Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, excepţie ridicată de Treitel Leopold Sorin în Dosarul nr. 1.829/112/2020 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.003D/2022. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, menţionând în acest sens Decizia nr. 481 din 25 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.829/112/2020, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, excepţie ridicată de Treitel Leopold Sorin într-un dosar având ca obiect anularea unui act administrativ. Din dosarul cauzei transmis de Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ce face obiectul Dosarului nr. 2.003D/2022, rezultă că reclamantului, autor al excepţiei, i-a fost refuzată autorizarea pentru a deţine, folosi arme şi muniţii letale şi neletale, întrucât autoritatea competentă, pe baza informaţiilor specifice, a apreciat că persoana în cauză prezintă pericol pentru ordinea publică şi pentru viaţa şi integritatea corporală a persoanelor motivat de faptul că a fost cercetat în trei dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate şi, astfel, nu prezintă garanţiile adecvate pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanei vizate. Totodată, se apreciază că acestea nu prevăd în mod concret natura datelor şi informaţiilor existente la organele competente care pot determina calificarea unei persoane ca fiind un pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor şi nici organele competente să culeagă astfel de informaţii. 6. Prin formularea lor ambiguă, dispoziţiile criticate lasă loc unor interpretări abuzive ale legii de către organele abilitate să le pună în aplicare, mai ales că nu se înţelege în mod concret care este pericolul avut în vedere de legiuitor şi de ce datele şi informaţiile menţionate atrag o asemenea sancţiune. 7. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi că nu poate fi reţinută o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice ca urmare a nerespectării standardelor de claritate şi previzibilitate. Prevederile legale criticate sunt suficient de clare, astfel încât să poată permite instanţei judecătoreşti o analiză temeinică prin raportare la aspectele fiecărei cauze în parte. De altfel, ţine de conţinutul fiecărei legi un anumit grad de generalitate, având în vedere categoria mare de subiecte cărora li se adresează. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care a statuat că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. 8. Instanţa apreciază că textul legal criticat nu contravine nici principiului reglementat de art. 16 din Constituţie. Dispoziţia legală contestată reprezintă o opţiune exclusivă a legiuitorului, care instituie criteriile în funcţie de care urmează să fie stabilit dreptul persoanelor de a deţine arme letale, criterii aplicabile pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ. Norma legală se aplică în mod unitar tuturor persoanelor aflate în aria sa de incidenţă, fără a putea fi extinsă la alte situaţii care nu intră sub reglementarea acestui text de lege. De altfel, principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci aplicarea unui tratament juridic egal unor situaţii egale şi aplicarea unui tratament juridic diferit dacă situaţiile în care se află persoanele vizate sunt diferite. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul susţine că excepţia invocată este neîntemeiată şi arată în punctul său de vedere că Legea nr. 295/2004 a fost adoptată ca urmare a armonizării legislaţiei interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, respectiv în vederea transpunerii Directivei 91/477/CEE a Consiliului din 18 iunie 1991 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme. Potrivit art. 3 din această directivă, statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislaţii, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de directivă. 11. De asemenea, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la adoptarea acestuia s-a ţinut cont de prevederile Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, ratificată prin Legea nr. 116/1997, şi de prevederile Protocolului împotriva fabricării şi traficului ilegale de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adoptat la New York la 31 mai 2001, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, la care România a aderat prin Legea nr. 9/2004. 12. Se mai arată că prevederile legale criticate sunt îndeajuns de clare, noţiunea de pericol/pericol social neputând fi reglementată cu o precizie absolută, iar măsurile luate de autorităţile administrative sunt supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ. 13. De asemenea, aceleaşi prevederi criticate nu contravin principiului egalităţii în drepturi, având în vedere că acestea se aplică, în mod unitar, tuturor persoanelor care se află în ipoteza normei criticate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014 şi modificată prin art. I pct. 18 din Legea nr. 196/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 1 noiembrie 2019, şi care au următorul cuprins: - Art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004: „(1) Autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: [...] f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor;“. 