Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.519/1/2023 Completul compus din:
┌────────────┬─────────────────────────┐
│Eleni │- preşedintele Secţiei │
│Cristina │penale a Înaltei Curţi de│
│Marcu │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia │
│Rotaru-Radu │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Rodica Aida │- judecător la Secţia │
│Popa │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Dan Andrei │- judecător la Secţia │
│Enescu │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia │
│Valeria │penală │
│Lefterache │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ioana Bogdan│- judecător la Secţia │
│ │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Alin Sorin │- judecător la Secţia │
│Nicolescu │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Luminiţa │- judecător la Secţia │
│Criştiu-Ninu│penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Valerica │- judecător la Secţia │
│Voica │penală │
└────────────┴─────────────────────────┘
1. Pe rol se află Dosarul nr. 1.519/1/2023, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, prin Încheierea din data de 24 mai 2023, în Dosarul nr. 1/751/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut la art. 84 din Codul penal." 2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulament). 3. Şedinţa este prezidată de preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu. 4. La şedinţa de judecată participă Elena Rosana Bota, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 5. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar penal. 6. Judecător-raportor a fost desemnat, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul judecător Alin Sorin Nicolescu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 7. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor, conform art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. 8. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, a acordat cuvântul în dezbateri. 9. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală referitoare la admisibilitatea sesizării. 10. Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, a arătat că amânarea aplicării pedepsei reprezintă o modalitate de individualizare judiciară a pedepsei, ce presupune că instanţa apreciază necesară stabilirea unei pedepse în sarcina inculpatului, însă consideră că scopul pedepsei de a conduce la reeducarea inculpatului şi de a preîntâmpina comiterea de noi infracţiuni poate fi realizat prin amânarea aplicării pedepsei şi supravegherea conduitei acestuia pe durata unui termen fix de doi ani. 11. Procesul de supraveghere se derulează pe o perioadă de doi ani şi se realizează, pe de o parte, prin măsurile de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1) din Codul penal, măsuri a căror dispunere este obligatorie pentru instanţa de judecată. Pe de altă parte, procesul de supraveghere se realizează prin obligaţiile stabilite de instanţa de judecată, conform dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Codul penal, obligaţii a căror dispunere este facultativă. Însă, în măsura în care instanţa stabileşte aceste obligaţii, termenul este prevăzut expres de lege, respectiv de 2 ani, potrivit art. 84 din Codul penal. 12. În consecinţă, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanţa nu poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzută la art. 84 din Codul penal. 13. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 14. Prin Încheierea din data de 24 mai 2023, Curtea Militară de Apel Bucureşti, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă, pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere, prevăzut la art. 84 din Codul penal.“ II. Expunerea succintă a cauzei 15. Curtea Militară de Apel Bucureşti este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 19 din 5 aprilie 2023 pronunţate de Tribunalul Militar Timişoara în Dosarul nr. 1/751/2023. 16. Prin hotărârea anterior menţionată s-au dispus următoarele: 17. În baza art. 396 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal, s-a stabilit în sarcina inculpatului S.R. o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal. 18. În baza art. 83 din Codul penal, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei stabilite în sarcina inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul penal. 19. În temeiul art. 85 alin. (1) din Codul penal, a fost obligat inculpatul S.R. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune D., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. 20. În baza art. 86 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune D. 21. În baza art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, pe durata unui termen de 1 (un) an, instanţa a impus inculpatului obligaţia de a nu conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. 22. Conform art. 86 alin. (2) teza a II-a din Codul penal, supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal se va face de către IPJ D. 23. În baza art. 404 alin. (3) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 83 alin. (4) din Codul penal, i s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. 24. În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 25. În baza art. 407 alin. (2) din Codul de procedură penală, hotărârea s-a comunicat Serviciului de Probaţiune D. 26. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, care a invocat nelegalitatea hotărârii apelate ca urmare a greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal sub aspectul termenului în care inculpatul trebuie să execute obligaţia de a nu conduce vehicule, impusă de instanţa de judecată. 