia Betina Deaconescu în Dosarul nr. 7.515/63/2018 al Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Ioana Petrovici în Dosarul nr. 512/102/2019 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă, de Adriana-Claudia Pampu-Romanescu în Dosarul nr. 1.458/62/2019 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă, de Mircea Cezar Ciuciulete în Dosarul nr. 10.074/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Daniela Boricean, Alina Mioc, Petrina Moş şi Daniela Urs în Dosarul nr. 2.038/102/2018** al Tribunalului Mureş - Secţia civilă, de Ilie Tiberius Moldovan în Dosarul nr. 8.613/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Ecaterina Sandu în Dosarul nr. 1.772/109/2019 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Bokor-Toth Orsolya în Dosarul nr. 199/96/2019 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă, de Corina Sanda Corbaciu în Dosarul nr. 645/101/2019 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Miklos Erzsebet în Dosarul nr. 202/96/2019 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă, de Mirela Elena Negoiţă în Dosarul nr. 1.773/109/2019 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Mihaela Fackelmann şi Adriana Ioana Simu în Dosarul nr. 994/30/2019 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, de Maria Daniela Velican şi de Carmen Mirela Logigan în dosarele nr. 961/96/2019 şi nr. 642/96/2019 ale Tribunalului Harghita -Secţia civilă, de Crenguţa Andreea Lionte în Dosarul nr. 4.956/63/2019 al Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Tatiana Marcu în Dosarul nr. 3.336/111/2019 al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă, de Monica Daniela Ivănuş în Dosarul nr. 1.775/109/2019 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Natalia Petronela Vâlcu şi de Dan Radu Trifan în dosarele nr. 2.755/85/2019 şi nr. 456/90/2020 ale Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Monica Isailă în Dosarul nr. 5.703/109/2019 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Ingrid-Luciana Mocanu şi de Simona Gabriela Popa în dosarele nr. 4.017/3/2020 şi nr. 6.391/3/2020 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Andreea Manuela Benedek în Dosarul nr. 6.624/120/2020 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă şi de Codruţa Mariana Creţu (fostă Trandafir) în Dosarul nr. 3.148/93/2020 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă. 4. La apelul nominal efectuat în toate aceste dosare se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere similitudinea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 426D/2019, nr. 634D/2019, nr. 637D/2019, nr. 895D/2019, nr. 991D/2019, nr. 1.158D/2019, nr. 1.171D/2019, nr. 1.449D/2019, nr. 1.493D/2019, nr. 1.494D/2019, nr. 1.559D/2019, nr. 1.675D/2019, nr. 1.708D/2019, nr. 1.948D/2019, nr. 2.027D/2019, nr. 2.278D/2019, nr. 2.422D/2019, nr. 2.491D/2019, nr. 2.598D/2019, nr. 2.726D/2019, nr. 2.737D/2019, nr. 2.759D/2019, nr. 2.762D/2019, nr. 3.079D/2019, nr. 3.101D/2019, nr. 3.185D/2019, nr. 3.403D/2019, nr. 3.464D/2019, nr. 129D/2020, nr. 301D/2020, nr. 319D/2020, nr. 1.146D/2020, nr. 1.390D/2020, nr. 1.541D/2020, nr. 1.566D/2020, nr. 1.731D/2020, nr. 1.201D/2021 şi nr. 1.611D/2021 la Dosarul nr. 217D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că susţinerile privind neconstituţionalitatea extrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 sunt neîntemeiate. Totodată, apreciază că prin dispoziţiile criticate nu este încălcat dreptul la pensie al magistraţilor. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 217D/2019, nr. 1.708D/2019 şi nr. 2.422D/2019, prin încheierile din 14 ianuarie 2019, din 5 iunie 2019 şi din 10 septembrie 2019, pronunţate în dosarele nr. 3.602/62/2018, nr. 1.100/62/2019 şi nr. 1.458/62/2019, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei. 8. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 426D/2019, prin Încheierea din 20 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.604/62/2018, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 9. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 634D/2019 şi nr. 991D/2019, prin încheierile din 11 martie 2019 şi din 8 aprilie 2019, pronunţate în dosarele nr. 2.442/104/2018 şi nr. 2.441/104/2018, Tribunalul Olt - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 şi a art. V din aceasta. 10. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 637D/2019, nr. 895D/2019, nr. 2.027D/2019 şi nr. 129D/2020, prin încheierile din 7 martie 2019, din 21 martie 2019, din 14 mai 2019 şi din 14 ianuarie 2020, pronunţate în dosarele nr. 7.514/63/2018, nr. 7.513/63/2018, nr. 7.515/63/2018 şi nr. 4.956/63/2019, Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 11. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.158D/2019, nr. 1.493D/2019 şi nr. 1.494D/2019, prin încheierile din 22 aprilie 2019 şi din 15 mai 2019, pronunţate în dosarele nr. 586-588/108/2019, Tribunalul Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 12. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.171D/2019, prin Încheierea din 16 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.142/86/2018, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 13. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.449D/2019, nr. 1.675D/2019 şi nr. 1.201D/2021, prin încheierile din 7 mai 2019, din 29 mai 2019 şi din 3 martie 2021, pronunţate în dosarele nr. 741/120/2019, nr. 1.026/120/2019 şi 6.624/120/2020, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 14. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.559D/2019 şi nr. 2.762D/2019, prin încheierile din 23 mai 2019 şi din 10 octombrie 2019, pronunţate în dosarele nr. 587/101/2019 şi nr. 645/101/2019, Tribunalul Mehedinţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 15. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.948D/2019, prin Încheierea din 12 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 256/107/2019, Tribunalul Alba - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 16. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.278D/2019 şi nr. 2.598D/2019, prin încheierile din 11 iulie 2019 şi din 12 septembrie 2019, pronunţate în dosarele nr. 512/102/2019 şi nr. 2.038/102/2018**, Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 17. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.491D/2019, nr. 2.726D/2019, nr. 1.566D/2020 şi nr. 1.731D/2020, prin încheierile din 10 septembrie 2019, din 26 septembrie 2019, din 15 septembrie 2020 şi din 29 septembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 10.074/3/2019, nr. 8.613/3/2019, nr. 4017/3/2020 şi nr. 6.391/3/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 şi ale Legii nr. 239/2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, respectiv cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 şi ale art. unic pct. 1 din Legea nr. 239/2019. 18. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.737D/2019, nr. 3.101D/2019, nr. 319D/2020 şi nr. 1.541D/2020, prin încheierile din 30 septembrie 2019, din 25 octombrie 2019, din 17 octombrie 2019 şi din 6 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 1.772/109/2019, nr. 1.773/109/2019, nr. 1.775/109/2019 şi nr. 5.703/109/2019, Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 19. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.759D/2019, nr. 3.079D/2019, nr. 3.403D/2019 şi nr. 3.464D/2019, prin încheierile din 19 septembrie 2019, din 10 octombrie 2019, din 28 noiembrie 2019 şi din 2 decembrie 2019, pronunţate în dosarele nr. 199/96/2019, nr. 202/96/2019, nr. 961/96/2019 şi nr. 642/96/2019, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 20. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 3.185D/2019, prin Încheierea din 31 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 994/30/2019, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, respectiv ale art. V din aceasta. 21. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 301D/2020, prin Încheierea din 7 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.336/111/2019, Tribunalul Bihor – Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 şi a art. V din aceasta. 22. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.146D/2020 şi nr. 1.390D/2020, prin Încheierea din 3 iulie 2020 şi Încheierea din 24 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 2.755/85/2019 şi nr. 456/90/2020, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 23. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.611D/2021, prin Încheierea din 29 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.148/93/2020, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 24. