Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.958/1/2021
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie - preşedintele │
│ │completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei a│
│ │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen Elena │- judecător la Secţia I │
│Popoiag │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mari Ilie │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Truţescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Petronela │civilă │
│Văleanu │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Curelea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a │
│Zaharia │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a │
│Monica Duţă │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a │
│Poliţeanu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cosmin Horia │- judecător la Secţia a │
│Mihăianu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a │
│Magdalena │II-a civilă │
│Dănăilă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adrian Remus │- judecător la Secţia de│
│Ghiculescu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Doina Vişan │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Ionel Barbă │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Maria Hrudei │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Florentina │- judecător la Secţia de│
│Dinu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.958/1/2021, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIIa pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 26.651/3/2020. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. 6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. 7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 11 iunie 2021, în Dosarul nr. 26.651/3/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), în sensul de a şti dacă la calculul drepturilor de pensie se au în vedere sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, atunci când au fost încasate şi au făcut parte din baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale pe lângă alte venituri decât salariile înscrise în carnetele de muncă, valorificate conform art. 165 alin. (1). 9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 1 iulie 2021 cu nr. 1.958/1/2021, termenul de judecată fiind stabilit la 11 octombrie 2021. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 10. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare "ART. 165 (1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare. (...)" III. Expunerea succintă a procesului 11. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 26.651/3/2020, reclamantul X a solicitat obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti la emiterea unei noi decizii de pensie, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare reprezentând ore suplimentare, ore acord, ore de noapte, premii, menţionate în Adeverinţa nr. xxxxxx din 23 iulie 2020, eliberată de Societatea de Transport Bucureşti, obligarea la plata diferenţelor de drepturi de pensie ce vor rezulta începând cu data de 1 septembrie 2020, actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată. 12. Prin Sentinţa civilă nr. 335 din 20 ianuarie 2021, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis cererea, reţinând, în esenţă, incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, precum şi principiul contributivităţii reglementat prin dispoziţiile art. 2 lit. c) din acelaşi act normativ, preluat din vechea reglementare, respectiv art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), potrivit căruia orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul şi/sau angajatorul (în funcţie de reglementarea în vigoare) au/a achitat statului contribuţii de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei. 13. A conchis, pe această bază, că pârâta trebuia, în considerarea adeverinţei eliberate de fostul angajator care, asumându-şi răspunderea, a confirmat faptul că a fost plătită contribuţia de asigurări sociale în raport cu veniturile realizate de salariat, să respecte şi să aplice principiul contributivităţii şi să includă în calculul drepturilor toate veniturile pentru care, în condiţiile legii, s-a făcut dovada plăţii contribuţiilor de asigurări sociale. 14. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti. 15. În motivare a evocat dispoziţiile art. 2 lit. c) şi art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, art. 127 alin. (1) şi (2) şi pct. VI din anexa nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010), susţinând că valorificarea eventualelor venituri suplimentare incluse în adeverinţe este posibilă doar prin atestarea acestora în forma solicitată de lege (anexa nr. 5 din norme), din care să rezulte că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţia de asigurări sociale plătită de către angajator aferentă veniturilor salariale suplimentare. 16. Dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii, republicată (Legea nr. 57/1974), prevăd modul de retribuire după cantitatea şi calitatea muncii, în timp ce sporurile sunt reglementate ca fiind acele sume de bani acordate prin raportare la retribuţia tarifară (de încadrare) înscrisă în carnetul de muncă. 17. Amintind actele normative referitoare la plata contribuţiilor de asigurări sociale anterior intrării în vigoare a legilor nr. 19/2000 şi nr. 263/2010, legi care au menţinut lipsa reţinerilor din salariu, apelanta-pârâtă a susţinut că nu exista obligaţie legală pentru angajator de a plăti contribuţii de asigurări sociale şi pentru veniturile suplimentare fără caracter permanent ce nu au fost incluse în baza de calcul al pensiilor/nu au fost înscrise în carnetul de muncă al fostului salariat, nicio astfel de contribuţie anterioară datei de 1 aprilie 2001 (cu excepţia contribuţiei pentru pensie suplimentară) nefiind suportată de angajat. 18. În concluzie, principiul contributivităţii nu poate fi aplicat în prezenta cauză, deoarece, prin definiţia acestuia şi prin scopul urmărit, impune noţiunea de contribuţie personală la bugetul asigurărilor sociale de stat. Or, întreg ansamblul de acte normative incidente arată, în mod clar, că nu există contribuţie personală a salariaţilor la bugetul de asigurări sociale pentru veniturile suplimentare, altele decât salariul tarifar şi sporurile cu caracter permanent, menţionate în carnetul de muncă. 19. La termenul de judecată din 11 iunie 2021, Curtea a constatat necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul de a stabili dacă la determinarea punctajelor lunare se au în vedere şi sporurile sau alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, atunci când au fost încasate şi au făcut parte din baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale pe lângă alte venituri decât salariile tarifare înscrise în carnetele de muncă, valorificate conform art. 165 alin. (1). 20. Prin încheierea pronunţată la această dată, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 21. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru argumentele expuse în continuare. 