27. În susţinerea motivelor de apel, s-a arătat că din cuprinsul dispoziţiilor art. 84 alin. (2) din Codul penal rezultă că respectarea măsurilor de supraveghere şi executarea obligaţiilor au loc pe toată durata termenului de supraveghere, instanţa stabilind condiţiile în care se respectă măsurile de supraveghere şi se execută obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. (1) şi (2) din Codul penal, mai puţin durata acestora, care este egală cu durata termenului de supraveghere. 28. În aceeaşi ordine de idei, s-a arătat că art. 85 alin. (1) din Codul penal prevede că „pe durata termenului de supraveghere“ instanţa de judecată impune respectarea măsurilor de supraveghere, subînţelegându-se că, pe aceeaşi durată, instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei executarea uneia sau mai multor obligaţii dintre cele prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. a)-j) din Codul penal. 29. În susţinerea criticilor formulate, au fost depuse la dosar decizii apreciate ca fiind relevante, din jurisprudenţa curţilor de apel Cluj, Bucureşti şi Timişoara. 30. La termenul de judecată din data de 17 mai 2023, Curtea Militară de Apel Bucureşti, din oficiu, a pus în discuţie, potrivit art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă, pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere, prevăzut la art. 84 din Codul penal.“ 31. Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. A precizat că, prin raportare la dispoziţiile art. 83 şi art. 85 alin. (2) din Codul penal, durata pentru care se impune inculpatului respectarea acelor obligaţii este imperativ egală cu durata termenului de supraveghere. 32. Intimatul-inculpat S.R., prin avocat ales, a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept indicate. A precizat că din interpretarea dispoziţiilor art. 84 şi 87 din Codul penal rezultă că judecătorul poate impune alte obligaţii pe o durată mai mică decât durata termenului de supraveghere. 33. Prin Încheierea din data de 24 mai 2023, Curtea Militară de Apel Bucureşti a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se statueze asupra problemei de drept expuse, iar în baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost suspendată cauza până la pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei privind chestiunea de drept supusă dezlegării. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 34. Subsecvent prezentării normelor de drept intern apreciate a fi relevante în speţă, instanţa de trimitere a considerat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării instanţei supreme. 35. Curtea Militară de Apel Bucureşti a susţinut că, în speţă, chestiunea de drept pusă în discuţie ridică probleme de interpretare şi a condus la crearea unei practici neunitare sub aspectul analizat, atât la nivelul Curţii Militare de Apel Bucureşti şi al celorlalte instanţe militare, cât şi la nivelul instanţelor civile, aşa cum rezultă şi din practica judiciară depusă în susţinerea motivelor de apel. 36. Aceste instanţe au apreciat că „este indubitabil că nu se poate face o astfel de diferenţiere de regim juridic sub aspectul termenului, între măsuri şi obligaţii, ambele categorii fiind reglementate de legiuitor pentru atingerea aceluiaşi scop, respectiv verificarea comportamentului fostului inculpat, faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, în sensul de a aprecia dacă această instituţie s-a dovedit sau nu eficientă în fiecare caz în parte“. 37. În opinia altor instanţe, dispoziţiile art. 85 alin. (4) din Codul penal coroborate cu cele ale art. 87 din Codul penal permit stabilirea unei obligaţii facultative pe un termen mai scurt decât termenul de supraveghere de 2 ani. 38. În acelaşi sens au fost indicate hotărâri pronunţate de Tribunalul Militar Cluj ca urmare a admiterii unor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei (Sentinţa penală nr. 2 din 11.01.2023, Sentinţa penală nr. 3 din 12.01.2023, Sentinţa penală nr. 12 din 7.02.2023, Sentinţa penală nr. 46 din 18.04.2023, Sentinţa penală nr. 21 din 8.02.2023, Sentinţa penală nr. 20 din 8.02.2023), precum şi decizii penale pronunţate de Curtea Militară de Apel Bucureşti (Decizia penală nr. 9 din 10.02.2022) şi de Curtea de Apel Braşov (Decizia penală nr. 807/Ap din 5.11.2019, Decizia penală nr. 656/2018 din 25.10.2018). 39. Având în vedere singurul motiv de apel formulat de parchet, pentru a evita o antepronunţare, completul de judecată a arătat că dispoziţiile art. 87 din Codul penal îşi găsesc aplicabilitatea numai în faza de executare a hotărârii penale şi că opinia membrilor completului este unanimă numai în ceea ce priveşte necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, conform dispoziţiilor art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate 40. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. 