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mircea-Aurel Boeriu, Maria-Laura Boştean-Olariu, Livia Debu şi Mihaela-Mariana Timofte, de Elena Vlăducu, de Mirela Nicolăescu, de Andra Rodica Marina, de Iustin Mihai, de Antoanella Claudia Ianotă, de Neculai Topliceanu, de Daniela Boricean, Petrina Moş, Daniela Urs, Alina Mioc şi Cornelia Iacob, de Florica-Simona Fachelman (Homescu), de Dan Ciprian Gherghina, de Florica Băbuţău, de Ioana Dana Bogdan, de Codruţa Simona Chindea, de Radu Iosof şi Bereczki Francisc Adrian, de Camelia Betina Deaconescu, de Ioana Petrovici, de Adriana-Claudia Pampu-Romanescu, de Mircea Cezar Ciuciulete, de Daniela Boricean, Alina Mioc, Petrina Moş şi Daniela Urs, de Ilie Tiberius Moldovan, de Ecaterina Sandu, de Bokor-Toth Orsolya, de Corina Sanda Corbaciu, de Miklos Erzsebet, de Mirela Elena Negoiţă, de Mihaela Fackelmann şi Adriana Ioana Simu, de Maria Daniela Velican, de Carmen Mirela Logigan, de Crenguţa Andreea Lionte, de Tatiana Marcu, de Monica Daniela Ivănuş, de Natalia Petronela Vâlcu, de Dan Radu Trifan, de Monica Isailă, de Ingrid-Luciana Mocanu, de Simona Gabriela Popa, de Andreea Manuela Benedek şi de Codruţa Mariana Creţu (fostă Trandafir) în cauze având ca obiect contestaţii la decizii de pensionare, acţiuni în constatare privind acordarea pensiei de serviciu prevăzute de art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sau obligaţii de a face. 25. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în primul rând, că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece din analiza preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 nu reiese cu claritate, într-o manieră cuantificabilă, îndeplinirea tuturor condiţiilor instituite de Constituţie pentru emiterea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, şi anume: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. La aceste condiţii prevăzute de Constituţie se adaugă şi condiţia cerută de art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative referitoare la existenţa unor „situaţii temeinic justificate“. În acest sens, se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 255 din 11 mai 2005, nr. 258 din 14 martie 2006 şi nr. 421 din 9 mai 2007. 26. Se arată că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 nu sunt motivate de către Guvern cele patru condiţii enumerate mai sus în ceea ce priveşte soluţia legislativă de la art. V referitor la pensia de serviciu pentru magistraţii cu o vechime în funcţie între 20 şi 25 de ani. În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 se precizează că sistemul de pensionare anticipată va avea un impact major asupra funcţionării instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, că potenţialul impact al acestei prevederi legale asupra resurselor umane a fost reliefat şi în Opinia preliminară privind proiectul de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) şi că „situaţiile prezentate mai sus sunt unele extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“. 27. Or, se remarcă faptul că, referitor la aşa-zisul impact major asupra funcţionării instanţelor, Guvernul nu a efectuat niciun studiu de impact privind numărul de magistraţi care ar îndeplini condiţiile de pensionare şi câţi dintre aceştia ar pleca efectiv din sistem, mulţumindu-se doar să preia exprimarea folosită de Comisia de la Veneţia legată de potenţialul impact, dar fără să o explice. Or, singurul argument care ar fi justificat existenţa unei situaţii extraordinare determinate de intrarea în vigoare a noii dispoziţii referitoare la pensionarea celor cu o vechime în funcţie între 20 şi 25 de ani ar fi constat tocmai în existenţa unor informaţii certe referitoare la aspectele expuse mai sus, în lipsa cărora îndeplinirea condiţiilor referitoare la „situaţia extraordinară“ şi la „situaţii temeinic justificate“ nu poate fi considerată ca realizată, cu consecinţa neconstituţionalităţii actului normativ în discuţie. Mai mult, propunerea legislativă a venit chiar din partea Consiliului Superior al Magistraturii (denumit în continuare CSM), care a declarat public că nu a solicitat Guvernului revizuirea sau amânarea acestei măsuri. Or, singura instituţie abilitată în domeniul recrutării magistraţilor, al evaluării, al formării şi al organizării examenelor este CSM, conform atribuţiilor sale prevăzute de Legea nr. 317/2004, acesta fiind, prin urmare, singura instituţie competentă să se pronunţe asupra potenţialului impact negativ al noii dispoziţii privind pensionarea anticipată. 28. Pe de altă parte, în lipsa studiului de impact la care s-a făcut referire mai sus, pentru îndeplinirea celorlalte două condiţii necesare pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, respectiv reglementarea nu ar fi putut fi amânată şi existenţa unei urgenţe, era necesar ca dispoziţia legală referitoare la pensionare să fie lăsată în vigoare o perioadă de timp şi numai în situaţia în care sistemul s-ar fi confruntat cu mai multe cereri de pensionare ale magistraţilor decât în mod obişnuit şi CSM nu ar fi avut capacitatea necesară pentru a acoperi lipsa de personal, s-ar fi putut considera îndeplinite aceste condiţii. 29. În preambulul ordonanţei criticate s-a mai arătat că schema de pensionare nou-introdusă nu afectează negativ sistemul decât dacă este corelată cu celelalte două măsuri propuse prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv creşterea vechimii pentru promovare şi creşterea perioadei de formare profesională. Or, voinţa Parlamentului a fost de introducere a tuturor acestor măsuri, iar, de la momentul adoptării Legii nr. 242/2018 şi până la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, nu au intervenit aspecte noi, necunoscute de Parlament, care să justifice intervenţia Guvernului prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă. Pe de altă parte, cele două măsuri introduse prin Legea nr. 242/2018 nu pot afecta sistemul prin reducerea numărului de magistraţi în funcţie, întrucât dispoziţia referitoare la creşterea perioadei de formare în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii se aplică doar în anul şcolar 2019-2020 (potrivit art. 112 din Legea nr. 242/2018), ceea ce înseamnă că promoţiile Institutului Naţional al Magistraturii din anii 2018, 2019 şi 2020, adică cel puţin 300 de auditori de justiţie, vor fi repartizate la instanţe şi parchete, asigurând ocuparea unui număr semnificativ de posturi. În egală măsură, creşterea vechimii pentru promovare nu poate avea vreun efect atât timp cât în sistem există foarte mulţi magistraţi care deţin gradul superior, deşi funcţionează la instanţele inferioare. În acelaşi timp, art. 110 din Legea nr. 242/2018 prevede că „Judecătorii şi procurorii care au un grad profesional superior ca urmare a concursului de promovare până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi transferaţi la instanţele şi parchetele superioare“. La aceste argumente se adaugă şi faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 au fost amânate unele dispoziţii legale referitoare la compunerea completurilor de judecată în apel (3 judecători) până la 1 ianuarie 2020. Pe de altă parte, este evident că CSM nu poate lua măsuri de acoperire a posturilor libere în urma pensionării anticipate câtă vreme aceste locuri nu sunt încă libere. 30. Referitor la invocarea în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 a Opiniei preliminare a Comisiei de la Veneţia, se susţine că aceasta nu poate fi considerată o stare excepţională, urgentă, de natură a justifica legiferarea printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, atâta vreme cât această opinie fusese emisă încă din luna iulie 2018 când procesul de adoptare a Legii nr. 242/2018 nu era finalizat. La pct. 148 din Raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia se arată că „în următorii patru ani nu vor mai fi noi judecători sau procurori admişi în profesie pe calea INM“. Or, se susţine că această apreciere este eronată, întrucât în cuprinsul Legii nr. 242/2018 se arată că această dispoziţie este aplicabilă începând cu anul şcolar 2019-2020, ceea ce înseamnă că abia după cei 4 ani îşi va produce efectele, dată până la care sistemul se va stabiliza deja din punctul de vedere al pensionărilor anticipate. 