Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Luana Pintilie (fostă Maxim) în Dosarul nr. 138/45/2017 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.221D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, arată că dispoziţiile art. 304 din Codul de procedură penală trebuie coroborate cu cele ale art. 335 din acelaşi cod, cu atât mai mult cu cât excepţia de neconstituţionalitate este ridicată în soluţionarea unei cereri de confirmare a redeschiderii urmăririi penale. Subliniază faptul că textul de lege criticat constituie o normă generală, care, în ipoteza analizată, este aplicabilă doar într-o măsură limitată. Aşadar, în cazul infirmării unei soluţii de clasare care are drept consecinţă redeschiderea urmăririi penale sunt incidente, în primul rând, prevederile art. 335 din Codul de procedură penală, iar cele ale art. 304 din acelaşi cod numai cu titlu generic. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 19 din 16 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 138/45/2017, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Luana Pintilie (fostă Maxim) cu ocazia soluţionării unei cereri de confirmare a redeschiderii urmăririi penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 304 din Codul de procedură penală încalcă principiul legalităţii, egalitatea în faţa legii, dreptul la un proces echitabil, egalitatea justiţiei şi principiile care guvernează activitatea procurorilor, întrucât nu prevăd situaţiile şi condiţiile - în special termenul - în care procurorul ierarhic superior poate să infirme soluţia procurorului de caz. Consideră că, prin formularea sa generică şi imprevizibilă, textul de lege criticat permite procurorului ierarhic superior să infirme orice act şi orice măsură a procurorului de caz, fără a ţine cont de faptul că o serie de acte ale procurorului sunt supuse unor proceduri distincte. Astfel, dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd posibilitatea infirmării ordonanţei de clasare de către procurorul ierarhic superior, dacă acesta constată că nu a existat împrejurarea pe care s-a întemeiat clasarea. Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 304 şi ale art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală reiese că dispoziţiile de lege criticate vizează toate actele procurorului, cu excepţia celor prevăzute în texte distincte din acelaşi cod. Însă, din moment ce legiuitorul nu a făcut distincţia în chiar cuprinsul art. 304 din Codul de procedură penală, această carenţă este de natură să conducă la interpretări abuzive şi la discriminare. Astfel, arată că textul de lege criticat creează o discriminare evidentă între procuror şi persoana interesată care poate formula plângere împotriva ordonanţei de clasare numai în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, şi anume într-un termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia. Totodată, consideră că posibilitatea infirmării sine die a actelor procurorului de către procurorul ierarhic superior este de natură să încalce durata rezonabilă a procesului penal prin menţinerea unei stări de incertitudine. De asemenea, susţine că posibilitatea procurorului ierarhic superior de a analiza temeinicia actelor procurorului de caz este de natură să afecteze independenţa procurorului în dispunerea soluţiei. Principiile constituţionale permit doar analizarea legalităţii actelor procurorului, nu şi a temeiniciei. În caz contrar, se ajunge la instabilitate juridică, în condiţiile în care un act al procurorului poate fi infirmat ca netemeinic fără concursul unui magistrat judecător, singurul care are posibilitatea legală de a analiza temeinicia actelor de urmărire penală. Invocă faptul că judecătorul de cameră preliminară, în procedura reglementată de dispoziţiile art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, nu poate analiza temeinicia actelor procurorului, ci doar legalitatea acestora. În aceste condiţii, consideră că un procuror, chiar ierarhic superior, nu poate analiza temeinicia actelor procurorilor din subordine. Arată că, potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, „În soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei“. În acest sens, invocă şi prevederile art. 220 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit cărora, „Când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului de urmărire penală nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale, o infirmă prin ordonanţă“. 6. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, judecătorul de cameră preliminară consideră că nu este încălcat principiul egalităţii în faţa legii, întrucât dispoziţiile art. 304 din Codul de procedură penală nu instituie niciun fel de discriminări. De asemenea, arată că neprecizarea unui termen de exercitare a controlului din oficiu de către procurorul ierarhic superior nu duce la o lipsă de previzibilitate a legii, având în vedere că limita în timp a acestei activităţi o constituie împlinirea termenului de prescripţie specială a răspunderii penale. În fine, faptul că procurorul ierarhic superior poate infirma actele nelegale sau neîntemeiate dispuse de procurorul de caz nu încalcă prevederile art. 132 din Constituţie, ci, dimpotrivă, asigură respectarea principiului legalităţii în activitatea procurorilor. