Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (1) lit. a) cu trimitere la dispoziţiile art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, excepţie ridicată de Muntean Aron în Dosarul nr. 2.347/115/2019 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.813D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.078D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (1) lit. a) prin raportare la dispoziţiile art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, excepţie ridicată de Horvath Ana-Mia în Dosarul nr. 2.641/115/2019 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 2.078D/2020 la Dosarul nr. 1.813D/2020. 6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura propusă. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.078D/2020 la Dosarul nr. 1.813D/2020, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 14 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.347/115/2019, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (1) lit. a) cu trimitere la dispoziţiile art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, excepţie ridicată de Muntean Aron într-un dosar având ca obiect anularea unui act administrativ (Dosarul nr. 1.813D/2020). 9. Prin Încheierea din 5 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.641/115/2019, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (1) lit. a), raportat la dispoziţiile art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.078D/2020. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Horvath Ana-Mia într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ (Dosarul nr. 2.078D/2020). 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dispoziţiile criticate, în mod special cele care statuează că „nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente“, sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate şi, prin urmare, nu prezintă garanţiile adecvate pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanei vizate. 11. Totodată, se apreciază că acestea nu prevăd în mod concret situaţiile în care se suspendă dreptul de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării, natura datelor şi informaţiilor existente la organele competente care pot determina calificarea unei persoane ca fiind un pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor şi nici organele competente să culeagă astfel de informaţii. Prin formularea ambiguă a textelor criticate se lasă loc unor interpretări abuzive ale legii de către organele abilitate să pună în aplicare normele legale în discuţie, mai ales că nu se înţelege în mod concret care este pericolul avut în vedere de legiuitor şi de ce datele şi informaţiile menţionate atrag o asemenea sancţiune. 12. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii. 13. Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază în Dosarul nr. 1.813D/2020 că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi că dreptul de a obţine permis de armă nu este un drept constituţional, iar autorul excepţiei nu a menţionat un drept fundamental încălcat prin dispoziţiile criticate. 14. Tribunalul Caraş-Severin - Secţia I civilă apreciază în Dosarul nr. 2.078D/2020 că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate sunt îndeajuns de clare, noţiunea de pericol social neputând fi reglementată cu precizie absolută, însă, din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 295/2004, în ansamblu, rezultă că aplicarea măsurii de anulare a permisului de port armă se face de către organele de poliţie competente, cu respectarea procedurii administrative instituite de lege şi sub controlul judecătoresc exercitat la sesizarea persoanei care se consideră vătămată. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Guvernul a comunicat punctul său de vedere în Dosarul nr. 2.078D/2020, apreciind, în considerarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. De asemenea, referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, arată că prevederile criticate sunt clare, noţiunea de „pericol pentru ordinea publică“ neputând fi reglementată cu o precizie absolută, însă măsurile luate de autorităţile administrative sunt supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ. Prin urmare, din interpretarea dispoziţiilor legale incidente în materie, rezultă în mod clar că aplicarea măsurii de anulare a dreptului de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor neletale se face de către organele de poliţie competente, cu respectarea procedurii administrative prevăzute de lege şi sub controlul judecătoresc exercitat la sesizarea persoanei care se consideră vătămată. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 59 alin. (1) lit. a) prin raportare la art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 425 din 10 iunie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins: - Art. 59 alin. (1) lit. a): „(1) Dreptul de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării se anulează dacă titularul se află în una dintre următoarele situaţii: a) nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 57 alin. (4) lit. a), c) şi d);“; – Art. 57 alin. (4) lit. d): „(4) Autorizaţia de procurare a armelor neletale prevăzute în categoria C din anexă se acordă persoanelor prevăzute la alin. (1), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: [...] d) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente;“. 20. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra acestora, prin Decizia nr. 567 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1016 din 19 decembrie 2016, şi Decizia nr. 520 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 25 ianuarie 2019, paragrafele 16-18, constatând că aceste prevederi sunt constituţionale. 