22. Astfel, cauza se află pe rolul unui complet al Curţii de Apel Bucureşti, care judecă în ultimă instanţă. 23. De dezlegarea chestiunii de drept privitoare la măsura în care veniturile suplimentare atestate de adeverinţă au făcut parte din baza de calcul valorificabilă la pensie, potrivit principiului contributivităţii, astfel cum este consacrat legal şi jurisprudenţial prin deciziile obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale, depinde soluţionarea pe fond a cauzei în apel. 24. Problema de drept este recent ivită pe rolul instanţei, în legătură cu modul de emitere a adeverinţelor ce atestă venituri suplimentare care au făcut parte dintr-o bază lunară de calcul al contribuţiei la pensie, constituită însă cu salariile variabile obţinute potrivit sistemului de retribuire după cantitate şi calitate, iar nu cu salariile tarifare cuprinse în carnetele de muncă. Ivirea acestei probleme a împărţit practica instanţei între completurile care au cerut, pentru încuviinţarea valorificării, ca veniturile obţinute anterior datei de 1 aprilie 2001, cuprinse în adeverinţe eliberate de unităţi, să aibă caracter suplimentar salariului tarifar şi celorlalte sporuri deja valorificate prin buletinele de calcul al pensiei şi cele care au avut în vedere individualitatea respectivului adaos (după natură şi obiect), precum şi faptul că acesta va fi constituit bază de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, fără să intereseze dacă aceasta s-a realizat pe lângă şi împreună cu salariul fix (tarifar). O variaţie interesantă o reprezintă cazul veniturilor desemnate de emitenţii adeverinţelor sub denumirea de „acord“, în privinţa cărora şi unele completuri au cerut dovada caracterului suplimentar faţă de retribuţia tarifară înscrisă în carnetul de muncă, deja valorificată, pentru că, în caz contrar, s-ar putea ajunge la dubla valorificare a aceloraşi venituri, în condiţiile în care „acordul“ nu reprezenta un spor salarial, ci chiar o formă de retribuire ce se acorda proporţional cu îndeplinirea sarcinilor de producţie, termenelor şi altor condiţii stabilite. 25. Situaţia sporurilor şi adaosurilor valorificabile potrivit principiului contributivităţii, care nu au fost calculate şi încasate pe lângă salariile tarifare, nu a mai făcut obiectul dezlegării printr-o altă hotărâre obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 26. Sesizarea instanţei supreme se impune pentru a unifica practica şi a preveni soluţiile divergente ale instanţelor într-o materie de actualitate şi interes, nu doar juridic, ci larg social. 27. Analizând jurisprudenţa relevantă la nivelul secţiei, instanţa de trimitere menţionează o serie de decizii ce constituie exemple de situaţii în care, pe baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007 (Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006), şi a deciziilor pronunţate de Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011 (Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011), şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013 (Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012), instanţa s-a pronunţat în sensul luării în considerare a sumelor pentru care fostul angajator menţionează calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale conform legislaţiei în vigoare la momentul realizării fiecărui venit, nu şi a contribuţiei individuale, respectiv pentru pensia suplimentară. În virtutea principiului contributivităţii consacrat de art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite. Prin urmare, ceea ce interesează pentru stabilirea punctajului mediu anual sunt toate veniturile salariale efectiv încasate, cu privire la care au fost achitate contribuţiile individuale de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri şi de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor. 28. Au fost menţionate şi decizii prin care a fost respinsă valorificarea veniturilor suplimentare trecute la rubrica „acord“, pentru că adeverinţa nu preciza dacă au fost suplimentare salariului tarifar de încadrare valorificat de casa de pensii la rubrica „sumă contributivă“ din buletinul de calcul, însă pentru sumele reprezentând ore suplimentare, respectiv prime, s-a reţinut că s-a făcut dovada că aceste venituri suplimentare au făcut parte din baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale, fără a se mai cere condiţia de a fi suplimentare sumei contributive deja valorificate. 29. În restul cazurilor, fie că a fost vorba despre acord sau alte sporuri şi adaosuri necuprinse în carnetele de muncă, dar evidenţiate în adeverinţe eliberate de unităţi ca intrând în baza de calcul al contribuţiilor, instanţa a cerut să existe posibilitatea verificării caracterului de venit suplimentar faţă de salariul tarifar de încadrare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 30. Părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept, nici în faţa instanţei de trimitere, nici după comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 31. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 26.651/3/2020 a apreciat că dispoziţiile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 au o redactare asemănătoare cu a dispoziţiilor art. 164 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, a căror interpretare a făcut obiectul Deciziei nr. 19 din 10 decembrie 2012. 32. Ipoteza vizată de sesizare o constituie obţinerea, anterior datei de 1 aprilie 2001, a unor sporuri şi venituri dintre cele exceptate de prevederile art. VI din anexa nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 (cum sunt, în speţă, orele suplimentare, orele acord, premiile), dar potenţial valorificabile în lumina deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, atunci când din adeverinţele eliberate de unităţi rezultă că au fost încasate şi au intrat în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale, pe lângă alte sume decât salariile tarifare valorificate de casa de pensii conform art. 165 alin. (1) din lege. Cu alte cuvinte, acestea nu sunt suplimentare salariilor tarifare, nefiind încasate pe lângă şi împreună cu acestea, ci salariilor variabile obţinute lunar potrivit sistemului de muncă şi retribuire după cantitate şi calitate, conform distincţiilor realizate de Legea nr. 57/1974, desemnate prin denumiri precum „retribuţie muncă prestată“ (cazul în speţă), dar şi „salariu efectiv realizat“, „valoare ore lucrate“, „valoare ore acord“, sau chiar „acord“ - când „acordul“ nu este un spor salarial, ci însăşi retribuţia realizată, echivalent al salariului tarifar, dar diferit valoric de acesta (uneori mai mare, alteori mai mic), în exprimarea regimului de muncă şi salarizare proporţională ce putea îmbrăca forma acordului „direct“, „indirect“, „progresiv“, „global“, „în regie sau după timp“, „pe bază de tarife sau cote procentuale“. 