41. În urma consultării instanţelor de judecată, s-au evidenţiat următoarele opinii: 42. Într-o opinie, s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanţa nu poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal. 43. În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către curţile de apel Bucureşti - Secţia I penală şi Secţia a II-a penală, Constanţa, Craiova şi opinia majoritară a instanţelor arondate, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Timişoara, tribunalele Alba, Sibiu, Neamţ, Bucureşti - opinie majoritară şi instanţele arondate, Ialomiţa, Ilfov şi instanţele arondate, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Constanţa, Tribunalul Brăila şi instanţele arondate, cu excepţia Judecătoriei Brăila, Iaşi, Vaslui şi instanţele arondate, Prahova, Timiş, Caraş-Severin şi opinia majoritară a instanţelor arondate, judecătoriile Alba Iulia, Avrig, Brad, Haţeg, Petroşani, Sibiu, Oneşti, Roman, Făgăraş, Lehliu-Gară, Bolintin-Vale, Turnu Măgurele, Dej, Turda - opinie majoritară, Iaşi, Răducăneni, Negreşti-Oaş, Câmpina, Buzău, Sinaia, Vălenii de Munte, Târnăveni, Târgu Mureş, Reghin, Arad, Caransebeş, Făget, Lugoj, Moldova Nouă, Oraviţa, Reşiţa şi Timişoara. 44. În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat că, deşi legiuitorul nu a prevăzut în mod expres că obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal se execută pe durata termenului de supraveghere, acest aspect rezultă implicit, din modul de reglementare al instituţiei amânării aplicării pedepsei. 45. Faptul că impunerea obligaţiilor prevăzute de art. 85 alin. (2) din Codul penal este facultativă nu este de natură să determine concluzia că instanţa poate individualiza şi perioada pentru care este impusă obligaţia de a nu conduce anumite vehicule, în sensul individualizării acesteia pe o durată mai mică sau mai mare decât durata termenului de supraveghere de 2 ani, obligaţia trebuind să fie dispusă pe întreaga durată a termenului de supraveghere. 46. Art. 84 alin. (2) din Codul penal prevede faptul că, pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă. 47. Aşadar, cu toate că legiuitorul nu a menţionat în cuprinsul art. 85 alin. (2) din Codul penal care este perioada pe care pot fi impuse obligaţiile, această omisiune este lămurită şi de dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, conform cărora termenul de supraveghere este intervalul de timp în care persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte obligaţiile ori măsurile de supraveghere impuse de către instanţă în sarcina sa. 48. S-a apreciat că, dacă s-ar admite posibilitatea ca instanţa să impună executarea obligaţiei de a nu conduce anumite vehicule pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere de 2 ani, deopotrivă ar trebui să fie acceptată şi posibilitatea ca aceasta să fie dispusă pe o perioadă mai mare de 2 ani, ceea ce nu poate fi admis. 49. Totodată, atunci când legiuitorul a dorit ca o obligaţie să poată fi instituită pe o anumită perioadă de timp, diferită de durata termenului de supraveghere de 2 ani, a reglementat-o în mod expres, astfel cum este situaţia particulară a obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal. 50. În plus, s-a considerat că trebuie avut în vedere scopul impunerii unor obligaţii pe durata termenului de supraveghere, scop similar aplicării măsurilor de supraveghere, respectiv acela de a se verifica permanent comportamentul persoanei sancţionate, şi anume reeducarea acesteia şi diminuarea riscului de a relua comportamentul infracţional. 51. Ca ultim argument, s-a reţinut că dispoziţiile art. 87 din Codul penal sunt aplicabile doar în faza executării hotărârii penale, instanţa de executare fiind competentă să dispună modificarea sau încetarea obligaţiilor, printr-o examinare a situaţiei concrete referitoare la posibilităţile persoanei supravegheate şi la parcursul său pozitiv spre resocializare. 52. În opinia contrară s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal. 53. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că din modalitatea de redactare a dispoziţiei legale se constată că legiuitorul nu a cuprins în prevederile art. 85 alin. (2) din Codul penal sintagma „pe durata termenului de supraveghere“, astfel după cum aceasta este menţionată expres în cuprinsul art. 85 alin. (1) din Codul penal, situaţie în care obligaţiile prevăzute la art. 85 alin. (2) din Codul penal, care au un caracter opţional, pot fi aplicate pe o durată mai scurtă decât cea a termenului de supraveghere de 2 ani. 54. S-a considerat că dispoziţia înscrisă în art. 85 alin. (2) din Codul penal lasă instanţei o marjă de apreciere cu privire la însăşi aplicarea vreuneia dintre aceste obligaţii, legiuitorul folosind sintagma „instanţa poate impune persoanei (...) una sau mai multe din următoarele obligaţii“. 55. În atari condiţii este justificată interpretarea potrivit căreia şi durata (nu doar însăşi aplicarea) obligaţiei stabilite de instanţă se înscrie în marja de apreciere a acesteia. 56. S-a arătat că, potrivit art. 85 alin. (4) din Codul penal, legiuitorul a prevăzut că, atunci când stabileşte obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. e)-g) din Codul penal, instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestora, ţinând seama de împrejurările cauzei, iar în cadrul operaţiunii de individualizare se circumscrie şi perioada pentru care se impun aceste obligaţii. 57. Aşadar, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor evocate reiese că marja de apreciere de care dispune instanţa în aplicarea vreuneia dintre obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. (2) din Codul penal nu vizează numai existenţa, ci şi durata acestor obligaţii, fiind deci posibilă alegerea unei durate diferite de cea a termenului de supraveghere. 