Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) şi ale art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Ciprian Moraru în Dosarul nr. 8.090/202/2018/a1 al Judecătoriei Călăraşi şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 775D/2019. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza a doua şi ale art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, întrucât dispoziţiile criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia. Arată că, în cauza penală, anterior dispunerii soluţiei de clasare nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, aşa încât judecătorul de cameră preliminară nu poate pronunţa vreuna dintre soluţiile prevăzute de art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală. Totodată, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, întrucât acestea nu sunt contrare prevederilor art. 16 din Legea fundamentală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 28 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.090/202/2018/a1, Judecătoria Călăraşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) şi ale art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ionuţ Ciprian Moraru în soluţionarea plângerii formulate împotriva Ordonanţei de clasare din 17 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.037/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia reţine, în esenţă, că, în cauzele în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, soluţia de clasare nu poate fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară decât în ceea ce priveşte temeinicia acesteia, verificarea soluţiei atacate realizându-se pe baza lucrărilor, a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. Legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale poate fi supusă controlului judecătoresc, prin formularea de cereri şi ridicarea de excepţii, exclusiv în situaţia în care în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală. De asemenea, reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, posibilitatea excluderii probelor nelegal administrate şi, după caz, a sancţionării potrivit art. 280-282 din acelaşi cod a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii este recunoscută de judecătorul de cameră preliminară numai în cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a urmăririi penale. Susţine că această diferenţiere între cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi cele în care nu a fost luată o astfel de măsură, sub aspectul posibilităţii verificării de către judecătorul de cameră preliminară a legalităţii efectuării urmăririi penale ori a administrării probelor, este artificială şi încalcă principiile constituţionale invocate. Susţine, totodată, că se instituie, fără niciun temei, o discriminare între petenţii şi intimaţii din cauze în care se contestă soluţia de clasare, exclusiv în funcţie de criteriul punerii în mişcare a acţiunii penale în cauzele respective, deşi în ambele situaţii judecătorul de cameră preliminară trebuie să aibă posibilitatea de a analiza plângerea în mod exhaustiv şi sub aspectul temeiniciei, dar şi al legalităţii soluţiei contestate şi de a dispune măsuri în consecinţă. 6. Judecătoria Călăraşi opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, analizând compatibilitatea acestei căi de atac cu principiul constituţional al liberului acces la justiţie, invocă considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.558 din 6 decembrie 2011 şi arată că politica penală şi raţiunile acesteia sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta din urmă fiind singurul în măsură să determine întinderea controlului pe care instanţa îl poate efectua cu ocazia soluţionării unei căi de atac. Astfel, apreciază că instituirea unui control şi a unor soluţii diferenţiate în privinţa plângerilor împotriva soluţiei de clasare în funcţie de etapa în care procurorul a dispus soluţia, respectiv pentru cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi pentru cauzele în care nu s-a efectuat acest act procesual, nu constituie o încălcare a liberului acces la justiţie al persoanelor vizate de dosarul penal, ci o opţiune de politică penală a legiuitorului. 7. Apreciază că raţiunea instituirii acestui control diferenţiat transpare cu evidenţă din lecturarea dispoziţiilor legale care prevăd soluţiile ce pot fi dispuse de către judecătorul de cameră preliminară în urma soluţionării plângerii, respectiv art. 341 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură penală. Consideră că, de vreme ce legiuitorul permite dispunerea unei soluţii de începere a judecăţii în cauzele în care, anterior dispunerii soluţiei de clasare, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, fără a se mai parcurge procedura camerei preliminare, este firesc să se permită judecătorului de cameră preliminară să verifice, cu ocazia soluţionării plângerii împotriva soluţiei de clasare, legalitatea, nemaiexistând un moment procesual în care să poată interveni o asemenea verificare în cursul judecăţii. În schimb, atunci când în cauza penală nu a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune doar una dintre următoarele soluţii: să respingă plângerea ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată ori să o admită şi să dispună fie trimiterea cauzei la procuror pentru a completa urmărirea penală sau pentru a pune în mişcare acţiunea penală, fie schimbarea temeiului de clasare, fără a exista posibilitatea începerii judecăţii. Aşadar, chiar dacă verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale nu are loc cu această ocazie, în ipoteza admiterii plângerii, urmată de completarea urmăririi penale şi de dispunerea de către procuror a unei soluţii de trimitere în judecată, cauza va parcurge faza camerei preliminare, existând cadrul procesual de drept comun pentru controlul de legalitate a probelor şi actelor de urmărire penală. 