17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenţa sa privind calitatea legii, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi în art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra soluţiei legislative de principiu reglementată la art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 (inclusiv anterior modificării intervenite prin Legea nr. 196/2019), constatând constituţionalitatea acestora. 19. Astfel, prin Decizia nr. 481 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021, paragrafele 16, 17, 19, 20-22, 27 şi 28, Curtea a reţinut că Legea nr. 295/2004 a fost adoptată ca urmare a armonizării legislaţiei interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, în vederea transpunerii Directivei 91/477/CEE a Consiliului din 18 iunie 1991 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 256 din 13 septembrie 1991. Potrivit art. 3 din această directivă, „statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislaţii, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă (...)“. Mai mult, Directiva 91/477/CEE a Consiliului, la art. 5 alin. (1) lit. b) enumeră printre condiţiile obligatorii pentru achiziţionarea şi deţinerea de arme de foc inclusiv pe aceea ca persoana care solicită un astfel de permis să nu fie susceptibilă de a reprezenta un pericol pentru propria persoană sau pentru alţii, pentru ordinea publică sau siguranţa publică. În privinţa conţinutului sintagmei „un pericol pentru propria persoană sau pentru alţii, pentru ordinea publică sau siguranţa publică“, Directiva 91/477/CEE a Consiliului prevede expres în teza finală a art. 5 alin. (1) lit. b) că „se consideră că existenţa unei condamnări pentru săvârşirea cu intenţie şi cu violenţă a unei infracţiuni indică un astfel de pericol“. 20. Astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la adoptarea acestuia s-a ţinut cont de prevederile Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, ratificată prin Legea nr. 116/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 iulie 1997, şi de prevederile Protocolului împotriva fabricării şi traficului ilegal de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adoptat la New York la 31 mai 2001, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, la care România a aderat prin Legea nr. 9/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 2 martie 2004 (a se vedea Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013). 21. De asemenea, Legea nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în activităţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice (în prezent abrogată) transpune în legislaţia naţională Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind protecţia datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 350 din 30 decembrie 2008, şi creează cadrul juridic necesar aplicării art. 24-32 din Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 210 din 6 august 2008. Astfel cum reiese din Legea nr. 238/2009, obiectul de reglementare al acestui act normativ îl constituie unele aspecte legate de prelucrarea datelor cu caracter personal de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în activităţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice. 22. Referitor la criteriile privind calitatea legii, Curtea în jurisprudenţa sa a reţinut că actele normative trebuie să respecte principiul legalităţii, care impune obligaţia ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile. Astfel, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Aşadar, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele ce pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, aceasta trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). Astfel, sunt respectate cerinţele de precizie şi previzibilitate atunci când destinatarul normei juridice este capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia. 23. Or, cu privire la noţiunea de pericol pentru ordinea publică, prin Decizia nr. 99 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 22 mai 2020, paragraful 20, Curtea a reţinut că aceasta desemnează o stare de fapt, şi nu un fapt, ce ar putea periclita în viitor relaţiile sociale referitoare la suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, la persoană, drepturile şi libertăţile acesteia, la proprietate (detenţia şi posesia bunurilor mobile şi imobile), precum şi la întreaga ordine de drept. 24. Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) în componenta sa privind claritatea, precizia şi previzibilitatea legii, prin Decizia nr. 567 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1016 din 19 decembrie 2016, paragraful 22, Curtea a constatat că prevederile art. 14 alin. (1) lit. f) şi cele ale art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 sunt îndeajuns de clare, noţiunea de pericol/pericol social neputând fi reglementată cu o precizie absolută, măsurile luate de autorităţile administrative fiind supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). 