58. S-a mai arătat că, în ipoteza termenului fix, imuabil, de 2 ani, s-ar putea ajunge în situaţia paradoxală în care, deşi persoanei i se stabileşte o pedeapsă a cărei aplicare este amânată, individualizarea pedepsei ar atrage consecinţe mai grave decât suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, când s-ar produce anularea permisului de conducere, conform art. 114 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, existând posibilitatea de a susţine un nou examen de conducere după doar 1 an de la momentul condamnării. 59. În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Galaţi, tribunalele Hunedoara, Covasna, Galaţi şi instanţele arondate, Prahova, Teleorman, Sălaj, judecătoriile Agnita, Deva, Hunedoara, Bacău, Moineşti, Piatra-Neamţ, Întorsura Buzăului, Rupea, Alexandria, Călăraşi, Roşiori de Vede, Videle, Zimnicea, Baia Mare, Bistriţa, Brăila, Paşcani, Hârlău, Ploieşti, Luduş, Sighişoara, Topliţa, Sânnicolau Mare - opinie majoritară. 60. O altă opinie a fost exprimată de Judecătoria Mizil, în sensul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât textul de lege este clar şi nu lasă loc pentru interpretări. 61. Curtea de Apel Suceava a arătat că la nivelul acestei instanţe, precum şi al celor din circumscripţia sa nu s-a conturat o opinie majoritară cu privire la problema de drept în discuţie, opiniile exprimate fiind atât în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanţa nu poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal, cât şi în sens contrar acestei opinii. V. Opinia specialiştilor consultaţi 62. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării, însă nu au fost comunicate puncte de vedere cu privire la problema de drept supusă examinării. VI. Examenul jurisprudenţei în materie Jurisprudenţa naţională relevantă 63. În materialul transmis de curţile de apel au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept ridicată în speţă. 64. Opinia în sensul că instanţa nu poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal a fost relevată prin Sentinţa penală nr. 79 din 06.05.2019, pronunţată de Judecătoria Roman, Decizia penală nr. 577 din 19.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Decizia penală nr. 744 din 10.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Sentinţa penală nr. 1.225 din 4.05.2023, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Sentinţa penală nr. 1.816 din 17.07.2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Decizia penală nr. 615 din 20.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr. 102/A din 24.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia penală nr. 1.023 din 15.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr. 1.017 din 15.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, Decizia penală nr. 1.139 din 25.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, Sentinţa penală nr. 1.482 din 26.07.2021, pronunţată de Judecătoria Arad, Sentinţa penală nr. 230 din 11.05.2022, pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare. 65. Opinia contrară a fost exprimată prin Decizia penală nr. 411 din 4.05.2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală, Decizia penală nr. 12 din 13.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală, Decizia penală nr. 337 din 3.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală, Decizia penală nr. 534 din 7.06.2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală, Sentinţa penală nr. 1.397 din 5.12.2022, pronunţată de Judecătoria Bacău, Sentinţa penală nr. 471 din 12.08.2021, pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ, Decizia penală nr. 656 din 25.10.2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, Decizia penală nr. 807/Ap din 5.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, Sentinţa penală nr. 233 din 20.05.2019, pronunţată de Judecătoria Turda. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 66. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. 67. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Completului de 5 Judecători nu au fost identificate hotărâri prin care să fie rezolvată în mod direct problema de drept dedusă interpretării, însă poate fi evocată Decizia nr. 301/RC din 18 septembrie 2022, pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care cuprinde o serie de considerente relevante: 68. Potrivit art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, ce poartă denumirea marginală „Măsurile de supraveghere şi obligaţiile“: „Instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă.“ 69. Prin urmare, legea prevede posibilitatea ca, în sarcina persoanei faţă de care a dispus amânarea aplicării pedepsei, instanţa să impună obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de către aceasta. 70. În ceea ce priveşte durata acestei interdicţii, Înalta Curte reţine că potrivit art. 84 din Codul penal „(1) Termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. 71. (2) Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.“ 72. Ca urmare, obligaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal instituită în sarcina inculpatului A este legal aplicată, atât natura, cât şi durata acesteia fiind în limitele prevăzute de lege. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 73. Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei. VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului 74. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte semnificaţie sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile. VIII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării 75. Ministerul Public a exprimat opinia potrivit căreia sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel Bucureşti îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate. 76. S-a arătat că sesizarea este formulată de un complet învestit cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, respectiv o instanţă care a fost sesizată cu soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei instanţei de fond, prin care a fost soluţionată acţiunea penală în cauză. 