Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Marian Cazacu în Dosarul nr. 3.610/109/2013* al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 99D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Liviu Stancu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care, mai întâi, prezintă aspecte ce ţin de admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, cu precădere faptul că, deşi normele supuse controlului de constituţionalitate modifică prevederi din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ordonanţă ce a fost abrogată prin noul Cod de procedură fiscală, în speţă sunt aplicabile considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, mai ales că ultraactivitatea instituţiei juridice fiscale în discuţie (răspunderea solidară) a fost prevăzută prin art. 352 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; astfel, deciziile fiscale, prin raportare la textele criticate, se emit în continuare. 5. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, arată că instituţia fiscală (extinderea sferei persoanelor care răspund solidar pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil) a fost introdusă în dreptul pozitiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, în temeiul prerogativelor constituţionale ale Guvernului cu privire la delegarea legislativă; prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie impun adoptarea unor ordonanţe de urgenţă cu respectarea anumitor condiţii, care în cazul ordonanţei de urgenţă criticate nu sunt îndeplinite; spre exemplu, în ceea ce priveşte motivarea urgenţei, în cuprinsul acestea nu există nicio referire cu privire la răspunderea solidară sau de ce adoptarea ordonanţei de urgenţă nu poate fi amânată; cel mai evident conflict cu Legea fundamentală îl constituie justificarea situaţiei extraordinare. În acest context, prezintă cele cuprinse în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010. 6. În continuare, menţionează că, dat fiind obiectul litigiului, s-a avut în vedere contestarea prevederilor din ordonanţa de urgenţă care modifică şi completează normele de procedură fiscală, respectiv art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală. Consideră că aspectele particulare reţinute în preambulul ordonanţei de urgenţă (fraudă fiscală, taxa pe valoarea adăugată, duty-free) au constituit, în opinia Guvernului, temei de realizare a unei noi instituţii, care implică tot ansamblul legislaţiei fiscale; astfel, prevederile legale criticate introduc o reglementare cu caracter fiscal ce se aplică tuturor activităţilor economice şi tuturor persoanelor ce au calitatea de administrator în tot spectrul activităţilor economice la nivel naţional. Faţă de cele prezentate, apreciază că prin reglementarea criticată sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi art. 115 alin. (6) coroborat cu art. 44 din Constituţie. 7. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 271 din 22 martie 2012. Totodată, arată că, de altfel, textul criticat nu reglementează o modalitate de diminuare a patrimoniului, ci stabileşte o sancţiune aplicabilă în cazul încălcării prevederilor legale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Decizia nr. 48/R-CONT din 13 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.610/109/2013*, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Marian Cazacu cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva unei sentinţe civile pronunţate de Tribunalul Argeş - Secţia civilă prin care i-a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 sunt neconstituţionale deoarece, prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, Guvernul, în mod vădit, se substituie puterii legislative, abuzând de prerogativa oferită de Constituţie, cu depăşirea limitelor delegării legislative. În acest context se arată că motivele expuse în preambulul ordonanţei de urgenţă, care au stat la baza adoptării acesteia, nu se încadrează în condiţiile prevăzute de dispoziţiile constituţionale referitoare la adoptarea ordonanţelor de urgenţă. 10. Totodată, se consideră că prin intermediul acestui act normativ se încalcă/este afectat dreptul de proprietate privată al administratorului prin atragerea răspunderii sale patrimoniale sau a oricăror persoane ce ar putea fi vinovate de starea de insolvenţă. Prin textele de lege criticate se instituie modalităţi prin care autoritatea fiscală dobândeşte posibilitatea directă de diminuare a patrimoniului privat. 11. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale este neîntemeiată. 12. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Mai întâi, face precizarea că textul criticat este abrogat, soluţia legislativă fiind preluată de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, menţionează că instanţa de contencios constituţional, în jurisprudenţa sa, a reţinut că atât în preambulul ordonanţei de urgenţă, cât şi în expunerea de motive se arată care a fost scopul adoptării acestui act normativ, iar elementele prezentate vizează interesul general public, care a determinat adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Cu privire la pretinsa atingere adusă dreptului de proprietate, susţine că textul criticat nu reglementează o modalitate de diminuare nejustificată a patrimoniului, ci stabileşte o sancţiune aplicabilă în cazul încălcării prevederilor legale. 14. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale. Precizează că, sub aspectul conformităţii dispoziţiilor criticate cu art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, sens în care este Decizia nr. 271 din 22 martie 2012. În ceea ce priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 115 alin. (6) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie, arată că dreptul de proprietate nu este un drept absolut. Libertatea economică trebuie exercitată în condiţiile legii, cetăţenii având îndatorirea fundamentală de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice. În acest context, menţionează dispoziţiile art. 1 paragraful 2 cu privire la dreptul statelor de a adopta legile necesare pentru a asigura plata impozitelor, contribuţiilor sau a amenzilor din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010. Din examinarea notelor scrise ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi din susţinerile apărătorului ales prezent la şedinţa de dezbateri, reiese că acesta critică prevederile art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 în ceea ce priveşte modificarea şi completarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit.c) şi d) din Codul de procedură fiscală, precum şi ale ordonanţei de urgenţă în ansamblu. 