Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) şi ale art. 137 alin. (3) teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea Agri Cat Prest Serv - S.R.L. din satul Vâlcele, judeţul Călăraşi, în Dosarul nr. 8.051/2/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.845D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 19 octombrie 2021, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum şi ale art. 396 din Codul de procedură civilă, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 28 octombrie 2021, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 23 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 8.051/2/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) şi ale art. 137 alin. (3) teza a doua din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Societatea Agri Cat Prest Serv - S.R.L. din satul Vâlcele, judeţul Călăraşi, cu ocazia soluţionării apelurilor declarate, printre alţii, şi de autoarea excepţiei împotriva Sentinţei penale nr. 40 din 6 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 8.051/1/2015, prin care a fost condamnată la pedeapsa amenzii pentru săvârşirea mai multor infracţiuni. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul penal sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 44 alin. (1) şi (3) din Constituţie, astfel cum se interpretează şi se aplică în lumina Primului Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, susţine că aplicarea pedepsei cu amenda societăţilor sau altor persoane juridice aflate în faliment are ca efect diminuarea sumei ce urmează a fi recuperată de către creditorii falitului. Invocă, cu titlu de exemplu, Hotărârea din 30 iunie 2005, pronunţată în Cauza Teteriny împotriva Federaţiei Ruse, în care s-a stabilit că noţiunea de bun acoperă şi o creanţă suficient de certă, pentru ca reclamantul să poată avea speranţa legitimă că va obţine un avantaj patrimonial. De asemenea, susţine că, acţionând fără nicio justificare rezonabilă, echitabilă, în sensul diminuării şanselor de realizare a creanţelor deţinute asupra unei persoane juridice falite, statul îşi încalcă propria obligaţie de a garanta proprietatea. Statul preia ceea ce ar trebui să se transmită creditorilor, amenda penală în acest caz echivalând cu o expropriere în alte condiţii decât cele permise de art. 44 alin. (3) din Constituţie. Susţine că, prin aplicarea unei amenzi penale, se majorează numărul creditorilor falitului, amenda fiind o creanţă bugetară cu rang prioritar. 5. Totodată, susţine că dispoziţiile art. 137 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind lipsite de claritate. Arată că legiuitorul a oferit judecătorului o marjă de apreciere, astfel ca, în mecanismul de stabilire a pedepsei, acesta să aibă cât mai multe criterii la îndemână. Susţine că norma criticată nu precizează însă în raport cu care cifră de afaceri determină instanţa de judecată cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă. Astfel, reţine că judecătorul are următoarele posibilităţi: să ia în considerare cifra de afaceri de la data pronunţării hotărârii sau de la o dată anterioară, să ia în considerare cifra de afaceri de la data săvârşirii faptei, cifra de afaceri reală ori pe cea raportată autorităţilor fiscale etc. De asemenea, arată că sintagma „cifra de afaceri“ nu este definită în Codul penal, iar definiţiile din legislaţia specială nu sunt definiţii generale, ci aplicabile în anumite domenii de activitate. În consecinţă, susţine că aspectele menţionate anterior determină imprevizibilitatea normei criticate. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul penal nu prezintă elemente de neconstituţionalitate raportat la motivele invocate de către autoare. Astfel, reţine că art. 44 alin. (3) din Constituţie prevede că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Or, consideră că - pentru a analiza neconstituţionalitatea textului criticat în raport cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - nu se poate pune semnul echivalenţei între expropriere, definită ca trecerea forţată a unui bun din proprietatea privată în proprietatea publică, şi aplicarea unei pedepse, chiar dacă aceasta din urmă este de natură pecuniară şi are efect direct asupra patrimoniului persoanei condamnate. 7. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 alin. (3) teza a doua din Codul penal, apreciază că textul poate avea elemente de neconstituţionalitate cu referire la încălcarea dreptului la un proces echitabil, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei, dată fiind, pe de o parte, lipsa unei reglementări generale a sintagmei „cifra de afaceri“, chiar dacă aceasta este definită legal cu referire la unele situaţii particulare, iar, pe de altă parte, omisiunea reglementării momentului în raport cu care instanţa aplică criteriile de individualizare prevăzute de art. 137 alin. (3) din Codul penal, respectiv criteriile generale de individualizare a pedepsei, cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, valoarea activului patrimonial, în cazul altor persoane juridice, precum şi celelalte obligaţii ale persoanei juridice, chiar dacă, în mod rezonabil, se poate presupune că acesta este momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 136 alin. (2) şi ale art. 137 alin. (3) teza a doua din Codul penal. Având în vedere motivele de neconstituţionalitate formulate de autoare, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 136 alin. (2) şi ale art. 137 alin. (3) teza a doua, cu referire la sintagma „cifra de afaceri“, din Codul penal, care au următorul conţinut: - Art. 136 alin. (2) - Pedepsele aplicabile persoanei juridice: „Pedeapsa principală este amenda.