77. Problema de drept invocată de Curtea Militară de Apel Bucureşti este susceptibilă a fi soluţionată diferit de instanţe, dovadă în acest sens fiind practica judiciară indicată de către procuror şi instanţa de trimitere, în considerentele încheierii prin care s-a dispus sesizarea instanţei supreme, dar şi alte soluţii jurisprudenţiale, şi nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii şi nici nu a fost dezlegată printr-o hotărâre prealabilă. 78. Totodată, s-a reţinut că obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă poate fi impusă de instanţa care dispune amânarea aplicării pedepsei şi reprezintă o individualizare judiciară a pedepsei, aspect care priveşte soluţionarea acţiunii penale, în unul din modurile prevăzute la art. 396 din Codul de procedură penală. 79. În cadrul analizei juridice pe fondul chestiunii de drept s-a arătat că amânarea aplicării pedepsei reprezintă o modalitate de individualizare judiciară a pedepsei ce presupune că instanţa, raportat la toate împrejurările cauzei şi la persoana inculpatului, apreciază că este necesară stabilirea unei pedepse în sarcina acestuia, dar, totodată, consideră că scopul pedepsei de a conduce la reeducarea inculpatului şi de a preîntâmpina comiterea de noi infracţiuni poate fi realizat prin amânarea aplicării pedepsei şi supravegherea conduitei acestuia, pe durata unui termen fix de doi ani. 80. Procesul de supraveghere se derulează pe o perioadă de doi ani şi se realizează, pe de o parte, prin măsurile de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1) din Codul penal, măsuri a căror dispunere este obligatorie pentru instanţa de judecată. Pe de altă parte, procesul de supraveghere se realizează prin obligaţiile stabilite de instanţa de judecată, conform dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Codul penal, obligaţii a căror dispunere este facultativă. 81. S-a susţinut că, prin compararea modului de formulare a dispoziţiilor alin. (1), respectiv ale alin. (2) din cuprinsul art. 85 din Codul penal, intenţia legiuitorului a fost aceea de a sublinia distincţia fundamentală privind caracterul obligatoriu al dispunerii măsurilor de supraveghere şi cel facultativ al dispunerii obligaţiilor. 82. Obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. (2) din Codul penal sunt structurate în două categorii: obligaţii de a face sau formative prevăzute la lit. a)-d) şi obligaţii de a nu face sau prohibitive prevăzute la lit. e)-j) din acelaşi text normativ. 83. Se observă că obligaţiile formative sunt determinate, în ceea ce priveşte durata lor, fie prin prevederea unei perioade fixe (situaţia obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii), fie prin natura lor (situaţia celorlalte obligaţii, respectiv perioada necesară desfăşurării cursului de pregătire şcolară sau calificare profesională, a programului de reintegrare socială, chiar şi a obligaţiei de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală, în cazul unui tratament cu o perioadă determinată). 84. Spre deosebire de obligaţiile formative, obligaţiile prohibitive ce presupun o interdicţie nu au prevăzute explicit perioade pentru care pot fi dispuse, fiind vorba despre impunerea unei conduite de abţinere din partea persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. 85. Tocmai faptul că, în cazul obligaţiilor prohibitive, legiuitorul nu a prevăzut o durată concretă conduce la concluzia că durata acestora este aceeaşi cu durata termenului de supraveghere. Dacă ar fi intenţionat stabilirea unei durate inferioare termenului de supraveghere, legiuitorul ar fi prevăzut explicit această posibilitate. 86. Această menţiune trebuie analizată comparativ cu situaţia obligaţiilor formative prevăzute la lit. a)-d) ale aceluiaşi articol de lege, în cazul cărora conţinutul nu este determinat de către instanţa de judecată, ci de către consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune însărcinat cu supravegherea respectării acestor obligaţii, conform dispoziţiilor Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi ale Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune. 87. Pe parcursul acestui termen de supraveghere de doi ani, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei poate demonstra că a intervenit o îndreptare a conduitei sale, instanţa de executare având posibilitatea de a dispune, conform dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (2) din Codul penal, fie modificarea prin diminuarea condiţiilor de executare a obligaţiilor impuse, fie prin încetarea executării acestora, realizând o apreciere în concret a necesităţii menţinerii lor. 88. S-a susţinut că instanţa de judecată nu poate aprecia încă de la momentul dispunerii soluţiei de amânare a aplicării pedepsei o durată de timp în care persistă starea de pericol generată prin conduita inculpatului, astfel încât să dispună executarea unei obligaţii prohibitive pe o perioadă determinată, inferioară termenului de supraveghere. 