33. În toate aceste situaţii, salariatul nu a încasat lunar cel puţin salariul tarifar la care să se adauge sporurile şi veniturile suplimentare solicitate, iar câştigul brut realizat care dădea baza de calcul al pensiei nu se raporta la salariul tarifar de încadrare. Fondul salarial care reprezenta baza de calcul al contribuţiilor la nivel de angajator se constituia, la rândul său, cu acele salarii variabile, cu valori diferite de la lună la lună şi distincte de retribuţia de încadrare valorificată de casa de pensii din carnetele de muncă. 34. În aceste condiţii se pune problema dacă obligarea judiciară la valorificarea respectivelor adaosuri mai este de natură să satisfacă exigenţele principiului contributivităţii, dat fiind că adăugarea lor la salariile deja valorificate conform art. 165 alin. (1), deşi n-au fost încasate invariabil pe lângă şi împreună cu acesta, conduce la un rezultat contrar realităţii din perspectiva întinderii sumelor contributive. De asemenea, se pune întrebarea dacă un asemenea rezultat mai este în litera sau spiritul deciziilor obligatorii ale Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a căror premisă o constituie tocmai alcătuirea salariului din salariul de bază şi alte sporuri, precum şi adaosuri la acesta. Altfel spus, dacă dispoziţiile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 sunt suficient acoperitoare şi pentru situaţia în care veniturile suplimentare nevalorificate la calculul drepturilor de pensie, atestate prin adeverinţe eliberate de unităţi ca fiind obţinute anterior datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul al contribuţiilor, dar nu pe lângă şi împreună cu salariile prevăzute la alin. (1). 35. Dezacordul în interpretarea acestei chestiuni de drept sa ivit şi în interiorul completului de sesizare, dar opinia majoritară, desprinsă dintr-o scurtă, dar consistentă practică de judecată în complet de divergenţă, este în sensul că sporurile şi veniturile suplimentare, pentru care se atestă în mod expres de către fostul angajator că s-a calculat şi achitat contribuţia de asigurări sociale, rămân valorificabile, independent de natura, obiectul, sursa, modul de calcul şi valoarea celorlalte sume care au mai intrat în câştigul salarial brut ce a constituit bază de deducere a contribuţiilor, pentru că ceea ce protejează legea, în interpretarea deciziilor obligatorii ale Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu este un presupus principiu al realităţii, ci principiul contributivităţii. 36. Acesta cere ca orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul şi/sau angajatorul (în funcţie de reglementarea în vigoare) au/a achitat statului contribuţii de asigurări sociale, să se reflecte în cuantumul pensiei. 37. Prin urmare, este suficient să se dovedească obţinerea unui venit/spor/adaos cu o natură de sine stătătoare, diferită de a sumelor deja valorificate, pentru care angajatorul a plătit contribuţia de asigurări sociale, pentru a atrage incidenţa deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012. 38. Salariile tarifare înscrise în carnetele de muncă se valorifică în temeiul legii. Dacă aceasta nu cere ca ele să fi fost şi efectiv încasate în derularea raportului de muncă, nici interpretului nu îi este permis să impună o asemenea condiţie pentru a stabili caracterul valorificabil al altor venituri obţinute în viaţa profesională, care intră în calculul drepturilor de pensie conform principiului contributivităţii, astfel cum a fost lămurit prin deciziile obligatorii de interpretare. 39. Rezultă, aşadar, că regula contributivităţii impune obligaţia de valorificare a oricărui element salarial pentru care au fost reţinute şi virate în mod efectiv contribuţii de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestuia, ori baza fixă sau variabilă pe lângă care a fost obţinut şi alături de care a furnizat câştigul salarial brut care a constituit venitul asigurat. Doar astfel se poate da valoare principiului contributivităţii, care trebuie analizat în concret, în raport cu natura fiecărui venit supus plăţii contribuţiei de asigurări sociale. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 40. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti relevante în materia ce face obiectul sesizării, precum şi opinii teoretice ale magistraţilor. 41. Din analiza acestora s-a constatat că opinia cvasiunanimă conturată este aceea că sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, dovedite cu adeverinţe eliberate de angajatori, atunci când au fost încasate şi au făcut parte din baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale, pe lângă veniturile înscrise în carnetele de muncă, se valorifică la stabilirea cuantumului pensiei, conform art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu condiţia ca din adeverinţele depuse să rezulte în mod expres faptul că pentru sumele înscrise în adeverinţe s-au achitat cotele de contribuţie de asigurări sociale. 42. În acest sens s-a reţinut că Legea nr. 19/2000 a instituit, prin art. 2 lit. e), ca principiu fundamental al sistemului de asigurări sociale român, principiul contributivităţii, nominalizat expres şi în preambulul legii şi prevăzut în mod expres şi de art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010. Acest principiu era prevăzut, chiar dacă nu expres, şi în Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, cu modificările ulterioare. 43. Aşadar, neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale) şi crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000. 44. Această interpretare este conformă cu Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, care îşi păstrează actualitatea şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, având în vedere că dispoziţiile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 au un conţinut identic cu cele ale art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, interpretate prin decizia anterior menţionată. 45. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii 46. Prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, instanţa de contencios constituţional, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, a reţinut că: " ... potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, drepturile cetăţenilor la pensie şi la alte forme de asigurări şi asistenţă socială sunt prevăzute de lege. Astfel, atribuţia de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalităţile de calcul al cuantumului lor, revine în exclusivitate legiuitorului. Acesta, în considerarea unor schimbări intervenite în posibilităţile de acordare şi dimensionare a drepturilor de asigurări sociale, poate modifica, ori de câte ori consideră că este necesar, criteriile de calcul al cuantumului acestor drepturi, dar cu efecte numai pentru viitor. Prin urmare, ţine de opţiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului la pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor. Noua legislaţie privind sistemul public de pensii recunoaşte ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislaţia anterioară pentru determinarea dreptului la pensie. În menţiunea criticată pentru neconstituţionalitate se precizează în mod expres că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislaţiei anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor. Aceste dispoziţii nu modifică, cu efect