“; – Art. 137 alin. (3) teza a doua - Stabilirea amenzii pentru persoana juridică: „(…) Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ţinând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum şi de celelalte obligaţii ale persoanei juridice.“ 12. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul penal aduc atingere prevederilor art. 44 alin. (1) şi (3) din Legea fundamentală referitoare la dreptul de proprietate privată, iar dispoziţiile art. 137 alin. (3) teza a doua din Codul penal sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit expunerii de motive ce însoţeşte Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, „în reglementarea răspunderii penale a persoanei juridice au fost păstrate principiile pe care se fundamentează această răspundere în concepţia Codului penal în vigoare, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006. Astfel, s-a menţinut opţiunea pentru modelul de răspundere directă a persoanei juridice, consacrat de dreptul belgian şi olandez. În consecinţă, răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de orice persoană fizică ce acţionează în condiţiile prevăzute de lege (art. 135) şi nu doar de acţiunile organelor sau reprezentanţilor acesteia. [...] Au intervenit câteva modificări în privinţa individualizării sancţiunilor aplicabile persoanei juridice, determinate de modificările aduse prin proiect sistemului pedepselor. Astfel, pedeapsa amenzii se va aplica şi în cazul persoanei juridice pe baza sistemului zilelor-amendă. În acelaşi timp, au fost introduse cinci plaje de individualizare legală a pedepsei amenzii [art. 137 alin. (4)], în funcţie de limitele pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru persoana fizică.“ 14. Curtea reţine că amenda penală este singura pedeapsă principală ce poate fi aplicată persoanelor juridice care răspund penal şi constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească statului. Un prim element de noutate, faţă de reglementarea anterioară, îl constituie calcularea amenzii prin sistemul zilelor-amendă, care, prin mecanismul de determinare a cuantumului, asigură o mai bună individualizare a pedepsei concret aplicate, atât sub aspectul proporţionalităţii, exprimat prin numărul zilelor-amendă, cât şi al eficienţei, prin determinarea valorii unei zile-amendă. 15. În acest sens, pentru determinarea cuantumului amenzii se individualizează mai întâi numărul zilelor-amendă, cuprins între 30 de zile şi 600 de zile, care se înmulţeşte cu suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 şi 5.000 lei. Instanţa va stabili numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute în art. 74 din Codul penal, în cadrul limitelor speciale reglementate la art. 137 alin. (4) din acelaşi act normativ, iar cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte ţinând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial, în cazul altor persoane juridice, precum şi de celelalte obligaţii ale persoanei juridice. Aşadar, Curtea reţine că instanţa va stabili cuantumul amenzii ce se va aplica persoanei juridice prin înmulţirea celor două variabile, numărul zilelor-amendă şi cuantumul zilei-amendă. 16. Analizând motivele de neconstituţionalitate formulate cu referire la dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul penal, Curtea reţine că prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţie, invocate de autoare, reglementează exproprierea ca un mod de privare de proprietate pentru cauză de utilitate publică, ce trebuie să fie stabilită potrivit legii, cu plata unei juste şi prealabile despăgubiri. Aşadar, de esenţa exproprierii, ca operaţiune juridică, sunt existenţa unei lucrări de utilitate publică, declarată potrivit legii, precum şi plata unei despăgubiri, condiţii fără de care nu s-ar putea realiza exproprierea (a se vedea Decizia nr. 617 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 30 iulie 2012). Or, Curtea reţine că amenda reglementată în Codul penal este o pedeapsă penală, transferul la bugetul statului al sumei de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească nefiind un mod de privare de proprietate prin expropriere, astfel cum susţine autoarea excepţiei. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (3) din Legea fundamentală referitoare la dreptul de proprietate privată nu sunt incidente în cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Codul penal urmând a fi respinsă ca neîntemeiată. 