Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) şi c)-h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 3.336/223/2018 al Judecătoriei Bălceşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.926D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul a comunicat la dosar un set de înscrisuri. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.996D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în apel“ cuprinsă în art. 426 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nistor Isai Faur în Dosarul nr. 21.729/325/2019 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală. Totodată, preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 3.332D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Gavrilescu în Dosarul nr. 1.282/208/2019 al Judecătoriei Caransebeş. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă cu privire la Dosarul nr. 2.996D/2019 şi arată că autorul a formulat o cerere prin care solicită soluţionarea în lipsă a cauzei şi acordarea de despăgubiri, întrucât penitenciarul nu îi acordă acces la dosarul electronic al Curţii Constituţionale. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.996D/2019 şi nr. 3.332D/2019 la Dosarul nr. 2.926D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. e), f), g) şi h) din Codul de procedură penală, apreciind că nu au legătură cu cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. De asemenea, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a), c) şi d) din Codul de procedură penală. În acest sens, reţine că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, autorul este nemulţumit de configuraţia sălii de judecată şi poziţia în care se află procurorul de şedinţă în sala de judecată, iar, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 426 lit.a) din Codul de procedură penală, autorul nu avea nicio calitate în cauza supusă soluţionării judecătorului de cameră preliminară cât priveşte confirmarea redeschiderii urmăririi penale, astfel încât apreciază că referirea la dispoziţiile constituţionale invocate este formală. Referitor la criticile formulate cu privire la dispoziţiile art. 426 lit. c) din Codul de procedură penală, reţine că această cale de atac extraordinară poate fi formulată în condiţii procedurale stricte, iar legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat în art. 126 din Legea fundamentală, poate stabili modalitatea de exercitare a căilor de atac. Totodată, face referire la practica instanţei de control constituţional, potrivit căreia această cale extraordinară de atac poate fi formulată în cazul în care s-a pronunţat o soluţie pe fondul cauzei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Sentinţa penală nr. 194/CC din 26 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.336/223/2018, Judecătoria Bălceşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) şi c)-h) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ion Criveanu cu ocazia soluţionării contestaţiei în anulare formulată de autor împotriva Încheierii din 5 octombrie 2018, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 1.382/223/2018 al Judecătoriei Drăgăşani. 8. Prin Încheierea din 4 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 21.729/325/2019, Judecătoria Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în apel“ cuprinsă în art. 426 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Nistor Isai Faur cu ocazia soluţionării contestaţiei în anulare formulate de acesta cu privire la Sentinţa penală nr. 2.160 din 25 iunie 2019, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 31.972/325/2018. 9. Prin Încheierea din 28 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.282/208/2019, Judecătoria Caransebeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Gavrilescu în procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare formulate de acesta cu privire la Încheierea nr. 281 din 17 mai 2018, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosarul nr. 982/208/2018 , prin care a solicitat să se dispună desfiinţarea acesteia şi, în rejudecarea cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş cu privire la Dosarul nr. 904/P/2016, să se dispună respingerea acesteia. În motivarea cererii, autorul excepţiei a menţionat faptul că Încheierea nr. 281 din 17 mai 2018, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosarul nr. 982/208/2018, nu i-a fost comunicată şi nici nu a fost citat în cauză, cu toate că acest lucru se impunea prin prisma calităţii sale de persoană interesată, fiind direct vizat de soluţia de clasare dispusă iniţial de către parchet. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia din Dosarul Curţii nr. 2.926D/2019 susţine, în esenţă, că sintagmele „în apel“/„din apel“/„de apel“, prevăzute la lit. a), c), d), e), f), g), h) ale art. 426 din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale, întrucât sunt în contradicţie cu partea introductivă a articolului menţionat, care prevede că se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive, text care nu exclude exercitarea acestei căi de atac împotriva altor hotărâri penale definitive decât cele pronunţate în apel, cum sunt hotărârile pronunţate în procedura de cameră preliminară, care sunt definitive. De asemenea, susţine că prin sintagma „când instanţa nu a fost compusă potrivit legii“, prevăzută la lit. d) a art. 426 din Codul de procedură penală, trebuie să se înţeleagă şi nerespectarea dispoziţiilor legale privind configuraţia sălii de judecată şi locul ocupat în sală de procuror, respectiv cele prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Din această perspectivă, apreciază că normele menţionate sunt neclare. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia din Dosarul Curţii nr. 2.996D/2019 susţine, în esenţă, că sintagma „în apel“ din cuprinsul art. 426 lit. c) din Codul de procedură penală este contrară dispoziţiilor constituţionale şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, autorul acesteia din Dosarul Curţii nr. 3.332D/2019 susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate, care restrâng sfera de incidenţă a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul lipsei de citare doar la situaţia hotărârilor pronunţate în judecata în apel, sunt neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 24 alin. (1). Susţine că este neconstituţional ca un astfel de remediu să poată fi avut în vedere doar în cazul hotărârilor definitive pronunţate în calea de atac a apelului, câtă vreme legislaţia procesual penală prevede caracterul definitiv şi în cazul altor hotărâri decât cele pronunţate de instanţele de apel, astfel cum este încheierea definitivă pronunţată în temeiul art. 335 alin. (4^1) din Codul de procedură penală, fără citarea legală a părţilor. 13. Judecătoria Bălceşti, exprimându-şi opinia în Dosarul Curţii nr. 2.926D/2019, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că instanţa de control constituţional s-a pronunţat cu privire la normele procesual penale ce reglementează contestaţia în anulare atât prin Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, cât şi prin Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi a constatat că dispoziţiile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Totodată, invocă şi Decizia Curţii nr. 501 din 30 iunie 2016, în care s-a reţinut că, indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei. 14. Judecătoria Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul Curţii nr. 2.996D/2019 este neîntemeiată. În acest sens, reţine că legiuitorul procesual penal are libertatea de a reglementa regimul căilor de atac. Totodată, instanţa de control constituţional reţine, în Decizia nr. 240 din 16 aprilie 2019, că „instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului“. 