25. Raportând considerentele de principiu mai sus enunţate la prevederile criticate, Curtea a observat în Decizia nr. 481 din 25 iunie 2020, precitată, că acestea sunt clare, precise şi previzibile, stabilind că pentru acordarea autorizaţiei de procurare a armelor letale, precum şi a autorizaţiei de procurare a armelor neletale prevăzute în categoria C, persoanele care solicită asemenea autorizaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, cumulativ, printre care se regăseşte şi aceea de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente, potrivit prevederilor legale în materie. 26. Faţă de această împrejurare, Curtea a constatat că este obligaţia legiuitorului să adopte reglementări privind gestionarea de către autorităţile publice îndrituite a aspectelor care să contribuie la evaluarea unei persoane, cum ar fi deţinerea unor informaţii de către organele competente în legătură cu anumite fapte săvârşite, pentru a putea aprecia dacă persoana în discuţie prezintă sau nu pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor şi, în consecinţă, raportat la speţa de faţă, dacă i se poate acorda autorizaţia de procurare a armelor letale sau neletale. Or, această evaluare poate fi efectuată numai conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente. În lumina datelor şi informaţiilor pe care le deţine, autoritatea competentă (autoritatea administrativă, instanţa judecătorească) nu poate fi obligată de plano să constate îndeplinirea condiţiei de la art. 14 alin. (1) lit. f), ci, dimpotrivă, această analiză intră în marja de apreciere a autorităţii să stabilească dacă persoana care solicită o astfel de autorizaţie prezintă sau nu pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor. 27. Având în vedere că societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai amplu şi cu ramificaţii transfrontaliere, context în care regimul armelor şi muniţiilor necesită o reglementare specială din partea statului, inclusiv în ceea ce priveşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele pentru a putea procura, deţine, purta şi folosi arme letale şi arme neletale, precum şi muniţia corespunzătoare acestora, asemenea dispoziţii legislative precum cele criticate în prezenta cauză devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni (ad similis, a se vedea Decizia nr. 97 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 mai 2020, paragraful 15). 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 29. Referitor la principiul egalităţii în drepturi, menţionat în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea a statuat că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23). Principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 aprilie 2002). Nesocotirea principiului egalităţii are drept consecinţă neconstituţionalitatea discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia. Curtea Constituţională a mai stabilit că discriminarea se bazează pe noţiunea de „excludere de la un drept“ (Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, Hotărârea din 13 noiembrie 2007, pronunţată în Cauza D.H. şi alţii împotriva Republicii Cehe, paragraful 175, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60, Hotărârea din 16 martie 2010, pronunţată în Cauza Carson şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 61). Or, prevederile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. 30. În aceste condiţii nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind claritatea şi previzibilitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii ori ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului. 31. Cu privire la invocarea dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, care prevăd prioritatea de aplicare a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din dreptul intern, Curtea constată că aceste norme constituţionale nu au incidenţă în materia supusă controlului, întrucât nu este relevat niciun act european cu caracter obligatoriu care să susţină criticile formulate. 32. Distinct de cele de mai sus, Curtea mai reţine că prin Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013, precitată, Curtea, examinând sistematic prevederile Constituţiei, respectiv ale titlului II care consacră drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, a concluzionat că dreptul de a obţine permis de armă nu este un drept constituţional, nefiind prevăzut în Constituţie, acesta fiind, prin urmare, reglementat prin lege, singura care stabileşte limitele de exercitare, inclusiv condiţiile care, pe de o parte, să asigure exercitarea acestui drept, iar, pe de altă parte, să nu permită accesul facil la procurarea armelor letale de către persoane care prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor. Or, această stare de pericol ţine de competenţa exclusivă a organelor competente să o analizeze, potrivit legii, iar instituirea ei în cadrul condiţiilor pentru acordarea autorizaţiei de procurare a armelor letale, precum şi pentru procurarea şi înstrăinarea armelor neletale este pe deplin justificată prin raportare la domeniul de reglementare şi scopul legii criticate, măsura legală fiind determinată de raţiuni evidente ce ţin în primul rând de opţiunea legiuitorului în materia regimului armelor şi muniţiilor. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Treitel Leopold Sorin în Dosarul nr. 1.829/112/2020 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