17. Deşi Codul penal în vigoare nu mai menţine dispoziţiile art. 52 din Codul penal din 1969 cu privire la pedeapsă şi scopul acesteia, Curtea reţine că, indiferent de tipul pedepsei (privative sau neprivative de libertate), aceasta rămâne principalul mijloc de realizare a scopului legii penale. Scopul pedepsei coincide cu scopul legii penale şi reprezintă atât un mijloc de reeducare a condamnatului, cât şi o măsură de constrângere a acestuia. Aşadar, Curtea reţine că scopul pedepsei îl constituie, pe de o parte, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar, pe de altă parte, constrângerea persoanei condamnate, care implică o restrângere a drepturilor acesteia justificată de fapta comisă. În ceea ce priveşte pedepsirea persoanelor juridice (răspunderea corporativă), Curtea reţine că sancţiunile monetare au fost întotdeauna principalul remediu. Scopul pedepsei în această materie nu este acela de a înceta activitatea societăţii ori de a diminua suma ce urmează a fi recuperată de către creditorii falitului, în cazul persoanei juridice aflate în insolvenţă, astfel cum susţine autoarea din prezenta cauză, ci de a determina persoana juridică să-şi desfăşoare legal activitatea de afaceri. Aşa fiind, atunci când instanţa de judecată apreciază că se impune aplicarea pedepsei amenzii în cazul persoanei juridice, ea trebuie să aibă în vedere esenţa, funcţia, dar şi scopul pedepsei, deoarece, deşi se sancţionează o faptă trecută, se urmăreşte prevenirea pentru viitor a săvârşirii altor sau a aceloraşi fapte de către aceeaşi persoană juridică. 18. În context, Curtea observă că mecanismul zilelor-amendă aplicabil persoanei juridice este reglementat şi în alte sisteme naţionale de drept, cum ar fi în Franţa, unde limita maximă a amenzii este de 1.000.000 euro, în Portugalia, unde limita maximă este de 14.000.000 euro, dacă infracţiunea săvârşită este de spălare a banilor. În acelaşi fel, limita maximă a amenzii este de 850.000 euro în Finlanda, de 3.000.000 euro în Belgia şi de 500.000 euro în Bulgaria. În anumite state, legislaţia penală reglementează cuantumul amenzii în funcţie de anumite criterii de natură economică. Astfel, în Polonia, pedeapsa amenzii este de 2-10% din venitul obţinut de persoana juridică în anul fiscal precedent, iar în Finlanda se ţine cont de „situaţia financiară a companiei“, la evaluarea căreia se au în vedere dimensiunile companiei, solvabilitatea acesteia, precum şi câştigurile şi ceilalţi indicatori esenţiali pentru situaţia financiară a companiei. 19. Curtea reţine că eficacitatea, proporţionalitatea şi caracterul descurajant al cadrului de sancţionare în materia răspunderii penale a persoanelor juridice depind în mare măsură de cuantumul amenzii, dacă acesta este suficient de sever. Există două moduri substanţial diferite în care regimurile de răspundere corporativă determină cuantumul amenzii care poate fi impus în baza legii. Într-un sistem închis, amenda minimă şi maximă sau cel puţin ultima este determinată de o sumă fixă de bani sau de o formulă în baza căreia suma poate fi calculată (de pildă, multiplicarea salariului lunar minim). Într-un sistem deschis - adoptat şi de legiuitorul român în noul Cod penal, cuantumul amenzii este stabilit în funcţie de mai mulţi factori care au legătură cu o anumită infracţiune (de pildă, beneficiul câştigat) sau cu inculpatul (de pildă, cifra de afaceri a societăţii). Aşadar, Curtea reţine că, alături de celelalte criterii generale de individualizare a pedepsei, la individualizarea amenzii penale aplicabile persoanelor juridice se au în vedere repere financiare în funcţie de care se va stabili cuantumul final al amenzii, cum ar fi capacitatea economică a persoanei juridice, precum şi valoarea câştigului urmărit sau obţinut prin comiterea infracţiunii, repere care se regăsesc, de altfel, în legea penală în vigoare, la art. 137 alin. (3) şi (5). 20. Curtea observă că, potrivit art. 137 alin. (3) teza întâi din Codul penal, instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei, la stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă avându-se în vedere, potrivit tezei a doua a alin. (3) al aceluiaşi articol, condiţia specială (cea mai des întâlnită în aplicarea pedepsei asupra unei persoane juridice) referitoare la puterea economică a persoanei juridice condamnate, în condiţiile în care pedeapsa nu trebuie să aibă doar un efect disuasiv suficient, dar trebuie să fie, de asemenea, eficientă şi proporţională. 21. Autoarea excepţiei apreciază că prevederile art. 137 alin. (3) teza a doua din Codul penal sunt contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, criticile acesteia fiind formulate pe două paliere, astfel: (i) Codul penal nu defineşte sintagma „cifra de afaceri“, (ii) Codul penal nu precizează momentul în raport cu care instanţa aplică criteriul de individualizare prevăzut la art. 137 alin. (3) teza a doua din Codul penal, referitor la cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ. 