8. În ceea ce priveşte compatibilitatea textelor legale criticate cu art. 16 alin. (1) din Constituţie, invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 şi apreciază că egalitatea de tratament se impune numai în situaţiile în care circumstanţele de fapt nu diferă în mod substanţial. Observă că, în ipoteza dată, diferenţa dintre părţile dintr-un dosar în care se soluţionează o plângere împotriva unei soluţii de clasare într-o cauză în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi părţile unui dosar în care se soluţionează o plângere împotriva unei ordonanţe de clasare dispusă într-o cauză în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală se rezumă la diferenţa dintre persoanele care nu au nicio calitate procesuală, urmărirea penală fiind efectuată in rem, ori au calitatea de suspecţi, când s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de aceştia, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit calitatea de inculpaţi, pe de altă parte. Astfel, apreciază că situaţiile în care se încadrează cele două categorii de persoane menţionate sunt în mod substanţial diferite, raportat la drepturile procesuale pe care le au acestea şi la posibilitatea unei eventuale trimiteri în judecată, raportat la natura soluţiilor ce pot fi dispuse, conform art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, motiv pentru care apreciază că se impune instituirea unui tratament diferenţiat în privinţa întinderii controlului jurisdicţional pe care îl poate realiza judecătorul de cameră preliminară în ceea ce priveşte plângerea împotriva soluţiei de clasare. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (2) şi ale art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: „(2) Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare şi dispune citarea petentului şi a intimaţilor şi încunoştinţarea procurorului, cu menţiunea că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală, petentul şi intimaţii pot formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. […] (7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: […] 2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi: […].“ 13. Autorul susţine că normele procesual penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine - astfel cum rezultă din încheierea de sesizare - că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi cu nr. 8.090/202/2018, autorul excepţiei a formulat, în data de 6 decembrie 2018, plângere împotriva Ordonanţei de clasare a cauzei din 17 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.037/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi. În motivarea plângerii, autorul excepţiei a arătat că, prin ordonanţa atacată, procurorul a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea penală formulată sub aspectul infracţiunilor de distrugere, tulburare de posesie, fals material în înscrisuri oficiale şi abuz în serviciu, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie. În aceeaşi plângere, autorul a arătat că, în cursul urmăririi penale, nu s-a făcut anchetă penală, nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii indicaţi şi din această cauză nu s-a pus în mişcare şi nu s-a exercitat acţiunea penală, cu toate că a depus probe din care rezultă atât bănuiala, cât şi suspiciunea rezonabilă că s-au săvârşit infracţiunile şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală care să împiedice procesul penal. 15. Analizând contextul în care excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată şi modalitatea în care aceasta a fost motivată, Curtea constată că în speţă este incidentă una dintre cauzele de inadmisibilitate a excepţiilor de neconstituţionalitate expres consacrate de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv lipsa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu cauza în care a fost ridicată. 16. Astfel, interpretând dispoziţiile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a statuat în mod constant că excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepţie (Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015; Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). Legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Curtea a mai statuat că incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014). 17. Faţă de aceste considerente, rezultă că eventualele critici referitoare la o interpretare într-un sens neconstituţional a dispoziţiilor art. 341 alin. (1) teza a doua şi ale art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală sunt susceptibile de analiză pe fond numai în cauze în care acestea sunt aplicabile/aplicate de către instanţă, aşadar, acolo unde în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Câtă vreme în cauză nu subzistă o astfel de ipoteză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (1) teza a doua şi ale art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost formulată şi motivată, nu are legătură cu cauza în care a fost ridicată şi, prin urmare, aceasta este inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992. 18. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea constată că au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare, prin deciziile nr. 529 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017, nr. 530 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 13 noiembrie 2017, nr. 41 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 21 aprilie 2020, şi nr. 119 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 11 mai 2021, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă ca neîntemeiată. 