Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Stoian Anton, Alexandra Corina Anton, Violeta Anişoara Anton, Alexandru Alin Ezaru, Dochiţa Ezaru, Ştefan Ionuţ Ezaru şi de Vasilică Marian Ochian în Dosarul nr. 2.123/287/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.363D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 291/RC din 30 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.123/287/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Stoian Anton, Alexandra Corina Anton, Violeta Anişoara Anton, Alexandru Alin Ezaru, Dochiţa Ezaru, Ştefan Ionuţ Ezaru şi de Vasilică Marian Ochian cu ocazia verificării admisibilităţii în principiu a unei cereri de recurs în casaţie formulate de către părţile civile. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât motivele de recurs în casaţie, precum şi soluţiile ce pot fi pronunţate privesc exclusiv acţiunea penală - cu eventuala influenţă a acesteia asupra laturii civile a cauzei penale -, fără să existe motive de recurs în casaţie care să poată fi invocate de către partea civilă şi partea responsabilă civilmente exclusiv în ceea ce priveşte latura civilă, deşi Codul de procedură penală prevede atât dreptul la recurs în casaţie al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente, cât şi soluţiile instanţei cu privire la recursul în casaţie care vizează greşita soluţionare a laturii civile. Arată că, potrivit prevederilor art. 436 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, partea civilă şi partea responsabilă civilmente au dreptul să declare recurs în casaţie atât în ceea ce priveşte latura civilă, cât şi referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă. De asemenea, dispoziţiile art. 448 alin. (2) din Codul de procedură penală fac referire la situaţia în care recursul în casaţie vizează greşita soluţionare a laturii civile. Prin urmare, dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală nu se corelează cu prevederile art. 436 alin. (1) lit. c) şi ale art. 448 alin. (2) din acelaşi cod. Astfel, partea civilă şi partea responsabilă civilmente se află într-o imposibilitate obiectivă de a contesta considerentele hotărârii pronunţate în apel, întrucât motivele de recurs în casaţie - prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală - se limitează doar la latura penală a cauzei, având în vedere că nu conţin prevederi specifice acţiunii civile. Aşadar, părţii civile şi părţii responsabile civilmente le este îngrădit accesul la justiţie, fiind creată o situaţie discriminatorie în privinţa acestor părţi, în condiţiile în care, în realitate, doar procurorul şi inculpatul au posibilitatea declarării recursului în casaţie. Invocă în acest sens considerentele Deciziei nr. 540 din 12 iulie 2016, prin care Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, este neconstituţională. Astfel, prin analogie cu cele reţinute în decizia mai sus menţionată, consideră că exigenţele dreptului la un proces echitabil impun asigurarea verificării pe calea recursului în casaţie - şi la iniţiativa părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, în calitatea acestora de titulari ai acestei căi extraordinare de atac - a legalităţii deciziilor pronunţate în apel, exclusiv cu privire la latura civilă a cauzei penale. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală nu creează discriminare între diferiţii titulari ai dreptului de a promova recurs în casaţie, întrucât aceştia au posibilitatea de a uza de calea de atac în condiţii asemănătoare, în concordanţă însă cu poziţia lor procesuală şi cu specificul interesului procesual urmărit. Prin urmare, nu poate fi reţinută încălcarea principiului egalităţii în drepturi. De asemenea, apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu limitează nici accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil al părţilor civile, de vreme ce această categorie de părţi are posibilitatea de a promova calea de atac în condiţii şi pentru motive similare celor recunoscute celorlalţi participanţi la proces. Efectele distincte ale motivelor de casare incidente asupra soluţiei dispuse în latura penală a cauzei - comparativ cu cea dispusă în acţiunea civilă - derivă din particularităţile celor două categorii de acţiuni şi din specificul poziţiei părţilor, fără a contraveni exigenţelor constituţionale invocate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, în contextul noii politici penale în care se urmăreşte asigurarea celerităţii procesului penal, au fost restrânse cazurile de casare numai la anumite motive de nelegalitate, fiind eliminate cele formale şi fără un impact major asupra legalităţii. Consideră că dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii sau discriminări, astfel că sunt conforme cu prevederile art. 16 din Constituţie. 9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 490 din 30 iunie 2016, în sensul că prevederile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens arată că restrângerea de către legiuitor a titularilor dreptului de a formula cerere de recurs în casaţie la cei prevăzuţi de dispoziţiile art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a motivelor de casare la cele stabilite de prevederile art. 438 alin. (1) din acelaşi cod este justificată de finalitatea recursului în casaţie, aceea de verificare a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, precum şi de natura acesteia, aceea de cale extraordinară de atac. Referitor la criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor de lege criticate prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie, apreciază că nici acestea nu pot fi reţinute, deoarece finalitatea recursului în casaţie este aceea de a înlătura erorile de drept comise de instanţele de apel, prin raportare la cazuri de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Totodată, necesitatea îndreptării hotărârilor penale definitive contrare legii trebuie conciliată cu autoritatea de lucru judecat a acestor hotărâri şi cu nevoia de a asigura stabilitatea raporturilor juridice formate pe baza lor. Prin reducerea numărului motivelor de recurs în casaţie, legiuitorul a urmărit atât degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac. În plus, dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală constituie reguli de procedură, iar acestea pot fi stabilite numai prin lege, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, pct. 1 fiind modificat, iar pct. 2-6, 9, 10, 13 şi 14 fiind abrogate prin prevederile pct. 266 şi, respectiv, ale pct. 267 din cuprinsul art. 102 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: "(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: 1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; 2-6. abrogate 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal; 9-10. abrogate 11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; 12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; 13-14. abrogate." 