Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ale art. 367 alin. (9) şi ale art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Next Step Advertising - S.R.L. din Bucureşti şi Societatea Marian Consult - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 19.914/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.438D/2020. 2. La apelul nominal răspunde, pentru Societatea Next Step Advertising - S.R.L. din Bucureşti, doamna consilier juridic Teodora Condruz, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra concluziilor scrise depuse la dosar de către Societatea Next Step Advertising - S.R.L. din Bucureşti, prin care se solicită admiterea excepţiei. De asemenea, magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către aceeaşi autoare a excepţiei, prin care se solicită conexarea la dosarul prezent a dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.122D/2020, nr. 2.565D/2022 şi nr. 3.688D/2023. Magistratul-asistent învederează că primul dosar are un obiect parţial asemănător, iar celelalte două dosare au obiecte diferite, faţă de cel al dosarului aflat în şedinţă publică. Totodată, învederează că în cele trei dosare nu a fost stabilit termenul de judecată. 4. Având cuvântul asupra acestei cereri, doamna consilier juridic arată că se impune conexarea acestor dosare, deoarece toate excepţiile de neconstituţionalitate au fost invocate de aceleaşi autoare, pe perioada în care acestea au desfăşurat activitate ce vizează implementarea de fonduri europene. Astfel, decizia care va fi pronunţată de Curtea Constituţională va viza aceeaşi situaţie de fapt. 5. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de conexare a dosarelor anterior menţionate. 6. Curtea, având în vedere stadiul diferit de soluţionare a dosarelor anterior menţionate, respinge cererea de conexare. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul doamnei consilier juridic, care susţine că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, având în vedere şi dovezile depuse la dosar. Susţine că textele criticate sunt neconstituţionale, contravenind prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 56, art. 57, art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b), art. 148 alin. (2) şi (4). De asemenea, susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 101, 107 şi 108 referitoare la regimul ajutoarelor de stat din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene. Arată că dosarul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a fost constituit la data de 3 august 2016, moment la care a intrat în vigoare Regulamentul 2016/1191 al Parlamentului European şi al Consiliului din 6 iulie 2016 privind promovarea liberei circulaţii a cetăţenilor prin simplificarea cerinţelor de prezentare a anumitor documente oficiale în Uniunea Europeană şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012, care reglementează regimul documentelor oficiale şi stabileşte semnificaţia noţiunii de „domiciliu“/„reşedinţă“ atunci când o persoană are domiciliul sau reşedinţa într-un alt stat membru. Apreciază că instanţa de contencios constituţional este singura în măsură să se pronunţe asupra dovezilor invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Având cuvântul, reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că autoarele acesteia invocă chestiuni de interpretare şi aplicare a legii. În subsidiar, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă Decizia nr. 546 din 7 iulie 2020 şi Decizia nr. 296 din 9 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 23 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 19.914/3/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ale art. 367 alin. (9) şi ale art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Next Step Advertising - S.R.L. din Bucureşti şi Societatea Marian Consult - S.R.L. din Bucureşti cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, referitor la procedura de desfiinţare de înscrisuri în conformitate cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale deoarece nu permit suspendarea cauzei în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate până la soluţionarea acesteia de către Curtea Constituţională. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, autoarele fac referire la Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, la art. 54 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, la Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 de coordonare, în vederea echivalării, a garanţiilor impuse societăţilor în statele membre, în înţelesul articolului 48 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaţilor sau terţilor, la art. 16 şi 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În continuare, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 166 din 17 martie 2015, paragrafele 33, 49 şi 54. Susţine că un argument privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate îl constituie reglementarea a două proceduri judiciare privind cercetarea falsului, reglementate de art. 549^1 din Codul de procedură penală şi de art. 308 din Codul de procedură civilă. Arată că neconstituţionalitatea derivă din faptul că în procedura de cercetare a falsului derulată potrivit art. 549^1 alin. (2) din Codul de procedură penală părţile nu pot propune administrarea de probe şi nu pot invoca excepţii de ordine publică sau excepţii procesuale, pe când în procedura judiciară reglementată în art. 308 din Codul de procedură civilă se pot utiliza orice mijloace de probă. În continuare, invocă principiul securităţii juridice, care exprimă în esenţă faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă să o creeze. 11. Apreciază că principiul securităţii juridice face parte din ordinea juridică unională şi trebuie respectat atât de instituţiile unionale, cât şi de statele membre. De asemenea, principiul securităţii juridice este statuat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a subliniat importanţa respectării acestui principiu, considerat ca fiind în mod necesar inerent dreptului Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, respingând excepţiile ca neîntemeiate. Invocă Decizia nr. 676 din 29 octombrie 2019, Decizia nr. 724 din 6 decembrie 2016, Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, paragrafele 53 şi 54, şi Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ale art. 367 alin. (9) şi ale art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Legea nr. 47/1992 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992: „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.“; – Art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală: „Ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei.“; – Art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală: „În cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală.“ 17. Autoarele excepţiei susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 146 lit. d) referitor la excepţia de neconstituţionalitate, art. 148 alin. (2) şi (4) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 16, 47 şi 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.610 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012, Decizia nr. 360 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019, şi Decizia nr. 526 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1216 din 22 decembrie 2021, a reţinut, în esenţă, că opţiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către părţi a fost folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condiţiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecăţii cauzelor la instanţele de fond a fost acela de a asigura părţilor o garanţie procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, prin eliminarea posibilităţii judecării cauzei în temeiul unei dispoziţii legale considerate a fi neconstituţională, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual şi arbitrarul într-o formă care nu poate fi sancţionată, atâta vreme cât suspendarea procesului este privită ca o consecinţă imediată şi necesară a exercitării liberului acces la justiţie. Astfel, scopul primordial al controlului de constituţionalitate - interesul general al societăţii de a asana legislaţia în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituţionalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal al unor părţi litigante, care au folosit excepţia de neconstituţionalitate drept pretext pentru amânarea soluţiei pronunţate de instanţa în faţa căreia a fost dedus litigiul. Or, Curtea a reţinut că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, voinţa legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituţie şi de lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părţi a acestui drept procesual. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime. 19. Curtea a reţinut că, deşi nu se mai suspendă cauzele în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, aceasta nu înseamnă că este afectat principiul egalităţii în drepturi, întrucât, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, acesta nu presupune uniformitate şi impune ca situaţiilor egale să le corespundă un tratament egal, iar pentru situaţii diferite să existe un tratament diferit. 20. Tot astfel nu au putut fi primite susţinerile referitoare la încălcarea art. 21 din Legea fundamentală, deoarece prevederile legale criticate nu îngrădesc posibilitatea părţilor interesate de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a valorifica în acest cadru toate garanţiile dreptului la un proces echitabil, întrucât, aşa cum rezultă din chiar conţinutul prevederilor criticate, în măsura în care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate, aceasta poate constitui motiv de revizuire a unei hotărâri definitive pronunţate, dacă soluţia dată s-a întemeiat pe dispoziţia declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare. În plus, prin continuarea judecăţii în cauzele în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, se dă expresie exigenţei constituţionale consacrate de art. 21 alin. (3) potrivit căreia părţile au dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 21. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, de exemplu, prin Decizia nr. 814 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018, Decizia nr. 449 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017, şi Decizia nr. 295 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1040 din 6 noiembrie 2020, a constatat că soluţia legislativă care dispune în sensul că ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei este similară cu cea adoptată prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, prin care dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedeau suspendarea de drept a judecării cauzelor până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, au fost abrogate. Curtea, având în vedere similitudinea reglementării, a reţinut că jurisprudenţa referitoare la dispoziţiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 este aplicabilă şi în privinţa prevederilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală. 22. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii din perspectiva existenţei unui paralelism legislativ între normele procesual penale criticate şi dispoziţiile art. 304 şi 308 din Codul de procedură civilă. Astfel, prin Decizia nr. 742 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 17 februarie 2017, şi Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 549^1 din Codul de procedură penală reglementează procedura de confiscare sau desfiinţare a unui înscris în cazul clasării, atribuţie conferită de către legiuitor judecătorului de cameră preliminară tocmai în considerarea art. 54 lit. d) din Codul de procedură penală şi în completarea dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. c) şi d) din Codul de procedură penală. 23. Curtea a observat că art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală atribuie procedura desfiinţării unui înscris instanţei penale, respectiv judecătorului de cameră preliminară, aceasta fiind una dintre procedurile speciale reglementate expres de titlul IV din noul cod. Astfel, instanţa sesizată este cea penală, şi nu cea civilă, cauza neavând natura unei acţiuni civile nici în situaţia în care obiectul sesizării îl constituie desfiinţarea unui înscris. 24. Curtea a considerat că opţiunea legiuitorului de a atribui judecătorului de cameră preliminară competenţa de a decide cu privire la confiscarea specială sau la desfiinţarea unui înscris nu este de natură să încalce prevederile constituţionale atât timp cât, în cadrul acestei proceduri, există posibilitatea administrării de probe, în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, cu respectarea garanţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Or, Curtea, prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, precitată, a constatat neconstituţionalitatea unor soluţii legislative cuprinse în art. 549^1 din Codul de procedură penală, care excludeau de la soluţionarea cauzei procurorul şi persoanele ale căror drepturi sau interese legitime puteau fi afectate de măsura confiscării sau de cea a desfiinţării a unui înscris în cazul clasării. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, art. 549^1 din Codul de procedură penală a fost pus de acord cu cele statuate de instanţa de contencios constituţional, în sensul că, pentru termenul de soluţionare de către judecătorul de cameră preliminară a sesizării în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, se dispune încunoştinţarea procurorului şi se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate [alin. (3)], iar judecătorul de cameră preliminară se pronunţă prin încheiere, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului şi a persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, dacă sunt prezente, dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata, care nu sunt contrare dispoziţiilor art. 549^1 din Codul de procedură penală, aplicându-se în mod corespunzător [alin. (4)], şi, totodată, contestaţia formulată cu privire la încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererea este soluţionată cu citarea persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate şi încunoştinţarea procurorului [alin. (7)]. 25. De asemenea, în Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, Curtea, observând că, potrivit art. 308 din Codul de procedură civilă, „în cazul în care, potrivit legii, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanţa civilă, prin orice mijloace de probă“, clasarea sau renunţarea la urmărirea penală fiind ipoteze în care devin incidente dispoziţiile art. 549^1 din Codul de procedură penală, aşadar situaţii în care „acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua“, conform art. 16 şi art. 17 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi care atrag astfel şi incidenţa art. 308 din Codul de procedură civilă, a reţinut că legiuitorul are obligaţia de a respecta normele de tehnică legislativă menite să asigure sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ (paragraful 54), această situaţie nefiind constatată ca un viciu de neconstituţionalitate care să afecteze dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală. 26. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Next Step Advertising - S.R.L. din Bucureşti şi Societatea Marian Consult - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 19.914/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ale art. 367 alin. (9) şi ale art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 februarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