89. În concluzie, s-a solicitat admiterea sesizării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerându-se că instanţa nu poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă, pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzută de art. 84 din Codul penal. IX. Dispoziţii legale incidente: Codul penal - Secţiunea a 4-a Amânarea aplicării pedepsei ART. 83 Condiţiile amânării aplicării pedepsei (1) Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. (...) (4) Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. ART. 84 Termenul de supraveghere (1) Termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. (2) Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă. ART. 85 Măsurile de supraveghere şi obligaţiile (1) Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. (2) Instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor; c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea; f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă; g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă; h) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei; j) să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. (...) (4) Când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. e)-g), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei. (...) ART. 86 Supravegherea (1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) se comunică serviciului de probaţiune. (2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)-c) şi alin. (5) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. d)-j) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora. (...) (4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă: a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea; b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin; c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere. ART. 87 Modificarea sau încetarea obligaţiilor (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare. (2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară. Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal ART. 2 În sensul prezentei legi, expresiile de mai jos au următorul înţeles: (...) b) termen de supraveghere sau durata supravegherii desemnează intervalul de timp în care persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, liberarea condiţionată ori o măsură educativă neprivativă de libertate, în cazul minorilor, trebuie să respecte obligaţiile ori măsurile de supraveghere dispuse de instanţă în sarcina sa. X. Opinia judecătorului-raportor 90. Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate, considerând că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanţa nu poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă, pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 91. În urma examinării sesizării formulate de Curtea Militară de Apel Bucureşti în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor şi a chestiunii de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Cu privire la admisibilitatea sesizării 92. Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul procedură penală, dacă în cursul judecăţii, un complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. 93. În raport cu textul legal evocat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerinţe: - întrebarea să fie formulată în cursul judecăţii de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al unui tribunal învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, din perspectiva existenţei unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. 94. În speţă, este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea Militară de Apel Bucureşti fiind învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului formulat de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Militar Timişoara. 95. Este întrunită şi condiţia negativă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a făcut obiectul unei hotărâri prealabile sau al unui recurs în interesul legii şi nici nu formează obiectul unui asemenea recurs. 96. Totodată, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei, astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015, Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016, Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015, Decizia nr. 3 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 16 martie 2016, Decizia nr. 10 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 6 mai 2016, Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016, şi Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018). 97. În situaţia în care ar fi apreciate ca admisibile sesizările prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la rezolvarea directă a unor chestiuni ce ţin de situaţia în cauză, ar exista riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile „fie într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii“. 98. Scopul reglementării art. 475 din Codul de procedură penală este preîntâmpinarea apariţiei practicii neunitare, titulari ai cererii de sesizare fiind doar instanţele, acestea având un drept suveran de a aprecia asupra sesizării, atunci când completul sesizat constată, în procesul deliberării, că interpretarea normelor de drept constituie o dificultate. 99. Se observă că şi această condiţie este îndeplinită, relativ la situaţia pendinte, în care problema de drept a primit interpretări diferite în jurisprudenţă şi în punctele de vedere transmise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. 100. În ceea ce priveşte legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerentele Deciziei nr. 26 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 13 aprilie 2018, a reţinut că „procedura pronunţării unei asemenea hotărâri este condiţionată [… ] de existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanţa supremă rezolvarea în concret a speţei“. 