22. Referitor la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii penale, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, în jurisprudenţa sa, că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii (Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, paragraful 28, Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, sau Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011) şi că „Statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta“ (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că aceasta „implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelenţă un stat în care se manifestă domnia legii“ (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999). În acest sens, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative şi că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 23. Cu privire la aceleaşi cerinţe de calitate a legii, garanţie a principiului legalităţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007, 24 mai 2007 şi 5 ianuarie 2010, pronunţate în cauzele Rotaru împotriva României (paragraful 52), Sissanis împotriva României (paragraful 66), Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34) şi Beyeler împotriva Italiei (paragraful 109), a reţinut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanţie a principiului legalităţii, prevăzut la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, prin Hotărârea pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României (paragraful 66), instanţa europeană a reţinut că sintagma „prevăzută de lege“ impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul intern, însă vizează, de asemenea, calitatea legii în cauză: aceasta trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. S-a reţinut, totodată, că, pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. În plus, a fost statuat faptul că nu poate fi considerată „lege“ decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. De asemenea, prin Hotărârea pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României (paragraful 52), Curtea a reamintit jurisprudenţa sa constantă, conform căreia „prevăzut de lege“ înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern, dar şi calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei şi previzibilă. Totodată, în Hotărârea pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34), Curtea de la Strasbourg a statuat că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 din Convenţie corespunde noţiunii de „lege“ ce apare în alte articole din Convenţie; ea înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât şi jurisprudenţială şi implică condiţii calitative, printre altele, pe cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii. 24. Raportând considerentele de principiu dezvoltate în jurisprudenţa instanţei de control constituţional la motivele de neconstituţionalitate formulate de autoare, cu referire la prima critică de neconstituţionalitate, Curtea observă că în titlul X - Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală al Părţii generale a Codului penal nu se regăseşte definiţia sintagmei „cifra de afaceri“. Aşadar, Curtea constată că legea penală în vigoare nu stabileşte înţelesul sintagmei „cifra de afaceri“ în raport cu care instanţa determină cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă în cazul stabilirii amenzii pentru persoana juridică cu scop lucrativ. 25. Definiţii ale sintagmei „cifra de afaceri“ se regăsesc însă în legislaţia specială. De pildă, la art. 67 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, se menţionează că „Cifra de afaceri prevăzută la art. 12 este suma veniturilor realizate din vânzările de produse şi/sau din prestările de servicii realizate de întreprindere în cursul ultimului exerciţiu financiar, din care se scad sumele datorate cu titlu de obligaţii fiscale şi valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin mandatar, inclusiv a livrărilor intracomunitare.“ Art. 12 din aceeaşi lege dispune că „(1) Prevederile prezentului capitol se aplică operaţiunilor de concentrare economică, atunci când cifra de afaceri cumulată a întreprinderilor implicate în operaţiune depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 euro şi când cel puţin două dintre întreprinderile implicate au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro. Echivalentul în lei se calculează la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a exerciţiului financiar din anul anterior realizării operaţiunii. (2) Pragurile valorice prevăzute la alin. (1) pot fi modificate prin hotărâre a Plenului Consiliului Concurenţei, care se pune în aplicare prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei, după obţinerea avizului Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, şi intră în vigoare la 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.