Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Olanda, prin mandatar Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 18.817/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 8D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 22D/2017, nr. 26D/2017, nr. 27D/2017, nr. 44D/2017, nr. 73D/2017, nr. 136D/2017, nr. 202D/2017, nr. 228D/2017, nr. 229D/2017, nr. 248D/2017, nr. 265D/2017, nr. 445D/2017, nr. 457D/2017, nr. 537D/2017, nr. 572D/2017, nr. 621D/2017, nr. 660D/2017, nr. 684D/2017, nr. 869D/2017 şi nr. 2.199D/2017, având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate parţial identice, ridicate de Societatea Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Olanda, în Dosarul nr. 2.488/284/2016 al Judecătoriei Răcari, de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 19.984/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Olanda, în Dosarul nr. 12.676/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.911/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.082/231/2016 al Judecătoriei Focşani - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.627/251/2016 al Judecătoriei Luduş, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 11.519/94/2016 al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 36.552/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.658/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.435/333/2016 al Judecătoriei Vaslui, de Societatea Marfin Bank (România) - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 33.966/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, de Societatea Unicredit Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 30.931/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 27.070/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 17.074/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 24.651/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, de Societatea Unicredit Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.440/94/2016 al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 15.966/215/2016 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 22.762/197/2016 al Judecătoriei Braşov, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 19.696/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.517/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 8D/2017, nr. 22D/2017, nr. 26D/2017, nr. 27D/2017, nr. 44D/2017, nr. 73D/2017, nr. 136D/2017, nr. 202D/2017, nr. 228D/2017, nr. 229D/2017, nr. 248D/2017, nr. 265D/2017, nr. 445D/2017, nr. 457D/2017, nr. 537D/2017, nr. 572D/2017, nr. 621D/2017, nr. 660D/2017, nr. 684D/2017, nr. 869D/2017 şi nr. 2.199D/2017 au obiect parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea cauzelor. 6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 22D/2017, nr. 26D/2017, nr. 27D/2017, nr. 44D/2017, nr. 73D/2017, nr. 136D/2017, nr. 202D/2017, nr. 228D/2017, nr. 229D/2017, nr. 248D/2017, nr. 265D/2017, nr. 445D/2017, nr. 457D/2017, nr. 537D/2017, nr. 572D/2017, nr. 621D/2017, nr. 660D/2017, nr. 684D/2017, nr. 869D/2017 şi nr. 2.199D/2017 la Dosarul nr. 8D/2017, care este primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8, şi ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi din lege, în sensul celor reţinute de Curte în jurisprudenţa sa. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 6 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 18.817/212/2016/a1, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 8D/2017. 10. Prin Încheierea din 13 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.488/284/2016, Judecătoria Răcari a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 22D/2017. 11. Prin Încheierea din 21 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 19.984/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 26D/2017. 12. Prin Încheierea din 21 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 12.676/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 27D/2017. 13. Prin Încheierea din 14 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 10.911/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 44D/2017. 14. Prin Încheierea din 15 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 12.082/231/2016, Judecătoria Focşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7. art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 73D/2017. 15. Prin Încheierea din 6 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.627/251/2016, Judecătoria Luduş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 136D/2017. 16. Prin Încheierea din 27 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 11.519/94/2016, Judecătoria Buftea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 202D/2017. 17. Prin Încheierea din 14 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 36.552/299/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 228D/2017. 18. Prin Încheierea din 14 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.658/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 229D/2017. 19. Prin Încheierea din 7 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.435/333/2016, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 248D/2017. 20. Prin Încheierea din 9 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 33.966/299/2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 265D/2017. 21. Prin Încheierea din 12 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 30.931/299/2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 8 alin. (1), (3) şi (5), art. 10 alin. (1) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 445D/2017. 