101. În speţă, din perspectiva acestei condiţii, se reţine că soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept, în contextul în care obligaţia prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal pe care instanţa o poate impune atunci când dispune amânarea aplicării pedepsei reprezintă o modalitate de individualizare judiciară a pedepsei, aspect legat de soluţionarea acţiunii penale, conform art. 396 din Codul de procedură penală. 102. Pentru considerentele expuse, se constată că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării 103. Instituţia amânării aplicării pedepsei, introdusă prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, reprezintă o măsură de individualizare a pedepsei, instituind prerogativa instanţei de judecată ca, în anumite condiţii, atunci când apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, să stabilească pedeapsa, dar să dispună amânarea aplicării acesteia, fixând un termen de supraveghere de 2 ani, imperativ prevăzut de dispoziţiile art. 84 din Codul penal. 104. Această instituţie se regăseşte în reglementări similare în sistemele de drept europene, de exemplu în dreptul francez (art. 132-60 din Codul penal) sau în dreptul german (§ 59 şi următoarele din Codul penal). Potrivit legislaţiei franceze, instanţa poate amâna pronunţarea pedepsei în condiţiile şi după modalităţile definite la articolul 132-60, atunci când reiese că reintegrarea vinovatului este în curs de a fi admisă, că paguba produsă este pe cale să fie reparată şi că tulburarea rezultată în urma infracţiunii va înceta. Între altele, persoana poate beneficia de măsurile de ajutor destinate favorizării reintegrării sale sociale. 105. Din perspectiva dispoziţiilor Codului penal, instanţa de judecată poate dispune motivat amânarea aplicării pedepsei cu amendă sau cu închisoare de cel mult 2 ani stabilite cu privire la inculpat, dacă sunt îndeplinite condiţii cumulative impuse de art. 83 din Codul penal şi se apreciază, ţinând seama de persoana infractorului, în funcţie de conduita avută de acesta înainte şi după comiterea infracţiunii şi de posibilităţile sale de îndreptare, că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pe durata unui termen de supraveghere. 106. Conform art. 84 alin. (1) şi (2) din Codul penal, termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. Pe durata acestui termen, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă. 107. Dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal definesc termenul de supraveghere sau durata supravegherii ca fiind intervalul de timp în care persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, liberarea condiţionată ori o măsură educativă neprivativă de libertate, în cazul minorilor, trebuie să respecte obligaţiile ori măsurile de supraveghere dispuse de instanţă în sarcina sa. 108. În conţinutul art. 85 alin. (1) şi (2) din Codul penal sunt prevăzute atât măsurile ce trebuie aplicate persoanei faţă de care se dispune amânarea aplicării pedepsei, cât şi obligaţiile pe care instanţa le poate impune acestei persoane. 109. Pe întreaga durată a termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte toate măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) din Codul penal, constând în prezentarea la serviciul de probaţiune la datele fixate, legătura directă şi constantă cu consilierul de probaţiune desemnat cu supravegherea, comunicarea schimbărilor intervenite cu privire la locul de muncă, locuinţă, a deplasărilor care depăşesc 5 zile şi a informaţiilor şi documentelor care permit controlul mijloacelor sale de existenţă. În plus, în termenul de supraveghere, instanţa nu poate aprecia asupra oportunităţii reducerii sau încetării măsurilor de supraveghere. 110. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Codul penal prevăd o serie de obligaţii pe care instanţa le poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei şi care au rolul de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni. 111. În ceea ce priveşte durata obligaţiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. a)-d) din Codul penal, aceasta este determinată fie prin prevederea unei perioade fixe (obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile), fie prin natura obligaţiilor (perioada cursului de pregătire şcolară sau calificare profesională, a programelor de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate ori durata controlului, a tratamentului sau a îngrijirii medicale). 112. Pentru obligaţiile care presupun o interdicţie, dispoziţiile legale nu prevăd expres o anumită durată, instanţa fiind cea care particularizează obligaţiile prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. e)-g) din Codul penal, prin indicarea în concret a conţinutului obligaţiei, procesul de individualizare neextinzându-se şi asupra perioadei de timp în care este incidentă această obligaţie. 113. Faptul că, în cazul obligaţiilor prohibitive, în cuprinsul dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Codul penal nu se menţionează în mod expres, datorită specificului fiecăreia dintre ele, că obligaţiile sunt impuse pe durata termenului de supraveghere nu poate conduce la concluzia că instanţa poate dispune impunerea obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal pe o durată inferioară termenului de supraveghere, întrucât o asemenea interpretare ar goli de conţinut această normă de drept. 