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Din coroborarea dispoziţiilor celor două alineate ale art. 304 din Codul de procedură penală rezultă că procurorul ierarhic superior poate infirma motivat - din oficiu sau la plângerea persoanei interesate - orice acte sau măsuri procesuale ale procurorului ierarhic inferior, dacă apreciază că acestea sunt nelegale sau neîntemeiate. În categoria „actelor procesuale“ la care se referă textul de lege criticat intră şi ordonanţele emise în temeiul prevederilor art. 314 din Codul de procedură penală, prin care procurorul soluţionează cauza dispunând clasarea sau, după caz, renunţarea la urmărirea penală. Deşi nici art. 304 şi nici art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală nu reglementează termenul în care procurorul ierarhic superior poate infirma soluţia de clasare şi dispune redeschiderea urmăririi penale, aceasta nu înseamnă că infirmarea soluţiei poate avea loc oricând. Astfel, având în vedere prevederile art. 15, art. 16 şi ale art. 335 alin. (4^1) din Codul de procedură penală, toate cazurile ce împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale constituie impedimente şi pentru redeschiderea urmăririi penale. Or, un asemenea impediment îl constituie cazul reglementat de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie prevăzut de lege pentru infracţiunea cercetată. Aşadar, redeschiderea urmăririi penale nu poate fi dispusă oricând, ci numai până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale. Faptul că legea nu prevede termenul în care procurorul poate redeschide urmărirea penală, însă reglementează termenul în care părţile şi subiecţii procesuali principali pot contesta soluţiile de neurmărire sau netrimitere în judecată nu constituie o discriminare. Aşa cum a arătat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa cu privire la dispoziţiile art. 273 din Codul de procedură penală din 1968 (corespondentul art. 335 din noul Cod de procedură penală), „sensul art. 16 alin. (1) din Constituţie este garantarea egalităţii în drepturi între cetăţeni în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu între cetăţeni şi autorităţile publice. Or, procurorul care dispune reluarea urmăririi penale, în condiţiile art. 273 din Codul de procedură penală, acţionează în calitate de reprezentant al unei autorităţi publice, şi anume Ministerul Public“. În fine, consideră că dispoziţiile art. 304 din Codul de procedură penală nu încalcă principiul legalităţii şi al controlului ierarhic, ce guvernează activitatea procurorilor, ci, dimpotrivă constitute o aplicare a lor. Astfel, faptul că legiuitorul permite infirmarea soluţiei de clasare inclusiv pentru motive de netemeinicie nu aduce atingere prevederilor art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât, pentru a se aprecia că ordonanţa de clasare este conformă cu legea, aceasta trebuie să fie întemeiată nu doar în drept, ci şi în fapt, pe probele legal administrate în cauză. Pe de altă parte, dacă procurorul ierarhic superior ar fi abilitat să cenzureze numai legalitatea, nu şi temeinicia actelor şi măsurilor procurorilor din subordine, principiul constituţional al controlului ierarhic ar suferi o serioasă limitare, de natură a-l goli de sens. 9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Arată că autoarea excepţiei solicită, în esenţă, completarea soluţiei legislative criticate, în sensul stabilirii unui termen până la care procurorul ierarhic superior să poată interveni atunci când constată că un act sau o măsură procesuală a procurorului de caz nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale sau este neîntemeiată. Acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 61 din Constituţie, care statuează că „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării“. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit.d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 304 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(1) Când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului de cercetare penală nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale sau este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate.(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul verificării efectuate de către procurorul ierarhic superior cu privire la actele procurorului ierarhic inferior.“ " 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) cu privire la egalitatea justiţiei şi ale art. 132 alin. (1) referitor la principiile care guvernează activitatea procurorilor, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată cu ocazia soluţionării unei cereri de confirmare a redeschiderii urmăririi penale ca urmare a „revocării“ de către procurorul ierarhic superior a unei ordonanţe de scoatere de sub urmărire penală. 15. Curtea reţine că toate criticile aduse dispoziţiilor art. 304 din Codul de procedură penală sunt formulate de către autoarea excepţiei prin raportare la instituţia redeschiderii urmăririi penale în cazul în care procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, având în vedere faptul că dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală constituie o concretizare a textului de lege criticat, astfel că analiza criticilor de neconstituţionalitate se va face prin prisma legăturii cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia. 16. Mai mult, Curtea observă că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumită şi de modul de aplicare de către procurorul ierarhic superior a dispoziţiilor art. 304 din Codul de procedură penală coroborate cu cele ale art. 335 din acelaşi cod, în condiţiile în care procurorul ierarhic superior a revocat actul procurorului ierarhic inferior în loc să îl infirme. 