22. Prin Încheierea din 6 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 27.070/245/2016, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 457D/2017. 23. Prin Încheierea din 20 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.074/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 537D/2017. 24. Prin Încheierea din 16 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 24.651/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 572D/2017. 25. Prin Încheierea din 23 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 10.440/94/2016, Judecătoria Buftea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 5, art. 8 alin. (1), (3) şi (5), art. 10 alin. (1) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 621D/2017. 26. Prin Încheierea din 9 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.966/215/2016, Judecătoria Craiova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 660D/2017. 27. Prin Încheierea din 13 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 22.762/197/2016, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 684D/2017. 28. Prin Încheierea din 2 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 19.696/325/2016, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 869D/2017. 29. Prin Încheierea din 18 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.517/325/2016, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.199D/2017. 30. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti, Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti, Societatea Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Olanda, Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti, Societatea Marfin Bank (România) - S.A. din Bucureşti, Societatea Unicredit Bank - S.A. din Bucureşti, Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca, în cauze având ca obiect acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016. 31. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că Legea nr. 77/2016 contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, prin consacrarea dreptului debitorilor de a da în plată imobilul ipotecat în favoarea creditorului, în acest mod fiind încurajată „intenţia frauduloasă de a nu plăti o datorie angajată în condiţii de libertate contractuală, pe o durată îndelungată de timp“. 32. Referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, se susţine că prevederile art. 3, art. 4, art. 6-8 din Legea nr. 77/2016 încalcă principiul constituţional al statului de drept, respectiv securitatea juridică, deoarece modificarea/reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu poate avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în contract. Art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 77/2016 nu corespund exigenţelor constituţionale de securitate juridică, prin aceea că stabilesc un domeniu de reglementare amplu şi neclar al procedurii speciale privind darea în plată. Totodată, art. 7 din Legea nr. 77/2016 încalcă exigenţele privind siguranţa circuitului civil, claritatea şi previzibilitatea legii. Astfel, nu este definită noţiunea de „locuinţă“, nu este stabilit în sarcina cărei persoane vor fi puse cheltuielile de executare silită, nu este stabilit domeniul de aplicare în ce priveşte utilizarea noţiunii „contract de credit“. Legea este imprevizibilă deoarece instituie o derogare de la prevederile Codului civil, fără a preciza care sunt dispoziţiile legale de la care se derogă, de asemenea nu este precizat modul în care prevederile sale se vor corobora cu dispoziţiile din alte acte normative şi nu se face nicio precizare cu privire la regimul aplicabil contractelor încheiate sub imperiul Codului civil din 1864. Totodată, în expunerea de motive a legii se precizează că scopul acesteia este protejarea debitorilor aflaţi într-o stare de dificultate financiară, aspect ce nu se regăseşte în dispoziţiile cuprinse în lege. 33. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 11 şi 20 din Constituţie, se consideră că legea criticată nu respectă principiul securităţii juridice şi cerinţele de calitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. 34. Referitor la critica privind încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, se arată că prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 77/2016 se modifică raporturile juridice anterioare intrării în vigoare a legii. Astfel, legea criticată reglementează un mecanism de intervenţie forţată, exterioară, care modifică raporturi contractuale preexistente, prin schimbarea obiectului obligaţiei şi a regimului juridic contractual, fiind aplicabilă contractelor de credit încheiate anterior intrării sale în vigoare, precum şi executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor. Referitor la principiul neretroactivităţii, sunt invocate cele reţinute prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 101 din 28 februarie 2013 şi nr. 745 din 3 noiembrie 2015. 35. Se mai susţine că prevederile art. 3, art. 6 şi art. 8 din legea criticată contravin art. 16 din Constituţie. În acest sens, se arată că, în urma stingerii creanţei prin darea în plată, creditorul ipotecar diligent, care şi-a constituit o garanţie, dobândeşte o situaţie juridică inferioară altor creditori (creditorii chirografari), care, deşi nu au o garanţie, pot urmări bunuri mobile şi imobile prezente şi viitoare ale debitorilor, până la satisfacerea întregii creanţe. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, pentru un tratament echitabil al creditorilor, este necesar ca urmărirea bunurilor debitorilor să fie realizată în mod coordonat, în cadrul procedurii concursuale a insolvenţei, în reglementarea Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Totodată, creditorul este pus într-o poziţie de inferioritate, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiţionat de acordul său. 36. Pe de altă parte, art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 77/2016 nu asigură garanţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 24, deoarece stabilesc termene procedurale scurte şi instituie o procedură de urgenţă în soluţionarea contestaţiilor, fără a fi asigurate şi garanţiile procesuale necesare derulării unui proces echitabil, deşi de la data notificării şi pe tot parcursul procesului operează suspendarea plăţilor şi a procedurilor judiciare şi extrajudiciare. 37. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, autorii arată că actul normativ criticat restrânge dreptul de proprietate şi libertatea contractuală a creditorilor, fără să existe niciuna dintre justificările cuprinse în art. 53 din Constituţie. Se arată în acest sens că statul are rolul de a garanta că legea părţilor va avea aceleaşi efecte pentru viitor ca şi actele emise de legiuitor, iar acesta nu poate transforma norme contractuale în norme legislative, nu poate schimba natura juridică a unor contracte aflate deja în executare şi nu poate crea un conflict de drepturi, respectiv între dreptul de proprietate şi libertatea economică a creditorilor, pe de o parte, şi dreptul de protecţie specială a consumatorilor, pe de altă parte. 38. Se apreciază că art. 8 din legea criticată, în special alin. (5) al acestuia, încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, al legalităţii şi al statului de drept, precum şi dreptul de proprietate, deoarece consacră posibilitatea debitorilor de a obţine concursul justiţiei, pentru refuzul de a-şi executa obligaţiile asumate contractual prin liber consimţământ, şi de a le fi iertată datoria, în detrimentul şi prin prejudicierea creditorilor. 39. Referitor la dreptul de proprietate privată al creditorului, se mai arată că dispoziţiile legale prin care se prevede recuperarea creanţei numai în limita valorii imobilului adus în garanţie şi supus transferului forţat de proprietate echivalează cu o expropriere, fără a exista o cauză de utilitate publică, expropriere care nu este compensată de o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Creditorul este obligat prin lege să suporte plata creanţei cu un bun de o valoare inferioară şi să îşi vadă creanţa redusă la valoarea respectivului bun sau să suporte stingerea creanţei în contul preţului obţinut la adjudecarea bunului, în cadrul executării silite. Legea împiedică executarea integrală a creanţei atunci când există alte bunuri în patrimoniul debitorului, ceea ce reprezintă o atingere adusă dreptului de proprietate. Când obiectul dreptului de creanţă este înlocuit, altfel decât prin voinţa creditorului, are loc o ingerinţă în dreptul de proprietate, în sensul primei teze a paragrafului 1 din art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Mai mult, atunci când dreptul de creanţă poartă asupra unei valori inferioare celei iniţiale, are loc o expropriere în sensul tezei a doua din paragraful 1 anterior evocat. 40. Autorii excepţiei arată că prevederile Legii nr. 77/2016 încalcă libertatea economică a creditorilor, astfel cum aceasta este protejată prin dispoziţiile art. 45 corelate cu cele ale art. 135 din Legea fundamentală. Prin instituirea unei obligaţii în sarcina creditorilor de a se conforma dreptului debitorilor, exercitat în baza legii, în mod unilateral, de a schimba preţul unui contract deja executat sau în curs de executare, statul aduce ingerinţe nejustificate libertăţii creditorilor la activitate economică şi liberă iniţiativă. Libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea de a-şi asuma obligaţii şi de a dobândi drepturi, întrun mecanism contractual agreat de acestea, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului, care pot fi deopotrivă juridice, precum şi economice. Constrângerea creditorului de a accepta o dare în plată încalcă în mod vădit libertatea contractuală şi libera iniţiativă. Statul, în calitatea sa de garant al contractului şi de garant al ordinii publice, nu poate adopta măsuri distructive/de infirmare faţă de ceea ce a fost asumat şi executat sau urmează să fie executat. De asemenea, Legea nr. 77/2016 schimbă natura juridică a activităţii instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare, din comerţul cu bani în comerţul cu imobile. Darea în plată a fost transformată dintr-o situaţie excepţională într-o regulă, prin instituirea unui drept unilateral, potestativ al consumatorului şi a unei obligaţii corelative a creditorului, sub sancţiunea pronunţării unei hotărâri de către instanţa de judecată, ceea ce aduce atingere drepturilor constituţionale anterior invocate. Se mai arată că actul normativ criticat contravine dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, prin consacrarea dreptului discreţionar al debitorului de a modifica întinderea obligaţiilor asumate prin contracte deja executate, încălcând în acest mod „dreptul de proprietate, dreptul la profit şi la menţinerea status quo-ului contractual“, precum şi „dreptul creditorilor garantaţi la diferenţă“, prin crearea unei situaţii juridice inferioare pentru creditorul ipotecar diligent, care şi-a constituit o garanţie, faţă de creditorii chirografari. 