“ 26. În aceste condiţii, Curtea constată că Legea concurenţei defineşte sintagma „cifra de afaceri“ cu referire la operaţiuni specifice dreptului concurenţei, respectiv operaţiunile de concentrare economică, în concret în ipoteza creării unei societăţi în comun care îndeplineşte în mod durabil toate funcţiile unei entităţi economice autonome. Totodată, cifrele de afaceri prevăzute în Legea concurenţei nr. 21/1996 sunt înlocuite, pentru instituţiile de credit şi alte instituţii financiare, cu suma veniturilor, definite prin instrucţiuni adoptate de Consiliul Concurenţei, după deducerea impozitelor şi a taxelor legate direct de acestea, iar pentru societăţile de asigurări, cu valoarea primelor brute încasate sau de încasat, conform contractelor de asigurări încheiate de către sau în numele societăţilor de asigurare, inclusiv primele plătite reasigurătorilor, după deducerea impozitelor şi a taxelor percepute asupra cuantumului primelor individuale de asigurare sau a volumului total al acestora, identificate de către Consiliul Concurenţei prin instrucţiuni (art. 68 din lege). 27. De asemenea, Curtea observă că Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 282 alin. (3) lit. a) teza finală că „Cifra de afaceri pentru calculul plafonului de 4.500.000 lei este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite de TVA, precum şi a operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, conform art. 275 şi 278, realizate în cursul anului calendaristic;“. Curtea constată însă că această din urmă definiţie a cifrei de afaceri are aplicabilitate doar în domeniul fiscal, cu referire la eligibilitatea pentru aplicarea sistemului TVA la încasare a persoanelor impozabile. 28. Aşa fiind, întrucât definiţiile din domeniul fiscal şi al concurenţei referitoare la sintagma „cifra de afaceri“ au aplicabilitate restrânsă, specializată la materiile precizate, Curtea constată că translatarea lor în materie penală pentru a determina cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă în cazul stabilirii amenzii pentru persoana juridică cu scop lucrativ este contrară principiului legalităţii. Acest din urmă principiu reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat în art. 1 alin. (5) că, „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“. Or, în materie penală, art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală consacră regula potrivit căreia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii“ (Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, paragraful 20). Astfel, principiul legalităţii se aplică incriminării (nullum crimen sine lege), sancţiunii (nulla poena sine lege) şi răspunderii (nullum judicium sine lege). 29. Totodată, Curtea constată că norma penală criticată este lacunară şi în ceea ce priveşte determinarea/reţinerea, din punct de vedere temporal, a cifrei de afaceri a persoanei juridice cu scop lucrativ în raport cu care instanţa determină cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă. 30. Curtea constată că, pentru stabilirea cuantumului amenzii, ulterior stabilirii numărului zilelor-amendă, este necesar ca instanţa de judecată să determine suma corespunzătoare unei zile-amendă cu luarea în considerare a criteriilor reglementate la art. 137 alin. (3) teza a doua din Codul penal, printre care şi „cifra de afaceri“ în cazul persoanelor juridice cu scop lucrativ. Or, deşi norma penală reglementează, la art. 137 alin. (2) teza a doua, limita minimă şi cea maximă între care instanţa este liberă să fixeze suma corespunzătoare unei zile-amendă (suma corespunzătoare unei zile-amendă putând fi cuprinsă între 100 şi 5.000 lei), criteriul specific de individualizare a pedepsei reglementat la art. 137 alin. (3) teza doua din Codul penal, cu referire la „cifra de afaceri“, nu este reglementat cu suficientă claritate şi precizie. 31. Curtea constată că norma nu precizează dacă sintagma criticată priveşte cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior săvârşirii infracţiunii/anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti/anterior aplicării pedepsei. Totodată, în cazul în care cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior săvârşirii infracţiunii/anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti/anterior aplicării pedepsei nu poate fi determinată, norma criticată nu precizează dacă va fi luată în considerare cifra de afaceri aferentă anului financiar în care persoana juridică ce are scop lucrativ a înregistrat cifră de afaceri, an imediat anterior anului de referinţă pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării pedepsei amenzii. 32. În aceste condiţii, raportând considerentele de principiu dezvoltate în jurisprudenţa instanţei de control constituţional, menţionate în paragrafele anterioare, la cele constatate ca urmare a examinării dispoziţiilor criticate şi având în vedere faptul că amenda penală aplicată persoanelor juridice care răspund penal are natura unei sancţiuni penale, fiind singura pedeapsă principală ce poate fi aplicată acestora, Curtea constată că prevederile art. 137 alin. (3) teza a doua, cât priveşte sintagma „cifra de afaceri“, nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Agri Cat Prest Serv - S.R.L. din satul Vâlcele, judeţul Călăraşi, în Dosarul nr. 8.051/2/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 137 alin. (3) teza a doua, cu referire la sintagma „cifra de afaceri“, din Codul penal sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