17. Curtea reţine că administrarea de probatorii după declanşarea urmăririi penale are rolul de a lămuri cauza sub toate aspectele - existenţa faptei, identitatea făptuitorului şi responsabilitatea penală a acestuia -, pentru ca procurorul să poată dispune la terminarea ei fie o soluţie de trimitere în judecată, fie o soluţie de neurmărire sau de netrimitere în judecată (clasare sau renunţare la urmărirea penală). Deşi este reglementată distinct, ca procedură specială, încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei constituie tot o modalitate de finalizare a urmăririi penale - nefiind nici dispoziţie de trimitere, nici dispoziţie de netrimitere în judecată -, modalitate care este supusă validării de către instanţa de judecată. Aşadar, procurorul, ca titular al dreptului de a exercita acţiunea penală, este cel care decide cu privire la rezultatul urmăririi penale, fie prin trimiterea în judecată a inculpatului, fie prin adoptarea unei alte soluţii. Terminarea urmăririi penale are însă un caracter relativ, întrucât există posibilitatea ca aceasta să fie reluată, actele emise de procuror nebucurându-se de autoritate de lucru judecat (Decizia nr. 603 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 14 noiembrie 2017, paragraful 17, şi Decizia nr. 454 din 11 iulie 2019*), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, paragraful 14). *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 454 din 11 iulie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 18 noiembrie 2019. 18. În ceea ce priveşte redeschiderea urmăririi penale, Curtea constată că aceasta constituie, potrivit dispoziţiilor art. 332 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, un caz de reluare a urmăririi penale. Sediul materiei îl reprezintă prevederile art. 335 din Codul de procedură penală, potrivit cărora redeschiderea urmăririi penale vizează situaţiile în care urmărirea penală a fost finalizată printr-o ordonanţă de clasare sau prin una de renunţare la urmărirea penală. Redeschiderea se dispune atât de procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia, dacă, ulterior, constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea [art. 335 alin. (1)], cât şi de către însuşi procurorul care a dispus soluţia, dacă au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea [art. 335 alin. (2)] ori dacă constată că suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile stabilite conform dispoziţiilor art. 318 alin. (6) [art. 335 alin. (3)]. De asemenea, redeschiderea urmăririi penale are loc şi atunci când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluţiei de clasare şi a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale, sens în care dispoziţiile judecătorului de cameră preliminară sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală [art. 335 alin. (5)]. 19. Curtea observă că dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală stabilesc regula potrivit căreia redeschiderea urmăririi penale este, sub sancţiunea nulităţii, supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile. Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu citarea suspectului sau, după caz, a inculpatului şi cu participarea procurorului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, neprezentarea persoanelor legal citate neîmpiedicând soluţionarea cererii de confirmare. 20. Această abordare a fost desprinsă din necesitatea punerii de acord a instituţiei redeschiderii urmăririi penale cu exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, prin Hotărârea din 22 mai 1998, pronunţată în Cauza Vasilescu împotriva României, paragraful 41, şi Hotărârea din 3 iunie 2003, pronunţată în Cauza Pantea împotriva României, paragraful 236, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că procurorii români, care acţionează în calitate de magistraţi ai Ministerului Public, nu îndeplinesc condiţia de independenţă faţă de executiv. Totodată, prin Hotărârea din 4 august 2005, pronunţată în Cauza Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 20, Curtea de la Strasbourg a subliniat necesitatea ca posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală să fie supusă autorizării unei instanţe naţionale, care să fie obligată să examineze temeinicia unei astfel de cereri, în sensul aprecierii dacă redeschiderea cazului nu este inechitabilă sau perioada de timp scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că lipsurile care apar în realizarea anchetelor iniţiale nu sunt imputabile reclamanţilor şi nu trebuie să îi pună pe aceştia în situaţii defavorabile. Aşadar, procedura confirmării de către judecătorul de cameră preliminară a ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale reprezintă un remediu împotriva puterii discreţionare a procurorului de a reactiva procesul penal. 21. Curtea Constituţională observă că redeschiderea urmăririi penale are ca efect reluarea urmăririi penale, conform prevederilor art. 285 şi următoarele din Codul de procedură penală. În acest sens, dispoziţiile art. 335 alin. (1) din acelaşi cod prevăd că, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale, prevederile art. 317 din Codul de procedură penală urmând a fi aplicate în mod corespunzător. Astfel, redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluţiile prevăzute de dispoziţiile art. 327 din Codul de procedură penală, respectiv fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunţarea la urmărire. Dacă ultimele două potenţiale soluţii nu schimbă situaţia juridică a persoanei în privinţa căreia se dispune redeschiderea urmăririi penale, soluţia de trimitere în judecată, prin rechizitoriu, are ca efect supunerea acesteia cercetării judecătoreşti. Însă, în oricare dintre cele trei situaţii juridice menţionate, împotriva persoanei cu privire la care este confirmată soluţia de redeschidere a urmăririi penale va fi formulată o acuzaţie în materie penală. 22. Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că procedura de confirmare de către judecătorul de cameră preliminară a redeschiderii urmăririi penale, astfel reglementată, constituie o garanţie procesuală a caracterului echitabil al actului de redeschidere a urmăririi penale acordată participanţilor la procesul penal, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Ca urmare a instituirii acestor garanţii, atât persoana în privinţa căreia este formulată o acuzaţie în materie penală, cât şi ceilalţi participanţi la procesul penal au dreptul de a-şi apăra interesele procesuale, în mod echitabil, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, instituite prin lege (Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 22 septembrie 2015, paragraful 17, Decizia nr. 423 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 19 octombrie 2016, paragraful 27, Decizia nr. 475 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 septembrie 2017, paragraful 32, Decizia nr. 603 din 28 septembrie 2017, citată anterior, paragraful 21, şi Decizia nr. 454 din 11 iulie 2019, citată anterior, paragraful 18). 23. De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală instituie o excepţie de la regula potrivit căreia ordonanţele de redeschidere trebuie supuse confirmării judecătorului de cameră preliminară. Astfel, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia infirmă soluţia de netrimitere în judecată şi dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanţei care cuprinde această soluţie, redeschiderea urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Fiind infirmată şi necomunicată, ordonanţa de clasare nu există şi, deci, nu produce niciun efect cu privire la drepturile procesuale ale persoanelor interesate şi, cu precădere, cu privire la dreptul acestora de a se adresa cu plângere judecătorului de cameră preliminară. Acest drept nu a fost suprimat, ci numai prorogat până la pronunţarea în cauză a unei noi soluţii de clasare sau de renunţare la urmărirea penală, caz în care persoana interesată se poate adresa, după comunicare, judecătorului de cameră preliminară cu o plângere împotriva soluţiei procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată în termenul de 20 de zile stabilit prin prevederile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală. În situaţia emiterii unui rechizitoriu, judecătorul de cameră preliminară efectuează procedura de filtru prevăzută de dispoziţiile art. 342 şi următoarele din acelaşi cod. În plus, este posibil ca, după infirmare, procurorul să pronunţe tot o soluţie de clasare, care, ulterior, să fie din nou infirmată de către procurorul ierarhic superior. Dacă infirmarea intervine ca urmare a unei plângeri formulate după comunicarea soluţiei, atunci o asemenea ordonanţă va fi supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Dacă însă infirmarea intervine din oficiu, anterior comunicării soluţiei de clasare, vor fi aplicabile dispoziţiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, care dau expresie principiului subordonării ierarhice. 24. Aşadar, Curtea reţine că atunci când procurorul de caz emite o ordonanţă de clasare, persoana interesată are la dispoziţie procedura plângerii la procurorul ierarhic superior, reglementată de dispoziţiile art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazul soluţiilor de clasare, plângerea se poate face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia. Ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că actele prin care procurorul pune capăt conflictului de drept penal, fiind modalităţi de înfăptuire a justiţiei, trebuie să fie supuse cenzurii judecătorului (Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998), legiuitorul a reglementat, prin prevederile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, procedura plângerii la judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Dacă judecătorul de cameră preliminară - în temeiul dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. b) sau alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală - admite plângerea împotriva soluţiei de clasare şi trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale, atunci, potrivit prevederilor art. 335 alin. (5) din Codul de procedură penală, devine incidentă instituţia redeschiderii urmăririi penale. 25. Referitor la limita temporală în care poate fi efectuată verificarea de către procurorul ierarhic superior a actelor procurorului ierarhic inferior, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că lipsa prevederii în cuprinsul art. 335 din Codul de procedură penală a unui termen în care poate fi dispusă redeschiderea urmăririi penale echivalează cu dreptul organelor judiciare de a proceda la reluarea urmăririi penale, prin redeschiderea acesteia, până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile cercetate (Decizia nr. 177 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 9 mai 2016, paragraful 15, Decizia nr. 456 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 9 noiembrie 2016, paragraful 31, Decizia nr. 688 din 24 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 februarie 2017, paragraful 16, Decizia nr. 199 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 9 iunie 2017, paragraful 16, Decizia nr. 601 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 7 noiembrie 2017, paragraful 15, şi Decizia nr. 869 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 14 februarie 2019, paragraful 15). 