Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor din nota 3, punctul I, litera A, capitolul II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Anelize Wellman şi Raluca Ioana Haţieganu în Dosarul nr. 20.160/3/2018* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.826D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Ministerul Afacerilor Externe a comunicat la dosar note scrise, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În realitate, criticile vizează o problemă de interpretare şi de aplicare a legii, care sunt de competenţa instanţelor de judecată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 7 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 20.160/3/2018*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anexei nr. VIII, capitolul II, litera A, pct. I, nota 3 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Anelize Wellman şi Raluca Ioana Haţieganu într-un dosar având ca obiect stabilirea, începând cu 1 ianuarie 2018, a unor drepturi salariale care se acordă potrivit Legii-cadru nr. 153/2017. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că interpretarea dispoziţiilor criticate potrivit căreia enumerarea pe care acestea o conţin este limitativă şi nu exemplificativă este contrară art. 16 şi art. 124 din Constituţie. Activitatea profesională a autoarelor presupune o muncă complexă în domenii variate ale dreptului UE, aşa cum rezultă din atribuţiile de bază prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2017 privind organizarea şi funcţionarea Agentului guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi pentru Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb. Dispoziţiile criticate trebuie să fie interpretate în conformitate cu principiul nediscriminării, prevăzut de art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017. Legea-cadru nr. 153/2017 impune noţiunea de salarizare unitară a personalului bugetar, indiferent de instituţia din administraţia centrală în care lucrează, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2003 privind consilierii pentru afaceri europene, statutul profesional al consilierilor de afaceri europene este unul special. Autoarele invocă în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi art. 5 din Codul muncii în ceea ce priveşte interzicerea discriminării, precum şi art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind dreptul la un salariu egal pentru muncă egală. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În plus, instanţa arată că se ridică şi o problemă de admisibilitate a excepţiei din perspectiva faptului că se critică o omisiune legislativă şi nu conţinutul dispoziţiilor legale arătate. În acest sens, este indicată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 332 din 23 martie 2010. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, notele scrise depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile cuprinse în punctul 3 de la notă, punctul I, litera A, capitolul II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Instanţa judecătorească a avut în vedere forma acestor prevederi legale dobândită în urma modificărilor aduse de articolul unic pct. 24 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 8 decembrie 2017, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018. Dispoziţiile legale menţionate au următorul conţinut: „Personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, din cadrul aparatului Ministerului Apelor şi Pădurilor şi Ministerului Justiţiei, precum şi din serviciile Parlamentului, cu excepţia celor prevăzuţi la pct. 2, precum şi cu excepţia personalului prevăzut la cap. II lit. A pct. I subpct. 2.4 din prezenta anexă, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%“. 12. Aceste dispoziţii sunt criticate în forma pe care o aveau anterior modificărilor aduse de Legea nr. 79/2018. Având însă în vedere că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, sunt supuse controlului de constituţionalitate şi dispoziţiile din legi ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea este legal sesizată. 13. În opinia autoarelor excepţiei, dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în vederea soluţionării acesteia, prezintă relevanţă o serie de considerente reţinute în Decizia nr. 79 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2020 prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor pct. 2.6 secţiunea I: Salarii pentru administraţia publică centrală, subcapitolul 1: A. Salarizarea personalului contractual din administraţia publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii judeţene, municipii, administraţia publică locală - consilii, primării şi servicii publice din subordinea acestora, capitolul II din anexa nr. VIII la Legea cadru nr. 153/2017 care instituie, pentru anul 2022, salariul de bază corespunzător gradaţiei 0 şi coeficientul, specifice funcţiei de consilier pentru afaceri europene din administraţia publică centrală de specialitate, la nivelul studiilor superioare. 15. Astfel, în paragraful 21 al Deciziei nr. 79 din 18 februarie 2020, Curtea a reţinut, referitor la critica de neconstituţionalitate vizând instituirea unei discriminări între consilierii pentru afaceri europene şi alte categorii de personal plătit din fonduri publice, că prevederile art. 16 din Constituţie prevăd/instituie egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta, a arătat Curtea, se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). 16. De asemenea, Curtea a statuat că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare la diferite autorităţi sau instituţii publice şi, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferenţiat, în cazul de faţă, apare ca justificată. 17. În paragraful 25 al Deciziei nr. 79 din 18 februarie 2020, Curtea Constituţională a reiterat jurisprudenţa sa bogată prin care a subliniat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 619 din 17 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.122 din 13 decembrie 2005). Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). 18. În sfârşit, în egală măsură sunt relevante şi considerentele potrivit cărora legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens, a observat Curtea, este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15. 19. Având în vedere similaritatea dintre, pe de o parte, cauza soluţionată prin Decizia nr. 79 din 18 februarie 2020, şi, pe de altă parte, prezenta cauză, Curtea Constituţională va constata mutatis mutandis constituţionalitatea prevederilor cuprinse în punctul 3 de la notă, punctul I, litera A, capitolul II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anelize Wellman şi Raluca Ioana Haţieganu în Dosarul nr. 20.160/3/2018* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile cuprinse în punctul 3 de la notă, punctul I, litera A, capitolul II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
