Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela │- judecător │
│Ciochină │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător │
│Licu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Augustin Lazăr în Dosarul nr. 580/57/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.318D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât criticile formulate de autor reprezintă aspecte ce ţin de modul de aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 5.256 din 12 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 580/57/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Augustin Lazăr într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ, respectiv a propunerii ministrului justiţiei de revocare a reclamantului din funcţia de procuror general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabilesc instanţa competentă din punct de vedere teritorial după cum urmează: potrivit tezei întâi, reclamantul, persoană fizică sau juridică de drept privat, se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (ipoteza contenciosului subiectiv) şi, conform tezei a doua, reclamantul, autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului (ipoteza contenciosului obiectiv). Chiar dacă ipotezele par clar distincte, problema apărută în prezentul dosar este calificarea tipului de contencios în situaţia în care persoana fizică care introduce acţiunea - fie că este vorba despre cenzurarea pe cale directă a actului administrativ sau de suspendarea acestuia, cum este cazul şi în prezenta speţă - ocupă şi o funcţie sau demnitate publică ori o funcţie cu un statut special, respectiv dacă deţinerea acestei calităţi atrage întotdeauna, automat, calificarea litigiului drept unul de contencios obiectiv (cu toate consecinţele care derivă din această concluzie: stabilirea instanţei competente, cadrul procesual, imposibilitatea obţinerii unor despăgubiri etc.) sau trebuie analizat, în concret, dacă interesul protejat prin acţiune este unul privat, personal, al persoanei fizice, ori, din contră, unul public, general, pe care are vocaţia de a-l proteja în temeiul unui text legal care permite expres introducerea unei astfel de acţiuni. Având în vedere şi criteriul de distincţie între cele două tipuri de contencios, raţiunile avute de legiuitor raportat la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, consecinţele care se produc în câmpul competenţei, al obiectului cererii şi al soluţiilor pe care le poate pronunţa instanţa de judecată şi, în cele din urmă, efectele asupra dreptului de acces la justiţie, autorul excepţiei apreciază că cea de-a doua interpretare (aprecierea in concreto, după interesul protejat) este singura care nu încalcă dispoziţiile art. 21, art. 52 şi ale art. 126 alin. (6) din Constituţie. 6. Arată că motivarea Curţii de Apel Alba Iulia, prin care această instanţă şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, are drept suport interpretarea pe care autorul excepţiei o apreciază neconstituţională, şi anume că persoana fizică titulară a unei funcţii publice nu ar putea să aibă un drept subiectiv sau interes legitim lezat distinct de cel al titularului funcţiei pentru că, în lipsa funcţiei, exercitarea legitimă a competenţelor nu ar fi posibilă. Având în vedere că problema necompetenţei teritoriale nu a fost tranşată în mod definitiv odată cu admiterea excepţiei necompetenţei de către Curtea de Apel Alba Iulia, aceasta putând fi ridicată şi în faţa instanţei în favoarea căreia s-a declinat competenţa de către instanţa iniţial sesizată, autorul susţine că determinarea constituţionalităţii prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este în strânsă legătură cu stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de judecată, astfel că se justifică sesizarea instanţei constituţionale. 7. Autorul excepţiei apreciază că, înainte de analizarea problemei din perspectiva raportului între persoana fizică - funcţia publică - autoritatea publică, interpretarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în contextul excepţiei de neconstituţionalitate formulate trebuie să pornească de la criteriul de distincţie între contenciosul subiectiv şi cel obiectiv, şi anume interesul protejat. Astfel, dacă în prima situaţie interesul este unul personal, invocându-se vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim privat, în cea de-a doua este vătămat un interes public. Ceea ce face, în plus, diferenţa între cele două tipuri de contencios este întinderea vătămării care se poate invoca: dacă în cazul contenciosului subiectiv particularul poate invoca, în subsidiar, în condiţiile art. 1 coroborat cu art. 8 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004, vătămarea unui interes legitim public, în cazul contenciosului obiectiv, se poate invoca exclusiv un interes public, fără a exista posibilitatea ca reclamantul să invoce un interes personal. Atunci când reclamantul este titular al unei funcţii sau demnităţi publice (sau al oricărei funcţii cu un anumit statut special), calificarea contenciosului nu trebuie, aşadar, să