retroactiv, legislaţia anterioară. Verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-au încasat sau nu contribuţii la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual şi dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt şi de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti." 47. Aceste considerente au fost reluate în analiza excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, spre exemplu, prin deciziile nr. 336 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 23 iunie 2011; nr. 409 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 19 iulie 2012; nr. 752 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 februarie 2016, etc. 48. Prin Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 31 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a stabilit că: „În interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e),art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, (...) sumele plătite pentru munca prestată de foştii salariaţi în regim de lucru prelungit, în condiţiile art. 1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.546/1952, se au în vedere la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public.“ 49. Prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e),art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat: „Formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.“ 50. Prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.“ 51. Prin Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la principiul contributivităţii reţinut în considerentele Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, şi ale deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în situaţia în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă. 52. Prin Decizia nr. 33 din 14 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 4 iulie 2018 (Decizia nr. 33 din 14 mai 2018), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Efectele pe care trebuie să le producă prevederile art. 518 din Codul de procedură civilă determină sau nu încetarea aplicării dispoziţiilor Deciziei în interesul legii nr. 19/2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care au fost abrogate textele legale care au făcut obiectul interpretării prin amintita decizie în interesul legii, texte care au fost preluate însă în aceeaşi formă în noua legislaţie de asigurări sociale?“. 53. Prin Decizia nr. 6 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 29 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la noţiunea de «salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă», prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă şi care stabileau că în acesta se înscrie retribuţia tarifară de încadrare.“ 54. Prin Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibile, sesizările conexe formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă, în scopul verificării condiţiei ca anumite venituri suplimentare să fi făcut parte din baza de calcul al pensiei, trebuie avută în vedere noţiunea de „bază de calcul al pensiei“ astfel cum era definită de dispoziţiile art. 10 raportat la art. 21 dinLegea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, în forma iniţială, respectiv în forma modificată prin art. III pct. 1 din Legea nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale, după caz, raportat la cuprinsul anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, sau verificarea trebuie să se raporteze la baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, conform legislaţiei în vigoare în perioada realizării veniturilor salariale, astfel cum este atestată de emitentul adeverinţei. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 55. Prin raportul întocmit judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind condiţia noutăţii problemei de drept supuse interpretării, astfel încât se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: 56. Reglementând, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, mecanismul procedural al pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ca un mijloc alternativ şi/sau paralel pentru asigurarea unei practici judiciare unitare în aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele judecătoreşti, alături de mecanismul recursului în interesul legii, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – lămurirea chestiunii de drept să fie esenţială pentru soluţionarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 57. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale nu întruneşte condiţiile cumulative de admisibilitate privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, reglementate de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 58. Prin prezenta sesizare se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul de a stabili dacă la calculul drepturilor de pensie se au în vedere sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, atunci când au fost încasate şi au făcut parte din baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale pe lângă alte venituri decât salariile înscrise în carnetele de muncă, valorificate conform art. 165 alin. (1). 59. Raportând sesizarea privind pronunţarea hotărârii prealabile la condiţiile impuse de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, se constată că există o cauză în curs de judecată, în contextul în care cauza pendinte a fost soluţionată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa nr. 335 din 20 ianuarie 2021, care a admis cererea reclamantului şi a obligat pârâta la emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă prin care să se valorifice veniturile suplimentare reprezentând „ore suplimentare“, „ore acord“, „ore noapte“, „premii“, atestate de Adeverinţa nr. xxxxxx din 23 iulie 2020, eliberată de Societatea de Transport Bucureşti. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti. 60. Instanţa de trimitere este legal învestită cu soluţionarea cererii de apel într-un litigiu având natura juridică a asigurărilor sociale, ceea ce a conferit competenţă exclusivă, în primă instanţă, tribunalului, conform art. 153 şi 154 din Legea nr. 263/2010, iar hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, conform art. 155 din Legea nr. 263/2010. Prin urmare, cauza aflată în faza apelului este în competenţa legală a unui complet de judecată legal învestit cu soluţionarea pricinii în ultimă instanţă, urmând să pronunţe o hotărâre definitivă, conform art. 96 pct. 3 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. 61. Prin urmare, nu există aspecte de inadmisibilitate în ceea ce priveşte existenţa unui litigiu şi calitatea instanţei de sesizare, situaţie în care se impune analiza admisibilităţii cererii prin raportare la condiţiile legate de problema de drept a cărei lămurire se solicită. 62. Verificând admisibilitatea sesizării supuse analizei, se constată că sunt conturate o serie de neregularităţi de natură a conduce la concluzia că nu este îndeplinită cerinţa noutăţii chestiunii de drept sesizate. 