41. Se mai susţine că art. 3 şi art. 4 din legea criticată încalcă dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât Legea nr. 77/2016 nu are un scop legitim şi nu păstrează un raport legitim de proporţionalitate între realitatea socială şi măsura propusă, care nu este nici rezonabilă, nici echitabilă, deoarece restrânge dreptul de proprietate al instituţiilor bancare şi nebancare creditoare. Se mai arată că restrângerea nu este justificată de un scop legitim de salvgardare a intereselor publice şi nu este conformă standardului de protecţie oferit de rolul de garant al statului. De asemenea, măsura legislativă instituită prin art. 4 din lege nu este proporţională, deoarece nu este corelată cu prevederile Legii nr. 151/2015, şi nu este limitată la cazurile sociale, care să justifice ingerinţa excepţională a legiuitorului în contract. Mai exact, în opinia autorilor excepţiei, prevederile art. 3 şi ale art. 4 din legea criticată ar fi trebuit să limiteze exercitarea dreptului debitorului de a da în plată la situaţii de dificultate financiară şi de criză a contractului. 42. Se arată că Legea nr. 77/2016 încalcă dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, deoarece a fost adoptată cu procedura aplicabilă legilor ordinare, dar Codul civil, de la care aceasta derogă, este lege organică. Sunt invocate în acest sens considerentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 442 din 10 iunie 2015. 43. În final, referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 148 din Constituţie, este invocat caracterul contrar al legii cu Directiva 2014/17/UE şi, în special, cu art. 43 alin. (1) din aceasta. 44. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă, în Dosarul nr. 8D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 45. Judecătoria Răcari, în Dosarul nr. 22D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 46. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 26D/2017 şi nr. 27D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 47. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 44D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 48. Judecătoria Focşani, în Dosarul nr. 73D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 49. Judecătoria Luduş, în Dosarul nr. 136D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 50. Judecătoria Buftea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 202D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 51. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 228D/2017 şi nr. 229D/2017, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 52. Judecătoria Vaslui, în Dosarul nr. 248D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 53. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 265D/2017, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 54. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 445D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 55. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 457D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 56. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 537D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 57. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în Dosarul nr. 572D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 58. Judecătoria Buftea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 621D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 59. Judecătoria Craiova - Secţia civilă, în Dosarul nr. 660D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 60. Judecătoria Braşov, în Dosarul nr. 684D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 61. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 869D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 62. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 2.199D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 63. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 64. Guvernul, în dosarele nr. 22D/2017, nr. 26D/2017, nr. 27D/2017, nr. 44D/2017, nr. 202D/2017, nr. 228D/2017, nr. 229D/2017, nr. 265D/2017, nr. 537D/2017, nr. 660D/2017, nr. 869D/2017 şi nr. 2.199D/2017, apreciază că excepţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate sau inadmisibile, după caz, în acord cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, şi anume Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. 65. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 66. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 67. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1)-(3), art. 6-8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, precum şi legea în ansamblul său. 68. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) privind reglementarea prin lege organică a regimului general al proprietăţii şi al moştenirii, art. 135 privind economia, art. 136 alin. (5) referitor la caracterul inviolabil al proprietăţii private, art. 148 alin. (2) privind actele obligatorii ale Uniunii Europene, precum şi prevederilor art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a celor ale art. 17 privind dreptul de proprietate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 69. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că toate contractele de credit au fost încheiate între bănci şi consumatori înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011, dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016. Totodată, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. 