se realizeze raportat la această calitate, ci la ce urmăreşte să protejeze acesta prin introducerea acţiunii: interesul public sau interesul privat. Analiza nu trebuie să se oprească, aşadar, la calitatea reclamantului, ci la obiectul acţiunii şi vătămarea invocată. Chiar şi în situaţia în care vătămarea este legată de exercitarea funcţiei, dacă litigiul protejează un drept subiectiv sau interes legitim privat, calificarea tipului de contencios nu se schimbă. A admite teza contrară ar însemna şi că, de pildă, dacă procurorul general sau primarul ori prefectul ar formula o acţiune în atacarea unei decizii de reducere a unor sporuri ar fi tot un litigiu de contencios obiectiv căci în lipsa funcţiei deţinute nu ar fi apărut această problemă litigioasă, dar, în mod evident, interesul protejat printr-o asemenea acţiune nu este public, ci personal (obţinerea unor sporuri în conformitate cu prevederile legii). 8. Prin urmare, susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, aplicarea tezei întâi sau a tezei a doua din cuprinsul prevederilor art. 10 alin. (3) trebuie să depindă de interesul pe care îl protejează reclamantul în acel litigiu. Or, în prezenta cauză, autorul nu urmăreşte protejarea unui interes public, ci a unui interes personal - dreptul la carieră. Mai mult, autoritatea publică nu poate invoca un asemenea drept, contenciosul obiectiv excluzând posibilitatea invocării unui interes personal. 9. În continuare, arată că o anumită funcţie (în speţă, aceea de procuror general) presupune competenţe specifice unei entităţi de drept public, iar atacarea unui act (în speţă, raportul de evaluare) în legătură cu aceste competenţe specifice transformă litigiul în unul de contencios obiectiv tocmai raportat la faptul că aceste competenţe sunt ataşate funcţiei. Relevant în contextul calificării contenciosului (şi, implicit, în stabilirea competenţei teritoriale) nu este faptul că exercitarea unei anumite funcţii comportă competenţe specifice unei entităţi publice, ci dacă acţiunea a fost formulată de titularul funcţiei raportat la o competenţă expresă de a fi titular de contencios obiectiv. Se face o confuzie între competenţa care permite introducerea unei acţiuni specifice unui contencios obiectiv şi competenţele specifice unei entităţi de ordin public. 10. Protejarea unui interes public nu este accesibilă oricărui subiect de drept. Cu alte cuvinte, nu orice autoritate publică are calitatea de titular al unui contencios obiectiv, ci, conform art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, doar acei subiecţi de drept indicaţi expres în art. 1 din Legea nr. 554/2004 sau într-o lege specială. Nicăieri în prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi nici măcar în regulamentele de ordine interioară (Regulament de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.632/C/2014) nu este prevăzută o competenţă a procurorului general de a fi garant al legalităţii generale şi astfel de a avea calitatea de titular al unui contencios obiectiv. 11. Astfel, faptul că funcţia pe care o ocupă autorul excepţiei implică unele competenţe specifice unei entităţi de drept public, pentru a fi introdusă acţiunea în calitate de titular al unui contencios obiectiv, trebuia să existe o competenţă specială care să permită formularea unei astfel de acţiuni. Mai mult, întotdeauna un litigiu care vizează un act emis în legătură cu competenţele specifice unei funcţii publice (cum ar fi, de exemplu, un act de revocare din funcţie) are legătură cu funcţia publică ocupată. Această concluzie nu permite însă să se afirme că există o diferenţă între persoana fizică şi titularul unei funcţii publice. Ce trebuie verificat este dacă titularul funcţiei publice acţionează în numele autorităţii publice sau în nume personal. Or, în prezentul litigiu, autorul excepţiei a formulat acţiunea în nume propriu, chiar dacă are calitatea de titular al unei funcţii publice, aceea de procuror general, întrucât, potrivit art. 131 din Constituţie, autoritatea publică nu se confundă cu o anumită funcţie publică (în speţă, autoritatea publică este Ministerul Public, nu un procuror; procurorul general este doar o funcţie). 12. Atragerea automată a calificării de contencios obiectiv raportat la faptul că persoana fizică reclamantă este titular al unei anumite funcţii presupune că acestei persoane fizice, titular al unei funcţii publice, nu i-ar fi deschisă niciodată calea unui contencios subiectiv, întemeiat pe prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Or, o atare interpretare încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 coroborat cu art. 126 alin. (6), întrucât o persoană fizică care invocă o vătămare a unui drept subiectiv sau a unui interes legitim nu ar putea formula o acţiune în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, tocmai pentru că are neşansa de a fi şi titular al unei funcţii publice, chiar dacă actul atacat produce consecinţe în plan personal (pierderea dreptului la carieră, pierderea unei funcţii sau atingerile aduse imaginii). În mod evident, restrângerea