31. Pe de altă parte, această Opinie nu are nici caracter obligatoriu, fiind emisă şi cu titlu preliminar, dar şi sub rezerva potenţialului impact asupra sistemului. Or, Guvernul nu a stabilit caracterul cert al acestui impact. Pentru emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, Guvernul ar fi trebuit să efectueze un studiu de impact, recomandare ce era cuprinsă în Raportul preliminar la pct. 155, respectiv: „Se recomandă cu tărie, în vederea asigurării funcţionării eficiente, profesioniste şi independente a justiţiei în România, ca înainte de intrarea în vigoare a măsurilor propuse în materie de «resurse umane» să fie realizate studiile de impact necesare“. În fine, se observă că Guvernul a avut suficient timp ca, de la data adoptării Opiniei - iulie 2018 şi până la data finalizării procedurilor constituţionale pentru intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018, să realizeze acest studiu de impact, obligaţie pe care a nesocotit-o şi pe care a dorit să o acopere emiţând, sub pretextul urgenţei, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, la două zile de la promulgarea Legii nr. 242/2018. 32. În concluzie, urgenţa reglementării nu este justificată prin simpla afirmaţie privind pensionarea masivă, câtă vreme sistemul nu s-a confruntat efectiv cu această problemă, urgenţa devenind actuală numai după punerea în plată a deciziilor de pensionare, ştiut fiind că foarte mulţi magistraţi cu o vechime de peste 25 de ani sunt încă în funcţie. În egală măsură, nu este îndeplinită nici cealaltă condiţie care justifică adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, respectiv existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată şi nici condiţia existenţei unei situaţii temeinic justificate, impusă de art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 33. În al doilea rând, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie şi din perspectiva nerespectării art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, pentru motivele ce urmează. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 s-a dispus amânarea intrării în vigoare a art. V din Legea nr. 242/2018. În acelaşi timp, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 a fost publicată între momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Legii nr. 242/2018 şi momentul intrării acesteia în vigoare. Rezultă că, la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 nu s-au avut în vedere prevederile art. 58 alin (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora „[…] actele normative de importanţă şi complexitate deosebită pot fi modificate, completate sau, după caz, abrogate de autoritatea emitentă şi în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi data prevăzută pentru intrarea lor în vigoare, cu condiţia ca intervenţiile propuse să intre în vigoare la aceeaşi dată cu actul normativ supus evenimentului legislativ“. Prin amânarea intrării în vigoare se produce de fapt o suspendare a actului normativ (art. V din Legea nr. 242/2018). Or, potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, „După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea“. În acelaşi timp, art. 66 din Legea nr. 24/2000 obligă legiuitorul derivat să prevadă data de început şi data de sfârşit a evenimentului legislativ, or Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 cuprinde doar data de sfârşit (1 ianuarie 2020). Pentru claritate, întrucât noţiunile de amânare şi suspendare sunt identice, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 ar fi trebuit să prevadă expres dacă amânarea se face începând cu data intrării în vigoare a acesteia sau cu o dată ulterioară. Prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă se determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. De asemenea, a fost încălcat principiul supremaţiei legilor, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 34. În al treilea rând, se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (5) din Constituţie şi ale art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, întrucât din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 nu rezultă că ar fi îndeplinite cumulativ condiţiile pentru intrarea sa în vigoare, respectiv depunerea sa prealabilă spre dezbatere în procedura de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi publicarea în Monitorul Oficial al României. Nerezultând aceasta din însuşi corpul ordonanţei, cei vizaţi nu pot cunoaşte cu claritate dacă actul normativ este sau nu în vigoare. 35. Se mai susţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, deoarece, prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, Guvernul nu poate în mod făţiş să se opună unei legi deja adoptate de Parlament, sens în care se invocă, în esenţă, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, nr. 842 din 2 iunie 2009, nr. 984 şi nr. 989 din 30 iunie 2009. 36. Totodată, se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie, deoarece nu a existat avizul CSM, aviz obligatoriu atunci când este vorba de proiecte de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti. Acest aviz era cu atât mai necesar cu cât proiectul de act normativ nu a fost însoţit de un studiu de impact recomandat „cu tărie“ de către Comisia de la Veneţia în raportul preliminar la pct. 155, studiu de impact în care rolul primordial l-ar fi avut CSM, acesta având date despre structura de personal a instanţelor şi a parchetelor şi cunoscând nevoile actuale şi viitoare ale sistemului. În acest sens, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 901 din 17 iunie 2009. Se mai arată că, deşi la data de 12 octombrie 2018, un proiect al ordonanţei de urgenţă a fost trimis către CSM, acest aviz a fost solicitat doar formal, întrucât, fiind o zi de vineri, iar şedinţa de Guvern fiind stabilită pentru luni, 15 octombrie 2018 ora 9,00, era previzibil faptul că CSM nu se putea întruni în mod legal, nefiind lăsat un termen rezonabil pentru dezbaterea proiectului în plenul CSM. 37. De asemenea, se susţine că prevederile criticate încalcă atât dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, cât şi dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Se arată că se încalcă dispoziţiile art. 124 alin. (3) şi ale art. 125 din Constituţie. 38. Astfel, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 este afectat dreptul la pensie, prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, dar şi regimul instituţiilor fundamentale - autoritatea judecătorească, dreptul la pensie fiind strâns legat de cariera magistratului, de independenţa justiţiei, dar şi de funcţionarea autorităţii judecătoreşti. Se invocă, în acest sens, Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008. Se mai arată că dreptul la pensie al magistraţilor este recunoscut ca o componentă a independenţei justiţiei, astfel că Guvernul nu poate legifera în acest domeniu pe calea ordonanţei de urgenţă. Se invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010 şi nr. 262 din 5 mai 2016. 39. În final, se susţine că Legea fundamentală recunoaşte rolul instanţelor judecătoreşti de instituţii fundamentale ale statului, iar statutul judecătorilor are o reglementare expresă în art. 125 din Constituţie, prin urmare, dreptul la pensia anticipată a magistraţilor nu poate face obiectul reglementării de către Guvern pe calea ordonanţei de urgenţă. 40. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.158D/2019, autoarea excepţiei mai consideră că, prin constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, nu s-ar crea instabilitate în sistemul judiciar prin ieşiri la pensie în masă, deoarece Curtea Constituţională poate limita în timp efectele deciziei sale doar la persoanele care au invocat excepţia de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016 şi nr. 895 din 17 decembrie 2015. 41. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.566D/2020, autoarea excepţiei mai susţine, în esenţă, că Legea nr. 239/2019 contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie, deoarece a fost încălcat principiul bicameralismului la adoptarea ei, precum şi celor ale art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie privind statul de drept, deoarece Parlamentul nu a solicitat avizul CSM. 42. Tribunalul Braşov - Secţia I civilă, Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele Curţii Constituţionale nr. 895D/2019, nr. 2.027D/2019 şi nr. 129D/2020, Tribunalul Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă, Tribunalul Mehedinţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 2.762D/2019, Tribunalul Mureş - Secţia civilă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.491D/2019, nr. 2.726D/2019 şi nr. 1.566D/2020, Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele Curţii Constituţionale nr. 319D/2020 şi nr. 1.541D/2020, Tribunalul Harghita - Secţia civilă, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă şi Tribunalul Ilfov – Secţia civilă apreciază că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. 43. Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 44. Tribunalul Olt - Secţia I civilă şi-a exprimat opinia în sensul că, odată cu intrarea în vigoare a actului normativ criticat, beneficiul acordării pensiei de serviciu intră sub incidenţa art. V din acesta, iar pârâţii sunt ţinuţi de această interdicţie legală. 45. Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 637D/2019, Tribunalul Mehedinţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.559D/2019, Tribunalul Alba - Secţia I civilă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.731D/2020, Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.737D/2019 şi nr. 3.101D/2019, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.146D/2020 apreciază că excepţia este întemeiată. 46. Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.390D/2020 consideră că motivele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate vizează, în mare parte, chiar fondul contestaţiei asupra căreia urmează să se pronunţe, astfel că o precizare a punctului său de vedere ar echivala cu o antepronunţare în cauză. 47. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 48. Guvernul a transmis punctul său de vedere în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.737D/2019, nr. 2.759D/2019 şi nr. 2.762D/2019, prin care consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 49. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere în dosarele Curţii Constituţionale nr. 637D/2019, nr. 1.948D/2019, nr. 2.737D/2019, nr. 2.759D/2019 şi nr. 2.762D/2019, apreciind, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. 50. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile scrise depuse la dosare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, cererea de judecare în lipsă depusă de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 2.762D/2019, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 51. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 52. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actele de sesizare, îl constituie atât dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, în ansamblul ei, precum şi Legea nr. 239/2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.024 din 19 decembrie 2019. Analizând notele scrise ale autorilor excepţiei de neconstituţionalitate din toate dosarele, Curtea constată că aceştia critică numai dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, dispoziţii care aveau următorul conţinut: „Prevederile art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020“. Prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 239/2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, textul art. V a fost modificat, prelungindu-se termenul de intrare în vigoare a dispoziţiilor art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018, până la 1 ianuarie 2022, având, în prezent, următorul conţinut: „Prevederile art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.“ 53. Curtea reţine că prevederile art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, la care fac trimitere dispoziţiile criticate, aveau, la data sesizării Curţii Constituţionale, următorul conţinut: „I. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: […] 142. La articolul 82, alineatele (1)-(3), (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "ART. 82 (1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (2) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi judecătorul de la Curtea Constituţională, judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult. (3) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, şi judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi judecătorii şi magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în aceste funcţii. [...] (5) Persoanele care îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute la alin. (1) şi (3) în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar, notar de stat sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia se stabileşte dintr-o bază de calcul egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, şi sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcţie ori, după caz, cu salariul de bază brut lunar şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile. (6) Judecătorii şi procurorii şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională au dreptul la pensie de boală profesională şi de invaliditate în cuantum de 80% din pensia de serviciu" 54. Curtea observă că prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 fac referire la art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018 numai în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004. 55. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, a intrat în vigoare Legea nr. 86/2021 privind modificarea art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi privind abrogarea art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 16 aprilie 2021, care prevede la art. I următoarele: „Prevederile art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă la data de 1 ianuarie 2022.“ 56. Art. II din Legea nr. 86/2021 prevede că „Articolul V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018, aprobată cu modificări prin Legea nr. 239/2019, se abrogă la data de 1 ianuarie 2022“, iar art. III din aceeaşi lege prevede că „Dispoziţiile art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 242/2018 rămân în vigoare şi după data încetării efectelor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 239/2019.“ 57. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. l) privind reglementarea numai prin lege organică a instanţelor judecătoreşti, art. 115 alin. (1) şi (4)-(6) privind delegarea legislativă şi condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, art. 124 alin. (3) privind principiul independenţei judecătorilor, art. 125 privind statutul judecătorilor, art. 129 privind folosirea căilor de atac şi art. 132 privind statutul procurorilor. 58. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate aduc atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 şi la Legea nr. 239/2019, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 59. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă aduse art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, raportate la încălcarea art. 1 alin. (5) şi a art. 115 alin. (4) din Constituţie, se reţine că, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora“. În jurisprudenţa sa referitoare la condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Curtea a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată“. Curtea a mai arătat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cât priveşte condiţia urgenţei, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, prin Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţională a statuat că „urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare“. 60. În raport cu obiectul criticii de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză, Curtea reţine că, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată şi urgenţa reglementării art. V din aceasta sunt justificate de Guvern prin următoarele argumente: acest sistem de pensionare anticipată va avea un impact major asupra funcţionării instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, asupra eficienţei şi calităţii actului de justiţie, generând riscul de scădere substanţială a numărului magistraţilor în activitate, noua lege reglementând concomitent şi creşterea perioadei de formare pentru intrarea în magistratură, precum şi a vechimii necesare pentru promovarea la instanţe şi parchete, motiv pentru care se impune amânarea aplicării acestui sistem de pensionare anticipată; potenţialul impact al acestei prevederi legale asupra resurselor umane existente la nivelul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea a fost reliefat şi în Opinia preliminară privind proiectul de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), recomandându-se renunţarea la schema de pensionare anticipată dacă nu poate fi stabilit în mod cert faptul că aceasta nu va avea niciun impact advers asupra funcţionării sistemului. 61. Având în vedere acestea, Curtea reţine că potenţialul impact al pensionării anticipate a magistraţilor [cu 5 ani mai devreme faţă de norma generală privind pensionarea magistraţilor cuprinsă în art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004] constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată, în condiţiile în care generează riscul îngreunării sau chiar al blocării activităţii instanţelor de judecată şi a parchetelor şi, implicit, a actului de justiţie. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pe de-o parte, schemele de personal ale instanţelor judecătoreşti sunt subdimensionate (aşa cum se precizează în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018), iar, pe de altă parte, odată cu introducerea posibilităţii de pensionare anticipată, prin Legea nr. 242/2018 se prevăzuse şi creşterea perioadei de formare pentru intrarea în magistratură, precum şi a vechimii necesare pentru promovarea la instanţe şi parchete. 62. Totodată, chiar dacă nu a fost întocmit de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) un studiu de impact al acestei măsuri legislative, studiu care ar fi trebuit, în opinia autorilor excepţiei, să privească numărul de magistraţi care ar îndeplini condiţiile de pensionare anticipată, riscul generat de posibilitatea pensionării anticipate a magistraţilor este independent de voinţa Guvernului şi pune în pericol un interes public, cel al realizării unui act de justiţie eficient şi calitativ. 63. În ceea ce priveşte invocarea în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 a Opiniei preliminare privind proiectul de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), prin care se recomandă renunţarea la schema de pensionare anticipată dacă nu poate fi stabilit în mod cert faptul că aceasta nu va avea niciun impact advers asupra funcţionării sistemului, Curtea observă că Guvernul doar invocă această opinie pentru a sublinia potenţialul impact negativ pe care îl are pensionarea anticipată. Astfel, aşa cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, nu opinia sus-menţionată constituie situaţia extraordinară care a condus la emiterea acestui act normativ, ci potenţialul impact negativ asupra activităţii justiţiei, astfel că susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate. 64. Cât priveşte urgenţa reglementării, nu pot fi primite argumentele autorilor excepţiei - judecători şi procurori - potrivit cărora, câtă vreme sistemul judiciar nu s-a confruntat efectiv cu pensionări masive ale magistraţilor, urgenţa nu există, ci aceasta devine actuală numai după punerea în plată a deciziilor de pensionare. Astfel, Curtea reţine că urgenţa reglementării criticate a fost motivată în cuprinsul preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 ca fiind determinată de iminenta intrare în vigoare a măsurii legislative a pensionării anticipate a magistraţilor (art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018 urma să intre în vigoare la 18 octombrie 2018), ceea ce ar fi putut să aibă un impact major asupra funcţionării instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, precum şi asupra eficienţei şi calităţii actului de justiţie. Aşadar, măsura legislativă criticată a fost adoptată pentru a preîntâmpina îngreunarea sau chiar blocarea activităţii instanţelor de judecată şi a parchetelor şi, implicit, a actului de justiţie, urgenţa reglementării fiind motivată corespunzător în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018. 65. Cât priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie din perspectiva nerespectării art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 a fost publicată la 16 octombrie 2018, între momentul publicării în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 242/2018 (15 octombrie 2018) şi momentul intrării acesteia în vigoare (18 octombrie 2018). Această succesiune cronologică a actelor normative nu contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin raportare la art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă în elaborarea actelor normative (potrivit cărora „actele normative de importanţă şi complexitate deosebită pot fi modificate, completate sau, după caz, abrogate de autoritatea emitentă şi în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi data prevăzută pentru intrarea lor în vigoare, cu condiţia ca intervenţiile propuse să intre în vigoare la aceeaşi dată cu actul normativ supus evenimentului legislativ“), deoarece art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 nu modifică, nu completează şi nu abrogă art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018, ci are o existenţă de sine stătătoare, prin care se reglementează amânarea intrării în vigoare a acestuia. 66. De asemenea, Curtea reţine că nu sunt incidente nici prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 (potrivit cărora „După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea“), pentru că Legea nr. 242/2018 nu era în vigoare la momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, ci a intrat în vigoare după 2 zile, la 18 octombrie 2018. 67. Totodată, critica autorilor excepţiei de neconstituţionalitate - potrivit căreia art. 66 din Legea nr. 24/2000 obligă legiuitorul derivat să prevadă data de început şi data de sfârşit a evenimentului legislativ, or, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 cuprinde doar data de sfârşit (1 ianuarie 2020) - este neîntemeiată, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, „în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. În această situaţie se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum şi durata ei determinată“. Or, în speţă, nu este vorba despre suspendarea unui act normativ, ci despre amânarea intrării sale în vigoare la o dată ulterioară decât cea prevăzută în cuprinsul său. Astfel, susţinerea potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 ar fi trebuit să prevadă expres dacă amânarea se face începând cu data intrării în vigoare a acesteia sau cu o dată ulterioară este neîntemeiată, de vreme ce Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 a prevăzut că dispoziţiile art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, intră în vigoare la o dată ulterioară, şi anume la 1 ianuarie 2020. 68. Având în vedere toate acestea, Curtea constată că, în cazul emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, nu au fost nerespectate normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 şi, astfel, nu a fost încălcat principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 69. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (5) din Constituţie şi ale art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, dispoziţiile art. 115 alin. (5) din Constituţie condiţionează intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă de îndeplinirea cumulativă a două cerinţe: depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. Reglementările constituţionale sunt transpuse la nivel legal de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia „Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiţia depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, sau Decizia nr. 114 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 16 mai 2017). Analizând fişa legislativă a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, Curtea observă că aceasta a fost adoptată în şedinţa de Guvern din 15 octombrie 2018, iar proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a fost transmis Camerei Deputaţilor, pentru dezbatere, cu Adresa nr. E189 din 16 octombrie 2021. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018. Prin urmare, au fost întrunite cele două condiţii cumulative necesare intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, astfel încât nu poate fi reţinută critica privind încălcarea art. 115 alin. (5) din Constituţie. 70. Cât priveşte critica raportată la încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, având în vedere aceste prevederi constituţionale, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, astfel că Parlamentul poate adopta orice soluţie legislativă pe care o consideră oportună şi necesară, în limitele impuse de Constituţie, iar Guvernul poate emite în baza art. 115 alin. (4) din Constituţie o ordonanţă de urgenţă, tot în limitele impuse de Constituţie, act normativ care îşi urmează cursul dezbaterii în Parlament, în temeiul art. 115 alin. (5) şi (7) din Legea fundamentală. 71. Referitor la susţinerea potrivit căreia, prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, Guvernul nu poate în mod făţiş să se opună unei legi deja adoptate de Parlament, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită, deoarece, în speţă, prin Legea nr. 239/2019, Parlamentul a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, chiar prelungind termenul de intrare în vigoare a art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, la 1 ianuarie 2022, iar, ulterior, Parlamentul a adoptat Legea nr. 86/2021, prin care dispoziţiile art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, sunt abrogate începând cu data de 1 ianuarie 2022. 72. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă aduse art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 prin prisma lipsei avizului CSM, Curtea reţine că, aşa cum a stabilit în jurisprudenţa sa, pentru ca solicitarea avizului unei instituţii în cadrul procesului de legiferare să reprezinte un standard de constituţionalitate, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: (i) instituţia de la care se solicită avizul să fie o instituţie fundamentală a statului, în sensul de a fi reglementată prin Constituţie şi (ii) obligativitatea solicitării avizului să fie prevăzută de o dispoziţie de lege. În acest sens, sunt Decizia nr. 591 din 14 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 28 septembrie 2020, paragrafele 90-92 (pronunţată în cadrul controlului a priori de constituţionalitate), sau Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021, paragraful 28 (pronunţată în cadrul controlului a posteriori de constituţionalitate). 73. Analizând prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 317/2004, Curtea constată, pe de-o parte, că CSM este o instituţie fundamentală a statului, fiind reglementată de dispoziţiile art. 133 şi 134 din Constituţie, iar, pe de altă parte, că, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti“. Este evident că reglementarea referitoare la condiţiile de pensionare a magistraţilor ţine de activitatea autorităţii judecătoreşti. 74. Prin urmare, în cazul emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, act normativ care completează dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 317/2004, a fost necesar ca iniţiatorul actului normativ, şi anume Guvernul, să solicite avizul CSM, în temeiul art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi al art. 9 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Analizând nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 (secţiunea a 6-a pct. 5), reiese că Guvernul a solicitat avizul CSM. 75. Cu privire la situaţia solicitării - neurmate de răspuns - a unui aviz prevăzut de lege în cadrul procesului legislativ, Curtea Constituţională a subliniat în jurisprudenţa sa că lipsa avizului autorităţilor publice implicate nu conduce în mod automat la neconstituţionalitatea legii asupra căreia acesta nu a fost dat, întrucât ceea ce prevalează este obligaţia autorităţii cu atribuţii de reglementare primară de a-l solicita. Împrejurarea că autoritatea care trebuie să emită un astfel de aviz, deşi i s-a solicitat, nu şi-a îndeplinit această atribuţie „constituie o înţelegere greşită a rolului său legal şi constituţional, fără a fi însă afectată constituţionalitatea legii asupra căreia nu a fost dat avizul“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, paragraful I.3., Decizia nr. 574 din 4 mai 2011, paragraful I.2., şi Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, paragraful IV.A.2., publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Decizia nr. 455 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2018, paragraful 68). 76. Având în vedere această jurisprudenţă, precum şi faptul că, în cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, avizul CSM a fost solicitat de către Guvern, dar nu a fost primit până la adoptarea actului normativ criticat, Curtea constată că au fost respectate prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, iar susţinerea privind nesolicitarea avizului CSM este neîntemeiată. 77. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă aduse Legii nr. 239/2019 privind încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) care consacră principiul bicameralismului, Curtea reţine că, din analiza procesului legislativ al proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 (PL-x nr. 542/2018), reiese că acesta a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată şi apoi de Senat, în calitate de Cameră decizională, în această ultimă Cameră aducându-se modificări şi completări formei adoptate de Camera Deputaţilor, referitoare la legile nr. 303/2004, nr. 304/2004 şi nr. 317/2004. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, desigur, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia devine iluzoriu. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului, atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însuşită de Camera de reflecţie (Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragrafele 37 şi 38, sau Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, paragraful 45, Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, paragraful 57). Curtea a mai stabilit că art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătut(ă) în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. În acest caz, Camera decizională nu poate însă modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 34, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 56, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, precitată, paragraful 46, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 9 iulie 2018, paragrafele 41-43). 78. Raportat la cauza de faţă, din analiza comparativă a conţinutului normativ al actelor adoptate în prima Cameră sesizată (Camera Deputaţilor), respectiv în Camera decizională (Senatul), Curtea observă că cele două forme diferă, însă modificările şi completările aduse nu schimbă filosofia şi concepţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, referindu-se tot la modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, şi anume la legile nr. 303/2004, nr. 304/2004 şi nr. 317/2004. Aşa cum reiese din jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, bicameralismul stabilit prin art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie nu presupune ca proiectul de lege să fie adoptat în mod identic de cele două Camere ale Parlamentului; din contră, Camera decizională este în drept să adopte proiectul de lege într-o formă diferită în măsura în care menţine obiectul de reglementare al iniţiativei legislative şi concepţia de ansamblu a acesteia. Aşadar, în cazul analizat, cea de-a doua Cameră nu a făcut altceva decât să se subsumeze obiectului de reglementare a proiectului legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, de unde rezultă că legea astfel adoptată păstrează concepţia iniţială atât a iniţiatorului, cât şi a primei Camere sesizate, neexistând deosebiri majore de conţinut juridic şi nicio configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. 79. Referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă adusă Legii nr. 239/2019, din perspectiva lipsei avizului CSM, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece, în cadrul procesului legislativ, Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei a solicitat avizul CSM, care, prin Hotărârea nr. 1.038 din 13 noiembrie 2018, a avizat favorabil proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, cu observaţii. 80. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă ale art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, Curtea reţine că dispoziţiile criticate amână intrarea în vigoare a prevederilor art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, până la 1 ianuarie 2020. Ulterior, dispoziţiile Legii nr. 239/2019 amână intrarea în vigoare a aceloraşi prevederi până la 1 ianuarie 2022, iar Legea nr. 86/2021 abrogă aceleaşi prevederi începând cu 1 ianuarie 2022. Dispoziţiile art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevăd posibilitatea ca judecătorii şi procurorii, la împlinirea vârstei de 60 de ani şi cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani, să beneficieze de pensie de serviciu. Prin art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018, art. 82 din Legea nr. 303/2004 a fost modificat, iar, în privinţa alin. (3) al art. 82, modificarea consta în eliminarea condiţiei de vârstă, astfel că magistraţii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani ar fi putut beneficia de pensie de serviciu, fără a mai fi necesară îndeplinirea condiţiei de a avea minimum 60 de ani. Aceste prevederi urmau să intre în vigoare la data de 18 octombrie 2018, însă, prin dispoziţiile criticate, intrarea lor în vigoare a fost amânată pentru 1 ianuarie 2020, iar, ulterior, prin Legea nr. 239/2019, pentru 1 ianuarie 2022. Soluţia legislativă a amânării intrării în vigoare a prevederilor care instituiau posibilitatea ca magistraţii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani să beneficieze de pensie de serviciu, fără a mai fi necesară îndeplinirea condiţiei de a avea minimum 60 de ani, este criticată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind contrară dispoziţiilor art. 21, art. 47 alin. (2), art. 115 alin. (6), art. 124, 125, 129 şi ale art. 132 din Constituţie. 