63. Cu referire la cerinţa noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, în lipsa unei definiţii legale a acestei noţiuni şi a unor criterii de determinare a sa în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. 64. În doctrină s-a exprimat opinia potrivit căreia sesizarea instanţei supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată în doctrină - în interpretarea unui act normativ mai vechi - ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecăţii anterior. 65. În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, care au un potenţial mai mare de a conţine probleme de drept noi, cărora instanţele nu le-au dat o interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, dar şi în reglementări mai vechi, cu condiţia însă ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. 66. Prin urmare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unor interpretări adecvate, concretizate într-o practică judiciară constantă, care poate fi unitară sau neunitară. Sub acest aspect se vădesc a fi importante existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe în materia vizată. 67. Or, din examinarea hotărârilor judecătoreşti anexate actului de sesizare, precum şi a hotărârilor judecătoreşti remise de curţile de apel din ţară rezultă că opinia cvasiunanimă conturată este aceea că instanţele s-au pronunţat în sensul luării în considerare a sumelor pentru care fostul angajator menţionează calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale, conform legislaţiei în vigoare, la momentul realizării fiecărui venit. Instanţele au reţinut, în esenţă, că, în virtutea principiului contributivităţii, consacrat de art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite, astfel încât ceea ce interesează pentru stabilirea punctajului mediu anual sunt toate veniturile salariale efectiv încasate, cu privire la care au fost achitate contribuţiile individuale de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri şi de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor. 68. În fundamentarea opiniei au fost avute în vedere statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că, la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie, trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care s-a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat. Astfel, instanţele au reţinut că veniturile suplimentare solicitate a fi luate în calculul drepturilor de pensie trebuie să fie valorificate prin aplicarea cu prioritate a principiului contributivităţii, dat fiind faptul că, potrivit menţiunilor înscrise în adeverinţe, pentru veniturile respective au fost calculate, reţinute şi virate de către angajator, contribuţia de asigurări sociale. 69. S-a mai avut în vedere că, deşi art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 şi anexa nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 au în vedere numai posibilitatea de valorificare la stabilirea punctajului mediu anual a sporurilor cu caracter permanent, respectiv a veniturilor care, anterior datei de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare, nu se poate aprecia că aceste dispoziţii legale conduc la înlăturarea principiului contributivităţii, căruia i s-a dat eficienţă şi prin deciziile nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012 şi care impune a fi valorificate toate elementele salariale, identificate în mod exact, pentru care au fost reţinute şi virate în mod efectiv contribuţii de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestora. 70. Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziţii legale, cu valoare de principiu în materie, instanţele au reţinut că, în condiţiile în care se atestă expres de către fostul angajator că pentru veniturile suplimentare, cum ar fi sporuri festive, prime, al 13-lea salariu, ore dormitor, ore suplimentare, siguranţa circulaţiei etc., evidenţiate în adeverinţele eliberate, a căror valorificare se solicită, s-a calculat şi achitat contribuţia de asigurări sociale, acest element esenţial dă dreptul beneficiarului pensiei la recalcularea acesteia cu valorificarea respectivelor venituri suplimentare în considerarea principiului contributivităţii. Relevant este că organizarea şi funcţionarea sistemului public de pensii au la bază regula contributivităţii, care impune obligaţia valorificării oricărui element salarial, identificat în mod exact, pentru care au fost reţinute şi virate efectiv contribuţiile de asigurări sociale, independent de natura, obiectul, sursa, modul de calcul şi valoarea celorlalte sume care au mai intrat în câştigul salarial brut ce a constituit baza de deducere a contribuţiilor. 71. Cum normele de drept în discuţie au fost aplicate şi interpretate de instanţele de judecată naţionale, fiind conturată o opinie jurisprudenţială cvasiunanimă, susţinută de argumentele reţinute în multitudinea hotărârilor judecătoreşti anexate, cerinţa de noutate a chestiunii de drept nu poate fi apreciată a fi îndeplinită, de vreme ce problema de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizate într-o practică judiciară consacrată. 72. Un examen al hotărârilor judecătoreşti identificate ca relevante şi comunicate la dosarul cauzei relevă faptul că în chestiunea de drept supusă dezlegării s-au pronunţat 138 de hotărâri, din care 17 au fost ataşate sesizării de către instanţa de trimitere, iar 27 nu sunt definitive (aflate în calea de atac sau lipsindu-le menţiunea „definitivă“). Numărul mare de hotărâri judecătoreşti, precum şi orientarea cvasiunanimă a instanţelor către o anumită soluţie conturează fără putinţă de tăgadă o jurisprudenţă consistentă pe o problemă de drept care şi-a găsit dezlegarea în mod aproape unitar, care infirmă susţinerea ideii de noutate a problemei de drept. 73. În argumentarea aceleiaşi susţineri despre inexistenţa unei probleme de drept noi vine şi constatarea că hotărârile anexate sesizării şi cele comunicate de curţile de apel sunt pronunţate în perioada 2012-2021, aşadar, problematica s-a aflat o perioadă îndelungată în atenţia instanţelor de judecată, practica judiciară apărând astfel ca fiind una consolidată. 74. Chestiunea de drept semnalată nu este nouă nici din perspectiva faptului că problema de drept generată de valorificarea, la stabilirea drepturilor de pensie, a unor venituri suplimentare celor care au constituit baza de calcul al pensiei, conform legislaţiei anterioare anului 2001, dar pentru care a fost achitată contribuţia de asigurări sociale; a făcut obiect de analiză al mai multor decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii sau de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 75. În interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e),art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, a stabilit, prin Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010, că sumele plătite pentru munca prestată de foştii salariaţi în regim de lucru prelungit, în condiţiile art. 1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.546/1952, se au în vedere la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public. 