15. Judecătoria Caransebeş nu a formulat opinia sa cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată în Dosarul Curţii nr. 3.332D/2019. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, înscrisurile şi cererile comunicate la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 426 lit. a) şi c)-h) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; […] c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; [...]“. 20. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 16 alin. (1), ale art. 20, ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 24, ale art. 53, ale art. 124, ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129, cât şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că a analizat critici identice celor formulate în prezenta cauză, cu referire la sintagmele „în apel“/„din apel“/„de apel“, prin deciziile nr. 804 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 19 februarie 2018, nr. 227 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 15 iulie 2019, nr. 655 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 19 ianuarie 2020, nr. 114 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020, nr. 425 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 10 august 2020, nr. 132 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 19 mai 2021, prin care a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate. 22. În considerentele deciziilor precitate, Curtea a reţinut, referitor la contestaţia în anulare, că vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţii procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac - cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor -, având în vedere caracterul aparte indus de legiuitor pentru această instituţie juridică, datorat aspectului că, prin aceasta, se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă şi care îşi produce efectele. Totodată, în Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea a reţinut că, indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei. Curtea a constatat, totodată, că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală, stabilind, totodată, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale. 23. De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 227 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 15 iulie 2019, paragrafele 25 şi 26, cu referire la dispoziţiile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că, în formularea iniţială a textului de lege criticat, incompatibilitatea judecătorului viza judecata în primă instanţă, dacă hotărârea a rămas definitivă prin neapelare, sau judecata în apel. Însă, în condiţiile în care nerespectarea exigenţei de imparţialitate era invocată ca motiv de apel, iar instanţa de apel nu admitea apelul sub acest aspect, partea nu mai putea reitera această neregularitate pe calea contestaţiei în anulare. Ulterior, art. 426 din Codul de procedură penală a fost modificat prin art. II pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, adăugându-se la lit. c)-h) ale art. 426 o condiţie specifică, referitoare la faza apelului, ceea ce exclude din domeniul de aplicare a contestaţiei în anulare hotărârile rămase definitive prin neapelare, cu excepţia cazurilor de la lit. b) şi i) ale art. 426 din Codul de procedură penală. 24. Curtea a observat, totodată, că, potrivit formei în vigoare a textului de lege criticat, contestaţia în anulare, pentru motivul prevăzut de art. 426 lit. d), poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale care au rămas definitive la instanţa de apel. Aşadar, este inadmisibilă contestaţia în anulare formulată cu privire la o hotărâre penală împotriva căreia se poate formula apel ori care poate fi supusă căii de atac ordinare a contestaţiei. Curtea a constatat însă că excluderea din domeniul de aplicare a contestaţiei în anulare a acestor din urmă hotărâri judecătoreşti îşi găseşte justificarea în dispoziţiile art. 432 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „(1) La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare. [...] Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă“. De asemenea, Curtea a constatat că modificarea - prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 - a art. 426 lit. a) şi c)-h) din Codul de procedură penală, prin adăugarea condiţiei specifice referitoare la faza apelului, a pus capăt controversei din doctrină şi jurisprudenţa cu privire la admisibilitatea contestaţiei în anulare şi în privinţa unor hotărâri pentru care legea nu reglementa nicio cale de atac sau reglementa calea de atac ordinară a contestaţiei. Aşa fiind, Curtea a constatat că în aceste condiţii este înfăptuită justiţia, sens în care nu se poate admite ideea înfrângerii principiului constituţional consacrat de art. 124 alin. (2). 25. De altfel, astfel cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa anterior citată, preocuparea legiuitorului de a limita cazurile de contestaţie în anulare şi de a reglementa condiţii stricte pentru exercitarea acesteia îşi găseşte justificarea în caracterul extraordinar al căii de atac, în faptul că vizează hotărâri judecătoreşti definitive ce trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că art. 21 alin. (3) din Constituţie garantează părţilor dreptul la acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Această normă constituţională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii. Prima teză exprimă, în alţi termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie, conţinând, aşadar, o reglementare substanţială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanţei dreptului conferit prin cea dintâi teză decât în condiţiile restrictive stabilite în art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. 26. Dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 din Convenţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale, precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare. În completare, art. 13 din Convenţie prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 paragraful 1 din Convenţie. 27. În aceste condiţii, având în vedere caracterul contestaţiei în anulare - de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi a principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, instanţa de control constituţional fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală. 28. Întrucât nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 29. Cât priveşte critica autorului excepţiei din Dosarul Curţii nr. 2.926D/2019 referitoare la configuraţia sălii de judecată şi la locul ocupat în sala de judecată de procurorul de şedinţă, Curtea constată că formularea unor astfel de motive nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstituţionalitate, iar susţinerile acestuia nu pot fi examinate în cadrul controlului de constituţionalitate, deoarece Curtea Constituţională, în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, are rolul de a asigura conformitatea legilor cu Constituţia, iar nu şi competenţa de a asigura buna organizare şi administrare a justiţiei. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 3.336/223/2018 al Judecătoriei Bălceşti, de Nistor Isai Faur în Dosarul nr. 21.729/325/2019 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală, respectiv de Alexandru Gavrilescu în Dosarul nr. 1.282/208/2019 al Judecătoriei Caransebeş şi constată că dispoziţiile art. 426 lit. a) şi c)-h) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Bălceşti, Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi Judecătoriei Caransebeş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