70. Curtea constată, în primul rând, că autorii excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două teze ale acestuia, respectiv teza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“] şi apoi teza care vizează aplicabilitatea Codului civil din 1864. În aceste condiţii, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei. 71. Curtea observă că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016 [unele dintre acestea au fost novate, însă, în jurisprudenţa sa, Curtea s-a raportat la contractele iniţiale de credit; a se vedea în acest sens paragraful 230 din Decizia nr. 39 din 30 ianuarie 2018 şi paragraful 256 din Decizia nr. 821 din 12 decembrie 2017] ceea ce este relevant în examinarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016, potrivit căreia Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. În aceste condiţii, Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei. 72. Curtea va respinge, ca inadmisibilă, şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, deoarece, din datele transmise în dosarele Curţii Constituţionale, nu rezultă că vreunul dintre consumatorii care sunt părţi la contractele de credit a fost supus executării silite a imobilului ipotecat (a se vedea, ad similis, paragraful 40 din Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017). 73. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, ulterior sesizării Curţii Constituţionale în prezentele cauze, a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, este neconstituţională şi că prevederile din art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate privind sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, din cuprinsul art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016. 74. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016, prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 24, şi aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere faptul că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică exact înţelesul normelor legale care a fost constatat neconstituţional prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. În aceste condiţii, potrivit jurisprudenţei Curţii, în temeiul Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23, sau Decizia nr. 365 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 40). 75. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat, făcând referire la jurisprudenţa sa, în esenţă, că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, or, în cazul deciziilor interpretative, în măsura în care aspectele de neconstituţionalitate deduse din motivarea autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează înţelesul normelor juridice, care a fost exclus din sfera cadrului constituţional, nu este incident art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional urmând să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48). 76. Pornind de la aceste considerente, Curtea va analiza excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, din perspectiva jurisprudenţei sale anterioare în materie, pretinsa contrarietate dintre principiile şi dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, pe de o parte, şi celelalte dispoziţii ale Legii nr. 77/2016 criticate, pe de altă parte. 77. Astfel, în paragrafele 107 şi 108 ale Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea a reţinut că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice, care nu se referă la regimul general al proprietăţii, deoarece vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit, în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea a constatat că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, în esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa şi dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, la nivel general, reprezintă o realitate juridică ce guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă, ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate, prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015), care, în art. 348, reglementează confiscările dispuse potrivit legii. 78. Curtea a reţinut că anumite critici formulate referitor la art. 1 alin. (5) din Constituţie vizează chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii sau se referă la corelarea unor prevederi din acte normative diferite, analiza acestora excedând competenţei sale. 79. De asemenea, cu privire la criticile potrivit cărora prevederile legale criticate nu sunt coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, în mod constant, că nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înţelesului dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. De exemplu, prin Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, şi Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Curtea a reţinut că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie, la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Prin urmare, o astfel de situaţie nu constituie un veritabil argument pe care să se întemeieze neconstituţionalitatea prevederilor criticate, ci o eventuală contrarietate între norme legale din acelaşi domeniu sau din domenii pe care autorii excepţiei de neconstituţionalitate le apreciază ca fiind similare. Or, coordonarea legislaţiei în vigoare, sub aspectele menţionate, este de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea şi Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 111). 80. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, şi anume Codului civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează (a se vedea Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 115). 81. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituţie, referitor la principiul egalităţii, pe lângă cele reţinute de Curte în paragraful 112 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, prin care a constatat conformitatea cu acest standard constituţional a prevederilor criticate, Curtea observă şi Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 10 mai 2017 (paragraful 64), în care a reiterat jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia noţiunea fundamentală de egalitate în faţa legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat, unor situaţii distincte, este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituţional. Astfel, în Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci, instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat. Curtea a mai reţinut, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017, că deosebirile obiective dintre categoria profesioniştilor şi cea a consumatorilor sunt suficient de relevante şi semnificative încât să justifice opţiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct. 82. În ceea ce priveşte criticile formulate din perspectiva prevederilor art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se impune reiterarea celor reţinute în paragraful 128 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016. Astfel, în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19), Curtea a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziţie specială, în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă, limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate. 83. De asemenea, prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, paragrafele 39, 41 şi 47, Curtea a constatat că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului, în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016. 84. Referitor la criticile privind dispoziţiile Legii nr. 77/2016, formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017, paragraful 65, că prin art. 45 din Constituţie se garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora, în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cel al liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit, în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, paragraful 16, că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor. 85. Cu privire la criticile formulate din perspectiva prevederilor art. 53 din Constituţie, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă. 86. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 129, Curtea a reţinut că, în cauzele deduse judecăţii, prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, acestea nu au incidenţă în cauză. 87. Curtea are în vedere şi paragrafele 30-35 din Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018, prin care sa statuat că, în analiza conformităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 cu prevederile constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, a fost avut în vedere raportul contractual existent între cele două părţi. Aprecierea asupra ruinei (iminente) contractuale a debitorului nu vizează evoluţia/fluctuaţia situaţiei financiare/materiale a debitorului ulterioară încheierii contractului de credit, ci are în vedere, în mod exclusiv, disproporţia şi dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat [referitor la noţiunea de ruină (iminentă) a debitorului a se vedea paragrafele 35 şi 37 din Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, iar cu privire la noţiunea de risc supraadăugat a se vedea paragrafele 96-97 din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016]. 88. Referitor la criteriile care trebuie avute în vedere atunci când se constată apariţia riscului supraadăugat, Curtea a reiterat cele reţinute în paragraful 98 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016. Astfel, evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii şi pregătirii economice/juridice a cocontractanţilor (dihotomia profesionist/consumator), a valorii prestaţiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat şi suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum şi a noilor condiţii economice care denaturează atât voinţa părţilor, cât şi utilitatea socială a contractului de credit. Această evaluare de ansamblu permite stabilirea limitei dintre cele două categorii de riscuri - riscul inerent contractului asumat de părţi în mod voluntar şi riscul supraadăugat, care nu a putut face obiectul unei previzionări de către niciuna dintre părţi, determinând, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului. Însă, odată constatată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supraadăugat, intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în sensul adaptării contractului la noile condiţii. Efectele juridice ale acestei intervenţii se vor produce numai pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului. 89. Prin urmare, Curtea a reţinut că, după constatarea intervenirii unui risc supraadăugat în derularea contractului de credit, vor fi evaluate, în considerarea circumstanţelor specifice fiecărui contract de credit, remediile care urmează a fi dispuse, adaptarea sau, după caz, încetarea contractului. Dar, indiferent care dintre cele două soluţii va fi adoptată, aceasta va trebui să respecte exigenţa ca riscul supraadăugat să fie suportat împreună de debitor şi creditor, în mod echitabil. O asemenea exigenţă este impusă, pe de o parte, de faptul, subliniat de Curte în paragraful 102 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, că niciuna dintre părţi nu este culpabilă de apariţia evenimentului, şi, pe de altă parte, de faptul, de asemenea subliniat în decizia antereferită (paragraful 99), că echitatea, corolar al bunei-credinţe, guvernează contractul civil de la naşterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existenţa unei clauze exprese în cuprinsul contractului. Cu alte cuvinte, însăşi natura conceptului de risc supraadăugat, premisa constatării impreviziunii contractuale, impune, cu necesitate, ca acesta să fie suportat, împreună, de părţile contractului de credit (a se vedea, în acest sens, paragraful 31 din Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018). 