114. Singurul argument aparent în sprijinul tezei contrare rezidă în dispoziţiile art. 85 alin. (4) din Codul penal, conform cărora „când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. e)-g), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei“. 115. Acest argument este uşor de combătut din punct de vedere juridic, având în vedere aspecte de tehnică legislativă, şi anume că, atunci când legiuitorul a vizat un termen variabil, cu referire la alte instituţii de drept substanţial, alături de noţiunea „conţinut“ a adăugat şi noţiunea „termen, perioadă sau durată“ [de exemplu, art. 66 alin. (1) din Codul penal, art. 74 alin. (1) din Codul penal etc.], ceea ce nu s-a întâmplat în situaţia dispoziţiilor art. 85 alin. (4) din Codul penal. 116. Astfel, şi în cadrul instituţiei amânării aplicării pedepsei, atunci când legiuitorul a apreciat că o anumită obligaţie poate fi instituită pentru o perioadă de timp diferită de durata termenului de supraveghere de 2 ani, a reglementat-o în mod expres, astfel cum este obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal. 117. Sistemul de obligaţii impuse pe durata termenului de supraveghere este flexibil şi, în funcţie de conduita ulterioară a persoanei supravegheate, instanţa de judecată îl poate reconfigura, conform art. 87 alin. (1) şi (2) din Codul penal, prin modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, fie prin impunerea unor noi obligaţii, fie prin sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare. 118. Instanţa poate dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus iniţial, atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară. 119. Însă situaţiile care impun modificarea sau chiar încetarea obligaţiilor ca o consecinţă a conduitei persoanei supravegheate nu pot fi anticipate de instanţa de judecată astfel încât aceasta să dispună odată cu amânarea aplicării pedepsei şi executarea unei obligaţii prohibitive pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere. 120. Prin Decizia nr. 159 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 6 iunie 2018, Curtea Constituţională a reţinut că „... legiuitorul a reglementat posibilitatea pentru instanţa de judecată de a dispune, motivat, amânarea aplicării pedepsei dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 83 din Codul penal, stabilind un termen de supraveghere conform art. 84 din acelaşi cod, pe durata căruia condamnatul trebuie să respecte o serie de măsuri de supraveghere prevăzute în art. 85 alin. (1) din Codul penal şi să execute o serie de obligaţii dintre cele prevăzute de art. 85 alin. (2) din Codul penal stabilite de instanţa de judecată. Măsurile de supraveghere care se iau faţă de condamnat pe durata termenului de încercare sunt menite să asigure un control permanent asupra conduitei acestuia, iar instanţa este obligată să le aplice. Dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cel condamnat, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse de instanţă, aceasta revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, conform art. 88 din Codul penal“ (paragraful 21). 121. O interpretare în sensul în care instanţa de judecată ar putea impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligaţiile prohibitive prevăzute de art. 85 alin. (2) din Codul penal, pe o perioadă inferioară duratei termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal, ar afecta esenţa dispoziţiilor legale şi scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea uneia dintre modalităţile de individualizare a pedepsei, respectiv instituţia amânării aplicării pedepsei. 122. Conform expunerii de motive referitoare la noul Cod penal, în cazul amânării aplicării pedepsei, „instanţa apreciază, ţinând seama de persoana infractorului şi de conduita avută de acesta anterior şi ulterior comiterii infracţiunii, că în raport cu situaţia personală a inculpatului, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă fixă de 2 ani“. 123. Totodată, s-a arătat că „pe parcursul acestui termen de supraveghere persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei este supusă unui proces de supraveghere, cu un conţinut flexibil şi variat, care să permită atât verificarea conduitei persoanei (putând fi obligată să nu se deplaseze în anumite locuri, la anumite manifestări sportive ori culturale, sau la alte adunări publice, stabilite de instanţă, să nu comunice cu victima sau cu membrii familiei acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, sau să nu se apropie de acestea etc.) cât şi sprijinirea acesteia pentru a conştientiza riscurile la care se expune prin comiterea de infracţiuni ori de a-i înlesni integrarea socială (putând fi obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile în condiţiile stabilite de instanţă, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală etc.)“ 124. Pentru toate argumentele anterior prezentate, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel Bucureşti şi va stabili că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanţa nu poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 1/751/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut la art. 84 din Codul penal“ şi stabileşte că:" În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanţa nu poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 octombrie 2023. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător ELENI CRISTINA MARCU Magistrat-asistent, Elena Rosana Bota -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