litigiului la unul de contencios obiectiv are consecinţe grave, având în vedere că acest tip de contencios exclude orice fel de daune. Astfel, într-un litigiu având ca obiect anularea actului şi despăgubiri, instanţa de judecată nu ar mai putea dispune şi acordarea de prejudicii (de pildă, indemnizaţie sau daune morale), tocmai raportat la calificarea contenciosului ca fiind unul obiectiv. În aceste condiţii, accesul la justiţie şi la un control judecătoresc pe calea contenciosului administrativ nu mai este unul efectiv, deşi acesta este garantat de prevederile art. 52 din Constituţie. Conform art. 52 alin. (2) din Constituţie, condiţiile şi limitele de exercitare a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică de a se adresa instanţei de contencios administrativ se stabilesc prin lege organică. Chiar dacă Legea nr. 554/2004 este o lege organică, ea nu poate să instituie interdicţii - aceea de a formula o acţiune pe baza art. 1 din Legea nr. 554/2004 -, ci doar să traseze cadrul exercitării acestui drept. Or, prin faptul că o persoană fizică care are calitatea de titular al unei funcţii publice nu poate să invoce şi vătămarea unor drepturi sau interese private se încalcă tocmai prevederile art. 52 alin. (2) din Constituţie, limitându-se dreptul de acces la instanţa de contencios administrativ. 13. În concluzie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită Curţii Constituţionale să pronunţe o decizie interpretativă prin care să constate că prevederile art. 10 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că persoana fizică care ocupă o funcţie sau demnitate publică nu poate fi titularul unui contencios subiectiv. 14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal arată că, în ceea ce priveşte condiţia legăturii cu cauza a normei juridice/interpretării normei juridice vizate de excepţia de neconstituţionalitate, o astfel de legătură nu ar exista, dat fiind că textul pus în discuţie este foarte clar, nefiind susceptibil de alte interpretări decât cea logico-gramaticală, ce se impune din simpla lecturare a acestuia. Astfel, observă că textul stabileşte competenţa teritorială a instanţelor în funcţie de calitatea reclamantului, persoană fizică/persoană juridică de drept privat, respectiv autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora. Or, determinarea calităţii reclamantului se face prin lecturarea cererii de chemare în judecată, şi nu prin interpretarea textului legal de mai sus, textul devenind aplicabil numai după ce instanţa determină în prealabil care este calitatea reclamantului. 15. Cu toate acestea, întrucât soluţia de declinare a competenţei pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în favoarea Curţii de Apel Bucureşti a fost determinată de interpretarea art. 10 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004, în sensul că sintagma „sau asimilată acestora“ nu ar viza doar entităţile asimilate autorităţilor publice, ci orice subiect de drept, deci există un precedent judiciar de interpretare a textului într-un alt sens decât cel care rezultă din simpla lecturare a lui, şi întrucât competenţa teritorială de judecare a cauzei nu este stabilită definitiv, aceasta urmând să fie decisă în cadrul regulatorului de competenţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa apreciază că textul vizat de excepţie, în interpretarea avută în vedere de Curtea de Apel Alba Iulia, poate avea încă incidenţă asupra modului de stabilire a competenţei teritoriale, astfel încât se justifică sesizarea Curţii Constituţionale. 16. Arată că posibila interpretare a normei juridice reliefată de reclamant este neconstituţională, dat fiind că ocuparea de către o persoană fizică a unei funcţii publice sau de demnitate publică nu duce la confundarea persoanei fizice cu autoritatea/instituţia publică în care activează şi nici cu funcţia pe care o ocupă la un moment dat (funcţia, chiar dacă este de conducere, reprezintă, în esenţă, doar un element din structura organizatorică a autorităţii sau instituţiei publice), în sensul că persoana fizică îşi păstrează patrimoniul propriu, distinct de patrimoniul autorităţii/instituţiei publice în care activează. În acest patrimoniu al persoanei fizice intră drepturi şi obligaţii derivate dintr-o multitudine de raporturi juridice în care persoana fizică se angajează de-a lungul vieţii, inclusiv din raporturile juridice de muncă, născute în urma unui contract individual de muncă/act de numire în funcţie/act de alegere într-o funcţie, cum ar fi, de exemplu, dreptul de a ocupa o anumită funcţie pe o anumită perioadă, dreptul de a încasa salariu, dreptul de a beneficia de anumite forme de protecţie specifice funcţiei etc. Ca atare, păstrându-şi unicitatea şi individualitatea, persoana fizică deţinătoare a unor drepturi derivate din ocuparea unei anumite funcţii va beneficia şi de dreptul accesoriu şi indispensabil de a solicita în justiţie apărarea respectivelor drepturi, în cazul în care apreciază că acestea i-au fost încălcate în mod nelegal. Astfel, nu se poate susţine că toate acţiunile în justiţie introduse de o persoană fizică ocupantă a unei funcţii oarecare trebuie considerate ca fiind introduse în numele şi pe seama autorităţii/instituţiei în structura căreia se află respectiva funcţie, căci o astfel de interpretare ar duce la paralizarea accesului la justiţie al persoanei fizice pentru apărarea unor drepturi din patrimoniul personal pe perioada ocupării respectivei funcţii, ceea ce ar constitui în mod evident o încălcare a art. 21 din Constituţie. 17. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.“ 21. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi în art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative. 22. Analizând dispoziţiile criticate şi susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că invocarea excepţiei a fost determinată de interpretarea pe care Curtea de Apel Alba Iulia a dat-o dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în temeiul căreia a pronunţat o hotărâre prin care şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. Autorul excepţiei apreciază că această interpretare, respectiv că persoana fizică titulară a unei funcţii publice nu ar putea să aibă un drept subiectiv sau interes legitim lezat distinct de cel al titularului funcţiei pentru că, în lipsa funcţiei, exercitarea legitimă a competenţelor nu ar fi posibilă, este neconstituţională. 23. Curtea reţine că prin actul de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa de judecare a cauzei privind acţiunea formulată de reclamantul autor al excepţiei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului. Exprimând opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Bucureşti apreciază că norma criticată este foarte clară, nefiind susceptibilă de alte interpretări decât cea logico-gramaticală, ce se impune din simpla lecturare a acesteia, textul legal stabilind competenţa teritorială a instanţelor în funcţie de calitatea reclamantului, care este determinată de instanţa de judecată în urma verificării cererii de chemare în judecată, iar nu prin interpretarea textului legal. 24. Din examinarea criticilor formulate de autorul excepţiei, Curtea constată că acesta este nemulţumit de modul în care instanţa pe care a învestit-o cu cererea de chemare în judecată (Curtea de Apel Alba Iulia) a interpretat şi a aplicat dispoziţiile legale referitoare la competenţa teritorială a instanţelor de contencios administrativ. Curtea Constituţională observă că, ulterior pronunţării hotărârii de declinare a competenţei, instanţa în favoarea căreia a fost declinată competenţa (Curtea de Apel Bucureşti) şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea instanţei care anterior se dezînvestise. Întrucât o atare situaţie generează conflictul negativ de competenţă, iar interesul părţilor este acela de a soluţiona pricina şi de a obţine o hotărâre pe fond, rezolvarea conflictului de competenţă se realizează pe calea regulatorului de competenţă de către instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict. În cazul dedus judecăţii, Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa competentă să judece conflictul, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit art. 135 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură civilă, hotărârea definitivă de stabilire a competenţei s-a pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în camera de consiliu, fără citarea părţilor, şi este obligatorie pentru instanţa de trimitere. 25. Având în vedere că dispoziţiile procesual civile (art. 133-137 din Codul de procedură civilă) reglementează modul de soluţionare a unor astfel de conflicte, generate inclusiv de modul în care instanţele judecătoreşti interpretează şi aplică normele referitoare la competenţă, Curtea constată că în cadrul sistemului judiciar există un mecanism adecvat şi corespunzător remedierii unor atari probleme. Mai mult, Curtea ia act că, în urma sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Alba Iulia şi Curtea de Apel Bucureşti, instanţa supremă a decis că instanţa competentă teritorial este Curtea de Apel Alba Iulia, instanţă care, ulterior, a soluţionat fondul cauzei prin Hotărârea nr. 263 din 6 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 231/57/2019. Pentru a stabili instanţa competentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în sensul considerat conform Constituţiei de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 26. Pentru aceste considerente, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât vizează o problemă de interpretare şi aplicare a normelor de procedură din cadrul contenciosului administrativ, a cărei soluţionare cade în competenţa instanţelor judecătoreşti imediat superioare şi comune instanţelor aflate în conflict de competenţă, iar nu o problemă de constituţionalitate care să poată fi verificată de către Curtea Constituţională. 27. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Augustin Lazăr în Dosarul nr. 580/57/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Marian Enache Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