19. Prin Decizia nr. 41 din 4 februarie 2020, mai sus menţionată, paragrafele 24-28, Curtea a reţinut că limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacată sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza materialului şi a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de neurmărire/ netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. Aşa fiind, Curtea nu a primit critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăşi, o garanţie a realizării acestui drept. Curtea a reţinut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanţei procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă accesul liber la justiţie. Potrivit jurisprudenţei Curţii, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 20. De asemenea, prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018, paragraful 23, Curtea a constatat că textul criticat nu contravine nici prevederilor constituţionale ale art. 24, petentul şi intimaţii beneficiind de garanţiile realizării unei apărări eficiente, în condiţiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin dispoziţiile de lege criticate. Mai mult, în etapele procesuale pe care le parcurge, autorul plângerii formulate, conform prevederilor art. 340 din Codul de procedură penală, poate fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în conformitate cu exigenţele dreptului fundamental la apărare. 21. Cât priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile de lege criticate, a prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), Curtea - prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, citată anterior, paragraful 24 - a reţinut că persoanele care formulează plângeri împotriva soluţiilor de clasare pronunţate în cauze în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală se află într-o situaţie diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privinţa acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impun a fi administrate cu ocazia soluţionării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, citată anterior, şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). În acelaşi sens este şi Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017. 22. Referitor la aceeaşi soluţie legislativă care nu permite judecătorului de cameră preliminară să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale şi să excludă probele nelegal administrate sau să sancţioneze actele de urmărire penală conform art. 280-282 din Codul de procedură penală, în cauzele în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, prin Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, precitată, paragrafele 29-32, Curtea a reţinut că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, aşa cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale invocate, câtă vreme petentul are deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum şi cu posibilitatea formulării de către inculpat a unor cereri sau excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Faptul că aceste drepturi fundamentale nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile legale supuse criticilor de neconstituţionalitate rezultă şi din reglementarea, prin dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură penală, a soluţiilor ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară plângerii împotriva ordonanţelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, judecătorul de cameră preliminară apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Admiţând plângerea şi desfiinţând soluţia atacată, instanţa poate să dispună, motivat, fie trimiterea cauzei procurorului pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală [art. 341 alin. (6) lit. b) şi alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală] ori a schimba temeiul de drept al soluţiei de clasare dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c) şi art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele legal administrate sunt suficiente pentru judecarea cauzei, desfiinţarea soluţiei şi începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie [art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală]. În ambele situaţii, dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept, sens în care, în cazul prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, contestaţie care va fi soluţionată, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, cu participarea părţilor, a subiecţilor procesuali principali şi a procurorului, asigurându-se, în acest fel, comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului, precum şi posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. De altfel, Curtea a reţinut că împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară va putea verifica, în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, putând exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţiona potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în aşa fel încât, în situaţia dispunerii începerii judecăţii, probele astfel excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţelor dreptului la un proces echitabil. 23. Mai mult, în paragraful 17 al Deciziei nr. 119 din 2 martie 2021, Curtea a reţinut că verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale şi posibilitatea excluderii probelor nelegal administrate ori, după caz, sancţionarea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, potrivit art. 280-282, în cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sunt justificate şi de posibilitatea pe care o are judecătorul de cameră preliminară de a dispune una dintre soluţiile reglementate la lit. b)-d) ale pct. 2 al alin. (7) al art. 341 din Codul de procedură penală, respectiv admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei atacate şi trimiterea cauzei, motivat, la procuror pentru a completa urmărirea penală [lit. b)], admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei atacate şi dispunerea începerii judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie [lit. c)], respectiv admiterea plângerii şi schimbarea temeiului de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [lit. d)]. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza a doua şi ale art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Ciprian Moraru în Dosarul nr. 8.090/202/2018/a1 al Judecătoriei Călăraşi. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Călăraşi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