22. Totodată, instanţa de contencios constituţional a constatat că s-a mai pronunţat asupra unora dintre dispoziţiile legale atacate, prin prisma unor critici relativ similare. Astfel, prin Decizia nr. 148 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 26 aprilie 2016, paragrafele 22-24, prin care a analizat prevederile art. 28 din Legea nr. 295/2004, Curtea a reţinut că această lege a fost adoptată ca urmare a armonizării legislaţiei interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, în vederea transpunerii Directivei 91/477/CEE a Consiliului din 18 iunie 1991 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 256 din 13 septembrie 1991. Potrivit art. 3 din această directivă, „statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislaţii, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă (...)“. Mai mult, Directiva 91/477/CEE a Consiliului, la art. 5 alin. (1) lit. b), enumeră printre condiţiile obligatorii pentru achiziţionarea şi deţinerea de arme de foc inclusiv pe aceea ca persoana care solicită un astfel de permis să nu fie susceptibilă de a reprezenta un pericol pentru propria persoană sau pentru alţii, pentru ordinea publică sau siguranţa publică. În privinţa conţinutului sintagmei „un pericol pentru propria persoană sau pentru alţii, pentru ordinea publică sau siguranţa publică“, această directivă prevede expres în teza finală a art. 5 alin. (1) lit. b) că „se consideră că existenţa unei condamnări pentru săvârşirea cu intenţie şi cu violenţă a unei infracţiuni indică un astfel de pericol“. 23. De asemenea, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la adoptarea acestuia s-a ţinut cont de prevederile Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, ratificată prin Legea nr. 116/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 iulie 1997, şi de prevederile Protocolului împotriva fabricării şi traficului ilegal de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adoptat la New York la 31 mai 2001, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, la care România a aderat prin Legea nr. 9/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 2 martie 2004 (a se vedea Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013). 24. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 46 alin. (3) şi art. 59 alin. (3) coroborat cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 295/2004, soluţia anulării dreptului de port armă şi folosire a armelor letale şi neletale pentru care este necesară autorizarea este supusă controlului judecătoresc, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. 25. Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa privind claritatea, precizia şi previzibilitatea legii, Curtea a constatat că prevederile legale criticate sunt îndeajuns de clare, noţiunea de pericol/pericol social neputând fi reglementată cu o precizie absolută, măsurile luate de autorităţile administrative fiind supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ. 26. De altfel, referitor la criteriile privind calitatea legii, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că actele normative trebuie să respecte principiul legalităţii care impune obligaţia ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile. Astfel, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Aşadar, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele ce pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, aceasta trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). Astfel, sunt respectate cerinţele de precizie şi previzibilitate atunci când destinatarul normei juridice este capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia. 27. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care a statuat că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). 28. Or, cu privire la noţiunea de pericol pentru ordinea publică, prin Decizia nr. 99 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 22 mai 2020, paragraful 20, Curtea a reţinut că aceasta desemnează o stare de fapt, şi nu un fapt, ce ar putea periclita în viitor relaţiile sociale referitoare la suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, la persoană, drepturile şi libertăţile acesteia, la proprietate (detenţia şi posesia bunurilor mobile şi imobile), precum şi la întreaga ordine de drept. 29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, Curtea constată că soluţia şi considerentele care o fundamentează îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. 30. Având în vedere că autorul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 1.813D/2020 nu indică în mod concret ce drept fundamental i-a fost încălcat, nu individualizează acest drept, susţinerile acestuia făcând trimitere implicit la dreptul de a deţine permis de armă, Curtea mai aminteşte că prin Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013, examinând sistematic prevederile Constituţiei, respectiv ale titlului II care consacră drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, a concluzionat că dreptul de a obţine permis de armă nu este un drept constituţional nefiind prevăzut în Constituţie, acesta fiind, prin urmare, reglementat prin lege, care este singura care stabileşte limitele de exercitare, inclusiv condiţiile care, pe de o parte, să asigure exercitarea acestui drept, iar, pe de altă parte să nu permită accesul facil la procurarea armelor letale de către persoane care prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor. Or, această stare de pericol ţine de competenţa exclusivă a organelor în măsură să o analizeze, potrivit legii, iar instituirea acesteia în cadrul condiţiilor pentru acordarea autorizaţiei de procurare a armelor letale, precum şi pentru procurarea şi înstrăinarea armelor neletale este pe deplin justificată prin raportare la domeniul de reglementare şi scopul legii criticate, măsura legală fiind determinată de raţiuni evidente ce ţin în primul rând de opţiunea legiuitorului în materia regimului armelor şi muniţiilor. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Muntean Aron în Dosarul nr. 2.347/115/2019 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Horvath Ana-Mia în Dosarul nr. 2.641/115/2019 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 59 alin. (1) lit. a) prin raportare la dispoziţiile art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin - Secţia I civilă, precum şi Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Fabian Niculae ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