18. Curtea observă că prin art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale se modifică şi se completează unele dispoziţii din Codul de procedură fiscală, iar potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, drept pentru care instanţa de contencios constituţional reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale. 19. Dispoziţiile art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală, criticate în mod punctual, au următorul cuprins: „Răspunderea solidară [...] (2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: [...] "c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;d) administratorii sau orice alte persoane care, cu reacredinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;“." 20. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, act care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, potrivit art. 353 din aceeaşi lege. Însă, având în vedere prevederile art. 352 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora „Dispoziţiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare“, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală, astfel cum au fost modificate prin art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale. 21. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată şi art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la condiţiile în care pot fi adoptate ordonanţele de urgenţă şi la limitele domeniului de reglementare a acestora. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinseci, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinseci, considerând că sunt încălcate prevederile art. 115 alin. (4) şi art. 115 alin. (6) prin raportare la art. 44 alin. (1) din Constituţie. 23. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 115 alin. (4), potrivit cărora „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora“, Curtea observă că prin Decizia nr. 271 din 22 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 16 mai 2012, a analizat compatibilitatea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 prin raportare la aceste dispoziţii constituţionale şi a reţinut că o asemenea critică este neîntemeiată. 24. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 a fost adoptată în temeiul delegării legislative constituţionale, respectiv art. 115 alin. (4), iar Guvernul, în virtutea acestor prevederi constituţionale, arată care a fost scopul adoptării acestei ordonanţe de urgenţă, astfel cum reiese atât din preambulul acestui act normativ, cât şi din expunerea de motive ce însoţeşte proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, motivând situaţia extraordinară şi urgenţa care au impus adoptarea acesteia. Astfel, se arată că adoptarea acestui act normativ este făcută având în vedere: necesitatea combaterii în regim de maximă urgenţă a fraudei fiscale în domeniul TVA pentru livrările de: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie; necesitatea stabilirii unor standarde minime comune pentru înregistrarea şi scoaterea din evidenţă a persoanelor impozabile care efectuează operaţiuni de comerţ intracomunitar, în special achiziţii intracomunitare de bunuri, în vederea diminuării evaziunii fiscale în domeniul TVA; pentru asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool şi băuturi alcoolice şi tutun prelucrat, în vederea accelerării încasării accizelor la bugetul de stat şi a diminuării evaziunii fiscale în domeniu; în scopul întăririi supravegherii şi controlului vamal al activităţii de introducere şi comercializare a mărfurilor în regim duty-free; pentru instituirea unor pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare. 25. Ca atare, elementele prezentate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 vizează interesul general public, care determină adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. 26. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei a prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“, din motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate reiese că dreptul fundamental pretins afectat este dreptul de proprietate prevăzut de dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie. 27. Referitor la interdicţiile şi limitele de reglementare pe calea ordonanţelor de urgenţă, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea a reţinut că din interpretarea art. 115 alin. (6) din Constituţie „se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că «nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale» şi că «nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică». În celelalte domenii prevăzute de text - regimul instituţiilor fundamentale ale statului sau drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin“. În continuare, Curtea a arătat că „verbul «a afecta» este susceptibil de interpretări diferite, aşa cum rezultă din unele dicţionare. Din punctul de vedere al Curţii, aceasta urmează să reţină numai sensul juridic al noţiunii, sub diferite nuanţe, cum ar fi: «a suprima», «a aduce atingere», «a prejudicia», «a vătăma», «a leza», «a antrena consecinţe negative»ˮ. 28. Prevederile art. 27 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală reglementează măsuri cu privire la răspunderea solidară, respectiv persoanele care răspund solidar cu debitorul, precum şi persoanele care răspund solidar pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil. Astfel, răspund solidar cu debitorul următoarele persoane: a) asociaţii din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligaţiile fiscale datorate de acestea, în condiţiile prevăzute la art. 20, alături de reprezentanţii legali care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea obligaţiilor fiscale la scadenţă; b) terţii popriţi, în situaţiile prevăzute la art. 149 alin. (9), (10), (12) şi (15), în limita sumelor sustrase indisponibilizării; c) reprezentantul legal al contribuabilului care, cu rea-credinţă, declară băncii, potrivit art. 149 alin. (12) lit. a), că nu deţine alte disponibilităţi băneşti [art. 27 alin. (1) din Codul de procedură fiscală]. 29. Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea; b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu reacredinţă, sub orice formă, a activelor debitorului; c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu reacredinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate; d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale; e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului [art. 27 alin. (2) din Codul de procedură fiscală]. 30. Din examinarea dinamicii legislative, Curtea observă că unele dintre soluţiile legislative criticate se regăseau şi în Codul de procedură fiscală în forma nemodificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, respectiv faptul că pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane „administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului“. 31. Cu privire la persoanele care trebuie să achite obligaţiile restante ale debitorului, Curtea s-a mai pronunţat, în raport cu prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 589 din 14 aprilie 2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte dispoziţiile art. 27 şi art. 28 din Codul de procedură fiscală este neîntemeiată. Alegerea făcută de legiuitor cu privire la persoanele care trebuie să achite obligaţiile restante ale debitorului este justificată de legătura strânsă între acestea şi debitorul declarat insolvabil. Aceasta deoarece au dobândit în orice mod, cu rea-credinţă, active de la debitor anterior datei declarării insolvabilităţii sau au provocat în calitate de administratori, asociaţi şi acţionari insolvabilitatea debitorului prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acestuia ori dacă controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, în accepţiunea legii, caz în care patrimoniile acestora din urmă sunt atât de strâns legate cu cel al debitorului, încât de multe ori acestea chiar se identifică între ele. Curtea a mai observat că aceste texte de lege îşi găsesc aplicarea numai după data declarării insolvabilităţii debitorului potrivit art. 176 din Codul de procedură fiscală, dată până la care debitorul, respectiv celelalte persoane interesate, precum administratorul, asociaţii sau acţionarii pot face apărările pe care le consideră necesare pentru a evita situaţia ca societatea să fie declarată insolvabilă. 32. De asemenea, Curtea a reţinut că textele criticate nu încalcă art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie, din moment ce diminuarea patrimoniului persoanelor responsabile de starea de insolvabilitate a societăţii este consecinţa firească a săvârşirii unor fapte culpabile care au generat insolvabilitatea societăţii (a se vedea şi Decizia nr. 330 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 19 mai 2010). 33. În acest context, este de menţionat şi faptul că una dintre condiţiile pentru atragerea răspunderii solidare este că persoanele respective (administratorii) în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate, sau să determine cu rea-credinţă nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale. 34. Având în vedere că nu este afectat dreptul de proprietate, nu se poate reţine nici pretinsa încălcare a prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece considerentele mai sus menţionate se aplică mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte soluţiile legislative criticate în prezenta cauză. 35. Referitor la susţinerea potrivit căreia prin intermediul acestui act normativ este afectat dreptul de proprietate privată al administratorului prin atragerea răspunderii sale patrimoniale sau a oricăror persoane ce ar putea fi vinovate de starea de insolvenţă, deoarece, prin textele de lege criticate, se instituie modalităţi prin care autoritatea fiscală dobândeşte posibilitatea directă de diminuare a patrimoniului privat, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. 36. În raporturile de drept material fiscal, organele fiscale au îndrituirea legală de a emite acte administrative fiscale. Dreptul fiscal şi procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că subiecţii unor astfel de raporturi nu pot fi egali în drepturi şi obligaţii. Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, şi anume organul fiscal, are o poziţie dominantă, fiind înzestrat cu exerciţiul puterii de stat în virtutea căreia are competenţa legală de a stabili impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat, cât şi de a urmări încasarea acestora, astfel încât, în situaţia în care sumele de bani datorate bugetului nu mai pot fi încasate de la debitorul iniţial, printre altele şi din motivele prevăzute de textul criticat, să poată urmări şi alte persoane decât debitorul care au contribuit efectiv la intrarea acestuia în stare de insolvenţă. Reglementarea instituţiei răspunderii solidare cu debitorul este Kun aspect al raporturilor de drept material fiscal, astfel încât organul fiscal, parte a puterii executive, are legitimitatea constituţională de a stabili, potrivit legii, răspunderea solidară a persoanelor prevăzute la art. 27 din Codul de procedură fiscală. 37. În temeiul art. 205 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, instanţa de judecată are competenţa de a cenzura legalitatea şi temeinicia actelor administrativ-fiscale (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.357 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 9 decembrie 2009). 38. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, în raport de prevederile art. 115 alin. (4) şi art. 115 alin. (6) coroborate cu ale art. 44 alin. (1) din Constituţie, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 39. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Cazacu în Dosarul nr. 3.610/109/2013* al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