76. În considerentele acestei decizii, instanţa supremă a statuat că veniturile realizate din munca prestată peste programul normal de lucru sunt venituri cu caracter tarifar, care trebuie luate în considerare la stabilirea bazei de calcul al pensiei datorate pentru munca depusă, având în vedere că pentru aceste sume încasate s-a plătit contribuţia la asigurările sociale de stat, deoarece Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurări sociale de stat, cu modificările şi completările ulterioare, prevedea această sarcină asupra câştigului brut realizat de personalul salariat, fără nicio distincţie. Or, potrivit principiului contributivităţii, stabilit prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite. 77. De asemenea, s-a avut în vedere că veniturile obţinute în regim de lucru prelungit nu reprezintă o formă de retribuire a muncii în regie sau după timp, deoarece art. 12 din Legea nr. 57/1974 prevedea această formă de retribuţie pentru situaţia în care retribuţia tarifară era stabilită pe oră, zi sau lună şi se acorda personalului pentru timpul efectiv lucrat la realizarea integrală a sarcinilor de serviciu, exprimate sub forma unei norme de producţie zilnică sau prin atribuţii stabilite concret pentru fiecare loc de muncă. Aşadar, timpul de muncă în regim de lucru prelungit are un alt regim juridic, fiind considerat de lege ca timp normal de lucru şi retribuit ca atare. 78. Apoi, prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, cu privire la formele de retribuire obţinute în acord global, că acestea vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii. 79. Raţiunile avute în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la pronunţarea acestei decizii sunt aplicabile nu numai formelor de retribuire în acord, dar şi oricăror alte venituri pentru care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii. 80. În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, în conformitate cu art. 8, 9 şi 117 din Legea nr. 57/1974 şi art. 4 şi 5 din Legea nr. 2/1983 cu privire la principiile de bază ale perfecţionării sistemului de retribuire a muncii şi de repartiţie a veniturilor oamenilor muncii, care reglementa lucrul în acord global şi instituia forma de retribuire prin acord global, veniturile realizate prin munca în acord global nu aveau natura unor sporuri, ci, la acea vreme, ele reprezentau însăşi o formă de retribuire. 81. În acelaşi timp, dispoziţiile art. 10 dinLegea nr. 3/1977 prevedeau că baza de calcul al pensiei o constituie retribuţia tarifară, text ce a fost modificat ulterior prin Legea nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale (Legea nr. 49/1992), prin care baza de calcul al pensiei a fost extinsă, în sensul că la stabilirea drepturilor de pensionare erau avute în vedere salariul de bază şi o serie de sporuri sau indemnizaţii ce nu intraseră anterior în această bază. 82. Instanţa supremă a reţinut că apariţia Legii nr. 19/2000 a dus la crearea unui sistem de asigurări sociale de tip nou, construit în jurul unui principiu fundamental, şi anume că orice element salarial, efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul şi/sau angajatorul (în funcţie de reglementarea în vigoare) au/a achitat statului contribuţii de asigurări sociale trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei. 83. În continuare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a observat că la pct. I-V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 sunt enumerate sporurile, indemnizaţiile şi orice alte venituri suplimentare care trebuie avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual, însă prin dispoziţiile pct. VI se stipulează în mod expres că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor anterioare datei de 1 aprilie 2001 formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale. 84. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că această dispoziţie normativă poate fi însă înlăturată, întrucât intră în contradicţie atât cu prevederile anterioare din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, cât şi cu Legea nr. 19/2000, în condiţiile în care s-a încălcat principiul ierarhiei actelor normative, Legea nr. 19/2000 fiind legea-cadru, iar ordonanţa de urgenţă fiind dată în aplicarea acestei legi, astfel încât se încalcă principiul fundamental al contributivităţii, cu neluarea în calcul a tuturor formelor de retribuire a muncii, anterior datei de 1 aprilie 2001. 85. Normele speciale reprezentate de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 se completează cu cele generale cuprinse în Legea nr. 19/2000, ambele reglementând domeniul pensiilor din sistemul public. Or, constatând aplicarea principiului contributivităţii, instanţa de judecată nu creează norme juridice noi, după cum nu le ignoră pe cele existente, ci aplică o normă juridică existentă, cu valoare de principiu, unor situaţii particulare, în care este lipsit de relevanţă juridică caracterul temporar şi variabil al unor venituri, câtă vreme pentru acestea au fost reţinute sume reprezentând contribuţii la fondul de pensii. 86. Prin urmare, s-a concluzionat că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale) şi crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităţilor dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce priveşte cuantumul acestor drepturi. 87. Astfel, în condiţiile în care se constată de către instanţele învestite cu cereri de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariale reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord angajatorul a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţia de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obţinute de către salariaţi, este firesc ca o parte din această contribuţie să revină foştilor salariaţi, în prezent pensionaţi, şi să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, conform Legii nr. 19/2000 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005. 88. Tot în aceeaşi orientare se înscrie şi Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 şi pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale. 89. În considerentele acestei decizii, în privinţa sporurilor şi veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor anuale pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a analizat art. 10 din Legea nr. 3/1977, în forma sa iniţială, ce prevedea că baza de calcul al pensiei o constituie retribuţia tarifară, iar prin Legea nr. 49/1992 acest text de lege a fost modificat în sensul că la stabilirea drepturilor de pensie erau avute în vedere salariul de bază şi o serie de sporuri cu caracter permanent, care nu intraseră anterior în această bază. 90. S-a avut în vedere că ulterior, prin art. 164 din Legea nr. 19/2000, s-a prevăzut că la determinarea punctajelor anuale pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în procedura de stabilire şi recalculare a drepturilor de pensie, se iau în calcul salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare în carnetul de muncă, sporurile care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi sunt înregistrate în carnetul de muncă şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau care sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, sens în care a apreciat că neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor. 91. Astfel cum s-a concluzionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că, la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie, trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat. 92. Ca atare, şi prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat prevalenţă principiului contributivităţii, care implică luarea în considerare a veniturilor pentru care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, deci care fac parte din baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale. 93. Este de observat că, deşi aceste decizii obligatorii susevocate, pronunţate în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudenţială, au avut în vedere legislaţia anterioară în materie de pensii publice, statuările instanţei supreme se impun, pentru identitate de raţiune, de vreme ce noua reglementare a păstrat soluţia legiuitorului anterior, art. 165 din Legea nr. 263/2010 având aceeaşi redactare cu prevederile art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, astfel încât considerentele ce au stat la baza soluţiilor obligatorii de interpretare a textelor menţionate ale Legii nr. 19/2000 îşi menţin actualitatea şi în privinţa textelor similare din noul act normativ supus analizei de faţă. 94. Sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 33 din 14 mai 2018, respingând, ca inadmisibilă, sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile care viza dacă „Efectele pe care trebuie să le producă prevederile art. 518 din Codul de procedură civilă determină sau nu încetarea aplicării dispoziţiilor Deciziei în interesul legii nr. 19/2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care au fost abrogate textele legale care au făcut obiectul interpretării prin amintita decizie în interesul legii, texte care au fost preluate însă în aceeaşi formă în noua legislaţie de asigurări sociale“, a reţinut că: "51. (...) instanţele judecătoreşti au fost învestite cu soluţionarea unor cereri de chemare în judecată cu un obiect identic cauzei înregistrate pe rolul instanţei de trimitere, iar în contextul soluţionării acestor cereri s-a pus, în mod unanim, problema interpretării art. 518 din Codul de procedură civilă, în sensul de a se determina dacă efectele pe care le produc aceste prevederi determină sau nu încetarea aplicării dispoziţiilor Deciziei nr. 19/2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, prin care au fost abrogate textele legale care au făcut obiectul interpretării prin amintita decizie în interesul legii, texte care au fost preluate însă în aceeaşi formă în noua legislaţie de asigurări sociale.52. Faptul că jurisprudenţa, în aplicarea acestui text de lege, se conturase şi nu mai este vorba de o chestiune de drept nouă rezultă, aşadar, din analiza hotărârilor judecătoreşti depuse la dosar de către curţile de apel. Toate instanţele de judecată, cu două excepţii, au exprimat opinia unanimă în a aprecia că art. 518 din Codul de procedură civilă trebuie interpretat în sensul că, într-adevăr, acest articol prevede că decizia în interesul legii îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării, însă în condiţiile în care dispoziţiile menţionate anterior din Legea nr. 263/2010 sunt similare cu cele din Legea nr. 19/2000, care au fost interpretate de instanţa supremă, s-a apreciat că soluţia trebuie să fie identică. S-a mai reţinut, în esenţă, că dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 şi Legea nr. 19/2000, care au fost interpretate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia sus-menţionată, au fost preluate cu acelaşi conţinut în legislaţia privitoare la sistemul unitar de pensii publice, motiv pentru care instanţele au apreciat că aspectele avute în vedere cu ocazia pronunţării Deciziei nr. 19/2011 sunt aplicabile şi în cazul cererilor de calculare a pensiilor formulate după data de 1 ianuarie 2011.53. S-a mai considerat că motivele pentru care instanţa supremă a înlăturat aplicarea dispoziţiilor identice din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, fundamentate pe aplicarea prioritară a principiului contributivităţii şi necesitatea respectării principiului ierarhiei actelor normative, îşi menţin valabilitatea şi sunt incidente mutatis mutandis şi în privinţa prevederilor cuprinse în normele de aplicare a Legii nr. 263/2010.54. Majoritatea instanţelor de judecată au mai reţinut că trebuie avute în vedere considerentele Deciziei nr. 10/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a verificat dacă dispoziţiile art. 518 din Codul de procedură civilă se aplică Deciziei nr. 19/2011 şi s-a reţinut că, potrivit principiului tempus regit actum, aceasta a fost pronunţată în baza art. 330^7 din Codul de procedură civilă din 1865, fiind supusă regimului juridic instituit de vechiul cod. S-a mai considerat că art. 518 din Codul de procedură civilă se aplică hotărârilor pronunţate în interesul legii după intrarea în vigoare a noului cod de procedură. În concluzie, a reţinut că dispoziţiile art. 518 din Codul de procedură civilă nu pot constitui obiect al interpretării în această cauză care are ca obiect o decizie pronunţată în baza vechiului cod de procedură civilă.55. În aceste condiţii, orientarea jurisprudenţei naţionale spre o anumită interpretare a normelor analizate şi existenţa unei practici judiciare a instanţelor naţionale determină pierderea caracterului de noutate a chestiunii de drept supuse analizei." 95. Fiind solicitată pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 165 din Legea nr. 263/2010, raportat la principiul contributivităţii, reţinut în considerentele deciziilor nr. 5 din 20 septembrie 2010, nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, în situaţia în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată. 96. Instanţa supremă a avut în vedere faptul că din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă că, prin contestaţia dedusă judecăţii, s-a solicitat să se dispună anularea deciziei de pensie, respectiv obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie, ţinând seama de veniturile realizate conform adeverinţelor depuse la dosar (care atestă retribuţia tarifară pentru timpul efectiv lucrat în regim normat de lucru, pentru care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale) şi care erau mai mari decât salariile de încadrare, deja valorificate la determinarea drepturilor de pensie ale reclamantului. S-a reţinut că, în apel, intimata a criticat hotărârea primei instanţe, în raport cu dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010, susţinând, în esenţă, că nu există temei legal pentru valorificarea la determinarea punctajului mediu anual a retribuţiei tarifare pentru timpul lucrat în regim normat de lucru, că această retribuţie nu poate fi calificată drept formă de retribuire în acord şi că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că veniturile primite sub formă de acord global au intrat în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale. Astfel, s-a concluzionat că titularul sesizării a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept care, din perspectiva elementelor definitorii redate de chiar actul de sesizare, intră în categoria celor generice, pur teoretice, fără nicio legătură cu circumstanţele cauzei pendinte. Totodată, s-a reţinut că nu este îndeplinită nici condiţia noutăţii chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită, întrucât dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 sunt similare celor cărora le-au succedat, înscrise în art. 164 alin. (1)-(3) dinLegea nr. 19/2000, şi care au fost supuse interpretării prin deciziile instanţei supreme, raţiunile expuse fiind în egală măsură transpuse în interpretarea noilor dispoziţii care au făcut obiectul sesizării. 