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 215 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iunie 2019, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 15. În acest sens, prin decizia citată anterior, paragrafele 13-23, Curtea a observat că - spre deosebire de situaţia analizată prin Decizia nr. 783 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009, care a vizat recursul drept cale ordinară de atac -, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casaţie, ce are ca scop controlul legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, soluţionarea recursului în casaţie fiind dată în competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Codul de procedură penală a revenit, astfel, la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, constând în fond şi apel, ceea ce înseamnă că în recurs nu se rejudecă fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii. Potrivit dispoziţiilor art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii dreptului de a promova calea extraordinară de atac a recursului în casaţie sunt: procurorul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă; inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal, precum şi partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă. 16. Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, motivele de recurs în casaţie sunt limitate. De asemenea, conform prevederilor art. 438 alin. (2) din Codul de procedură penală, situaţiile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor. Prin urmare, toate celelalte motive de netemeinicie sau nelegalitate a unei hotărâri judecătoreşti pot fi invocate doar prin intermediul apelului sau al contestaţiei. Motivele de recurs în casaţie prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală vizează: nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; încetarea în mod greşit a procesului penal; lipsa constatării sau constatarea greşită a graţierii pedepsei aplicate inculpatului şi aplicarea de pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. 17. Raportând prevederile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală la scopul recursului în casaţie, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că restrângerea de către legiuitor a sferei cazurilor în care se poate face recurs în casaţie la cele prevăzute de textul de lege criticat este justificată de finalitatea instituţiei analizate - aceea de verificare a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile - şi de natura acesteia - de cale extraordinară de atac. Curtea a reţinut că, aşa cum reiese şi din expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casaţie - prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală -, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, astfel că mai multe dintre motivele de recurs din reglementarea anterioară au fost introduse de legea nouă drept cazuri de contestaţie în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac (Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 21 august 2015, paragraful 15, Decizia nr. 699 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragraful 23, Decizia nr. 743 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, paragrafele 27 şi 28, Decizia nr. 490 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 20 octombrie 2016, paragrafele 23 şi 24, şi Decizia nr. 517 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 8 noiembrie 2017, paragraful 22). 18. Prin Decizia nr. 215 din 9 aprilie 2019, mai sus menţionată, Curtea a observat că unele dintre motivele de casare reglementate de textul de lege criticat pot fi invocate atât cu privire la soluţionarea laturii penale, cât şi cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei, astfel că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală creează discriminare - sub aspectul posibilităţii invocării cazurilor de casare cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei - între partea civilă şi partea responsabilă civilmente, pe de o parte, şi procuror şi inculpat, pe de altă parte. 19. Referitor la principiul egalităţii în faţa legii, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, şi Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003). Totodată, Curtea a statuat că prevederile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic cu privire la aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 21, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 23, Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 23, şi Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 18 decembrie 2017, paragraful 28). 20. Totodată, Curtea Constituţională - făcând referire la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 şi, respectiv, 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene“ împotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38 şi 40, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Larkos împotriva Ciprului, paragraful 29, şi, respectiv, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24) - a reţinut că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (Decizia nr. 270 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 25, şi Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, paragraful 25). 21. Prin Decizia nr. 215 din 9 aprilie 2019, citată anterior, Curtea a constatat că din cele cinci cazuri de casare prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, în limitele cărora instanţa de recurs în casaţie poate examina cauza, primul - necompetenţa instanţei - se referă la încălcarea normelor de procedură, iar celelalte vizează încălcarea legii penale şi, contrar criticilor de neconstituţionalitate, unele dintre acestea pot avea implicaţii şi în soluţionarea acţiunii civile, aşa cum a statuat deja Curtea în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 699 din 29 noiembrie 2016, citată anterior, paragraful 17, şi Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 18 decembrie 2017, paragraful 22). Sub acest aspect, Curtea a reţinut că motivele de casare care au incidenţă cu privire la soluţionarea laturii civile a procesului penal sunt cele prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7, 8 şi 11 din Codul de procedură penală, cazul de la pct. 12 al articolului menţionat vizând exclusiv latura penală a cauzei. 22. Pentru argumentele mai sus arătate, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă principiile fundamentale privind egalitatea în faţa legii, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, principii consacrate de prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie. 23. Totodată, Curtea a observat că susţinerile cu privire la lipsa de corelare dintre dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe de o parte, şi cele ale art. 436 alin. (1) lit. c) şi ale art. 448 alin. (2) din acelaşi cod, pe de altă parte, sunt formulate cu ignorarea faptului că, oricât de clar ar fi redactată norma legală criticată, subzistă un element inevitabil de interpretare judiciară. În plus, aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederile constituţionale pretins violate, iar nu compararea cu alte dispoziţii de lege şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la prevederi ori principii ale Constituţiei (Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23, Decizia nr. 262 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 16 iunie 2015, paragrafele 15 şi 16, şi Decizia nr. 55 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragrafele 35 şi 36). 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Stoian Anton, Alexandra Corina Anton, Violeta Anişoara Anton, Alexandru Alin Ezaru, Dochiţa Ezaru, Ştefan Ionuţ Ezaru şi de Vasilică Marian Ochian în Dosarul nr. 2.123/287/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