26. În acest sens, dispoziţiile art. 153 alin. (1) din Codul penal prevăd că prescripţia înlătură răspunderea penală. Prin urmare, scopul instituţiei prescripţiei răspunderii penale constă în înlăturarea răspunderii penale, prin stingerea dreptului statului de a sancţiona şi a obligaţiei infractorului de a suporta consecinţele infracţiunii comise, după trecerea unui anumit interval de timp, prevăzut de lege, de la data săvârşirii faptei, indiferent dacă infracţiunea a fost sau nu descoperită ori infractorul identificat. Prin dispoziţiile art. 154 din Codul penal, legiuitorul a stabilit, în mod expres, atât durata termenelor de prescripţie, cât şi data la care acestea încep să curgă. Totodată, referitor la prescripţia răspunderii penale, legiuitorul a prevăzut la art. 155 din Codul penal întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. Potrivit alin. (1) al articolului anterior referit, cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie. De asemenea, art. 155 alin. (5) din Codul penal prevede că admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale. 27. Astfel, având în vedere modul de reglementare a prescripţiei răspunderii penale, dreptul organelor judiciare de a relua urmărirea penală, prin redeschiderea acesteia, conform art. 335 din Codul de procedură penală, apare ca fiind consecinţa juridică a acestei instituţii, respectiv consecinţa dreptului statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni, în termenele de prescripţie stabilite prin lege. Aceste termene sunt, în mod expres, determinate de către legiuitor, atât sub aspectul întinderii, cât şi sub aspectul momentului la care încep să curgă, motiv pentru care nu se poate susţine că legea procesual penală este lipsită de claritate, precizie sau previzibilitate sub aspectul intervalului de timp în care poate fi dispusă redeschiderea urmăririi penale şi nici că redeschiderea urmăririi penale se poate face sine die, creând o stare de incertitudine pentru autorul faptelor prevăzute de legea penală. 28. În fine, în ceea ce priveşte termenul de 20 de zile, de decădere din dreptul de a formula plângere împotriva ordonanţei de clasare, prevăzut de dispoziţiile art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea constată că reglementarea acestui termen reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil. Titularii dreptului de a formula plângere, în temeiul prevederilor art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, nu se află însă în aceeaşi situaţie juridică cu cea a procurorului ierarhic superior celui care dispune soluţia clasării şi care, constatând că nu a existat împrejurarea pe care s-a întemeiat această soluţie, dispune redeschiderea urmăririi penale. Astfel, Curtea Constituţională a constatat că nu poate fi reţinută discriminarea persoanelor interesate să promoveze plângere împotriva ordonanţei de clasare, potrivit dispoziţiilor art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, în raport cu procurorul ierarhic superior care dispune redeschiderea urmăririi penale, conform prevederilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât aceste două categorii de titulari de drepturi procesuale se află în situaţii juridice diferite, determinate de rolul diferit pe care îl au în cadrul procesului penal (Decizia nr. 688 din 24 noiembrie 2016, citată anterior, paragrafele 25 şi 26). 29. Prin urmare, Curtea reţine că redeschiderea urmăririi penale - sub aspectul termenului în care poate fi dispusă - este corelată de către legiuitor cu instituţia prescripţiei răspunderii penale, fiind o consecinţă directă a acesteia. De asemenea, redeschiderea urmăririi penale se poate face numai în situaţiile şi condiţiile expres reglementate de dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală. Totodată, spre deosebire de reglementarea anterioară, instituţia redeschiderii urmăririi penale nu mai este prerogativa exclusivă a procurorului, ci, ca regulă generală, aşa cum s-a arătat mai sus, este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară care, cu această ocazie, verifică atât legalitatea, cât şi temeinicia ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. 30. Pentru toate aceste motive, Curtea constată că nu pot fi reţinute susţinerile autoarei excepţiei potrivit căreia dispoziţiile art. 304 din Codul de procedură penală - criticate din perspectiva instituţiei redeschiderii urmăririi penale în cazul în care procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea - încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) cu privire la egalitatea justiţiei şi ale art. 132 alin. (1) referitor la principiile care guvernează activitatea procurorilor, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 31. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Luana Pintilie (fostă Maxim) în Dosarul nr. 138/45/2017 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 304 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