97. Considerente similare au fost avute în vedere şi la pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Deciziei nr. 57 din 9 decembrie 2019, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul de a se stabili dacă, în scopul verificării condiţiei ca anumite venituri suplimentare să fi făcut parte din baza de calcul al pensiei, trebuie avută în vedere noţiunea de „baza de calcul al pensiei“, astfel cum era definită de dispoziţiile art. 10 raportat la art. 21 din Legea nr. 3/1977, sau verificarea trebuie să se raporteze la baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, conform legislaţiei în vigoare în perioada realizării veniturilor salariale, astfel cum este atestată de emitentul adeverinţei. 98. În considerentele acestei decizii, semnalând distincţia şi lămurind noţiunile de „bază de calcul al pensiei conform legislaţiei anterioare“ şi „bază de calcul al contribuţiei de asigurări sociale“, pentru verificarea condiţiei privind caracterul esenţial al chestiunii de drept semnalate de a cărei interpretare depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că problema interpretării art. 165 alin. (1)-(3) din Legea nr. 263/2010, care a preluat întocmai dispoziţiile art. 164 alin. (1)-(3) dinLegea nr. 19/2000, nu este nouă, întrucât a mai fost anterior analizată, atât în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, cât şi prin decizii ale instanţei supreme în procedurile de unificare a practicii judiciare la care a făcut trimitere în cuprinsul paragrafelor 117-143. 99. Din examinarea jurisprudenţei sus-evocate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că toate aceste decizii au fost pronunţate în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudenţială în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (1)-(3) dinLegea nr. 19/2000 ori a dispoziţiilor art. 2 lit. c) şi art. 165 din Legea nr. 263/2010 (care au un conţinut similar cu normele legale din reglementarea anterioară). 100. Or, faţă de cele expuse, solicitarea titularului sesizării în legătură cu lămurirea caracterului valorificabil al veniturilor suplimentare, atestate prin adeverinţele din care rezultă că acestea au făcut parte dintr-o bază lunară de calcul al contribuţiei de pensie, constituită din salarii variabile, obţinute potrivit sistemului de retribuire după cantitate şi calitate, iar nu cu salarii tarifare cuprinse în carnetele de muncă, a fost lămurită din perspectiva existenţei deciziilor pronunţate de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 5 din 20 septembrie 2010, nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, care au clarificat o serie de chestiuni de drept punctuale, în temeiul unor considerente juridice pertinente, precum şi a Deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 84 din 20 noiembrie 2017, nr. 33 din 14 mai 2018 şi nr. 57 din 9 decembrie 2019, ceea ce conduce la concluzia unei învestiri nejustificate. 101. Aşadar, problema de drept ce face obiectul sesizării pendinte a mai fost analizată de instanţa supremă, în interpretarea unui act normativ mai vechi, dar care cuprindea o reglementare similară celui supus examinării de faţă sau chiar a normei legale a cărei interpretare se solicită prin prezenta sesizare. 102. În plus, trebuie notat şi faptul că întrebarea instanţei de trimitere, sub argumentarea prezentată în cuprinsul considerentelor încheierii de sesizare, presupune stabilirea chiar a modului de aplicare a legii la situaţia de fapt dedusă judecăţii printr-un raţionament juridic ce ar conduce la însăşi soluţionarea cauzei, operaţiune ce excedează atribuţiilor Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 103. Aplicarea normei legale în condiţiile particulare speţei constituie o operaţiune ce rămâne în atribuţiile instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, în modalitatea specifică procedurii judiciare contencioase, respectiv de analiză a probatoriului pe care părţile îl pot furniza, corespunzător poziţiei procesuale adoptate, competenţă ce nu poate fi, în nicio împrejurare, delegată instanţei supreme atunci când aceasta este chemată să îşi exercite rolul de autoritate învestită cu unificarea jurisprudenţei pe calea hotărârii prealabile. 104. În acest fel, instanţa de trimitere se depărtează de la scopul urmărit de legiuitor prin instituirea mecanismului de unificare a practicii judiciare, reglementat prin dispoziţiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă, solicitându-i instanţei supreme să ofere un raţionament specific judecăţii de caz şi pe care, în calitatea sa de instanţă învestită cu soluţionarea procesului, exclusiv instanţa de trimitere este nu numai îndreptăţită, dar şi obligată să îl realizeze. 105. Aşa fiind, în conformitate cu deciziile obligatorii pronunţate în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudenţială, precum şi în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 736 din 24 decembrie 2006, instanţei de trimitere, în exercitarea deplinei jurisdicţii în fapt şi în drept, îi incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurării dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-au încasat sau nu contribuţii de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual şi dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, aspect care se circumscrie unei probleme de fapt şi de aplicare a legii în cazul concret dedus judecăţii. 106. Aşadar, în considerarea finalităţii şi condiţiilor de admisibilitate ale procedurii prealabile, instituite de legiuitor pentru asigurarea jurisprudenţei unitare, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept cu care instanţa supremă a fost învestită, drept care sesizarea va fi respinsă, ca inadmisibilă. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 26.651/3/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a şti dacă la calculul drepturilor de pensie se au în vedere sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, atunci când au fost încasate şi au făcut parte din baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale pe lângă alte venituri decât salariile înscrise în carnetele de muncă, valorificate conform art. 165 alin. (1). Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2021. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