81. Cu privire la pensia de serviciu, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, că aceasta se acordă unor categorii socioprofesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupaţiei sau calificării îşi formează o carieră profesională în acel domeniu de activitate şi sunt nevoite să se supună unor exigenţe inerente carierei profesionale asumate atât pe plan profesional, cât şi personal (a se vedea Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, sau Decizia nr. 262 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 20 mai 2016, paragraful 33). De asemenea, Curtea a reţinut că legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul şi cuantumul lor valoric, în raport cu posibilităţile create prin resursele financiare disponibile, şi să le modifice în concordanţă cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare ale statului. Astfel, este la aprecierea legiuitorului reglementarea condiţiilor şi criteriilor necesar a fi îndeplinite pentru a beneficia de o categorie de pensie sau alta, cu condiţia de a nu încălca exigenţele constituţionale şi de a respecta o condiţie de rezonabilitate în stabilirea condiţiilor de pensionare - est modus in rebus (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, Decizia nr. 680 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 9 august 2012, Decizia nr. 262 din 5 mai 2016, precitată, paragraful 34). 82. Cu privire la regimul juridic al pensiilor reglementate prin legi speciale, Curtea a lăsat o marjă de apreciere mai largă legiuitorului, stabilind că (i) pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, (ii) sunt instituite în considerarea statutului categoriei profesionale căreia li se acordă, (iii) odată acordate, legiuitorul trebuie să prezinte raţiuni suficient de puternice care să justifice eliminarea lor, (iv) acordarea suplimentului suportat din bugetul de stat ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu cade în sfera de protecţie constituţională a dreptului la pensie şi a dreptului de proprietate şi, în fine (v) legiuitorul este liber să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului (Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020, paragraful 116). 83. În ceea ce priveşte magistraţii, prin Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, paragraful 144, Curtea a reţinut că pensiile şi vârsta de pensionare trebuie să fie în mod adecvat garantate prin lege (Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii), fiind necesar ca legea „să garanteze judecătorului care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională“ (Carta europeană privind statutul judecătorilor). Mai mult, în Declaraţia cu privire la Principiile de Independenţă a Justiţiei, adoptată de Conferinţa Preşedinţilor de Instanţe Supreme din Europa Centrală şi de Est, de la Brijuni, Croaţia, din 14 octombrie 2015, s-a reţinut că „Judecătorii trebuie să primească o compensaţie pe măsura profesiei şi îndatoririlor lor şi să dispună de condiţii adecvate de lucru. [...] Remuneraţia judecătorilor trebuie să fie ferită de posibile reduceri prin legislaţie. Trebuie să existe garanţii pentru a se menţine o remuneraţie rezonabilă a judecătorilor în caz de dizabilitate, cât şi pentru plata pensiei care trebuie să fie în legătură rezonabilă cu remuneraţia primită în perioada de activitate. Remuneraţia şi condiţiile de lucru ale judecătorilor nu pot fi modificate în dezavantajul judecătorilor în timpul mandatului, cu excepţia situaţiilor deosebite de natură economică sau bugetară“. De asemenea, Avizul nr. 21 (2018) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) stipulează că „Autorităţile competente trebuie întotdeauna să pună la dispoziţia puterii judecătoreşti fonduri suficiente pentru ca aceasta să îşi poată îndeplini cu demnitate şi în mod corespunzător misiunea care îi revine. Salarii adecvate, pensii la atingerea limitei de vârstă şi alte beneficii sociale, un grad de încărcare cu sarcini de lucru care să poată fi gestionat, o infrastructură corespunzătoare de lucru şi siguranţa locului de muncă atât pentru judecători, cât şi pentru personalul instanţelor, toate acestea sunt elemente vitale pentru legitimitatea şi buna reputaţie a unui sistem judiciar. Acestea sunt, de asemenea, garanţii importante împotriva fenomenului corupţiei în interiorul sistemului judiciar.“ 84. Referitor la critica privind încălcarea art. 47 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia cetăţenii au dreptul la pensie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale cu privire la sfera de cuprindere a acestui drept, a statuat că este „un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă a vieţii individului să îi plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii fiind intrinsec şi indisolubil legate. Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă a celor care au dobândit acest drept în condiţiile legii (perioadă contributivă, vârstă de pensionare etc.). Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale“ (Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010). Totodată, prin Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Curtea a constatat că pensia contributivă intră în sfera de protecţie a dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Constituţie. 85. Aşadar, Curtea reţine că art. 47 alin. (2) din Constituţie garantează dreptul la pensia bazată pe contributivitate, iar nu dreptul la o pensie de serviciu acordată după minimum 20 de ani vechime. Astfel, cu privire la regimul juridic al pensiilor reglementate prin legi speciale, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, că acestea se acordă unor categorii socioprofesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupaţiei sau calificării îşi formează o carieră profesională în acel domeniu de activitate şi sunt nevoite să se supună unor exigenţe inerente carierei profesionale asumate atât pe plan profesional, cât şi personal (a se vedea Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016). Curtea a constatat că „pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Curtea a reţinut că pensia de serviciu constituie „o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale“, iar „suplimentul“ constituie, de fapt, „această compensaţie parţială“, pentru că „diferenţierea existentă între o pensie specială şi una strict contributivă, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, şi deciziile nr. 871 şi nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010). 86. În concluzie, faptul că, prin dispoziţiile criticate, legiuitorul a amânat intrarea în vigoare a posibilităţii magistraţilor de a se pensiona la îndeplinirea condiţiei de vechime în magistratură de 20 de ani, cu eliminarea condiţiei de vârstă de 60 de ani, nu are ca efect încălcarea art. 47 alin. (2) din Constituţie, care protejează doar pensia contributivă. 87. Referitor la pretinsa încălcare a art. 124 din Constituţie privind independenţa justiţiei, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a fixat reperele de natură constituţională în materia pensiei de serviciu a magistraţilor, limitând marja de apreciere a legiuitorului în procesul de legiferare: principiul independenţei justiţiei, corolar al principiului statului de drept, este garantat, la nivel constituţional, de statutul magistraţilor, dezvoltat prin lege organică, care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestei profesii, şi impune acordarea pensiei de serviciu acestei categorii profesionale. Aşa fiind, orice reglementare referitoare la salarizarea şi stabilirea pensiilor magistraţilor trebuie să respecte cele două principii, al independenţei justiţiei şi al statului de drept, cadrul constituţional actual fundamentând securitatea financiară a magistraţilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, precitată, paragraful 127). 88. Astfel, Curtea constată că, prin amânarea intrării în vigoare a măsurii legislative potrivit căreia magistraţii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani pot beneficia de pensie de serviciu, fără a mai fi necesară îndeplinirea condiţiei de a avea minimum 60 de ani, nu se aduce atingere principiului independenţei justiţiei, care garantează pensiile de serviciu ale magistraţilor, dar nu şi acordarea acestora doar pe baza vechimii în magistratură de minimum 20 de ani. Prin urmare, dispoziţiile criticate nu contravin dispoziţiilor art. 124 privind principiul independenţei justiţiei. 89. Pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că dispoziţiile criticate amână intrarea în vigoare a posibilităţii pensionării magistraţilor cu o vechime în magistratură de minimum 20 de ani, fără îndeplinirea vreunei alte condiţii, ceea ce nu afectează statutul judecătorilor sau al procurorilor, consacrat la nivel constituţional de art. 125 şi 132, şi nici nu afectează instituţii fundamentale ale statului, cum sunt instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea. 90. Cât priveşte critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că aceste prevederi constituţionale nu au incidenţă în cauza de faţă, întrucât vizează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Or, criticile de neconstituţionalitate nu vizează aceste aspecte ce constituie garanţii ale dreptului la un proces echitabil, ci amânarea intrării în vigoare a posibilităţii ca magistraţii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani să beneficieze de pensie de serviciu, fără a mai fi necesară îndeplinirea condiţiei de a avea minimum 60 de ani. 91. Având în vedere toate aceste argumente, Curtea constată că nu este încălcat nici art. 115 alin. (6) din Constituţie. În jurisprudenţa sa privind interpretarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, care prevăd că „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“, prin Decizia nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 17 martie 2020, paragraful 59, Curtea a constatat că această normă constituţională instituie veritabile limitări ale competenţei atribuite Guvernului. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că „se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că «nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale» şi că «nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică». În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin“. Curtea a arătat că „verbul «a afecta» este susceptibil de interpretări diferite, aşa cum rezultă din unele dicţionare. Din punctul de vedere al Curţii, aceasta urmează să reţină numai sensul juridic al noţiunii, sub diferite nuanţe, cum ar fi: «a suprima», «a aduce atingere», «a prejudicia», «a vătăma», «a leza», «a antrena consecinţe negative»“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008). Cu alte cuvinte, Guvernul are o competenţă de legiferare limitată în domeniile care vizează regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie şi drepturile electorale („ordonanţele de urgenţă nu pot afecta“), cu privire la care aplicarea interdicţiei constituţionale exprese este condiţionată de adoptarea unor reglementări care suprimă, aduc atingere, prejudiciază, vatămă, lezează, în general, antrenează consecinţe negative asupra drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor constituţionale. În această din urmă ipoteză, dacă reglementările nu produc consecinţele juridice menţionate, Guvernul partajează competenţa de legiferare cu Parlamentul, fiind ţinut însă de obligaţia de a motiva în conţinutul actului normativ existenţa unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum şi urgenţa reglementării. 92. Or, având în vedere că, analizând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, nu a fost reţinută nici vreo afectare a regimului instituţiilor fundamentale ale statului, nici afectarea vreunui drept sau a vreunei libertăţi fundamentale, Curtea constată că, prin adoptarea art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, au fost respectate dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie. 93. În final, cât priveşte dispoziţiile art. 129 din Constituţie, referitoare la folosirea căilor de atac, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză. 94. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mircea-Aurel Boeriu, Maria-Laura Boştean-Olariu, Livia Debu şi Mihaela-Mariana Timofte în Dosarul nr. 3.602/62/2018 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi în Dosarul nr. 3.604/62/2018 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de Elena Vlăducu în Dosarul nr. 2.442/104/2018 al Tribunalului Olt - Secţia I civilă, de Mirela Nicolăescu şi de Andra Rodica Marina în dosarele nr. 7.514/63/2018 şi nr. 7.513/63/2018 ale Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Iustin Mihai în Dosarul nr. 2.441/104/2018 al Tribunalului Olt - Secţia I civilă, de Antoanella Claudia Ianotă în Dosarul nr. 586/108/2019 al Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, de Neculai Topliceanu în Dosarul nr. 4.142/86/2018 al Tribunalului Suceava - Secţia I civilă, de Daniela Boricean, Petrina Moş, Daniela Urs, Alina Mioc şi Cornelia Iacob în Dosarul nr. 741/120/2019 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă, de Florica-Simona Fachelman (Homescu) şi de Dan Ciprian Gherghina în dosarele nr. 587/108/2019 şi nr. 588/108/2019 ale Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, de Florica Băbuţău în Dosarul nr. 587/101/2019 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Ioana Dana Bogdan în Dosarul nr. 1.026/120/2019 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă, de Codruţa Simona Chindea în Dosarul nr. 1.100/62/2019 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă, de Radu Iosof şi Bereczki Francisc Adrian în Dosarul nr. 256/107/2019 al Tribunalului Alba - Secţia I civilă, de Camelia Betina Deaconescu în Dosarul nr. 7.515/63/2018 al Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Ioana Petrovici în Dosarul nr. 512/102/2019 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă, de Adriana-Claudia Pampu-Romanescu în Dosarul nr. 1.458/62/2019 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă, de Mircea Cezar Ciuciulete în Dosarul nr. 10.074/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Daniela Boricean, Alina Mioc, Petrina Moş şi Daniela Urs în Dosarul nr. 2.038/102/2018** al Tribunalului Mureş - Secţia civilă, de Ilie Tiberius Moldovan în Dosarul nr. 8.613/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Ecaterina Sandu în Dosarul nr. 1.772/109/2019 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Bokor-Toth Orsolya în Dosarul nr. 199/96/2019 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă, de Corina Sanda Corbaciu în Dosarul nr. 645/101/2019 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Miklos Erzsebet în Dosarul nr. 202/96/2019 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă, de Mirela Elena Negoiţă în Dosarul nr. 1.773/109/2019 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Mihaela Fackelmann şi Adriana Ioana Simu în Dosarul nr. 994/30/2019 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, de Maria Daniela Velican şi de Carmen Mirela Logigan în dosarele nr. 961/96/2019 şi nr. 642/96/2019 ale Tribunalului Harghita - Secţia civilă, de Crenguţa Andreea Lionte în Dosarul nr. 4.956/63/2019 al Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Tatiana Marcu în Dosarul nr. 3.336/111/2019 al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă, de Monica Daniela Ivănuş în Dosarul nr. 1.775/109/2019 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Natalia Petronela Vâlcu şi de Dan Radu Trifan în dosarele nr. 2.755/85/2019 şi nr. 456/90/2020, ambele ale Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, de Monica Isailă în Dosarul nr. 5.703/109/2019 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Ingrid-Luciana Mocanu şi de Simona Gabriela Popa în dosarele nr. 4.017/3/2020 şi nr. 6.391/3/2020 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Andreea Manuela Benedek în Dosarul nr. 6.624/120/2020 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă şi de Codruţa Mariana Creţu (fostă Trandafir) în Dosarul nr. 3.148/93/2020 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 239/2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia I civilă, Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Suceava - Secţia I civilă, Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă, Tribunalului Mehedinţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Mureş - Secţia civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Harghita - Secţia civilă, Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, Tribunalului Bihor - Secţia I civilă, Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, Tribunalului Olt - Secţia I civilă, Tribunalului Alba - Secţia I civilă şi Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