90. Curtea a mai reţinut că impreviziunea vizează numai o ruină contractuală, care afectează utilitatea socială a contractului de credit, şi nicidecum o ruină personală a debitorului. Astfel, în evaluarea impreviziunii, se vor analiza exclusiv prestaţiile părţilor din contractul de credit de natură să determine ruina contractuală a debitorului şi nu se vor avea în vedere aspectele financiare/materiale care nu se află în legătură cu contractul de credit. În caz contrar, ar fi alterată noţiunea de impreviziune contractuală, care s-ar deplasa, în cazul dat, de la evaluarea dezechilibrului dintre prestaţiile părţilor la analiza caracterului suficient sau insuficient al veniturilor debitorului (a se vedea, în acest sens, paragraful 32 din Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018). 91. În considerarea celor anterior expuse, Curtea a constatat că debitorul care solicită, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 77/2016, darea în plată a imobilului, sub condiţia îndeplinirii condiţiilor impreviziunii, se află într-o situaţie diferită de aceea a debitorului care, în temeiul dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015, iniţiază procedura de insolvenţă, noţiunea de insolvenţă fiind definită în prevederile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 151/2015, potrivit cărora „insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente“ (a se vedea, în acest sens, paragraful 33 din Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018). 92. În concluzie, Curtea a reţinut că instanţa judecătorească învestită, în temeiul art. 7 sau, după caz, art. 8 din Legea nr. 77/2016, cu soluţionarea unor acţiuni având ca obiect contestaţii formulate de creditori şi, respectiv, acţiuni ale debitorilor, ca expresie a obligaţiei statului de a garanta dreptul de proprietate privată, nu va analiza dacă patrimoniul debitorului se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente, ci îşi va limita analiza la dinamica obligaţiilor reciproce întemeiate pe contractul de credit şi, în măsura în care va ajunge la concluzia că această dinamică este de natură să conducă la ruina contractuală a debitorului, prin materializarea riscului supraadăugat, va putea constata intervenţia impreviziunii contractuale. Aşadar, instanţa judecătorească, în evaluarea impreviziunii, nu poate împrumuta elemente/criterii specifice procedurii insolvenţei persoanei fizice (a se vedea, în acest sens, paragraful 35 din Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018). 93. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziţii legale, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, a prevederilor art. 8 alin. (5) precum şi a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Olanda, prin mandatar Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 18.817/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Olanda, în Dosarul nr. 2.488/284/2016 al Judecătoriei Răcari, de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 19.984/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank NV din Amsterdam, Olanda, în Dosarul nr. 12.676/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.911/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.082/231/2016 al Judecătoriei Focşani - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.627/251/2016 al Judecătoriei Luduş, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 11.519/94/2016 al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 36.552/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.658/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.435/333/2016 al Judecătoriei Vaslui, de Societatea Marfin Bank (România) - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 33.966/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, de Societatea Unicredit Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 30.931/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 27.070/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 17.074/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 24.651/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, de Societatea Unicredit Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.440/94/2016 al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 15.966/215/2016 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 22.762/197/2016 al Judecătoriei Braşov, de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 19.696/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi de Societatea Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.517/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, cuprinse în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi legea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, Judecătoriei Răcari, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Focşani - Secţia civilă, Judecătoriei Luduş, Judecătoriei Buftea - Secţia civilă, Judecătoriei Vaslui, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Craiova - Secţia civilă, Judecătoriei Braşov, Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 noiembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
